Răzvan alexandru petre

INTERVIU CU DL. PROF. UNIV. DR. ING.
ALEXANDRU MĂRUŢĂ

Decanul parapsihologiei româneşti

• 
  Născut la 20 aug 1927 la Craiova
  
• 
  Profesor universitar doctor inginer, laureat al Premiilor Academiei Române (1963)
  
• 
  Membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România
  
• 
  Decan al Facultăţii de Ştiinţe Cognitive şi Parapsihologie din cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti (1993 - 1998)
  
• 
  Autorul a peste 300 studii, proiecte, cărţi şi articole, comunicări şi referate la congrese din ţară şi din străinătate.
  

- Stimate domnule profesor, după atâţia ani de muncă intensă, vă păstraţi intactă vitalitatea tinerească. Ce vă ţine „în priză”?

- Mai întâi doresc să-mi exprim plăcerea că o revistă cu tematica pe care o comunicaţi va fi dirijată de foşti studenţi ai mei pe acest tărâm încă îndeajuns explorat, încă îndeajuns acceptat, unde încă se mai folosesc speculaţii care abat pe cititor de la orientarea corectă. Vă felicit pentru asemenea iniţiativă!

La o aparentă afişare a unei „vitalităţi tinereşti”, după cum vă exprimaţi, poate concura şi constituţia biologică, în parte ereditară, şi pasiunea pentru un domeniu sau altul (în ideea că omul este dator să lase ceva util posterităţii după trecerea sa pe acest pământ), şi un anumit regim de viaţă etc. Are un rol esenţial starea de sănătate, ea permite unei persoane să ajungă la performanţe de acest fel. Iar factorul psihologic are un rol esenţial în conservarea sănătăţii. Pe măsură ce omul îmbătrâneşte şi i se accentuează inerent anumite afecţiuni, încep grijile: nevoia tot mai accentuată de medic, de spitalizări, de tratamente, nevoia de bani (în condiţiile în care, prin trecerea la pensie, veniturile scad), apar deci stări depresive consecutive care agravează starea generală a sănătăţii. Aş insista asupra problemei sănătăţii datorită modului aparent curios prin care am ajuns la această sănătate relativă, despre care vorbiţi. Pe de-o parte, prin natura meseriei, iar pe de alta, prin natura preocupărilor în domeniul aşa-zis parapsihologic.

- V-aş ruga să detaliaţi această idee.

În 1963 am fost distins de Academia Română pentru o lucrare în care demonstram universalitatea câmpurilor energetice. Mă refeream la acea dată la câmpurile tari, cum ar fi cele electrice, sau cele din domeniul elastic , ca de exemplu câmpul sonor, şi la analogia dintre ele. Ulterior, cam din anii 1969 - 1970, am abordat probleme de ecologie. M-a preocupat ideea de a înţelege într-o abordare de sinteză condiţiile în care vieţuitoarele, la nivel de grup, se ataşează fidel unui ecosistem sau altul, în principal atrase de condiţiile de hrană, dar omiţând pericolele de a deveni ele însele surse de hrană pentru alte specii. În acest moment, intervin reflexele de apărare şi de conservare a speciei care ţin de comportamentul individual al fiecărui membru al grupului respectiv.

Am ajuns astfel treptat la concluzia că relaţiile dintre vieţuitoare, şi dintre ele şi mediul lor de viaţă, sunt în esenţă relaţii dintre câmpuri energetice. Aşa am început să mă preocup de extinderea teoriilor anterioare la câmpurile foarte slabe, prin intermediul cărora se orientează vieţuitoarele şi iau măsuri de apărare, adică la studiul biocâmpurilor.

- Şi... care este legătura cu sănătatea ?

- În anul 1985 ajunsesem la simptome pronunţate de boală legate de o aparentă insuficienţă cardiacă, care era însoţită şi de o insuficienţă respiratorie ce se agrava de la zi la zi. Totuşi, medicii nu sesizau conturarea vreunei maladii. În plus, dacă contactam vreo viroză, zăceam la pat câte 2 – 3 săptămâni. Prin natura meseriei, ca expert în domeniul gospodăririi apelor, eram, aş zice spre norocul meu, foarte des solicitat pentru consultaţii la Direcţiile şi Oficiile de Gospodărirea Apelor în teritoriu. Ei bine, cum plecam din Bucureşti, mă simţeam bine, dar simptomele reveneau odată cu reîntoarcerea acasă. Concluzia la care ajunsesem, falsă dealtfel, a fost aceea că nu-mi prieşte aerul de Bucureşti.

Însă în anul 1985, cu ocazia studiilor asupra câmpurilor de foarte slabă intensitate, aveam să descopăr cauza: faptul că locul meu de odihnă, patul, se găsea într-o poziţie nocivă din punct de vedere al radiaţiilor telurice. A fost suficient să schimb poziţia patului ca să-mi dispară complet simptomele anterioare. De atunci, de aproape 15 ani, nu mai ştiu ce înseamnă să zaci la pat. Având şi posibilitatea efectuării de investigaţii de tot felul folosind biocâmpurile, am căpătat încredere în forţele proprii, mi-a dispărut şi tensiunea psihologică ce mă domina şi am ajuns la ceea ce dvs. numiţi „vitalitate tinerească”.

- Care este părerea dumneavoastră, ca om de ştiinţă, în privinţa contactării subconştientului altei persoane; dar a spiritelor?

- Intrarea în legătură cu subconştientul unei alte persoane este de domeniul bioinformaţiei şi a procedeelor legate de aceasta, perfect demonstrabilă în dezvoltările fizico-matematice ale biogeofizicii. În general, orice fenomen care s-a produs cândva pe mapamond poate fi cunoscut printr-un procedeu sau altul, folosind, sau nu, subconştientul unei persoane

Obţinerea de informaţii care uneori se atribuie contactării spiritelor unor persoane decedate intră în aceeaşi categorie. Doar atâta, că aici nu se poate demonstra, cel puţin deocamdată, dacă se intră realmente în contact cu asemenea entităţi sau se obţin informaţii pe calea menţionată mai sus. Aici lucrurile se opresc la nivel de ipoteze şi nu există încă posibilitatea formulării de certitudini ştiinţifice. O situaţie similară este cea a fenomenului reîncarnării. Nu poate fi încă dovedit dacă spiritul unei persoane decedate reintră într-o fiinţă nou-născută sau dacă, la naştere ori după aceea, persoana respectivă primeşte informaţii grefate în noianul de informaţii ce plutesc în jurul nostru, inclusiv a unora „moştenite” de la predecesori.

- Încă de la înfiinţare (1993), aţi fost Decanul Facultăţii de Ştiinţe Cognitive şi Parapsihologie din Bucureşti. Ce statut şi ce pregătire au avut studenţii după absolvire?

- Absolvenţii primelor două serii care şi-au încheiat studiile până în prezent se încadrează în specializarea de psiholog. Dar nu orice fel de psiholog. În afară de disciplinele de bază pe care trebuie să şi le însuşească un viitor profesionist în domeniul psihologiei, studenţii abordează discipline noi, care se apleacă în mod accentuat şi asupra subconştientului, asupra celor legate de biocâmpuri şi de folosirea lor benefică, de fenomene aşa-zise parapsihologice, de terapii complementare etc. Au fost, de asemenea, avute în vedere elementele de cultură adiacente, de la problemele cunoaşterii la cele ale istoriei culturii şi civilizaţiilor şi ale diferitelor doctrine spirituale. Între disciplinele fundamentale am introdus atât biologia, cat şi biogeofizica, adică disciplina care se ocupă cu relaţiile dintre vieţuitoare, şi dintre ele şi mediu, privite ca relaţii dintre câmpuri energetice.

Aş dori să fac aici o precizare. Ideea înfiinţării unei astfel de facultăţi nu-mi aparţine. Este ideea regretatului Valeriu Popa, ajutat pentru problemele preliminare de structură de prof. univ. dr. Nicolae S. Dumitru şi primită favorabil de rectorul Universităţii Ecologice, prof. univ. dr. ing. Dolphi Drimer. Eu am fost chemat după aceea şi solicitat să preiau conducerea facultăţii, probabil datorită preocupărilor deja cunoscute pe care le aveam în domeniu, cu care ocazie am definitivat şi planul de învăţământ.