Răzvan alexandru petre

DESPRE PARAPSIHOLOGIE, CA PRESUPUSĂ ŞTIINŢĂ

: Ideea că parapsihologia este o ştiinţă, în sensul curent al termenului, îmi pare discutabilă - să nu uităm că ştiinţa se deosebeşte de cunoaşterea empirică prin aceea că ştiinţa a reuşit să formuleze nişte  legi, în baza cărora poate face cu precizie anumite previziuni.  Este parapsihologia în această situaţie?
: Este foarte simplu de demonstrat că parapsihologia nu este ştiinţă. Ştiinţa se bazează pe experiment, iar condiţia esenţială a experimentului este una singură: repetabilitatea. Evenimentele parapsihologice, deşi reale, nu sunt repetabile în condiţii de laborator. În consecinţă, deşi pot constitui subiecte de investigaţie ştiinţifică, ele nu se „coagulează” în ramuri ale cunoaşterii precum fizica, biologia, chimia, etc.
: Prin urmare meteorologia, astrofizica şi cosmologia nu sunt ştiinţe?
: Evenimentele meteorologice se repetă în condiţii destul de similare pentru a putea fi studiate, lucru care nu se întâmplă cu evenimentele paranormale.
: Cele ce se numesc în mod generic evenimente paranormale sunt evenimente repetabile ca şi celelalte. Problema e că sunt unele persoane ce au percepţiile specifice puternic inhibate, ceea ce le face să afirme că aceste fenomene nu există. Un fenomen ce nu se desfăşoară în plan fizic nu poate fi cercetat cu aparatura specifică mărimilor fizice. Totuşi, deoarece orice manifestare are şi o componentă ce se reflectă în plan fizic, apar uneori dovezi materiale ale unor evenimente numite paranormale. Să mai adaug că avem de a face cu percepţii subiective, diferite de la o persoană la alta. Pe când, două voltmetre, dacă sunt bine etalonate, arată aceeaşi diferenţă de potenţial între aceleaşi puncte de măsură. Discuţie lungă... 
: Parapsihologia este un termen vag, în care includem cam tot ce nu intră în paradigma actuală a ştiinţei. Părţi din ea beneficiază de statut de ştiinţă experimentală, datorită căruia, de pildă, telepatia este actualmente recunoscută ca o realitate, deşi acum câteva decenii era ironizată, cum este azi reîncarnarea. Sunt oameni care pot provoca la dorinţă fenomene paranormale. Unii chiar explică cum fac, dar este greu să reproducem cu aparate o funcţie a minţii-spirit. Domeniul studiat de parapsihologie este foarte sensibil, la propriu şi la figurat. Explicaţiile date de parapsihologi diferă foarte mult, dar rămân certe faptele, experimentele.
: Rămâne posibilitatea [!] ca parapsihologia să NU fie totuşi o ştiinţă, chiar dacă parapsihologii şi suporterii îşi pot dori cu ardoare să fie altfel, şi chiar dacă nu ar fi deloc de condamnat pentru o asemenea dorinţă.

Problema parapsihologilor şi suporterilor nu ar fi însă aceea că aparatele nu ar putea reproduce „o funcţie a minţii-spirit”, ci un insuficient control asupra experimentului pe care pretind că se bazează. Astfel că, de fapt, s-ar putea dovedi mai degrabă că parapsihologia ignoră experimentul - ceea ce este o atitudine profund neştiinţifică - şi că duce o lipsă acută de orice fel de explicaţii cumsecade.  Ori, cu acestea, apare şi convingerea că parapsihologia NU este o ştiinţă şi nici nu are şanse să devină vreodată.

Poate că mă înşel, dar nu-i văd pe filosofii sceptici ca având motive să-şi abandoneze opiniile caracteristice tocmai în faţa parapsihologiei, în condiţiile în care aceasta nu reuşeşte să convingă suficient că s-ar putea baza pe mai mult decât imaginaţie bogată.
<Ştefan>: Aş vrea să fac unele observaţii aici, pentru că le consider utile în acest context. Atâta doar că termenul de para- („pe lângă”) nu a fost ales chiar întâmplător. Para-ştiinţele nu sunt ştiinţe, asta e cert, dar tot la fel de cert este şi faptul că ele au o legatură directă cu ştiinţele. În realitate, ele reprezintă un fel de pepinieră pentru viitoarele descoperiri ştiinţifice şi cred că acest lucru este foarte important.

Este greşită observaţia că para-ştiinţele nu se bazează pe experiment. Situaţia este exact inversă: ne aflăm în faţa unui experiment (deci a unor observaţii reale), pe care suntem incapabili să le explicăm.

: Când vorbeam despre experiment, mă refeream la experienţa-experiment, la experienţa programată.  Tu vorbeşti mai sus despre experienţa-trăire, care este o experienţă spontană, pe care nu a contestat-o nimeni ca având legătură cu parapsihologia.

Ca să fie mai limpede ce vreau să spun, voi atrage atenţia asupra aşa-numitelor premoniţii: acestea ar putea ascunde în primul rând nişte simple coincidenţe, dar mulţi nu sunt dispuşi să creadă asta, din motive diverse, de la acela că a li se fi întâmplat lor înşile le permite să îşi acorde o anumită importanţă, de pildă, la aceea că îşi resimt existenţa ca fiind prea lipsită de taină, de mister, de fast, de spectaculos.  Desigur, asemenea motive sunt cât se poate de serioase - nu glumesc deloc! -, dar odată permiţându-le să ne influenţeze judecăţile asupra unui fenomen, nu mai putem pretinde că am putea observa fenomenul în cauză cu mintea clară a omului de ştiinţă.

<Ştefan>: Bineînţeles, apar o sumedenie de fisuri, de şarlatanii colaterale, în sensul că multe dintre aceste observaţii nu sunt de fapt reale, aşa cum se pretinde. Însă unele totuşi sunt şi oamenii de ştiinţă le cunosc şi, deşi încă nu le pot explica, sunt convinşi că toate au o explicaţie raţională care va fi descoperită într-o zi.
Leacurile băbeşti, ca să dau un exemplu, se ştie astăzi că sunt tratamente alopatice bazate pe plante medicinale, şi farmacologia le foloseşte în prezent pe scară largă. Tot astfel, telepatia între persoane foarte apropiate (soţi, părinţi, copii) este un fenomen cât se poate de real (l-am experimentat eu însumi de multe ori).

Ceea ce încerc să spun este că para-ştiinţele prezintă un real interes, pentru că atrag atenţia asupra unor fenomene aparent bizare, a căror existenţă nu poate fi negată, dar pe care oamenii de ştiinţă le pot studia şi explica.

: Ar fi bine să poată, numai că asta pare cam greu, atât timp cât fenomenele paranormale sunt experimentate exclusiv spontan, cel puţin deocamdată.  Îmi pot imagina şi eu, destul de uşor, că fenomenele paranormale vor putea fi experimentate vreodată în mod programat, dar aş crede că, pentru aşa ceva, mai întâi ar putea fi absolut necesare nişte teorii ceva mai serioase/consistente referitoare la conştiinţă.
: Dragă Anne, dacă suntem de acord că fenomene paranormale există şi toată problema lor este că nu se pot conduce experienţe programabile în tărâmul ăsta - deja am făcut un mare pas înainte. Faptul că teoria încă nu a explicat efectele observate este o problemă, dar ca toate problemele, se poate rezolva cu timpul. Dar mai sunt mulţi care zic că, dacă nu ştim să explicăm un fenomen, vasăzică el nu există, şi asta este greşit şi din punct de vedere practic şi filozofic.

Ştim de ce unii au ureche muzicală şi alţii nu? De ce unii sunt genii şi alţii nu? De ce cineva poate să ţină minte pagini cu multe numere şi alţii nu? Hai să zicem că şi trăsătura de a fi 'medium' e una dintre aceste fenomene care se-ntâmplă rar, nu sunt predictibile, dar se repetă. Telepatia, de exemplu, e ceva deja comun, care a fost şi aplicat de mult în comunicaţii între submarine americane. Nu se înţelege, dar se aplică, la fel ca hipnoza. Ştim că există yogişti care pot să intre în moarte clinică prin autohipnoză şi să şi iasă din ea. Nu uitaţi că sunt mulţi din cei care conduc maşina care nu ştiu cum funcţionează şi totuşi o întrebuinţează. Şi când s-a făcut prima maşină, nu credea nimeni că va merge fără cai. Eu, unul, nu mă îndoiesc că va veni şi ziua în care se vor clarifica multe din aceste efecte, dar chiar şi atunci va fi un tărâm rezervat celor care se pot numi 'medium'.

: Vrem să cunoaştem adevărul, ori parapsihologia poate furniza elemente de adevăr şi încă dintre cele mai vitale. Câte şi mai câte miracole, pe care ştiinţa le priveşte sceptic, folosite cu înţelepciune, pot merge până acolo încât, cine ştie, să salveze poate chiar planeta noastră pe muchie de cuţit, cu un ozon pe cale de rarefiere, cu războaie fără sens, etc, etc...

Omul care iubeşte înţelepciunea vrea să înţeleagă de ce şi cum. S-a vorbit, printre altele, despre faptul că modelul electronilor care curg prin firul de metal ca apa prin conducta de apă este complet eronat. Totuşi, chiar dacă mulţi ştiu asta, ei pot folosi acest model cu succes pentru rezolvarea unor chestiuni de ordin practic. De îndată ce nevoile de ordin practic nu mai pot fi rezolvate prin folosirea acestui model, imediat, cunoscătorul schimbă modelul. La fel se întâmplă cu tot ceea cunoaşte omul. Noi nu cunoaştem direct, nu cu mintea, ci prin reprezentări, prin comparaţii repetate a obiectului de cunoscut cu alte obiecte deja cunoscute. Iar dacă mergem din aproape în aproape, ajungem la obiectele care nu mai pot fi definite şi care sunt fiindcă le vedem şi le pipăim şi le auzim sau le măsurăm cu aparatele de măsură pe care suntem în măsură să ni le facem. Dincolo de aceste simţuri şi de prelungirile lor, aparatele de măsura, se află o lume întreagă care ne înconjoară şi despre care nu ştim nimic. Ori, tocmai aici vine intuiţia... Intuiţia, care intră în lumea care scapă spectrului nostru „vizibil” şi care se simte în spaţiul acela cam pierdută şi cam confuză. Mintea noastră refuză starea asta de incertitudine, pe bună dreptate... Dar se simte totodată şi obligată să o cunoască, să numească şi acele lucruri care nu sunt în ea...

Că ştiinţa a început să ia foarte în serios fenomenele para-normale stau ca dovadă şi lucrările unui român; mulţi dintre dumneavoastră aţi auzit, cu siguranţă, de succesorul lui Mircea Eliade de la Catedra de Religie de la Chicago, decedatul Ion Culianu. Bănuiesc, Anne, că citirea scrierilor lui te-ar pune puţin pe gânduri.

Că este un fenomen repetabil, măcar în parte, stă mărturie şi faptul că toate serviciile secrete ale lumii au laboratoare care le studiază şi, cine ştie, poate le şi folosesc...?!

* * *