Strasbourg 11 iulie 2006 În cazul Boicenco c. Moldovei



Yüklə 185.24 Kb.
səhifə4/4
tarix30.12.2018
ölçüsü185.24 Kb.
1   2   3   4

B. Aprecierea Curţii
148. Curtea reiterează că „legalitatea” arestului în baza legii interne este elementul primar, dar nu întotdeauna şi cel decisiv. Curtea trebuie convinsă suplimentar că arestul în perioada în cauză a fost compatibil cu scopul articolului 5 § 1, care este de a preîntâmpina privarea persoanei de libertate într-o manieră arbitrară. Pe lângă aceasta, Curtea trebuie să se asigure că legislaţia internă este în concordanţă cu Convenţia, inclusiv principiile generale exprimate sau sugerate de aceasta (Baranowski, citat mai sus, §51).

149. La acest ultim punct, Curtea accentuează că dacă este vorba de privare de libertate, o deosebită importanţă este acordată faptului ca principiul general certitudinii legale să fie respectat. Este deci esenţial ca să fie clar definite condiţiile pentru privarea de libertate şi ca legea însăşi să fie previzibilă în aplicare, în aşa fel întrunind standardul de „legalitate” stabilit de Convenţie, standard care necesită ca legea respectivă să fie suficient de exactă pentru a-i permite persoanei – dacă are nevoie, de a beneficia de sfatul corespunzător – să prevadă, până la un nivel rezonabil în anumite circumstanţe, consecinţele pe care o anumită acţiune le poate provoca (vezi Steel şi Alţii v. Regatul Unit, judecata din 23 septembrie 1998, Rapoartele 1998-VII, § 54).

150. În cazul de faţă Curtea observă că după 23 iulie 2005 nici un mandat judiciar de arest care ar autoriza sau ar prelungi arestul reclamantului nu a fost emis pe numele acestuia.

151. Guvernul a invocat mai multe articole din Codul de procedură penală care, în opinia lui, constituiau o bază legală pentru arestul reclamantului după expirarea mandatului de arestare la 23 iulie 2005 (vezi paragraful 146 de mai sus).

152. Analizând articolele în cauză, Curtea a constatat că nici unul dintre ele nu permite deţinerea reclamantului în lipsa unui mandat de arest. Mai mult ca atât, chiar dacă s-ar presupune că vreo prevedere invocată de Guvern ar fi permis un astfel de arest, aceasta ar contraveni cu articolul 25 al Constituţiei, care prevede în termeni clari că arestarea este posibilă numai în baza unui mandat şi că acesta nu poate fi eliberat decât pentru o durată de 30 de zile. Acest fapt este confirmat şi de prevederile articolului 177 al Codului de procedură penală (vezi paragraful 65 de mai sus), ce reconfirmă prevederile articolului 25 din Constituţiei prin faptul că arestarea preventivă poate fi aplicată numai în baza deciziei instanţei de judecată.

153. Din cele menţionate, se deduce că deţinerea în arest a reclamantului după expirarea mandatului de arestare la 23 iulie 2005 nu a fost bazată pe o prevedere legală.

154. Prin urmare, şi în această privinţă a avut loc Încălcarea articolului 5 § 1 din Convenţie.
V. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 34 DIN CONVENŢIE
A. Argumentele părţilor
155. Reclamantul a declarat că refuzul autorităţilor de a le permite avocaţilor săi şi unui medic privat să-l vadă şi să consulte fişa lui medicală a constituit o împiedicare a accesului la Curte. El a afirmat că o examinare de către un medic independent era necesară pentru a determina cauzele stării sale de sănătate după 20 mai 2005, starea sa reprezentă şi calitatea tratamentului medical primit la Spitalul de Psihiatrie. Un astfel de raport ar fi fost de asemenea util pentru a evalua costurile aproximative ale viitorului tratament, într-un mod asemănător cu cel din Mikheyev v. Rusia, nr. 77617/01, 26 ianuarie 2006.

156. Guvernul a susţinut că avocaţii reclamantului nu au depus nici o cerere la Spitalul de Psihiatrie pentru informaţii privitoare la starea lui de sănătate şi asistenţa medicală acordată reclamantului. Cât priveşte examinarea de către un medic privat, Guvernul a repetat că reclamantul primea toate îngrijirile medicale necesare de la medicii din Spitalul de Psihiatrie. Guvernul nu a prezentat nici o observaţie cu privire la fondul plângerii, care a fost depusă de reclamant pentru prima dată în observările lui datate cu 31 martie 2006. Ei au prezentat doar observaţiile lor în linii generale afirmând că nu a avut loc încălcarea articolului 34 din Convenţie.


B. Aprecierea Curţii
157. Curtea reaminteşte că articolul 34 din Convenţie impune Statelor Contractante obligaţia de a nu împiedica exercitarea dreptului de a înainta cereri individuale Curţii. Întreprinderea de măsuri în vederea excluderii impedimentelor în exercitarea efectivă a dreptului de cerere individuală presupune înlăturarea oricăror interferenţe cu dreptul individual de a prezenta şi a urmări cererea sa în faţa Cuţii (vezi, printre alte cazuri, şi mutatis mutandis, Akdivar şi Alţii v. Turcia, 16 Septembrie 1996, Rapoartele 1996-IV, p. 1219, § 105; Kurt v. Turcia, 25 Mai 1998, Rapoartele 1998-III, p. 1192, § 159; Tanrıkulu v. Turcia [GC], nr. 23763/94, ECHR 1999 IV; Sarli v. Turcia, nr. 24490/94, § 85-86, 22 Mai 2001; şi Orhan v. Turcia, nr. 25656/94, 18 iunie 2002).

158. În prezentul caz, Curtea observă că esenţa plângerii reclamantului la acest capitol este că avocaţii lui au vrut să stabilizeze starea de sănătate a reclamantului printr-o sursă independentă, şi anume, un medic privat. Curtea observă în continuare că avocaţii reclamantului au informat clar autorităţile statale că este necesar ca ei şi un medic privat să-l vadă pe reclamant şi fişa sa medicală cu scopul de a-i asigura apărarea drepturilor în faţa Curţii (vezi paragrafele 60-61 de mai sus). Cererea a fost rezonabilă din punctul de vedere al Curţii şi nu se pare că ar fi existat vreun interes public în a o respinge. În plus, Curtea observă că avocaţii reclamantului au fost puşi în imposibilitatea de a prezenta observaţiile lor cât priveşte prejudiciile materiale datorată lipsei accesului la reclamant şi la fişa sa medicală. Curtea conchide că acest fapt a constituit o încălcare a dreptului reclamantului la cerere individuală, care echivala cu neexecutarea din partea Guvernului a obligaţiilor stabilite de articolul 34 al Convenţiei. În consecinţă, s-a produs o încălcare a acestei prevederi.

159. Curtea şi-a exprimat deja îngrijorarea gravă în contextul articolului 3 cu privire la imposibilitatea avocaţilor şi medicilor reclamantului de a avea acces la el. Se consideră că o continuă interzicere a accesului echivalează cu o încălcare gravă a articolului 3 şi accentuează necesitatea urgentă a vinovatului Guvern de a asigura avocaţilor şi medicilor reclamantului accesul imediat şi necondiţionat la reclamant şi fişele medicale.
VI. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
160. Articolul 41 al Convenţiei prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”


A. Prejudiciul material
161. Reclamantul a susţinut că o dată ce avocaţii şi medicii lui nu au avut acces la el, nu s-a putut efectua o evaluare a viitorului tratament rezultat din încălcarea drepturilor sale stipulate de Convenţie. Prin urmare, el a rugat Curtea să rezerve această întrebare şi să indice Guvernului să ofere acces fără de restricţii avocaţilor şi medicilor săi.

162. Guvernul a reiterat poziţia sa că nu a avut loc nici o încălcare a articolului 3 şi că din acest motiv nu se poate discuta despre prejudicii materiale.

163. Curtea consideră că aplicabilitatea articolului 41 în privinţa prejudiciului material (pecuniar) nu este pregătită pentru decizie. Prin urmare, această întrebare trebuie rezervată şi viitoarea procedura necesită a fi stabilită în funcţie de posibilitatea ajungerii la un acord între Guvernul Moldovei şi reclamant.
B. Prejudicii morale
164. Reclamantul a reclamat 75000 EUR pentru prejudiciile morale. El a argumentat că a suferit chinuri psihice de o intensitate deosebit de mare. A repetat declaraţiile cu privire la maltratare, la starea de stupor şi lipsa îngrijirilor medicale, malnutriţie, în urma căreia a pierdut 35 de kg în 99 de zile, lipsa investigaţiei cererii sale cu privire la maltratare, privarea ilegală de libertate şi împiedicarea accesului la Curte.

165. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant argumentând că acesta nu a reuşit să aducă exemple concrete ale practicii aplicabile în susţinerea afirmaţiile sale. Guvernul a cerut Curţii să respingă cerinţele reclamantului cu referire la despăgubirile morale.

166. Curtea observă numărul semnificativ şi gravitatea extremă a încălcărilor suferite de reclamant. Maltratarea sa şi ulterioara deţinere în spitalul închisorii au fost considerabil agravate de neinvestigarea de către autorităţi a plângerilor reclamantului cu privire la maltratare şi de ulterioara împiedicare a accesului reclamantului la Curte. El de asemenea a fost privat ilegal de libertate pentru o perioadă lungă, după ce a fost arestat timp de trei luni fără motive. Efectuând o evaluarea echitabilă, Curtea alocă 40000 EUR plus orice taxe care ar putea fi încasate.


  1. Cheltuieli de judecată

167. Reprezentanţii reclamantului au solicitat suma de 139,8 EUR în calitate de cheltuieli pentru corespondenţă şi 6683,25 EUR pentru cheltuieli de reprezentare.

168. Până acum în ceea ce priveşte cheltuielile pentru corespondenţă, ei au expediat Curţii copii ale chitanţelor DHL care confirmă plata de 139,8 EUR. Ei au argumentat că o dată ce cazul a fost urgent în sensul articolului 41 din Regulamentul Curţii, utilizarea poştei rapide era justificată.

169. Cât despre taxa de reprezentare, avocaţii au expediat Curţii copii ale chitanţelor bancare care demonstrau plata însumată a 6683,25 EUR primită de la soţia reclamantului.

170. Reprezentanţii reclamantului au prezentat copia contractului încheiat între ei şi soţia reclamantului, potrivit căruia plata pe oră pentru fiecare avocat este de 75 EUR. La copia contractului a fost ataşată o descriere detailată a timpului de lucru, potrivit căreia numărul orelor de muncă a dlui Nagacevshi a fost de 25 de ore, iar a dlui Gribincea, 64.11 ore. Orele petrecute pentru susţinerea pretenţiei în baza articolului 5 § 4 nu au fost luate în consideraţie, această pretenţie fiind retrasă ulterior de reclamant.
171. Ei au susţinut că numărul orelor dedicate cazului nu a fost excesiv şi a fost justificat de complexitatea cazului şi abundenţa detaliilor. Dosarul penal are aproape 800 de pagini. Timpul a mai fost justificat şi de repetatele încercări de a obţine acces la fişa medicală şi de faptul că aproape toată corespondenţa cu Curtea a fost tradusă într-o limbă străină.

172. Cât priveşte taxa de oră - 75 EUR, avocaţii reclamantului au declarat că era în limitele recomandate de Baroul Avocaţilor din Moldova care era între 40-150 EUR. Ei au prezentat o copie a documentului cu privire la taxele recomandate de Asociaţie la 29 decembrie 2005.

173. Mai mult ca atât, ei au susţinut că tariful de 75 EUR pe oră a fost rezonabilă în raport cu experienţa lor şi cu cazurile câştigate anterior în faţa Curţii. Ei au afirmat că statutul organizaţiei non-profit „Juriştii pentru Drepturile Omului” nu reprezenta o piedică în a taxa clienţii. În această privinţă ei au declarat că grantul obţinut de organizaţie nu este suficient nici pentru a acoperi cheltuielile de întreţinere a oficiilor. Ei au mai subliniat costurile mari ale vieţii în Chişinău şi au adus exemple de preţuri la locuinţă şi petrol.

174. Guvernul nu a contestat sumele pretinse pentru cheltuielile pentru corespondenţă. Totodată, nu au fost de acord cu sumele pretinse pentru reprezentare, numind-o excesivă şi ireală în raport cu situaţia economică a ţării şi a salariului mediu lunar. În timp ce au recunoscut complexitatea cazului, ei au contestat numărul de ore oferite asupra cazului şi taxa pe oră solicitată de avocaţi. Ei s-au referit la Organizaţia non-profit „Juriştii pentru Drepturile Omului” şi la faptul că dl Nagacevschi era totodată şi avocat şi avea alte surse de venit în afară de reprezentarea clienţilor în faţa Curţii.

175. Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie incluse într-o despăgubire în baza Articolului 41 din Convenţie, trebuie să fie stabilit dacă acestea au fost reale, necesare şi rezonabile ca sumă (vezi Amihalachioaie v. Moldova, nr. 60115/00, § 47, ECHR 2004 ... ).

176. În prezentul caz, având în vedere lista de cheltuieli prezentată de reclamant, complexitatea cazului şi prestaţia avocaţilor, Curtea consideră că sumele pretinse pentru costuri şi cheltuieli au fost necesare şi rezonabile ca cuantum. Prin urmare, Curtea acordă întreaga sumă pretinsă.


D. Penalităţi
177. Curtea consideră potrivit ca penalitatea să fie calculată în baza ratei minime a dobânzii a Băncii Centrale Europene, la care să se adune trei procente.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă.
2. Susţine faptul că a avut loc încălcarea articolului 3 din Convenţie, din moment ce reclamantul a fost supus la 20 mai 2005 unui tratament inuman şi degradant.
3. Susţine faptul că a avut loc încălcarea articolului 3 din Convenţie în privinţa lipsei unui tratament medical adecvat în perioada 20 mai 2005 şi 20 septembrie 2005.
4. Susţine faptul că a avut loc încălcarea articolului 3 din Convenţie în ceea ce priveşte lipsa unei anchete efective referitor la plângerile reclamantului despre faptul că a fost maltratat de poliţişti.
5. Susţine faptul că a avut loc încălcarea articolului 5 § 1 din Convenţie în ceea ce priveşte detenţia reclamantului fără temei legal în perioada 23 iulie şi 23 decembrie 2005.
6. Susţine faptul că a avut loc încălcarea articolului 5 § 3 din Convenţie în privinţa lipsei motivelor suficiente pentru deţinerea în arest a reclamantului între 23 mai şi 23 iulie 2005.
7. Susţine faptul că a avut loc încălcarea articolului 5 § 3 din Convenţie deoarece în baza articolului 191 din Codul de procedură penală reclamantul nu a avut posibilitatea să obţină eliberare pe parcursul procesului (provizorie sub control judiciar).
8. Susţine că Statul reclamat nu a reuşit să-şi îndeplinească obligaţiunile în conformitate cu articolul 34 din Convenţie.
9. Susţine

(a) că Statul reclamat trebuie să asigure imediat şi fără restricţii accesul avocaţilor şi a medicilor la reclamant şi la fişa lui medicală;

(b) că Statul reclamat trebuie să achite reclamantului, în decurs de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu prevederile articolului 44 § 3 din Convenţie, 40000 EUR (patruzeci de mii de euro) în calitate de prejudiciu moral şi 6823 EUR (şase mii opt sute douăzeci şi trei euro) în calitate de cheltuieli de judecată, convertite în moneda naţională a Statului reclamat la rata aplicabilă la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi încasată;

(c) că începând cu data expirării celor trei luni sus-menţionate până la executarea hotărârii, va trebui achitată o rată simplă a dobânzii la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii a Băncii Centrale Europene pe parcursul perioadei de penalizare plus trei procente.


10. Susţine că problema privind aplicarea articolului 41 din Convenţie pentru evaluarea prejudiciului material nu este pregătită pentru o hotărâre;

În consecinţă,

(a) rezervă întrebarea menţionată mai sus;

(b) invită Guvernul Moldovei şi reclamantul să prezinte, în următoarele trei luni, observaţiile scrise asupra chestiunii şi, în special, să notifice Curţii de orice acord pe care ele l-ar putea încheia;

(c) rezervă procedura ulterioară şi delegă Preşedintelui Camerei, puterea de a stabili ceea ce va fi necesar.
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 11 iulie 2006, conform articolului 77 §§ 2 şi 3 a Regulamentului Curţii.

T.L. Early, Nicolas Bratza, grefier preşedinte



1 Această hotărâre va deveni definitivă în circumstanţele expuse în Articolul 44 §2 din Convenţie. Ea poate fi supusă revizuirilor editoriale.




Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə