Secţia I civilă Condiţiile răspunderii patrimoniale ale salariaţilor potrivit art. 255 Codul muncii

6. Lipsa calităţii procesuale pasive a entităţii auditate de Curtea de Conturi.
Art. 94 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi a României

Art. 96 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi a României

art.43 din Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Sucursalei de Transport Piteşti, instanţa de fond a reţinut corect că această excepţie nu este întemeiată, deoarece Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice ”T.„ SA a fost înfiinţată în urma separării structurii integrate vertical a fostei Companii Naţionale de Electricitate, în patru entităţi cu personalitate juridică independent, respectiv SC T. SA pentru producerea de energie electrică si termică, SC H. SA pentru producerea de energie electrică, SC E. SA pentru distribuția energiei electrice la consumatori şi CN „T.” SA pentru transportul energiei electrice, operator de sistem şi dispecer, serviciile de transport şi de sistem fiind complet separate de activităţile de producere, distribuție şi furnizare, iar din punct de vedere tehnic, sistemul energetic fiind unitar, administrat de un singur operator care este „T.” SA.

Faptul că instanţa de fond a reţinut că CNTEE „T.” SA a fost înfiinţată prin OG nr.627/2000, deşi aceasta a fost înfiinţată prin HG nr.627/2000, nu poate atrage nulitatea hotărârii atacate, deoarece se poate observa cu uşurinţă că este vorba despre o eroare materială comisă la redactarea sentinţei.

Potrivit dispoziţiilor art.94 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi a României, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, Regulament publicat în Monitorul Oficial nr.832/13.12.2012, auditorii publici externi întocmesc un raport de control în cazul acţiunilor de control efectuate la sucursale fără personalitate juridică, iar conform dispoziţiilor art. 96 din acelaşi act normativ, constatările din raportul de control întocmit la entităţile care reprezintă sucursale fără personalitate juridică, vor fi valorificate la nivelul Camerei de Conturi care a efectuat controlul.

În speţă, în urma acţiunii de audit financiar la Sucursala de Transport Piteşti, pe perioada 2008-2010, au fost constatate abateri de la legalitate şi regularitate, iar pentru înlăturarea acestor abateri, în temeiul art.43 lit. c) din Legea nr.94/1992, coroborate cu cele ale pct.86 lit.a.3) din Hotărârea nr.1 din 4 februarie 2009 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, Camera de Conturi Argeş a avut competenţa de a stabili înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală controlată, sens în care a emis decizia nr.57/2011, în scopul recuperării prejudiciului produs bugetului entităţii auditate şi intrarea în legalitate a acesteia, nepăşindu-şi astfel atribuţiile stabilite prin lege.

(Decizia nr. 1739/R-CONT/08 aprilie 2014)
Prin cererea formulată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, la data de 11 ianuarie 2012, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „T.” (CNTEE T. S.A.) a solicitat, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României, anularea încheierii nr.118 pronunţată la 22 decembrie 2011 de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, iar în fond, anularea în parte a deciziei nr.57 emisă de Camera de Conturi Argeş, la 19 octombrie 2011, şi tot astfel a raportului de control nr.27 din 30 septembrie 2011.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că actele de control sunt lovite de nulitate cel puţin parţială pentru aspecte ce privesc atât cerinţe de formă, cât şi de fond. Astfel, a subliniat lipsa de personalitate juridică a Sucursalei de Transport Piteşti care nu poate fi subiect distinct de drept, cât şi neanalizarea obiecţiunilor formulate şi care nu au fost nici amintite în considerentele deciziei.

La data de 10 ianuarie 2012, pe rolul aceleiaşi instanţe, s-a înregistrat şi dosarul nr.34/46/2012, având acelaşi obiect, părţi şi cauză, dosar în care, la 25 ianuarie 2012, s-a admis excepţia de litispendenţă şi s-a dispus trimiterea cauzei la dosarul cu numărul cel mai mic.

La termenul de judecată din data de 8 februarie 2012, instanţa învestită cu soluţionarea dosarului nr.26/46/2012, reţinând excepţia la care se referă art.163 din Codul de procedură civilă, a dispus ataşarea dosarului nr.34/46/2012.

La acest termen de judecată, instanţa a pus în discuţia părţilor competenţa materială de soluţionare a cauzei în condiţiile art.159¹ Cod procedură civilă şi a ridicat din oficiu excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art.223 lit.e) din Regulamentul Curţii de Conturi aprobat prin Hotărârea nr.130/2010.

Prin sentinţa nr.60/F-Cont din 15 februarie 2012, Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de nelegalitate invocată din oficiu şi a constatat nelegalitatea art.223 alin.1 lit.e) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr.130/2010.

A declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „T.” SA şi Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „T.” SA prin Sucursala de Transport Piteşti, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Argeş – Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că dispoziţia din art.223 lit.e) din Regulament este contrară celei din art.1 alin.4 din Legea nr.94/1992, lege specială în aplicarea căreia a fost emisă Hotărârea nr.130/2010, dar şi celei de drept comun, reprezentată de art.10 din Legea nr.554/2004.

A apreciat că şi în condiţiile în care norma generală stabileşte competenţa instanţelor de contencios administrativ după două criterii, în cauză interesează numai cel privind rangul autorităţii publice al cărui act sau refuz se atacă. În acelaşi sens, dispune şi art.1 alin.4 din Legea nr.94/1992, prin trimiterea la instanţele judecătoreşti specializate.

De asemenea, s-a reţinut că este vorba de instanţele de contencios administrativ chemate să cenzureze încheierile pronunţate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, în controlul administrativ al deciziilor emise de camerele de conturi judeţene. Aceste decizii sunt materializarea concluziilor din raportul de control întocmit de camerele de conturi judeţene, aşa încât, cu ocazia soluţionării contestaţiei, Comisia din cadrul Curţii de Conturi realizează numai o cenzură a statuărilor deja adoptate şi aceasta, în urma exercitării unei căi administrative de atac.

Sub aspectul admisibilităţii excepţiei de nelegalitate, instanţa a apreciat că ea poate privi şi acte administrative cu caracter normativ, această interpretare fiind împărtăşită şi de jurisprudenţa constantă a Î.C.C.J. care, interpretând legea naţională prin prisma art.20 alin.2 din Constituţia României într-un sens care să concorde prevederilor art.6 parag.1din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a reţinut că o normă juridică trebuie să îndeplinească dubla calitate de accesibilitate şi previzibilitate, astfel încât să permită destinatarilor săi să-şi orienteze conduita în acord cu imperativele legii.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă că, în mod greşit prima instanţă a admis excepţia nelegalităţii art.223 alin.1 lit.e) din Regulamentul Curţii de Conturi aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr.130/2010, considerând că această dispoziţie este contrară art.1 alin.(4) din Legea nr.94/1992 şi art.10 din Legea nr.554/2004.

Recurenta a arătat că, în conformitate cu prevederile art.4 alin.(1) din Legea nr.554/2004, excepţia nelegalităţii poate să aibă ca obiect numai un act administrativ cu caracter individual or, Regulamentul Curţii de Conturi este un act administrativ cu caracter normativ.

Prin decizia nr.3238 din 27 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de Curtea de Conturi a României, ca nefondat, apreciind că motivele de recurs nu sunt întemeiate, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.

Instanţa de trimitere, respectiv Tribunalul Argeş, Secţia civilă - Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr.3269 din 07.06.2013, a respins acţiunea reclamantelor, pentru următoarele considerente:

Cu privire la lipsa personalităţii juridice a uneia dintre reclamante, s-a reţinut că această apărare este neîntemeiată, deoarece Compania Națională de Transport a Energiei Electrice ”T.„ SA a fost înfiinţată prin OG nr.627/2000, în urma separării structurii integrate vertical a fostei Companii Naționale de Electricitate în patru entităţi cu personalitate juridică independentă, respectiv SC T. SA pentru producerea de energie electrică si termică, SC H. SA pentru producerea de energie electrică, SC E. SA pentru distribuția energiei electrice la consumatori şi CN „T.” SA pentru transportul energiei electrice, operator de sistem şi dispecer. Astfel, serviciile de transport şi de sistem au fost complet separate de activităţile de producere, distribuție şi furnizare, iar din punct de vedere tehnic, sistemul energetic este unitar, administrat de un singur operator care este „T.” SA.

Cu privire la fondul cauzei, s-a reţinut că prin decizia nr.57/19.10.2011, s-a dispus verificarea plăţilor în sumă de 14.068,673 lei, efectuată către SC S. SA Piteşti, în perioada 2008-2010, pentru reparaţii curente rezultate în urma reviziilor tehnice şi intervenţiilor accidentale pentru reţeaua de transport, aferente situaţilor de lucrări de transport rutier, precum şi recuperarea unui prejudiciu în sumă de 122.490, 61 lei, împreună cu despăgubirile civile aferente, în sumă de 12.320, 22 lei, actualizate până la recuperarea integrală a acestora.

Contestaţia formulată de reclamante împotriva acestei decizii, a fost respinsă prin încheierea pârâtei, nr.118/22.12.2011.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei s-a reţinut că, în baza contractului de prestări servicii nr.C43/22.03.2005, încheiat între CNTEE „T.” SA si SC S. SA Bucureşti, precum şi a programelor anuale de servicii, SC S. SA – Sucursala Piteşti a efectuat inspecţii tehnice, revizii tehnice, reparaţii curente rezultate în urma reviziilor tehnice, lucrări speciale şi intervenţii accidentale pentru reţeaua electrică de transport.

În situaţiile de lucrări, reprezentând reparaţii curente rezultate în urma reviziilor tehnice şi intervenţiilor accidentale executate în baza acestui contract, acceptate la plată în perioada 2008-2010, a fost inclus articolul de lucrări „transportul rutier 60% din manopera directă”, în valoare estimată de 122.490,61 lei (inclusiv TVA), reprezentând cheltuieli cu transportul personalului, calculate prin aplicarea unui coeficient de 60% asupra manoperei directe.

Aceste cheltuieli au fost incluse în cadrul cheltuielilor directe, contrar prevederilor din Precizările la Formularul F3 „lista cu cantităţi de lucrări pe categorii”, Anexa nr.1 la Ordinul MDLPL nr.863/2008, pentru aprobarea „Instrucțiunilor de aplicare a unor prevederi din HG nr.28/2008, privind aprobarea conţinutului cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii” potrivit căruia, cheltuielile directe cuprind doar materiale, manoperă, utilaj şi transport aferent materialelor şi utilajelor.

Situaţiile de lucrări în cauză au fost decontate integral de societate, în baza facturilor fiscale nr.6013/30.01.2009, nr.6019/31.05.2010, nr.6026/30.06.2010 şi nr.6035/31.07.2010, rezultând un prejudiciu în sumă de 122.490,61 lei, şi despăgubiri civile în sumă de 12.320, 22 lei.

În temeiul dispoziţiilor legale sus menţionate, precum şi a art.207-217 Cod procedură fiscală, acţiunea reclamantelor a fost respinsă.

Împotriva sentinţei nr.3269 din 7 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia civilă, complet specializat de contencios administrativ şi fiscal, în termen legal, au declarat recurs reclamantele Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „T.” SA şi CN „T.” SA Bucureşti – Sucursala de Transport Piteşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art.304 pct.7, 8, 9 şi art.304¹ Cod procedură civilă, susţinându-se că hotărârea atacată nu cuprinde, pe de o parte, motivele pe care aceasta se sprijină, iar pe de altă parte, instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia; de asemenea, s-a susţinut că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, solicitându-se analizarea cauzei sub toate aspectele.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Sucursalei de Transport Piteşti, recurentele-reclamante susţin că instanţa de fond a reţinut greşit argumentarea excepţiei nulităţii absolute a deciziei nr.57/19.10.2011, considerând că Sucursala are capacitate de folosinţă, fiind o structură cu personalitate juridică, deşi aceasta, potrivit art.3 alin.(3) din Statutul societăţii şi art.43 din Legea nr.31/1990, nu are personalitate juridică, fiind subordonată şi integrată CNTEE „T.” SA Bucureşti, neputând fi subiect de drept distinct, motiv pentru care decizia trebuia emisă pentru CNTEE „T.” SA Bucureşti.

Sucursala de Transport Piteşti face parte din Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „T.” SA, ce a fost înfiinţată prin HG nr.627/2000 şi nu prin OG nr.627/2000, cum greşit a reţinut instanţa de fond.

Recurentele-reclamante mai susţin că nulitatea absolută a deciziei nr.57/2011 este argumentată şi de faptul că punerea în executare a acesteia nu se poate face printr-o acţiune ulterioară în pretenţii de către Sucursala de Transport Piteşti, împotriva S. SA – Sucursala Piteşti, întrucât nu au personalitate juridică, între cele două sucursale neefectuându-se plata lucrărilor şi neexistând raporturi juridice, aşa cum s-a susţinut şi în plângerea formulată de Sucursala de Transport Piteşti, iar instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra apărărilor sale.

Pe fondul cauzei, recurentele-reclamante au considerat că atât sentinţa atacată, cât şi decizia nr.57/2011 sunt netemeinice şi nelegale şi se impune anularea în totalitate a acestora. Arată că pârâta Curtea de Conturi a României pretinde că în anul 2005, când s-a semnat contractul C43/2005, la formarea preţului de prestări servicii, respectiv pentru partea din preţ care reprezintă transportul de persoane şi utilaje, părţile contractante trebuiau să aibă în vedere Ordinul MDLPL nr.863 din 2 iulie 2008 şi nu Ordinul nr.1826/2003, în opinia pârâtei legea putând să retroactiveze. Mai susţin că, preţul transportului tehnologic în procent de 60% din manopera directă, articol de lucrări care se regăseşte în situaţiile de lucrări (perioada 2008-2010), reprezentând intervenţii accidentale şi reparaţii curente în urma reviziilor tehnice ce au fost supuse decontării către SC S. SA, este un preţ legal şi corect, calculat cu respectarea prevederilor din contractul de prestări servicii C43/2005, în cauză neexistând un prejudiciu suferit de reclamante, astfel că nu a existat niciun motiv temeinic şi legal pentru emiterea deciziei nr.57/2011, respectiv a măsurilor 2 şi 4 din această decizie, solicitând anularea în parte a deciziei.

Sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât a respins fără o motivare reală apărările reclamantelor, perioada ianuarie 2008-septembrie 2008 fiind prescrisă, iar măsurile exced perioadei respective.

Instanţa de fond nu a avut în vedere că decizia nr.57/2011 nu are temei de drept, temei legal bine precizat, adică îi lipseşte un element de bază (esenţial) din componenţa sa, element fără de care decizia nu poate fi validă.

În continuarea motivării recursurilor, recurentele-reclamante au prezintat modul în care au fost înfiinţate CNTEE „T.” SA, precum şi SC S. SA, competenţele şi atribuţiile acestora, în concluzie arătând că în mod eronat a fost invocată nerespectarea prevederilor HG nr.28/2008, deşi acest act normativ nu este aplicabil în speţă, nefiind aplicabile nici prevederile Ordinului MDLPL nr.863/2008.

De asemenea, se susţine că nu s-a înţeles corect natura contractelor de servicii de mentenanţă încheiate între CNTEE „T.” SA şi SC S. SA şi nici natura specifică activităţilor prestate în baza acestora.

Pentru aceste motive, a fost solicitată admiterea recursurilor, casarea sentinţei atacate, iar pe fond, admiterea contestaţiei, în sensul anulării în parte a deciziei nr.57/2011, respectiv a măsurilor dispuse la pct.2 şi 4 din dispozitivul deciziei, cât şi anularea în parte a Raportului de control nr.27/30.09.2011, aceleaşi poziţii nr.2 şi 4. În subsidiar, solicită constatarea nulităţii parţiale absolute a deciziei nr.57/2011, a măsurilor dispuse la pct.2 şi 4 din dispozitiv, pentru lipsa temeiului juridic.

Curtea a constatat că recursurile formulate de reclamante nu sunt fondate.

În mod legal, prin hotărârea atacată, a fost respinsă acţiunea reclamantelor, pentru anularea încheierii nr.118/22.12.2011, anularea în parte a deciziei nr.57/19.10.2011 şi a raportului de control nr.27/30.09.2011.

Susţinerile reclamantelor din recurs nu pot fi primite, pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Sucursalei de Transport Piteşti, instanţa de fond a reţinut corect că această excepţie nu este întemeiată, deoarece Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice ”T.„ SA a fost înfiinţată în urma separării structurii integrate vertical a fostei Companii Naţionale de Electricitate, în patru entităţi cu personalitate juridică independent, respectiv SC T. SA pentru producerea de energie electrică si termică, SC H. SA pentru producerea de energie electrică, SC E. SA pentru distribuția energiei electrice la consumatori şi CN „T.” SA pentru transportul energiei electrice, operator de sistem şi dispecer, serviciile de transport şi de sistem fiind complet separate de activităţile de producere, distribuție şi furnizare, iar din punct de vedere tehnic, sistemul energetic fiind unitar, administrat de un singur operator care este „T.” SA.

Faptul că instanţa de fond a reţinut că CNTEE „T.” SA a fost înfiinţată prin OG nr.627/2000, deşi aceasta a fost înfiinţată prin HG nr.627/2000, nu poate atrage nulitatea hotărârii atacate, deoarece se poate observa cu uşurinţă că este vorba despre o eroare materială comisă la redactarea sentinţei.

Potrivit dispoziţiilor art.94 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi a României, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, Regulament publicat în Monitorul Oficial nr.832/13.12.2012, auditorii publici externi întocmesc un raport de control în cazul acţiunilor de control efectuate la sucursale fără personalitate juridică, iar conform dispoziţiilor art.96 din acelaşi act normativ, constatările din raportul de control întocmit la entităţile care reprezintă sucursale fără personalitate juridică, vor fi valorificate la nivelul Camerei de Conturi care a efectuat controlul.

În speţă, în urma acţiunii de audit financiar la Sucursala de Transport Piteşti, pe perioada 2008-2010, au fost constatate abateri de la legalitate şi regularitate, iar pentru înlăturarea acestor abateri, în temeiul art.43 lit.c) din Legea nr.94/1992, coroborate cu cele ale pct.86 lit.a.3) din Hotărârea nr.1 din 4 februarie 2009 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, Camera de Conturi Argeş a avut competenţa de a stabili înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală controlată, sens în care a emis decizia nr.57/2011, în scopul recuperării prejudiciului produs bugetului entităţii auditate şi intrarea în legalitate a acesteia, nepăşindu-şi astfel atribuţiile stabilite prin lege.

Pe fondul cauzei, de asemenea, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, reţinând că, în baza contractului de prestări servicii nr.C43/22.03.2005, încheiat între CNTEE „T.” SA si SC S. SA Bucureşti, precum şi a programelor anuale de servicii, SC S. SA – Sucursala Piteşti a efectuat inspecţii tehnice, revizii tehnice, reparaţii curente rezultate în urma reviziilor tehnice, lucrări speciale şi intervenţii accidentale pentru reţeaua electrică de transport, iar în situaţiile de lucrări, reprezentând reparaţii curente rezultate în urma reviziilor tehnice şi intervenţiilor accidentale executate în baza acestui contract, acceptate la plată în perioada 2008-2010, a fost inclus articolul de lucrări „transportul rutier 60% din manopera directă”, în valoare estimată de 122.490,61 lei (inclusiv TVA), reprezentând cheltuieli cu transportul personalului, calculate prin aplicarea unui coeficient de 60% asupra manoperei directe, aceste cheltuieli fiind incluse în cadrul cheltuielilor directe, contrar prevederilor din Precizările la Formularul F3 „lista cu cantităţi de lucrări pe categorii”, Anexa nr.1 la Ordinul MDLPL nr.863/2008, pentru aprobarea „Instrucțiunilor de aplicare a unor prevederi din HG nr.28/2008, privind aprobarea conţinutului cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii” potrivit căruia, cheltuielile directe cuprind doar materiale, manoperă, utilaj şi transport aferent materialelor şi utilajelor.

Situaţiile de lucrări au fost decontate integral de Sucursala de Transport Piteşti, în baza facturilor fiscale nr.6013/30.01.2009, nr.6019/31.05.2010, nr.6026/30.06.2010 şi nr.6035/31.07.2010, rezultând un prejudiciu în sumă de 122.490,61 lei, şi despăgubiri civile în sumă de 12.320,22 lei.

Textele din actele normative reţinute în actul de control ca fiind încălcate de către Sucursala de Transport Piteşti, au fost corect aplicate, acestea fiind în vigoare la data efectuării controlului, precum şi la data efectuării plăţilor mai sus menţionate.

Referitor la susţinerea recurentelor-reclamante, în sensul că perioada ianuarie 2008 – septembrie 2008 ar fi prescrisă, Curtea a constatat că recurentele nu au indicat textele de lege în baza cărora au invocat prescripţia şi, analizând excepţia în limitele criticii recurentelor, se constată că aceasta este neîntemeiată.

Nu poate fi primită nici critica, potrivit căreia decizia nr.57/2011 nu are temei de drept, deoarece decizia a fost motivată atât în fapt, cât şi în drept, astfel că nu există niciun motiv de nulitate a acesteia.

Faţă de aceste considerente, Curtea a respins ca nefondate recursurile formulate de reclamante.

7. Prescripţia dreptului material la acţiune. Începutul prescripţiei.
Art. 2500 şi următoarele din Noul Cod civil
Se impune, aşadar, să fie observate dispoziţiile art.494 din Codul civil, dispoziţii ce reglementează situaţia construcţiilor şi lucrărilor făcute de un terţ la imobilul proprietatea unei alte persoane.

Textul reglementează atât situaţia constructorului de bună-credinţă, cât şi pe cea a celui de rea-credinţă, însă sub aspectul momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie acesta este acelaşi, respectiv cel la care proprietarul bunului îşi exprimă intenţia de a păstra pentru dânsul îmbunătăţirile aduse.

Se are în vedere, aşadar, nu momentul la care proprietarul pretinde posesia bunului său, ci acela la care îşi exprimă în mod neîndoielnic poziţia de însuşire a îmbunătăţirilor aduse.

Or, din probele administrate nu rezultă că proprietarul actual al imobilului – actualul recurent – a exprimat o astfel de intenţie anterior datei la care imobilul casă şi teren au fost scoase la licitaţie, respectiv data de 9 mai 2013. Se apreciază că din procesul verbal de adjudecare rezultă implicit intenţia Statului Român de a-şi însuşi îmbunătăţirile, de vreme ce licitaţia a privit casa de locuit şi terenul de 538 mp. la valoarea actuală la care aceste bunuri au fost evaluate, respectiv 204.113 lei.

Aşadar, în condiţiile în care nu s-a dovedit o manifestare de voinţă din partea actualului proprietar al bunului de a păstra îmbunătăţirile efectuate la acesta până la momentul mai sus amintit, reţinând şi că reclamantul a continuat să le deţină, se impune aprecierea că acesta este reperul de la care trebuie calculat termenul de prescripţie.

Din această perspectivă trebuie să se reţină că instituţiei juridice îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 2500 şi următoarele din Noul Cod civil, deci inclusiv cele din art.2513 potrivit cărora „Prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate”.

Or, în cauză, primul termen de judecată a fost cel din 29 martie 2012, termen la care s-au discutat probele, dar până la care excepţia prescripţiei extinctive nu a fost invocată.

Pentru toate aceste considerente se apreciază că, pe de o parte, pârâtul-recurent nu a invocat în termen excepţia de prescripţie, iar pe de altă parte, termenul pentru valorificarea unui drept de creanţă nu s-a împlinit, raportat la momentul mai sus arătat.

Pentru raţiunile de mai sus se apreciază că în mod corect instanţa nu a solicitat expertului să se raporteze numai la lucrările efectuate în ultimii 3 ani anteriori formulării acţiunii, lucrări pe care, de altfel, expertul le-a identificat şi în timp, dar care s-au aflat în detenţia reclamantului.