Tehnologii Informationale pentru Administratie Publica

Echipamente de ieşire pe microfilme (COM-Computer Output Microfilm) sunt sisteme care se conectează la calculatoare permiţând salvarea unor volume mari de date în vederea referirii lor ulterioare. Ca suport este folosit microfilmul.

Echipamente de intrare - ieşire

În configuraţia calculatoarelor pot exista echipamente care asigură atât intrarea cât şi ieşirea datelor. Din această categorie fac parte modemul şi faxul.

Modemul (MOdulator – DEModulator) permite calculatorului să transmită date prin liniile telefonice^*. El converteşte datele digitale (specifice calculatoarelor) în unde analogice (specifice liniilor telefonice) la transmitere şi invers la recepţie .

Faxul permite transmiterea şi recepţionarea imaginilor şi textului pe /de pe liniile telefonice. Faxul funcţionează prin digitizarea unei imagini (împărţirea imaginii într-o reţea de puncte). Electronic fiecare punct este reprezentat de un bit care are valoarea 0 sau 1. Astfel, se obţine o hartă de biţi care, la receptor, printr-un alt aparat fax, este “tradusă” în puncte care recompun imaginea transmisă. Un aparat fax constă dintr-un scanner optic pentru digitizarea imaginilor, o imprimantă pentru tipărire şi un telefon pentru realizarea conexiunii.

Fax modemul poate fi ataşat unui calculator permiţând transmiterea documentelor electronice sub formă de fax-uri. Fax modemurile sunt însoţite de programe de comunicaţie similare celor existente la modemuri. Aceste programe conferă facilităţi care nu sunt disponibile la faxurile obişnuite. De exemplu, printr-un fax modem se poate difuza simultan un document fax mai multor destinatari.

Echipamente periferice şi suporturi pentru stocarea datelor şi informaţiilor

Echipamentele din această categorie pot fi clasificate în: echipamente şi suporturi magnetice; echipamente şi suporturi optice; echipamente şi suporturi magneto-optice.

Echipamente şi suporturi magnetice

Suporturile magnetice pot fi neadresabile (benzi şi casete) şi adresabile (discuri).

Banda magnetică reprezintă o panglică din material plastic acoperită cu o peliculă fină de oxid feromagnetic ce constituie mediul de înregistrare. Caracterele sunt reprezentate prin combinaţii de puncte magnetizate perpendicular pe axul benzii. Numărul de puncte determină numărul de piste (tracks), paralele cu axa longitudinală (de obicei 7 sau 9 piste). Biţii aflaţi pe aceeaşi coloană formează un byte.

Echipamentele care asigură citirea /scrierea informaţiei pe bandă magnetică poartă numele de unităţi de bandă magnetică.

Discurile magnetice. În configuraţiile sistemelor electronice actuale, discul magnetic este suportul cel mai utilizat. Există mai multe categorii de discuri, dar toate prezintă următoarele caracteristici comune:

• 
  discul este un suport rotund, plat, realizat dintr-un material plastic flexibil (discheta) sau un metal rigid (hard-discul), acoperit cu un strat magnetic pe care pot fi înregistrate informaţii codificate binar;
  
• 
  operaţiile de citire /scriere se realizează prin intermediul unor dispozitive speciale numite capete de citire /scriere;
  
• 
  discul este un suport adresabil;
  
• 
  înainte de a fi utilizat un disc trebuie formatat.
  

Procedura de formatare, aceasta constă în scrierea unor informaţii care să permită, ca la începutul operaţiei, să se ştie unde să se deplaseze capul de citire /scriere pentru a putea citi /scrie datele; divizarea suprafeţei discului în piste şi sectoare logice; crearea “repertoarului” pentru fişierele care vor fi memorate.

Discul este organizat în piste concentrice pe care vor fi scrise datele şi în sectoare, pentru a permite reperarea locaţiei în care sunt plasate înregistrările. Acest amplasament este cunoscut prin: numărul feţei discului, numărul sectorului şi numărul pistei.

Astfel, pentru a „ajunge” la o înregistrare, este suficient să se cunoască aceste trei coordonate, pentru ca braţul /capul de citire să se poziţioneze la începutul sectorului, de pe pista care conţine data şi să o găsească citind secvenţial sectorul. Discul este un suport adresabil, accesul fiind selectiv (direct).

Fiecare înregistrare fizică este formată dintr-un anumit număr de sectoare succesive, ce constituie un bloc. Blocul se identifică prin adresa reală a primului sector şi prin numărul de sectoare pe care le conţine. Unitatea de transfer între suport şi memoria internă este pagina, care cuprinde numai informaţia utilă dintr-un bloc.

Tipuri de discuri

Discurile magnetice, în funcţie de tehnologiile de realizare, sunt discuri flexibile, discuri dure, discuri amovibile.
Discul flexibil (Floppy Disk - FD)

Discul flexibil reprezintă un disc de dimensiuni mici şi foarte maleabil, confecţionat dintr-o folie de plastic, acoperită cu un strat de oxid magnetic. El este protejat de un plic flexibil (la dischetele de 8 sau 5.1/4 inch), sau rigid (la discheta de 3.1/2 inch). Discul flexibil este folosit pentru memorarea de programe şi fişiere.

Capacitatea de stocare variază de la 360KB la 2.88 MB şi este în funcţie de densitatea liniară BPI (bit per inch) şi de densitatea radială TPI (track per inch), care este dată de numărul de piste pe inch, de pe o faţă a dischetei (tabelul 2.1.).
Tabelul nr. 2.1 Tipuri de discuri flexibile şi caracteristicile acestora

Tipul discului* (diametrul discului în inchs)	Număr de cilindri	Număr sectoare pe pistă	Densitatea radială tpi	Capacitate totală
				KO, MO	Pagini text pp
5.25” DS/SD	40	8	40	320 KO	Pâna la 200 pp
5.25” DS/DD	40	9	96	360 KO	aprox. 240 pp
5.25” DS/DD	80	9	96	720 KO	aprox .500 pp
5.25” DS/HD	80	15	96	1.2 MO	aprox. 800 pp
3.5” DS/DD	80	9	135	720 KO	aprox. 500 pp
3.5” DS/HD	80	15	135	1.2 MO	aprox. 900 pp
3.5” DS/HD	80	18	135	1.44 MO	aprox. 1800 pp
3.5” DS/ED (EHD)	80	36	135	2.88 MO	peste 2000 pp

* în care:

• 
  DS (Double Side) – Dublă faţă;
  
• 
  SD (Simple Density) – Simplă densitate;
  
• 
  DD (Double Density) – Dublă densitate;
  
• 
  HD (High Density) – Înaltă densitate;
  
• 
  ED (Extended Density) – Densitate extinsă;
  
• 
  EHD (Extra High Density) – Densitate foarte înaltă