Scurtă istorie a bisericii ortodoxe române povestită celor tineri

născut la 1657 în Heracleea Traciei. A studiat la marea şcoală a Patriarhiei din CP, apoi la Universitatea Padova. A venit în Ţara Rjomânească şi a afost mekdicul lui Constantin Brâncoveanul şi profesor la Academia de la Sf.Sava.

1701 – a tipărit la Snagov , în greceşte, „PROSCHINITARUL SF. MUNTE ATHOS”

Au mai rămas de la el şi câteva lucrări în manuscris: „Viaţa împăratului Ioan Cantacuzino”, traducerea „Tâlcuirii Evangheliilor” a lui Teofilact al Ohridei.

1711 – ajunge mitropolit al Dristrei cu numele IEROTEI.

Se cunoaşte de la el o bogată coraespondenţă pe care a purtat-o cu patriarhul HRISANT NOTARA al Ierusalimului şi cu primul domn fanariot NICOLAE MAVROCORDAT.

Moare la 1719.

Au mai urmat: SERAFIM (1720/21-24), CALINIC (pomenit la 1732), VARTOLOMEU (pomenit la 1748 şi 1757), CHIRIL (1764), PARTENIE (între 1768 şi 1779).

În ultimele decenii ale secolului XVIII au păstorit:

CHIRIL (1780), CALINIC (1784, 1787).

1812 – se afla la Bucureşti fostul mitropolit de Dristra CHIRIL.

1813 - Mitropolia Silistrei s-a contopit cu cea a Proilaviei noul mitropolit CALINIC, avându-şi reşedinţa la Brăila.

1821 – face schimb cu ANTIM de la Didimotih

1836 – ales aca mitropolit de Silistra GRIGORE

1840 – IERONIM şi apoi un alt GRIGORIE
MITROPOLIA DE LA TULCEA

După desfiinţarea mitropoliei Proilaviei s-a constituit cea a Tulceai pentru teritoriul din nordul Dobrogei.

Primul titular cunoscut a afost PANARET.

1839 – sfinţeaa biserica din Nalbant

Urmaşul său a fost DIONISIE

1877-78 – acesta a încredinţat eparhia unui alt episcop NICHIFOR din Creta.

1860 – începe lupta pentru separarea Bisericii bulgare de Patriarhia Ecumenică.

11 martie 1870 – printr-un firman al sultanului ABDUL AZIZ s-a aprobat crearea unui nou exarhat bulgar, scos de sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice. Noul exarhat n-a fost recunoscut şi între cele 2 biserici s-a produs o schisma care a durat până la 1945.

1874 – Sinodul Patriarhiei a aprobat înfiinţarea unei episcopii româneşti la Măcin.

1878 – Cjongresul de la Berlin a făcut ca România să primească înapoi judeţele Tulcea şi Constanţa, caare au fost înglobate eparhiei de la Dunărea de Jos, înfiinţată la 1864, cu sediul la Galaţi.

În secolul XVIII, mai ales XIX, numeroşi ciobani din părţile Sibiului şi Braşovului au treacut cu turmele lor în Dobrogea, punând bazele unor noi aşezări şi întărind elementul românesc aici.

Era necesar acest lucru, căci mare parte din Dobrogea în timpul celor 460 ani de ocupaţie fusese mahomedenizată.

Mitropoliţii greci de la Dristra şi Tulcea s-au întreţinut încasând o taxă anuală numită jitră sau vlădicia.

Pe la mijlocul secolului XVIII încep să apară în Dobrogea nişte şcoli româneşti, în localităţile mari.

Înainte de 1878 aqu lucrat pentru propăşirea învăţământului românesc cărturarul NIFON BĂLĂŞESCU, originar din Sibiu, care a înfiinţat peste 20 de şcoli şi preotul DIMITRIE CHIRESCU tatăl marelui compozitor I.D.Chirescu.

La începutul secolului XIX s-au întemeiat şi 2 mănăstiri: TAIŢA şi COCOŞ.

Taiţa la poalele Măcinului a fost întemeiată de călugări moldoveni.

1833 – Cocoşul este întemeiat de 3 călugări: VISARION, ISAIA şi GHERONTIE.

În prima jumătate a secolului XIX s-a întemeiat şi mănăstirea Celic-Dere , iar la 1846 schitul Saon.j
EPISCOPIA DUNĂRII DE JOS
Martie 1856 – Tratatul de pace (Paris) în urma războiului Crimeii: Rusia trebuia să retrocedeze României 3 judeţe, dincolo de Prut: Cahul, Ismail şi Bolgrad.

Ca urmare, s-au impus măsuri noi pe plan bisericesc.

Februarie 1857 – Sofronie Miclescu a încredinţat pe FILARET SCRIBAN, reactor al Seminarului Socola şi pe TEOCTIST SCRIBAN să preia cele 94 biserici existente peste Prut.

Filaret s-a reântors nu peste mult timp la seminarul pe care-l condusese.

17 noiembrie 1864 – se întiinţează printr-un decret Episcopia Dunării de Jos cu reşedinţa la Ismail, având în jurisdicţie judeţele Ismail, Bolgrad, Covurlui (luate de la episcopia Huşilor) şi Brăila (luată de la episcopia Buzău).

Noua eparhie era sufragană Moldovei. A fost numit ca „locotenent” Melchisedec Ştaefan, care este titularizat la 10 mai 1865 prin decret.

1878 – în urma păcii de la Berlin din urma războiului ruso-turc, cele 3 judeţe s-au realizat Rusiei. De aceea scaunul episcopal şi seminarul s-au mutat la Galaţi.

1879 – Meldisedec a murit la Roman, iar în locul său vine IOSIF GHEORGHIAN de la Huşi.

Prin acelaşi tratat au fost atribuite României judeţele Tulcea şi Constanţa luate de la turci. Acestea au fost alipite noii episcopii.

Iosif Gherorghian a avut mult de lucru în aceste 2 judeţe lipsite foarte mult timp de o cârmuire bisericească consecventă.

8 iunie 1878 – Iosif a încredinţat vicariatul lui IERONIM ŞTEFĂNESCU, fratele lui Meldisedec. MCercetând Dobrogea, vicarul a constatat existenţa a 117 biserici, cu 152 preoţi total nepregătiţi. Erau 3 mănăstiri: Cjocoş şi 2 mănăstiri cu numele Celic.

Arhimandritul Ieronim a propus acordarea unor ajutoare dea la stat, aducerea preoţilor la protopopiat pentru a învăţa rânduielile bisericeşti.

În anii ce au urmat situaţia s-a îmbunătăţit. Mănăstirile Celic şi Dere s-au contopit într-o mănăstire pentru călugăriţe. Călugării au fost mutaţi la schitul Saon (1881), aproape de Isaccea.

S-au mai construit biserici, s-au înzestrat cele existente cu obiecte de cult.

1886 – Iosif Gheorghian devine primat şi în locul său este ales PARTENIE CLINCENI (1886-1902) care la 1902 este ales mitropolit la Moldova.

Sub Partenie s-a ridicat un mare palat episcopal, cu cancelarii, cu paraclis.

Sub urmaşul său PIMEN GEORGESCU PITEŞTEANUL (1902-1909) s-a ridicat actualaa catedrală.

1893 – prin Legeaa clerului mireaan, Seminarul a fost desfiinţat.

1908 – este reânfiinţat sub numele „Sf.Andrei”.

1909 – Pimen devine mitropolit la Iaşi.

Ultimul întâistătător al Dunării de Jos a fost NIFON NICULESCU (1909-1921), mare protopslalt.....!

fost preot la Biserica Albă – Bucureşti

mult timp arhiereu locotenent şi vicar al Mitropoliei Ungrovlahiei.

1921 – se retrage.

Moare la 1923.

BISERICA ORTODOXĂ DIN TRANSILVANIA IN A AII-A JUMĂTATE A SESCOLULUI XVIII (1761-1810)

În răstimpul de după ruşinosul act al unirii cu Roma românii au luptat în fel şi chip pentru clarificaraea situaţiei lor, trimiţând o serie de memorii, nu numai la Curteaa din Viena, ci şi la mitropolitul sârb PAVEL NENADOVICI (1749-68) pentru a le hirotoni un episcop ortodox.

17 şi 19 iulie 1758 – în şedinţele Consiliului de miniştri cancelarul W.A.KAUNITZ şi ministrul pentru problemele sârbeşti IOSIF BARTENSTEIN au propus încetarea perseacţiilor religioase, acordarea unei toleranţe şi numirea unui ekpiscop. Se propuneaa chiar înfiinţarea unei Mitropolii.

Pe de altă parte, Pavel Nenadovici intenţiona trimiterea unui episcop în Transilvania, pe PARTENIE PAVLOVICI, om foarte învăţat, paroh al comunităţii sârbe din Viena şi mai apoi arhiereu-vicar al Carlovitzului. Dar acesta nu era dorit de Curte.

După părerea consilierilorîmpărătesei, cel mai indicat era episcopul Bşudei DIONISIE NOVACOVICI (1761-67) dispus să facă orice fel de concesii.

Era originar din Dalmaţia, studiase la Kiev, apoi devenise profesor la Novisad. Hirotonit în 1749.

După ce a primit instrucţiuni de la Viena, s-a aîndreptat spre Sibiu, sosind la Paştele anului 1761.

În ziua ade Paşti, mulţume de români s-au adunat să primească răspuns de la generalul Bukow la nişte memorii pe acare le înaintaseră. Dionisie i-a îndemnat să se întoarcă acasă şi să aştepte răspunsul în linişte.

În lunile următoare l-a însoţit pe Bukow în călătoriile sale. La Braşov şi Albaa a îndemnat pe acredincioşi să lasse bisericile uniţilor.

13 iulie 1761 – a fost emis decraetul i8mperial pentru numirea lui Dionisie.

Instalarea i-a făcut-o Bukow în biserica Sf.Nicolae din Şcheii Braşovului.

Înainte de instalare acredincioşii l-au pus să jure că va păzi „credinţa cea pravoslavnică după legea grecească cea neuitată”...

1762 – printr-un decret imperial se acorda românilor o toleranţă condiţionată. Noului episcop i se impuneau 11 restricţii ce vizau propagaraea unirii. Se preciza că preoţimea ortodoxă este numai tolerată.

Dionisie s-a stabilit la Sibiu, dar nu avea unde să slujească pentru că nu existau biserici ortodoxe până la sfârşitul secolului, iar grecii de aici care aveau biserică au refuzat să-i recunoască autoritatea .

1764 – a cerut îngăduinţa guvernului de a acumpăra un loc de casă pentru reşedinţă la Vad, Sebeş sau Orăştie. Dar a rămas fără răspuns.

A învăţat româneşte şi a scris chiar unele lucrări de combataeare a uniaţiei: Despre deosebirile dintre BO şi BRC; Despre purcederea Sfântului Duh.

1766 – a făcut o statistică a craedincioşilor şi clerului.

18 decembrie 1767 – a demisionat văzându-se în imposibilitatea de a-şi apăraa turma. El însuşi apoi a propus cine să-i fie succesor.

1767 – părăseşte Transilvania, stabilindu-se la Sântandrei, lângă Buda.

Episcopul unit ATANASIE REDNIC propunea să nu mai fie numit nici un episcop, ci să-i fie supuşi lui credincioşii ortodocşi. Propunea numirea protopopului IOAN POPOVICI din Honcld (Hunedoara) ca prim-protopop. Cerea să nu se restituie nici o biserică ortodocşilor.

În schimb comandantul militar al Transilvaniei propunea ca nou episcop pe IOAN GEORGIEVICI al Caransebeşului, propunere acceptată de împărăteasă la 7 octombrie 1768.

1769 – a fost ales mitropolit în urma morţii lui Pavel Nenadovici.

În această nouă demnitate, Gheorghievici s-a preocupat de alegerea unui episcop pentru românii ortodocşi.

1769 – ales SOFRONIE CHIRILOVICI (1769-73), fostul vicar al lui Dionisie , la Buda.

Împărăteasa a anulat alegerea lui Sofronie sub motiv că Congresul bisericesc sârbesc nu avea dreptul să aleagă pentru români, dar l-a numit ea printr-un rescript.

Mnjoului episcop i-au fost impuse aceleaşi condiţii ca şi înaintaşului său: să nu facă vizite canonice, să nu primească preoţi hirotoniţi peste munţi ş.a.

1770 – noi măsuri pentru întărirea uniaţiei: înfiinţarea unei tipografii „ilirice” la Viena carae să imprime cărţi de slujbă pentru ortodocşii din Imperiu. Se împiedica astrfel aducereaa de acărţi de slujbă din Ţările Române şi Moldova.

– Sofronie a fost instalat la Sibiu. Neavând aici biserică, a reuşit să-i supună pe greci care aqveau biserica pe locul actualei catedrale

A avut de îndurat multe neajunsuri din partea episcopilor uniţi, Atanasie Rednic şi Grigorie Maior (1773-82).

1772– aa fost luată cu forţa biserica aortodoxă din Roşia Montană şi dată uniţilor, iar preotul paroh arestat.

1773 – necunoscând limba şi izbindu-se de astfel de greutăţi Sofronie a demisionat recomandându-l în locul său pe DIMITRIE EUSTATIEVICI, om cult cu studii la Kiev.

Sofronie a plecat din Ardeal în 1774 fiind numit de Curte titular al scaunului de la Buda.

În urma plecării sale, eparhia a fost încredinţată lui IOAN POPOVICI din Hondol.

A urmat o lungă vacanţă, timp în carea episcopul unit GRIGORE MAIOR a trecut nestingherit câteva parohii la unire. A poruncit chiar arestaarea mai multor preoţi şi protopopi ortodocşi.

O îmbunătăţire a situaţiei B.O. din Transilvania a venit după urcaarea pe tron a lui IOSIF II 81780-90) , adept al iluminismului în spiritul căruia a şi făcut o serie de reforme: secularizarea unor averi mănăstireşti, desfiinţareaa iobăgiei.

1781 – Împăratul a pus problema numirii de episcop pentru românii ortodocşi , dar episcopul RC de la Alba Iulia a spus că nu-i nevoie.

Grigore Maior a înaintat şi el un memoriu prin care cereaa desfiinţarea mănăstirilor ortodoxe carae mai existau, lăsarea credincioşilor ortodocşi fără episcop şi fără biserici.

Totuşi, Iosif II, la recomandarea aepiscopului de la Carlovitz a numit ca episcop pe GHEDEON NICHITICI (1783-88). Tot acum, episcopia ortodoxă românească a fost pusă sub ascultarea mitropoliei sârbe de la Carlovitz. Tot atunci s-a dat aceeaşi dispoziţie şi pentru episcopia Bucovinei.

1786 – ambeale episcopii au fost puse sub jurisdicţia Carlovitzului şi din punct de vedere administrativ.

Ghedeon Nichitici cunoştea afoarte bine realităţile din Transilvania pentru că fusese diaconul lui Dionisie şi apoi protopop la Abrud.

1783 – vicar al episcopiei DOSOFTEI HERESCU al Bucovinei.

1784 – instalat la Sibiu

La scurt timp guvernul l-a trimis pentru a nekgocia încetarea arăscoalei lui Horea.

Cu toate că a fost sârb, Ghedeon a fost unul din cei mai activi episcopi ortodocşi din Transilvania.

La scurt timp după instalare a făcut o conscripţie.

1786 – a făcut o nouă arondare a eparhiei, împărţind-o în 31 protopopiate.

1787-88 – a făcut vizite canonice în eparhie pentru a punea în rânduială parohiile şi pentru a da sfaturi şi îndrumări preoţilor.

A fost preocupat şi de problema pregătirii viitorilor preoţi, căci majoritatea anu ştiau să scrie.

1786 – s-a deschis la Sibiu un curs pedagogic pentru pregătirea aviitorilor învăţători sub conducerea lui DIMITRIE EUSTATIEVICI, primul director al „Şcoalelor neunite din Transilvania”. Dar Eustatievici pregătea aici şi viitori preoţi.

După el, direcţiunea şcolilor a preluat-o protopopul braşovean RADU TEMPEA V. În timp ce pleca să inspecteze şcolile primare din eparhie era suplinit de fratele său NICOLAE .

1786 – Ghedeon participă la Sinodul ierarhilor ortodocşi din Imperiu.

Moare la 1788; îngropat la biserica Cuvioasa Paraschiva din Răşinari.

Agonisealaa a lăsat-o pentru construirea unei biserici în Sibiu şi pentru înfiinţarea unui fond de ajutorare a preoţilor săraci.

Conducerea eparhiei a fost iar încredinţată protopopului Ioan din Hondol până la 10 iunie 1789, când împăratul a numit pe GHERASIM ADAMOVICI, egumen al mănăstirii Bezdin (Arad), instalat la Sibiu (1789-96).

A căutat şi el să câştige pentru români anumite drepturi.

1790 – participă la Congresul naţional – biserica de la Timişoaraa rugând să se intervină la Curte pentru acordarea de drepturi românilor.

1791 – s-a redactat „SUPPLEX LIBELLUS VALACHORUM” cu colaborarea multor cărturari români de ambele confesiuni: Ioan Pinariu Molnar, Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior ş.a. S-au reluat acum vechile postulate ale lui Inochentie Micu pe primul plan fiind recunoaşterea românilor ca naţiune în Transilvania. Memoriul a fost respins. S-a admis doar liberul exeraciţiu al cultului ortodox.

Septembrie 1791 – s-a întrunit la Sibiul sinodul protopopilor pentru a dpune jurământul de credinţă către Leopold IIN(1790-1792).

Sinodul a încredinţat pe episcopul Gherasim să prezinte un protest împăratului, faţă de neacceptarea memoriului.

Astfel, Gherasim pleacă la Viena, împreună cu episcopul unit IOAN BOB pentru a-şi exprima protestul nerecunoaşterii naţiunii române.

Cel mai de seamă memoriu cu acelaşi titlu de Supllex a fost înaintat la 30 martie 1792 semnat de ambii episcopi. Cuprindea aceleaşi postulate, dar mai concis şi combătea în 17 puncte părerile Dietei transilvane şi calomniile la adresa poporului român. Pentru Biserica Ortodoxă se cerea ca preoţii să se bucure de aceleaşi drepturi ca şi cei din celelalte confesiuni.

Cei doi episcopi au fost certaţi pentru că îndrăzniseră să prezinte doleanţele naţiunii lor, fiind îndrumaţi să se întoarcă la reşedinţele lor. Ei au insistat însă să se împlinească măcar unul din puncte pentru a putea linişti poporul. Abia acum Clurtea aaa făcut ceva promisiuni.

Sub FRANCISC (1792-1830) s-a inaugurat o politică de reprimare a oricărei mişcări naţionale.

Acum Guvernatorul Transilvaniei a propus mutaraea lui Gherasim la unaa din eparhiile sârbe din Ungaria.

Din banii lăsaţi de Ghedeon Nichitici şi cu sprijinul său s-a zidit biserica din cartierul Maieri (Sibiu) unde de altfel a şi fost el îngropat . Moare la 1796.

Sub Ghedeon şi Gherasim au apărut câtevaa cărţi de slujbă în tipografia ailică din Viena, mutată la 1795 la Buda.

După moartea lui Gherasim, Curtea nu a mai numit nici un episcop, scaunul rămânând vacant 14 ani. În acest timp conducereaa treburilor eparhiei o aveaa consistoriul format dintr-un vicar, 6 asesori aleşi dintre protopopi şi un secretar.

Primul vicar a fost Ioan Popovici din Hondol.

Candidaţii la preoţie erau îndrumaţi la episcopul PAVEL AVACUMOVICI al Aradului (1786-1815).

În timpul vacanţei episcopale la Sibiu s-au zidit nişte biserici:

1788-89 – Stana a lui Hagi Petru Luca a zidit aşa zisa „biserică din groapă” refăcută mai apoi de negustorul sibian Hagi Pop Constantin, care a deschis şi o şcoală în care a funcţionat dascălul Simion Jinariu. Aceasta a funcţionat câţivaa ani după care pregătireacandidaţilor la preoţie a fost încredinţată lui GHEORGHE LAZĂR, care studiase teologia la Viena.

Cărţile trebuitoare acultului se tipăreau acum la Buda şi Sibiu.

1804-1805 – apare noua ediţie a mineielor , după cele de la Râmnic, îngrijită de Ioan Pinariu Molnar.

19 septembrie 1810 – la Turda s-a şfăcut alegerea preotului VASILE MOGA din Sebeş, ca episcop al românilor ortodocşi până la 1844.

BISERICA ORTODOXĂ TRANSILVANĂ

ÎN SECOLUL XIX

1796-1810 – s-au înaintat Curţii numeroase memorii pentru numirea unui episcop.

25 mai 1796 – vicarii şi protopopii cereau numirea unui episcop român. Memoriile s-au repetat deci şi au avut ca iniţiatori nume ca: IOAN POPOVICI, NICOLAE HUŢOVICI, ISAIA BALOŞESCU, NICOLAE PANOVICI.

25 mai 1809 – s-aa admis numirea unui episcop român.

Septaembrie-octombrie 1810 – s-a întrunit la Turda Sinodul electoral format din protopopi şi au propus 3 candidaţi: protopopul NICOLAE HUŢOVICI, preotul VASILE MOGA din Sebeş şi arhimandritul NESTORIOANOVICI din Făgăraş.

Guvernul transilvan a întărit pe Vasile Moga şi împăratul l-a numit – 21 decembrie 1810.

născut la 1774 – era aoriginar dintr-o familie de preot.

A ănvăţat carte la gimnaziul evanghelic luteran din Sebeş, la liceul rom-catolic din Alba şi apoi laa cel din Cluj.

1798 – hirotonit preot celib. La Arad de către episcopul Pavel Avacumovici.

1811 – călugărit la mănăstirea Cruşedal şi apoi hirotonit arhiereu la 23 aprilie.

I s-a fixat reşedinţa la Cluj, dar la scurt timp a cerut să-şi fixeze reşedinţa la Sibiu

La Sibiu a închiriat o casă.

În acest fel, după 110 ani de întrerupere , şi-a început activitataeaa noua episcopie ortodoxă.

Vasile Moga a păstorit 34 ani, însă în condiţii foarte grele.

Prin decretul de numire i se impuneau nişte condiţii umilitoare, în 19 puncte. În acest fel era obligat să nu se împotrivească răspândirii uniaţiei şi să nu tolereze clerici din şŢara Românească sau Moldova. Clerul ortodox rămânea tolerat. Nu li sae dădea nici o bucată de pământ spre a se întreţine. În general i s-au pus toate piedicile acu putinţă, spre a nu putea progresa.

Şi totuşi s-au înregistrat câteva realizări:

a reuşit să facă o raeşedinţă cu banii strânşi de la preoţi.

1786 – Dimitrie Eustatievici, directorul Şcolilor române din Transilvania, deschisese la Sibiu un curs de pregătire a viitorilor învăţători ai acelei şcoli. Cursul a fost continuat de succesorul său Radu Tempea V.

1806 – consistoriul din Sibiu a trimis la Universitatea adin Viena pe Gheorghe Lazăr (1779-1823) care, după terminarea studiilor, trebuia să se întoarcă să pregătească tinerii candidaţi la preoţie. Dar când s-a întors Lazăr a plecat la Braşov pentru a găsi o slujbă bine retribuită.

Dar Moga a reuşit până la urmă să-l aducă la Sibiu unde a predat Dogmatica, Morala, Cântările bisericeşti şi Tipicul.

În acest timp au existat între el şiepiscop permanente neânţelegeri.

1815 – pleacă din nou la Braşov

1816 – pleacă în Ţările Române.

Episcopul V.Moga a adus în locul lui pe nepotul său MOISE FULEA şi apoi un alt nepot IOAN MOGA, amândoi cu studii teologice la Viena.

Ei au fost singurii profesori până în 1848.

Ei au fost singurii profesori până în 1848.

Episcopul a mai trimis câţiva tineri la studii în Vien: IOAN POPASU, SAVA POPOVICI BARCIANU.

El a arătat multă grijă pentru şcolile româneşti primare cerând preoţilor să susţină înfiinţarea de şcoli.

Deşi mode, şcolile ortodoxe au început să constituie o primejdie pentru stat.

1838 – guvernul a luat episcopiei dreptul de superinspecţie asupra acestor şcoli şi odată cu aceasta a încetat şi directoratul lui Moise Fulea.

În timpul lui V.Moga au apărut câteva cărţi de slujbă şi învăţătură.

Din punct de vedere pastoral, a lucrat pentaru îmbunătăţireaa vieţii duhovniceşti a preoţilor şi păstoriţilor săi.

A dat diverse dispoziţii cu privire la săvârşirea slujbelor, la purtarea clerului.

Se pare că era foarte aspru cu preoţii care se făceau vinovaţi de anumite abateri.

L-a suspendat chiar pe fratele său Zaharia Moga acăci făcuse o cununie fără forme legale.

În acel timp, uniţii duceau o acţiune intensă de corupere a ortodocşilor. Dar prin grija episcopului Moga, acţiunile lor n-au avut succes.

Moga a încercat în multe rânduri obţinerea de drepturi pe seaama naţiunii sale şi a clerului ortodox.

1812 – a mers la Viena pentru aceaasta.

1816 şi după – a trimis o serie de petiţii la Viena pentru a cere acoradarea de porţii canonice preoţilor săi şi scutirea de dijme.

1833 – Moga propunea lui Ioan Lemeni să înainteze împreună un memoriu Dietei.

Memoriul însă a fost întocmit şi dus la Viena. Prin acest memoriu care urma Supplexului din 1791 se reînnoiau cererile vechi: recunoaşterea egalităţii, recunoaşterea aca a IV-a naţiune.

Însă acţiunea s-a terminat cu un eşec.

1837 – Moga porneşte adin nou la acţiune, adresând o circulară protopopilor prin care cerea asă-i prezinte plângerile lor acu privire la porţile canonice, luarea dascălilor în armaştă ş.a.

El a înaintat memoriul, profitând de disensiunile dintre catolici şi protestanţi în Dietă.

El cerea pentru români accesul la funcţiile publice, încetarea obligaţiei de a ţine sărbătorile luterane, preoţii români să fie scutiţi de zeciuială, să li se acorde ajutoare. Erau invocate aca argumente: numărul mare al românilor, faptul că românii constituiau cea mai mare parte a armatei, argumentele istorice ş.a.

Dar nici acum n-a avut efect.

1842 – şi-a înnoit cererile în faţa Dietei întrunite la Cluj, iar toamna împreună cu Lemeni a făcut un nou memoriu.

Se constată că acum marea luptă se ducea cu saşii luterani, care reprezentau Dieta.

Memoriul a produs indignare şi saşii au ţinut adunări de protest peste tot.

Un sas – CAROL SCHULLER – a alcătuit o broşură în 150 pagini în care acombătea continuitatea aromânilor aici.

Putem spune că aceste memorii reluau lupta marelui Inochentie Micu şi se vede cum, atunci când era vorba de interesele românităţii, neînţelegerile confesionale erau date deoparte.

V.Moga s-a ridicat şi-n apărarea românilor din satul natal Sebaeş, înceracând la 1817 să ridice o biserică. Dar a fost permanent împiedicat.

1840 – dă în judecată primăria Sebeş, dar procesul a durat ani şi nu s-a ajuns la nimic.

Moare la 17 octo9mbrie 1845 – îngropat în „bisericaa din groapă” Sibiu.

ANDREI ŞAGUNA (1848-73)

Născut la Mişcolţ în familia negustorului macedo-român NAUM ŞAGUNA.

Copilul Anastasiu a fost botezat în biserica acomunităţii româno-greceşti de acolo. Încă de mic a avut de înfruntat intenţia tatălui său de a-i trece la catolicism, pentru că sărăcise şi arhiepiscopul îi promisese un ajutor.

A studiat la gimnaziul din Mişcolţ şi apoi la gimnaziul superior al călugărilor piarişti din Pesta.

1826-29 – a studiat filosofia la Universitatea Pesta.

A tipărit şi s-a format într-un mediu cultural, înconjurat afiind de mari personalităţi: S.Micu, Petru Maior, Ion Teodorovici ş.a.