Strategia energetică a româniei

Eficiență energetică, energie termică și cogenerare

Elemente de context

Strategia Energetică a României are consumatorul final ca element central, cu obiectivul fundamental al satisfacerii permanente a cererii de energie de moment, la un cost accesibil. În acest scop, trebuie luate în considerare toate resursele existente și cele care se pot dezvolta prin investiții, respectând totodată constrângerile complementare de securitate energetică, de decarbonare și de protecție a mediului înconjurător.

Strategia Energetică va trasa direcții prioritare de acțiune, care să armonizeze capacitatea de implementare a proiectelor de investiții cu atingerea obiectivelor strategice. Astfel, Strategia se va constitui într-un ghid al direcțiilor de acțiune prioritară cu orizont pe termen scurt, mediu și lung.

Pornind de la necesitatea decarbonării industriei energetice pentru a atinge obiectivele UE pentru anul 2030 și pentru a limita creșterea globală a temperaturii atmosferei la 2˚C, căile principale de abordat pe termen scurt și mediu sunt eficiența energetică, sursele regenerabile de energie (SRE), captarea și stocarea CO₂ (CCS) și energetica nucleară. Procesul nu va fi simplu, având în vedere că, prin reducerea cererii de combustibili fosili, prețul acestora va scădea, ceea ce va îngreuna adoptarea noilor tehnologii.

Eficiența energetică este cea mai puțin costisitoare metodă de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră (GES) și conduce concomitent la eficientizarea economică a tehnologiilor, la reducerea gradului de sărăcie energetică și la securitate energetică. Creșterea eficienței energetice este esențială pentru îndeplinirea țintelor de atenuare a schimbărilor climatice. De aceea, discuțiile în cadrul grupului de lucru au avut ca temă principală eficiența energetică.

Tema energiei termice a fost abordată în contextul eficienței energetice în sectoarele clădirilor și serviciilor, respectiv industrial, iar tema cogenerării a fost abordată în cadrul discuțiilor legate de energia termică.

Eficiența energetică

Ținta UE de eficiență energetică în vigoare este de diminuare a consumului de energie cu 20% raportat la proiecția de referință din anul 2007 pentru anul 2020. Pentru România, ținta pentru anul 2020 este o reducere similară de 19%, corespunzătoare unei cereri de energie primară în anul 2020 de 1800 PJ. Pentru anul 2030, UE își propune o reducere cu cel puțin 27% (posibil 30%) a cererii de energie, fără a fi stabilit în mod definitiv modalitatea de calcul a acestei ținte. Pentru moment, România consideră ținta pentru anul 2030 ca fiind stabilită în raport cu aceeași proiecție de referință din anul 2007.

Dacă România își asumă obiectivul de reducere a cererii de energie valabil pentru ansamblul UE, ținta de cerere de energie primară pentru anul 2030 ar fi de 1550-1635 PJ. Conform datelor preliminare de la Institutul Național de Statistică (INS), cererea de energie primară în 2015 a fost de 1380 PJ, cu 420 PJ sub ținta pentru anul 2020 și chiar cu 170-255 PJ sub ținta pentru anul 2030.

Deși ar putea părea ușor de atins, ținta absolută pentru anul 2030 trebuie privită în contextul unor prognoze de creștere economică susținute timp de 15 ani. Din acest motiv, sunt necesare măsuri semnificative de sporire a eficienței energetice în toate ramurile de activitate. Restructurarea sectoarelor industriei cu intensitate energetică ridicată este în mare parte realizată, inclusiv prin investiții în creșterea eficienței energetice, astfel încât potențialul nerealizat rezidă, în prezent, mai ales în sectorul clădirilor. Este importantă continuarea susținută a proiectelor de creștere a eficienței energetice, prin mijloacele tehnice și de capital disponibile, atât timp cât investiția poate fi recuperată pe termen mediu sau lung.

Energie termică și cogenerare

Cererea de energie pentru încălzire reprezintă un segment foarte important al sectorului energetic, fiind concentrată în sectoarele industrial, rezidențial și cel al serviciilor. În sectorul rezidențial, nivelul cererii este în primul rând influențat de climă, temperatura aerului exterior și de nivelul de confort termic al locuințelor. Acesta, la rândul său, depinde de puterea de cumpărare a populației, cultură, tradiție etc. Pentru locuințele mai noi și cele reabilitate, standardul de construcție și termoizolare joacă, de asemenea, un rol important.

Pe termen mediu și lung, două tendințe contradictorii vor determina nivelul cererii de energie termică:

• 
  pe de o parte, schimbările climatice vor aduce ierni mai blânde, iar investițiile în termoizolarea locuințelor vor limita cererea de energie termică; în schimb, va crește cererea de răcire (aer condiționat);
  
• 
  pe de altă parte, creșterea nivelului de trai va înlesni pentru multe gospodării asigurarea unui confort termic mai ridicat, în condițiile în care, în prezent, numeroase locuințe sunt încălzite suboptimal din cauza gradului ridicat al sărăciei energetice. Totodată, este anticipată o creștere a suprafeței construite, pe fondul creșterii nivelului de trai, chiar dacă populația României va continua să scadă.
  

Energia termică pentru încălzirea spațiilor de locuit și industriale poate fi produsă eficient în instalații dedicate (convectoare sau centrale pe bază de gaz natural, instalații de ardere a biomasei, calorifere electrice etc.). De asemenea, în procesul de producție dedicată a energiei electrice (produs energetic deosebit de flexibil în utilizare, cu valoare înaltă) din surse nucleare sau pe bază de combustibili fosili, rezultă și o cantitate importantă de energie termică.

În mod ideal, un sistem energetic eficient utilizează integral energia termică rezultată din procesul de producție a energiei electrice. Aceasta poate acoperi o bună parte sau chiar complet nevoile de încălzire, dacă centrala se află în apropierea unei zone cu densitate mare a cererii de încălzire. Energia termică nu poate fi însă transportată pe distanțe mari, din cauza pierderilor din rețelele de transport și distribuție, mai mari decât cele pentru transportul și distribuția combustibililor folosiți în obținerea energiei termice.

Din motive de eficiență energetică, Strategia UE referitoare la Încălzire și Răcire promovează unitățile de cogenerare, adică de producere simultană a energiei termice spre utilizare finală și a energiei electrice sau mecanice. În situația optimă, ele sunt situate în apropierea centrelor urbane sau industriale, astfel încât energia termică produsă în cogenerare în fiecare locație să corespundă în cât mai mare măsură cererii.

Atât instalațiile dedicate de producere a energiei termice, cât și cele în cogenerare pot avea capacități mari (zeci sau sute de MW) asociate unui sistem extins de distribuție a agentului termic prin conducte, sau capacități mici și medii distribuite în spațiu, cu o rețea mai restrânsă de distribuție (chiar o singură unitate locativă, în unități de tip micro-CHP).

În prezent, în România capacitățile în funcțiune de producție a energiei electrice prin cogenerare sunt, de regulă, mari, centralizate. În ultimii ani, numeroase unități de cogenerare din orașe au fost dezafectate, din cauza neîncadrării în cerințele de mediu, a lipsei investițiilor în mentenanța rețelelor de distribuție, a serviciilor de slabă calitate oferite consumatorilor și, în general, a proastei gestiuni la nivelul autorităților locale.

În schimb, instalațiile dedicate de producere a energiei termice sunt adesea descentralizate – centrala termică pe gaz natural pentru o singură locuință, soba pe lemne sau caloriferul electric. Cogenerarea de putere medie și mică reunește avantajele cogenerării cu sistemul eficient de distribuție a energiei termice, însă costurile relativ ridicate ale investiției inițiale în aceste centrale micro-CHP au limitat, până în prezent, gradul de penetrare al acestora.

O bună ocazie de a înlocui un sistem de încălzire vechi este momentul renovării unei clădiri. România ar trebui să adopte o abordare integrată a sectorului de încălzire a clădirilor, prin coordonarea și utilizarea mijloacelor disponibile prin directivele europene relevante, cum ar fi Directiva cu privire la Eficiența Energetică, Directiva referitoare la Performanța Energetică a Clădirilor, Directiva cu privire la Sursele Regenerabile de Energie etc. Sunt necesare investiții substanțiale în creșterea eficienței energetice, începând cu direcțiile de acțiune prevăzute în Planul Național de Acțiune în domeniul Eficienței Energetice (PNAEE) pentru anul 2020 și continuând cu alte măsuri conexe – contorizarea individuală a consumului de agent termic în fiecare apartament branșat la SACET, în paralel cu montarea de robinete termostatice pentru fiecare calorifer în parte etc.

Vor fi stabilite căi alternative de acțiune, ca răspuns la următoarele întrebări:

• 
  Cum ar trebui prioritizate resursele de finanțare și forța de muncă calificată pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale?
  

• 
  Reducerea cât mai mare a consumului de energie în ansamblu, prin lucrări de anvelopare termoizolantă pentru o suprafață încălzită cât mai mare, respectiv pentru un număr cât mai mare de gospodării (de preferință, cele din blocurile de locuințe).
  
• 
  Consumul eficient al energiei, mai cu seamă în gospodăriile individuale care nu-și permit costurile cu încălzirea și care beneficiază de ajutor de stat în acest sens.
  
• 
  Care este soluția optimă, din punct de vedere al eficienței energetice și al sustenabilității economice de asigurare a necesarului de energie termică, pentru blocuri de locuințe racordate la sistemul de alimentare centralizat cu energie termică (SACET)? Cogenerare sau sistem separat de producere energie termică/apă caldă?
  
• 
  Acolo unde soluția optimă este cogenerarea (probabil în majoritatea cazurilor, cel puțin din punct de vedere energetic), va fi aleasă utilizarea în continuare a sistemelor centralizate la nivel de localitate sau vor fi preferate noi investiții în sisteme de cogenerare de putere medie și mică (la nivel de cvartal, de stradă, de bloc, de scară de bloc sau chiar de apartament)? Cum se va asigura finanțarea lucrărilor necesare?
  
• 
  Acolo unde, din cauza infrastructurii învechite, respectiv a gestiunii defectuoase urmate de debranșarea unui număr mare de apartamente de la SACET, soluția este sistemul dedicat energiei termice, utilizarea unităților de încălzire separat pentru fiecare gospodărie (convectoare sau centrale termice pe gaz natural, pompe de căldură, încălzire electrică etc.) sau noi mecanisme de încurajare a unităților de încălzire în comun la nivel de stradă, scară de bloc, bloc, cvartal sau cartier?