Strategia energetică a româniei

Politici fiscale cu impact asupra cererii și a ofertei

Principii și obiective de definire a cadrului fiscal

Resursele de țiței și gaz natural au caracter strategic și sunt proprietatea cetățenilor, reprezentați prin statul român. În stabilirea cadrului fiscal pentru industria țițeiului și a gazelor naturale, autoritățile trebuie să găsească formula ce asigură concomitent atingerea obiectivelor strategice și maximizarea beneficiilor socio-economice. Trebuie luate în calcul redevențele, taxele și impozitele plătite de către companiile din sector la bugetul de stat și bugetele locale, subvențiile de orice fel oferite acestor companii, numărul de locuri de muncă și impactul economic și social al acestora, precum și impactul asupra mediului înconjurător și a biodiversității, cu internalizarea costurilor aferente.

Proiectele în sectorul hidrocarburilor au durate lungi de la prospectare la dezvoltare și implementare, și perioade de operare de ordinul deceniilor. Din acest motiv, principiul maximizării beneficiilor socio-economice se aplică din perspectiva unui termen lung, ceea ce presupune un cadru fiscal stabil, predictibil, echitabil și avantajos atât pentru stat, cât și pentru investitor.

Optimizarea cadrului fiscal presupune stabilirea nivelurilor și tipurilor de taxare, respectiv a clauzelor de operare pentru companiile din sector. Scopul este de a maximiza beneficiile pentru cetățenii români din perspectivă socio-economică integrată, nu neapărat veniturile de termen scurt la bugetul de stat. Concomitent, se urmăresc obiective de securitate energetică și alte aspecte strategice.

Dacă România urmărește să-și asigure o proporție cât mai mare a consumului intern de petrol și gaz natural din producție internă, cadrul fiscal trebuie să încurajeze companiile din sector să investească suficient pentru a menține producția la nivelul corespunzător. Mai mult, dacă opțiunea strategică este de a maximiza producția internă de țiței și gaz natural, independent de nivelul consumului intern, atunci politicile fiscale trebuie să fie atractive pe plan internațional, pentru a atrage investiții și a stimula un nivel ridicat de activitate.

Nivelul și volatilitatea prețurilor de referință ale țițeiului și ale gazului natural, raportate la costul producției pentru diferite categorii de zăcăminte, reprezintă un factor important în calculele ce definesc tipurile și nivelurile de taxare, respectiv gradul de flexibilitate a acestora.

Cadrul fiscal al segmentului upstream: abordarea statului român

În ultimii doi ani, Guvernul României a inițiat și amânat în mod repetat actualizarea cadrului fiscal pentru sectorul petrolului și al gazului natural, intervenind în schimb cu introducerea intempestivă de taxe și impozite (cum ar fi „taxa pe stâlp”), pentru creșterea veniturilor bugetare pe termen scurt.

Noul cadru fiscal, așteptat să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2017, se află încă în stadiul de draft de proiect legislativ. Forma sa finală este de importanță majoră pentru activitatea companiilor din sector. Cadrul fiscal trebuie să aducă realism, claritate, stabilitate şi predictibilitate asupra tipurilor de taxe, impozite şi redevenţe, precum și a nivelurilor acestora. Este necesară consultarea tuturor factorilor implicați înainte de luarea deciziilor cu impact semnificativ.

Ministerul Finanțelor Publice analizează oportunitatea introducerii unei taxe suplimentare pe profit pentru companiile cu activitate de producție a hidrocarburilor în România, compensată în anumită măsură prin deductibilitatea investițiilor, fără a modifica nivelul redevențelor.

În vreme ce Guvernul are interesul legitim de a maximiza pe termen lung „partea statului”, trebuie prevenit riscul pentru cadrul fiscal de a deveni atât de împovărător încât unii operatori să renunțe la activitatea din România. Mai mult, cadrul fiscal petrolier trebuie să stimuleze investițiile în creșterea producției din zăcăminte marginale, care pot constitui o oportunitate pentru firmele mici. Pentru astfel de zăcăminte este oportun un tratament fiscal diferențiat.

O altă propunere formulată în cadrul sesiunii de lucru este introducerea titlului asupra unei cantităţi de gaz natural, care să poată fi acceptat şi utilizat de sistemul bancar ca titlu de valoare. Această practică ar spori capacitatea de îndatorare și de realizare a investițiilor pentru producătorii de gaz natural din România.

În contextul obligațiilor de asigurare a infrastructurii aferente combustibililor alternativi, participanții la sesiunea de lucru au sugerat ca acest segment să fie lăsat să se dezvolte în funcţie de cerere, fără constrângeri de ordin reglementativ suplimentare celor necesare conformării directivelor europene.

Accizarea carburanților

Prețul cu amănuntul al carburanților include accizele și taxele reglementate. Conform datelor prezentate de Comisia Europeană¹⁰, nivelul minim al accizei pentru carburanți folosiți în transporturi, stabilit la nivel european (la un curs de schimb valutar de 1€ = 4,5 lei), este de:

• 
  0,359 €/litru (1,61 lei/litru) pentru benzină fără plumb;
  
• 
  0,330 €/litru (1,48 lei/litru) pentru motorină; pentru uzul la scară comercială și în industrie, rata minimă a accizei este de 0,021 €/litru (0,09 lei/litru);
  
• 
  0,064 €/litru (0,28 lei/litru) pentru GPL; pentru uzul la scară comercială și în industrie, rata minimă a accizei este de 0,021 €/litru (0,09 lei/litru).
  

Deși puterea de cumpărare în România este sub media europeană, statul român aplică accize mai mari decât minimul impus. Astfel, pentru carburanții comercializați la pompă acciza la motorină este de 1,93 lei/litru, la benzina fără plumb de 2,08 lei/litru, iar la GPL de 0,31 lei/litru. Pentru motorina folosită în industrie, respectiv de către operatorii de transport de persoane și de marfă, diferența între nivelul accizei minime și cea practicată în România este de 1,84 lei/litru. Situația este similară pentru carburanții cu alte destinații, precum încălzirea și gătitul.

Motivul pentru un nivel mai ridicat al accizării carburanților decât cel minim impus la nivel european, practicat mai mult sau mai puțin de fiecare stat membru UE, este de a asigura veniturile bugetare pentru întreținerea rețelei de drumuri. Pe de altă parte, datorită emisiilor reduse de GES, biocarburanții nu sunt accizați în România. Unele state includ în politica de taxare a carburanților și impactul socio-economic negativ al ambuteiajelor, al accidentelor rutiere etc.

Colectarea accizei la carburanți este mult mai ușoară decât a altor taxe și impozite. Dat fiind gradul relativ redus de colectare fiscală în România față de nivelul european, este de înțeles strategia statului de a maximiza veniturile din taxarea carburanților, deși acest lucru se reflectă în accesul la mobilitate și, în general, în nivelul de trai al cetățenilor.

În cadrul programului OPERA-CLIMA, finanțat de către Banca Mondială, una dintre modalitățile identificate de a reduce emisiile de GES din transporturi, în vederea atingerii țintelor pentru anul 2030, este de a ridica și mai mult accizarea carburanților. Deși în unele state europene se aplică un nivel mai ridicat al accizelor decât în România, acele țări au o putere de cumpărare net superioară. Astfel, gradul de suportabilitate al prețului carburanților în România poate fi considerat ca fiind atins, chiar dacă scăderea prețului țițeiului a redus și prețul la pompă în ultimii doi ani. De aceea, eventualele creșteri suplimentare ale accizelor până în anul 2030 (în afara ajustării cu inflația) trebuie să fie bazate pe studii bine fundamentate și doar în corelație cu creșterea puterii de cumpărare.

Accizarea gazului natural

Conform datelor Comisiei Europene, în baza Anexei I a Legii 227/2015 privind Codul Fiscal, în România acciza la gazul natural utilizat drept combustibil pentru încălzire este puțin peste nivelul minim stabilit în cadrul UE atât pentru consumatorii comerciali, cât și pentru cei necomerciali, cu mențiunea că gospodăriile și consumatorii de gaz natural utilizat pentru producerea agentului termic în sistem centralizat sunt scutiți de la plata accizei.

Astfel, acciza la gazul natural utilizat pentru încălzire de către consumatorii comerciali este de 0,18 €/GJ (0,648 €/MWh; 2,916 lei/MWh), cu 20% mai mare decât nivelulul minim stabilit la nivel european de 0,15 €/GJ (0,54 €/MWh; 2,43 lei/MWh). Pentru consumatorii necomerciali, acciza este de 0,337 €/GJ (1,216 €/MWh; 5,472 lei/MWh), cu aproximativ 12% mai mare decât nivelul minim european de 0,30 €/GJ (1,08 €/MWh; 4,86 lei/MWh).

Singurul segment de consum pentru care acciza la gaze este semnificativ mai mare decât nivelul minim este cel industrial și comercial pentru alte destinații decât încălzirea: 2,79 €/GJ (10,04 €/MWh; 45,2 lei/MWh) față de nivelul minim de 0,30 €/GJ (1,08 €/MWh; 4,86 lei/MWh). Diferența este de 40,34 lei/MWh. Astfel, România este una dintre puținele țări europene în care taxarea gazelor este mai mare pentru consumatorii industriali decât pentru cei casnici, din rațiuni de protecție socială.