Secţiunea îNTÎI


III. Euharistia în economia mântuirii



Yüklə 6,06 Mb.
səhifə26/66
tarix28.07.2018
ölçüsü6,06 Mb.
#60840
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   66

III. Euharistia în economia mântuirii
Semnul pâinii şi al vinului
1333 În centrul celebrării Euharistiei se află pâinea şi vinul, care, prin cuvintele lui Cristos şi prin invocarea Duhului Sfânt, devin Trupul şi Sângele lui Cristos. Credincioasă poruncii Domnului, Biserica face în continuare, în amintirea lui, până la întoarcerea lui în slavă, ceea ce a făcut El în ajunul pătimirii: „A luat pâinea...” „A luat potirul cu vin...” Devenind în mod tainic Trupul şi Sângele lui Cristos, semnul pâinii şi al vinului continuă să semnifice şi bunătatea creaţiei. Astfel, la Ofertoriu, aducem mulţumire Creatorului pentru pâine şi pentru vin2006, „rod al muncii oamenilor”, dar mai întâi „rod al pământului” şi «al viţei-de-vie», daruri ale Creatorului. Biserica vede în gestul lui Melchisedec, rege şi preot, care „a adus pâine şi vin” (Gen 14, 18) o prefigurare a propriei sale ofrande2007.
1334 În Vechiul Legământ, pâinea şi vinul sunt oferite ca jertfă printre cele dintâi roade ale pământului, în semn de recunoştinţă faţă de Creator. Dar ele primesc şi o nouă semnificaţie în contextul Exodului: azimele pe care le mănâncă Israel în fiecare an la Paşte comemorează graba plecării eliberatoare din Egipt; amintirea manei din pustiu va reaminti mereu lui Israel că trăieşte cu pâinea Cuvântului lui Dumnezeu2008. În sfârşit, pâinea de fiecare zi este rodul Pământului făgăduinţei, chezăşia fidelităţii lui Dumnezeu faţă de făgăduinţele sale. „Potirul binecuvântării” (1 Cor 10, 16) de la sfârşitul ospăţului pascal al evreilor adaugă bucuriei festive a vinului o dimensiune eshatologică, aceea a aşteptării mesianice a refacerii Ierusalimului. Isus şi-a instituit Euharistia dând un sens nou şi definitiv binecuvântării pâinii şi a potirului.
1335 Minunile înmulţirii pâinilor, când Domnul a binecuvântat, a frânt şi a împărţit pâinile prin ucenicii săi ca să hrănească mulţimea, prefigurează belşugul pâinii unice a Euharistiei lui2009. Semnul apei preschimbate în vin la Cana2010 vesteşte deja Ceasul preamăririi lui Isus. El arată desăvârşirea ospăţului de nuntă în Împărăţia Tatălui, unde credincioşii vor bea vinul cel nou2011 devenit Sângele lui Cristos.
1336 Cea dintâi vestire a Euharistiei i-a divizat pe ucenici, aşa cum vestirea pătimirii i-a scandalizat: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” (In 6, 60) Euharistia şi Crucea sunt pietre de încercare. Este acelaşi mister şi nu încetează să fie prilej de scindare. „Oare şi voi vreţi să plecaţi?” (In 6, 67): această întrebare a Domnului răsună de-a lungul vremurilor, invitaţie a iubirii sale de a descoperi că El este singurul care are „cuvintele vieţii veşnice” (In 6, 68) şi că a primi în credinţă darul Euharistiei sale înseamnă a-l primi pe El însuşi.
Instituirea Euharistiei
1337 Domnul, iubindu-i pe ai săi, până la sfârşit i-a iubit. Ştiind că sosise ceasul să plece din lumea aceasta pentru a se întoarce la Tatăl său, pe când erau la cină, le-a spălat picioarele şi le-a dat porunca iubirii2012. Pentru a le lăsa o chezăşie a iubirii, pentru a nu fi niciodată departe de ai săi şi pentru a-i face părtaşi la Paştele său, El a instituit Euharistia ca memorial al morţii şi învierii sale şi a poruncit apostolilor s-o celebreze până la venirea sa, „instituindu-i atunci preoţi ai Noului Testament”2013.

1338 Cele trei Evanghelii sinoptice şi Sfântul Paul ne-au transmis relatarea instituirii Euharistiei; la rândul său, Sfântul Ioan relatează cuvintele lui Isus în sinagoga din Cafarnaum, cuvinte ce pregătesc instituirea Euharistiei: Cristos se numeşte pe sine Pâinea vieţii, coborâtă din cer2014.


1339 Isus a ales timpul Paştelui ca să împlinească ceea ce vestise la Cafarnaum: să dea ucenicilor Trupul şi Sângele său:

Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştele. Isus i-a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: „Mergeţi şi ne pregătiţi Paştele, ca să mâncăm”. (...) Iar ei, ducându-se, (...) au pregătit Paştele. Şi când a venit ceasul, s-a aşezat la masă, şi apostolii împreună cu El. Şi a zis către ei: „Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşte, mai înainte de pătimirea mea. Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârşit în Împărăţia lui Dumnezeu”. (...) Şi, luând pâinea, mulţumind, a frânt-o şi le-a dat lor, zicând: „Acesta este Trupul meu, care se dă pentru voi; faceţi aceasta în amintirea mea”. Asemenea şi potirul, după cină, zicând: „Acest potir este Legea cea nouă, în Sângele meu, care se varsă pentru voi” (Lc 22, 7-20)2015.


1340 Celebrând Cina cea de Taină cu apostolii săi în cadrul ospăţului pascal, Isus a dat Paştelui ebraic sensul lui definitiv. Într-adevăr, trecerea lui Isus la Tatăl prin moartea şi învierea sa, Noul Paşte, este anticipată în Cina cea de Taină şi celebrată în Euharistie, care desăvârşeşte Paştele ebraic şi anticipează Paştele final al Bisericii în slava Împărăţiei.
„Faceţi aceasta în amintirea mea”
1341 Porunca lui Isus de a repeta gesturile şi cuvintele sale „până când va veni” (1 Cor 11, 26) nu cere doar să ne aducem aminte de Isus şi de ceea ce a făcut. Ea are în vedere celebrarea liturgică, prin apostoli şi urmaşii lor, a memorialului lui Cristos, al vieţii, al morţii, al învierii şi al mijlocirii sale la Tatăl.
1342 Biserica a fost credincioasă de la început poruncii Domnului. Despre Biserica de la Ierusalim se spune:

Ei stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. (...) Şi în fiecare zi stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea prin case, luau împreună hrana în bucurie şi în curăţia inimii (Fapte 2, 42. 46).


1343 Creştinii se adunau „pentru frângerea pâinii”, mai ales, „în prima zi a săptămânii”, adică în ziua de duminică, ziua învierii lui Isus (Fapte 20, 7). De atunci şi până în zilele noastre, celebrarea Euharistiei s-a perpetuat astfel încât o întâlnim acum pretutindeni în Biserică cu aceeaşi structură fundamentală. Ea rămâne punctul central al vieţii Bisericii.
1344 Astfel, din celebrare în celebrare, vestind misterul pascal al lui Isus „până când va veni” (1 Cor 11, 26), Poporul lui Dumnezeu în peregrinare „înaintează pe calea cea strâmtă a Crucii”2016 spre ospăţul ceresc, când toţi cei aleşi se vor aşeza la masa Împărăţiei.

IV. Celebrarea liturgică a Euharistiei
Liturghia tuturor veacurilor
1345 Încă din secolul al doilea, avem mărturia Sfântului Iustin Martirul cu privire la liniile majore ale desfăşurării celebrării euharistice. Ele au rămas aceleaşi până în zilele noastre în toate marile familii liturgice. Iată ce scrie el, pe la 155, pentru a-i explica împăratului păgân Antoninus Pius (138-161) ce fac creştinii:

În ziua numită a soarelui, se adună în acelaşi loc toţi cei care locuiesc într-un oraş sau într-un sat.

Se citeşte din amintirile apostolilor şi din scrierile profeţilor, atât cât îngăduie timpul.

După terminarea lecturii, ia cuvântul cel care prezidează, pentru a povăţui şi a îndemna la imitarea acestor lucruri frumoase.

După aceea ne ridicăm în picioare cu toţii şi ne rugăm] pentru noi înşine (...) şi pentru ceilalţi, oriunde ar fi, ca să fim aflaţi drepţi prin viaţa şi faptele noastre şi fideli poruncilor, spre a dobândi astfel mântuirea veşnică.

După terminarea rugăciunilor, ne dăm unii altora o sărutare.

Apoi i se aduc aceluia care prezidează pâine şi un potir cu apă amestecată cu vin.

Acesta le ia şi înalţă laudă şi slavă către Părintele Universului, în numele Fiului şi al Duhului Sfânt, şi aduce mulţumire (în greceşte: euharistian) îndelung pentru faptul că am fost socotiţi vrednici de aceste daruri.

Când acesta termină rugăciunile şi aducerile de mulţumire, tot poporul de faţă aclamă zicând: Amin.

După ce acela care prezidează a adus mulţumire şi poporul a răspuns, cei care la noi sunt numiţi diaconi împart tuturor celor de faţă pâinea, vinul şi apa „euharistizate” şi le duc celor care n-au fost de faţă2017.


1346 Liturgia Euharistiei se desfăşoară conform unei structuri fundamentale care s-a păstrat de-a lungul veacurilor până la noi. Ea se desfăşoară în două momente mari, care formează o unitate originară:

─ adunarea, liturgia Cuvântului, cu lecturile, omilia şi rugăciunea universală;

─ liturgia euharistică, cu prezentarea pâinii şi a vinului, aducerea de mulţumire consacratoare şi împărtăşania.

Liturgia Cuvântului şi liturgia euharistică alcătuiesc „un singur act de cult”2018; într-adevăr, masa pregătită pentru noi în Euharistie este atât a Cuvântului lui Dumnezeu, cât şi a Trupului Domnului2019.


1347 Oare nu aşa s-a desfăşurat şi cina pascală a lui Isus cel Înviat cu ucenicii săi? Mergând pe drum, El le-a explicat Scripturile, apoi, şezând la masă cu ei, „a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o”2020.
Desfăşurarea celebrării
1348 Se adună cu toţii. Creştinii vin în acelaşi loc pentru adunarea euharistică. În fruntea ei este Cristos însuşi, protagonistul Euharistiei. El este marele preot al Noului Legământ. El însuşi prezidează nevăzut orice celebrare euharistică. Reprezentându-l pe El, episcopul, sau preotul, (acţionând in persona Christi Capitis ─ „în persoana lui Cristos-Capul”) prezidează adunarea, ia cuvântul după lecturi, primeşte ofrandele şi rosteşte rugăciunea euharistică. Toţi iau parte activă la celebrare, fiecare în felul lui: cei care citesc lecturile, cei care aduc ofrandele, cei care distribuie Împărtăşania şi tot poporul care îşi arată participarea rostind răspunsul: „Amin”.
1349 Liturgia Cuvântului conţine „scrierile profeţilor”, adică Vechiul Testament, şi „amintirile apostolilor”, adică scrisorile lor şi Evangheliile; după omilia care îndeamnă la primirea acestui Cuvânt drept ceea ce este într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu2021, şi la punerea lui în practică, urmează rugăciunile de mijlocire pentru toţi oamenii, după cuvântul Apostolului: „Vă îndemn deci, înainte de toate, să aduceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru regi şi pentru toţi cei care sunt în dregătorii înalte” (1 Tim 2, 1-2).
1350 Aducerea darurilor (ofertoriul): se aduc la altar, uneori în procesiune, pâinea şi vinul care vor fi oferite de preot, în numele lui Cristos, în jertfa euharistică, în care vor deveni Trupul şi Sângele Lui. Este însuşi gestul lui Cristos la Cina cea de Taină „luând pâinea şi potirul”. „Numai Biserica poate aduce Creatorului acest prinos curat, oferindu-i cu aducere de mulţumire ceea ce vine din creaţia lui”2022. Prezentarea darurilor la altar preia gestul lui Melchisedec şi aşază darurile Creatorului în mâinile lui Cristos. În jertfa sa, El duce la desăvârşire toate încercările umane de a oferi jertfe.
1351 De la început, creştinii aduc, împreună cu pâinea şi vinul pentru Euharistie, darurile lor pentru a fi împărţite celor lipsiţi. Obiceiul colectei2023, mereu actual, se inspiră din exemplul lui Cristos, care s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăţi pe noi2024.

Cei avuţi şi cei care vor dau ceea ce şi-a impus fiecare; ceea ce s-a strâns se predă celui care prezidează, iar acesta îi ajută pe orfani şi văduve, pe aceia pe care boala sau orice cauză îi lipseşte de mijloace de trai, pe cei închişi şi pe străinii care se află printre noi: cu alte cuvinte, el vine în ajutorul tuturor celor nevoiaşi2025.


1352 Anafora. Cu rugăciunea euharistică, rugăciune de aducere de mulţumire şi de consacrare, ajungem în momentul central şi culminant al celebrării:

În Prefaţă, Biserica aduce mulţumiri Tatălui, prin Cristos, în Duhul Sfânt, pentru toate lucrările lui, pentru creaţie, răscumpărare şi sfinţire. Întreaga comunitate se uneşte acum cu lauda neîncetată pe care Biserica cerească, îngerii şi toţi sfinţii, o cântă Dumnezeului de trei ori sfânt;


1353 la epicleză, ea cere Tatălui să trimită Duhul său Sfânt (sau puterea binecuvântării sale2026) asupra pâinii şi vinului, ca să devină, prin puterea lui, Trupul şi Sângele lui Isus Cristos şi pentru ca cei care iau parte la Euharistie să fie un singur trup şi un singur duh (unele tradiţii liturgice aşază epicleza după anamneză);

în relatarea instituirii, puterea cuvintelor şi a acţiunii lui Cristos şi puterea Duhului Sfânt fac prezente sacramental, sub chipul pâinii şi vinului, Trupul şi Sângele lui, jertfa lui oferită pe Cruce o dată pentru totdeauna;


1354 în anamneza care urmează, Biserica reaminteşte patima, învierea şi întoarcerea în slavă a lui Cristos Isus; ea înfăţişează Tatălui jertfa Fiului său, care ne împacă cu El;

în rugăciunile de mijlocire, Biserica exprimă faptul că Euharistia este celebrată în comuniune cu Biserica întreagă, din cer şi de pe pământ, a celor vii şi a celor morţi, şi în comuniune cu Păstorii Bisericii ─ Papa, Episcopul diecezei, preoţii şi diaconii lui ─ şi cu toţi episcopii din lume împreună cu Bisericile lor.


1355 În împărtăşanie, precedată de Rugăciunea Domnească şi de frângerea pâinii, credincioşii primesc „pâinea din cer” şi „potirul mântuirii”, Trupul şi Sângele lui Cristos, care s-a dat „pentru viaţa lumii” (In 6, 51):

Deoarece această pâine şi acest vin au fost, conform expresiei vechi, „euharistizate”,”noi numim această hrană Euharistie şi nimeni nu poate să se împărtăşească din ea dacă nu crede în adevărul celor care sunt învăţate la noi, dacă nu a primit baia pentru iertarea păcatelor şi noua viaţă şi dacă nu trăieşte conform învăţăturilor lui Cristos”2027.


V. Jertfa sacramentală: aducere de mulţumire, memorial, prezenţă
1356 Creştinii celebrează Euharistia încă de la începuturi şi într-o formă care în substanţă nu s-a schimbat de-a lungul marii diversităţi a timpurilor şi a liturgiilor, datorită faptului că ne socotim legaţi de porunca Domnului, pe care a dat-o în ajunul pătimirii sale: „Faceţi aceasta în amintirea mea” (1 Cor 11, 24-25).
1357 Împlinim această poruncă a Domnului prin celebrarea memorialului jertfei sale. Făcând aceasta, oferim Tatălui ceea ce El însuşi ne-a dat: darurile creaţiei, pâinea şi vinul, devenite, prin puterea Duhului Sfânt şi prin cuvintele lui Cristos, Trupul şi Sângele lui Cristos: în felul acesta, Cristos se face prezent în mod real şi tainic.
1358 Trebuie deci să considerăm Euharistia ca:

─ aducere de mulţumire şi de laudă Tatălui;

─ memorialul de jertfă al lui Cristos şi al Trupului său;

─ prezenţa lui Cristos prin puterea Cuvântului şi a Duhului său.


Aducerea de mulţumire şi de laudă Tatălui
1359 Euharistia, sacramentul mântuirii noastre împlinite de Cristos pe Cruce, este şi o jertfă de laudă întru aducere de mulţumire pentru opera creaţiei. În jertfa euharistică, întreaga creaţie iubită de Dumnezeu este adusă prinos Tatălui prin moartea şi învierea lui Cristos. Prin Cristos, Biserica poate să ofere jertfa de laudă întru aducere de mulţumire pentru toate lucrurile bune, frumoase şi drepte pe care le-a făcut Dumnezeu în creaţie şi în omenire.
1360 Euharistia este o jertfă de mulţumire Tatălui, o binecuvântare prin care Biserica îşi exprimă recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru toate binefacerile lui, pentru tot ceea ce El a săvârşit prin creaţie, răscumpărare şi sfinţire. Euharistie înseamnă, în primul rând, „aducere de mulţumire”.

1361 Euharistia este şi jertfa de laudă prin care Biserica, în numele întregii creaţii, cântă slava lui Dumnezeu. Această jertfă de laudă nu este posibilă decât prin Cristos: El îi uneşte pe credincioşi cu persoana sa, cu lauda şi mijlocirea sa, astfel încât jertfa de laudă adusă Tatălui este oferită prin Cristos şi cu El pentru a fi primită în El.


Memorialul de jertfă al lui Cristos şi al Trupului său, Biserica
1362 Euharistia este memorialul Paştelui lui Cristos, actualizarea şi oferirea sacramentală a jertfei lui unice, în liturgia Bisericii, care este Trupul lui. În toate rugăciunile euharistice găsim, după cuvintele instituirii, o rugăciune numită anamneză sau memorial.
1363 În accepţia Sfintei Scripturi, memorialul nu este numai amintirea evenimentelor din trecut, ci şi proclamarea faptelor minunate pe care Dumnezeu le-a săvârşit pentru oameni2028. În celebrarea liturgică a acestor evenimente, ele devin, într-un anume fel, prezente şi actuale. Aşa îşi înţelege Israel eliberarea din Egipt; ori de câte ori se celebrează Paştele, evenimentele Exodului sunt făcute prezente memoriei credincioşilor, ca ei să-şi conformeze viaţa după ele.
1364 Memorialul primeşte o semnificaţie nouă în Noul Testament. Când Biserica celebrează Euharistia, ea reaminteşte Paştele lui Cristos, şi acesta devine prezent; jertfa pe care Cristos a oferit-o pe Cruce o dată pentru totdeauna rămâne mereu actuală2029: „Ori de câte ori se celebrează pe altar jertfa Crucii, în care Cristos, Paştele nostru, a fost jertfit, se împlineşte opera răscumpărării noastre”2030.
1365 Deoarece este memorial al Paştelui lui Cristos, Euharistia este şi o jertfă. Caracterul sacrificial al Euharistiei se manifestă în înseşi cuvintele instituirii: „Acesta este Trupul meu, care se dă pentru voi”; şi „Acest potir este Legământul cel nou întru Sângele meu, care se varsă pentru voi” (Lc 22, 19-20). În Euharistie, Cristos dăruieşte acelaşi trup pe care l-a dat pentru noi pe Cruce, acelaşi sânge pe care l-a „vărsat pentru mulţi spre iertarea păcatelor” (Mt 26, 28).
1366 Euharistia este deci o jertfă, pentru că re-prezintă (face prezentă) jertfa Crucii, pentru că este memorialul acestei jertfe şi pentru că îi aplică rodul.

[Cristos,] Dumnezeul şi Domnul nostru, s-a oferit pe sine însuşi lui Dumnezeu Tatăl o dată pentru totdeauna, murind ca mijlocitor pe altarul Crucii, ca să înfăptuiască pentru ei (oamenii) o răscumpărare veşnică. Cu toate acestea, deoarece moartea sa nu trebuia să pună capăt preoţiei sale (Evr 7, 24. 27), la Cina cea de Taină, „în noaptea în care era vândut” (1 Cor 11, 23), El a vrut să lase Bisericii, mireasa sa preaiubită, o jertfă vizibilă (cum cere natura umană), în care să fie reprezentată jertfa sângeroasă ce urma să se împlinească o singură dată pe Cruce, a cărei amintire să se perpetueze până la sfârşitul veacurilor (1 Cor 11, 23) şi a cărei putere mântuitoare să se aplice pentru iertarea păcatelor pe care le săvârşim în fiecare zi2031.


1367 Jertfa lui Cristos şi jertfa Euharistiei sunt o unică jertfă: „Este una şi aceeaşi victimă şi Cel care o oferă acum prin slujirea preoţilor este acelaşi care s-a oferit pe sine atunci pe Cruce. Numai modul de a oferi este diferit”: „În jertfa dumnezeiască ce se împlineşte la Liturghie este cuprins şi jertfit în mod nesângeros acelaşi Cristos care s-a dat pe sine însuşi o dată în mod sângeros pe altarul Crucii”2032.

1368 Euharistia este şi jertfa Bisericii. Biserica, fiind Trupul lui Cristos, participă la ofranda Capului său. Împreună cu El, şi ea însăşi e oferită în întregime. Ea se uneşte cu mijlocirea lui la Tatăl pentru toţi oamenii. În Euharistie, jertfa lui Cristos devine şi jertfa mădularelor Trupului lui. Viaţa credincioşilor, lauda, suferinţa, rugăciunea, munca lor se unesc cu acelea ale lui Cristos şi cu jertfa lui totală şi dobândesc astfel o valoare nouă. Jertfa lui Cristos prezentă pe altar oferă tuturor generaţiilor de creştini posibilitatea de a se uni cu jertfa lui.

În catacombe, Biserica este reprezentată adesea ca o femeie aflată în rugăciune, cu braţele larg deschise în atitudine de orantă. După cum Cristos şi-a întins braţele pe cruce, şi Ea se oferă şi mijloceşte pentru toţi oamenii, prin El, cu El şi în El.
1369 Întreaga Biserică este unită cu jertfa şi mijlocirea lui Cristos. Învestit cu slujirea lui Petru în Biserică, Papa este asociat oricărei celebrări a Euharistiei, în care este numit ca semn şi slujitor al unităţii Bisericii Universale. Episcopul locului este întotdeauna responsabil de Euharistie, chiar şi atunci când ea este prezidată de un preot; numele lui este rostit pentru a semnifica faptul că el prezidează Biserica particulară, în mijlocul preoţimii sale şi cu asistenţa diaconilor. Comunitatea mijloceşte, de asemenea, pentru toţi slujitorii, care, pentru ea şi cu ea, oferă Jertfa euharistică:

Să fie considerată legitimă numai acea Euharistie care se face sub prezidarea episcopului sau a aceluia pe care el l-a numit2033.

Slujirea preoţească este aceea prin care se săvârşeşte jertfa spirituală a credincioşilor în unire cu jertfa lui Cristos, unicul Mijlocitor, oferită prin mâinile preoţilor în numele întregii Biserici în mod sacramental şi nesângeros în Euharistie, până când va veni însuşi Domnul2034.
1370 La ofranda lui Cristos se asociază nu numai membrii ce sunt încă pe pământ, ci şi aceia care se află deja în slava cerească: într-adevăr, Biserica oferă Jertfa euharistică în unire cu Preasfânta Fecioară Maria şi amintind-o, precum şi pe toţi sfinţii şi sfintele. În Euharistie, Biserica, împreună cu Maria, este ca la picioarele Crucii, unită cu ofranda şi mijlocirea lui Cristos.
1371 Jertfa euharistică este oferită şi pentru credincioşii răposaţi, „care au murit în Cristos şi nu sunt încă purificaţi pe deplin”2035, ca să poată intra în lumina şi pacea lui Cristos:

Îngropaţi acest trup oriunde! Nu vă faceţi griji pentru el! Tot ce vă cer este să vă aduceţi aminte de mine la altarul Domnului oriunde aţi fi2036.

Apoi, [în anaforă] ne rugăm pentru sfinţii părinţi şi episcopi adormiţi, şi în general pentru toţi cei care au adormit înaintea noastră, crezând cu tărie că va fi de foarte mare folos sufletelor în favoarea cărora este oferită implorarea în timp ce e prezentă Victima sfântă şi înfricoşătoare. (...) Înfăţişând lui Dumnezeu implorările noastre pentru cei care au adormit, chiar dacă au fost păcătoşi, (...) îl înfăţişăm pe Cristos cel jertfit pentru păcatele noastre, ca să dobândim, pentru ei şi pentru noi, bunăvoinţa Dumnezeului iubitor de oameni2037.
1372 Sfântul Augustin a rezumat admirabil această învăţătură, care ne îndeamnă la o participare tot mai deplină la jertfa Răscumpărătorului nostru, pe care o celebrăm în Euharistie:

Această cetate răscumpărată în întregime, adică adunarea şi societatea sfinţilor, este oferită lui Dumnezeu ca jertfă universală de către Marele Preot, care, luând chip de rob, s-a oferit chiar şi pe sine însuşi pentru noi în pătimirea sa, pentru a face din noi trupul unei Cap atât de însemnat. (...) Aceasta este jertfa creştinilor: „Noi, cei mulţi, suntem un singur trup în Cristos” (Rom 12, 5). Biserica nu încetează să reînnoiască această jertfă în Sacramentul altarului, binecunoscut credincioşilor, în care se arată că, în ceea ce oferă, ea se oferă pe sine2038.


Prezenţa lui Cristos înfăptuită prin puterea Cuvântului său şi a Duhului Sfânt
1373 „Cristos Isus, cel care a murit, şi mai ales cel care a înviat, care şi este de-a dreapta lui Dumnezeu, care mijloceşte pentru noi” (Rom 8, 34), este prezent în multe feluri în Biserica sa2039: în Cuvântul său, în rugăciunea Bisericii sale, „unde sunt doi sau trei adunaţi în numele” său (Mt 18, 20), în cei săraci, în cei bolnavi, în cei robiţi (Mt 25, 31-46), în sacramentele al căror autor este, în jertfa Liturghiei şi în persoana celebrantului. Dar „El este prezent în cel mai înalt grad sub speciile euharistice”2040.

1374 Modul prezenţei lui Cristos sub speciile euharistice este unic. El aşază Euharistia mai presus de toate sacramentele şi face din ea „încununarea vieţii spirituale şi ţinta spre care tind toate sacramentele”2041. În Preasfântul Sacrament al Euharistiei sunt „conţinute cu adevărat, în mod real şi substanţial, Trupul şi Sângele împreună cu sufletul şi dumnezeirea Domnului nostru Isus Cristos şi deci Cristos întreg”2042. „Această prezenţă o numim «reală», nu cu titlu exclusiv, ca şi cum celelalte prezenţe n-ar fi «reale», ci prin excelenţă, pentru că este substanţială şi pentru că, prin ea, Cristos, Dumnezeu şi om, se face prezent în întregime”2043.


1375 Cristos devine prezent în acest sacrament prin preschimbarea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele său. Părinţii Bisericii au afirmat cu tărie credinţa Bisericii în eficacitatea Cuvântului lui Cristos şi a acţiunii Duhului Sfânt pentru a săvârşi această preschimbare. Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur spune:

Nu omul este acela care face ca cele oferite să devină Trupul şi Sângele lui Cristos, ci însuşi Cristos, care a fost răstignit pentru noi. Preotul, chip al lui Cristos, rosteşte cuvintele, dar puterea lor şi harul sunt de la Dumnezeu. „Acesta este Trupul meu”, spune El. Acest cuvânt transformă cele oferite2044.

Iar sfântul Ambrozie spune referitor la această preschimbare:

Să fim ferm convinşi că nu e vorba de ceea ce a făcut natura, ci de ceea ce a consacrat binecuvântarea şi că puterea binecuvântării o depăşeşte pe cea a naturii, deoarece, prin binecuvântare, se schimbă însăşi natura. (...) Cuvântul lui Cristos, care a putut crea din nimic ceea ce nu exista, nu ar putea oare să schimbe cele existente în ceea ce nu sunt încă? Căci nu este mai puţin a da lucrurilor natura lor primară decât a le-o schimba2045.


1376 Conciliul Tridentin rezumă credinţa catolică, declarând: „Deoarece Cristos, Răscumpărătorul nostru, a spus că ceea ce oferă sub chipul pâinii este cu adevărat Trupul său, a existat în Biserică întotdeauna convingerea, pe care sfântul Conciliu o declară din nou, că, prin consacrarea pâinii şi a vinului, se înfăptuieşte preschimbarea întregii substanţe a pâinii în substanţa Trupului lui Cristos Domnul nostru şi a întregii substanţe a vinului în substanţa Sângelui lui; această preschimbare, Biserica catolică a numit-o, în mod just şi adecvat, transsubstanţiere”2046.
1377 Prezenţa euharistică a lui Cristos începe în momentul consacrării şi durează atât timp cât subzistă speciile euharistice. Cristos este prezent în întregime în fiecare dintre specii şi în întregime în fiecare dintre părţile lor, astfel încât frângerea pâinii nu-l divide pe Cristos2047.

1378 Cultul Euharistiei. În Sfânta Liturghie ne exprimăm credinţa în prezenţa reală a lui Cristos sub speciile pâinii şi vinului, printre altele, plecând genunchii sau înclinându-ne profund în semn de adorare a Domnului. „Biserica catolică a dat şi continuă să dea acest cult de adoraţie care se cuvine sacramentului Euharistiei, nu numai în timpul Liturghiei, ci şi în afara celebrării ei, păstrând cu cea mai mare grijă ostiile consacrate, înfăţişându-le credincioşilor ca să le venereze cu solemnitate, purtându-le în procesiune”2048.


1379 Sfânta rezervă (tabernacolul) era iniţial destinată păstrării în mod corespunzător a Euharistiei ca să poată fi dusă bolnavilor şi celor absenţi în afara Liturghiei. Aprofundând credinţa în prezenţa reală a lui Cristos în Euharistie, Biserica a devenit conştientă de semnificaţia adoraţiei tăcute a Domnului prezent sub speciile euharistice. De aceea, tabernacolul trebuie să fie aşezat într-un loc cu deosebire demn din biserică şi trebuie construit astfel încât să sublinieze şi să arate adevărul prezenţei reale a lui Cristos în Sfântul Sacrament.
1380 Este cât se poate de potrivit faptul că Cristos a voit să rămână prezent în Biserica sa în acest fel unic. Deoarece Cristos urma să-i părăsească pe ai săi sub înfăţişarea sa vizibilă, El a vrut să ne dăruiască prezenţa sa sacramentală; deoarece urma să se ofere pe Cruce pentru a ne mântui, El a vrut ca noi să avem memorialul iubirii cu care ne-a iubit „până la sfârşit” (In 13, 1), până la dăruirea propriei vieţi. Într-adevăr, în prezenţa sa euharistică El rămâne în chip tainic în mijlocul nostru ca cel care ne-a iubit şi s-a dat pentru noi2049 şi rămâne sub semnele ce exprimă şi comunică această iubire:

Biserica şi lumea au mare nevoie de cultul euharistic. Isus ne aşteaptă în acest Sacrament al iubirii. Să nu cruţăm timpul în a merge să-l întâlnim în adoraţie, în contemplarea plină de credinţă şi gata să repare vinovăţiile grave şi greşelile lumii. Să nu înceteze niciodată adoraţia noastră2050.


1381 „Prezenţa adevăratului Trup al lui Cristos şi a adevăratului Sânge al lui Cristos în acest sacrament «nu se poate cunoaşte prin simţuri», spune Sfântul Toma, «ci numai prin credinţă, care se întemeiază pe autoritatea lui Dumnezeu». De aceea, comentând textul din Sfântul Luca, 22, 19: «Acesta este Trupul meu, care se dă pentru voi», Sfântul Ciril declară: «Nu te întreba dacă acest lucru este adevărat, ci primeşte mai degrabă cu credinţă cuvintele Domnului, pentru că El, care este Adevărul, nu minte»”2051.

Adoro te devote, latens Deitas...

„Te ador, Isuse, Dumnezeu ascuns,

în această Taină nouă nepătruns;

şi, plecând genunchii înaintea ta,

recunosc ce-adâncă-i neputinţa mea.


Simţurile mele nu te pot afla:

numai prin credinţă văd prezenţa ta;

cred tot ce ai spus Tu, Fiule-ntrupat,

nu-i cuvânt pe lume mai adevărat”.


Yüklə 6,06 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   66




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin