Tribunalul Bucuresti Sectia a iii-a civila Dosar nr. 7555/300/2012 domnule presedinte

Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a civila

Dosar nr. 7555/300/2012
DOMNULE PRESEDINTE,
Subsemnatul BUCURESCU VLAD, domiciliat in Bucuresti, str. Ciurea, nr. 2-4, bl. P6, A+B, sc. B, ap. 61, sector 2, avand C.N.P. 1730205424512, cu domiciliul procesual ales la C.A. „Amuza Adrian” cu sediul profesional in Bucuresti, sos. Pipera, nr. 29, bl. 4A, sc. 4, ap. 63, sector 1, e-mail [e-mail], fax [phone], prin av. Amuza Adrian, formulez
RECURS
Impotriva Deciziei civile 1314A/18.12.2013, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civila in dosar nr. 7555/300/2012.

Mentionez ca hotararea mi-a fost comunicata la data de 26.03.2014.

Solicit instantei admiterea recursului si modificarea in parte a deciziei recurate, in sensul respingerii apelului declarat de Grigore Isabelle Margareta si mentinerea masurii privind exercitarea in comun a autoritatii parintesti in privinta minorului Bucurescu Horatiu Cristian, astfel cum a fost stabilita prin hotararea primei instante.

De asemenea, solicit modificarea in privinta obligarii subsemnatului la plata cheltuielilor de judecata in apel.

Cu cheltuieli de judecata.
MOTIVE:

Simpla lecturare a considerentelor deciziei recurate este suficienta pentru a constata ca desi mare parte din aceasta hotarare pare sa fie o pledoarie in favoarea exercitarii in comun a autoritatii parintesti, instanta de apel a considerat ca este prematura o reapreciere a autoritatii parintesti comune, motiv pentru care s-a infirmat solutia primei instante si s-a admis exercitarea acesteia exclusiv de catre intimata.

Apreciem ca motivele de recurs se incadreaza in prevederile art. 304 pct. 7 si 9 C.p.c.: „hotararea cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii” si „hotararea este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii”.

1. Instanta pe de o parte retine ca „nu s-au schimbat imprejurarile de fapt avute in vedere la momentul divortului, situatia dintre parti este in continuare tensionata”, iar pe de alta parte ca „nu a trecut timpul suficient pentru a se reaprecia asupra autoritatii parintesti comune, care in prezent,..., in cauza ar fi de natura a aduce atingere interesului superior al copilului datorita schimbarii intervenite in exercitarea drepturilor si obligatiilor parintesti,...” (fila 387 verso, alin. 3).

Situatia premisa este data de Sentinta civila nr. 3690/14.05.2010, pronuntata de Judecatoria sector 5 in dosar nr. 683/302/2010, prin care instanta, in temeiul prevederilor Codului Familiei, a dispus incredintarea fiului nostru catre intimata.

a) Disp. art. 403 C.civ. contin sintagma „schimbarea imprejurarilor”, fara a detalia daca modificarile au ca obiect situatia de fapt, de drept sau ambele, or ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Faptul ca instanta de apel a retinut ca modificarea masurilor cu privire la minor ar putea fi eventual modificata exclusiv in cazul schimbarii „imprejurarilor de fapt” este vadit eronata si, totodata, constituie o incalcare a principiului de drept enuntat anterior.

Chiar prevederile art. 46 din L 71/2011 infirma teza retinuta de instanta, acestea fiind cele care confera dreptul de a cere schimbarea dispozitiilor hotararilor judecatoresti privitoare la relatiile personale si patrimoniale dintre copii si parintii lor divortati inainte de intrarea in vigoare a noului Cod civil.

Intreaga legislatie actuala, aplicabila in spetele de minori si familie, consacra regula egalitatii parintilor in privinta exercitarii autoritatii parintesti, exercitarea exclusiva fiind exceptia. Intentia legiuitorului, tinand cont de interesul superior al copilului, este vadit in sensul de a pune la indemana parintilor defavorizati prin hotararile pronuntate in temeiul dispozitiilor acum abrogate, un instrument prin care sa poata repara inechitatile din vechea legislatie. Prin urmare, nu se poate retine valid ca doar schimbarea „imprejurarilor de fapt” ar justifica modificarea modului de exercitare a autoritatii parintesti, dat fiind faptul ca insasi adoptarea noilor prevederi in materie atesta contrariul.

Nu trebuie uitat ca inainte de intrarea in vigoare a noului C.civ., inegalitatea dintre parinti era consacrata legislativ prin disp. art. 1 (2) din Codul Familiei „statul apara interesele mamei si copilului”. Noile reglementari readuc in prim plan normalitatea, recunoscand si impunand prin masuri legislative firescul egalitatii in drepturi si obligatii a parintilor.

De remarcat faptul ca prin noile modificari aduse Legii nr. 272/2004, legiuitorul a mai facut un pas inainte, incercand sa determine continutul concret al notiunii de interes superior al copilului prin introducerea unor criterii de apreciere. Analiza cadrului legal, in general, si a criteriilor mentionate, in particular, conduc spre concluzia certa ca este in interesul copilului ca ambii parinti sa ia parte la procesul decizional cu privire la toate aspectele importante ce-l privesc, copilul, la randul sau, avand dreptul de a avea doi parinti in adevaratul sens al cuvantului si de a-si exprima opinia in cunostinta de cauza referitor la masurile cu impact asupra sa.

Nu este o noutate constatarea unanima ca luarea unei decizii importante de catre doua persoane are sanse mai mari sa fie o decizie optima, comparativ cu situatia in care ea se adopta unilateral. Daca tinem cont ca in discutie este vorba despre decizii ce privesc un copil, apreciez ca alegerea variantei care trebuie se primeze se impune de la sine.

b) Schimbarea imprejurarilor de fapt consider ca este evidenta chiar daca avem in vedere simpla trecere a timpului, necesitatile si cerintele actuale ale copilului fiind cu totul altele decat atunci cand era de varsta prescolara.

Horatiu avea la data divortului si incredintarii varsta de aproximativ 4 ani. In prezent se apropie de 8 ani, va implini aceasta varsta la data de 19.04.2014. Implinirea varstei scolare si o data cu ea alegerea scolii, a cursurilor curriculare si extracurriculare, activitatile culturale si sportive, alegerea taberelor scolare si a excursiilor, starea de sanatate, etc., toate la un loc si fiecare in parte reprezinta o cu totul alta „imprejurare de fapt” in raport cu data de referinta retinuta de instanta, respectiv 14.05.2010. Niciun paragraf din hotararea recurata nu indica in concret care sunt acele „motive temeinice”, prevazute de disp. art. 398 C.civ., pentru care trebuie sa-mi fie ingradit dreptul de a fi parinte intr-o masura egala cu intimata.

In contextul in care imprejurarile de fapt sunt fundamental schimbate si in conditiile in care relatia mea cu Horatiu este „incontestatbil” de profund atasament, „fiind recunoscut de reclamanta parata si constatat de instanta cu prilejul ascultarii copilului” , este logic, de bun simt si evident ca nu as putea fi banuit ca as lua sau as participa la luarea unei decizii daunatoare copilului nostru. In plus, raportat la motivarea instantei, se naste intrebarea retorica: cand se va retine ca a trecut „timp suficient pentru a se reaprecia asupra autoritatii parintesti comune”, la majoratul copilului?

Motivatia formularii cererii reconventionale prin care solicit ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata in comun a fost cauzata tocmai de faptul ca intimata ma ignora total si constant ca parinte. De la divort, intimata a fost cea care a ales singura scoala pe care sa o urmeze Horatiu, invatatoarea care sa-l indrume, schimbarea intempestiva a clasei, de la I-A la I-B, inscrierea la semi-internat, inscrierea si retragerea de la after-school, studiul exclusiv al limbii franceze, schimbarea clubului de tenis, schimbarea de curand a medicului de familie si multe altele. Trebuie subliniat faptul ca niciodata nu am fost nici macar consultat in legatura cu luarea acestor decizii, pentru ca de a fi parte la luarea lor nici nu poate fi vorba. De asemenea, trebuie subliniat faptul ca in majoritatea cazurilor nu am fost informat nici post factum.

Un exemplu semnificativ in privinta conduitei intimatei ca parinte este o intamplare petrecuta dupa pronuntarea deciziei recurate: intimata a hotarat unilateral schimbarea medicului de familie, dar nu a catadicsit sa-mi spuna care este acest medic, unde are cabinetul si numarul lui de telefon in ciuda numeroaselor mele interpelari in acest sens. Intr-un final, cand mi s-a dat in sfarsit numele, adresa cabinetului fiind indrumat sa o descopar singur pe internet, mi-am manifestat expres vointa de a participa la controlul medical programat. Am fost invitat de intimata sa ma prezint la ora 14.30 la sediul cabinetului. Desi am ajuns acolo inca de la ora 14.20, nu mica mi-a fost mirarea sa aflu ca respectiva consultatie se consumase deja la o alta ora decat cea care imi fusese comunicata. Singurul beneficiu al acestei intamplari a fost acela ca am putut lua direct de la medic numarul de telefon la care poate fi contactat. Aceasta este modalitatea in care intimata considera ca trebuie procedat si din pacate nu este un exemplu singular. Cerand intimatei sa mi se comunice rezultatul consultatiei, cateva zile mai tarziu mi s-a raspuns: „nu vad de ce ar trebui sa iti dau detalii legate de programul meu cu Horatiu atata vreme cat nu sunt probleme esentiale legate de sanatatea lui”. Probabil ca intimata considera ca am dreptul sa fiu informat asupra starii de sanatate numai in cazul in care copilul ar fi internat pentru probleme grave, „esentiale”.

In conditii de genul celor prezentate cred ca se poate determina cu exactitate care este sursa „situatiei tensionate”. Mai mult, toate actiunile intimatei impotriva subsemnatului (diverse plangeri penale, inclusiv pentru abandon de familie, actiune pentru diminuare program legaturi personale, majorare pensie, ordin de protectie, executare silita, sesizare la Sectia 18 ca nu as urma consilierea impusa prin ordin, solicitandu-se inclusiv condamnarea mea penala, s.a.) au demarat numai dupa ce i-am reprosat ca nu ma consulta in luarea deciziilor privind copilul si am informat-o ca voi solicita ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata in comun, respectiv in februrie 2012. Pana la acel moment nu am fost considerat nici periculos, nici recalcitrant, nu era niciun fel de problema ca imi indeplineam obligatia de intretinere in natura, cum de altfel convenisem impreuna, dimpotriva, eram considerat un tata responsabil ce isi iubeste copilul si are grija de el. Tot din acest moment, nu a mai contat ca depaseam cu regularitate cuantumul obligatiei de intretinere pentru fiul nostru, intimata apreciind ca se impune executarea silita, fapt ce a condus spre incetarea colaborarii pe care o aveam cu postul de televiziune Eurosport si implicit distrugerea unei cariere de 15 ani ca si comentator sportiv al acestui prestigios post TV.

c) Consider ca prin exercitarea in comun a autoritatii parintesti nu se „aduce atingere interesului superior al copilului datorita schimbarii intervenite in exercitarea drepturilor si obligatiilor parintesti”.

In primul rand, pentru a putea aduce o asemenea atingere ar trebui mai intai sa imi fie recunoscut si acordat de instanta dreptul de a exercita efectiv autoritatea parinteasca in comun. O eventuala si ipotetica atingere adusa interesului copilului nu se poate constata decat ulterior acordarii si exercitarii in concret a acestui drept, or mie, instanta de apel mi-a refuzat acest drept aprioric.

In al doilea rand, ar trebui enumerate succint acele decizii la care am voit sa particip sau sa le iau pentru Horatiu pentru a se putea analiza daca intr-adevar acestea ar aduce „atingerea” in discutie: alegerea scolii, schimbarea invatatoarei pentru vadita incapacitate profesionala (ulterior a fost retrasa de la clasa chiar de conducerea scolii pentru ca nu a promovat examenul de titularizare), inscrierea copilului la cursuri de limba engleza (in prezent cursul de engleza este conditionat de intimata de inscrierea lui Horatiu la un curs suplimentar de franceza, dar fara indicarea unui orizont de timp), practicarea constanta a unui sport, alegerea in comun a medicului de familie, retragerea copilului de la semi-internat pentru a avea posibilitatea sa stea cu parintii sau familiile extinse ori de a avea alte activitati, iar nu sa astepte pana cand intimata termina orele de curs, etc.

Consider ca prin implicarea mea in luarea unor asemenea decizii ori a unora dintre ele, este exclus ca finalitatea sa fie daunatoare copilului nostru, iar ratiunea unei astfel de concluzii nu doar ca este logica, dar rezulta si din tot ceea ce am facut de-a lungul timpului pentru Horatiu, in caz contrar, ar fi fost imposibila crearea unei legaturi afective atat de puternice si atat de vadite intre noi.

2. Instanta apreciaza ca desi art. 397 si 398 C.civ. instituie regula exercitarii in comun a autoritatii parintesti (fila 387 verso, alin. 4 si 5), o revedere a masurilor se poate dispune numai daca „se constata ca interesele minorului o cer, adica parintele in carui ingrijire se afla nu-i asigura conditiile necesare pentru o dezvoltare corespunzatoare si incalca grav drepturile celuilalt parinte”, respectiv revenirea asupra masurii trebuie sa fie bazata „pe motive puternice care sa demonstreze consecintele daunatoare pentru minor in ceea ce priveste dezvoltarea lui fizica, cresterea si educarea sa”.

Aceasta argumentare este total lipsita de temei legal, nu exista nicio prevedere legala, generala sau speciala, din care sa rezulte, chiar fortand interpretarea, ca se poate admite exercitarea in comun a autoritatii parintesti conditionat de conduita daunatoare pentru copil a parintelui custoidian sau de incalcarea grava a drepturilor copilului de catre aceasta. Se poate observa ca prin aceasta motivare instanta de apel adauga la lege in mod flagrant.

Ratiunea legii, rezultand chiar din disp. art. 397 si 398 C.civ., este extrem de limpede, autoritatea parinteasca se exercita in comun de ambii parinti, aceasta fiind regula, exceptia se impune numai daca exista motive intemeiate in acest sens. Logica juridica elementara este cea care ne conduce spre concluzia ca motivele intemeiate se refera la conduita parintelui care cere exercitarea in comun, iar nu a celui care deja o are ca efect al „incredintarii” din vechea lege.

Daca parintele la care locuieste copilul incalca drepturile copilului sau are o atitudine cu consecinte daunatoare asupra acestuia, in niciun caz aceste imprejurari nu reprezinta argumente pentru incuviintarea exercitarii in comun a autoritatii parintesti, asa cum retine instanta de apel. In astfel de situatii sunt incidente alte institutii de drept: modificarea masurii cu privire la locuinta copilului, exercitarea exclusiva a autoritatii parintesti de catre parintele necustoidian, decaderea din drepturile parintesti ale parintelui custoidian, etc.

Pentru ca art. 398 C.civ. nu detaliaza care sunt acele motive intemeiate pentru care se poate refuza exercitarea in comun a autoritatii parintesti, trebuie vazute alte reglementari aplicabile in materie, cf. principiului instituit de disp. art. 6 lit l) din L 272/2004, astfel:

Art. 14 (3) din L 272/2004: „motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului”;

Art. 16 (2) din L 272/2004: „motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului”;

Disp. art. 508 C.civ., ce reglementeaza decaderea din drepturile parintesti (pentru ca punerea de catre instanta de apel in imposibilitate de a lua decizii in privinta propriului copil reprezinta in concret o decadere de facto din exercitiul acestor drepturi), enumera alte motive intemeiate, dar mult mai grave de aceasta data.

Referitor la acest ultim text de lege, se poate constata ca pana si un parinte care a pus in pericol viata propriului copil sau i-a aplicat rele tratamente ori a fost dependent de alcool si/sau stupefiante poate cere instantei repunerea in drepturi, adica sa isi exercite autoritatea parinteasca.

Singura concluzie care rezulta din ansamblul normelor de drept incidente in speta este aceea ca motivele intemeiate se refera la relatia parinte-copil, nu parinte-parinte.

Nu pot si nici nu intentionez sa neg ca exista o relatie tensionata cu intimata, cauzata in mare parte de lipsa de comunicare din partea acesteia. Intrebarile mele ramase fara raspuns sau raspunsuri de genul ca nu ma intereseaza ce face copilul cand este la domiciliul domniei sale este evident ca nu pot detensiona relatiile dintre noi, desi am incercat in repetate randuri, vezi invitatiile la mediere, si mail-urile dintre parti. Practic, de doi ani am apelat la toate demersurile legale de care am avut cunostinta ca pot fi exercitate pentru a o determina sa ajungem la o normalitate, iar aplanarea conflictului nu o doream pentru mine ci pentru a putea colabora strict ca parintii. De altfel, singura colaborare si intersectare pe care o doresc cu intimata este exclusiv cea in calitate de parinti ai fiului nostru. Fara a incerca sa ma absolv de vina cu orice pret, trebuie sa constat ca in mare parte tensiunea este intretinuta chiar de domnia sa, care refuza permanent orice fel de cooptare sau consultare a mea in procesul decizional privind copilul, indiferent de obiectul deciziei.

Important de subliniat insa este ca in ciuda acestei relatii tensionate, intrega noastra corespondenta electronica demonstreaza ca putem ajunge la un punct comun si putem colabora in privinta unor aspecte determinate referitoare la copil, dar pentru asta trebuie sa se vrea de ambele parti, nu doar de subsemnatul, si trebuie sa mi se recunoasca de o instanta dreptul natural de a exercita autoritatea parinteasca impreuna si egal cu intimata.

Instanta de apel a mai adus in discutie existenta unui ordin de protectie. Lecturarea respectivei hotarari atesta ca niciodata atitudinea mea nu a fost de natura a periclita sau de a dauna copilului, de aceea a si fost respins capatul de cerere prin care se solicita in mod aberant sa nu ma apropii de copil. Tot lecturarea acelei hotarari atesta faptul ca niciodata nu am fost violent cu intimata sau cu alte persoane, reprosurile aduse aveau ca obiect un limbaj mai agresiv din mail-uri trimise intimatei in perioada divortului (2010 – 2011) si diversele plangeri si sesizari ale mele adresate diverselor institutii. Din continutul acestor demersuri, reclamate de intimata, se poate observa ca toate au fost generate de absenta informatiilor despre copil si/sau refuzul comunicarii acestora, precum si de nevoia de a corecta unele decizii mai putin fericite luate de intimata in privinta copilului, in afara exemplului cu invatatoarea ce a fost retrasa de la clasa de conducerea scolii, ar mai fi solicitarea de schimbare a intimatei din rolul de profesor de franceza la clasa fiului nostru. Cererea era justificata chiar de o prevedere a Codului deontologic din educatie, ce interzice profesorilor sa predea la clasele in care invata proprii copii. In plus, nimic nu se opune ca intimata sa-l perfectioneze pe Horatiu in aceasta limba acasa, dupa orele de curs. In privinta limbajului poate cam nepotrivit din mail-urile la care am facut trimitere, fara a incerca sa ma scuz, trebuie sa arat ca la acel moment a fost o incercare de limpezire a apelor. Intimata ma acuza in fata familiei domniei sale ca divortul a fost provocat de modul meu „libertin” de viata, in conditiile in care principalul motiv de divort au fost relatiile extraconjugale ale acesteia, probate cu testul HIV si recunoscute prin corespondenta mail. Exemplele si cauzele demersurilor mele sunt mult mai ample, dar in cadrul acestui recurs nu este locul si nici timpul pentru a le aduce in discutie si a le detalia, din pacate.

In fine, prin hotararea amintita am fost nevoit sa urmez consiliere psihologica. Referatul intocmit de psiholog in urma consilierii, ce poate fi eliberat exclusiv la solicitarea instantei, si expirarea perioadei ordinului constituie alte motive ce conduc spre inlaturarea oricarui impediment pentru exercitarea in comun a autoritatii parintesti, chiar daca am vrea sa retinem relatiile tensionate cu intimata si chiar daca in ignorarea legii am considera ca asa zisa tensiune ar fi motiv intemeiat. Aceasta concluzie se impune de la sine prin trimitere la textul art. 508 si urmatoarele C.civ.

Hotararea citata a mai avut un efect, pervers de aceasta data. Din cauza faptului ca s-a interzis comunicarea telefonica si prin mesaje tip sms, intimata nu a pregetat sa-l foloseasca pe Horatiu drept intermediar al discutiilor dintre parinti. In aceste conditii se naste intrebarea fireasca, cine il pune pe copil sa asiste la comentarii ale parintilor si eventuale neintelegeri? In acest context trebuie corectat si citatul dat de instanta de apel referitor la o afirmatie a lui Horatiu. Instanta a citat deformat „sa inceteze razboiul dintre mami si tati”, cand in realitate copilul spunea „vreau ca MAMI sa inceteze razboiul cu tati, stiu ca tati vrea”. Oare aceasta observatie nu reprezinta o opinie a copilului in sensul art. 6 lit. h din L 272/2004? Oare aceasta observatie directa a copilului trebuie ignorata pentru ca la opt ani nu are varsta necesara pentru a reda corect ceea ce vede?

Avand in vedere ca mai mult ca sigur se va afirma din nou in mod tendentios si profund nereal ca „traumatizez” sau „terorizez” copilul, invederez ca i-am aratat lui Horatiu invitatia la mediere tocmai pentru a-i da o veste pozitiva, acesta este contextul in care Horatiu a facut declaratia de mai sus. In plus, Horatiu stie ca vreau sa urmeze cursuri de limba engleza si isi doreste acest lucru, in afara de ceea ce reusesc eu sa-l invat, stie ca vreau sa urmeze un sport in mod constant, nu in functie de programul intimatei si, pe de alta parte, stie ca nu putem sa facem aceste lucruri si multe altele pentru ca intimata nu este de acord. Ce ar trebui sa fac eu ca tata in astfel de situatii, sa imi mint copilul?

Tot aici se impune sa mai subliniez ca niciodata nu m-am certat cu intimata „pe viu", si cu atat mai putin in prezenta copilului. Tot eu am fost cel care am renuntat la convorbirile telefonice cu intimata, comunicarile si implicit „certurile” facandu-se exclusiv prin sms sau mail. Tot subsemnatul si din acelasi motiv am insistat pentru un program care sa nu mai presupuna vizite la domiciliul mamei, ci luarea copilului la domiciliul meu, lucru care s-a rezolvat dupa ce mi-am edificat casa din cartierul A.N.L. Henri Coanda, numita de Horatiu „casa galbena”.

3. Instanta de apel, contrar deciziei pronuntate, retine (fila 388 alin. 1) ca minorul nu trebuie „privat de legatura cu tatal sau si de posibilitatea acestuia din urma de a fi informat si de a participa la luarea deciziilor privind minorul”.

Prin aceasta motivare contradictorie in raport cu alte argumente retinute si in special cu solutia adoptata, instanta, desi imi atribuie de facto posibilitatea de a participa la luarea deciziilor, imi refuza incuviintarea de jure a acestui drept si a posibilitatii concrete de exercitare a acestuia.

Din nou, logica juridica este cea care ne spune ca o posibilitate de participare la luarea deciziilor se poate concretiza numai cu acceptul celuilalt parinte sau, in lipsa unei disponibilitatii in acest sens cum este in speta, prin conferirea acestui drept printr-o hotarare judecatoreasca.

Dreptul de a exercita autoritatea parinteasca in comun, recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca, are darul de a detensiona relatiile prin simplul fapt ca impune o colaborare a parintilor in interesul copilului si reinstaureaza egalitatea efectiva in drepturi, consacrata inclusiv prin legea fundamentala. Pentru a folosi terminologia instantei de apel, doar o astfel de hotarare o poate determina pe intimata sa isi inceteze rolul de „gardian”.

De altfel, pentru ca legea speciala acorda aceasta posibilitate instantelor, nimic nu se opune ca judecatorul, prin hotararea pronuntata si chiar fara a exista o cerere in acest sens, sa detalieze modul concret de exercitare a autoritatii parintesti impunand anumite jaloane si reguli, astfel:

• 
  Regulile cu privire la cresterea si educarea minorului se stabilesc de comun acord si vor fi aceleasi atat la domiciliul tatalui cat si la domiciliul mamei;
  
• 
  Deciziile importante privind minorul, respectiv activitatile si performantele scolare, activitatile extracurriculare (excursii, tabere, cursuri, competitii, etc), starea de sanatate, grupul de prieteni si cele privind religia, se vor lua in comun de ambii parinti;
  
• 
  Deciziile in legatura cu problemele curente (rutina zilnica, efectuarea temelor, alimentatie, imbracaminte, incaltaminte, etc.) se vor lua separat;
  
• 
  Schimbul de informatii intre parinti cu privire la minor – sms, e-mail;
  
• 
  La ocazii si evenimente speciale pot participa ambii parinti;
  
• 
  De modul de derulare a activitatilor extrascolare se ocupa ambii parinti;
  
• 
  Transportul minorului intre cele doua domicilii revine tatalui;
  
• 
  Mentinerea contactului cu minorul in perioada cand se afla la domiciliul celuilalt parinte se va efectua telefonic;
  
• 
  Mentinerea legaturilor personale cu membrii familiilor extinse, fara restrictii;
  
• 
  Ambii parinti pot vizita minorul la scoala, in cadrul programului stabilit de unitatea de invatamant, si pot participa la sedintele cu parintii ori alte activitati organizate de respectiva institutie;
  
• 
  Disputele in legatura cu modul de exercitare a autoritatii parintesti se vor solutiona prin mediere.
  

Aceasta enumerare este exemplificativa, nicidecum restrictiva, cu mentiunea ca in foarte multe cazuri in care instantele au detaliat astfel modul de exercitare a autoritatii parintesti, parintii au fost „impinsi” sa colaboreze si sa depaseasca orgoliile de moment, or in astfel de situatii beneficiarul direct si imediat nu este decat cel ce se doreste a fi protejat: copilul.

4. O alta neconcordanta apare in cadrul motivarii de la fila 388 verso – alin. 1 „tribunalul constata ca desi nu se impune schimbarea masurii de exercitare a autoritatii parintesti, in conformitate cu art. 403 Cod civil, ... sunt deplin aplicabile dispozitiile art. 483 alin. 2 Cod civil, potrivit caruia parintii exercita autoritatea parinteasca, ca ansamblu de drepturi si indatoriri, numai in interesul superior al minorului, cu respectul datorat persoanei acestuia si il vor asocia pe copil la toate deciziile care il privesc”.

Consider util in acest context sa aduc in atentie si disp. art. 484 C.civ. care dispun ca autoritatea parinteasca se exercita pana cand copilul dobandeste capacitate deplina de exercitiu.

De asemenea, ar trebui adus in atentie ca insasi textul invocat de instanta, art. 483 C.civ., prevede ca ansamblul de drepturi si indatoriri ce intra in continutul notiunii de autoritate parinteasca „apartine in mod egal ambilor parinti”.

Desigur, se poate merge mai departe, cum oare sa exercit autoritatea parinteasca, „deplin aplicabila”, si sa-l asociez pe Horatiu la luarea deciziilor ce il privesc, in conditiile in care intimata nu manifesta disponibilitate in acest sens, iar instanta de apel mi-a retras acest drept ce imi fusese acordat de prima instanta?

Un aspect de importanta deosebita consider ca este cel legat de programul de legaturi personale, care, in opinia mea, este daca nu parte, cel putin un accesoriu extrem de important al conceptului de autoritate parinteasca. Aduc in atentia instantei faptul ca subsemnatul si Horatiu

beneficiem de un program de legaturi personale la domiciliul meu ce ocupa aproximativ 40% din perioada anului scolar si 50% din perioada vacantelor scolare, rezultand o medie de 45% de timp in care Horatiu se afla impreuna cu mine. In tot acest timp, subsemnatul sunt apt sa ma ocup direct si nemijlocit de tot ceea ce presupune cresterea si educarea copilului, dar si de luarea tuturor deciziilor curente ce-l privesc, unele dintre aceste decizii chiar cu consultarea prealabila a intimatei. Cu toate acestea, prin solutia pronuntata instanta de apel a ajuns la concluzia ca de indata ce Horatiu paraseste domiciliul meu aceasta abilitate parinteasca imi dispare ca prin farmec si nu mai sunt apt de a participa la luarea deciziilor nici macar in comun cu intimata.

Aduc in atentia instantei inca doua argumente:

a) Intimata a intrerupt concediul pentru cresterea copilului si si-a reluat activitatea dupa numai un an. De la 1 an si pana la 4 ani (momentul divortului) pot sustine fara falsa modestie ca am reusit sa-i fiu copilului si mama si tata, de la schimbat pamperşi, pregătit laptele pentru biberon, până la dus copilul la grădiniţă şi implicare activă în procesul său de educaţie. In toata aceasta perioada eu m-am ocupat in proportie de aproximativ 80% de copil, pe de o parte datorita programului extrem de flexibil pe care il aveam in calitate de comentator sportiv, iar pe de alta parte, din cauza programului incarcat al intimatei, aceasta fiind ocupata cu activitatile de la scoala unde preda limba franceza si cu meditatiile acordate in particular, dar mai ales pentru că am înţeles să fiu un părinte responsabil, indiferent de disponibilitatea mamei.

b) Asa cum am aratat, in timpul anului scolar stau cu Horatiu 40% din timp, cf. programului agreat. Important de subliniat insa, e faptul ca din timpul alocat pentru a sta cu intimata, Horatiu petrece cu bunicii materni peste jumatate din aceasta perioada, rezultand ca, de facto, subsemnatul sunt parintele care dedica si aloca in concret mai mult timp copilului.

In aceste conditii, si tinand cont de faptul ca atunci cand este cu mine atat eu cat si actuala mea sotie, psiholog de profesie, facem tot posibilul sa-i asiguram lui Horatiu un climat de liniste, afectiune si relaxare, dar fara a neglija educatia si comunicarea deschisa cu el, doar de aceea este atat de apropiat de mine, este inexplicabil cum instanta de apel a putut concluziona ca autoritatea parinteasca trebuie exercitata exclusiv de intimata.

5. Instanta a facut numeroase trimiteri la interesul superior al copilului. Pentru ca prin aceste trimiteri s-au facut doar aprecieri cu caracter general, dar fara a se indica in concret cum se dauneaza interesului superior al copilului prin execitarea in comun a autoritatii parintesti, in cele ce urmeaza vom analiza acest aspect prin prisma criteriilor prevazute de legea speciala.

Mai inainte, aducem in atentie disp. art. 2 (4) din L 272/2004 ce dispun imperativ ca: „persoanele prevazute la alin. (3)(printre care si instantele de judecata) sunt obligate sa implice familia în toate deciziile, actiunile si masurile privitoare la copil si sa sprijine ingrijirea, cresterea şi formarea, dezvoltarea şi educarea acestuia în cadrul familiei”. Este limpede ca implicarea subsemnatului in toate deciziile privitoare la copil nu se poate realiza in concret decat prin acordarea efectiva a acestui drept prin intermediul unei hotarari judecatoresti, in caz contrar, asa cum istoricul spetei o demonstreaza, acest lucru nu ramane decat un simplu deziderat.

In acelasi sens sunt si disp. art. 5 (2) din legea citata „raspunderea pentru cresterea si asigurarea dezvoltarii copilului revine in primul rand parintilor, acestia avand obligatia de a-si exercita drepturile si de a-si indeplini obligatiile fata de copil tinand seama cu prioritate de interesul superior al acestuia”. Cum oare pot fi responsabil de cresterea si dezvoltarea copilului nostru in conditiile in care nu pot lua nicio decizie in acest sens? Cum pot sa-mi exercit dreptul de care aminteste legea, in conditiile in care instanta de apel mi-a retras insasi dreptul? Exista vreun singur indiciu din care sa rezulte ca in relatia mea cu Horatiu am neglijat interesul acestuia sau ca el nu a fost o prioritate absoluta pentru mine?

Art. 6 lit. c) si d) din lege instituie principiul responsabilizarii parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti. Prin urmare, recunoasterea dreptului meu de parinte de a exercita in comun si egal cu intimata autoritatea parinteasca nu poate avea drept finalitate decat o responsabilizare reciproca, fortand-o pe intimata sa-si aminteasca faptul ca divortul nostru nu semnifica un divort de copil.

In fine, legea speciala acorda chiar copilului dreptul de a beneficia si de a se bucura de implicarea egala a parintilor in cresterea si educarea sa. Prin urmare, ingradirea dreptului subsemnatului de a exercita in comun autoritatea parinteasca reprezinta inevitabil o atingere adusa unui drept al copilului.

Revenind la criterii, consider ca intensitatea legaturii afective dintre mine si Horatiu nu poate fi pusa la indoiala, la fel si comportamentul meu permanent fata de acesta, fiind recunoscut de intimata, relevat in referatul de audiere a minorului si constatat personal de prima instanta in cadrul administrarii directe si nemijlocite a probatoriului.

Un criteriu important in opinia mea este cel prevazut de disp. art. 16^2 (1) lit. a) din lege, privind disponibilitatea intimatei de a ma implica in deciziile legate de copil si respectarea drepturilor mele parintesti. Intreg ansamblul probator, chiar motivele de apel formulate de intimata, precum si plangerile si sesizarile mele deovedesc cu prisosinta ca nu am fost implicat niciodata dupa divort in luarea deciziilor privind copilul, ca nu am fost consultat si de multe ori nici informat post factum si ca in fapt intimata nici nu doreste acest lucru.

Lasand la o parte faptul ca lipsa de disponibilitate a intimatei este prin ea insasi un motiv pentru care trebuie incuviintata exercitarea in comun a autoritatii parintesti, acest criteriu mai aduce in prim plan un aspect, anume sanctiunea juridica. Fiind in fata unui demers judiciar, lipsa de disponibilitate, adica neindeplinirea unei obligatii legale si nerespectarea unui drept al copilului, ridica problema raspunderii civile. Raportat la particularitatea spetei si tinand cont in primul rand de respectarea interesului copilului, singura asa zisa sanctiune aplicabila este chiar modificarea deciziei recurate si readucerea in actualitate a sentintei primei instante.

In final, mai aduc in atentia instantei ca exercitarea in comun a autoritatii parintesti se impune si prin prisma faptului ca in prezent, prin exercitarea exclusiva de catre intimata, sunt expus riscului major sa nu imi revad copilul niciodata, aceasta putand oricand sa plece cu Horatiu din tara fara a avea nevoie de acordul meu. Fac aceasta afirmatie prin prisma faptului ca sora intimatei este stabilita in prezent in Italia, iar fratele acesteia este plecat definitiv in Canada. Aceste imprejurari fac ca riscul de care aminteam sa nu fie doar unul ipotetic ci cat se poate de actual.

Pentru toate aceste considerente, respectuos solicit instantei sa admita recursul astfel cum a fost formulat. Cu cheltuieli de judecata constand in onorariu de avocat in etapa apelului si in cea a recursului.

In drept, art. 299 si urmatoarele C.p.c., Legea nr. 272/2004, art. 46 din L 71/2011, art. 397, 398, 403, 483 si 484 C.civ.

Probe: inscrisuri
Va multumesc,

BUCURESCU VLAD

Prin av. Amuza Adrian