Uniunea europeană guvernul româniei
Yüklə 4,13 Mb.
|
|
sylvestris, Cardamine spp., Rumex sanguineus, Carex spp., Cirsium oleraceum) şi poate conţine diverse geofite vernale, precum Ranunculus ficaria, Anemone nemorosa, A.ranunculoides, Corydalis solida. Subtipuri: 44.31 – Carici remotae-Fraxinetum păduri de frasin şi anin ale izvoarelor şi râurilor aferente 51
44.32 - Stellario-Alnetum glutinosae păduri de frasin şi anin ale râurilor cu curgere rapidă 44.33 - Pruno-Fraxinetum, Ulmo-Fraxinetum păduri de frasin şi anin ale râurilor cu curgere lentă 44.21 - Calamagrosti variae-Alnetum incanae Moor 1958 galerii montane de anin alb 44.22 - Equiseto hyemalis-Alnetum incanae Moor 1958 galerii submontane de anin alb 44.13 Salicion albae păduri-galerii de salcie albă. 10. Specii caracteristice stratul arborescent -Alnus glutinosa, Alnus incana, Fraxinus excelsior; Populus nigra, Salix alba, S. fragilis; Ulmus glabra; stratul ierbos – Angelica sylvestris, Cardamine amara, C. pratensis, Carex acutiformis, C. pendula, C. remota, C. strigosa, C. sylvatica, Cirsium oleraceum, Equisetum telmateia, Equisetum spp., Filipendula ulmaria, Geranium sylvaticum, Geum rivale, Lycopus europaeus, Lysimachia nemorum, Rumex sanguineus, Stellaria nemorum 11. Arealul tipului de habitat Cursuri de apă din zona de câmpie şi etajul colinar ai Europei temperate şi boreale, râuri montane şi submontane din Alpi şi Apeninii de nord, râuri medio-europene, în etajul submontan, colinar şi zona de câmpie 12. Distribuţia în Romania In toată ţara, în luncile pâraielor de munte şi dealuri înalte ; adesea sub formă de fâşii înguste, mai rar în partea de vest a ţării. 13. Suprafaţa tipului de habitat la nivel naţional (ha) Cca. 13.000 14. Calitatea datelor privind suprafaţa insuficientă – date insuficiente sau nesigure. 15. Fotografii Anexa 8.3 Foto a.6 B. Date specifice ale tipului de habitat la nivelul ariei naturale protejate: date care sunt caracteristice ale tipului de habitat în cadrul ariei naturale protejate – 91E0* Nr Informaţie/Atribut Descriere 51. Clasificarea tipului de habitat EC 52. Codul unic al tipului de habitat 91E0*
53. Distribuţia tipului de habitat [hartă] Anexa 8.2. Harta 24 54. Distribuţia tipului de habitat [descriere] Habitatul este răspândit pe teritoriul sitului în mod fragmentar. Este localizat în partea estică a sitului, în apropierea văilor, în fâşii foarte înguste. Distribuţia lui este legată în special de Valea Criștioru și unii afluenți ai acesteia. Habitatul coboară până la cele mai joase altitudini din sit. Din punct de vedere structural, habitatul nu realizează o 52
fizionomie tipică din cauza extinerii foarte limitate şi a condiţiilor improprii. Distribuţia fragmentară de datorează tăierilor din trecut. 55. Statutul de prezenţă [spaţial] marginal 56. Statutul de prezenţă [management] naturală 57. Suprafaţa tipului de habitat 12 ha 58. Suprafaţa din arie pentru tipul de habitat (raportată la suprafaţa naţională) Necunoscută 59. Perioada de colectare a datelor din teren 06/2013, 07/2013, 8/2013 60. Alte informaţii privind sursele de informaţii -Studii teren 2013 2.3.10 Date generale ale tipului de habitat: date care sunt general valabile pentru habitatul respectiv indiferent de locul unde acesta este întâlnit/semnalat – 8310 Nr Informaţie/Atribut Descriere 1. Clasificarea tipului de habitat EC
2. Codul unic al tipului de habitat 8310 3. Denumire habitat Peşteri în care accesul publicului este interzis 4. Palaearctic Habitats (PalHab) 65 Peșteri 5. Habitatele din România (HdR) R6501 Peșteri 6. Habitatele Natura 2000
8310 Peşteri în care accesul publicului este interzis 7. Asociaţii vegetale (AV) Numai specii de mușchi (Schistostega pennata) sau pături de alge de la intrarea în peșteri 8. Fauna (F) Faună cavernicolă foarte specializată, cu un înalt grad de endemicitate și care cuprinde forme relicte subterane de faună, înrudite cu cele de la suprafață unde acestea au un grad mare de diversificare. Această faună cuprinde, în general, specii de nevertebrate care trăiesc exclusiv în cavitățile subterane sau în apele subterane. Nevertebratele terestre subterane sunt în principal reprezentate de coleoptere, în particular specii aparținând familiilor Bathysciinae și Trechinae, care sunt carnivore sau care au o arie de răspandire foarte redusă. Nevertebratele acvatice subterane constituie o faună cu un înalt grad de endemicitate, printre speciile dominante se numără 53
crustaceele (Isopoda, Amphipoda, Syncarida, Copepoda) care conțin numeroase fosile vii. Moluștele acvatice aparținand familiei Hydrobiidae pot fi de asemenea întâlnite. În ceea ce privește vertebratele, peșterile constituie situri de hibernare pentru numeroase specii europeene de lilieci, dintre care multe sunt amenințate (a se vedea Anexa II – Directiva Habitate). Numeroase specii pot trăi împreună în aceeași peșteră. Peșterile pot reprezenta, de asemenea, un adăpost pentru specii rare de amfibieni, ca de exemplu Proteus anguinus și numeroase specii ale genului Speleomantes (a se vedea Anexa II din Directiva Habitate). 9. Descrierea generală a tipului de habitat Habitatul 8310 - Peșteri închise publicului, cuprinde toate cavitățile naturale săpate în diferite tipuri de roci care prin transpunerea în plan vertical a întregii rețele de goluri subterane inclusiv cursurile de apă subterane, și care adăpostesc specii specializate sau specii endemice stricte, sau care au o mare importanță pentru conservarea speciilor cuprinse în Anexa II din Directiva Habitate (ex. lilieci, amfibieni, etc.). 10. Specii caracteristice Floră: datorită absenței luminii flora prezentă în peșteri este foarte puțin diversificată comparativ cu fauna cavernicolă. Totuși au fost identificate diferite alge (Geitleria calcarea Friedmann, Fam.Cyanophyceae – singura algă troglobiontă de la noi din țară), licheni și mușchi. Faună: Acest tip de habitat este caracterizat de prezența unor specii de nevertebrate înalt specializate și cu un grad mare de endemicitate (uneori fiind prezente numai într-o singură peșteră), care trăiesc exclusiv în mediul subteran, acvatic sau terestru, anoftalme sau microftalme, depigmentate, cu un grad mic de reproductivitate, cu un metabolism încetinit și fără a prezenta ritmului nictemeral (ritm zinoapte). Aceste specii (troglobionte/stigobionte) sunt de multe ori rare, foarte vulnerabile influențelor exterioare fiind de cele mai multe ori fosile vii. Existența fosilelor vii în interiorul peșterilor este explicată de menținerea condițiilor microclimatice dominante pentru o perioadă foarte mare de timp în interiorul rețelei carstice, fără a putea fi influențate de factorii climatici în continuă schimbare de la exterior. Astfel acest tip de habitat a servit drept refugiu pentru speciile dispărute la exterior atunci când condițiile climatice externe au avut un rol esențial în competiția interspecifică. Aceste fosile vii au evoluat foarte puțin față de momentul apariției lor și totodată independent față de rudele lor de la exterior. Pe lângă fosilele vii, se pot întâlni și specii nou intrate în mediul subteran (neotroglobionte/neostigobionte) și care au evoluat din specii existente și în prezent la exterior, adaptandu-se condițiilor de viață din mediul subteran. Neotroglobiontele/neostigobiontele, comparativ cu speciile înrudite de la exterior, păstrează o mare parte din caracterele părinților comuni de la suprafață, dar și o serie de caracteristici specifice troglobiontelor/stigobiontelor. Pe lângă această categorie de nevertebrate, se pot intalni și diferite alte nevertebrate (Lepidoptera, Thrichoptera, Diptera, etc.) sau 54
vertebrate (Chiroptera) care depind de prezența peșterilor pentru desfășurarea unei parți a cilului lor vital (toglofile/stigofile). Ele caută condițiile climatice din mediul subteran pentru perioada de repaus estival (repaus pe timpul verii) sau hibernal (repaus pe timpul iernii), pentru aclupare sau maternitate. Fauna subterană troglobiontă este caracterizată în România de prezența a peste 250 de taxoni, cu un grad foarte mare de endemicitate (aprox. 84% dintre speciile troglobionte populează 1 sau 3 peșteri, foarte rar aceeași specie poate fi întâlnită în mai multe peșteri; dintre acestea 57% sunt cunoscute numai dintr-o singură peșteră). Datorită condițiilor climatice, în Carpați Meridionali și în Munții Banatului speciile troglobionte sunt mai frecvente decât în Munții Apuseni. Peșterile în care se întâlnesc cel mai frecvent specii troglobionte sunt situate între 300 – 750 m în Carpații Meridionali și Munții Banatului și între 300 – 1300 m în Munții Apuseni. Nevertebratele terestre sunt dominate de specii de Coleoptera (gândaci) cu 149 specii troglobionte și neotroglobionte (un total de 60% din taxonii troglobionți) aparținând în special familiilor Bathysciinae (86 taxoni) și Trechinae (59). Alți taxoni troglobionți aparțin Ord. Araneae (păianjeni) cu 29 specii, Clasei Diplopoda (Diplopoda) cu 23 de specii, Ord. Collembola (colembole) cu 11 specii, Ord. Isopoda (izopode) cu 10 specii, Ord. Pseudoscorpines (pseudoscorpioni) cu 8 specii, Ord. Gastropoda (melci) cu 6 specii, Clas. Chilopoda (chilopode) cu 8 specii, Ord. Palpigrada, Ord. Acarina și Ord. Diplura (fiecare cu cate 3 specii). Fauna acvatică stigobiontă este caracterizată în țara noastră de prezența a 193 de taxoni (cu un grad mai mic de endemicitate (60%) față de cel al faunei terestre (90%)). Cel mai numeros grup acvatic reprezentat în peșteri este cel al acarienilor acvatici (Hydracarina) cu aprox. 64 specii troglobionte (dintre care 17 sunt endemice). Acest grup este urmat de Ord. Amphipoda (amfipode) cu 37 specii (26 endemice), Ord. Copepoda cu 35 de specii (19 sunt endemice), și Ord. Tricladida cu 20 specii (cu 19 specii endemice), Ord. Ostracoda și Ord. Isopoda cu câte 9 specii fiecare (toate speciile sunt endemice). Liliecii (Ord. Chiroptera) reprezintă singurele vertebrate ai căror reprezentanți care populează peșterile fie în permanență, fie numai în anumite perioade (pentru maternitate și hibernare), însă nici o specie nu este troglobiontă. Șapte specii de lilieci sunt cele mai frecvente în zonele carstice din Romania: ‐ Rhinolophus ferrumequinum (Schreber) care formează în toată țara colonii de maternitate și hibernare, și chiar colonii permanente. ‐ Rhinolophus hipposideros (Bechstein) întalnit în general în toate zonele carstice din România fără a forma colonii. ‐ Rhinolophus mehelyi (Matschie) răspandit numai în Dobrogea. ‐ Rhinolophus euryale (Blasius), care formează în timpul 55
verii colonii (remarcandu-se cea din Peștera lui Adam de la Băile Herculane). ‐ Myotis myotis (Borkhausen) este prezent în toate zonele țării, formând colonii de maternitate și de hibernare foarte numeroase. ‐ Myotis schreibersi (Kuhl), prezent în toată țara și formează colonii de maternitate, hibernare și ‐ chiar colonii permanente. ‐ Pipistrellus pipistrellus (Schreber) este răspandit numai în cateva peșteri din Munții Apuseni și în Carpații Meridionali (în Peștera Șura Mare din Hunedoara formează o imensă colonie). 11. Arealul tipului de habitat Condițiile staționale: Habitatul 8310 este caracterizat de o rețea simplă sau complexă, accesibilă omului (reprezentaă de peșteri și avene) și o rețea de fisuri inaccesibile omului de la nivelul rocii mame. Acest ansamblu reprezintă mediul de viață pentru animalele cavernicole strict specializate. Condiții climatice specifice: habitatul 8310 este caracterizat de obscuritate totală, umiditate relativă ridicată în aer (85-100%), temperatură aproape constantă în rețeaua de fisuri a rocilor sau în profunzimea peșterii, sau foarte puțin variabilă în galeriile ventilate. Temperatura medie anuală este, în general, egală cu media anuală caracteristică pentru zona în care este săpată peștera. Resurse alimentare scăzute, compuse din materie organică provenită din resturi vegetale și animale provenite de la nivelul covorului vegetal și al păturii de sol de la exterior și aduse în peșteră prin apa de percolație sau cursurile subterane de apă. Uneori poate exista un supliment local de hrană reprezentat de depozitele de guano în peșterile unde există colonii de lilieci sau de nevertebrate care migrează sezonier spre și dinspre suprafață și care la randul lor pot constitui sursă de hrană pentru nevertebratele carnivore. Habitatul este prezent în toate etajele de vegetație și la toate altitudinile. Variabilitate: Considerat în ansamblu, teritoriul țării noastre este caracterizat de un climat temperat continental, cuprins între izotermele de 11ºC la sud și cea de 8ºC la nord și prezintă o medie a precipitațiilor de 640 mm/am. Nuanțele sud-mediteraneene întâlnite în Banat și cele litorale din Dobrogea, ca urmare a apropierii spre SV de Marea Adriatică și vecinătatea spre SE a Mării Neagră, a dus la creșterea temperaturilor medii anuale și la scăderea precipitațiilor din aceste două zone. Influențele mediteraneene se resimt pană la nivelul culoarelor Timiș și a Crișului Alb, la nord de acestea resimțindu- se efectele maselor de aer atlantic care devin dominante. Temperatura înregistrată în peșteri poate astfel să varieze, însă se remarcă ca o regulă generală că ea este egală cu media anulă termică externă corespunzătoare punctului geografic unde se află o anumită peșteră, cu o abatere de 1-2ºC (față de această 56
temperatură regională) și făcând abstracție de peșterile cu ventilație bidirecțională unde este impus un regim termic particular. În Romania valoarea termică medie anuală în peșteri este de 8ºC, cu un interval de variație de 7-8ºC. Spre exmplu: în Peștera Ghețarul de la Scărișoara (Munții Bihorului) temperatura înregistrată este de 4,5-6,5ºC, în Peștera de la Limanu (Dobrogea) de 13,5ºC, Peștera lui Adam de la Băile Herculane de până la 37-40ºC. 12. Distribuţia în Romania În prezent în România au fost descoperite peste 12.000 de peșteri de pe teritoriul Munților Carpați Orientali, Meridionali (și Munții Banatului) și Occidentali și în Dobrogea. Din totalul peșterilor descoperite până în prezent 75% sunt cavități inactive hidrologic (fără curs subteran de apă) și 25% sunt active (prezintă în interior un curs subteran de apă care poate străbate sau nu peștera pe toată lungimea ei). Din totalul de 12.000 de peșteri descoperite, aproximativ 1% sunt peșteri amenajate total sau parțial în scop turistic (Peștera Meziad, Peștera Urșilor de la Chișcău, Peștera Dambovicioara, Peștera Comarnic, Peștera Muierii de la Baia de Fier, Peștera Polovragi, Peștera Valea Cetății, Peștera cu Cristale de la Mina Farcu etc). Peșterile sunt săpate pe teritoriul Romaniei în diferite tipuri de roci: calcare (majoritatea peșterilor), sare (Peștera 6S de la Manzălești-Meledic), loess. La nivelul întregii țări se remarcă o densitate de aproximativ 1,52 peșteri/km2 . Aproximativ jumătate din peșterile descoperite sunt localizate în Carpatii Meridionali, acest fapt fiind datorat densități mari de forme endocarstice (1,92 peșteri/km2 ). În Munții Apuseni se remarcă o densitate de aprox. 2,32 peșteri/km2 , între care se detașează Munții Bihorului cu o densitate a formelor endocarstice de aprox. 4,85 peșteri/km2 . Această densitate coboară până la 1,22 peșteri/km2 în Carpații Orientali și la 0,09 peșteri/km2 în Dobrogea. Dacă ne referim la densitatea rețelei subterane, ierarhia marilor regiuni carstice ale României este următoarea: Munții Apuseni – 260,6 m/km2 , Carpații Meridionali și Munții Banatului – 155,8 m/km2 , Carpații Orientali – 76,1 m/km2 și Dobrogea – 5,9 m/km2 . Pe de altă parte peșterile sunt distribuite în România la toate nivelele altitudinale: de la deschideri aflate la 25 m deasupra nivelului mării în Dobrogea (Peștera Limanu) și până la 2424 m în Munții Făgărașului (Peștera Mare din Ciortea). Statistic s-a observat că există trei nivele altitudinale importante unde se remarcă creșterea densității cavităților naturale fosile: între 300 și 800 m (cel mai important nivel), între 900 – 1100 m și între 1250 – 1500 m, cu remarca faptului că în Munții Apuseni (și în special în Munții Bihor) peșterile se deschid la un nivel altitudinal mai ridicat față de cel din Carpații Meridionali și Munții Banatului. 13. Suprafaţa tipului de habitat la nivel naţional (ha) Cca. 51912 ha 14. Calitatea datelor privind suprafaţa insuficientă – date insuficiente sau nesigure. 57
2.3.11 Date specifice ale tipului de habitat la nivelul ariei naturale protejate: date care sunt caracteristice ale tipului de habitat în cadrul ariei naturale protejate – 8310 Nr Informaţie/Atribut Descriere 51. Clasificarea tipului de habitat EC
52. Codul unic al tipului de habitat 8310 53. Distribuţia tipului de habitat [hartă] Anexa 8.2. Harta 25 54. Distribuţia tipului de habitat [descriere] Peştera Ponor - reprezintă cel mai dezvoltat fenomen carstic din Platoul Vaşcău. Este localizată în partea de vest a platoului, în cadrul bazinului hidrografic al Văii Ponoare. Peştera se găseşte la o distanţa de circa 3.5 km de satul Izbuc. Avenul Iliei - este localizat pe versantul stâng al Văii Ponoare, perpendicular deasupra peşterii Ponor, la o altitudine relativă de circa 90 de metri faţă de aceasta şi o distanţă reală în teren de circa 400 de metri. Avenul din Varful Pîrlitu - se află situat în extremitatea vestică a Platoului Vaşcău, pe versantul sud-estic al Dealului Pîrlitu (757 m). Din punct de vedere hidrologic versantul pe care se află localizat avenul se include zonei endoreice reprezentată de uvala Ponorosu. Avenul Dîmbul Boianului - se găseşte pe versantul sud- vestic al dealului cu acelaşi nume, deal care închide spre N şi NE uvala Ponorosu. Avenul Coşul Dracului - se găseşte pe versantul sud-vestic al Dealului Păltineasa, în apropiere de extremitatea sud-estică a uvalei Ponorosu. Avenul Hîrtopul lui Topor - se găseşte pe versantul sudic al dealului Vârfu Iezerului (871 m) situat în partea vestică a Platoului Vaşcău. Peştera Hîrtopul de sub Piatră - este localizată în extremitatea nord-estică a arealului în studiu din Platoul Vaşcău, la o distanţă aproximativă de 550 metri faţă de satul Câmp, în partea de sud-vest a acestuia Peştera Topliţa - este localizată în partea de sud-vest a 58
Platoului Vaşcău, în partea superioară a bazinului hidrografic al văii Căsoaia, afluent de stânga al Pârâului Criştiorel. 55. Statutul de prezenţă [spaţial] izolat
56. Statutul de prezenţă [management] naturală 57. Suprafaţa tipului de habitat 192.076 ha 58. Suprafaţa din arie pentru tipul de habitat (raportată la suprafaţa naţională) Suprafața habitatului 8310 din aria naturală reprezintă 3,85 % din sit ceea ce reprezintă 0,37 % din totalul național de acest tip de habitat. 59. Perioada de colectare a datelor din teren 10/2012, 11/2012, 12/2012 60. Alte informaţii privind sursele de informaţii -Studii teren 2012
2.3.2.2. Habitate dupa clasificarea naţionala În cadrul sitului Platoul Vaşcău, sunt prezente următoarele habitate după clasificarea naţională, deşi corespondenţa dintre acestea şi cele Natura 2000 nu este mereu satisfăcătoare. Prin urmare, recomandăm utilizarea în scopuri de management doar a celor Natura 2000. Habitatele de interes comunitar Natura 2000 din România Sistemul românesc de clasificare al habitatelor Cod Prioritar Denumire Cod Denumire 91V0 Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion) R4109 Pãduri sud-est carpatice de fag (Fagus sylvatica) cu Symphytum cordatum R4116 Pãduri sud-est carpatice de fag (Fagus sylvatica) cu Phyllitis scolopendrium 9150 Păduri medio-europene de fag din Cephalanthero- Fagion R4111 Păduri sud-est carpatice de fag (Fagus sylvatica) şi brad (Abies alba) cu Cephalanthera damassonium 91Y0 Păduri dacice de stejar şi carpen R4128 Păduri getice – dacice de gorun (Quercus petraea) cu Dentaria bulbifera 9130 Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum R4118 Păduri dacice de fag (Fagus sylvatica) şi carpen (Carpinus betulus) cu Dentaria bulbifera 59
R4119 Păduri dacice de fag (Fagus sylvatica) şi carpen (Carpinus betulus) cu Carex pilosa 9110 Păduri de fag de tip Yüklə 4,13 Mb. Dostları ilə paylaş:
|