Stilul vietii



Yüklə 112.83 Kb.
səhifə1/3
tarix02.03.2018
ölçüsü112.83 Kb.
  1   2   3

Stilul vietii
Stilul vietii reprezinta un set de convingeri pe care ni-l formam in general in primii ani de viata, in copilaria timpurie. Este ca un fel de linie ghid a vietii cu ajutorul careia gasim solutii pentru problemele cu care ne confruntam, gasim modalita‘i de realtionare cu ceiallati, de functionare. Astfel ajungem ca adulti sa luam o serie de decizii ce au la baza metode de operare inva‘ate inca din copilirie. Iar in copilarie stilul vietii s-a format ca urmare a interactiunilor cu parintii, fratii, cei din jur si din observarea si interpretarea subiectiva a relatiilor dintre oameni.

        Stilul vietii este o constanta, nu se schimba decat in urma unui eveniment major perceput in viata noastra. Stilul de viata este felul in care traim şi se referă la principalele domenii ale vietii noastre: munca, viata de relatie, felul in care ne petrecem timpul liber, cum ne petrecem timpul in general si cum ne cheltuim banii.

Poate ca nu ar exista aceasta preocupare daca nu am trai intr-o lume in care tentatiile sunt foarte mari si variate, in care consumerismul este evident si in care raportul intre presiunea intre a te adapta acestei lumi si a-ti crea propriul sistem de valori antreneaza, pana la urma, identitatea.

Sigur, se poate spune ca dintotdeauna oamenii au fost diferiti: unii sunt foarte echilibrati, traiesc moderat, sunt sobri, altii, dimpotriva sunt inclinati catre excese, catre comportamente lipsite de control de sine, ducand o viata pe muchie de cutit, fiind expusi la consecintele riscului pe care rareori si le asuma constient. Totusi, modernitatea si postmodernitatea a adus cu sine o oferta nemasurat de larga – tentatii de orice fel, orice fantasma aproape ti se poate realiza – care antreneaza, in mod implicit, comportamente nemasurate, excese cu consecinte, adesea dramatice, asupra sanatatii mentale si fizice.

Organizatia Mondiala a Sanatatii include in clasificarea violentei si violenta fata de sine, considerat ca un comportament autodistructiv. Din aceasta perspectiva excesele, lipsa de control, de rationalitate si, in ultima instanta, de responsabilitate fata de sine, poate fi considerata ca o forma de violenta.

Astfel, pe langa formele de comportamente adictive de modă veche, cum sunt: alcoolul, tutunul, jocurile de carti, astazi au aparut forme noi sau forme modificate: adictia fata de droguri, de shopping, de sex, de internet, sporturi extreme, extremisme politice, fanatisme, munca etc. Este greu să rezisti intr-o lume in care criteriile, valorile nu se stabilesc dinafara, ci sunt stabilite din interior. Esti liber, ti se spune, sa faci ce vrei, sa alegi, dar suporti consecintele. De aceea, este mai important ca oricand sa te cunosti, sa reflectezi asupra ofertei, asupra ispitelor vietii, pentru a trai echilibrat.

Comportamentele compulsive, cele care apar cand nu te mai poti impotrivi dependentei fata de ceva - dependenta poate aparea fata de orice - sunt cele care afecteaza viata unui individ in toate dimensiunile ei.

Sociologul francez, Alain Ehrenberg, sustine ca individul modern se confrunta astazi cu o serie de dificultati specifice societaţii moderne, cele care genereaza depresie, neliniste, indecizie. Dependenta, pentru el, nu sunt decat noi stiluri de viata, care insa nu duc la echilibrul persoanei, ci la instrainarea de sine si la tulburari identitare. Este greu de trait. Dar, a apela la adicţii pentru a traversa viata este un mod prin care ne recunoastem slabiciunea.


Definirea şi identificarea dependenţelor
Termenul dependenta se refera la o relatie daunatoare cu substante si comportamente care pervertesc mintea si care au repercusiuni negative asupra vietii

Dependentele se manifesta, cel mai adesea, in cazul acelor persoane care sunt predispuse la respectiva boala printr-o combinatie a structurii lor genetice si a stilului de viata pentru care opteaza. Asa cum cei care au o istorie familiala de boli cardiace trebuie sa diminueze riscul de imbolnavire prin exercitii fizice si o dieta sanatoasa, tot astfel cei care au avut inaintasi dependenti sunt expusi riscului si trebuie sa-si aleaga un stil de viata care le va asigura sanatatea. Trebuie spus, că nici persoanele lipsite de o asemenea istorie familiala nu sunt imune la dezvoltarea dependentelor.

In ultimele decenii, dependentele au fost recunoscute drept boli cronice, progresive si mortale, atunci cand sunt netratate. De obicei, aceste procese se dezvolta in trei stadii: de inceput, de mijloc si final. Una dintre caracteristicile fundamentale ale dependentei este negarea; dependentii refuza, in general, sa recunoasca ca sunt bolnavi. Cand nivelul de negare il atinge pe acela al dezamagirii de sine, ei nu sunt nici macar constienti ca au o problema. Negarea ii caracterizeaza si pe membrii familiei, ca si pe alte persoane care locuiesc in preajma dependentului. Negarea nu este totuna cu minciuna. Ea reprezinta abilitatea de a inabusi sau de a transforma faptele pentru a minimaliza durerea provocata de realitate.

Dependenta:

fizica – caracterizata prin simptome ale tolerantei si sevrajului;

psihica – este nevoia de a mentine sau de a regasi senzatia de placere, de bine prin consumul substantei sau de a evita senzatia de rau psihic atunci cand nu mai consuma substanta respectiva.
DEPENDENTA DE ALCOOL

Multi dintre noi suntem consumatori de alcool, ceea ce poate fi un semn de buna integrare sociala si in nici un caz nu unul de boala. Nici cantitatea sau frecventa consumului nu reprezinta un criteriu de diagnostic, toleranta la alcool variind enorm de la un individ la altul. Cand devine atunci consumul o problema? Care este limita? Conform American Psychiatric Association in “Diagnostic and Statistical of Manual of Mental Disorders”, abuzul reprezinta: un mod maladaptativ de uz al alcoolului, care duce la degradare sau suferinta semnificative clinic, manifestate prin unul sau mai multe dintre urmatoarele:



  1. Uz recurent al alcoolului, care duce la neindeplinirea unor obligatii de rol majore la munca, scoala sau acasa (de exemplu, absente repetate sau performanta necorespunzatoare la munca, scaderea notei la purtare, absente sau exmatriculare de la scoala, neglijarea copiilor sau a gospodariei);

  2. Folosirea recurenta a alcoolului in situatii in care aceasta este primejdioasa fizic (de exemplu, conducerea automobilului sau lucrul cu un anume utilaj atunci cand ai baut);

  3. Probleme legale recurente legate de alcool (amenzi, arestari pentru tulburarea linistii publice);

  4. Continuarea uzului substantei in pofida unor probleme sociale sau interpersonale recurente, cauzate sau exacerbate de bautura (certuri cu membrii familiei, batai).

Se observa ca definitorii pentru abuzul de alcool sunt consecintele negative ale utilizarii repetate. Modurile de abuz variaza de la bautul masiv, continuu, la «betiile de week-end» sau seriile de consum intercalate cu perioade mai lungi sau mai scurte de abstinenta. Cel mai adesea, abuzul de alcool evolueaza catre dependenta de alcool.

Manifestări:

Toleranta, manifestata prin:


  • nevoia de cantitati marcat crescute ale alcoolului pentru a realiza intoxicatia sau efectul dorit;

  • efect marcat mai redus la continuarea uzului aceleiasi cantitati de substanta.

Aparitia sevrajului, manifestat prin:

  • sindromul de sevraj caracteristic la alcool;

  • pentru reducerea sau evitarea sevrajului subiectul va face apel la noi cantitati de alcool;

  • alcoolul este baut in cantitati mai mari sau pe o perioada mai lunga de timp decat s-a intentionat (nu mai pot fi puse in practica rationamente de tipul «in seara asta beau 2 beri» sau «saptamana viitoare consum alcool doar in week-end»);

  • exista dorinta persistenta sau eforturi lipsite de succes de a reduce sau controla consumul de alcool;

  • majoritatea timpului se cheltuie cu activitati necesare procurarii alcoolului, pentru consumarea lui (bautul «sticla dupa sticla») sau pentru recuperarea dupa efectele acestuia;

  • activitati sociale, ocupationale sau recreationale importante au fost reduse sau abandonate din cauza bauturii;

Toleranta si sevrajul, alcatuiesc impreuna dependenta fizica.

Toleranta este fenomenul intalnit la bautori, care, cu timpul, au nevoie de cantitati tot mai mari de alcool pentru a obtine acelasi efect (cel care «tine bine» la bautura). Dezvoltarea tolerantei, in special a celei marcate, indica instalarea dependentei. Toleranta la alcool variaza mult de la o persoana la alta, in functie de zestrea genetica si de «antrenamentul» fiecaruia.


Efectele consumului de alcool
Efectele consumului de alcool pot fi împărţite în efecte de scurtă şi lungă durată.

Efecte de scurtă durată

Chiar la doze mici, alcoolul afectează semnificativ judecata şi coordonarea mişcărilor necesare condusului unui autovehicul sau manevrarea în siguranţă a aparatelor. De asemenea, doze scăzute sau moderate de alcool pot creşte incidenţa actelor agresive incluzând aici violenţa domestică sau abuzul copiilor. Efectele unei cantităţi moderate de alcool includ ameţela şi comunicativitatea (alcoolul te face vorbăreţ) dar o cantitate mai mare poate provoca dificultăţi de vorbire, tulburări de somn, greaţă şi vomismente. Un efect foarte cunoscut este „mahmureala” care presupune: dureri de cap, greaţă, sete, ameţeală, oboseală, hiperestezie senzorială – în special la stimuli auditivi sau lumin.ă puternică.

Efectele pe termen lung

Consumul abuziv, prelungit de alcool poate conduce la adicţie. Întreruperea bruscă a consumului de alcool poate produce simptome de sevraj alcoolic caracterizat prin: anxietate, tremor, halucinaţii şi convulsii. Cele mai frecvente consecinţe a unui consum prelungit de alcool

în cantităţi mari sunt:

• Afectarea permanentă a organelor vitale

• Diferite tipuri de cancer

• Iritaţie gastro-intestinală, greaţă, diaree, ulcer

• Deficienţe nutriţionale

• Disfuncţii sexuale

• Scăderea imunităţii

• Mamele care beau alcool în timpul naşterii pot da naştere unor copii cu sindromul alcoolic fetal – retard mintal, anomalii fizice ireversibile, risc crescut de alcoolism.
DEPENDENTA DE DROGURI
Un inamic al omului modern este drogul. Dobândite pe cale naturală sau artificială, substanţele care „fabrică visuri“ sau care „aduc fericirea“ fac, an de an, mai multe victime decât armele de distrugere în masă. Nici o statistica nu poate spune care este numărul exact al consumatorilor de droguri. El poate fi doar estimat. Fenomenul este extrem de greu de controlat, chiar dacă se fac eforturi pentru prevenirea şi combaterea sa. Deşi interzise, drogurile tind să pătrundă tot mai mult pe piaţa mondială, numărul persoanelor care îşi găsesc refugiul, injectându-şi „iluzii“, fiind in creştere. Drogurile pun stăpânire pe trupul şi mintea consumatorilor. Victimele drogurilor pot fi văzute pe stradă, în locuri obscure, în gară, la metrou etc. Pot fi recunoscute uşor: au feţele palide, cadaverice, răvăşite; ochii roşii, închişi pe jumătate, cearcăne adânci şi o expresie visătoare, pierdută. Sunt rupţi de realitate şi nu vor ajunge cu picioarele pe pământ decât peste câteva ore, cu puţin noroc. Si atunci vor vrea să cunoască din nou extazul. O noua doză, un alt vis frumos. Si apoi coşmarul depresiei. Sunt puţine şanse să mai aibă o viaţă normală, chiar dacă renunţă la droguri. Medicii afirmă că este nevoie de cel puţin doi ani ca un consumator de droguri să se vindece complet. Şi asta numai dacă persoana în cauză îşi doreşte cu adevărat acest lucru.

Şi în ţara noastră mulţi tineri s-au lăsat atraşi de „mirajul“ drogurilor. Astfel, persoanele implicate în traficul şi consumul de droguri, între anii 1989-1999, au avut vârste de peste 30 de ani. Începând cu anul 2000, categoria dominantă a fost între 21 şi 30 de ani. Peste 30% sunt tineri cu vârste între 18 şi 21 de ani, 90% sunt bărbaţi, însă numărul femeilor implicate în asemenea „activităţi“ creşte alarmant.

Studiile realizate în ultimele decenii au încercat să lămurească originile şi evoluţia consumului abuziv de droguri, felul în care problema apare şi se dezvoltă. S-au identificat factori care diferenţiază între persoanele care recurg şi cele care nu recurg la droguri. Factorii asociaţi cu un potenţial crescut de consum sunt numiţi factori de risc, iar cei asociaţi cu scăderea acestui potenţial sunt denumiţi factori protectori. Cercetările au demonstrat existenţa unui număr mare de factori de risc în ceea ce priveşte abuzul de droguri, aceştia fiind corelaţi cu aspecte personale, familiale sau şcolare.

Fiecare persoană este în interacţiune pe de o parte cu familia sa (microsocietate ce poseda regulile sale de funcţionare) şi pe de altă parte cu societatea.

Există unele caracteristici ale familiilor toxicomanilor: expresii arhaice ale conflictelor intrafamiliale; o frecvenţă mai mare a conduitelor de intoxicare; practici prelungite de educare de către „mame simbiotice"; preponderenţa temei morţii şi existenţa deceselor premature. Presiunea grupului social şi disponibilitatea drogului sunt factori determinanţi majori în iniţierea şi menţinerea consumului de droguri. În general, utilizarea tutunului, alcoolului şi cannabisului precede uzul de cocaina şi opioide. Acele persoane care încep să consume drogurile cele mai dezaprobate social, cum ar fi heroina, provin din familii dezorganizate sau au o relaţionare deficitară cu părinţii şi prezintă adesea o stimă de sine foarte redusă. De asemenea, o proporţie semnificativă din consumatorii de droguri întrunesc criteriile pentru tulburarea de personalitate de tip antisocial. Conduitele adictive nu sunt rezultatul doar al acţiunii factorilor externi subiectului.

Unii toxicomani sunt caracterizaţi printr-o lipsă de autonomie, printr-o nevoie permanentă de o altă persoană care să ia decizii în locul sau.

Toxicomanul recurge la drog pentru a-si anula tensiunea internă, secundară unei frustrări, unei decepţii, unei anxietăţi, depresii, în mod general pentru a-şi anula o senzaţie dezagreabilă. Drogul tinde să se substituie mecanismelor defensive nevrotice obişnuite: refularea, denegarea, izolarea; de aceea drogul, pentru toxicoman, reprezintă o necesitate, o nevoie şi nu doar o dorinţă, situându-se în registrul narcisic.

Prezenţa riscului face parte integrantă din conduita toxicomanului, risc cunoscut, dar negat. Căutarea unor senzaţii noi reprezintă un element predispozant major în iniţierea consumului de drog. Marvin Zuckermann a realizat o scală a căutării senzaţiilor noi, scală alcătuită dintr-un factor general şi patru factori specifici (căutarea pericolului, a aventurii, dezinhibiţia, susceptibilitatea la plictiseala, căutarea experienţelor). Tonalitatea emoţională mare determinată de substanţele psihoactive favorizează repetarea consumului. Jean Ades afirma că aceasta căutare a senzaţiilor este numitorul comun a mai multor trăsături de personalitate (impulsivitate, labilitate emoţională). El a propus un model etiopatogenic al comportamentului adictiv, comportament care ar avea valoarea unei conduite adaptative, care ar modula la un nivel redus activarea corticală.

Factorii de risc contextuali:

- Legile si normele sociale favorabile comportamentelor de consum si abuz - împreună cu o înaltă toleranţă socială cu privire la fiecare substanţă sunt factori contextuali cheie favorabili consumului şi abuzului de diferite substanţe psihoactive. In cazul drogurilor legale, de exemplu, este amplu demonstrat că o serie de măsuri cum sunt restrângerea numărului punctelor de vânzare si a orarelor de vânzare, creşterea preţurilor (prin legislaţie si impozite), legislaţia care limitează vârsta de vânzare si limitarea locurilor publice de consum etc au un efect important de limitare a consumului.

- Disponibilitatea - este relaţionată cu aspectele normative si legale, dar poate fi considerata si un factor independent. De exemplu, faptul ca un drog este sau nu legal determina o mai mare sau mai mica disponibilitate si consum global. Gradul de disponibilitate (numărul si accesibilitatea punctelor de vânzare, eficienţa mecanismelor de promovare si distribuţie etc) atât pentru drogurile legale cât si pentru cele ilegale, constituie un factor de risc independent, odată evidenţiaţi alţi posibili factori de confuzie, cum ar fi puterea de achiziţie a indivizilor sau alte caracteristici individuale.

- Extrema deprivare socială - rezultatele studiilor arată că anumiţi indicatori de dezavantaj social, precum sărăcia, aglomerările umane si condiţiile de viata proaste sunt asociate cu un risc crescut de comportamente antisociale. O lectura simplista a acestor rezultate a condus la interpretarea ca sărăcia este un factor pentru consumul de droguri. Fără îndoială, acest stereotip nu a fost confirmat prin cercetările centrate pe studii comparative între clasele sociale. In acelaşi timp, diverse studii au demonstrat ca educaţia superioară a părinţilor, un loc de munca bun al acestora sau o mai bună disponibilitate materială pentru cheltuieli personale se pot prezenta asociate cu un mai mare consum de alcool, tutun sau marihuana printre adolescenţii ce provin din astfel de medii. In acest cadru, deprivarea socială se poate considera un factor de risc - pentru abuzul de droguri pe termen lung - în cazul în care exista sărăcie extremă şi, se asociază cu alte tipuri de probleme personale si familiale.

- Dezorganizarea în mediul social imediat - când o populaţie este confruntată cu schimbări culturale bruşte, se produce o sensibila deteriorare a abilitaţilor familiei pentru a transmite valori prosociale copiilor si adolescenţilor. Aceasta deteriorare a rolului socializator al contextului social apropiat (familie, cartier, reţele sociale de sprijin) pot conduce la probleme legate de abuzul de alcool.

Factorii de risc individuali şi interpersonali:

- Factori psihologici - unele studii semnalează existenţa unei relaţii pozitive între anumite caracteristici psihologice şi comportamentele de consum si abuz de droguri, de exemplu, căutarea de senzaţii noi, un prag scăzut în evitarea durerii - rănirii (capacitate scăzuta de evitare), incapacitatea de a controla emoţiile, labilitate emoţională sau agresivitate şi ostilitate. Fără îndoială, analizate împreună, evidenţele disponibile cu privire la importanta acestor factori sunt încă contradictorii. Împotriva a ceea ce se credea iniţial, nu s-au găsit asocieri pozitive intre consumul de droguri si simptomatologia de anxietate, depresie sau stima de sine scăzută, in timp ce alte studii au adus evidente asupra faptului ca labilitatea emoţionala pare a fi mai degrabă o consecinţa a abuzului de droguri decât o cauză.

- Atitudini şi comportamente familiale permisive cu privire la droguri - consumul de droguri care se produce in familie influenţează consumul de droguri de către copii si adolescenţi. Modelarea exercitata de către părinţi prin propriul lor consum influenţează într-un mod important consumul de droguri de către copii. Aceasta asociere pozitiva a fost in mod consistent observata atât pentru drogurile legale cat si pentru cele ilegale. Diverse studii indică relaţia pozitivă existentă între apartenenţa la unităţi familiale unde cel puţin unul dintre părinţi este consumator de droguri şi dezvoltarea pe termen lung a unor probleme de dependenţă de droguri.

- Disfuncţii educative ale familiei/ Stiluri parentale inconsistente - diverse studii arată relaţia existentă între ineficacitatea sau inconsistenta in dezvoltarea rolurilor părinteşti si a funcţiilor familiei in stabilirea de norme de comportament in familie si problemele de abuz de droguri, mai ales la copii care prezintă vreun tip de comportament dezadaptativ (tulburări de atenţie, iritabilitate si agresivitate). Nu este clar, insa, ca, in general un stil educativ permisiv, precum atitudini permisive cu privire la consumul de droguri de către copii, influenţează in mod direct iniţierea si menţinerea ulterioara a consumului de droguri

- Lipsa unor legături afective familiale - absenţa părinţilor sau unor tutori capabili să ofere suport emoţional pozitiv copiilor lor, adică, absenţa unor legături afective puternice în mediul familial poate fi relaţionat cu dezvoltarea unor comportamente de abuz de droguri pe termen lung.

- Eşecul şcolar – randamentul şcolar scăzut a fost identificat ca factor de predispoziţie al frecventei si intensităţii consumului de droguri. Pe de altă parte nu exista nici o evidenta ca un coeficient intelectual scăzut ar fi un factor predictiv pentru abuzul de droguri.

- Angajament scăzut faţă de scoală – diverse studii indică o relaţie inversa intre abuzul de droguri si integrarea şcolară si/sau existenta expectativei de continuare a studiilor secundare.

- Asocierea cu colegi care consuma droguri (anturajul) – consumul de droguri de către grupul de egali este unul dintre factorii asociat cu consistenta cea mai mare pentru consumul individual, fără îndoială insa, evidente recente releva ca relaţia între afilierea la un grup si consumul de droguri nu este o relaţie unidirecţională (influenta grupului asupra individului) ci, in acest sens, se produce o relaţie biunivoca (indivizii tind sa se integreze in grupuri cu aceleaşi afinităţi), si, in mod normal, intrarea in grupuri fără norme se produce înaintea iniţierii consumului de droguri.

- Atitudini favorabile consumului de droguri – s-a observat o relaţie pozitivă între debutul consumului de droguri şi menţinerea atitudinilor si credinţelor pozitive cu privire la droguri. Rareori adolescenţii încep sa consume droguri fără a porni de la convingerea ca beneficiile potenţiale ale consumului sunt mai mari decât posibilele costuri.

- Debutul timpuriu al consumului de droguri – studiile epidemiologice au oferit informaţii suficiente pentru a demonstra ca intensitatea si frecventa consumului si consumului problematic precum si dezvoltarea problemelor legate de dependenta va fi mai mare cu cat vârsta de debut este mai mica.

Factorii de protecţie

Prin factori de protecţie se înţeleg acele circumstanţe moderatoare ale expunerii la factorii de risc. Factorii de protecţie nu sunt in mod necesar factori opuşi celor de risc, ci mai degrabă este vorba de doua realităţi distincte care interacţionează între ele. (Werner, 1989; NIDA, 1993; Lozano si Gonzales, 1998).

a) Factori de protecţie individuali:

- rezolvarea problemelor - capacitatea individuală a copilului sau adolescentului de a rezolva probleme şi sentimentul de autoeficienţă, chiar dacă, pentru a putea stabili capacitatea predictiva a acestui factor este nevoie de mai multe studii prospective, precum cel al lui Wills, care să confirme acest aspect.

- interiorizare normelor - capacitatea individuală de a interioriza norme sociale cu privire la controlul consumului de droguri.

b) Factori de protecţie familiali:

- legătura emoţională - existenţa unor legături emoţionale puternice intre părinţi/tutore si copii.

- participarea - prezenţa părinţilor/tutorilor în viaţa copiilor: participarea importantă a acestora la activităţile copiilor.

- norme familiale consistente - existenţa unor norme familiale generale, clare si stabile.

- supervizare – vizează supervizarea părinteasca asupra vieţii copiilor.

c) Factori de protecţie educativi

- randamentul şcolar - existenta unui randament şcolar satisfăcător cu aspiraţii si expectative rezonabile de a continua studiile.

- o buna legătură cu şcoala - existenta unei legături afective pozitive cu şcoala si/sau cu profesorii.

d) Factori de protecţie contextuali:

- promovarea si întărirea abilitaţilor sociale - disponibilitatea unui mediu social de suport si întărirea abilitaţilor copilului de a înfrunta succesivele provocări pe care le presupune integrarea sociala (familia, sisteme de suport social exterior). Acesta trebuie sa promoveze si sa întărească abilitaţi sociale in timpul copilăriei si adolescentei, prin întărirea valorilor pozitive.

- legătura cu instanţele prosociale - existenta unor legături emoţionale puternice cu instanţele socializatoare, precum familia, şcoala, biserica sau alte instituţii cu caracter social, si participarea activa la activităţile acestor instanţe sociale.

- valorile prosociale - menţinerea unor valori prosociale din partea grupului de egali dar si aprecierea pozitiva a grupului de către părinţi sau tutori.

După Padina (1999), atât factorii de risc cat si cei de protecţie se pot prezenta sub diferite nivele de intensitate, ce merg de la simple asociaţii statistic semnificative cu dezordine psihologica, fizica sau comportamentala (de ex probleme psihiatrice, boli cardiovasculare sau probleme relaţionate cu abuzul de droguri), până la propria dezordine sau problema în sine.

În concluzie factorii de risc şi de protecţie relaţionaţi cu consumul problematic de droguri includ mediatori şi modificatori atât de caracter biogenetic precum şi psihologic, comportamental, social şi medioambiental. Aceşti factori variază în ceea ce priveşte importanţa lor datorită existentei unor diferenţe individuale şi grupale. De asemenea, relevanţa profilelor de risc pot varia sau fluctua de-a lungul vieţii unei persoane, fiind mai intenşi pe timpul perioadelor de tranziţie intre etapele vitale.


DEPENDENŢA DE TUTUN


Fumatul este o "epidemie" cu care se confruntă lumea modernă şi care produce anual mai multe victime decât SIDA, alcoolul, abuzul de droguri, accidentele de circulaţie, crimele, tentativele de suicid şi incendiile la un loc. Tabagismul stă la originea unor boli foarte grave, îndeo¬sebi cancere, boli cardiovasculare şi boli respiratorii cronice. Se apreciază că el este cauza a 2 milioane de morţi pe an în ţările industrializate, dintre care aproximativ jumătate din decese survin înaintea vârstei de 65 ani.

Tutunul este consumat, în principal, sub formă de ţigarete şi de ţigări de foi; el mai este şi prizat, mestecat sau fumat cu pipă. Fumul de tutun conţine nicotină (alcaloid toxic pentru aparatul cardio¬vascular şi presupus responsabil de fenomenul de depen¬denţă) şi de asemenea şi alte substanţe periculoase pentru sănătate, îndeosebi cele care rezultă din combustia tutunului, a hârtiei şi a aditivilor încorporaţi în ţigarete. Cele mai periculoase sunt gudroanele cancerigene şi oxidul de carbon. Tutunul este reprezentat, de fapt, de frunzele speciilor N. tabacum şi N. rustica, ce aparţin genului Nicotiana, din familia plantelor Solanacee, care cuprinde peste 100 de specii şi subspecii. Acestea conţin o substanţă alcaloidă, nicotina, care, odată patrunsă în organismul uman, produce efecte de dependenţă farmacologică şi psihologică, întreţinând şi perpetuând obiceiul fumatului.

Multă vreme s-a crezut că nicotina este cel mai toxic agent activ al tutunului deoarece este o otravă foarte puternică, o doză de 60 mg fiind suficientă pentru a omorî un om.

După inhalarea la nivel pulmonar, fluxul sangvin arterial preia această substanţă şi o transportă către creier într-un interval de 10 secunde. La acest nivel, nicotina se leagă de receptorii colinergici centrali activând căile neuro-umorale, ducând la eliberarea de hormoni şi neurotransmiţători, incluzând acetilcolina, noradrenalina, dopamina, corticosteroizii, serotonina, hormoni hipofizari. Acest proces are ca urmări creşterea forţei de contracţie şi a frecvenţei cardiace, blocarea transmiterii durerii, reacţie corticală de trezire şi creşterea vigilenţei, relaxare etc. În acest mod se explică efectele euforice şi instalarea dependenţei de nicotină.

Farmacologia nicotinei

Nicotina din fumul de tutun este rapid absorbită şi atinge concentraţia cerebrală maximă într-un minut. Ţigaretele conţin în general 6-11 mg nicotină, din care sunt absorbite 1-3 mg. Astfel, o persoană care fumează un pachet de ţigări pe zi va absorbi aproximativ 40 mg nicotină zilnic. Timpul plasmatic de înjumătăţire al nicotinei este de aproximativ 2 ore. Datorită faptului că apare toleranţa, se simte nevoia de a fuma mai mult pentru a obţine efectul dorit.

Efectele nicotinei

Nicotina determină următoarele efecte:

• Relaxarea musculaturii scheletice

• Stimulare cerebrală cu creşterea serotoninei, opioidelor endogene, vasopresinei şi

• Stimulează centrul recompensei din creier prin căile dopaminergice din centrul mezolimbic

• Îmbunătăţeşte atenţia şi învăţarea

• Are efect anxiolitic

• Reduce emoţiile negative

• Dozele mari pot produce o stimulare asemănătoare cu cea produsă de cocaină

• Produce modificări fiziologice care sunt răspunzătoare de instalarea toleranţei, dependenţei fizice şi a sindromului de sevraj

Reducerea concentraţiei plasmatice a nicotinei imediat după întreruperea fumatului stă la baza manifestărilor ce apar în cadrul sevrajului nicotinic. Acesta se instalează în decurs de 2 ore de la întreruperea fumatului, fiind maxim între 24-48 ore. Poate dura zile şi chiar săptămâni.

Simptomele sevrajului nicotinic cuprind:

• Dorinţa puternică de a fuma

• Iritabilitate, furie, labilitate emoţională

Anxietate

• Dificultăţi de concentrare

• Agitaţie

• Reducerea frecvenţei cardiace

• Creşterea apetitului şi câştigul în greutate (abandonarea fumatului este asociată cu o creştere medie în greutate de aprox. 2, 75 Kg)

• Stări depresive

Dacă majoritatea fumătorilor cunosc faptul că tutunul conţine nicotină, puţini ştiu că, în afară de aceasta, în fumul de ţigară se mai află alte aproximativ 4.000 de substanţe chimice, din care peste 300 sunt toxice pentru om şi 43 sunt cancerigene. La prima vedere, identificarea compuşilor din fumul de tutun pare o sarcină insurmontabilă, însă, cercetările intensive şi progresele înregistrate în toxicologie şi carcinogeneză din ultimii ani au permis izolarea substanţelor cu cea mai crescută activitate toxică. Dintre acestea, monoxidul de carbon, nicotina şi gudroanele sunt agenţii toxici majori ai fumului de ţigară. Dar există mulţi alţii: oxizi de azot, cianuri, amoniac, precum şi aldehide volatile.

Complicaţii medicale

Afecţiunile legate de tabagism sunt foarte multe, compuşii toxici din fumul de tutun afectând practic toate organele. Frecvenţa îmbolnăvirilor în rândul fumătorilor este, per ansamblu, de 3,5 ori mai ridicată decât în rândul celor care nu fumează. Aerosolii de tutun vin în contact direct cu mucoasa cavităţii bucale, a faringelui, laringelui, esofagului şi cu mucoasa arborelui pulmonar, substanţele toxice din componenţa lor depunându-se la aceste niveluri.

Mucoasa respiratorie permite pasajul compuşilor în sânge, fiind vehiculaţi în toate organele corpului şi având drept consecinţă vasta patologie asociată cu expunerea la fumat.

Afecţiunile cele mai frecvente sunt cele pulmonare, reacţiile acute manifestându-se prin iritaţia şi inflamaţia mucoasei bronşice, responsabilă pentru apariţia unei expectoraţii excesive, tuse şi dezvoltarea edemelor pulmonar. Reacţiile tabagice cronice reprezentate de bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) se manifestă prin bronşită, emfizem pulmonar şi fibroză, cu un coeficient de risc de 20-36% pentru fumătorii peste 50 de ani ce consumă mai mult de 20 de ţigări pe zi.

Acumularea nocturnă a mucusului determină tusea matinală a fumătorului, necesară pentru permeabilizarea arborelui respirator invadat de mucus. Repetarea acestui fenomen în toate dimineţile, trei luni pe an, cel puţin doi ani consecutiv, constituie definiţia bronşitei cronice. Spre deosebire de aceasta, emfizemul pulmonar se caracterizează prin distrugerea pereţilor alveolari, cu apariţia unei insuficienţe respiratorii de tip restrictiv.

Aşadar, afecţiunile respiratorii care ating fumătorii sunt reprezentate, în principal, prin bronşita cronică. Aceasta poate evolua spre emfizem şi insuficienţă respiratorie cronică.

Fumatul poate provoca o serie de cancere: cancerul de plămân. Riscul cancerului de plămân creşte o dată cu intensitatea tabagismului, durata în ani a tabagismului fiind încă mai determinantă decât cantitatea fumată pe zi în apariţia acestei boli: cu cât începutul tabagismului a fost mai precoce, cu atât mai mare este riscul apariţiei cancerului de plămân. Cancerele gurii (fumătorii de pipă, mestecătorii de tutun), de rinofaringe, de laringe şi de esofag sunt, de asemenea, în foarte numeroase cazuri, provocate de consumul de tutun. A fost demonstrată o aso¬ciere între anumite cancere (cancerul de col uterin, cancerul vezicii) şi tabagism. Compuşii toxici ai tutunului pot produce şi alte forme de cancer, cum ar fi cele ale laringelui, faringelui, esofagului, pancreasului, rinichilor şi vezicii urinare.

Bolile cardiovasculare sunt provocate de nicotină şi de oxidul de carbon, care perturbă oxigenarea ţesuturilor, antrenând o creştere a riscului bolilor coronariene (angor, infarct miocardic), a aterosclerozei aortei (anevrism) şi a arteritei membrelor inferioare.

Substanţele toxice vehiculate pe cale sangvină conducând la o reacţie inflamatorie cronică la nivelul peretelui vascular. După expuneri repetate, se constată rigidizarea vaselor sangvine, favorizând apariţia plăcilor de aterom. Asocierea între defectele pereţilor vasculari şi fumat este tipică pentru ruptura anevrismelor de aortă sau pentru disecţia de aortă. Riscul cardiac creşte dacă tabagismul se asociază cu alţi factori de risc vasculari precum contraceptivele orale (pilula). Riscul de arterită este mai ridicat la diabetici. Atunci când scleroza vasculară generată de tabagism afectează creierul, ea poate antrena un accident vascular cerebral. Fumatul este asociat, de asemenea, cu spasmul arterial şi cu tromboza la nivelul întregului pat arterial. Acest fenomen este prezent şi la nivelul arterelor coronare, cu favorizarea apariţiei anginei pectorale şi a infarctului miocardic, cât şi la nivelul arterelor cerebrale, crescând cu 50% riscul accidentelor vasculare cerebrale. Reluarea fumatului după infarct dublează mortalitatea la un an.

Alte afecţiuni legate de consumul de tutun sunt, în prin¬cipal, ulcerul duodenal, ulcerul gastric, boala lui Crohn, osteoporoza şi herniile (legate de tusea fumătorilor). Trebuie menţionat că greutatea corporală a fumătorilor este mai mică decât cea a nefumătorilor.

Alte efecte ale fumatului sunt: impotenţa pentru bărbaţi şi infertilitatea în cazul femeilor, deprimarea sistemului imunitar, creşterea riscului de apariţie a osteoporozei, accentuarea ridurilor faciale, carenţe de vitaminele A, C şi E. Fumatul alterează simţul gustativ şi olfactiv, iar ulcerele digestive sunt mai dese şi mai greu de tratat în cazul fumătorilor.





Dostları ilə paylaş:
  1   2   3


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə