Raportor: Stefan BACK (Grupul „Angajatori” – SE)
Referință: COM(2016) 766 final
EESC-2017-00009-00-00-AC-TRA
Punctele principale: CESE salută Comunicarea Comisiei privind o strategie europeană pentru sistemele de transport inteligente cooperative [COM (2016) 766] (denumită în continuare „Strategia”) și scopul său ambițios de a pune în aplicare un prim set de servicii (servicii „Ziua 1”) în 2019, urmat de dezvoltarea unui al doilea set de servicii (servicii „Ziua 1,5”).
CESE ia notă de numeroasele beneficii potențiale ca urmare a punerii în aplicare a Strategiei, precum transportul mai eficient de călători și de mărfuri, inclusiv în rețeaua transeuropeană de transport, o mai mare eficiență energetică, reducerea emisiilor și reducerea riscului de accidente în domeniul transportului rutier, precum și de efectele favorabile asupra nivelului de competență IT, asupra dezvoltării de noi competențe și asupra creșterii competitivității industriilor europene ale datelor, autovehiculelor și transporturilor.
În acest context, CESE constată, de asemenea, importanța pe care Strategia o acordă evitării efectelor de recul, cum ar fi creșterea traficului și a emisiilor. În același timp, Comitetul atrage atenția asupra importanței confidențialității și protecției datelor, dar și a prevenirii pirateriei și a atacurilor cibernetice.
CESE subliniază importanța unor standarde comune și a interoperabilității transfrontaliere. În același timp, trebuie să se evite o abordare prea constrângătoare. Prin urmare, interoperabilitatea și standardele comune nu trebuie să devină un scop în sine, ci ar trebui să se aplice numai în cazul în care servesc unui scop care aduce valoare adăugată și nu împiedică inovația și necesitatea de a rezolva probleme specifice la nivel local sau de întreprindere.
Consolidarea încrederii atât în rândul partenerilor în procesul de implementare, cât și al publicului larg, care îi cuprinde pe consumatori, poate fi decisivă pentru o punere în aplicare cu succes. În acest context, CESE atrage atenția asupra drepturilor la integrare ale persoanelor cu handicap. În plus, CESE consideră că este important să se înceapă un dialog social într-un stadiu incipient, în vederea rezolvării eventualelor probleme legate de condițiile de angajare și de muncă.
CESE regretă absența unei planificări clare în timp pentru serviciile „Ziua 1,5” și pentru cele care urmează mai târziu, precum și lipsa unei evaluări a impactului.