Subiectul I (40 de puncte)

Varianta 98 Limba română

Subiectul I (40 puncte)
(Victor Ion Popa, “Ciuta”)

1. Sinonime: neam = familie, rude; noroc = soartă, şansă, baftă, fericire; vină = culpă, greşeală;

a cunoaşte = a şti, a identifica.
2. Un efect stilistic obţinut prin folosirea punctelor de suspensie în textul dat îl constituie crearea unor pauze meditative, în care cititorii îşi pot contura propria imagine asupra întâmplărilor şi descrierilor prezentate, precum şi marcarea stărilor afective, emoţionale ale personajelor.
3. Polisemia cuvântului “vreme”: *Am stat multă vreme pe gânduri fiindcă nu ştiam ce alegere să fac. *Era vremea să îi ajute pe ceilalţi.
4. Mărci ale oralităţii:
- dialogul: “Maria: Nelegiuiţilor…Adică…ce mai vorbesc eu de clacă…”
- cuvinte şi expresii populare, proverbe: “să dibuieşti”, “vlagă”, “ai zvântat-o”, “n-a dat vrabia din mână pe cea de pe gard”
5. Ataşamentul doctorului Micu faţă de locurile natale: “am fost legaţi de pământul ăsta” ;“Ne-am iubit târgul în care ne-am deschis ochii, ne-am iubit uliţele şi casele bătrâneşti”.
6. Moduri de expunere: dialogul, monologul şi descrierea.
7. Este utilizată forma de plural a pronumelor personale la persoana I, în replica rostită de doctorul Micu, întrucât toţi oamenii care aparţineau acelor meleaguri şi-au iubit pământul. Sentimentele de dragoste profundă şi ataşament faţă de “uliţele şi casele bătrâneşti” sunt comune tuturor locuitorilor respectivei localităţi, aceştia având o puternică legătură spirituală cu ţinutul natal: “ am fost legaţi de pământul ăsta”.
8. Claritatea, o calitate generală a stilului, este exprimată, în textul dat, prin cuvinte cu sensurile lor de bază bine cunoscute: “pământul”, “uliţele”, “casele bătrâneşti”, “neamul” etc. Stilul nu este confuz, greoi, exprimarea este logică, are sens: “Într-o vreme, în târgul acesta, nu găseai doi oameni să nu fie neamuri”.
9. Proverbul “ n-a dat vrabia din mână pe cea de pe gard…” sugerează ideea că locuitorii din satul în care a crescut şi doctorul Micu, nu au renunţat la ceea ce aveau şi cunoşteau deja, în schimbul unor lucruri străine, despre care nu ştiau prea multe. În ceea ce priveşte iubirea, căsătoria, era de preferat ca un fecior să-şi aleagă nevastă o fată din satul lui, pe care o “ştiau părinţii”, decât una de pe alte meleaguri, pe care nu o ştia: “Aveam destule fete frumoase aici […] De ce era să alergi în alte părţi?”. Aşa cum reiese şi din proverb, locuitorii acelui sat nu erau dispuşi să-şi asume riscul de a găsi “un noroc străin, pe câtă vreme aveai norocul aici”, adică să nu dea vrabia din mână pe cea de pe gard”.
10. Textul aparţine genului dramatic întrucât modul de expunere dominant este dialogul: “Octav (mişcat): Unchiule…/ Maria: Nelegiuiţilor…Adică…ce mai vorbesc eu de clacă”. Scriitorul este prezent numai în didascalii: “Octav (mişcat)…”. Acţiunea, relaţiile dintre personaje sunt încărcate de tensiune, conflictuale: “Octav (mişcat): Unchiule… /Maria: Nelegiuiţilor…Adică…ce mai vorbesc eu de clacă…În neamul vostru s-au întâmplat multe de-astea…/ Doctor Micu: Da…da, aşa a fost…”. Numele personajelor se menţionează înaintea fiecărei replici. Variaţia stilistică se defineşte prin limbajul solemn care alternează cu cel familiar (colocvial) şi cu cel popular, fiind presărat şi cu elemente de umor: “Într-o vreme, în târgul acesta, nu găseai doi oameni să nu fie neamuri…doar venetici”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Transformarea dialogului în vorbire indirectă (un fragment din opera “În curte la Dionis” de Mircea Eliade)

Orlando îi spune lui Adrian să-l însoţească. Adrian se scuză politicos, zicând că se află în căutarea sălii catalane, unde vrea să examineze vitrina. Întrerupându-l din ceea ce intenţiona să facă, Orlando vrea să afle de unde ştia Adrian de 4,30. Adrian spune pur şi simplu că asta e ora pe care i-a fixat-o. Orlando, surprins, se opreşte din mers, vrând să afle cine a stabilit ora asta. Adrian îşi doreşte din răsputeri să-şi amintească numele respectivei persoane, un nume simplu, dar care i-a scăpat din minte. Vocea este singurul reper al acelei persoane care l-a marcat, o voce clară, senină, dar totuşi gravă.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Modalităţi de realizare a imaginarului poetic simbolist, într-o poezie studiată:
* “Plumb” de George Bacovia
* “Lacustră” de George Bacovia

Varianta 99 Limba română

Subiectul I (40 puncte)
(G. Călinescu, “Enigma Otiliei”)

1. Neologisme: “forjat”, “frontoane”, “stucuri”, “anticamera”, “sonerie”, “rafinat”, “arhitectură”.

2. Sens conotativ al cuvintelor “a acoperi” şi “a apăsa”: *Gloria şi faima l-au acoperit pe tânărul care a ţinut piept duşmanilor. *Georgescu a apăsat cuvântul “nobil” atunci când s-a referit la tatăl lui.
3. Câmpul semantic al cuvântului “armă”: “iatagane”, “pistoale cu mânere sidefate”, “săgeţi exotice”.
4. Adjectivele fumurii şi înalte exprimă ideea că respectiva clădire aparţine Bucureştiului vechi, unei epoci clasice. Adjectivul fumurii sugerează vechimea acesteia, faptul că scurgerea implacabilă a timpului şi-a lăsat o amprentă vizibilă asupra clădirii. Adjectivul înalte reliefează masivitatea clădirii, astfel fiind creată o imagine vizuală deosebită a Capitalei din acea epocă.
5. Prin faptul că “Pascalopol însuşi deschise uşa” este sugerată politeţea şi distincţia unui moşier şi burghez rafinat. Gazda, o persoană de o nobleţe deosebită din înalta societate, ştie cum să-şi primească prietenii, oaspeţii, astfel încât să se simtă bineveniţi în casa lui, ceea ce denotă o solidă educaţie şi o eleganţă desăvârşită: “el însuşi conducea pe tinerii oaspeţi în apartamentul lui”.
6. Perspectiva narativă modernă defineşte punctul de vedere al naratorului omniscient (heterodiegetic) şi omniprezent asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a. Există şi un al doilea narator homodiegetic, Felix, care, în ipostază de martor al evenimentelor, este mediatorul între naratorul obiectiv al romanului şi cititorul fictiv, făcându-i cunoştinţă acestuia cu personajele şi întâmplările acţiunii, prin relatare la persoana a III-a.
7. Calităţi ale stilului: *Claritatea - cuvintele din text sunt folosite cu sensurile lor de bază bine cunoscute, nu există neclarităţi în exprimare şi în transmiterea mesajului: “Otilia sună apăsat soneria electrică.”, “biroul avea o masă simplă de stejar”. *Demnitatea stilului este dată de folosirea cuvintelor cuviincioase, conferind exprimării delicateţe, fineţe, eleganţă: “se vedeau chiar picturi murale alegorice, cam convenţionale şi reci, dar de factură îngrijită”, “Interiorul i se păru lui Felix cu mult mai rafinat decât şi-ar fi putut închipui, cunoscând numai omul, aşa de rezervat şi convenţional”. În text nu este prezentă exprimarea vulgară, supărătoare, de prost-gust.
8. Registrul stilistic cult: “picturi murale alegorice, cam convenţionale şi reci, dar de factură îngrijită”, “omul, aşa de rezervat şi convenţional”, “uniformă de asociaţie goliardică”.
9. Leonida Pascalopol, un veritabil reprezentant al clasei burgheze, este un personaj distins, politicos, care ştie cum să-i trateze pe cei din jur, astfel încât aceştia să se simtă respectaţi, trăsături ce reies în mod indirect din faptul că “Pascalopol însuşi deschise uşa”, “el însuşi conducea pe tinerii oaspeţi în apartamentul lui”. Eleganţa, gusturile rafinate, reies indirect din prezentarea casei mobilate cu distincţie a lui Pascalopol: “La capetele scării vegheau doi copii din marmură”, “Un mare chilim vechi, de bună calitate, în culori dulci de otavă, o acoperea”, “pe pereţi se vedeau tablouri alese cu gust”, “Interiorul i se păru lui Felix cu mult mai rafinat”. Leonida Pascalopol este caracterizat şi în mod direct prin ochii lui Felix, personajul martor, de unde reiese că este un domn cu o cultură solidă, de o nobleţe desăvârşită, extrem de rafinat: “cunoscând numai omul, aşa de rezervat şi convenţional”, “tânăr student de universitate germană, în uniformă de asociaţie goliardică, măsliniu la faţă, cu trăsături fine şi ascuţite”.
10. Caracteristici ale prozei realiste:
Utilizarea tehnicii detaliului în descrierea arhitecturală a casei lui Leonida Pascalopol reprezintă o caracteristică a prozei realiste: “Ferestrele şi încăperile erau înalte, uşile erau largi şi cu frontoane de lemn bogat ornamentate, tavanurile decorate cu stucuri”, “Pe pereţi se vedeau tablouri alese cu gust”, “În loc de pat în dormitor, avea o sofa joasă enormă, care ocupa o porţiune de odaie”.
Spaţiul unde se desfăşoară acţiunea aparţine perspectivei realiste şi anume străzi şi repere de clădiri din oraşul Bucureşti: “străbăteau Calea Victoriei de la capătul dinspre Dâmboviţa până în apropiere de Biserica Albă”. Realizarea de tipologii atestă realismul operei, prin faptul că fiecare personaj este dominat de o trăsătură definitorie, cu o anumită dimensiune socială şi psihologică. Leonida Pascalopol reprezintă tipul burghezului rafinat, de o nobleţe desăvârşită:”rezervat şi convenţional”, “Interiorul i se păru lui Felix cu mult mai rafinat”, “Pascalopol însuşi deschise uşa”, “cu trăsături fine şi ascuţite”.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre libertate: “Principiul guvernământului democratic e libertatea” (Aristotel, “Politica”)

Nu sunt de acord cu afirmaţia lui Aristotel: “Principiul guvernământului democratic e libertatea”, întrucât, până şi în acest sistem politic, care presupune libertatea individului, în relaţia dintre conducători şi conduşi, balanţa se înclină în favoarea celor dintâi.
În primul rând, consider că democraţia este un comunism mascat. În vremea comunismului, oamenii erau strict limitaţi în ceea ce priveşte modul de viaţă, de către cei aflaţi la conducere. Regulile erau stricte, chiar dure, iar cei care le încălcau plăteau scump. Cred că sub masca democraţiei se fac multe mârşăvii şi, deşi rolul guvernului este de a proteja cetăţenii, mereu vor exista abuzuri asupra oamenilor de rând venite din partea autorităţilor.
În al doilea rând, libertatea pe care o presupune democraţia nu este totdeauna valorificată, luată în considerare: libertatea de exprimare, libertatea presei, libertatea credinţei. În ziua de azi, omul nu are libertatea de a spune ce gândeşte liderilor şi chiar dacă îşi exprimă părerile, de cele mai multe ori, opinia unui singur om nu este luată în calcul de către cei aflaţi la putere, este considerată nesemnificativă deoarece sistemul are regulile lui de neclintit. Mai mult, principiul guvernământului democratic nu poate fi considerat în totalitate libertate pentru că omul tot este obligat să plătească taxe, impozite, unele fără rost, numai pentru că aşa poate guvernul să adune bani la buget, omul este constrâns, ancorat într-un sistem social impus.
În concluzie, nu pot susţine afirmaţia lui Aristotel: : “Principiul guvernământului democratic e libertatea”, fiindcă, în România, guvernământul democratic îşi creează propriile lui reguli.

Subiectul al II-lea (20 de puncte) - altă rezolvare
Text argumentativ despre libertate:
“Principiul guvernământului democratic e libertatea” (Aristotel, “Politica”)

Libertatea reprezintă după casă şi familie, cel de-al treilea mare ideal al omului, iar Aristotel a sugerat cât se poate de bine acest lucru în citatul său.

În primul rând, dacă privim lucrurile din punct de vedere al individului, dorinţa acestuia de a fi liber pare îndreptăţită, iar lupta pentru libertate este totdeauna demnă şi merită să fie câştigată.
Din punctul de vedere al societăţii, libertatea este principiul de bază al oricărui “guvernământ democratic”. Fără respectarea libertăţii individului, orice act de guvernare îşi pierde valoarea, dar, în egală măsură, şi individul ar trebui să înţeleagă anumite limite ale libertăţii. Libertatea nu-ţi dă dreptul să faci lucruri care se situează în afara legilor morale sau juridice ale societăţii, dar nici societatea nu are dreptul să îngrădească libertatea individuală.
În concluzie, fiecare cetăţean trebuie să-şi apere libertatea, dar o libertate situată în limite cuviincioase, iar guvernarea trebuie să-i asigure cetăţeanului dreptul la libertate.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

* “Dacia literară” şi “Malul Siretului de Vasile Alecsandri

* “Dacia literară” şi “Zburătorul” de I.H.Rădulescu

Varianta 100 Limba română

Subiectul I (40 de puncte)
(Mihail Sebastian, “Oraşul cu salcâmi”)

1. Sinonime: brutal = dur; violent, agresiv; mânie = furie; refugii = ascunzători, adăposturi; orgolii = trufii, vanităţi.

2. Prin punctele de suspensie din text, se sugerează tensiunea şi implicarea emoţională a personajului-narator
3. Pereche de antonime: surâdea ≠ plângea
4. Patru expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul “braţ”: “a lua la braţ (pe cineva)”, “a da braţul (cuiva)”, “a ţine în braţe”, “(a primi) cu braţele deschise”.
5. Câmp semantic al “sentimentelor”: “mânie”, “emoţie”, “descumpănea”, “orgoliu”, “revolta”, “neliniştit”, “surâdea”, “plângea”, “copleşit”
6. Fragmentul prezentat este un text narativ deoarece are acţiune, ale cărei întâmplări sunt povestite la persoana a III-a, prin monolog, există personaje (Gelu, Adriana) şi este prezent şi naratorul.
7. Perspectiva narativă utilizată în text este omniscientă, naraţiunea la persoana a III-a şi focalizarea zero (”dindărăt”).
8. Calitate generală/ particulară a stilului prezent în text: Claritatea - cuvintele din text sunt folosite cu sensurile lor de bază bine cunoscute, nu există neclarităţi în exprimare şi în transmiterea mesajului: “Primul gând al lui Gelu, sfârşind acele rânduri, fu unul de mânie.”
9. Comentariu: Gelu trece printr-o serie de stări sufleteşti după ce citeşte biletul din care află că iubita sa, Adriana, l-a părăsit. Nu-şi poate stăpâni emoţia, nu reuşeşte să înţeleagă cum putea, o femeie, care a fost a lui totdeauna şi care avea un rol foarte important pentru echilibrul său emoţional, să îl părăsească; nu putea să-şi imagineze femeia iubită la braţ cu alt bărbat. Primul sentiment a fost de mânie, urmat de confuzie, neînţelegând faptul că Adriana, femeia care nu avea secrete faţă de el, nu avea orgolii sau momente în care se închidea în sine, avea să-l părăsească.
10. “Umblă fără ţintă, pe străzi pe care nu le cunoştea”. După ce conştientizează că l-a părăsit iubita, Gelu este confuz, o mulţime de sentimente îi invadează sufletul, tot ceea ce se află în jurul lui îl leagă şi îi aduc aminte de Adriana. Iese din casă fără să poată gândi, sperând ca aceasta imensă durere ar putea fi uitată, ştearsă, fără să lase urme sau cicatrice. Dorinţa de alinare este aşa mare, încât face tot posibilul să se îndepărteze de locurile ce îl legau de femeia pe care a iubit-o, care a fost a lui în întregime, sperând că va găsi mângâiere într-o plimbare prin oraş ori prin vizionarea unui film. Dar obsesia femeii iubite este atât de puternică, încât merge fără ţintă pe străzile pe care nu le mai recunoaşte, intră la cinematograf, dar iese fără să observe că filmul nu se terminase.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Transformarea unui dialog în vorbire indirectă (un fragment din “Moara cu noroc”, de Ioan Slavici)

Ghiţă i se adresează lui Lică, spunându-i ca să-i lase lui banii, însă îşi exprimă această dorinţa cu o oarecare teamă. Lică îi răspunde că va lua banii cu el pentru că ce-i în mână nu-i minciună. Ghiţă îi dă replica şi îl asigură că banii nu îl vor ţine legat de Lică, apoi se duce în pivniţă să aducă vin rece. Rămas singur cu tovarăşii săi, Lică îşi dă seama că ar fi fost mai bine să fi ascultat de Răuţ şi să fi lăsat o slugă la cârciumă, acesta încearcă să-l liniştească spunându-i că poate este mai bine aşa, însă un alt tovarăş care îi însoţea intervine şi mărturiseşte că el se teme de faptul că Ghiţă s-ar putea să-i mintă.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Elemente specifice imaginarului poetic romantic, prin raportare la o poezie studiată, aparţinând lui Mihai Eminescu:

* “Revedere” de Mihai Eminescu
* “Dorinţa” de Mihai Eminescu
* “Floare albastră” de Mihai Eminescu
* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu
* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu
* “Luceafărul” de Mihai Eminescu
* “Odă (în metru antic)” de Mihai Eminescu