Spitalul, coranul, talmudul, kahalul şi francmasoneria de Dr. Nicolae Paulescu În loc de introducere

TALMUDUL

Pe vremea lui Iisus Hristos, secta fariseilor răspân­dea, printre ovrei, oarecare învăţături explica­tive asupra Bibliei.

Pentru ca să împiedice pierderea acestor doctrine, zise tradiţionale, un haham, numit Iuda Ha-Kadoş (sfântul) a scris, către sfârşitul veacului al II-lea, o carte intitulată Mişna.

Mai târziu, Mişna s-a mărit cu diverse comentarii, care au format Ghe­mara.

Aceste comentarii, - împreună cu Mişna care le serveşte de text, - con­stituie Talmudul.

Sunt două Talmuduri: unul, numit Talmudul din Ierusalim (Talmud Jeruşalmi), care a fost scris în Palestina, probabil în Tiberiada, pe la anul 380⁴⁸ după Hristos; şi celălalt, numit Talmudul din Babilon (Talmud Babli) care a fost redactat în Babilonia şi isprăvit către sfârşitul secolului VI.

Dar, Talmudul din Babilon a fost, mai târziu, am­plificat prin comentarii, făcute de hahamii din Evul Mediu.

Aşa, Moise Maimonide, rabin din secolul al XII-lea, a scris un extract din Talmud şi a numit lucrarea sa, Iad Hacazaca (mână tare).

Rachi, haham din Troyes şi, în urma lui, mai mulţi rabini francezi, din veacurile al XII-lea şi al XIII-lea, - au redactat nişte glose talmudice, numite Tosafot (adiţiuni), de unde se trage şi numele de Tosafişti, sub care sunt cunoscuţi.

Iosef Karo, haham spaniol, din secolul al XVI-lea, care a locuit câtăva vreme la Nicopol şi la Constantinopol, a publicat în 1567, Şulhan-Aruk (masă pusă), în care „toate legile religioase şi civile ale iudeilor sunt clasate în or­dinea subiectelor”⁴⁹. Acest fel de Cod talmudic se adresează tuturor ovrei­lor.

Josef Karo, după ce a analizat şi rezumat opiniile emise de toţi predecesorii săi, ne dădu Şulhan-Aruk: care fu adoptat de totalitatea israeliţilor, drept cod de religie⁵⁰.

Astăzi, acest cod formează şi o carte didactică pen­tru toate şcolile ovreieşti din lumea întreagă.

Bartolocci, unul din oamenii cei mai adânc cunos­cători ai afacerilor ebraice, fixează, - în Bibliotheca Rabbinica, - terminarea definitivă a Talmudului, la sfârşitul secolului al XVI-lea”⁵¹.

Pentru ca să ştim ce este Talmudul, ne-am procu­rat Talmudul din Jerusalim, care a fost tradus în franţuzeşte de Moise Schwab⁵².

L-am citit cu atenţie şi n-am găsit într-însul decât nişte interminabile dis­cuţii, de cele mai multe ori copilăreşti şi ridicole, cu chiţibuşuri meschine⁵³, azvârlite, cum zice un autor ovrei⁵⁴, într-o „sălbatică neorânduială”.

Dar Talmudul de care se servesc jidovii, este Tal­mudul din Babilon.

Într-adevăr. „Talmudul babilonic... fu primit de întregul Israel”⁵⁵.

„Talmudul din Babilon,... a fost singurul adoptat de Sinagogă, pe când Talmu­dul din Ierusalim... a fost neglijat de doctorii şi de copiştii Evului Mediu”⁵⁶.

Or, Talmudul din Babilon, în ediţiile vechi, - de exemplu, în cea din Ve­neţia, din 1520 şi în cea din Amsterdam, din 1600, - conţine numeroase pasaje care se refera la patimile de proprietate şi de domina­ţie.

În ediţiile mai recente, aceste pasaje, - care sunt pline de ură împotriva a tot ce nu e jidov, - au fost înlocuite prin cercuri sau prin linii în alb. Într-ade­văr, un Sinod ovreiesc ţinut în Polonia în 1631, a prescris ca în viitor, asemenea pasaje să nu mai fie imprimate, ci să fie spuse prin grai în şcoli⁵⁷.

Dar aceste pasaje au fost traduse, de mai multe ori, fie de hahamii con­vertiţi la creştinism, fie de orientalişti sau de profesori de limba ebraică, ne-ovrei, - ca bunăoară de Wagenseii, de Danz, de Eisenmenger şi mai de curând de Dr. August Rohling, profesor la Universitatea din Praga.

Vom împrumuta lucrării acestui din urmă savant⁵⁸ pasajele talmudice care ne interesează, - pentru ca să le supunem criticii biologice.

Jidanii au căutat, întotdeauna, să ascundă secre­tele criminale ale legislaţiei lor.

De câte ori a vrut cineva să tragă vălul care aco­peră mârşăvia Talmudului, a dez­lănţuit imediat ura cea mai cumplită a jidovilor, care au tăgăduit exacti­tatea tradu­cerii şi au încercat, prin toate mijloacele posibile, să se răzbune împotriva traducă­torului⁵⁹.

Astfel, când în 1700, orientalistul Eisenmenger, după un studiu de 20 de ani, publică traducerea unei părţi din Talmud, în cartea sa Iudaismul descoperit, jidovimea scoase un răget de turbare.

Ovreii încercară mai întâi să confişte această carte. Dar, neputând, ei oferiră autorului 10.000 de taleri, pentru ca să-şi retragă scrierea.

Frederic I, regele Prusiei, căruia se adresară în urmă hahamii, - calomniind pe Eisenmenger şi acuzându-l că este un falsificator, - însărcină Univer­sităţile din Giessen, din Heidelberg şi din Meinz, să caute dacă, într-adevăr, erau pasaje rău citate sau falsificate, în lucrarea acestui savant.

Însă traducerea lui Eisenmenger şi citatele lui au fost în unanimitate declarate autentice, şi hahamii, - nemaiputând să mintă în faţa a trei Universităţi, - au fost siliţi să le confirme în mod solemn⁶⁰.

Dar asupra nici unuia dintre traducătorii Talmu­dului, jidănimea nu s-a îndârjit cu atâta furie ca asupra celebrului orientalist Rohling. Toată haita presei ovreieşti s-a năpustit asupra lui, numindu-l: bârfitorul nevinovaţilor, apostolul obscurantismului şi ameninţându-l cu nimicirea morală.

Totuşi Rohling nu s-a lăsat intimidat şi sfârşeşte astfel prefaţa ediţiei a 4-a a lu­crării sale: „Pentru ca să ştie Iuda că nu tratăm cu uşurinţă cărţile sale „sfinte”, ne obligăm bucuros să-i plătim suma de 1.000 de taleri, dacă Societatea orientală ger­mană va judeca, citatele noastre ca invenţii sau ca falsităţi”⁶¹.

O scenă identică s-a petrecut când cu publicarea unei traduceri a Şulhan-Aruk-u-lui.

În 1883, a apărut o carte: Judenspiegel im Lichte der Wahrheit (Oglinda ovreiu­lui la lumina adevăru­lui), - al cărei autor s-a ascuns sub pseudonimul Dr. Justus, - şi care conţine o sută de legi traduse din Şulhan-Aruk.

Jidovii, înfuriaţi, acuzară pe un redactor al „Mercu­rului Westfaliei”, care fu târât în faţa tribuna­lelor, ca plastograf.

La proces, profesorul Dr. Ecker fu chemat ca ex­pert şi fu silit să examineze amănunţit cele o sută de legi din Judenspiegel.

În concluzia sa, savantul orientalist numeşte aceste legi infame” şi raportul său a avut, ca urmare, achitarea acuzatului.

Înainte de a întreprinde studiul critic al prescripţi­ilor talmudice, să ne întrebăm ce valoare are, pentru ovrei, Talmudul Babilonulul;

Hahamii prezintă acest Talmud ca fiind o carte sfântă, emanată din inspi­raţia divină, şi mai impor­tanta chiar decât Biblia⁶².

Şi, într-adevăr, citim în Talmud:

„Biblia se aseamănă cu apa; Mişna cu vinul; iar Ghemara cu vinul care are o aromă parfumată”⁶³.

„Cel ce citeşte Biblia, fără Mişna şi Ghemara, este ca şi cum n-ar avea Dumnezeu⁶⁴.

„Păcatele contra Talmudului sunt mai grave ca pă­catele contra Bibliei”⁶⁵.

„Cel ce dispreţuieşte cuvintele hahamilor merită moarte”⁶⁶.

„Marele rabin Menachem zice că însuşi Dumnezeu consultă pe hahamii de pe Pământ, dacă se întâmplă, în cer, vreo neînţelegere asupra legilor”⁶⁷.

„Cuvintele hahamilor sunt cuvintele Dumnezeului viu”⁶⁸.

Maimonide vorbeşte despre Talmud în chipul ur­mător:

„Tot ce conţine Ghemara din Babilon este obliga­tor pentru orice ovrei,... căci cuprinsul Ghemarei a fost, în întregime, aprobat de tot Israelul”⁶⁹.

Acelaşi haham adaugă:

„Cei ce calcă învăţăturile Scribilor, trebuie să fie mai aspru pedepsiţi ca cei ce violează legea lui Moise. Călcătorul legii lui Moise poate fi iertat, însă violato­rul preceptelor hahamilor, trebuie să fie pedepsit cu moartea...

Primul venit dintre credincioşi trebuie să omoare pe ovreiul care tăgăduieşte tradiţia Rabinilor... Nici martori, nici dojeni prealabile, nici judecători nu sunt trebuincioşi. Cine îndeplineşte această execuţie are meritul unei fapte bune”⁷⁰.

Iată, de altfel, ce zic despre Talmud ovreii de azi:

„Cu cât Creştinismul, întinzându-se, deschise lar­gul său sân, naţiilor păgâne, - cu atât Judaismul trebui să se închidă în el însuşi, să se strângă cu o grijă geloasă şi să înmulţească practicele şi observă­rile din fiecare zi, din fiecare ceas.

Astfel se sapă mai adânc prăpastia care despăr­ţea Judaismul de Creştinism şi de păgâni... Atunci se văzu acest fenomen straniu şi unic în istorie, adică un popor, ri­sipit în cele patru colţuri ale lumii, dar totuşi rămânând unul, - o naţie fără patrie, dar fiind puru­rea vie. O carte săvârşi aceasta minune, - Talmu­dul”⁷¹.