Răzvan Martin, Alexandru Brăduț Ulmanu, Gabi Dobre, Sorin Ozon, Oana Ganea Transcrieri

Funcții de conducere importante sunt deținute de persoane apropiate puterii politice

Directorul TVR Craiova numit de Claudiu Săftoiu în februarie 2013 era soția secretarului executiv al PSD Dolj, Lucian Dindirică, consilier la primăria Craiova⁴⁹. Cu numai un an înainte, Cristi Nedelcu, consilier de imagine al prefectului PDL de Dolj, Nicolae Giugea, câștigase concursul organizat pentru aceeași funcție⁵⁰.

Cristian Zgabercea, revenit în TVR în vara lui 2012 pe post de consilier al lui C. Săftoiu și ulterior deținător al funcției de producător general, este cunoscut ca un apropiat al președintelui Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, și al primarului Constanței, Radu Mazăre⁵¹. Zgabercea a demisionat în anul 2015 ca urmare a trimiterii sale în judecată într-un dosar DNA care îl vizează pe Nicușor Constantinescu.

Jurnalist TVR sau funcționar al guvernului?

În iunie 2013, Claudiu Lucaci, conducătorul DEIS (coordonator cu atribuții de director la acel moment), a fost propus de către Ministerul Afacerilor Externe pentru a ocupa postul de consul al României la New York. Jurnalistul și-a manifestat dorința de a ocupa postul respectiv⁵², fără a da vreun semn că înțelege incompatibilitatea între cele două funcții. De altfel, nu era prima sa experiență de acest fel – câțiva ani mai devreme ocupase funcția de consul al României la Los Angeles. În paralel, Lucaci a candidat pentru funcția de director plin al DEIS, pe care l-a și câștigat. Concursul, care a avut loc în lunile iulie-august, a stârnit un imens scandal intern (detalii în capitolul Angajări). Lucaci a ales, în cele din urmă, să rămână în TVR pe postul de Director DEIS, dar, dacă și-ar fi dorit, putea fi numit consul prin detașare din TVR. Legislația permite aceste detașări în funcție, astfel încât un salariat TVR poate fi detașat pe o funcție în sistemul guvernamental, după care se întoarce în redacția TVR și își reia munca de jurnalist, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Normele interne ale TVR permit asemenea situații care contravin principiilor echidistanței jurnalistice și compromit imaginea și credibilitatea instituției, perpetuând percepția unei instituții anexate puterii politice.

Jurnalist de partid

Ziarul online Cotidianul a publicat în vara lui 2013 informația că Doru Dendiu, corespondentul TVR la Chișinău, a devenit în 2013 coordonator al filialei din Republica Moldova a Partidului Mișcarea Populară⁵³. Statutul Jurnalistul TVR interzice corpului editorial apartenența la formațiuni politice, în conformitate cu principiile deontologice. Jurnalistul nu a negat informația și s-a apărat invocând faptul că se afla în concediu de paternitate, ceea ce, în opinia sa, ar presupune suspendarea aplicării normelor interne ale TVR care interzic strict jurnaliștilor orice afiliere sau activitate politică.

IV. INTERVENȚII ÎN CONȚINUTUL EDITORIAL. CENZURĂ ȘI AUTOCENZURĂ

În contextul unei percepții publice în care politizarea TVR funcționează ca o axiomă, intensitatea presiunilor politice asupra producătorilor de conținut din televiziunea publică este dificil de cuantificat. Comportamentul editorial al instituției, mai ales în anumite momente cheie, oferă suficiente dovezi pentru a identifica existența unor presiuni politice și a unor acte de obediență față de putere ce pot fi rezultatul unei culturi profesionale tarate. În același timp, găsim cel puțin la fel de multe exemple de verticalitate editorială din partea TVR. În anumite situații, a fost singura instituție din audiovizual ce a abordat profesionist subiecte de interes public major, cum sunt exploatarea de la Roșia Montană sau problema gazelor de șist, pe care media comercială fie le ignora, fie le aborda într-o manieră partizană. Și răspunsurile celor intervievați pentru acest studiu, actuali și foști angajați sau colaboratori ai televiziunii publice, susțin ambele variante: presiunI interne și externe pe de o parte, acte de independență jurnalistică pe de alta. În ciuda derapajelor, multe voci din interiorul instituției apreciază tocmai independența editorială de care se bucură și pe care susțin că nu ar fi avut-o în media privată — un răspuns întâlnit frecvent la întrebarea legată de cele trei motive pentru care au ales să lucreze în TVR.

Rezultă imaginea unui organism bipolar, în care manifestări clare de înregimentare coexistă cu acte de independență editorială.

Jurnalistul Moise Guran, realizator al emisiunii Biziday, care s-a difuzat o perioadă la televiziunea publică, spunea într-un interviu că nu a primit niciun telefon (a se citi: nu au existat tentative de influențare politică) de când lucrează la TVR, iar televiziunea publică este singura din piață unde își poate păstra independența editorială.

„Pot să spun că, de un an și jumătate, de când sunt la TVR, nu mi-a dat nimeni niciun telefon, nu mi-a zis nimeni „Băi, promovează-l p-ăla, nu-l da p-ăla”, sau alte lucruri de acest fel. În Antena 3 nu aș fi reușit să mențin echilibrul. Încă o dată, curajul și deontologia țin de felul fiecăruia de a fi. Dacă vrei să fii cocoșat, ajungi cocoșat oriunde”. (Moise Guran, realizator, TVR)⁵⁴

Obstacole în calea jurnalismului

I-am întrebat pe participanții la studiu care este principala problemă cu care se confruntă un jurnalist din TVR când decide să realizeze un material. Între răspunsuri figurează lipsa de proceduri și criterii (sau existența unor proceduri inadecvate), lipsa unei strategii editoriale, demotivarea profesională, lipsa resurselor, birocrația, lipsa sprijinului instituțional, cultura profesională viciată sau presiunile interne și externe.

Lipsa de proceduri și de criterii profesionale este o problemă invocată de mulți dintre participanții la studiu. Un important jurnalist al TVR se plânge că s-a trezit că șeful său face o emisiune în weekend în condițiile în care nimeni altcineva din departament nu a avut ocazia să înainteze un proiect pentru intervalul orar respectiv. „Nu spun că aș fi câștigat, dar măcar dă-mi posibilitatea să particip la o competiție. Dincolo de faptul că este absolut frustrant pentru subordonați că șeful și-a tras emisiune. Păi stai puțin, dacă nu există proceduri, te-a pus șeful ăl mare s-o faci că ești cel mai bun?” Da, criteriile poți să te trezești că sunt încălcate sau mimate, dar măcar să existe, cere jurnalistul. „Nu există nimic, există bunele relații cu șefii, există discuții de «m-am gândit să fac ceva». Lucrurile nu trebuie să meargă așa pentru că dincolo de misiune, de valori, un post public trebuie să aibă și o strategie”.

Mulți realizatori s-au trezit cu emisiuni scoase din grila TVR 2 fără să primească niciun fel de explicație și fără să li se ofere alte proiecte la care să lucreze, povestește jurnalistul. „Eu am pățit chestia asta încă din 2006 când m-am trezit fără emisiune fără ca nimeni să-mi spună de ce. Era în perioada lui Tudor Giurgiu, în care domnul Gordon Lovitt, consilierul britanic plătit cu 7.000 de euro, hotăra ce emisiuni rămân la modul că cerea câte o copie VHS, pleca la Praga, că acolo stătea mai mult, și se uita pe emisiune. El nu știa o boabă de română, neavând niciun fel de tangență cu cultura televizionistică de la noi, obișnuințele de vizionare, cu ce-i interesează pe oameni”.

Lovitt, care conduce firma de producție TV Now Productions cu sediul la Praga, spune că atât cât a fost șeful secției de programe din TVR1 și-a petrecut majoritatea timpului în România și că niciodată nu și-a format o opinie despre o emisiune fără ca cineva să i-o traducă și fără să consulte studii de audiență pentru respectivul show. „Mai mult”, adaugă Gordon Lovitt, „niciodată o emisiune nu a fost anulată prin decizia mea exclusivă, ci după discuții cu numeroși colegi din TVR. Decizia finală asupra anulării programului era luată de șeful secției Programe din TVR”. Producătorul britanic mai spune că ar fi greșit ca nimeni să nu-i fi comunicat producătorului de ce a fost anulată emisiunea și că l-ar surprinde să fi fost cazul.

„În mod clar, persoana are dreptate când spune că nu sunt român, dar pe de altă parte probabil că am lucrat cu departamentul de cercetare al TVR mai mult decât oricine altcineva din TVR ca să fiu cât mai obiectiv cu putință în legătură cu obiceiurile de vizionare TV”, mai spune Lovitt. El precizează, de asemenea, că nu lua decizii în privința aspectelor ce aveau importanță culturală.

„TVR-isme. Tot timpul există disfunctionalități, de natură umană, tehnică, lipsă de comunicare, dezinteres, care vin din lipsa de organizare, de management, de proceduri”. (jurnalist, TVR)

Pe de altă parte, avem și obstacole generate de existența unor proceduri interne. Una dintre acestea își propunea să prevină conflictele de interese și interzicea personalului TVR care ocupă funcții de conducere să fie, în acelși timp, realizator, producător sau prezentator de emisiuni⁵⁵. Decizia fost încălcată la scurt timp după adoptarea ei de către persoane cu funcții de conducere în cadrul Departamentului Știri, TVR Interactiv, respectiv Redacţia Programe Speciale (Claudiu Lucaci, Monica Ghiurco, Constantin Trofin).

Totul pornește, spune un alt jurnalist, de la lipsa unei strategii editoriale. „La noi știu mai bine reporterii cum trebuie să arate un material decât șefii. Oamenii nu știu care sunt așteptările, standardele editoriale”, susține el.

Demotivarea profesională reprezintă o altă problemă majoră indicată de salariați. Jurnaliștii înșiși nu sunt motivați, spune un fost angajat. „Foarte puțini vor să facă ceva, pentru că nu sunt încurajați, nu sunt avansați, nu câștigă nimic din chestia asta decât dacă au ei un geniu al brandingului personal”.

„Or, experienţa lor, din punctul meu de vedere, nu este pusă în valoare”, spune o jurnalistă de la Știri, referindu-se tot la lipsa de motivație profesională generată de inexistența unei perspective de avansare corectă⁵⁶.

O altă problemă, remarcă un gazetar, e că nu se alocă resurse pentru jurnaliști, în timp ce zeci de mii de euro se duc pe emisiuni de divertisment „de doi bani”.

De altfel, lipsa de resurse e menționată de mulți alți angajați.

„Probleme de concepție și de organizare a emisiunii nu există”, spune un fost membru al Comitetului Director. Există, în schimb, probleme de logistică. „Când erau grilele foarte încărcate, asta și din cauza, pe de o parte, a angajaților — că forțau toți: vreau și io să fac, vreau și io să fac — n-aveau mijloace, mașini, camere, că erau 30-40 de filmări”.

Resursele ar exista, spune altcineva, dar gestionarea lor e o problemă. „Dormim pe munți de resurse, dar e foarte greu, de exemplu, să obții o cameră și un cameraman pentru o filmare dacă nu lucrezi la Știri, la o emisiune, ci, de exemplu, la online”. De încrengătura birocratică se plâng și alți angajați.

„De exemplu, e îngrozitor de complicat să folosești arhiva TVR. Când am vrut să facem un material despre relația Ghaddafi-Ceaușescu, primul răspuns a fost «Toată arhiva e la Jilava, e pe film». OK, într-o zi-două copiez de pe film. «Ah, nu, ce e azi? Joi. Abia joia viitoare mai merge șoferul la Jilava să scoată din arhivă»”. (jurnalist, TVR)

Problemele de dotare tehnică sunt mai vizibile pentru cei care depind de echipamente pentru a-și face treaba, cum sunt directorii de imagine. „Problema cea mai mare a jurnalistului este faptul că personalul cu care urmează să colaboreze vociferează”, spune un director de imagine, potrivit căruia oamenii sunt nemulțumiți din cauza lipsei dotării tehnice. „Și atunci, neavând la îndemână unele lucruri elementare, e clar că oamenii care ar trebui să facă un lucru de calitate sunt nemulțumiți și asta se transmite pe tot lanțul de producție”.

Povestește angajatul TVR: „Am făcut promo-ul pentru festivalul George Enescu care urma să fie dat pe CNN și Euronews. Am folosit cea mai performantă cameră din TVR la ora respectivă. S-a filmat, s-a montat și a fost trimis materialul la CNN, la Londra, în formatul în care am filmat, bineînțeles. Răspunsul de la CNN a fost: nu putem să copiem pe un alt format, pentru că ei nu lucrează în sistemul ăsta, care nu e recunoscut niciunde?”

Grilele supraîncărcate din perioada anterioară restructurării și resursele tehnice limitate au afectat performanța editorială și spiritul de echipă.

„Atât de mult s-au umflat grilele în ultimii 10 ani, că oamenii chiar aveau de alergat”, spune un jurnalist. „Nu mai erau camere, nu mai erau montaje — şi atunci stăteai trei ore şi aşteptai o cameră sau o maşină şi când plecai, plecai plin de nervi, era şi operatorul plin de nervi, nu mai aveai timp măcar să-i spui lu` ăla băi, mergem acolo şi-l filmăm pe Neagu Djuvara, care o să ne povestească despre Africa”.

Lipsa sprijinului instituțional

Un alt jurnalist se plânge de faptul că personalul editorial nu beneficiază de asistență juridică și nici de suport moral și informațional din partea colegilor și a șefilor direcți. Lipsa de asistență juridică e confirmată și de un fost director care în prezent nu mai face parte din echipa TVR: „sunt dați în judecată și nimeni nu îi apără”. Televiziunea nu își asumă responsabilitatea nici atunci când un jurnalist pierde un proces: „dacă ești găsit vinovat [pentru calomnie] și ai despăgubiri de plătit, se îndreaptă împotriva ta; dacă nu ai, se îndreaptă împotriva televiziunii și televiziunea se îndreaptă împotriva ta”.

Un realizator povestește despre o colegă care a câștigat două procese plătindu-și singură avocatul. Când i-a adus la cunoștință unuia dintre președinții-directori generali din ultimii ani că a plătit din propriul buzunar 4.000 de lei, acesta a întrebat-o de ce nu i-a spus mai devreme, dar nu a întreprins nimic pentru ca instituția să-i returneze suma.

Pentru că mulți jurnaliști erau preocupați de această anomalie care îi făcea vulnerabili atunci când doreau să realizeze investigații, în mandatul Lăzescu conducerea a publicat un document intern prin care se obligă să-i apere și să le ofere asistență juridică.

Cultura instituțională a supunerii

Un alt angajat vorbește despre „comoditate” și „cumințenie”, pe care le numește „rude apropiate ale autocenzurii”. În TVR se obișnuiește, după câte spune el, ca, atunci când cineva refuză să vorbească pentru un material sau o emisiune, materialul sau emisiunea respectivă să nu se mai facă. „Mimându-se lipsa lui «Audiatur et altera pars» și implicit corectitudinea, se trece peste situații incomode pentru unii cu bună știință”.

Conformismul ar fi principala problemă, spune un redactor-șef. „Adică e prea puțin «Hai să ies din rând». Prea puțină creativitate. […] Stăm cam în rând. Și mediul poate te influențează”.

Cea mai mare problemă cu care se confruntă un jurnalist din TVR atunci când realizează un material este „tentația de a se pune la adăpost de orice furtună care i s-ar putea isca deasupra capului”, spune un fost redactor-șef. Asta face ca jurnalistul să meargă în direcția în care bate vântul, chiar dacă nu crede în ea. „Se plasează editorial în zona safe, nu supără nici pe ăia, nici pe ăia, face o chestie călduță, legăm două sincroane și toată lumea e fericită, am depășit și ziua asta”.

Presiunile, adaugă jurnalistul, nu se referă atât la reprezentarea puterii în știri, cât la suprimarea sau reducerea reprezentării opoziției.

Presiuni interne și externe

Una dintre probleme, spune un fost realizator de emisiuni, era negocierea cu redactorul-șef a oportunității temei și a invitaților. Un alt lucru la care trebuia să fii atent: „era întotdeauna bine să ai un spate, cum se spune, un spate în redactorul-șef sau în directorul televiziunii, pentru că dacă un invitat nu accepta [să vină în emisiune] urma telefonul la șef, iar dacă acela era prevenit putea să-ți țină spatele, sau să încerce să-l convingă să vină”. Pe de altă parte, jurnalistul adaugă că în anii în care a lucrat în TVR nu s-a lovit de obstacole insurmontabile. A putut să spună și nu — „n-am pățit-o, nu m-a dat nimeni afară din TVR și nu cred c-am făcut compromisuri din astea, încât să nu mă mai uit eu la televizor la mine după aia”.

Alți jurnaliști se lovesc în mod curent de problema subiectelor neconvenabile. „Sunt acele subiecte «sensibile» care până în 2005 erau blocate dinainte să te apuci de ele”. De atunci, explică jurnalistul, „au devenit mai subtili: îți îngreunează munca, îți bagă bețe în roate, alunecă caseta, se încurcă banda etc.” Se întâmplă astfel de lucruri deoarece conducerea încearcă să evite subiecte care pot deranja puterea politică. „Mie mi-au amânat weekendul trecut o astfel de știre — au difuzat-o până la urmă a doua zi la Jurnalul de la ora 14:00. Am pățit același lucru pe vremea fostului director al Direcției Știri cu o știre despre sălile de sport ale lui Udrea. Au dat-o la 7 dimineața, fără a o redifuza”.

Problemele apar în funcție de material, spune un alt jurnalist. „Dacă e vorba de o anchetă conexă cu zona politică, presiunea de natură politică ar fi prima. Dacă nu, te lovești de bariere administrative, tehnice, birocratice, materiale șamd, pentru că TVR funcționează foarte prost la capitolul ăsta — e stufos, birocratic”.

„Telefoane”, spune un fost director în cadrul TVR atunci când este rugat să indice principala problemă cu care se confruntă jurnaliștii în realizarea unui material. „Presiuni telefonice din interior și din afară. Cel mai tare îi sperie amenințarea cu pierderea locului de muncă. Securitatea lor financiară. Mulți au credite și sunt prinși într-un cerc vicios”. În realitate, concedierile sunt extrem de dificile în TVR, datorită Contractului colectiv de muncă ce garantează salariaților respectarea drepturilor de muncă și îi protejează de eventuale abuzuri ale conducerii. Aproape toți salariații demiși abuziv și-au recâștigat în instanță drepturile.

Pilele, favoritismele, apartenența la găști sunt invocate de un cunoscut prezentator care a părăsit TVR prin demisie după procesul de restructurare din 2012: „m-am plictisit de compromisul devenit calitate editorială; trebuie să fii «cu cineva» ca să ai emisiune, ca să poți gândi și să poți munci. Trebuie să fii pe «lista lor» dacă vrei să fii lăsat în pace să-ți faci treaba de reporter, redactor sau realizator”⁵⁷, își motiva acesta decizia de demisiona.

Când vorbim de apartenența la găști revenim la teoria straturilor de la Știri, detaliată în capitolul Angajări. „[…] E o mare problemă să conduci Ştirile, fiindcă trebuie întâi şi întâi să împaci grupurile astea, care-s pe poziţii destul de dure unele faţă de celelalte şi de necolaborare”, descrie cineva situația din departament. Tensiunile dintre diferitele grupuri care activează aici împiedică buna funcționare a acestuia, până într-acolo încât, așa cum povestește un angajat, unii dintre jurnaliștii de la Știri colaborează mai degrabă cu colegii de la alte televiziuni, decât între ei.

Cum oamenii sunt veniți în Direcția Știri în valuri care corespund schimbărilor politice, orientarea politică a fiecărui strat e cunoscută în redacție. „Politic, unii erau contra și unii erau pro”, își amintește un fost angajat al TVR care a îndeplinit funcții de răspundere în direcția Știrilor. „Și am constatat că [celor] care erau contra curentului la putere nu li se încredința nimic să facă din ce avea relevanță politică”.

Mai mult, cultura organizațională și modul de organizare fac posibile decizii marcate de orgolii și conflicte personale. Un director de imagine povestește că televiziunea i-a sabotat câteva clipuri de muzică clasică contemporană filmate pe cheltuiala redactorului și a operatorului. „Au venit cei de la Mezzo și au rămas absolut impresionați de clipurile pe care le-am făcut și pasul următor a fost că aceste clipuri au fost scoase din producție, deși erau făcute cu buget zero, din cauza unor orgolii, pur și simplu. Un redactor sau un șef a fost invidios pe faptul că redactorul cu care am lucrat a făcut un lucru de calitate, care a stârnit interesul unora de la Mezzo. Deci există și lucruri de-astea foarte mărunte și meschine”.

Presiuni politice

Da, există presiuni, spune un fost PDG. „Din toate părțile — și de la cei aflați la guvernare, dar și de la cei din opoziție, evident în forme și intensități diferite, însă cu adevărat insuportabile au devenit abia după decembrie 2004”.

Un alt fost conducător al televiziunii — dar într-o perioadă colorată diferit din punct de politic — confirmă că existau intervenții, dar dă de înțeles că ar fi fost mai puțin grave decât se crede. „Sigur că existau telefoane”, spune el. Dar marile telefoane se refereau, spre exemplu, la faptul că prim-ministrul dorea să vină într-o emisiune — „și eu ziceam că a fost de prea multe ori”. Existau și intervenții de la oameni de la vârful opoziției, care își doreau să vină să discute despre subiectele pe care se simțeau cel mai confortabil și încercau să impună evitarea anumitor întrebări, spune fostul PDG. În general, adaugă el, intervențiile urmăreau obținerea de invitații la talk-show-uri pentru unul sau altul și încercau să impună, pe de altă parte, ca anumiți adversari politici să nu fie prezenți în emisiunea respectivă. „Și aici nu era neapărat o mare agendă politică, ci tot felul de aranjamente personale. Fiecare avea oameni pe care voia să îi vâre mai în față și zicea «Vine Cutare, să nu vină Cutare» sau «Nu-l vreau pe ăla» […] Sunt atâtea lucruri care țin de zona asta gri, omenească. Mulți le învelesc politic și era un discurs din ăsta pentru că era mai comod. Dar în fond erau [interese] foarte omenești. Interese directe”.

Rugați să vorbească despre presiunile pe care le simt sau le-au simțit ei înșiși, mulți jurnaliști spun că acestea nu se exercită întotdeauna în mod direct. Alții vorbesc despre presiuni politice, uneori directe, alteori subtile.

Apare uneori în discuții numele unui fost șef al Știrilor care dicta în mod fățiș orientarea politică a emisiunilor. Cineva spune că directorul Știrilor i-a spus chiar pe cine să nu invite în fața camerelor. Nu a ascultat și nu au existat represalii.

„Personal, cea mai puternică presiune pe care o simt e cea politică, pentru că mă ocup de știri politice”, mărturisește un jurnalist. „În primul rând, e o presiune permanentă a conducerii, [care provoacă] un soi de autocenzură. Uneori chiar mă întreb dacă presiunea politică chiar există, sau e o precauție pe care și-o iau șefii noștri pentru a nu avea probleme ulterior”.

Sunt și presiuni din categoria celor care nu se exercită doar asupra jurnaliștilor din televiziunea publică, ci și asupra celor din alte posturi, dar pe care, după cum spune un ziarist, jurnaliștii din TVR le resimt cu precădere. „Există ideea asta: «sunteți de la TVR și trebuie să fiți într-un anume fel» Sunt politicieni care te amenință pe șleau, alții te jignesc, alții te șicanează — dar astea nu ni se aplică numai nouă”.

Un fost realizator de emisiuni spune că singura formă de presiune pe care a resimțit-o au constituit-o telefoanele de nemulțumire din partea unor actori politici „care cred că există un plan ascuns prin care ei să fie puși într-o lumină defavorabilă”.

„Uneori chiar mă întreb dacă persiunea politică chiar există, sau e o precauție pe care și-o iau șefii noștri pentru a nu avea probleme ulterior”. (jurnalist, TVR)

„Nu se traduce explicit, mai mult implicit: poate n-ar fi bine așa, poate faci altfel”, spune un jurnalist despre presiunea politică simțită în TVR. Lucrurile se transmit prin intermediul șefilor: „se sugerează, se încearcă presiuni, nu există cereri explicite sau bătut cu pumn în masă. Depinde de tine cât reziști, cât de tare ești. De-aia unii vin în întâmpinarea acestui tip de așteptări, de aici apare autocenzura și te poziționezi de partea taberei pe care o reprezintă șefii. Dacă vrei să-ți păstrezi nealterată meseria, încerci să fandezi, să eviți, să faci mici compromisuri și să iasă tot cum vrei tu”.

Presiunile depind și de ciclul politic. Anii electorali sunt „cu probleme, indiferent de cine e la putere”, spune un alt jurnalist. S-a întâmplat chiar ca difuzarea anumitor emisiuni să fie blocată după ce fuseseră deja montate. „La Știri, problema nu e că oamenii încearcă să facă materiale și li se spune «nu, nu faceți așa» Cred că fiecare știe, în funcție de perioada prin care trecem, de la reporter, până la editor și producător, care sunt subiectele tabu, personajele pe care e bine să le eviți, cele care trebuie promovate. Din păcate, oamenii încearcă să se plieze”.