Tehnologii Informationale pentru Administratie Publica

Discul dur (Hard Disk - HD)

Apărute oficial în 1956, hard discurile sunt rezultatul unui lung şir de inovaţii. Hard discul este singura parte mecanică esenţială pentru funcţionarea unui calculator modern. Din această cauză ea este mai lent, comparativ cu restul componentelor (excluzând floppy–ul şi unitatea CD-ROM, care nu se folosesc continuu).

Hard discul este compus din mai multe discuri (platane) asemănătoare cu cele flexibile, fiecare fiind prevăzut cu un cap propriu de citire /scriere pentru fiecare faţă. La efectuarea operaţiunii de citire /scriere, capetele “colaborează” între ele, funcţionând aproape simultan şi asigurând o viteză de transfer a informaţiei sporită. Discurile au acelaşi număr de piste, toate pistele cu acelaşi număr de ordine formând un cilindru. Numărul de cilindri este identic cu numărul de piste conţinute pe o faţă a platanului. Înscrierea unui fişier pe acelaşi cilindru conduce la economisire de timp, întrucât nu mai este necesară deplasarea de mai multe ori a capului de citire /scriere. Discurile dure stochează sistemul de operare a microcalculatoarelor, software-ul de aplicaţii şi fişierele de date, capacitatea lor de stocare crescând continuu de la o generaţie la alta. Există două mari categorii de discuri dure²: pack discuri şi discurile hard (discurile Winchester).

Discurile pack reprezintă un grup de discuri închise într-o cutie de protecţie amovibilă. Ele sunt utilizate cu precădere în arhitecturile minicalculatoarelor şi a mainframe-urilor. Pentru microcalculatoare, acest suport se prezintă sub formă de cartuşe de discuri amovibile. Unităţile de disc fix înlocuibil combină cele mai bune caracteristici ale discurilor fixe cu cele ale discurilor flexibile.

Discurile Winchester^* sunt utilizate pentru microcalculatoare şi se prezintă sub forma unui dispozitiv care conţine unul sau mai multe discuri rigide (acoperite cu un material magnetizabil), capete de citire /scriere, un mecanism de poziţionare a capetelor şi un motor de antrenare a discurilor, toate într-o carcasă de protecţie, închisă etanş. Acest suport permite stocarea unei cantităţi mult mai mari de date şi asigură un acces rapid la acestea.

RAM disc (Random Accesss Memory Disk) se constituie într-o unitate de disc simulată, ale cărei date sunt stocate, în memoria internă. Un program special permite sistemului de operare să citească şi să scrie în dispozitivul simulat ca şi cum ar fi o unitate de disc real. Discurile RAM sunt foarte rapide (aprox. 1000 de ori faţă de unităţile de disc fix), fiind folosite pentru aplicaţiile care necesită acces frecvent la datele de pe disc. Pe de altă parte, acestea consumă o parte din memoria sistemului. Deoarece discurile RAM îşi pierd conţinutul odată cu închiderea calculatorului, ultimele tipuri au fost prevăzute cu un sistem de acoperire (backup ) cu baterii, care le face mai stabile.

Discuri optice

Discul optic (compact discul - CD) constituie un mediu de stocare de pe care sunt citite şi /sau scrise datele folosind un laser. Un CD este un disc metalic, fără proprietăţi magnetice, lustruit, acoperit cu un strat de material plastic care este citit optic cu ajutorul unui mecanism care foloseşte o sursă de lumină de înaltă intensitate (laser). Absenţa unui contact fizic direct cu suportul evită uzura sa. Spre deosebire de discurile magnetice la care înregistrarea datelor se realizează pe piste concentrice, la discul optic stocarea datelor se face continuu, în spirală sub forma unor mici adâncituri. Fiecare adâncitură reprezintă cifra binară 1. Absenţa adânciturii reprezintă cifra binară 0. Astfel, suprafaţa discului este acoperită cu biţi care sunt organizaţi asemenea celor de pe disc sau bandă. În schimb, acest suport poate stoca mult mai multe date decât mediile magnetice. Discurile optice permit conservarea şi exploatarea datelor de natură diversă, fiind cele mai eficiente suporturi multimedia. Utilizarea lor presupune o unitate specială. Există trei tipuri de discuri optice: CD-ROM, WORM şi EO.

CD-ROM (Compact Disk - Read Only Memory)

Discurile CD-ROM reprezintă un disc optic capabil să înmagazineze până la 1 GO, cel mai întâlnit fiind cel de 650 MO, care echivalează cu aprox. 460 discuri flexibile de 1.44 inch, adică stochează peste 300.000 pagini text. CD-ROM-urile necesită un aparat special pentru înregistrarea datelor, iar acestea odată înregistrate nu mai pot fi şterse sau modificate. Pentru citirea unui CD este necesară o unitate CD-ROM player.

Unităţile CD-ROM se caracterizează prin: rata de transfer, timpul de acces şi compatibilitatea cu standardele existente.

Rata de transfer (data transfer rate) reprezintă cantitatea de date ce poate fi citită şi transmisă către calculator într-o secundă (150 K pe secundă, 450 K /s, 900 K /s etc.).

Timpul de acces (seek time) indică timpul necesar unităţii pentru accesarea /găsirea unei informaţii particulare (500 milisecunde, 800 milisecunde).

Compatibilitatea reprezintă abilitatea unei unităţi CD-ROM de a exploata CD-uri comercializate de diferite firme şi se bazează pe o serie de standarde. Cele mai cunoscute standarde respectate de producătorii de CD-uri sunt: Red Book, Yellow Book, Green Book, CD-ROM/XA, ISO 9660. Acestea sunt culegeri de specificaţii elaborate de corporaţiile Sony, Philips, Microsoft şi susţinute de ISO.

Discul WORM (Write Once Read Many)

Discurile WORM sunt asemănătoare discurilor CD-ROM, putând fi scrise o singură dată şi citite de un număr nelimitat de ori. Sunt dispozitive de stocare de mare capacitate, şi întrucât nu pot fi şterse şi reînregistrate sunt recomandate pentru stocarea arhivelor sau a altor volume mari de informaţii care nu se schimbă.

Prin tehnologia CD-R (Compact Disk Recordable) utilizatorul poate să-şi creeze propriile CD-ROM–uri dacă dispune de o unitate specială de scriere /gravare /ardere. Gravarea poate fi de tip mono sau multisesiune. Un disc astfel obţinut poate fi citit într-o unitate normală de CD-ROM.

Discurile reinscriptibile (CD-RW / Erasable CD)

Discurile reinscriptibile înlătură dezavantajul discurilor WORM care pot fi înregistrate o singură dată. Ele se pretează a fi folosite în aplicaţiile în care este necesară modificarea repetată a informaţiilor stocate. Discurile reinscriptibile pot fi scrise, citite, şterse şi rescrise asemănător suporturilor magnetice.