Tendinţe morfosintactice ale limbii actuale manifestate în mass-media audiovizuală

9. Lipsa dublării clitice
În limbajul standard-cult, mai ales în scris, dar şi în forma sa orală, se manifestă tendinţa de a nu se anticipa prin clitic un complement direct marcat prin pe sau un complement indirect – realizate prin grupuri nominale. În aceste situaţii norma prevede dublarea; e totuşi probabil ca norma²⁵ să nu fie, în acest caz, în consonanţă cu uzul şi de fapt dublarea (care nu era recomandată de gramaticile mai vechi) să nu se fi generalizat. În limba actuală, lipsa anticipării prin clitic pare a fi o trăsătură a limbii scrise din presă, atât în exprimarea complementul direct – presa italiană stârneşte pe italieni (Antena 3, 28.XI.2007), vă invit să vizitaţi pe excentricul emisiunii (B1 TV, 1.III.2008), remarc aici (...) pe Carmen şi pe Daniela (Radio Guerrilla, 6.III.2008) –, cât şi în cazul complementului indirect: să le împărtăşească lui Traian Băsescu (Prima TV, 29.XI.2007), pentru a explica românilor (Antena 3, 23.X.2007). Fenomenul apare nu numai la substantive (care desemnează persoane), ci chiar şi în cazul unor pronume: în fiecare zi deschidem pe unele dintre ele (Radio InfoPro, 6.III.2008). Marca pe şi morfemele de dativ sunt, de fapt, mijloace suficiente de marcare a funcţiei sintactice, faţă de care dublarea funcţionează redundant.
10. Modificări şi utilizări ale adverbelor
10.1. Se confirmă tendinţa de generalizare a formelor scurte maxim şi minim ca adverbe în construcţii cantitative (cu sensul „cel mult”, respectiv „cel puţin”), în pofida faptului că normele acceptă această formă doar pentru adjectiv (maxim, -ă, minim, -ă), impunând adverbelor formele maximum, respectiv minimum (cf. DOOM): aveau maxim două operaţii pe săptămână (Naţional TV, 20.V.2008), în case de maxim 140 de metri pătraţi (TVR 2, 17.XI.2007), până la maxim 500 de lei (TVR 1, 23 XI.2007), s-a circulat cu maxim 10 kilometri la oră (Naţional TV, 27.XI.2007), minim 9,1 milioane alegători (TVR 2, 23.XI.2007), avea nevoie de minim o sută de mii de euro (Kiss FM, 27.X.2007).
Alte exemple: maxim 10 procente (Radio Antena Satelor, 4.III.2008), în maxim o oră (Realitatea TV, 1.III.2008), minim un an (Radio Antena Satelor, 4.III.2008; Radio Guerrilla 4.III.2008), minim 18 procente (Radio Antena Satelor, 12.III.2008; 21.III.2008).
La fel, locuţiunea adverbială la maximum apare în forma la maxim (explicabilă şi prin faptul că, alături de maximum, există şi forma substantivală maxim): au ascultat la maxim Costi Ioniţă (Acasă TV, 13.XI.2007), cu sonorul la maxim (Pro TV, 17.III.2008). Modificările în cauză sunt mai mult fonetico-lexicale şi se explică prin extinderea folosirii variantei mai scurte.
10.2. Folosirea adverbului decât cu sens restrictiv în contexte pozitive (cu verbul fără negaţie) este un fenomen regional cu mare răspândire în ultimii ani²; decât tinde să înlocuiască, în aceste contexte, semiadverbele restrictive numai şi doar. A fost înregistrat destul de des în cursul monitorizării: am decât litera L (Naţional TV, 23.XI.2007), mai sunt decât câteva minute (Naţional TV, 23.XI.2007), a jucat de la egal la egal [...] decât în primele trei sferturi (Realitatea TV, 4.XI.2007), mâine, decât în partea de sud-vest va mai ploua (N24, 5.V.2008), în ultimă fază s-a prelevat decât ficatul (OTV, 8.III.2008).
10.3. Plasarea semiadverbului mai înaintea unor clitice (a pronumelui personal sau a reflexivului) ori înaintea verbului auxiliar, în locul apariţiei sale în imediata vecinătate a formei verbale pline, e un fenomen regional (muntenesc) a cărui tendinţă de pătrundere în limba standard a fost de mai multă vreme semnalată²⁶ şi care se manifestă destul de puternic în prezent, dovadă şi frecvenţa mare în emisiunile monitorizate: nu mai îl înjuraţi (Realitatea TV, 20.XI.2007), mai ne trebuie bani şi pentru chirie (B1 TV, 15.XI.2007), mai se ducea (Antena 1, 6.XI.2007), mai ar fi povestea cu doamna blondă (OTV, 24.X.2007).
Alte exemple: sper să nu mai se întâmple nimănui (Acasă TV, 3.XI.2007), nu mai îţi faci planuri (Acasă TV, 17.XI.2007), mai mă scoate din minţi (Antena 1, 27.XI.2007), să mai îmi spuneţi „Stilou” (Naţional TV, 23.X.2007), mai te duci la un botez (Naţional TV, 3.III.2008), că mai se povesteşte de un episod cu o fată (OTV, 2.III.2008), ce să mai îmi vândă mie teren? (OTV, 4.III.2008), mai se pot obţine informaţii (Radio Antena Satelor, 5.III.2008), hai să mai ne uităm (Radio Guerrilla, 6.III.2008), mai vă menţineţi argumentaţia? (Realitatea TV, 14.III.2008), să nu mai se importe (Realitatea TV, 21.III.2008).
10. Folosirea prepoziţiilor şi a locuţiunilor prepoziţionale
10.1. Unul dintre fenomenele cele mai evidente din ultimii ani, extinderea construcţiei ca şi în locul lui ca, în ipostaza de prepoziţie a calităţii, a fost înregistrat foarte frecvent în cursul monitorizărilor. În unele cazuri, este foarte probabilă intenţia de evitare a unei cacofonii (ca şi concluzie, ce-ar trebui să facem?, Acasă TV, 23.X.2007; ca şi comentator sportiv, Radio România Actualităţi, 25.XI.2007), mai ales dacă în enunţ apar la mică distanţă ambele forme (ori ca brand, ori ca şi creator de evenimente, TVR Cultural, 28.X.2007). Foarte adesea, apariţia lui ca şi se explică prin extindere analogică, ca în secvenţa dumneavoastră, ca şi colegiu, ca şi entitate (B1 TV, 11.XII.2007) şi apare în absenţa oricărui risc de cacofonie²⁷: e cel mai mare de la noi ca şi număr de clienţi (Radio România Actualităţi, 5.XI.2007), lucra ca şi taximetrist (Radio InfoPro, 19.X.2007), ce-nseamnă asta... ca şi decodificare? (Realitatea TV, 14.XI.2007).
Alte exemple: poate fi folosit ca şi teren de joacă (Antena 1, 3.III.2008), preţuri separate la lapte ca şi materie primă (Antena 3, 11.III.2008), am primit şi următorul text, aici, ca şi dedicaţie (Kiss FM, 29.XI.2007), are ca şi actori (Radio Antena Satelor, 16.III.2003), valorificarea lor ca şi producţie (Radio Antena Satelor, 18.III.2008), ceea ce s-a creat ca şi capacităţi de cazare (Radio Antena Satelor, 18.III.2008), are ca şi coloană sonoră această melodie (Radio InfoPro, 21.III.2008), ca şi director al... (Radio România Actualităţi, 20.III.2008), în aceşti zece ani s-a format ca şi politician (Realitatea TV, 2.XII.2007), ţi-ar veni ca şi clientă o doamnă (TVR 1, 12.III.2008), ca şi tentaţie de a alege în afara cuplului (TVR 2, 17.XI.2007).

10.2. Se constată extinderea folosirii prepoziţiei pe, care apare în multe construcţii noi, adesea substituind alte prepoziţii²⁸. În uzul lui pe interferează o tendinţă cultă (limbaj administrativ, calcuri sintactice după engleză) cu una populară, pe fiind caracteristic unor construcţii familiare şi argotice (Zafiu 2005). Pe e folosit pentru circumstanţialul de relaţie: să-şi asume răspunderea pe legea... (Antena 3, 19.X.2007), îşi va asuma răspunderea pe această lege (Antena 3, 23.X.2007), discuţii ulterioare pe problema partajului (OTV, 15.XI.2007), pentru un instrumental: pe SMS (Radio InfoPro, 4.III.2008), pe agenţiile de ştiri a venit o informaţie... (Antena 3, 19.X.2007), situaţional (locativ sau temporal) – ceea ce s-a întâmplat astăzi pe conferinţa de presă... (Antena 3, 30.X.2007), pe radio (Radio Guerrilla 4.III.2008, 19.III.2008) etc. Vezi şi Croitor, în acest volum, p.

10.3. Gruparea din punct de vedere este folosită foarte des invariabil, atunci când este urmată de un substantiv în genitiv – şi când, potrivit normei, substantivul punct ar trebui să primească articolul hotărât: din punctul de vedere al...; această fixare indică un grad avansat de gramaticalizare a secvenţei²⁹: într-o sală de clasă care, din punct de vedere al constructorului, trebuia să fie... (Realitatea TV, 18.X.2007), din punct de vedere al unei persoane neavizate (TVR Cultural, 4.XI.2007), din punct de vedere al cârcotaşului (Prima TV, 24.X.2007), din punct de vedere al educaţiei (OTV, 2.XI.2007) etc.
Alte exemple: din punct de vedere al mesajului (Antena 1, 23.X.2007), din punct de vedere al legii (Antena 1, 23.X.2007), din punct de vedere al securităţii (Antena 1, 15.III.2008), din punct de vedere al vieţii spirituale (Antena 3, 16.III.2008), din punct de vedere al preţurilor (B1 TV, 11.XI.2007), din punct de vedere al veniturilor (Europa FM, 14.XI.2007), din punct de vedere al SMS-urilor (Radio InfoPro, 7.III.2008), din punct de vedere al averii financiare (Pro FM, 30.XI.2007), din punct de vedere al precipitaţiilor (Pro TV, 4.III.2008), din punct de vedere al rezervei de umiditate (Radio Antena Satelor, 4.III.2008), din punct de vedere al evoluţiei (Radio Antena Satelor, 4.III.2008), din punct de vedere al Inspectoratului (Realitatea TV, 1.III.2008), din punct de vedere al performanţei (TVR 1, 20.XI.2007), din punct de vedere al spaţiului construit (TVR 2, 17.XI.2007), din punct de vedere al numărului de participanţi (TVR Cultural, 16.III.2008).

11. Folosirea conjuncţiilor
Se păstrează o veche tendinţă de folosire a conjuncţiei compuse ca să, în loc de să, pentru a introduce subiective, completive sau atributive: doresc ca să poată... (TVR 1, 18.X.2007), vreţi ca să-i duceţi dv. acolo... (Radio 21, 20.XI.2007), aceeaşi prezumţie de nevinovăţie i-a împiedicat ca să-şi facă... (Realitatea TV, 16.X.2007), riscul ca să apară complicaţii nu este exclus (Antena 1, 15.III.2008).
Alte exemple: l-a rugat foarte mult ca să nu spună la nimeni (OTV, 30.XI.2007), urmăreşte ca să treacă ilegal graniţa (OTV, 2.XII.2007), vrei ca să te întorci în atenţia publicului... (Radio 21, 11.XII.2007), au convenit ca să dea drumul... (Realitatea TV, 1.III.2008).
11.2. Elementul cât şi pare să se fi desprins din perechea corelativă atât..., cât şi (acceptată de normă doar cu această structură binară), apărând foarte adesea singur, în calitate de conjuncţie copulativă (cu sens aditiv); urmează, astfel, calea deja străbătută de ca şi: Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, cât şi subalternii săi... (Realitatea TV, 20.XI.2007), în Etiopia, fetiţa are o bunică, cât şi alte rude care doresc să aibă grijă de ea (B1 TV, 16.XI.2007)³⁰.

12. Concluzii
Materialul lingvistic examinat cu ocazia monitorizărilor nu oferă mari surprize, dar confirmă existenţa zonelor de instabilitate în limba cultă vorbită (atracţia între unele paradigme flexionare, în morfologia verbală şi nominală, concurenţa conjugării verbale cu sau fără sufixele -ez- şi -esc-, concurenţa desinenţelor de plural -e/-i, -e/-uri), ca şi rezistenţa unor fenomene condamnate de normă (formele vroiam sau să aibe, construcţia relativului care în poziţia de complement direct, fără marca pe; folosirea invariabilă a numeralelor compuse cu unu/una, doi/două etc.) şi impunerea masivă în mass-media naţională a unor inovaţii (uzul lui ca şi în locul lui ca – prepoziţie a calităţii, al locuţiunii din punct de vedere, al formelor adverbiale maxim şi minim, topica semiadverbului mai, folosirea lui decât în construcţii afirmative etc.). Interesante sunt, prin frecvenţă, şi fenomenele de reacţie (hipercorectă sau doar analogică) la tendinţele cunoscute: extinderea genitiv-dativului feminin în -ei sau a formelor de feminin ale numeralelor. Materialul cercetat a confirmat ideea că lipsa acordului la genitiv-dativ nu se produce decât extrem de rar la adjective, fiind însă aproape generalizată pentru participiile adjectivale. Corpusul oral a permis observarea unor tendinţe manifestate mai puţin în scris, pentru că se datorează influenţei registrului colocvial (de exemplu, folosirea extinsă a prepoziţiei pe).

1 Contractul dintre Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” şi Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) prevede, printre altele, libera utilizare a datelor în scopuri ştiinţifice şi didactice.

2 9 posturi de radio (Kiss FM, Europa FM, Pro FM, Radio 21, Radio Antena Satelor, Radio Guerrilla, Radio InfoPro, Radio România Actualităţi şi Radio România Cultural) şi 13 posturi de televiziune (Acasă TV, Antena 1, Antena 3, B1 TV, N24, Naţional TV, OTV, Prima TV, Pro TV, Realitatea TV, TVR 1, TVR 2, TVR Cultural).

3 „În cazul imperativului, modificarea este facilitată şi de lungimea silabică a formei, care, în prezenţa pronumelor neaccentuate enclitice, ajunge la o structură de trei, patru sau cinci silabe” (Pană Dindelegan 1987: 65).

4 Concurenţa între modelele de conjugare cu şi fără sufix a fost mult cercetată: cf. Guţu Romalo (1972, în 2000: 97–100), Brâncuş (1975), Pană Dindelegan (1987: 72-89), Croitor (2002), Dragomirescu şi Dediu (2006) etc. Vezi şi Dragomirescu, în acest volum, p.

2 Pentru factorii care favorizează preferinţa pentru formele cu sau fără -ez sau -esc, vezi GALR I: 559–561.

5 Menţinerea formei este motivată atât de analogia cu conjunctivul prezent, unde sufixul este acceptat de normă (să trebuiască), cât şi de nevoia de a marca acordul cu subiectul predicatului complex, obţinut în urma reorganizării sintactice. De altfel, Iordan (1948: 150) considera normale (şi chiar necesare) variantele cu -esc atunci când verbul a trebui nu este strict modal şi are subiect la plural. Vezi, pentru dinamica oscilaţiei între cele două paradigme, Pană Dindelegan (1987: 89−92).

6 „Formele fără -ră- la indicativ mai-mult-ca-perfect plural sunt învechite/populare” (DOOM²: XCVII). În DOOM¹ se recomanda forma cu -ră-, dar era acceptată ca variantă literară liberă şi cea fără -ră-, la persoanele I şi II plural: pierduserăm/pierdusem, pierduserăţi/pierduseţi – opţiune considerată corectă, în acord cu uzul limbii, de Pană Dindelegan (1987: 47). Cf. Avram (1997: 230), Zafiu (2007a).

7 Desinenţa a fost semnalată de Iordan (1943, în 1948: 142–143) ca fenomen regional (oltenesc), puţin pătruns în limba standard. Avram (1973, în 2005: 182–190) confirma, pe baza atlaselor lingvistice, statutul dialectal al formei, dar atrăgea atenţia şi asupra prezenţei sale în gramatici din secolul al XIX-lea şi tindea să o considere mai curând un arhaism decât o inovaţie. Vezi şi Pană Dindelegan (1987: 50).

8 Aşa cum a arătat Avram (1985), nu este vorba de o tendinţă analogică recentă, ci de existenţa foarte veche şi foarte răspândită a două tipuri flexionare, dintre care numai unul a fost acceptat de normele moderne (în Avram 2005, 198−204, unde sunt trecute în revistă şi recomandările normative din diferite lucrări de cultivare a limbii).

9 Formele de tip vroiam sunt destul de vechi şi au fost în unele gramatici tolerate ca variante (vezi Zafiu 2006); totuşi DOOM¹ le-a exclus implicit (prin nemenţionare), iar DOOM² a formulat explicit excluderea lor din uzul literar (XCVIII). Răspândirea lor actuală este însă foarte largă; Guţu Romalo (2000: 103) afirmă că „raportul de frecvenţă pare a fi favorabil formelor respinse de lucrările normative” şi „uzul actual pare a prefera, chiar la nivelul unor experimentaţi stilişti (...), formele rezultate din suprapunerea paradigmelor”.

10 Forma are o lungă tradiţie a apariţiei în mass-media: în 1979, Mioara Avram semnala că „forma greşită ultimile apare cu o perseverenţă inadmisibilă în subtitrarea filmelor prezentate pe marele sau micul ecran” (Avram 1987: 102).

11 Discutată pe larg de Avram (1979), în Avram (1987: 102−104).

12 Vezi, în acest volum, Pană Dindelegan, p.

13 Vezi, în acest volum, Rădulescu Sala, p.

2 Fenomen semnalat de Guţu Romalo (2000: 43) şi discutat pe larg în Guţu Romalo (2002) (în 2005: 212).

14 În exemplul dat poate fi vorba şi de un acord prin atracţie cu substantivul întrebare.

15 În ultimul exemplu, forma de feminin ar putea fi explicată printr-un acord (hipercorect) cu pluralul neutru subînţeles procente.

16 Am ales să ilustrăm fenomenele foarte frecvente prin mai multe exemple, chiar dacă acestea sunt de acelaşi tip şi nu aduc informaţii noi, pentru că astfel se poate dovedi amploarea trăsăturii. În liste, exemplele similare sunt furnizate în ordinea alfabetică a posturilor la care au fost înregistrate şi, în cadrul aceluiaşi post, în ordinea datei.

17 Avram (1997: 170) chiar recomandă folosirea unor sinonime pentru a se evita dezacordurile. Pentru folosirea actuală a lui chiar, vezi Mîrzea Vasile (2007).

18 „Numeroasele greşeli de acord în cazul lui al, ai etc. se explică prin complexitatea raporturilor implicate de folosirea lui” (Guţu Romalo 2000: 45). Şi Avram (1997: 100) explică greşelile prin „atracţia exercitată de forma atributului introdus sau/şi prin nesiguranţa vorbitorilor” şi prin fenomene de hipercorectitudine.

19 Pentru ultimele două exemple, vezi şi 5.4.

20 Acordul cu subiectul regentei este acceptat de GALR II: 382: „orientarea după un fals antecedent este permisă, acest tip de acord fiind foarte frecvent”.

21 În aceste situaţii, în GALR II: 379 se recomandă acordul gramatical, dar se admite faptul că şi acordul după înţeles e frecvent în limba literară.

22 În GALR I: 274, se arată că interogativul cine „apare doar în contexte de singular masculin”. Totuşi, şi în ciuda regulii reafirmate, Graur (1968: 346) constata deja o înmulţire a construcţiilor cu cine subiect şi verbul la plural.

23 Vezi, în acest volum, Stan, p.

24 Vulpe 1975 (în 2004: 334−336) afirmă că invariabilitatea relativului care nu ar trebui considerată o greşeală sau o „degradare”, ci o trăsătură a normei orale, opuse normei scrise, dar manifestându-se la fel de puternic şi de consecvent. Vezi şi Zafiu (2007b).

25 Norma dublării este formulată explicit atât în ceea ce priveşte complementul direct, cât şi complementul indirect: „Dubla exprimare a complementului direct este obligatorie ori de câte ori se realizează prin (...) forma prepoziţională cu pe: – substantiv comun personal/personificat sau substantiv propriu nume de persoană, indiferent de poziţia faţă de verbul regent” (GALR II : 401−402); „Dacă nominalul prin care se exprimă complementul indirect postpus faţă de verbul regent are trăsătura semantică [+ Uman], complementul indirect este, conform normelor limbii literare, dublat prin clitic pronominal antepus faţă de verb” (GALR II: 433).

2 Fenomenul, neînregistrat în Guţu Romalo 1972, e semnalat în ediţia a doua a cărţii (2000: 106−107).

26 Vezi Iordan (1948: 450−451), Guţu Romalo 1972 (în 2000: 106), Avram 1977 (în 1987: 143−148).

27 Cf. Zafiu (2002d), Gruiţă (2006: 232).

28 Vezi, în acest volum, Croitor, p.

29 Fixarea formulei, care „tinde să se transforme dintr-o combinaţie liberă într-o locuţiune”, a fost semnalată de mai multe decenii, de Guţu Romalo 1972 (în 2000: 80–81).

30 Vezi, în acest volum, Manea, p.