Traducere autorizată din limba bulgară


Secţiunea II Infracţiuni în serviciu



Yüklə 1,11 Mb.
səhifə32/47
tarix07.01.2019
ölçüsü1,11 Mb.
#91426
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   ...   47

Secţiunea II

Infracţiuni în serviciu



Art. 282. (1) (Modif. - Monitorul Oficial nr. 28 din 1982) Funcționarul care își încalcă sau nu își îndeplinește sarcinile de serviciu, ori îi depășește autoritatea sau drepturile în scopul obținerii de foloase pentru sine ori pentru altul sau pentru a provoca un prejudiciu altuia, iar urmare a acestui fapt ar putea să apară consecințe dăunătoare importante se pedepsește cu închisoarea de până la cinci ani, iar instanța poate să dispună și interzicerea unor prevăzute la art. 37, alin. 1, pct. 6 sau 7 ori cu probațiune.

(2) (Modif. - Monitorul Oficial nr. 28 din 1982, modif. și compl., nr. 89 din 1986) Dacă în urma săvârșirii faptei s-au produs consecințe negative semnificative sau a fost săvârșită de un funcționar, pedeapsa este închisoarea de la un an la opt ani, iar instanța poate dispune și interzicerea drepturilor prevăzute la art. 37, alin. 1, pct. 6.

(3) (Nou - Monitorul Oficial nr. 89 din 1986) În cazurile deosebit de grave prevăzute la alineatul precedent, pedeapsa este închisoarea de la trei la zece ani, iar instanța poate dispune și interzicerea unor drepturi prevăzute la art. 37, alin. 1, pct. 6.

(4) (Nou - Monitorul Oficial nr. 62 din 1997) Pedeapsa prevăzută la alin. 3 se aplică și funcționarului care a comis infracțiunea cu participarea unei persoane menționate la art. 142, alin. 2, pct. 6 și 8.

(5) (Nou - Monitorul Oficial nr. 21 din 2000) În cazul în care fapta prevăzută la alineatele precedente are legătură cu exercitarea unei acțiuni de control asupra producerii, prelucrării, depozitării, comerțului în țară, importului, exportului, tranzitului și răspunderii privind substanțele narcotice și precursorii acestora, pedeapsa este închisoarea de până la zece ani, conform alin. 1 și de trei până la cincisprezece ani în conform alin. 2.

Art. 282а. (Nou - Monitorul Oficial nr. 62 din 1997) Funcționarul care, în situația existenței condițiilor prevăzute într-un act normativ, necesare eliberării unui permis special pentru desfășurarea unei anumite activități, refuză sau întârzie emiterea actului dincolo de termenele prevăzute de lege, se pedepsește cu închisoare de până la trei ani, amendă de până la cinci sute de leva și interzicerea unor drepturi conform art. 37, alin. 1, pct. 7.

Art. 283. (Modif. - Monitorul Oficial nr. 26 din 1973, nr. 28 din 1982) Funcționarul care utilizează funcția sa în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos ilicit se pedepsește cu închisoare de până la trei ani.

Art. 283а. (Nou - Monitorul Oficial nr. 62 din 1997) Dacă infracțiunile prevăzute de art. 282 și 283 sunt în legătură cu privatizarea, vânzarea, închirierea sau arenda, precum și cu aportul la societăți comerciale a unei proprietăți a statului sau a unei proprietăți publice sau a unei cooperative, precum și a proprietății unor persoane juridice, pedeapsa este:

1. pentru infracțiunile prevăzute la art. 282 – închisoare de la trei la zece ani, amendă de la trei la cinci mii de leva și interzicerea drepturilor conform art. 37, al. 1, alin. 6 și 7;

2. pentru infracțiunile prevăzute la art. 283 – închisoare de la unu la trei ani, amendă de la o mie la trei mii de leva și interzicerea drepturilor prevăzute la art. 37, alin. 1, pct. 6 și 7.

Art. 283b. (Nou - Monitorul Oficial nr. 62 din 1997, compl., nr. 92 din 2002) Funcționarul care zădărnicește ori îngreunează exercitarea de către proprietarii drepturilor lor redobândite în temeiul Legii privind redobândirea dreptului de proprietate asupra unor imobile naționalizate, în temeiul Legii privind redobândirea dreptului de proprietate asupra unor bunuri înstrăinate, în temeiul Legii privind dezvoltare teritorială și comunală, în temeiul Legii privind lucrările publice în așezările urbane, Legii privind proprietățile de stat, Legii proprietății, Legii privind dreptul de proprietate și de utilizare a terenurilor agricole și Legii acordării de despăgubiri proprietarilor de averi naționalizate, Legii privind privatizarea și controlul post-privatizare ori prin hotărâri judecătorești rămase definitive potrivit altor legi, se pedepsește cu închisoare de la doi la șase ani.

Art. 284. (Modif. - Monitorul Oficial nr. 26 din 2004) (1) Funcționarul care, în detrimentul statului, al unei întreprinderi, al unei organizații sau al unei persoane particulare, comunică altei persoane ori publică informațiile care i-au fost încredințate sau la care are acces și despre care se știe că sunt secret de serviciu, se pedepsește cu închisoare de până la doi ani sau cu probațiune.

(2) Pedeapsa pentru fapta prevăzută la alin. 1 se aplică și persoanei care nu este funcționar, care lucrează într-o instituție de stat, întreprindere sau o organizație publică, care în legătură cu activitatea sa a intrat în posesia unei informații ce constituie secret de serviciu.

(3) Dacă fapta prevăzută la alin. 1 este săvârșită de expert, traducător sau interpret cu privire la informațiile care le-au devenit cunoscute în legătură cu sarcinile atribuite lor, despre sunt obligați să păstreze secretul, se pedepsește cu închisoarea de până la doi ani sau cu probațiune.

Art. 284а. (Nou - Monitorul Oficial nr. 41 din 2001, abrogat, nr. 45 din 2002, nou, nr. 102 din 2006) Funcționarul din cadrul Comisiei pentru dezvăluirea documentelor și publicarea apartenenței cetățenilor bulgari la Siguranța de stat și la Serviciile de informații ale Armatei Populare Bulgare sau la administrația acesteia, acela care divulgă informații ori distribuie un document, cu încălcarea Legii privind accesul și dezvăluirea documentelor și publicarea apartenenței cetățenilor bulgari la Securitatea de stat și la serviciile de informații ale Armatei Populare bulgare, aspecte aflate de acesta în calitatea deținută, se pedepsește cu închisoare de la trei la șase ani și o amendă de la cincisprezece mii la treizeci de mii de leva.

Art. 284b. (Nou - Monitorul Oficial nr. 41 din 2001, abrogat, nr. 26 din 2004, нов, nr. 102 din 2006) Funcționarul care nu înlătură din registre un colaborator sau un agent sub acoperire, care deține funcții publice sau desfășoară o activitate publică în sensul Legii privind accesul și dezvăluirea documentelor și declararea apartenenței cetățenilor bulgari la Securitatea de stat și la Serviciile de informații ale Armatei naționale bulgare, se pedepsește cu închisoare de la trei la șase ani și cu amendă de la cincisprezece mii la treizeci de mii de leva.

Art. 284c. (Nou - Monitorul Oficial nr. 27 din 2009) Funcționarul care, în mod ilegal, permite ori dispune utilizarea mijloacelor speciale de informare sau le aplică ori păstrează informațiile obținute cu ajutorul acestora se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani și cu amendă de până la cinci mii de leva.

Art. 285. Funcționarul care îi permite în mod conștient unei persoane subordonate să săvârșească o infracțiune în legătură cu serviciul ori cu munca acestuia, se sancționează cu pedeapsa prevăzută pentru fapta comisă.


Yüklə 1,11 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   ...   47




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin