Stările hipertensive în sarcină – aspecte practice de conduită a sarcinii şi naşterii

OBSTETRICĂ ŞI GINECOLOGIE

STĂRILE HIPERTENSIVE ÎN SARCINĂ – ASPECTE PRACTICE DE CONDUITĂ A SARCINII ŞI NAŞTERII

Gheorghe Paladi, Olga Cerneţchi, Uliana Tabuica, Iana Gaevscaia,

Inga Oprea, Liliana Untilă

Catedra Obstetrică şi Ginecologie (rezidenţiat)

Summary

Hipertension in pregnancy – practical aspects of pregnancy and labor management

Late gestosis still remains a disputed problem in the contemporary obstetrics, and it has an important role in composing maternal and perinatal mortality and morbidity rates. These pathological states are the cause of about 1/5 of maternal deaths. The objective of this study was to asses the basic perinatal and obstetrical outcomes in women with hypertension in pregnancy, while being compared with the similar outcomes from the period prior to implementation of the contemporaneous management and classification. It has been established, that active management of the women with preeclampsia (i.e. immediate induction of the labor), administration of short term antihypertensive drugs, in order to avoid cerebro-vascular complication, and administration of magnesial therapy for seizure prophylaxis, has improved basic obstetrical and perinatal outcomes, comparing with the period prior to implementation of the new classification and management.

Rezumat

Până la momentul de faţă gestozele tardive rămân o problemă actuală a obstetricii conteporane şi ocupă un loc important în structura mortalităţii şi morbidităţii materne şi perinatale. Ele sunt cauza a circa 1/5 din numărul total de decese materne. Scopul prezentei lucrări a fost evaluarea indicilor obstetricali şi perinatali de bază la pacientele cu stări hipertensive în sarcină, fiind comparaţi cu indicii similari din perioada precedentă implementării tacticii şi clasificării contemporane. S-a constatat, că conduita activă a pacientelor cu preeclampsie, adică finisarea cât mai urgentă a sarcinii în interesele mamei, administrarea tratamentului antihipertensiv de scurtă durată, scopul căruia este prevenirea complicaţiilor cerebro-vasculare şi a terapiei magneziale pentru profilaxia convulsiilor a permis ameliorarea indicilor obstetricali şi perinatali de bază comparativ cu perioada anterioară implementării noii clasificării şi conduite.

Actualitatea temei

Până la momentul de faţă gestozele tardive rămân o problemă actuală a obstetricii conteporane şi ocupă un loc important în structura mortalităţii şi morbidităţii materne şi perinatale. Ele sunt cauza a circa 1/5 din numărul total de decese materne, contribuţia lor variind de la 12,9% în ţările în curs de dezvoltare până la 27,9% în SUA. În structura cauzelor de deces matern gestozele ocupă tradiţional locul 2-3.

Stările hipertensive în sarcină sunt majorii contribuitori ai morbidităţii şi mortalităţii materne şi perinatale. Anual, de complicaţiile preeclampsiei decedează circa 50.000 de gravide. În particular, în Moldova în anul 2008 au fost înregistrate 18,1 la 1000 naşteri cazuri de preeclampsie/eclampsie, aceste stări fiind responsabile pentru 13% din mortalitatea maternă. Mortalitatea maternă în eclampsie variază între 1 şi 20%, cea perinatală – între 1,5 şi 35%.

Hipertensiunea în sarcină se diagnostica în 7-9 % cazuri, ce menţine actualitatea persistentă a acestei probleme şi dictează necesitatea elaborării şi perfectării permanente a conduitei sarcinii şi naşterii la aceste paciente în scopul diminuării indicilor obstetricali şi perinatali (decolarea prematură a placentei normal inserate, moartea antenatală a fătului, retardul de dezvoltare intrauterină a fătului ş.a.)

În anii 2000-2001 în Republica Moldova în practica obstetricală a fost implementată noua clasificare a stărilor hipertensive în sarcină (hipertensiunea indusă de sarcină, preeclampsia/eclampsia) în schimbul celei vechi (edeme gestaţionale, nefropatie gr. I, II, III, preeclamsie, eclampsie), ce a prevăzut şi revederea tacticii de conduită a acestei categorii de gravide.
Scopul lucrării

Evaluarea indicilor obstetricali şi perinatali de bază la pacientele cu stări hipertensive în sarcină, fiind comparaţi cu indicii similari din perioada precedentă implementării tacticii şi clasificării contemporane (anii 1998-2000).

Materiale şi metode

În studiu au fost incluse 93 paciente cu preeclampsie/eclampsie - forme avansate a stărilor hipertensive induse de sarcină, care au fost internate în secţiile obstetricale ale IMSP SCM-1 mun. Chişinău pe parcursul anilor 2001-2008. În această perioadă în maternitate au fost înregistrate 45332 naşteri, aşa deci incidenţa preeclampsiei/eclampsiei a constituit 0,2%.

Au fost evaluate datele anamnestice (vârsta, paritatea, afecţiunile extragenitale, particularităţile evoluţiei sarcinii), ale evoluţiei bolii (durata, cifrele TA la prima evaluare, adaosul ponderal etc), datele obiective (edeme, valorile TA, simptomele clinice subiective), rezultatele investigaţiilor de laborator (proteinuria, teste hepatice, hemostaziograma etc) cu aprecierea tacticii de conduită (durata tratamentului antihipertensiv, indicaţiile pentru finisarea sarcinii, modalitatea naşterii etc).

Rezultate şi discuţii

La aprecierea vârstei gravidelor cu preeclampsie s-a constatat că 10 (10,75%) din ele erau la vârsta de până la 20 ani, 54 (58,06%) – între 21 şi 30 ani, 13 gravide (13,98%) – între 31 şi 35 ani şi 16 (17,2%) – peste 35 ani. Primipare erau 52 (55,91%) gravide, multipare – 44,09%, dintre care la II-III sarcină – 29,03%, la IV şi mai mult – 15,06%.

Printre patologiile extargenitale cel mai frecvent întâlnite la pacientele cu preeclampsie se enumeră: patologie renală (preponderent acutizarea pielonefritei cronice sau pielonefrita gestaţională) – în 33 (35,48% cazuri), obezitatea gr. II-III – la 29 (31,2%) femei, hipertensiunea arterială cronică – la 9 (9,67%) femei.

De menţionat că la 9 (9,68%) femei sarcinile precedente la fel au fost complicate cu stări hipertensive.

Repartizarea pacientelor conform vârstei gestaţionale la internare a constatat: (fig. 1)

Aşadar, din datele prezentate în diagramă reiese, că circa jumătate (47,3%) paciente au născut prematur, inclusiv 12,9% - între 29 şi 32 săpt, fiecare a treia (30,1%) – între 33 şi 36 săptămâni gestaţionale şi doar 4,3% - până la 28 săptămâni.

Analizând prezenţa triadei clasice de simptome caracteristice pentru preeclampsie (hipertensiune arterială, proteinurie, edeme) am constatat că edemele gestaţionale au fost prezente la 73 (78,5%) paciente pe membrele inferioare, la 27 (29,03%) – pe mâini, doar la 7 (7,52%) paciente constatându-se edeme generalizate, ce încă odată confirmă instabilitatea acestui criteriu de dignostic. Adaos ponderal patologic în sarcină a fost depistat la 24 (25,8%) paciente.

Deşi prezenţa proteinuriei este criteriul de bază pentru stabilirea diagnosticului de preeclampsie, la 23 (24,7%) femei ea a fost absentă, diagnosticul stabililindu-se în baza valorilor tensiunii arteriale sau/şi a prezenţei simptomelor clinice. O altă explicaţie a acestui fapt poate fi internarea pacientei în stare gravă, ce a făcut imposibilă aprecierea pierderii nictemerale de proteine cu urina, fiind imperativ necesară rezolvarea sarcinii după o pregătire preoperatorie adecvată.

Figura 1. Repartizarea pacientelor cu preeclampsie conform vârstei

gestaţionale la naştere

Dintre celelalte 75,3% paciente la care s-a stabilit proteinurie peste 0,3g/24 ore, la 22 (23,65%) femei ea nu a depăşit 1g, la 11 (11,8%) – s-a aflat în limitele de 1,1 şi 3,0g/24 ore, la 6 (6,45%) femei depăşind 3 g/nictemeral.

Apreciind valorile tensiunii arteriale la prima evaluare, peste 4-6 ore şi sub tratament am constatat (tab.1):

Tabelul 1

Valorile tendiunii ateriale în dinamică la pacientele cu preeclampsie incluse în stduiu

	140/90 mm Hg	150/100 mm Hg	160/110 mm Hg	>160/110 mm Hg
TA la prima evaluare	26 (27,95%)	28 (30,1%)	18 (19,35%)	21 (22,58%)
TA peste 4-6 ore	44 (47,3%)	28 (30,1%)	15 (16,2%)	6 (6,45%)
TA sub tratament antihipertensiv	25 (26,88%)	48 (51,6%)	16 (17,2%)	4 (4,3%)

Astfel, la 41,9% paciente diagnosticul de preeclampsie putea fi stabilit chiar la internare (la prima evaluare a valorilor TA de 160/110 mm Hg şi mai mult), ce a impus abordarea unei conduite active de tratament şi, la termene de peste 34 săptămâni gestaţionale - finisarea rapidă a sarcinii.

Atât mai necesar era managementul activ al sarcinii în cazul ineficienţei tratamentului antihipertensiv, care se manifesta prin menţinerea unor valori crescute ale TA şi/sau apariţia simptomelor clinice: cefalee – la 82 (88,1%) femei, dureri epigastrale – la 20 (21,5%), greaţă, vomă – la 19 (20,4%), dereglări vizuale (scotoame) – la 20 (21,5%), dispnee, cianoză – la 6 (6,45%) paciente. Aşadar, practic toate pacientele au avut cel puţin 2 simptome clinice din cele enumerate, ce încă o dată a confirmat diagnosticul de preeclampsie.

Rezultatele investigaţiilor de laborator au fost mai puţin sugestive, datele furnizate de ele doar în câteva cazuri au confirmat gravitatea procesului: la 22 (23,6%) femei s-au constatat valori crescute ale transaminazelor, trombocitopenie sau scăderea dinamică a numărului de trombocite – la 12 (12,9%) paciente, la 11 (11,8%) – alte dereglări ale hemostazei, în 21 (22,5%) cazuri – oligurie.

Considerăm importantă descrierea diagnosticului la internare. La fiecare a doua pacientă (47 sau 50,5%) la internare s-a stabilit diagnosticul de hipertensiune arterială indusă de sarcină, la 14 (15,1%) – de preeclampsie, în 32 (34,4%) cazuri – de preeclampsie severă, ce încă odată confirmă necesitatea abordării complexe în cazul stărilor hipertensive, diagnosticul definitiv fiind posibil doar după supraveghere muniţioasă asupra valorilor TA, stării generale a gravidei şi intrauterine a fătului, aprecierea proteinuriei, luarea în consideraţie a simptomelor clinice subiective şi a rezultatelor investigaţiilor de laborator.

Conduita acestor paciente a prevăzut administrarea tratamentului antihipertensiv la 90 (96,77%) paciente, profilaxia convulsiilor – la 77 (82,8%) femei, doar 65 (69,9%) femei au fost transferate în secţia de terapie intensivă.

Printre cele mai pe larg utilizate în studiu preparate antihipertensive putem enumera: Metildopa – 81 (87,1%), beta-blocante -5 (5,4%), blocanţi ai canalelor de calciu (Nifedipina) – 35 (37,6%), Sulfat de magneziu – 33 (35,5%) femei.

Indicaţiile de bază pentru rezolvarea sarcinilor au fost: însăşi diagnosticul de preeclampsie severă, care pune în pericol viaţa mamei şi a fătului – la 70 (75,26%) femei, decolarea prematură a placentei normal inserate – în 2 (2,15%) cazuri, starea gravă intrauterină a fătului (confirmată prin Doppler-metrie) – la 31 (33,3%) femei, termenul peste 36 săptămâni şi persistenţa preeclampsiei – la 8 (8,6%) paciente.

Simptomele ce indicau la agravarea stării pacientei, ce indica progresarea procesului spre preeclampsie severă au fost: în 29 (31,2%) cazuri – creşterea valorilor TA peste 160/110 mm Hg, în 3 (3,22%) cazuri - proteinurie peste 3 g, în 32 (34,4%) cazuri – apariţia simptomelor clinice subiective, în 4 (4,3%) cazuri – oligurie.

Tratamentul în caz de agravare a fost: terapie antihipertensivă – la 57 (61,3%) femei, terapie magnezială – la 60 (64,5%) paciente, 36 gravide au fost transferate în secţia ATI pentru o monitorizare mai strictă.

După stabilirea diagnosticului sarcina a fost prelungită cu: mai puţin de 12 ore – în 37 (39,8%) cazuri, între 12 şi 24 ore – la 5 (5,4%) femei, 24-48 ore – în 34 (36,55%) cazuri, până la 8-10 zile – în 14 (15,05%) cazuri şi doar în 3 (3,2%) cazuri sarcina a fost prelungită cu 2-4 săptămâni, această perioadă fiind absolut necesară pentru obţinerea unei viabilităţi mai sigure a fătului în termene foarte precoce de stabilire a preeclampsiei. În aceste cazuri sarcina a fost prelungită doar în interese fetale, fiind foarte strict monitorizată starea mamei.

Analizând modalitatea în care s-a realizat naşterea la femeile cu preeclampsie, am constatat, că în 81 (87,1%) cazuri s-a finisat prin operaţie cezariană, restul 12 (12,9%) femei născând pe căi naturale, dintre care la 10 (10,7%) femei travaliul a debutat spontan, în 2 (2,15%) cazuri s-a recurs la amniotomie şi perfuzie de oxitocină.

Printre cele mai grave complicaţii materne înregistrate la pacientele incluse în studiu, putem enumera: în 1 (1,07%) caz starea pacientei s-a agravat până la eclampsie, în 3 (3,2%) cazuri naşterea s-a complicat cu decolarea prematură a placentei normal inserate, în 2 (2,15%) cazuri – cu hemoragii masive în postpartum.

Complicaţiile fetale şi/sau neonatale au fost: retard de dezvoltare de gr. I-II – la 27 (29,03%) femei, de gr. III – la 7 (7,52%) femei.

În 1 caz (1,07% sau 10,7‰) s-a înregistrat mortea antenatală a unui făt din duple ca consecinţă a sindromului de transfuzie feto-fetală. În alt caz (1,07%) s-a înregistat moartea neonatală precoce, cauza fiind anomaliile de dezvoltare ale fătului. Astfel, mortalitatea perintală a constituit 21,5‰.

În concluzie am vrea să constatăm, că conduita activă a pacientelor cu preeclampsie, adică finisarea cât mai urgentă a sarcinii în interesele mamei, administrarea tratamentului antihipertensiv de scurtă durată, scopul căruia este prevenirea complicaţiilor cerebro-vasculare şi a terapiei magneziale pentru profilaxia convulsiilor a permis ameliorarea indicilor obstetricali şi perinatali de bază comparativ cu perioada anterioară implementării noii clasificării şi conduite. Astfel, a scăzut numărul cazuilor de eclampsie (1 caz la 45332 naşteri) comparativ cu1 caz la 1313 naşteri. Nivelul mortalităţii perinatale la femeile incluse în studiu a fost de 2 ori mai mic decât în perioada precedentă (21,5‰ comparativ cu 46,05‰), preponderent din contul mortalităţii antenatale (10,7‰ comparativ cu 32,9‰).

Bibliografie

1. 
   American College of Obstetricians and Gynecologists. Hypertension in pregnancy. ACOG Technical Bulletin N. 219. Washington, DC. The College; 2006: p. 1-8.
   
2. 
   Baker Ph. Sistemic disease: toxemia. Book of Abstracts of XVI FIGO World Congress of Gynecology and Obstetrics. Washington D.C. 2000.
   
3. 
   Eclampsia Trial Collaborative Group. Which anticonvulsivant for women with eclampsia? Evidence from the collaborative eclampsia trial. Lancet 1995; 345: 1455-1463.
   
4. 
   Enkin M. et al. A guide to effective care in pregnancy and childbirth. Third edition. Oxsford University Press. 2000. P. 67-74, 119-131.
   
5. 
   Erkkola R. Can preeclampsia be predicted and prevented? Acta Obs. Gynec. Scand. 1997; 164: 98-100.
   
6. 
   Gudmundsson S, Gennser G, Marsal K. Effects of hydralazine on placental and renal circulation in preeclampsia. Acta Obstet Gynecol Scand 1995;74:415-8.
   
7. 
   Magee L., Ornstein M., von Dadelszen P. Management of hypertension in pregnancy. BMJ. 1999; 318: 1332-1336.
   
8. 
   Merviel Ph. et al. Prevention secondaire de la toxemie gravidique: physiopathologie de l”action des anti-agregants et resultats cliniques. Realites en Gynecologie-Obstetrique. 1999; 43: 11-16.
   
9. 
   Montan S. Medical prevention of preeclampsia. Acta Obs. Gynec. Scand. 1997; 164: p. 111-115.
   
10. 
    Paladi Gh. Unele considerente asupra clasificării, patogenezei şi prevenirii gestozelor tardive. Buletin de perinatologie. 1998; N.4.
    
11. 
    Report of the National High Blood Pressure Education Program Working Group on High Blood Presssure in Pregnancy. Am. J. Obst. Gynec. 2000; 183: 1-22.
    
12. 
    Sobony O. Traitement medical de la preeclampsie. Realites en Gynecologie-Obstetrique. 1999; 43: 22-27.
    
13. 
    Toth P., Jothivijayarani A. Hypertension in pregnancy, preeclampsia and eclampsia. University of Iova Family Practice Handbook, 3^rd Edition, Chapter 3.
    
14. 
    Treatment of Hypertension in Pregnancy. Workshop. The Norwegian Medicines Control Authority. 1997-1.
    
15. 
    Vlădăreanu R. “Hipertensiunea arterială şi sarcina” în “Afecţiunile medicale asociate sarcinii” sub red. R. Vlădăreanu. Editura Infomedica. 1999.
    
16. 
    Whelton PK. Epidemiology of hypertension. Lancet 1994; 344:101-6.
    
17. 
    Witlin A., Sibai B. Magnesium sulfat therapy in preeclampsia and eclampsie. Int. J. Obst. Gynec. 1998; 92: 883-887.
    
18. 
    Сильвер Х. Беременность и артериальная гипертония. Справочник Калифорнииского Ун-та по акушерству и гинекологии. 1999. Стр. 378-389.
    

ASPECTE CONTROVERSATE ÎN CONDUITA

NAŞTERILOR MULTIPLE

Gh. Paladi, Olga Cerneţchi, Iurie Dondiuc, Uliana Tabuica, Ludmila Tăutu

Catedra de Obstetrică şi Ginecologie rezidenţiat USMF “Nicolae Testemiţanu”

Summary

Controversal aspects in the management of multiple deliveries

In the last years multiple pregnancies reached a high level of importance for the medical practice. This is due to the increased risks that accompany multiple pregnancy and labour for both mother and fetus, and its increased incidence due to the implementation of assisted reproduction methods.

The goal of our study was to determine the maternal and fetal results related to the mode of delivery. In the study were included 441 patients with multiple pregnancies hospitalized in the Municipal Clinical Hospital No. 1 during 2000-2007. In this period were recorded 41,443 births, the incidence of multiple gestations is 1.06%.

In Conclusion:

1. 
   We consider that the optimal mode of delivery must be determined for each woman in particular; depending on the term of gestation, zigocity, fetus presentation, and the body mass of the second fetus.
   
2. 
   In case of cranial presentation of the first fetus and non cranial of the second one, the caesarian operation is prior if the mass of the second fetus is 25% higher then of the first one.
   
3. 
   The term for the finalization of the multiple gestations with 2 fetuses must not exceed 37-38 weeks and with triplex 36 weeks. We consider that after this term the placental insufficiency establishes and as a result the fetal metabolic and respiratory needs are no longer satisfied. In the same time the maternal organism is -. The complications risk and the perinatal mortality are elevated.
   
4. 
   Our results confirm the decrease of the perinatal mortality and morbidity after the enlargement of the Caesarian operation indications.
   

Rezumat

Au fost analizate toate sarcinile multiple (441) internate în Spitalul Clinic Municipal nr. 1 pe parcursul anilor 2000-2007. În perioada respectivă s-au înregistrat 41443 de naşteri, incidenţa sarcinilor multiple fiind de 1,06%.

Pacientele au fost împărţite în două loturi de studiu în funcţie de modul de terminare a sarcinii. Scopul studiul nostru a fost orientat spre aprecierea rezultatelor materne şi fetale dependent de modalitatea finalizării naşterii, elaborarea unor algoritme.

Concluzii

1. 
   În cazurile de sarcină multiplă modul optimal de naştere trebuie apreciat individual, dependent de termenul de gestaţie, zigocitate, situsul şi prezentaţia feţilor.
   
2. 
   În caz de prezentaţie craniană la primul făt şi noncraniană la cel de al doilea, se acordă prioritate operaţiei cezariene dacă masa fătului doi e cu 25% mai mare ca a primului făt.
   
3. 
   Termenul de finalizare a sarcinilor multiple cu doi feţi nu trebuie să depăşească 37-38 săptămâni, iar cu tripleţi 36 săptămâni Considerăm că după acest termen se instaliază insuficienţa placentară şi prin urmare necesităţile metabolice şi respiratorii fetale nu mai sunt satisfăcute. Totodată este suprasolicitat organismul matern. Riscurile complicaţiilor după acest termen şi mortalitatea perinatală crescând semnificativ.
   
4. 
   Lărgirea indicaţiilor operaţiei cezariene în sarcina multiplă a contribuit la scăderea morbidităţii şi mortalităţii perinatale.
   

Sarcina multiplă a căpătat în ultimii ani o mai mare importanţă pentru practica medicală. Acest lucru se explică prin riscurile crescute ce însoţesc sarcina şi naşterea multiplă atât pentru mamă cât şi pentru fât, precum şi prin creşterea incidenţei acesteia datorită implementării metodelor de reproducere asistată^2,3,12.

Conform datelor Centrului Naţional de Reproducere Asistată şi Genetică Medicală, din numărul total de sarcini survenite asistat, fiecare a patra e multiplă. Incidenţa sarcinilor multiple iatrogene va fi în continuă creştere luând în consideraţre faptul că în Republica Moldova ponderea cuplurilor sterile pe parcursul a 10 ani s-a majorat de 2 ori şi reprezintă peste 15%. Sarcina multiplă a fost încadrată întotdeauna în categoria sarcinilor cu risc crescut, doar 15-30% din sarcinile multiple evoluează şi se termină fiziologic, incidenţa complicaţiilor fiind mai mare la cele surenite asistat. Mortalitatea perinatală e de multe ori mai mare în cazul sarcinilor multiple decât în cele cu un singur făt.

Material şi metode

În grupul de studiu au fost incluse 441 de gravide cu sarcini multiple (436 cu duplex şi 5 gravide cu tripleţi) internate în Spitalul Clinic Municipal nr 1 pe parcursul anilor 2000-2007. În perioada respectivă au fost înregistrate 41443 de naşteri, incidenţa sarcinilor multiple fiind de 1,06%.

Obiectivul studiului l-a constituit aprecierea rezultatelor materne şi fetale dependent de modalitatea terminării naşterii. Cu acest scop pacientele au fost divizate în două loturi, în primul fiind încadrate gravidele care au născut per vias naturalis, iar în cel de al doilea cele ce au născut prin cezariană.

Rezultate şi discuţii

Din numărul total de sarcini multiple 230 (51,1% ± 2,3%) s-au terminat per vias naturalis, primipare fiind 121 paciente (52,6% ± 3,2% ), iar multipare 109 (47,3% ± 3,2%). În 211 cazuri (48,3% ± 2,37%) sarcina multiplă s-a finalizat prin operaţie cezariană, la 92 din ele (43,6% ± 3,41%) - în mod planic şi în 119 (56.4% ± 3,41%) – de urgenţă. Termenele de finalizare a sarcinii sunt sumar prezentate în tabelul 1. pentru fiecare lot în parte.

Tabelul 1

Termenele naşterilor multiple în raport cu modul de finalizare a sarcinii

	Naşteri per vias naturalis ( 230 cazuri)	Naşteri prin operaţie cezariană (211 cazuri)	Total (441 cazuri)
21-28 săptămâni	20 ( 8,6% ± 1,84%)	2 (0,9 % ± 0,65%)	22 (4,9% ± 1,02%)
29-33 săptămâni	31 (13,4% ± 2,24% )	21 ( 9,9% ± 2,06%)	52 (11,7% ± 1,53%)
34-36 săptămâni	75 (32,6% ± 3,09%)	62 ( 29,3% ±3,13%)	137 (30,8% ± 2,19%)
≥ 37 săptămâni	104 (45,2% ± 3,28%)	126 (59,7% ± 3,37%)	230 ( 52,3% ± 2,37%)

Cele mai frecvente complicaţii ale sarcinii în lotul I de studiu au fost anemia feriprivă atestată în 46 cazuri (21% ± 2,6%), iminenţa de întrerupere a sarcinii – în 116 cazuri (50,4% ± 3,2%), insuficienţa istmicocervicală - în 17 cazuri (7,3% ± 1,7%), hipertensiunea indusă de sarcină - în 13 cazuri (5,7% ± 1,5%).Naşterea vaginală s-a complicat cu ruperea prenatală a pungii amniotice în 99 cazuri (43% ± 3,2%), insuficienţa forţelor de contracţie a survenit în 20 cazuri (8,7% ± 1,8%), hemoragiile hipotone - în 8 cazuri (3,5% ± 1,2%), defecte de ţesut placentar - 31 cazuri (13,4% ± 2,2%), placenta acreta - 10 cazuri (4,2% ± 1,3%).

Complicaţiile sarcinii şi naşterii în lotul doi de studiu au servit de cele mai multe ori ca indicaţii de întrerupere a sarcinii în mod operator. În tabelul 2 sunt sumar prezentate principalele indicaţii de finalizare a naşterii prin operaţie cezariană în mod urgent şi la rece.

Din cele 441 de paciente, în 187 cazuri (42,5%± 3,2%) ambii feţi au fost în prezentaţie craniană, în 149 de cazuri (33,7% ± 2,25%) primul în prezentaţie craniană, iar cel de al doilea în altă prezentaţie, în 28 cazuri (6,3% ± 1,15%) primul făt a fost în prezentaţie pelviană, iar cel de al doilea în craniană, prezentaţia pelviană la ambii feţi s-a semnalat în 35 cazuri (7,9% ± 1,28%), pelvină la primul, transversă la cel de al doilea în 31 cazuri (7,02% ± 1,21%), iar prezentaţia transversă la ambii feţi în 10 cazuri (2,2% ± 0,69%).

Tabelul 2