Scurtă istorie a bisericii ortodoxe române povestită celor tineri

profesor la Seminarul Central Bucureşti (din 1867)

primul director al Seminarului Nifon (deschis în 1872)

1874 – membru în comitetul de redacţie al revistei „BOR”

1882 – diraector al Tipografiei Cărţilor Bisericeşti

1881 – profesor la Facultateaa de Teologie Bucureşti

1885 – arhiereu cu titlul „Craioveanul”

1886 – episcop la Râmnic.

A rămas în IBOR ca un om de o mare cultură şi mare profesor, întocmind o serie de manuale: „Istoria Filosofiei”, „Patristica” ş.a.

Dar acel mai mult s-a ocupat de Istoria Bisericii Oratodoxe Române: „Creştinismul în Dacia şi creştinarea românilor” )1878) care, după lucrarea lui Petru Maior, este prima cercetare completă, făcută ştiinţific.

Combate teza lui Evghenie Golubinski, potrivit căreia noi am fost creştinaţi de bulgari.

„Istoria mănăstirii Sinaia” (1881), un studiu despre Petru Movilă (1882). A editat „Condica Sfântă a Mitropoliei Ungrovlahiei”(1880) (începută la 1668 de Ştefan).

Ca episcop , a făcut numeroase vizite canonice în eparhie, strângând o serie de impresii, date istorice, inscripţii, redactându-le în 2 volume.

1897 – pleaqcă în Italia spre a-şi îngriji sănătatea.

Moare la 1898 la Neapole. Este adus în ţară şi îngropat în bolniţa episcopiei Râmnic.

ATANASIE MIRONESCU (1897-1909)

devine mitropolit primat.

GHENADIE GEORGESCU (1909-1912)
SOFRONIE VULPESCU CRAIOVEANUL (1912-17)
1917 – autorităţile germane i-au stabillit domiciliul forţat la Cheia, apoi la schitul Peşteraa Ialomicioara şi în urmă la Căldăruşani.

1918 – pus în libertate, a plecat la Iaşi şi şi-aa dat demisia. S-a reântors apoi la Bucureşti.

Moare la 1923.

Şi-a lăsat biblioteca Seminarului Nifon.

În timpul exilului său, germanii au pus pe
MELETIE DOBRESCU GĂLĂŢEANU

1918 – S-A FĂCUT ALEGEREA DE EPISCOP LA Iaşi unde se aflau autorităţile româneşti: ANTIM PETRESCU (1918-19) - jfost preot de mir la Craiova.

A urmat ALEXIE ŞERBAN CRAIOVEANUL (1919-20)

Şi VARTOLOMEU STĂNESCU BĂCĂUANUL (1920-21)

BISERICA MOLDOVEI IN SEC. XVIII ŞI ÎNCEPUTUL LUI XIX

În ce priveşte Biserica Moldovei, se remarcă un fapt îmbucurător: n-a putut pătrunde ealementul grecesc. Din cei 9 mitropoliţi caare au păstorit aici numai unul a fost grec, iar la episcopiile sufragare, un episcop grec.

11 ianuarie 1752 – s-a convocat un „sobor” format din ierarhii ţării, din marii egumeni, boieri şi s-a hotărât cu mare blestem să nu fie aleşi nicicând ierarhi străini.

Astfel Biserica Moldovei şi-a menţinut o oarecare autocefalie faţă de Patriarhia Ecumenică. Mitropolitul îl înştiinţa numai pe Patriarh de numirea sa, dar nu-i cereaa gramata ade întărire, ci îl promenea la slujbe şi îi cerea Sf.Mir.
GHEDEON (1798-1725) de la Rădăuţi (1702-1708)

Avusese metania la Agapia, iar 1708 – a urmat în scaunul mitropoliei lui MISAIL.

1711 – a ieşit în întâmpinareaa ţarului Petru cel Mare, la Prut, împreună cu Dimitrie Cantemir.

1714-15 – a primit la Iaşi vizita Patriarhului Hrisant Notaraa al Ierusalimului (1707-31).

1715 – vizita lui SAMUIL CAPASULIS al Alexandriei (1710-23)

S-a reluat acum şi activitatea tipografică: 1714 – SINOPSIS, 1715 – LITURGHIER, cu rugăciuni în slavă şi tipic în română, ARĂTAREA CREDINŢEI ORTODOXE a lui Ioan Damaschin (greacă).

Moare în 1725.
GHEORGHE (1725-29), Roman (1717-25)

Metania în mănăstirea Neamţ, a izbutit să reînvie activitatea, tipografică, sub refăcându-se vechea tiparniţă a Mitropoliei în care au apărut: ANTOLOGHION, OCTOIH (1726). Moare la 1729.

ANTONIE (1729-40) Rădăuţi (1728-29) originar din Cernăuţi, călugărit la Putna.

1730 – a aridicat o biserică de lemn şi chilii la mănăstirea Horecea de lângă Cernăuţi.

1731 – apare la aIaşi o PSALTIRE SLAVONĂ

1732 ÎNVĂŢĂTURI PREOŢEŞTI DESPRE 7 TAINE

1734 – CONSTANTIN MAVROCORDAT (în prima sa domnie în Moldova – 1733-35) a scutit Mitropolia de toate dările şi i-a acordat şi o subvenţie anuală.

1735-39 – războiul ruso-turc.

16 septembrie 1739 – s-a încheiat o convenţie între comandantul armaktei ruse şi reprezentanţii Moldovei, prin care se recunoştea independenţa ţării.

18 septembrie 1739 – Pacea de la Belgrad între Rusia, Turca şi Austria – trupele ruseşti au fost nevoite să se retragtă din Mjoldova, iar mitropolitul Antonie , din cauza atitudinii sale filoruse a fost nevoit să plece în Rusia. Acolo a ajuns mitropolit de Cernigov şi apoi la Bielgorod.

Moare la 1748 sau 1749.
NICHIFOR (1740-50)
GRIGORE II GHICA (1735-41) a impus apoi alegerea mitropolitului titular de Sidis, Nichifor, originar din Moreea, fost dascăl al domnitorului.

Călugărit la Neamţ (era grec). A sprijinit activitatea tipografică şi cunoscutele reforme ale lui CONSTANTIN MAVROCORDAT

În timpul său au funcţionat 3 tipografii: una la Mitropolie, una aparticulară în Iaşi şi alta la Episcopia din Rădăuţi, înfiinţată în 1744.

1743-1752 – a funcţionat la Iaşi o tipografie a agrecului DUCA SOTIRIOVICI din Tasos.

Aici s-au tipărit mai ales cărţi de slujbă în română: Psaltire, Liturghier, Triod, Octoih şi multe altele.

Tot aici s-au tipărit şi cărţi în limba arată datorită strădaniilor Patriarhului SILVESTRU al Antiohiei (1724-1766). Acesta a stat mult timp în ţările române (1729-30) şi 1744-49), punând bazele unei tipografii laa mănăstirea Sf.Sava din Iaşi.

În timpul său, CONSTANTIN MAVROCORDAT a întreprins nişte reforme fiscale şi administrative afoarte importante: desfiinţarea rumâniei în Ţările Române – 5 august 1746 şi a veciniei în Moldova – 6 aprilie 1749.

Reformele sale au urmărit şi ridicaraea nivelului material şi cultural al clerului, încât prin aşa numitul „AŞEZĂMÂNT” sau „CONSTITUŢIE” (1741) din Moldova, marii boieri, mănăstirile şi preoţii de mir erau scutiţi de dări şi îndatoraţi să înveţe carte.

Apoi, ierarhii ţării au primit dispoziţie să nu mai hirotonească nici un cleric dacă ar fi fost neştiutor de carte.

7 iunie 1749 – în acord cu aceste dispoziţii, Nichifor a hotărât ca toţi cei ce vor vrea să intre în cler să înveţe carte în şcolile de pe lângă bisericile din Iaşi.

S-au luat măsuri şi pentru ridicarea vieţii monahale: îndepărtaraea călugărilor imorali din mănăstiri, îndatorirea lor de a aadministra acum se cuvine averile mănăstirilor.

25 decembrie 1747 – domnitorul Grig.II Ghica împreună cu Divanul au hotărât ca pe lângă Şcoala de la Mitropolie să se înfiinţeze şiu alte şcoli, slavoneşti şi româneşti la cele 3 Episcopii. Profesorii aveau să fie plătiţi dintr-o dare speacială a preoţilor, pentru că aceştiaa erau scutiţi prin acea „Constituţie” de orice alte dări.

1749 – s-au înfiinţat şcoli la biserica Sf.Nicolae, Sf.Vineri şi Sf.Sava din Iaşi.

Din păcate, toate aceste măsuri progresiste nu au putut fi cu totul puse în aplicare datorită condiţiilor grele din acele timpuri.

13 noiembrie 1750 – a depus paretisis fiind bătrân şi bolnav şi nemaiputând păstori cum se cuvine.
Rădăuţi (1745-1750) - IACOB PUTNEANUL (1750-60)

originar din Rădăuţi, născut la 20 ianuarie 1719 (data probabil greşită poentru că în 1762 când îşi făcea diata spunea că era la vârsta bătrâneţilor).

A fost călugărit de tânăr la Putna şi apoi preoţit; 1744 – devine egumen; 1745 – episcop la Rădăuţi. Aici a înfiinţat o şcoală şi a tipărit un LITURGHIER.

1750 – mitropolit.

Activitatea culturală: acţiune susţinută de tipărire de cărţi româneşti

A tipărit: SINOPSIS (1751) – o adunare a acelor 7 Taine a Sf.Laude şi a unor canoane din pravilă ce trebuiau la Taina Spovedaniei; 1751 – ADUNARE DE RUGĂCIUNI, 1752 – TÂRNOSANIE (tradusă din greacă cu osteneala mitropolitului)

1752 – a mutat tipografia de la Rădăuţi la Iaşi unde tipăreşte la 1753 un PENTICOSTAR. Diortositor fusese ieromonah COSMA VLAHUL. 1754 – EVHOLOGHION.

A mai tipărit: APOSTOL, PSALTIRE, LITURGHIER – toate în româneşte.

De asemenea a tipărit şi cărţi de învăţătură pentru preoţi: ALFAVITA SUFLETEASCĂ (1755) şi SINOPSIS, ADICĂ ADUNARE DE MULTE ÎNVĂŢĂTURI (1757).

Mitropolitul a fost preocupat şi de educarea copiilor prin şcoală.

A înfiinţat o şcoală pe lângă Episcopia din Rădăuţi şi a tipărit cărţi pentru copii: BUCVAR (1755).

Abecedarul acaesta a ajuns până în Transilvania fiind reeditat şi la Viena (1771).

Mitripolitul Iacob a insistat ca oamenii să-şi dea copii la şcoală.

Cărţile acaesteaa au fost traduse probabil de monahul EVLOGHIE, „dascăl slovenesc” ce atradusese „VIEŢILE SFINŢILOR” la îndemnul mitropolitului.

Tot din porunca lui s-a tipărit un pomelnic al mitropoliţilor Moldovei.

S-a remarcat şi prin ctitorirea mai multor lăcaşuri sfinte:

- restaurează Putna distrusă de cutremurul din 1739. Refăcând biserica, i-a şadăugat pridvorul carae există şi azi, apoi zidul înconjurător cu turnurile, inclusiv cel de deasupra intrării şi chiliile.

În această perioadă, mitropolitul a hotărât în sobor de arhierei şi egumeni ca Putna să nu fie închinată şi s-a hotărât ca de acum egumenul Putnei să fie ridicat la arang de arhimandkrit.

1 ianuarie 1752 – mitropolitul Iacob a convocat un sobor la carae participau vlădicii, egumenii mănăstirilor neînchinate pentru a hotărâ, cu mare blestem, ca scaunul Moldovei să nu mai poată fi ocupat decât de vlădici români.

1758 – tătarii au jefuit şi ars o foarte mare parte din ţinuturile moldovene.

În faţa acestor nenorociri, mitropolitul a înaintat o plângere conducătorilor tătari, cerându-le să înceteze distrugerea ţării.

Februaraie 1759 – în fruntea câtorva mii de ţărani şi orăşeni săraqci a cerut alungaraea grecilor jefuitori.

Mitropolitul a ajuns la neânţelegeri cu domnitorul TEODOR CALIMACHI (1758-61) din pricina reintroducerii văcăritului. Această dare fusese desfiinţată de către un sobor de vlădici şi dregătzori întrunit la Iaşi (1698) sub domnul ANTIOH CANTEMIR, aruncându-se blestem asupra oricăruia care ar mai introduce-o.

1 martie 1757 – mitropolitul Iacob, din nou, cu mare solemnitate, printr-o liturghie săvârşită în catedrala din Iaşi a desfiinţat din nou acea dare, cu blestem.

Aceasta era o mare lovitură pentru domnii fanarioţi, încât noul domn SCARLAT GHICA (numit în martie 1757) a stăruit pe lângă mitşropolit să dezlege blestemul.

August 1758 – a fost numit domn IOAN TEODOR CALIMACHE. Pentru a-şi plăti datoriile a insistat pe lângă mitropolit să dezlege b lestemul pentru a putea reintroduce văcăritul.

Întrucât mitropolitul a refuzat, aceştia au făcut presiuni asupra lui pentru a-l face să renunţe la scaun.

1760 – mitropolitul demisionează, retrăgându-se la Putna.

Aici, mitropolitul şi-a continuat strădaniile cărturăreşti şi gospodăreşti. A continuat refacerea abisericilor.

În colaborare cu arhimandritul VARTOLOMEU MĂZĂREANU a înfiinţat – 1774 – o şcoală duhovnicească cu un program de învăţământ asemănător celui de la Academia lui Petru Movilă din Kiev.

1762 – îşi făcea testamentul prin care lăsa toate bunurile sale mănăstirii Putna.

Moare la 15 mai 1778. Cu 5 zile înainte de moarte îmbrăcase marea schimă sub numele de EFTIMIE.

A fost îngropat în pridvorul mănăstirii, alături de părinţii săi, călugăriţi la bătrâneţe.
GAVRIIL CALIMACHI (1760-86) este pus în scaun de fratele său, domnul TEODOR CALIMACHI (1758-61). Gavriil se trăgea dintr-o familie veche de răzeşi – Călmaş. A învăţat carte şi s-a călugărit la Putna. Fratele său, după o şedere îndelungată la CP şi-a schimbat numele în Calimachi şi a ajuns mare dragoman al Porţii. În această calitate a aajutat pe afratele său să ajungă diacon la Patriarhia Ecumenică şi apoi mitropolit la Tesalonic (1745).

Noul mitropolit, Gavriil, nu a dezlegat în continuare blestemul aruncat de Iacob şi a căzut în dizgraţia afratelui jsău. Toată această opoziţie l-a făcut pe domn să renunţe la darea văcăritului, dar a introdus o alta nouă – „ajutorniţă”.

1768-74 – războiul ruso-turc. În acest context, mitropolitul a avut o atitudine filo-rusă.

El a cerut dărâmarea cetăţilor turce Bender şi Brăila, principalele baze de atac ale tătarilor din Bugeac. A întreţinut o intensă corespondenţă cu împărăteasa Ecaterina II.

1769 – trimite o delegaţie la Petersburg, având în frunte pe episcopul INOCHENTIE al Huşilor.

Activitatea culturală:

1765 –67 – Domnul GRIGORE III GHICA (1764-67) a reorganizat Academia greacă din Iaşi, iar mitropolitul a fost pus în fruntea epitropilor ei.

El a căutat să îmbunătăţească sistemul de învăţământ din Moldova, dar n-a neglijat nici activitaatea tipografică, tipărind o serie de cărţi bisericeşti şi cărţi pentru luminarea preoţilor: 1768 – ÎNDREPTAREA PĂCĂTOŞILOR (tradusă din greacă), 1771 – ALCĂTUIRE ÎNAURITĂ (tradusă din greacă, lucrare polemică), 1777 – CATIHISIS sau PRAVOSLAVNICĂ MĂRTURISIRE, 1784 – PRĂVILIOARĂ cu cele 7 Taine pentru preoţi, 1781 – PASTORALĂ ÎMPOTRIVA LUXULUI, 1765 – ÎNDREPTARAEA PĂCĂTOSULUI CU DUHUL BLÂNDEŢELOR (tipărită la Iaşi în slavonă şi română). Tipărită cu binecuvântarea mitropolitului sârb Pavel Nevadoviciul Carloviţului, fiind „aşezată” în cele 2 limbi de episcopul Timişoarei, VINCHENTIE. Se pare că sub mitropolitul GAVRIIL s-a tipărit la Iaşi şi o GRAMATICĂ ROMÂNĂ (1770).

Colaboratori: GRIGORIE STAN BRAŞOVEANUL, protopopul MIHAIL STRILBIŢCHI care se intitula „exarh” al mitropoliei Moldovei. Acesta se trăgea dintr-o veche familie de gravori polonezi. În 1785 , acesta a înfiinţat o tipografie proprie, în care a tipărit în româneşte diverse lucrări: un CALENDAR pe 112 ani (1785).

Sub îndrumarea mitropolitului Gavriil s-a ridicat noua catedrală mitropolitană din Iaşi cu hramul Sf.Gheorghe începută încă din 1761. Azi, în interiorul bisericii se mai păstrează din acel timp numai catapeteasma.

1775 – Bucovina a ajuns sub stăpânire austriacă, episcopia Rădăuţilor devenind sufragană mitropoliei de Carlovitz.

Mitropolitul Gavriil a fost un sprijinitor al stareţului PAISIE.

1763 – când Paisie a venit de la Athos cu cei 64 de ucenici ai săi, i s-aa dat mănăstirea Dragomirna, iar în 1775 când Bucovina fusese ocupată, Paisie şi ucenicii săi au primit binecuvântarea mitropolitului de a se aşeza în mănăstirea Secu, pentru ca în 1779 să i se încredinţeze egumenia amănăstirii Neamţ.

GAVRIIL moare la 20 februarie 1786, fiind îngropat în ctitoria sa, biserica mitropolitană Sf.Gheorghe din Iaşi.

Roman (1769-86) LEON GHEUCĂ (1786-88)

Bunurile rămase de la mitropolitul Gavriil au fost luate de ALEXANDRU II MAVROCORDAT (1785-86).

În acelaş timp, patriarhul ecumenic PROCOPIE (1785-89), ajutat de sultan, a adorit să impună în scaunul mitropoliei din Moldova pe grecul IACOB , egumenul mănăstirii Barnovski din Iaşi, închinaştă Sf.Mormânt.

Martie 1786 – Împotriva acestei înceracări, reprezentanţii Moldovei au trimis un protest la Poartă, amintind de hotărârea luată în 1752.

În cele din urmă, moldovenii au izbutit să aleagă în scaun pe românul LEON GHEUCĂ de la Roman, iar la stăruinţele Patriarhului şi ale domnului, grecul Iacob a ajuns totuşi episcop la Roman.

Leon fusese călugăr la Putna şi protosinghel al Mitropoliei până când a fost ales episcop la Roman (1769).

1786 – a avut loc o răscoală a 10000 de ieniceri aflasţi în Moldova. Aceştia începuseră să prade satele de aici. Leon a pus să se tragă clopotele achemând poporul la luptă.

Ultima ştire adespre mitropolit o avem din preajmaa Crăciunului 1788, murind de altfel în ultimele zile ale acaestui an. Îngropat în catedrala Sf.Gheorghe (mitropolia veche).

După moartea sa treburile mitropoliei au fost conduse de cei 2 sufragani: ANTONIE al Romşaşnului şi IACOB STAMATI al Huşilor. În prefaţa unui MOLITFELNIC SLAVON (1789) aceştia sânt numiţi „vicarii mitropoliei moldoveneşti”.

Curând după aceasta aa fost rânduit ca ocârmuită al mitrop. AMBROZIE SEREBRENICOV )1788-92).

1790 – Ambrozie, vizitând mănăstirea Neamţ, a acordat staraeţului Paisie rangul de arhimandrit.

26 decembrie 1791 – Ambrozie a hirotonit pe arhimandritul

GAVRIIL BĂNULESCU-BODONI ca episcop vicar de Cetatea Albă şi Tighina.

Dar cum el a trebuit să se retragă cu trupele ruseşti din Moldova l-a lăsat la Iaşi pe Gavriil ca mitropolit.

Njoul domn, ALEXANDRU MORUZI (martie – decembrie 1792) a trimis pe mitropolitul Gavriil la CP pentru că turcii vroiau să-l pedepsească pentru a fi fost pus în scaun, într-o ţară supusă lor, cu ajutorul ruşilor. De aici a reuşit să scape prin intervenţia consulului rus.
Huşi (1782-92) IACOB STAMATI (1792-1803)

a fost ales în urma unei gramate a aPatriarhiei Ecumenice către cei 2 vicari moldoveni, Antonie şi Iacob, prin care aceştia erau îndemnaţi să se aleagă un nou mitrop9olit.

Astfel a fost ales episcop IACOB STAMATI şi înscăunat la 21 iunie 1792.

Se pare că era originar din Transilvania, din ţinuturile Bistriţei. O însemnare pe o cruce de piatră de la Schitul Pacrov îl arată ca nepot al episcopului Pahomie al Romanului.

Născut la 1749.

A avut mai mulţi nepoţi: Toma Stamati care a copiat mai multe că+rţi din dispoziţia lui Iacob şi fiul lui, Cxostache Stamati – poet (1786-1869).

S-a aşezat de tânăr în mănăstirea Neamţ şi a făcut ucenicie pe lângă un călugăr IOASAF. A fost călugărit cu numele de Iacob (ca laic, Ioan) la 15 ani. După 8 ani a ajuns econom la Mitropolie.

Apreciat de mitropolitul Gavriil, a fost ridicat episcop la Huşi (1782) unde în cei 10 ani de păstorie a ridicat o reşedinţă nouă şi a refăcut clădirile din incintă.

Ca mitropolit, a ridicat o nouă reşedinţă mitropolitană care a slujit în acest scop până în 1902 când a afost refăcută radical. Aici a făcut şi un paraclis cu hramul Tuturor Sfişnţilor.

Apoi a făcut reparaţii la cele 2 biserici din incinta mitropoliei: Stretenia (Întâmpinarea aDomşnului), existentă din 1682 şi Sf.Gheorghe, ctitorită de Gavriil Calim.

Într-una din prăvăliile făcute de el lângă Mitropolie a deschis o farmacie.

El este şi ctitorul Bisericii Banu din Iaşi numită şi „biserica calicilor”. A ridicat-o la a1800 pe locul uneia mai vechi din lemn. Între cei care au ajutat mult la ridicarea bisericii au fost nepotul său Toma Stamativ şi logofătul Luca Banul.

Mitropolitul hotăra prin testament aca biserica să nu fie niciodată închinată, iar în era să slujească mereu 4 preoţi.

Pe de altă parte mitropolitul a acordat ajutor bănesc multor schituri şi pe preoţii săraci i-a scutit de dări (ploconul cârjei).

El a sprijinit foarte mult şi activitatea cultural tipografică.

S-a îngrijit îndeaproape de şcolile româneşti din Moldova şi încă din primii ani de mitropolie a pornit la refacerea tipografiei mitropoliei din Iaşi încât la 1794 a scos romanul moralizator al scriitorului spaniol Gracian Balthasar, „CRITIL şi ANDRONIUS” (tradus din greacă).

În anii următori a scos: LITURGTHIER, PSALTIRE, CEASLOV, MOLTVELNIC ş.a.

Cu ajutorul său s-au mai tipărit 3 cărţi ale episcopului AMFILOHIE de la Hotin: GRAMATICA TEOLOGHICEASCĂ, DE OBŞTE GHEOGRAFIE şi ELEMENTE ARITMETICE.

Meşteri tipografi: ierodiaconul GHERASIM (majoritatea lucrăriloor), PAVAEL PETROV (din 1795), ieromonahul MACARIE (din 1802).

Personalitate centrală în domeniul tiparului în acel timp rămâne meşterul gravor MIHAI STRILBIŢCHI.

La un moment dat acesta s-a certat cu mitropolitul, care nu se arătase niciodată favorabil, politicii ruseşti, şi după 1794 îl găsim tipărind câteva cărţi dincolo de Nistru, la Dubăsari:

1792 – BUCVAR ROM.

1794 – BUCVAR SLAVON şi CEASLOV ROM.

La Movilău a tipărit:

1796 – ISTORIA LUI ALEAXANDRU CEL MARE

1800 – BUCVAR ROMÂNESC

28 aprilie 1800 – Mitropolitul Iacob ca preşedinte al Epitropiei şcolilor a prezentat domnşului CONSTANTIN IPSILANTI (1799-1801) un raport asupra învăţământului din Moldova. Aici se arăta staarea învăţământului şi se făceau diferite reco9mandări didactico-pedagogice şi practice în legătură cu procesul de învăţîmânt.

Tot de aici aflăm că şcoala domnească se întreţinea din cei 4 lei pe care-i plătea anual fiecare preot şi diacon. Se mai prevedea ca limba de predare să fie greaca sau franceza. Erau prevăzute ca obiecte de învăţământ mai multe discipline umaniste şi realiste.

Cei săraci urmau să aibă întreţinerea gratuită, având în vedere silinţa la învăţătură. Durata studiilor erau de şase ani, iar eaxamenele din 6 în 6 luni.

Moare la 11-12 martie 1803.

La moartea sa mitropolitul lăsase datorie de 300 pungi întrucât devenise o tactică îndatorarea mitropoliei şi a episcopiilor ca fanarioţii veniţi să nu mai aibe ce jefui.
VENIAMIN COSTACHI (1803-1842)

Născut la 20 decembrie 1768 în ţinutul Fălciului, dintr-o familie de boieri moldoveni, (tatăl Grig.Costache). Mama sa, Maria, născută Cantacuzino, era din vechea familie a Cantacuzinilor. A primit numele Vasile. Ceilalţi fraţi: Matei, ajuns mare postelnic, Constantin, călugărit cu numele de Chesarie, Elena, călugărită Ecaterina, fostă stareţă a mănăstirii Socola, apoi la Agapia şi Şerban, mai târziu sfetnic al mitropolitului.

A început învăţătura cu un dascăl grec, apoi a fost dat la şcoala greacă de la Trei Ierarhi. Tatăl său l-a dus la Huşi, dându-l în grija aepiscopului Iacob Stamati care l-a şi tuns în monahism sub numele Veniamin (1783). Abia împlinise 15 ani.

1786 – hirotonit ierodiacon.

1788 – Leon Gheucă l-a chemat la Mitropolie fiind hirotonit preot şi rânduit mare eclesiarh.

1789 – egumen la mănăstirea Sf.Spiiridon – Iaşi.

1792 – episcop la Huşi în locul lui Iacob Stamati, ajuns mitropolit.

A fost delegat de mitropolit să cerceteze mănăstirea Neamţ şi Secu şi apoi trimis la înmormântarea lui Paisie (1794), al cărui ucenic în ale isihasmului fusese.

1 iunie 1796 – episcop la Roman.

18 martie 1803 – mitropolit pentru aproape 40 ani.

1808-1812 – războiul ruso-turc, iar Veniamin devine acum locţiitor de domn sub supravegherea unui general rus. La scurt timp a ajuns la neânţelegeri cu noua stăpânire, retrăgându-se la Neamţ şi d