Statutul municipiului oradea

În decembrie 1849 are loc contopirea târgurilor Olosig cu Oradea-Oraş Nou, primul primar fiind ales în persoana lui Bölönyi Menyhért. Era însă o unificare politică, deoarece administraţia şi bunurile publice au rămas în continuare separate. Abia în 1860, în vremea Imperiului Habsburgic, se termină procesul de unificare administrativă, prin integrarea târgurilor Velenţa şi Subcetate în oraşul Oradea-Mare care astfel devine devine o entitate administrativă de sine stătătoare.

Populaţia totală a celor patru târguri era apreciată în anul 1850 la aproximativ19.000 locuitori, în ordinea numărului: unguri, români, germani şi evrei. Sporul natural şi atragerea locuitorilor din aşezările mai mici determină creşterea numărului locuitorilor conform recensământului din anul 1910, la peste 64.000 de locuitori. Majoritatea populaţiei era cea maghiară, urmată de evrei, români, macedoromâni, germani, slovaci, sârbi etc.

La începutul anului 1850, administraţia militară instituită în urma revoluţiei din 1848/49 a fost înlocuită cu administraţia civilă. În 1861, la un an după unificarea târgurilor Seleuş, Olosig, Oraşul Nou, Subcetate, în Oradea Mare, au loc primele alegeri orăşeneşti. În 1870 oraşul Oradea primeşte titlul de municipiu. În 1882 intră în vigoare convenţiile încheiate de oraş cu Episcopia romano-catolică şi Capitlu, oraşul consolidându-şi autonomia economico-administrativă. Începând cu anul 1899 se ridică problema extinderii perimetrului oraşului Oradea şi asupra unor mici aşezări suburbane, cum ar fi Seleuşul şi prediile Ioşia şi Iclod. Ca urmare a acestor limpeziri de ordin administrativ se trece la conturarea unei structuri urbanistice în consens cu pretenţiile unui oraş modern, un rol în acest sens avându-l toate etniile care locuiau aici.

În 1867, după încheierea pactului dualist, se înfiinţează Imperiul Austro-Ungar. Oradea reintră astfel în administraţia Ungariei, împreună cu Transilvania. Este răstimpul în care zestrea edilitară a zonei centrale se constituie, în etape. Prima vizează construirea sediilor de instituţii (Tribunalul, Banca Naţională, Teatrul etc.), a doua construcţiile cu funcţie de locuit şi comerciale, acestea din urmă datorate lumii evreieşti, în special, toate realizate în stil secession.

Presa din Oradea s-a diversificat şi dezvoltat constant în perioada modernă, semnificativ fiind faptul că aceasta aborda probleme culturale, politice şi de divertisment. În 1880, revista Familia, unde Eminescu, marele poet român debutează sub acest nume, redactată de Iosif Vulcan, care se tipărea la Pesta din anul 1865, îşi mută sediul redacţional la Oradea. Nagyvaradi Napló, din 1898 până în 1934, la care colaborează Ady Endre, marele poet maghiar, dar şi Feher Deszo, Nagy Bela etc., la rândul ei, se dovedeşte a fi importantă pentru publicistica maghiară orădeană.

Paralel cu dezvoltarea industriei şi comerţului, sistemul bancar cu capital maghiar şi german ia amploare, dând un impuls important dezvoltării oraşului. Din 1898, însă, apare şi primul institut de credit cu capital românesc din Bihor (Bihoreana).

Remarcabilul avânt edilitar şi de modernizare de după 1860 şi până la debutul veacului al XX-lea, are consecinţe şi asupra sistemului de comunicaţii, transportului în comun, circulaţiei tramvaielor, poştei, telegrafului, telefonului. Iluminatul stradal, începe să funcţioneze începând cu anul 1870, cu spirt aerian, iar din 1903 utilizând curentul electric.

Din punct de vedere politic, oraşului Oradea îi revine un loc important în desfăşurarea evenimentelor de la sfârşitul Primului Război Mondial, circumscrise anilor 1918-1919. La 12 octombrie 1918 s-a redactat în casa avocatului dr. Aurel Lazăr Declaraţia de independenţă a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, act fundamental pentru declanşarea procesului de consacrare, la 1 Decembrie 1918, a Unirii Transilvaniei cu România.

Proclamarea în martie 1919 a Republicii Ungare a Sfaturilor şi a „dictaturii proletare” a instituit în oraş o stare de tensiune şi teroare, care a fost curmată de armata română condusă de generalul Traian Moşoiu, care a sosit aici în 20 aprilie 1919, în ziua de Paşti, şi a fost întâmpinată de autorităţile locale maghiare şi de reprezentanţi ai intelectualităţii române, tocmai pentru că aceasta era socotită drept eliberatoare de sub teroarea comunistă instituită de dictatura condusă de Béla Kun. Acest moment a marcat pentru oraş sfârşitul primului război mondial.

***

Oraşul Oradea s-a resimţit puternic în timpul războiului dintre 1914-1918; mobilizările, scăderea producţiei industriale, şomajul, foametea, valurile de răniţi sosiţi de pe front au fost doar câteva aspecte.

După proclamarea Unirii Transilvaniei cu România, administraţia românească s-a introdus în oraş începând cu 20 aprilie 1919, un rol important revenind în acest sens lui Aurel Lazăr, şef al resortului justiţie în Consiliul Dirigent de la Sibiu. Pentru Oradea, acest moment a marcat debutul unei noi perioade în istoria sa, perioada integrării, sub toate aspectele, în structurile Statului Român.

Primii trei primari ai oraşului după 20 aprilie 1919 au fost maghiari. În perioada interbelică, primarul, autoritatea administrativă locală cea mai înaltă, era în general ales, dar au fost şi frecvente cazuri în care acesta, ca preşedinte al Comisiei Interimare (for de conducere temporar, cu atribuţii de Consiliu Local), era numit de guvernul Regatului României, din sânul formaţiunii politice câştigătoare a alegerilor. În perioada dictaturii regale (1938-1940), în condiţiile desfiinţării partidelor politice, primarii Oradiei au fost delegaţi de autoritatea centrală de la Bucureşti.

Prin decret regal, Oradea a fost declarată în 1925 municipiu. În 1930, populaţia sa ajunsese la aproape 83.000 de locuitori (principalele grupuri etnice 51% maghiari, 28% români şi 17% evrei). Faţă de perioada antebelică, populaţia românească a oraşului a crescut semnificativ, fără a reuşi însă să o egaleze, ca pondere, pe cea maghiară., care a rămas preponderentă.

Fiecare dintre naţionalităţile ce alcătuiau populaţia Oradiei interbelice a continuat să-şi folosească nestingherită limba maternă, având posibilitatea să acceadă şi în funcţii publice. Un exemplu emblematic îl reprezintă situaţia componenţei etnice a funcţionarilor Primăriei, unde, încă multă vreme după 1919, funcţionarii maghiari şi evrei îi depăşeau numeric pe cei români. Dacă înainte de 1918, Primăria orădeană avea doar doi funcţionari români, în 1928, ponderea acestora din urmă era de numai 41%. Abia după 1935, personalul Primăriei a ajuns să fie majoritar românesc.

În perioada dintre cele două războaie mondiale, oraşul s-a menţinut ca un important centru industrial şi comercial, ponderea continuând sa fie deţinută de capitalul evreiesc şi de cel maghiar. Dar, în epocă, se constituie o reţea redutabilă de bănci cu capital românesc, care a contribuit la integrarea economică în noua realitate statală, a României Mari. Faptul că după 1919, prin trasarea frontierei între România şi Ungaria Oradea a devenit oraş de graniţă, a constituit un stimul pentru activitatea comercială. Marile firme de import-export, de comerţ en gros, antrepozitele şi depozitele, marile întreprinderi de transport intern si internaţional au înflorit, realizând profituri însemnate.

În plan spiritual, la fel ca şi în cazul altor oraşe mari din Transilvania, eforturile statului si ale intelectualităţii române s-au îndreptat spre transformarea Oradiei şi într-un puternic centru cultural românesc. Învăţământul, instituţiile culturale, presa, activitatea editorială au fost martorele şi mijloacele acestui proces. Este de remarcat că pe lângă faptul că o serie de societăţi culturale româneşti, maghiare şi evreieşti îşi continuă activitatea începută încă din secolul al XIX-lea, apar altele ce au drept scop, de pildă, crearea şi unui teatru românesc, creare a unui conservator sau de iniţierea unor noi publicaţii. Conform statisticilor, în anul 1936 la Oradea sunt înregistrate 120 de asociaţii culturale, caritative şi religioase ale românilor, evreilor, maghiarilor şi germanilor, dar şi ale bisericilor ortodoxe, greco-catolice, romano-catolice, reformate, baptiste şi penticostale. Activitatea edilitară, care stagnase în timpul şi imediat după primul război mondial, a fost reluată în perioada de stabilitate economică a deceniului al 3-lea, noile realizări arhitectonice, datorate în principal românilor, fiind concepute în principal în stilurile neoromânesc şi neobizantin, în cazul lăcaşurilor de cult şi al construcţiilor civile. Emblematică rămâne în acest sens sistematizarea şi amenajarea arhitecturală a Pieţei Unirii [ansamblu astăzi declarat monument de arhitectură], realizată după planurile arhitectului Duiliu Marcu.

Pe de altă parte, pentru comunitatea maghiară a oraşului, tranziţia bruscă, în 1919, de la situaţia de naţiune conducătoare la aceea de minoritate în cadrul Statului Român (chiar dacă pe plan local era preponderentă numeric) a influenţat mult viaţa sa culturală şi spirituală, a cărei componentă naţională s-a accentuat mult. Frustrările şi nemulţumirile unei părţi a populaţiei maghiare a oraşului au găsit un debuşeu în mişcarea revizionistă. Mai ales după 1932, când revizuirea Tratatului de pace de la Trianon (4 iunie 1920) a devenit ţel şi politică oficială a guvernului ungar, întreaga atmosferă politică şi spirituală a oraşului Oradea s-a resimţit puternic sub influenţa politicii revizioniste a statului ungar vecin, politică receptată imediat de elitele maghiare orădene. În replică, a apărut şi s-a întărit treptat reacţia antirevizionistă a elitelor şi populaţiei româneşti a oraşului.

În urma punerii în aplicare a hotărârilor Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, Oradea a fost inclusă în teritoriul transilvan cedat Ungariei, în oraş reinstalându-se, ca urmare, timp de patru ani (1940-1944), autoritatea statală şi administraţia ungară. Toate aceste evenimente au avut loc pe fundalul celui de-al doilea război mondial, la care a luat parte şi Ungaria, începând din aprilie 1941. Ca urmare a deteriorării treptate a situaţiei economice a oraşului, starea materială a populaţiei s-a înrăutăţit.

Începând din 1941, legislaţia antievreiească adoptată pe teritoriul Ungariei a dus la discriminarea, într-o primă fază pe plan economic, a populaţiei evreieşti a Oradiei. Lumea românească a fost marcată, de asemenea negativ, de noua situaţie politică. La 19 martie 1944, Ungaria a fost ocupată de trupele germane. În consecinţă, populaţia evreiască a oraşului a fost supusă unor legiuiri rasiste înjositoare. În cursul lunii mai 1944 a avut loc operaţiunea întreprinsă de Gestapo, în colaborare cu autorităţile locale maghiare horthiste, de deportare a populaţiei evreieşti în lagărele de exterminare hitleriste, în care (în special la Auschwitz şi Dachau) au pierit circa 90% din evreii din Oradea.

Pe fondul derulării evenimentelor celui de-al doilea război mondial a avut loc eliberarea, la 12 octombrie 1944, a oraşului Oradea de către trupele sovietice şi române, aflate în ofensivă spre vest.

***

Începând cu 1945, întreaga Românie a intrat în sfera hegemonică sovietică. Un "plan trienal" de comunizare al României, elaborat de Moscova, începea să fie pus în practică în cazul ţării noastre, fiind menit a organiza societatea românească potrivit normelor sovietice. La capătul acelui plan, cuprinzând anii 1945-1948, anii "democraţiei populare", România urma să intre într-o nouă eră, epoca stalinismului comunist.

Asemeni întregii societăţi româneşti, Oradea a cunoscut, începând cu martie 1945, rigorile regimului de tip comunist. Imediat după instaurarea administraţiei civile româneşti, conducerea politică şi administrativă a oraşului Oradea a fost preluată de elemente comuniste locale. În întregul interval comunist administraţia Oradiei au fost supusă vremurilor, cei mai mulţi încadraţi în această structură fiind ei înşişi reprezentanţi de marcă soi ai sistemului. Aceştia au încercat, atât cât a fost posibil, să rezolve multiplele probleme curente ale urbei. Nu de puţine ori au fost îngrădiţi în eforturile lor de directiva politică. Este la fel de adevărat că unii primari au reuşit să-şi dovedească zelul mai mult decât era nevoie, sperând probabil într-o ascensiune ierarhică pe linie de partid.

În întreaga perioadă comunistă, în instituţia primarului s-au îmbinat două prerogative ale puterii, existând o permanentă dualitate din acest punct de vedere, cea politică şi administrativă. Odată cu trecerea timpului, această dualitate a înclinat tot mai mult în favoarea puterii politice. De asemenea, Consiliul Municipal, care cel puţin teoretic avea un rol major în funcţionarea Primăriei, a fost plasat tot mai mult în plan secund în raport cu Comitetul orăşenesc, mai apoi Comitetul Municipal al P.C.R., respectiv cu biroul acestuia. Până în decembrie 1989, funcţia de primar şi cea de prim-secretar al Comitetului orăşenesc al P.C.R. se confundau.

În ciuda acestor realităţi, în această perioadă Oradea s-a dezvoltat mult în anii respectivi. Dacă în 1948 populaţia oraşului era de 83.830 locuitori, în 1977 de 170.531, în 1992 populaţia s-a ridicat la 222.741, după ce în 1989 fuseseră chiar 229.823. În acelaşi timp, s-a dezvoltat constant infrastructura orăşenească extinzându-se mult în spaţiu şi teritoriul oraşului, prin construirea de noi cartiere de locuit şi zone industriale. Perioada a cunoscut o dezvoltare industrială semnificativă, fapt care a avut şi efecte negative cauzate tocmai de politica de industrializare forţată, efecte ce s-au resimţit mai ales în anii '70 şi care au declanşat o adevărată criză economică ajunsă la apogeu şi în viaţa oraşului, în anii '80, asemeni întregii Românii.

Industrializarea forţată a condus în principal la triplarea populaţiei între 1944 şi 1989. Acest proces a necesitat şi o forţă de muncă serioasă, atrasă din mediul rural din jurul Oradiei şi nu numai, din zonele majoritar româneşti, ceea ce a condus la creşterea semnificativă a numărului românilor din oraş. De altfel, începând cu prima jumătate a anilor ’70 românii devin majoritari în Oradea. Alături de aceştia există în continuare maghiari, evrei, germani, slovaci, rromi etc.

O caracteristică interesantă a perioadei comuniste este aceea că până la mijlocul anilor '70, mai precis în 1974, odată cu instalarea lui Gheorghe Vaida în funcţia de primar, toţi edilii-şefi ai Oradiei au provenit din rândurile minorităţii maghiare şi evreieşti, care a dominat viaţa social-economică a oraşului până în epoca respectivă.

Momentul decembrie 1989 a schimbat cursul evolutiv al Oradiei, ca de altfel şi al vieţii tuturor locuitorilor săi. La Oradea, evenimentele din decembrie 1989 au adus cu sine schimbări importante. Aici, manifestaţiile prilejuite de căderea regimului Ceauşescu nu au fost violente decât într-o foarte mică măsură, încheindu-se cu constituirea noilor organe de conducere ale oraşului aparţinând spectrului democratic de tip occidental.

Răsturnările politice din 1989 au dat o nouă şansă revigorării învăţământului orădean, cel universitar de stat, construit pe scheletul Institutului de Subingineri existent, fiind cel mai dinamic. Dar, alături de acesta există instituţii de învăţământ superior în limba maghiară sau aparţinând unor culte (baptist, penticostal). Viaţa culturală a oraşului s-a înscris în trendul general românesc al epocii purtând, desigur, amprenta specifică a locului. După 1989, eliberată de orice constrângere ideologică, cultura orădeană s-a putut manifesta cu adevărat liber. Atât românii, cât şi maghiarii, evreii, germanii, slovacii, romii şi-au constituit asociaţii şi fundaţii prin care îşi exprimă individualitatea etnică şi spirituală deopotrivă. După 1989, şi în domeniul presei, la fel ca întreaga societate românească, lucrurile au cunoscut o schimbare fundamentală. După câteva decenii în care accesul la informaţie a fost puternic cenzurat, explozia jurnalistică a fost un lucru aproape firesc. Nevoia de informare şi diversificare a ofertei informaţionale era acută şi tocmai de aceea au apărut între 1990 şi 2003 peste 25 de titluri de ziare şi reviste.

În perioada următoare anului 1989 lucrurile s-au schimbat mult în ceea ce priveşte evoluţia economiei oraşului, chiar şi în structura etnică, acum în Oradea coexistând români, maghiari, evrei, germani, slovaci, sârbi, rromi, precum şi italieni. Noile realităţi politice şi-au lăsat amprenta şi asupra Oradiei. În ciuda dificultăţilor întâmpinate de o economie în tranziţie, viaţa economică a urbei de pe Crişul Repede a fost, în general, una în continuă ascensiune.

CAPITOLUL 3

POPULAŢIA MUNICIPIULUI ORADEA

3.1. Evoluţia numărului de locuitori

Populaţia ca şi componenţă demografică joacă un rol deosebit de important în cadrul societăţii, deoarece ea reprezintă factorul de progres, dinamism şi nu în ultimul rând Principală forţă de producţie a acesteia.

Referitor la vechimea populării teritoriului municipiului Oradea, aşa după cum o dovedesc numeroasele descoperiri arheologice există dovezi care merg până în cele mai îndepărtate perioade istorice. Cu toate acestea prima menţiune documentară care face referire la municipiul Oradea datează din anul 1113, într-o diplomă a abaţiei benedictine, iar date oficiale cu privire la evidenţierea numărului de locuitori apar şi mai târziu, doar începând din secolul al XVIII-lea, până atunci existând doar estimări foarte vagi.

Urmărind evoluţia numărului de locuitori ai municipiului Oradea pe o perioadă de mai bine de 200 de ani se constată că aceasta a crescut continuu până în anul 1992 când a înregistrat şi cea mai mare valoare, chiar dacă au mai existat şi anumite perioade de uşor regres ca urmare a unor perioade mai dificile (războaie, boli, emigraţii, situaţii economice mai dificile etc).

Evoluţia populaţiei municipiului Oradea în perioada 1787-2009

Anii	1787	1830	1850	1857	1869	1880	1890	1900	1910
Nr. locuitori	9790	19091	22538	22443	28698	34231	40750	50177	68960

Anii	1920	1930	1948	1956	1966	1977	1992	2002	2009
Nr. locuitori	68081	88830	82282	98950	122534	170531	222741	206614	204882

3.2. Structura populaţiei pe sectoare economice

Evoluţia demografică şi restructurarea economică şi-a lăsat amprenta şi asupra forţei de muncă din municipiul Oradea. Aşadar, forţa de muncă are un rol determinativ în cadrul fluxului economiei municipiului, aceasta fiind un important consumator de bunuri şi servicii, dar în acelaşi timp şi un factor indispensabil al producţiei. Din totalul populaţiei municipiului Oradea (206.614 locuitori), înregistrat la ultimul recensământ, respectiv cel din 2002, doar 83.866 locuitori reprezenta populaţia ocupată în diverse ramuri economice, aceasta însemnând 40,6 % din total.

Structura populaţiei pe sectoare economice în municipiul Oradea (2002)

Nr. Crt.	Municipiul	Sectorul primar (Agricultură, silvicultură, piscicultură)	Sectorul secundar (Industrie şi Construcţii)	Sectorul terţiar (Servicii)
1	Oradea	1.490 (1,8 %)	35.419 (42,2 %)	46.957 (56,0 %)

Structura populaţiei pe sectoare economice în

municipiul Oradea (2002)

După cum se poate observa, profilul economic al populaţiei municipiului Oradea este dominat de activităţi legate de sectorul terţiar (servicii), urmat de sectorul secundar, în timp de activii din sectorul primar deţin doar 1,8 % din totalul populaţiei ocupate.

3.3. Structura etnică a populaţiei

După cum se poate observa, populaţia dominantă în municipiul Oradea este de etnie română, deci românii sunt majoritari înregistrând o pondere de peste 70 %. Fără îndoială însă, alături de românii majoritari trăiesc şi alte minorităţi naţionale, care contribuie astfel la formarea unei individualităţi specifice în municipiul Oradea. Între aceste minorităţi cei mai însemnaţi ca proporţie sunt maghiarii (27,6 %), urmaţi de ţigani, germani, slovaci, evrei şi alte etnii.

Structura etnică a populaţiei municipiului Oradea (2002)

Pop. totală	Români	Maghiari	Ţigani	Germani	Slovaci	Evrei	Alte etnii
206.614	145.284	56.985	2.449	563	474	166	693
100 %	70,3 %	27,6 %	1,2 %	0,3 %	0,2 %	0,1 %	0,3 %

Structura etnică a populaţiei municipiului Oradea (2002)

Comunitatea românească
Comunitatea românească are vechi rădăcini în zona Bihorului. Formarea limbii române şi a poporului român în acest areal s-a produs aproape concomitent cu restul spaţiului românesc. Viaţa românilor s-a derulat în forme specifice de organizare, obştile săteşti, până târziu în Evul Mediu. Primele menţiuni documentare referitoare la români îi amintesc pe aceştia ca fiind structuraţi în aceste forme de organizare. Inclusiv documentele create de regatul maghiar, în expansiune în acest spaţiu, pomenesc despre numărul mare al satelor româneşti găsite în Bihor.

Realităţile politice şi confesionale ulterioare cuceririi Bihorului de către regatul maghiar au determinat cantonarea comunităţii româneşti în arealul rural. Spaţiul târgurilor sau chiar cel urban erau teritorii greu de penetrat de către români. Excepţiile sunt puţine şi condiţionate exclusiv de integrarea condiţionată în elita dominantă din punct de vedere, economic, politic sau confesional. Aceste realităţi de factură restrictivă nu au încetat sî funcţioneze până în momentul integrării Bihorului în România Mare, după 1918.

Conform datelor furnizate de recensământul din 1930, numărul românilor din Oradea ajunsese la 22.945 (27,7%), un spor considerabil ţinând seama de faptul că în 1918 acesta se cifra la abia 5.734 persoane, iar în decembrie 1920 la 8.441 persoane.

Între cele două războaie mondiale populaţia oraşului Oradea a cunoscut o creştere constantă. Dacă în decembrie 1920 Oradea avea 68.081 locuitori, în 1927 populaţia sa număra 81.123 locuitori, iar în 1930 municipiul Oradea ajunsese să aibă 82.653 locuitori, rezultând deci un spor mediu anual al populaţiei de circa 1.450 persoane. Ponderea românilor a crescut constant în tot acest interval.

Perioada celui de-al doilea război mondial a adus cu sine o scădere generală a populaţiei. Situaţia s-a îmbunătăţit după încheierea conflictului şi reintrarea în normalitate. Perioada cuprinsă între 1948 şi 2002, anul ultimelor date oficiale, se caracterizează prin oscilaţii importante în evoluţia numerică a românilor orădeni, trendul general fiind cel de creştere a ponderii lor. Astfel, se constată o evoluţie progresivă a numărului populaţiei româneşti, cu o accentuare în intervalul 1967-1977. Practic, între 1948 şi 1977 asistăm la dublarea ponderii românilor şi creşterea de 3,5 ori a numărului acestora. A urmat o oarecare perioadă de stagnare urmată de o alta, după 1990, în care românii cunosc o evoluţie regresivă. Printre cauzele care au generat această evoluţie postbelică a comunităţii româneşti amintim exodul din mediul rural, mai ales între 1948 şi 1977 şi după 1990, ca urmare a industrializării dar şi creşterea determinată de sporul natural ridicat caracteristic intervalului 1966-1977 şi ca urmare a interzicerii avorturilor.

Politica de industrializare a condus în principal la triplarea populaţiei oraşului Oradea între 1944 şi 1989. Acest proces a necesitat şi o forţă de muncă serioasă, atrasă din mediul rural din jurul Oradiei şi nu numai, zone majoritar româneşti, ceea ce a condus la creşterea semnificativă a numărului românilor din oraş.

Ca o caracteristică interesantă a perioadei comuniste se remarcă faptul că până la mijlocul anilor '70, mai precis în 1974 odată cu instalarea lui Gheorghe Vaida în funcţia de primar, toţi edilii-şefi ai Oradiei au provenit din rândurile minorităţii maghiare, care a dominat viaţa social-economică a oraşului până în epoca respectivă, întrucât, deşi la nivel naţional maghiarii reprezentau o minoritate, în Oradea ei au fost majoritari.

Confesiunea majoritară în rândurile românilor a fost şi este religia ortodoxă urmată de cea greco-catolică şi de cultele neoprotestante. După cel de-al doilea război mondial, confesiunea ortodoxă a fost într-o continuă expansiune. Creşterea considerabilă a fost în perioada imediat următoare anului 1948 şi nu s-a datorat unor cauze religioase, ci unor motive de ordin politic. Este vorba, desigur, despre desfiinţarea bisericii greco-catolice, când majoritatea credincioşilor acestui cult au trecut la ortodoxie. Evoluţia ascendentă a confesiunii ortodoxe în întreaga perioadă postbelică se datorează apoi creşterii numerice şi procentuale a populaţiei oraşului de etnie română, principalul izvor al acestei confesiuni. În date procentuale, după război, confesiunea ortodoxă aproape şi-a triplat dimensiunile. Dacă înainte de război ortodocşii erau 20 %, în 1992 au ajuns la 55,3%. Greco-catolicismul a pătruns devreme la românii din Bihor, tentative existând chiar înainte de unurea religioasă propriu zisă de la sfârşitul secolului al XVII-începutul secolului al XVIII lea. În 1948, Biserica greco-catolică din România a fost desfiinţată oficial. În consecinţă, între 1948 şi 1989, în Oradea nu putem vorbi despre existenţa acestui cult. Abia după 1989, recensământul din 1992 consemnează din nou existenţa acestei confesiuni. Astfel, atunci Oradea avea 7605 greco catolici, cu o pondere de 3,2 % între confesiunile Oradiei. Făcând o comparaţie cu perioada interbelică, singurele date de comparaţie plauzibile, constatăm că numărul greco-catolicilor a rămas aproape constant. Nu însă şi ponderea procentuală a acestora. Astfel, în 1930, în Oradea erau înregistraţi 7659 practicanţi ai acestui cult, având o pondere de de 9,5 % între religiile practicate în oraş.

În prezent, conform estimărilor Institutului Naţional de Statistică din anul 2010, populaţia oraşului Oradea este de 204.625. Comunitatea românească reprezintă aproximativ 72 % din totalul acesteia.

Comunitatea maghiară

La nivelul municipiului Oradea au fost înregistraţi la Recensământul din 18 martie 2002 un număr de cca. 57.000 maghiari, fiind astfel a treia comunitate maghiară urbană ca număr din România, după Târgu Mureş, şi Cluj-Napoca. Aici funcţionează Universitatea creştină „Parţium”, prima universitate privată din România cu predare în limba maghiară. De asemenea la Oradea mai există şi trei licee de prestigiu cu predare în limba maghiară: Liceul Teologic Româno-Catolic „Szent Laszlo”, Liceul Teoretic Reformat „Lorantffy Zsuzsanna”, Liceul Teoretic „Ady Endre”.

Una dintre cele mai proeminente personalităţi a comunităţii maghiare din Oradea a fost poetul şi gazetarul Ady Endre, care a trăit şi a scris cele mai semnificative opere aici, la Oradea.

Viaţa culturală a maghiarilor este una activă, poate cea mai activă din ţară. În acest sens Teatrul de Stat, Teatrul Arcadia şi Filarmonica de Stat au şi secţii în limba maghiară.

În ceea ce priveşte mass-media, există mai multe ziare în limba maghiară, cum ar fi: Reggeli Újság şi Bihari Napló. Totodată postul de radio Parţium emite în limba maghiară, iar postul de televiziune local TVS are câteva emisiuni dedicate acestei comunităţi.

Comunitatea germană

Comunitatea germană din Oradea datează din secolul XVIII, fiind compusă în mare parte din şvabi şi saşi, dar şi austrieci. La sfârşitul secolului XIX aici trăiau cca. 1.400 de germani, însă numărul acestora s-a diminuat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, mulţi dintre ei fiind deportaţi în regiunea Uralilor, din fosta Uniune Sovieţică.

În 2002 numărul etnicilor germani era de 563, reprezentând o pondere de doar 0,3 % din populaţia municipiului Oradea.

Importanţa acestei comunităţi la nivelul municipiului Oradea se poate remarca şi prin faptul că la Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi Şcoala Gimnazială Dacia există secţii cu predare în limba germană. De amintit că recent a fost fondat la Oradea şi Liceul german „Friedrich Schiller”. La nivel politic germanii de aici sunt reprezentaţi prin filiala locală a Forumului Democratic German.

Comunitatea evreiască

Prima menţiune privind prezenţa evreilor în Oradea datează din anul 1715. Din acest an, numărul lor a fost în continuă creştere, astfel că la Conscierea urbarială din 1721 sunt înregistrate un număr de 20 de familii evreieşti în Velenţa.

În anul 1850 la Oradea trăiau 1.483 de evrei jucând un rol important în dezvoltarea economică şi socială a oraşului. Aceştia au jucat rol de pionerat, în anii ce-au urmat, în industria morăritului, chimică, textilă, de medicamente. De amintit aici, Moara cu aburi Adria şi fabrica de arpacaş şi decorticat mei Moskovits Adolf şi fiii, Moara cu aburi „Emilia“ a lui Weinberger Jakab şi fiul, Moara cu aburi Ladislau, Fabrica de Spirt, drojdie, rom, lichior şi chimicale Moskovits Mór şi fiul, Fabrica de spirt rafinat Henrik Löble, Fabrica de spirt şi drojdie Berger Daniel, Fabrica de pantofi şi cizme Moskovits Farkas, Fabrica de săpunuri a lui Rothbart Adolf.

Modernizarea vieţii bancare a oraşului este legată de numele lui Reismann Mór. Evreii au contribuit şi la urbanizarea oraşului Oradea, prin construirea de numeroase clădiri, care reprezintă şi azi principale obiective turistice ale oraşului, şi totodată un semn de mândrie. Cele mai cunoscute construcţii sunt: palatele Ullman, Stern, Weislovits, Moskovits, Fuchsl, Munk-Schonberger şi Palatul Vulturul Negru. La Oradea şi-au desfăşurat activitatea numeroşi arhitecţi evrei, care au avut contribuţii importante la făurirea stilului secession, stil caracteristic arhitecturii oraşului. Dintre aceştia cei mai renumiţi sunt: fraţii Vago (Jozsef şi Laszlo), născuţi la Oradea, dintre care Jozsef este proiectantul palatului Naţiunilor Unite din Geneva.

La Oradea a funcţionat Liceul Evreiesc pentru Băieţi „Dr. Kecskeméti Lipót“ înfiinţat în anul 1920, cu limba de predare iniţial maghiară, ulterior, în temeiul legii, cu limba de predare română.

Din păcate viaţa acestei comunităţi a fost deosebit de puternic zguduită de nedreptăţile holocaustului, care au culminat, în anul 1944, cu deportarea masivă a evreilor spre locuri din care cei mai mulţi nu s-au mai întors niciodată. Circa 90% din evreii din Oradea au pierit în lagărele de concentrare, în principal în cele de la Auschwitz şi Dachau.

De amintit că numeroase familii de evrei au reuşit totuşi să fie salvate de la moarte de către cetăţeni români şi maghiari deopotrivă, care, fie i-au adăpostit în oraş, fie că i-au ajutat să treacă graniţa în România.

În prezent numărul evreilor din Oradea a scăzut simţitor reducându-se la doar 166 persoane (2002) şi continuă să scadă pe fondul fenomenului de îmbătrânire demografică, marea majoritate fiind trecuţi de 60 de ani.

Comunitatea rromă

Spre deosebire de alte minorităţi naţionale din Oradea, care cunosc o scădere evidentă (germanii, evreii), ţiganii se află într-o continuă creştere, înregistrând în 2002 un număr de 2.449 locuitori, ceea ce reprezenta 1,2 % din populaţia municipiului Oradea. Ca şi element distinctiv între ţigani şi celelalte populaţii cu care au venit în contact s-ar putea aminti modul lor de viaţă specific cu anumite trăsături particulare privind locuinţa, îmbrăcămintea şi mai ales modul de obţinere a resurselor necesare traiului.

3.4. Structura confesională a populaţiei

Faptul că în Oradea trăiesc pe lângă românii majoritari şi alte minorităţi naţionale, acesta şi-a lăsat amprenta şi asupra structurii confesionale (religioase) a populaţiei.

Desigur că cea mai mare comunitate religioasă o formează ortodocşii cu cca. 60 % din totalul populaţiei (2002), urmaţi de reformaţi (16,4 %), Româno-catolici (11,2 %), penticostali, baptişti, greco-catolici etc.

În acest sens, alături de numeroasele edificii religioase ortodoxe, între care se remarcă Biserica cu Lună, în Oradea pot fi remarcate şi alte edificii aparţinătoare celorlalte confesiuni. Amintim astfel, Bazilica Româno-Catolică, Biserica „Sfântul Ladislau” şi Biserica Reformată „Olosig”, Templul-Sinagoga Neologă, Biserica Baptistă „Emanuel” etc.

Structura confesională a populaţiei municipiului Oradea (2002)

Pop. totală	Orto-docşi	Româno-catolici	Reformaţi	Baptişti	Penticostali	Greco-catolici	Alte religii
206.614	122.049	23.206	33.800	7.428	9.563	6.860	3.708
100 %	59,1 %	11,2 %	16,4 %	3,6 %	4,6 %	3,3	1,8

Structura confesională a populaţiei municipiului Oradea (2002)

POPULAŢIA

Populaţia municipiului Oradea cuprinde un număr de 206.614 locuitori, din care:

a) Structura populaţiei după sex:

Masculin 96.081 locuitori

Feminin 108.704 locuitori

b) Structura populaţiei după vârstă:

0 - 14 ani 37%

15 – 59 ani 43%

60 ani şi peste 20%

Etnic, orădenii se împart în: români: 145284 (70,31%), maghiari: 56985 (27,58%), rromi: 2449 (1,18%), germani: 563 (0,27%), slovaci: 474 (0,22%), evrei: 166 (0,08%), italieni: 109 (0,05%), ucrainieni: 93 (0,04%), ruşi: 26 (0.01%), bulgari: 25 (0,01%), sârbi: 20, polonezi: 10, chinezi: 10, cehi: 9, turci: 8, armeni: 5, tătari: 2, alte etnii: 271 (0,12%), etnie nedeclarată: 51.

Structura confesională: ortodocşi - 120 049, reformați - 33 800, romano-catolici – 23 206, penticostali - 9 563, baptişti - 7 428, greco catolici - 6 860, musulmani – 146, evanghelici – 112, evanghelici de confesiune augustană 63, adventişti de ziua a Șaptea – 658, evanghelici lutherani sinodo-presbiterieni – 304, unitarieni – 231, creștini după Evangelie 183, israeliți – 172, creștini de rit vechi – 29, altă religie – 922, fără religie/religie nedeclarată – 652, atei – 236.

Numărul de şomeri înregistraţi în baza de date la A.J.O.F.M. Bihor este de : 1.676 de persoane – 0,7%

CAPITOLUL 4

AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE

Autorităţile administraţiei publice locale sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive.

Constituţia României, prin articolul 121, stabileşte rolul consiliilor locale precum şi cel al primarilor în organizarea şi funcţionarea statului de drept, fiind definite ca autorităţi ale administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe şi care îşi desfăşoară activitatea în vederea rezolvării treburilor publice de la nivel local.

Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale. Primăria municipiului Oradea a luat fiinţă în anul 1870. Sediul acesteia este situat în Piaţa Unirii, nr. 1.

Actualul primar al Oradiei este domnul Ilie Bolojan (PNL), care a câştigat alegerile din 1 iunie 2008, cu 50,3% din voturile exprimate. Alegerea primarului Oradiei din primul tur de scrutin a reprezentat o premieră pentru municipiul Oradea, după revoluţia română din 1989. În funcţia de viceprimar au fost învestiţi prin votul majoritar al Consiliului Local al Municipiului Oradea doamna Rozália Biró (UDMR) şi domnul Gheorghe Carp (PNL).

Consiliul local reprezintă autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale, compusă din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru un mandat cu durata de 4 ani. În temeiul dispoziţiilor Legii administraţiei publice locale nr. 215/ 2001, având în vedere numărul de locuitori ai localităţii, în Consiliul Local al municipiului Oradea au fost aleşi 27 consilieri.

Prin exercitarea de către cetăţenii municipiului Oradea a dreptului constituţional de a vota în cadrul alegerilor locale organizate în luna iunie 2008, repartizarea mandatelor în cadrul consiliului local al municipiului Oradea către formaţiunile politice s-a realizat astfel:

Formaţiunea politică

Consilieri

Componenţa Consiliului

Partidul Naţional Liberal

10

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România

7

Partidul Democrat Liberal

7

Partidul Social Democrat

3

Consiliul local are iniţiativa şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.

Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii:

a) atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes local;

b) atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a municipiului;

c) atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al municipiului;

d) atribuţii privind gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni;

e) atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern.

Primarul reprezintă autoritatea executivă, mandatată să soluţioneze şi să gestioneze treburile publice ale unităţii administrativ-teritoriale. Durata mandatului său este de 4 ani.

La nivel local, primarul este garantul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei precum şi a punerii în aplicare a legilor, decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local. Primarul dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlaţi conducători ai autărităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii.

Primarul îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii:

    a) atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiţiile legii;

    b) atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local;

    c) atribuţii referitoare la bugetul local;

    d) atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor;

    e) alte atribuţii stabilite prin lege.

Astfel, primarul îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă şi de autoritate tutelară, asigură funcţionarea serviciilor publice locale de profil, exercită atribuţii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor, referendumului şi a recensământului.

Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie.

CAPITOLUL 5

ÎNSEMNELE MUNICIPIULUI ORADEA

Localitatea Oradea este municipiu resedinţa a judeţului având rangul I, potrivit prevederilor Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi.