Secolele XI-XIV

tem n. iorga, Acte şi fragmente cu privire la istoria românilor, III, Bucu­reşti 1897, P- 16 şi urm; idem, Studii, p. 117, 121.

^?0" Informaţii L. Şimanschi.

sos v A. Voiţehovskii, CmpoumeAbHbte nadmicu na cmenax Kpenocmu o Bejaopooe — JlnecmpoecKOM, în IVESV, p. 371—374. Cf. şi N. Grigoraş, Ţara..., p. 43, nota 124.

20a provinciale Ordinis..., p. 77; Bartholomaeo de Pisa, p. 556; Bull. Franc.,

V, p. 602.

²¹⁰ G. A. Rhalles şi M. Potles, Suv-a-,';xx tbv SVeiwv zai ispwv xavovav, V, Ate­na 1855, p. 502; J. Darrouzes, Ekthesis nea, manuel des pittakia du XlVe siecle, m'Revu'e des etudes byzantines, XXVI, 1969, p. 47.

'^Jn V. Laurent, op. cit., p. 158 şi urm.; S. Porcescu, Iosif, cel dinţii mitropo­lit cunoscut al Moldovei, in Mitropolia Moldovei şi Sucevei, XL, 1964, 3—1, p. 129.

*•* Acta patriarchatus Constantinopolitani, II, ed. Fr. Miklosich şi I. Muller, Vindobonae, 1862, p. 528—533; Hurmuzaki, Doc, XIV, 1, p. 31—34.

VMJIemonuCb no yeapoecKOuy cnucny, în PSRL, XXV, Moscova—Leningrad, 1949, p. 213. Cf. şi tlpodoAxenie jiemonucu no BocKpecencKOMţţ cniicxy, în PSHL, VIII, Sanktpeterburg, 1859, p. 51; CuMeonoecmn Aemonucb, în PSRL, XVIII, S.-Peterburg, 1913, p. 136. Alte letopiseţe redau episodul cu cîteva mici deosebiri. Cf. Knuza cmeneHnan U,apcKoco podoctoein, în PSRL, XXI, 2, S.-Peterburg, 1913, p. 414 (unde se consemnează că Vasile ar fi venit în „Ţara Podoliei şi la va­lahi"); RLNS, IV, p. 151 (unde în loc de „valahii mari" se foloseşte etnonimul „valahi", iar evenimentele sînt datate eronat în anul 1385).

^a>JIbeoscKOH jiemonucb, 1, în PSRL, XX, 1, S.-Peterburg, 1910, p. 205; EpMO-auhckw Jiemonucb, în PSRL, XXIII, S.-Peterburg, 1910, p. 130; XoAMoeopciccui /te-tnonucb, în PSRL, 33, Leningrad, 1977, p. 90.

²¹⁵ PSRL, XX, 1, p. 200; PSRL, XXIII, p. 131; PSHL, 33, p. 90. Dintr-o eroare de copiere a manuscriselor, în RLNS, IV, p. 152 şi PSRL, XVIII, p. 137, s-a transcris „Ţara Poloţkului" în loc de „Ţara Podoliei". Cf. şi PSRL, XXV, p. 214 (unde înapoierea lui Vasile la Moscova din „Ţara Podoliei" este fixată la 19 ia­nuarie 1387, fără să se amintească de trimiterea boierilor).

^>xeJlumoecKuH Aemonucb no cnucny Haxodf.ii{eMycn e?> 6u6MomeKe zpacpa Rpacuncnazo, Sanktpeterburg, 1893, p. 29; PSRL, XVII, S.-Peterburg, 1907, col. 171 (CnucoKt zpcupa KpacuHCKaao), 328 (CnucoKt epacpa PamiHCKaeo), 390 (Eepeunoecuiii cnucOKii), 454 (OAbiueec-Kiu cnucotn).

-¹ Cf. nota 182 de la partea a IV-a, capitolul 1.

²¹⁸ E. Vîrtosu, Titulatura domnilor şi asocierea la domnie în Ţara Româneas­că şi Moldova ptnă la secolul al XV 1-lea, Bucureşti, 1960, p. 162—170; Cihodaru, Constituirea, p. 64—72: Ş. Papacostea, Aux debuts..., p. 145—147.

ÎNCHEIERE

Diversitatea intensivă şi extensivă a manifestării fenomenelor de ordin istoric în cuprinsul teritoriului est-carpatic, variabilitatea lor spa­ţială şi temporală, convergenţele cu elemente eterogene de civilizaţie, prefacerile structurale de natură particulară sau generală, circumscriu exegeza perioadei secolelor XI—XIV în categoria demersurilor ştiin­ţifice de mare complexitate şi dificultate.

Intr-un domeniu în care perimetrul investigaţiilor reclamă o strin­gentă şi substanţială lărgire, spre a determina îmbogăţirea orizontului cognitiv, validarea enunţurilor explicative şi chiar a unor idei pretinse axiomatice rămîne adesea incertă, iar reevaluările interpretative pentru descifrarea aspectelor incomprehensibile comportă cenzurări circum­specte. Spre deosebire de alte perioade, a căror studiere este deconcer­tantă datorită împovărătorului efort de selecţionare critică a unui abun­dent material factologic, retrospectarea analitică a experienţelor umane din secolele ce au premers constituirii statului feudal de-sine-stătător de la răsărit de Carpaţii Orientali este confruntată de penuria surselor in­formative, repercutată nemijlocit asupra posibilităţii de a se crea o viziune cuprinzătoare referitoare la realităţile istorice locale şi la cone­xiunile spaţiului carpato-nistrian cu teritoriile învecinate.

Evaluarea obiectivă a carenţelor materialului documentar, chiar dacă este departe de a oferi un bilanţ satisfăcător, nu justifică atitudinea ele pesimism excesiv. Cîmpul cercetărilor arheologice rămîne potenţial cel mai promiţător în ceea ce priveşte completarea arsenalului informaţio­nal necesar studierii perioadei anterioare întemeierii statului de-sine-stă­tător. Cu toate succesele sale incontestabile din ultimele decenii, arheo­logia conservă încă nelimitate valenţe documentare ce se cer explorate în mod sistematic, cu deplină acribie şi rigoare metodologică. Regiuni relativ întinse continuă să fie practic aproape complet neinvestigate, ani-hilînd strădaniile istoricilor de a particulariza anumite realităţi sau pro-vocînd eludarea lor conştientă. De asemenea, lipsesc aproape cu totul săpăturile de amploare în obiective arheologice de referinţă, iar puţinele complexe cercetate intensiv şi după norme metodologice severe nu s-au bucurat pînă în prezent, cel puţin, de o valorificare întru totul corespun­zătoare. Mai puţin fecundă, dar în nici un caz ignorabilă, este investiga­rea textelor medievale narative şi diplomatice. Experienţa cercetărilor competente şi tenace din ultimii ani arată că incunabulele şi fondurile arhivistice nu au fost cu totul secătuite de informaţii privind spaţiul est-carpatic. Totodată, prin studierea aprofundată a izvoarelor scrise re-

feritoare la regiunile învecinate Moldovei, se pot oferi sugestii fructuoase pentru elucidarea unor aspecte insuficient cunoscute ale istoriei medie­vale româneşti şi, concomitent, este facilitată încadrarea fenomenelor proprii societăţii autohtone în coordonatele europene, ca şi relevarea caracterului faţetat al procesului de schimb interregional al valorilor ma­teriale şi spirituale.

Detaşarea arheologiei moderne de istorie, datorită instrumentelor de lucru proprii, este doar aparentă, căci în realitate arheologia continuă să reprezinte unul din izvoarele istorice de reală consistenţă, menite să furnizeze răspunsuri de un ridicat grad de verosimilitate la numeroase probleme importante. In acelaşi timp, în ultimele decenii se prefigurează perspective noi de cunoaştere prin diversificarea şi amplificarea cercetă­rilor cu caracter interdisciplinar, îndeosebi în sensul utilizării cu efi­cienţă sporită şi într-un mod mai articulat a rezultatelor ştiinţelor aju­tătoare.

Militînd cu fervoare în direcţia eforturilor plenare pentru acumu­larea cantitativă şi pentru explorarea scrupuloasă a fondului documentar, pentru rigoarea analitică în restabilirea exactă şi coerentă a faptelor, nu ne raliem atitudinilor pozitiviste tradiţionale, nici nu facem o ple­doarie pentru analiză în detrimentul sintezei. Cînd însă reconstituirea orizontului istoric sau a ţesăturii uneori distorsionate a evenimentelor se loveşte de incertitudini, găsim preferabilă amînarea enunţurilor cori-clusive referitoare la fenomene istorice complexe şi respingerea bilanţu­rilor precipitate sau a construcţiilor speculative insuficient fundamen­tate. In numeroase cazuri elaborarea sau acceptarea ipotezelor inedite se face cu mai puţină reţinere decît emendarea sau anularea unor ver­dicte deja adoptate în istoriografie, chiar a celor sugerate de o substanţă informaţională echivocă.

Descifrarea cursului şi semnificaţiei evenimentelor din trecut, pe lîngă permanenta inserţie de material faptic şi tentativa spre exhaustivi­tate documentară, presupune precizarea coordonatelor esenţiale din dez­voltarea societăţii, reconstituirea veridică a cadrului etnico-demografic, a fizionomiei vieţii economico-sociale, politice şi culturale. Evident, de importanţă majoră este nu recompunerea empirică a infinităţii de de­talii particulare din evoluţia colectivităţilor umane — ceea ce dealtfel este practic de neînfăptuit — ci reliefarea eclectică a faptelor istorice cu adevărat definitorii şi stabilirea interdependenţei dintre fenomene. Convergenţa între acest postulat şi realitatea împlinirilor istoriografice este realizabilă numai în cazul virtuozităţii şi onestităţii profesionale exemplare a cercetătorului, cînd acesta reuşeşte să evite erorile de ana­liză şi să se sustragă de la subiectivismul interpretărilor.

Modul de tratare al diferitelor teme, optica structurării problemelor alese^ pentru cercetare, ca şi preponderenţa acordată anumitor aspecte, sint impuse, din motive ce nu pot fi definite drept transcendentale, de ™^p^^{rativele fiecărui} domeniu, de comandamentele epocii¹. Firele axiale ale demersurilor spre reîntregirea ansamblului de fenomene esenţiale ale recutului nu converg prin urmare numai în sensul naturii epistemolo­gice a scrisului istoric.

In ceea ce ne priveşte, nu facem un mister din faptul că principalul reper al modestei noastre încercări de reconstituire istorică 1-a constituit societatea românească din teritoriile mărginite de versanţii răsăriteni ai Carpaţilor Orientali, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră, tendinţa de a învedera — detaşîndu-ne cit mai mult cu putinţă de înclinaţiile subiective — coordonatele principale ale evoluţiei comunităţilor locale, dar şi a grupurilor de migratori stabiliţi vremelnic în spaţiul carpato—nistriau, precum şi angrenajul raporturilor dintre autohtoni şi alogeni.

Societatea românească de la răsărit de Carpaţii Orientali nu a fost o societate închisă, o entitate separată, în care procesele istorice să se fi derulat în mod echilibrat potrivit unei dezvoltări normale, lipsite de contradicţii majore. Dealtfel, nicăieri în Europa medievală nu au existat comunităţi umane cu o evoluţie cu totul rectiliniară, neafectată de în-rîurirea societăţilor vecine. Spaţiul carpato-dunărean nu face excepţie de la această regulă. Dimpotrivă, îndeosebi în teritoriile est-carpatice, mai expuse valurilor migratoare — „în calea răotăţilor", după cum se ex­prima plastic cronicarul² — s-au interpus pregnant diferite influenţe alogene, care au afectat cursul firesc al dezvoltării societăţii româneşti. Existenţa acestei realităţi motivează faptul că evoluţia societăţii locale în primele secole ale mileniului al II-lea nu a îmbrăcat forma unui pro­ces consonant.

Efectele factorilor economici, sociali şi ideologici asupra coordona­telor epocii au fost uneori estompate datorită convulsiilor produse pe pian politic, ca urmare a acţiunilor militare ale uniunilor tribale nomade, a stabilirii unor grupuri etnice străine în mediul românesc, a impunerii temporare a dominaţiei statelor învecinate asupra anumitor regiuni de la răsărit de Carpaţi etc. Fenomenele enumerate explică de ce procesele istorice nu s-au desfăşurat întotdeauna într-un mod identic şi la aceleaşi cote pluridimensionale în întregul spaţiu est-carpatic.

Handicapul suportat de comunităţile locale din teritoriul carpato-nistrian datorită coliziunilor îndelungate cu diferiţi migratori nu a ge­nerat o cezură în continuitatea fenomenelor istorice şi nici n-a stopat mersul general ascendent al societăţii, cu toată apariţia unor inevitabile temporizări şi chiar regresiuni vremelnice.

In schimb, ingerinţele externe, suprapuse particularismelor zonale preexistente, au dus la crearea unor organisme politice deosebite la nor­dul Dunării inferioare. Cu toate acestea, legăturile intercomunitare de tradiţie imemorială, mai ales a celor de pe plan spiritual, dar şi a celor de natură economică, au continuat să se menţină de-a lungul întregii pe­rioade medievale. Cursurile de apă şi formele de relief n-au constituit bariere în calea contactelor multilaterale dintre grupurile româneşti re­gionale. Dupâ cum aprecia unul din marii lingvişti contemporani, ,,Car­paţii n-au despărţit pe români, ci au format în toate vremurile şira spi­nării neamului nostru"³.

Dsşi ambianţa politică în care a evoluat societatea românească din spaţiul carpato-nistrian n-a fost comună tuturor ţinuturilor nord-dună-rene, interferenţele continue cu celelalte regiuni locuite de români a menţinut nealterată în decursul secolelor unitatea lingvistică şi de cultura

344

materială şi spa'iwt^â a petrului ji.xân. ./aX-ită acestei unităţi isto­ria populaţiei româneşti de la răsărit de arcul carpatic se inserează organic istoriei generale a poporului român.

NOTE

¹ Cf. în acest sens P. Teodor, Evoluţia gîndirii istorice româneşti, Cluj, 1970,

p. VII.

² Ureche, p. 61.

³ S. Puşcariu, Limba română, I, Privire generală, ed. I. Dan, Bucureşti, 1976,

p. 214. Cf. şi p. 418.

ADDENDA

După încheierea redactării lucrării noastre — în vara anului 1979 — în legătură cu problemele care ne-au reţinut atenţia au mai apărut numeroase volume şi articole. Intrucît materialul faptic pus în valoare în aceste lucrări şi părerile autorilor lor nu au putut fi luate în discuţie şi nici măcar menţionate, considerăm util să le amintim aici titlul, cu convingerea că cel puţin o parte din ele completează sau nuan­ţează anumite pasaje din expunerea noastră. Nu am omis nici contribu­ţiile unde sînt vehiculate alte opinii decît cele îmbrăţişate de noi, ur-mînd ca cercetările viitoare să-şi spună cuvîntul de ce parte înclină ba­lanţa adevărului:

E. N. Abîzova, PacKonKu noce.xemm XIV e. y c. Kocmeuimu.in AO 1979 G, 1980, p. 40Î, E. N. Abîzova, P. P. Bîrnea, A. A. Nudelman, P adormi Mo/idascicou cpedneee-KO8OU 9KCiwduuîn AO 1978 G, 1979, p. 484; A. Armbruster, Terminologia poliiieo-geografica şi etnică a ţărilor române în epoca constituirilor sta­tale, în Constituirea statelor feudale româneşti (în continuare se va prescurta CSFR), Bucureşti, 1980, p. 251—259; M. Balard, Notes sur Ies ports du Bas-Danube au XlVe siecle, în Siidost-Forschinigen, XXXVIII, 1979, p. 1—12; L. Bătrîna şi A. Bătrîna, Mărturii heraldice cu privire la începuturile statului feudal Moldova, în CSFR, p. 195—208; L. Bătrîna şi A. Bătrîna, Contribuţii arheologice cu privire la aşezarea de la Baia în epoca anterioară întemeierii statului feudal Moldova, in SCIVA, 31, 1980, 4, p. o99—613; M. V. Bibikov, Hcmo'iHUKoeed'tecKue npoOAeMbi uaywHUR ucmopuu KOHeenuKos e Huxhbm F!odynaebe e XII sene, în RRH, XIX, 1980, 1, p. 47—52; P. P. Birnea, PacKonKu na zopodiuu/: Cmaptiu Opxeă, în AO 1979 G, 1980, p. 401-— 402; I. Bozilov, Anomi.inm na Xa3e. EiiAdapun u Bu3a.Hmu.nHa JIoahu Rynae e Kpan na X bck, Sofia, 1979; S. Brezeanu, „Imperator Bulgariae et Vlachiae". In jurul genezei şi semnificaţiei termenului „Vlachia" din titulatura^ lui Ioniţă AsanŢîn R/s, 33, 1930, 4, p. 651—674; C. Cihodaru, Observaţii în legătură cu porturile de pe cursul infe­rior al Dunării Ui secolele XI—XIV, în CIs, SN, IX—X, 1978—1979, p. 281—303; idem, Din nou despre Iurg Coriatovici şi Iuga Vodă, în Acta Moldaviae Meridionalis, I, Vaslui, 1979, p. 139—157; idem, Observaţii cu privire la procesul de formare şi de consolidare a statului feudal Moldova în sec. XI—XIV, în AIIAX, XVI, 1979, p. 167—186 şi XVII, 1980, p. 117—139; C. Cihodaru, Gh. Platon (redactori respon­sabili), Istoria oraşului Iaşi, 1, Iaşi, 1980; D. Citirea, Fărîmiţarea feudală şi lupta pentru centralizarea statului, în AIIAX, XVI, 1979, p. 305—323; G. Coman, Con­tribuţii la cunoaşterea fondului etnic al civilizaţiei secolelor V—XIII in jumătatea sudică a Moldovei, în Carpica, XI, 1979, p. 181—216; idem, Noi cercetări arheolo­gice cu privire la secolele V—XI în partea de sud a Moldovei, în Acta Moldaviae Meridionalis, Vaslui, I, 1979, p. 71—100; idem, Statornicie, continuitate. Reperto-