Studii avansate în lingvistică – sfla, II, 1

STUDII AVANSATE ÎN LINGVISTICĂ – SFLA, II, 1

Rodica Zafiu, Variaţia normei gramaticale

Curs 1 (13 oct. 2011) FIŞA 

întâi
 Eustatievici (1757): cel din întîi, cea din întîi

 Institutiones (cca 1770) –

 Elementa (1780: 44) antai, antaea; (1805) ántâiu, ántâia

 Văcărescu (1787) –

 Diaconovici Loga (1822: 78-79): întîiul sau I-iul „care mai drept s-ar zice: primul”; întîia sau prima

 Alexi (1826: 59) anteiu, anteia

 Heliade (1828) –

 Golescu (1840) – cel d’întâi, cea d’întâi

 Laurian (1840: 77): antaniu

 Codru Drăguşanu (1848) – [predicat de speţa ăntăiă]

 Cipariu (1855: 41) antâniu, antânia „care se declină ca adjectivele regulare”

 Blajevici 1856 [55] întăiŭ - întâea

 Alecsandri (1863: 26) ântéiŭ – ântéĭe

 Cipariu (1869: 233) [182] întâiu, -e / întâiu, -a [= e]. „Întîiu, -a se usitează în mai multe forme, după plăcere: cu articlu sau fără articlu, cu articlu ordinariu sau al celorlalţi ordinali, declinat sau nedeclinat, cu prepuseţiunea de înainte, pr. întîiu, -a, întîiu-lu, întîia; întîiulea sau întîielea; de întîiu. De aci se şi declină regulat, ca alte adjective, însă numai în formele ordinare, pr. întîiu-lu omu, alu muierei întîie etc.”

 Tiktin (1893/1945: 89) “Întâiu sau dintâiu se aplică atât la masc. cât şi la fem., când precedă substantivul la care se raportă. Substantivul urmând sau lipsind, se zice cel dintâiu, cel întâiu sau întâiul la masc., cea dintâi, cea întâi la fem.” [în exemple: cea dintâi, cea întâiu, întâia]

 Philippide (1897: 72-73): m.f. întîiŭ m întîiul f întîia / cel d-intîiŭ, cea d-intîiŭ

 Şotropa (1924: 63): întâiul, întâia, întâiul om (omul întâiu), întâia femeie (femeia întâiu)

 Candrea (1927: 96): “Lorsque le substantif précède, on emploie la forme invariable întâiu, premier, pour les deux genres, au lieu de întâiul, întâia. Ex.: Carol Întâiu, Charles premier, ziua întâiu, le premier jour. Quand il s’agit du premier jour du mois, on emploie même le substantif sans article: zi întâiu”.

 Iordan (1937: 158): “Întâiu se articulează şi subt acest aspect are forme pentru ambele genuri: întâiul bărbat; întâia femeie. De asemenea se declină, ca orice adjectiv articulat. Când stă după substantiv, nu primeşte articol şi nici nu-şi modifică forma după gen: anul întâiu; luna întâi. [Nota:] Aşa recomandă Academia, care a înţeles să distingă grafic funcţiunea acestui numeral, la cele două genuri, deşi, în ce priveşte pronunţarea, nu există absolut nicio deosebire între ele.”

 Rosetti (1943: 66) întâi, întâiul, întâia (= Rosetti, Byck 1945)

 Loghin (1943: 85-86) elevul întâiu – întâiul elev; eleva întâi(a) – întâia elevă; GD (a) elevei întâi – (a) întâii eleve

 DO (1956: 21)“Numeralul întîi are o formă nearticulată (întîi) pentru toate genurile, şi una articulată (întîiul, întîia). Forma articulată apare atunci când are rol de substantiv şi atunci cînd, ca adjectiv, e pusă înaintea substantivului determinat (întîiul vine acum, întîia parte). Se spune însă corect anul întîi, partea întîi, folosindu-se forma nearticulată.”

 GA I (1966: 196-197): “masculin, feminin şi neutru nearticulat întîi”  întîie (regionalism) “Uneori, cînd determină un substantiv feminin care îl precedă, apare şi articulat: clasa întîia, în loc de clasa întîi, prin analogie cu alte numerale ordinale sau cu situaţiile în care substantivul este postpus”

 Iordan, Guţu Romalo, Niculescu (1967: 161) „O problemă deosebită constituie întâi, care este invariabil. Cînd se găseşte înaintea substantivului: întîiul cititor, întîia carte, el se articulează şi capătă forme diferite după gen: întîiul, întîia (sing.), întîii, întîile (plur.). Dacă se aşază după substantiv, nu primeşte articol şi nici nu-şi schimbă forma după gen: anul întîi, ziua întîi.Acesta este uzul corect şi acceptat de limba literară. Totuşi, datorită faptului că întîi este puternic simţit ca adjectiv (şi pentru motivul că are o poziţie izolată în sistemul numeralelor ordinale), primeşte, cînd determină un substantiv feminin care îl precedă, terminaţia –a: clasa întîia, analogic după clasa a doua, clasa a treia etc. Apare chiar cea dintîia (1) şi ziua cea dintîia etc., deşi dintîi are valoare adverbială.Lipsa de acord după gen la întîi, cînd se pune după substantiv (clasa întîi), continuă, probabil, în vorbirea populară o situaţie din limba veche, cum rezultă din construcţii ca: al doilea nevastă, al treilea casă etc. S-a ajuns la astfel de construcţii, atît de curioase, în felul următor. În vorbirea populară se păstrează neschimbată forma numeralelor ordinale, indiferent de genul substantivului în construcţii ca: băiatul (de-) întîi – fata (de-) întîi, bărbatul (de-) al doilea, nevasta (de-) al doilea etc., unde numeralul e folosit adverbial. De la aceste construcţii, uzul cu formă neschimbată a numeralului ordinal s-a extins, ajungîndu-se la al doilea nevastă, al treilea casă (2) etc. Printr-un proces contrar, nevoia de „regularitate” a dus la apariţia unor forme ale lui întîi, diferite după gen, ca o întîie dovadă; construcţie neromânească nici ca legătură sintactică („traduce” fr. une première preuve), sau orînduirea lor întîie, care de asemenea se împotriveşte regulilor gramaticale ale limbii noastre (3).

____________________

(1) Cum trebuie făcută o frază şi mai ales cea dintâia (T. Arghezi).

(2) Cf. Cea de al doilea carte dată la tipar (Eliade, Grammatică românească, p. XXI); la al şapteli scară (Neculce).

(3) Deşi, teoretic vorbind, ea este mai conformă cu aceste reguli (cf. cenuşiu-cenuşie, lălîiu-lălîie etc.) decît orînduirea lor întîia (cf. fraza ... cea dintîia, citat mai sus).

 Breban (coord.) (1973: 59): “Atunci cînd întîi determină un substantiv feminin, vorbitorii îl simt ca adjectiv şi îl acordă cu substantivul: clasa întîia, partea întîia, după modelul altor numerale ordinale: clasa a patra, partea a zecea, sau prin analogie cu situaţiile în care întîi precedă substantivul”.

 Avram (1997: 143-144): “formele feminine de tipul ziua întîie, zilele întîie sînt regionale”  “G.D. sg. întîii”  “N.A. pl. întîile”  “alături de clasa întâi se spune, din ce în ce mai mult, clasa întîia, ceea ce reprezintă o asimetrie faţă de masculin şi faţă de plural”.

 DOOM² (2005): f. întâi/întâia (clasa/clasei ~)

______________________________________________________________________________

Faptele

1. întâi adv.

întâiul, întâia – adj. ; întâi, întăie Cf. gălbuiul, gălbuia – gălbui, gălbuie

CV: întâeei

Dosoftei, VS: “spodobindu-i de la svinţia sa la întâie cinste”

lovitura cea întâie

în dzua întâie lui april

 dzua întâi

întâia dzî

(1) o întâie încercare

2. postpunere – ca adverb / ca numeral invariabil

venirea dintâi (cf. pagina unu)

3. postpunere – ca numeral ordinal (analogic)

“lumea ceaia întâia” (NT 1648)

4. Situaţia actuală:

a) forma
b) poziţia

- întâia victorie / întâia durere

- partea întâia / categoria întâia / epistola întâia / cuvântarea întâia / speţa întâia / persoana întâia / elegia întâia

- întâia dragoste / dragostea întâi(a)

(2a) A căzut întâia frunză

(2b) A căzut frunza întâi(a)
c) concurenţa cu prima/unu