Spitalul, coranul, talmudul, kahalul şi francmasoneria de Dr. Nicolae Paulescu În loc de introducere

Pentru a stimula pe cei nedecişi i-au amenin­ţat cu incendiul şi chiar cu moartea.

„Pe un stâlp de telegraf din comuna Fulga, s-a gă­sit lipit un afiş revoluţionar. Autorii acestui afiş ameninţau că vor pune foc satului, în caz când ţăranii nu se vor răscula”.³⁴²

„Locuitorii dintr-un sat din Râmnicu Sărat au mărturisit că au fost luaţi cu sila şi au fost amenin­ţaţi cu moartea, în caz când nu s-ar fi supus”.³⁴³

În timpul revoltei, s-au văzut mulţi oameni, - în­tre alţii, un politician con­siderabil P. P. C..., care, de obicei, debitează ceea ce-i sugerează prietenii lui jidani, - cerând, să ne adresăm unei puteri străine, şi anume Austriei (nu Rusiei), pentru ca să vină şi să stingă focul.

Şi, lucru mai grav, o armată austriacă era gata să năvălească în nenoro­cita noastră ţară.

Aşa, bunăoară, chiar de la începutul răscoalei:

Austria mobilizează armata în Bucovina”.³⁴⁴

Şi, a doua zi: la graniţa Bucovinei au sosit trei re­gimente de soldaţi austriaci”.³⁴⁵

Dar cine a răspândit o asemenea idee, - şi cine avea interes să o răspân­dească? - mai cu seamă când se cunosc urmările unei ocupaţii străine, venind să înăbuşe o răscoală, - consecinţe care ar fi fost cel puţin, să acorde tuturor jidanilor drepturile de cetăţe­nie, atât de jinduite de jidovimea cosmopolită şi mai ales de aceea ce domneşte astăzi asupra Austro-Ungariei.

Şi numai graţie înţelepciunii şi energiei conducăto­rilor Statului nostru, am scăpat teferi de acest pericol mortal.

Vom termina printr-un pasaj din scrisoarea bravu­lui ofiţer despre care am mai vorbit şi care este ca un fel de rezumat a tot ce am raportat mai sus.

„Din cercetările ce am făcut, - zice el, - rezultă că, în toate satele pe unde am trecut, ţăranii ştiau că trebuia să se răscoale, cu începere din noaptea de Sf. Toader (Sâmbătă 7 martie), până miercurea viitoare seara, - când totul trebuia să fie dis­trus şi exterminat; în acelaşi timp pământul trebuia să fie împărţit numai între ei.

Dar sătenii nu ştiau pentru ce trebuia să se re­volte, nici de unde le venea acest ordin de zaveră.

Majoritatea nu ştia nici măcar ce voia.

Mai mult decât atâta, nici un ţăran nu-şi da seama de gravitatea faptelor pe care le comiteau. Toţi erau convinşi că armata este de partea lor şi, mai ales că ea nu va trage.

Şi când au văzut că lucrările se întâmplă contrariu aşteptării lor după o slabă rezistenţă, s-au grăbit să ne întoarcă spatele.

În toate satele, pe unde am trecut, am descoperit urme de agenţi instigatori, care se dădeau drept studenţi şi promiteau ţăranilor pământ. Ei puneau să se dea foc la toate conacele ce întâlneau şi, trecând dintr-un sat într-altul, semănau peste tot jalea şi pârjolul pustiitor.

În sfârşit, la Târnavele, am reuşit să pun mâna pe doi din aceşti aşa-zişi studenţi. Unul dintre ei, care se numea Ştefan D..., era bulgar şi vorbea prost româ­neşte.

Venit de curând în ţară, el lucrase vara precedentă ca ucenic la maşini agricole.

Era un tânăr foarte inteligent, - sau mai bine zis foarte şiret, - bălan, cu ochi albaştri şi având o mică barbă ascuţită.

Purta o şapcă şi era îmbrăcat cu haine de lustrină neagră. Pe piept, îşi cususe două cărţi poştale cu fotografia Reginei.

Era încins cu un iatagan şi purta, pe după umăr, o ploscă cu rachiu. El impu­nea supunere ţăranilor şi căpătase asupra lor o autoritate enormă; când am întrebat pe mai mulţi dintre ei dacă îl recunosc, toţi mi-au răspuns cu un aer foarte respec­tuos: Da, este Domnul Studenţu”.

Iată şi modul cum proceda acest bandit.

Când intra într-un sat ţăranii îl ascundeau şii adu­ceau de băut şi de mâncare. Pe urmă, la ordinele lui - şi fără ca să-i conducă el însuşi - ei plecau ca să pună foc. Astfel, el a cauzat pagube de mai multe milioane”.

„Am vrut să ştiu, cine întrebuinţa pe aceşti agenţi instigatori şi în ce scop co­miteau ei atâtea crime şi dezastre?

Ameninţai deci pe S. D... că îl împuşc şi ameninţa­rea mea îşi produse efect. Ochii i se umplură de lacrimi şi era gata să vorbească, - când, unul din ofiţerii care mă însoţeau, avu stângăcia să-mi spună în franţuzeşte că trebuia să-l duc viu pe acest răufăcă­tor, la Giurgiu.

Văzui atunci imediat pe fizionomia prizonierului, care se însenină, că înţelesese conversaţia noastră; şi într-adevăr, el nu a mai vrut să-mi dea nici o deslu­şire şi nu am mai putut scoate nimic de la el.

Am aflat, pe urmă, că acest monstru a fost expul­zat din ţară.

Trebuie să adaug că, în toate satele ce am vizitat, am găsit ziarul A., (iudeo-socialist) foarte citit de ţărani”.

***

Dar cine a putut să fie autorul acestei răscoale, care a însângerat un popor şi a acoperit de ruine o ţară întreagă?

Nu sunt ţăranii, - cu toate că au fost uneltele oarbe care au săvârşit-o, - fiindcă ei nu se găseau atunci în lipsă extremă³⁴⁶ şi fiindcă răscoala, - dacă ar fi fost născută din patima de proprietate a săteni­lor, - ar fi fost parţială şi nu s-ar fi generalizat aşa de repede.

Nu este