au zis către El : Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii, El însă răspunzân-du-le, a zis : zic vouă, că dacă vor
tăcea aceştia, pietrele vor striga!”
(Luca 19, 39-40)
-
– Despre cele ce se întâmplă.
“Dacă” – vom tăcea ?
Îndată ce am aflat de cele întâmplate, toţi Preoţii din lagărul Sadaclia, din proprie iniţiativă şi de bună voie, am făcut acea adresă către guvern şi am scris :
Luând cunoştinţă de cele întâmplate în noaptea de 29 spre 30 Noembrie cr. (1938) şi socotind că toate se împlinesc după voia lui Dumnezeu, noi preoţii din acest domiciliu, dăm Cezarului ce este al Cezarului, supunându-ne întru totul M. S. Regelui Carol al II-lea, Regele tuturor românilor, înaltului guvern şi tuturor legilor ţării”.
Deşi am votat Constituţia din 24 Februarie 1938, deşi am jurat pe ea, deşi am respectat-o mai mult decât oricine, chiar decât înşişi autorii ei, deşi am trecut prin toate cele de până atunci, totuşi, am făcut şi această declaraţie, pentru ca să nu poată fi nici-un prilej de sminteală pentru nimeni atitudinea noastră a Preoţilor.
La data de 7 Decembrie, acelaş an, ne-au cerut şi jandarmii o declaraţie, în care, între altele, era şi fraza aceasta :
“Declar pe conştiinţa şi cuvântul meu de onoare şi de om, că mă desolarizez de Codreanu, Legiune şi membrii organizaţiei Totul pentru Ţară”.
Deşi această declaraţie nu are nici o valoare în sine,
fiindcă ni s’a impus perfid, ca să fim prinşi în cursă, deşi fondul ei este absurd, pentru că ne puteam gândi la oricare “Codreanu” din ţara noastră, numai la Corneliu Zelea Codreanu nu, în acel moment, deşi ne puteam gândi la Legiunea de jandarmi şi nu la “Legiunea Sfântul Arhanghel Mihail”, deşi membrii organizaţiei Totul pentru Ţară nu mai existau din clipa în care această organizaţie s’a Autodizolvat – totuşi, pentru ca să fiu deplin Liber de orice constrângere din afară şi ca să pot vedea şi spune lucrurilor numai ca Preot, eu am rugat pe un Duhovnic dintre Preoţii de acolo, ca să-mi rostească rugăciunea “deslegării de jurăminte” pentru orice jurământ aş fi depus vreodată, în afară de cele “canonice şi legale”.
Atunci, mi-a făcut Bunul Dumnezeu parte de o mare
fericire sufletească : mi-am dat seama că tot ce mi-a fost dat să păţesc, a fost o uşoară ispăşire a călcării de mine a canonului care prevede ca să nu fie nimeni hirotonit Preot decât la vârsta de 30 de ani. Ori, nouă ni s’a dat drumul din lagăr la 20 Decembrie 1938, dar eu nu am mai slujit încă până în anul 1939, an în care împlineam vârsta de 30 de ani. De aceea, m’am hotărât din nou, ca în viitor – odată ce am scăpat de povara acestei mustrări de cuget – să slujesc şi să lupt pentru Ortodoxie şi Canoanele ei pe preţul oricărui sacrificiu şi să mă rog lui Dumnezeu ca să-mi ajute a fi pururea vrednic de această chemare.
În ceeace priveşte Politica, am hotărât să o fac tot numai
Ortodox! De aceea, am zis în cugetul meu : Deşi mi-a sfâşiat sufletul procedeul “stăpânirii” cu uciderea fără condamnare a Legionarilor, deşi “acuzatorii” toţi merită să piară, totuşi, nu voiu judeca eu pe nimeni, ca om, ba, voiu încerca să ajut cât se va putea şi cât îmi revine partea mea, tot ce se încearcă a se face pentru ţară, chiar şi sub această “stăpânire”.
În consecinţă, când m’am reîntors la Balcic, chiar în acea
zi, am făcut cerere de înscriere în “Frontul Renaşterii Naţionale” şi am scris astfel :
“Domnule Primar,
Subsemnatul, Preot Ilie I. Imbrescu, Parohul Catedralei “Sf. Gheorghe” – Balcic, cu onoare vă rog să mă înscrieţi în rândurile Frontului Renaşterii Naţionale.
“Consider ca o sacră datorie a ceasului de faţă, ca să ne unim cu toţi Românii “în legătura păcii”, sub lumina Harului Divin, în jurul Majestăţii Sale Regelui Carol II, pentru slava Bisericii, strălucirea tronului şi desăvârşirea Neamului Românesc.
“De aceea doresc să mă înrolez cu tot devotamentul în Mişcarea “Frontului Renaşterii Naţionale”
“Primiţi, vă rog, Domnule Primar, asigurarea deosebitei mele stime”,
Dostları ilə paylaş: |