Tehnologii Informationale pentru Administratie Publica

Echipamente periferice de ieşire

Pentru vizualizarea datelor introduse şi a rezultatelor prelucrării acestora, în configuraţia standard a oricărui sistem de calcul se regăsesc echipamentele periferice de ieşire. Cele mai folosite echipamente de acest tip sunt monitorul, imprimanta şi plotterul.

Monitorul reprezintă un dispozitiv format dintr-un ecran (display screen - suprafaţa de afişare) şi circuitele necesare realizării imaginilor pe ecran. Monitorul este legat la placa video (placa grafică /adaptorul video), care se găseşte în interiorul calculatorului şi care prelucrează semnalele primite de la procesor, pentru a le transforma în imagini grafice. Ecranul monitorului reprezintă un dispozitiv de afişare ce permite vizualizarea dialogului om – calculator, deci a datelor introduse, a comenzilor lansate, a rezultatelor obţinute şi /sau a mesajelor sistemului.

Principalii parametri care caracterizează calitatea monitoarelor sunt: lăţimea de bandă (cantitatea de date care poate fi transmisă într-o perioadă fixată de timp), rata de reîmprospătare (numărul de cicluri de redesenare a ecranului pe secundă), rezoluţia (densitatea punctelor pe ecran), definiţia (distanţa dintre două puncte adiacente pe ecran.

Monitoarele se clasifică după: tipul semnalului folosit (analogic sau digital), mărimea ecranului (14,15,16,17, 19, 21 inches), capabilităţile coloristice (monocrome, cu nuanţe de gri, color), tipul frecvenţei folosite (frecvenţă fixă, multiscanning, cu multifrecvenţă).

Performanţele unui dispozitiv de afişare sunt dependente de adaptorul video utilizat. Acesta este o placă logică inserată în calculator pentru a-i conferi posibilităţi de afişare. Cele mai multe adaptoare respectă standardele video, definite de IBM sau VESA^*. Adaptoarele oferă mai multe moduri video cele de bază fiind: modul text – monitorul poate afişa doar caractere ASCII; modul grafic – monitorul poate afişa orice imagine hartă de biţi.

Imprimanta este un echipament periferic de ieşire care reproduce pe hârtie sau pe un alt suport (folie transparentă), textul sau imaginile generate de calculator. Suportul este unul secvenţial ce poate fi parcurs într-un singur sens, fără posibilitatea de revenire, pentru rescrierea unor informaţii. Structura generală a unei imprimante cuprinde: blocul de imprimare, care impresionează suportul prin diverse procedee; sistemul de avans /antrenare a hârtiei; sistemul logic de comandă (procesorul); panoul cu butoane şi /sau led-uri; interfaţa.

Parametrii de caracterizare a performanţelor unei imprimante sunt: rezoluţia, viteza, dimensiunea hârtiei, capacitatea memoriei proprii, extinderea setului de caractere.

La clasificarea imprimantelor se au în vedere mai multe criterii: tehnologia utilizată la tipărire, modul de realizare a imprimării, calitatea caracterelor tipărite etc.

În funcţie de tehnologia utilizată, imprimantele pot fi: cu cap rotitor, matriceale, cu jet de cerneală, cu laser şi termice.

Imprimantele cu cap rotitor (daisy wheel) sunt similare unei maşini de scris, folosind un disc de plastic sau metalic pe care sunt scoase în relief formele caracterelor Un ciocan presează discul pe o bandă tuşată imprimând hârtia prin tipăriri LQ (Letter Quality). Aceste imprimante nu pot tipări grafică.

Imprimantele matriceale creează caracterele prin lovirea acelor (pinilor) pe o bandă tuşată. Fiecare pin imprimă un punct, combinaţiile de puncte formând caractere şi imagini.

Imprimantele cu jet de cerneală funcţionează prin pulverizarea picăturilor de cerneală ionizată pe o foaie de hârtie pe care se creează formele dorite. Ele sunt imprimante fără impact, cerneala fiind adusă la starea de vapori prin vibraţii sau prin încălzire şi apoi pulverizată prin orificiile foarte fine ale capului de tipărire.

Principalele avantaje ale acestor imprimante sunt: preţul scăzut; lipsa zgomotului; calitatea imprimării (dacă sunt folosite hârtie şi cerneală de calitate); portabilitatea (datorită părţilor mecanice de dimensiuni mai mici, comparativ cu ce cele ale imprimantelor laser); obţinerea de documente color complexe la preţuri scăzute (în cazul modelelor color).

Principalele dezavantaje sunt legate de viteza considerabil mai mică decât a imprimantelor laser şi de calitatea deosebită care se cere hârtiei şi cernelii.

Imprimantele cu laser^*, numite şi imprimante optice sau imprimante xerografice, folosesc aceeaşi tehnologie ca şi aparatele de fotocopiat şi produc texte şi grafică de foarte bună calitate. Aceste imprimante folosesc o rază laser şi o oglindă rotitoare pentru a produce o imagine pe un tambur fotosensibil. Lumina laserului modifică încărcătura electrică de pe tambur de fiecare dată când îl atinge, desenându-se imaginea paginii. Tamburul este apoi rotit peste un rezervor de toner^** care este cules de porţiunile încărcate electrostatic. În final, tonerul este transferat pe pagina de hârtie printr-o combinaţie de căldură şi presiune. Una dintre caracteristicile esenţiale ale imprimantelor cu laser este rezoluţia care poate atinge peste 1200 dpi. Pot fi obţinute rezoluţii mai mari prin folosirea unor tehnici speciale de îmbunătăţire (resolution enhancement). La rândul lor, imprimantele laser pot fi: monocrome şi color.

Plotter-ul numit şi trasator, realizează desene de mare precizie (hărţi, desene tehnice etc.), pe hârtie sau un alt material, în funcţie de comenzile transmise de un calculator. Un plotter este alcătuit din: un modul de trasare, un bloc de control al trasării, o unitate logică şi o interfaţă cu calculatorul.

Echipamentele de redare a sunetelor sunt dispozitive care furnizează rezultatele prelucrării sub formă de sunete. Intră aici boxele /difuzoarele (speaker) care se ataşează la placa de sunet pentru a elibera sunetul înmagazinat sau generat de sistemul de calcul.