sylvestris, Cardamine spp., Rumex sanguineus, Carex spp.,
Cirsium oleraceum) şi poate conţine diverse geofite vernale,
precum Ranunculus ficaria, Anemone nemorosa, A.ranunculoides,
Corydalis solida.
Subtipuri: 44.31 – Carici remotae-Fraxinetum păduri de frasin şi
anin ale izvoarelor şi râurilor aferente 51
44.32 - Stellario-Alnetum glutinosae păduri de frasin şi anin ale
râurilor cu curgere rapidă
44.33 - Pruno-Fraxinetum, Ulmo-Fraxinetum păduri de frasin şi
anin ale râurilor cu curgere lentă
44.21 - Calamagrosti variae-Alnetum incanae Moor 1958 galerii
montane de anin alb
44.22 - Equiseto hyemalis-Alnetum incanae Moor 1958 galerii
submontane de anin alb
44.13 Salicion albae păduri-galerii de salcie albă.
10. Specii caracteristice stratul arborescent -Alnus glutinosa, Alnus incana, Fraxinus
excelsior; Populus nigra, Salix alba, S. fragilis; Ulmus glabra;
stratul ierbos – Angelica sylvestris, Cardamine amara, C.
pratensis, Carex acutiformis, C. pendula, C. remota, C. strigosa,
C. sylvatica, Cirsium oleraceum, Equisetum telmateia, Equisetum
spp., Filipendula ulmaria, Geranium sylvaticum, Geum rivale,
Lycopus europaeus, Lysimachia nemorum, Rumex sanguineus,
Stellaria nemorum
11. Arealul tipului de
habitat
Cursuri de apă din zona de câmpie şi etajul colinar ai Europei
temperate şi boreale, râuri montane şi submontane din Alpi şi
Apeninii de nord, râuri medio-europene, în etajul submontan,
colinar şi zona de câmpie
12. Distribuţia în
Romania
In toată ţara, în luncile pâraielor de munte şi dealuri înalte ; adesea
sub formă de fâşii înguste, mai rar în partea de vest a ţării.
13. Suprafaţa tipului de
habitat la nivel
naţional (ha)
Cca. 13.000
14. Calitatea datelor
privind suprafaţa
insuficientă – date insuficiente sau nesigure.
15. Fotografii Anexa 8.3 Foto a.6
B. Date specifice ale tipului de habitat la nivelul ariei naturale protejate: date care
sunt caracteristice ale tipului de habitat în cadrul ariei naturale protejate –
91E0*
Nr Informaţie/Atribut Descriere
51. Clasificarea tipului
de habitat
EC
52. Codul unic al
tipului de habitat
91E0*
53. Distribuţia tipului
de habitat [hartă]
Anexa 8.2. Harta 24
54. Distribuţia tipului
de habitat
[descriere]
Habitatul este răspândit pe teritoriul sitului în mod
fragmentar. Este localizat în partea estică a sitului, în
apropierea văilor, în fâşii foarte înguste. Distribuţia lui este
legată în special de Valea Criștioru și unii afluenți ai acesteia.
Habitatul coboară până la cele mai joase altitudini din sit. Din
punct de vedere structural, habitatul nu realizează o 52
fizionomie tipică din cauza extinerii foarte limitate şi a
condiţiilor improprii. Distribuţia fragmentară de datorează
tăierilor din trecut.
55. Statutul de prezenţă
[spaţial]
marginal
56. Statutul de prezenţă
[management]
naturală
57. Suprafaţa tipului de
habitat
12 ha
58. Suprafaţa din arie
pentru tipul de
habitat (raportată la
suprafaţa naţională)
Necunoscută
59. Perioada de
colectare a datelor
din teren
06/2013, 07/2013, 8/2013
60. Alte informaţii
privind sursele de
informaţii
-Studii teren 2013
2.3.10 Date generale ale tipului de habitat: date care sunt general valabile pentru
habitatul respectiv indiferent de locul unde acesta este întâlnit/semnalat – 8310
Nr Informaţie/Atribut Descriere
1. Clasificarea tipului de
habitat
EC
2. Codul unic al tipului
de habitat
8310
3. Denumire habitat Peşteri în care accesul publicului este interzis
4. Palaearctic Habitats
(PalHab)
65 Peșteri
5. Habitatele din
România (HdR)
R6501 Peșteri
6. Habitatele Natura
2000
8310 Peşteri în care accesul publicului este interzis
7. Asociaţii vegetale
(AV)
Numai specii de mușchi (Schistostega pennata) sau pături de alge
de la intrarea în peșteri
8. Fauna (F) Faună cavernicolă foarte specializată, cu un înalt grad de
endemicitate și care cuprinde
forme relicte subterane de faună, înrudite cu cele de la suprafață
unde acestea au un grad mare de diversificare. Această faună
cuprinde, în general, specii de nevertebrate care trăiesc exclusiv în
cavitățile subterane sau în apele subterane. Nevertebratele terestre
subterane sunt în principal reprezentate de coleoptere, în
particular specii aparținând familiilor Bathysciinae și Trechinae,
care sunt carnivore sau care au o arie de răspandire foarte redusă.
Nevertebratele acvatice subterane constituie o faună cu un înalt
grad de endemicitate, printre speciile dominante se numără 53
crustaceele (Isopoda, Amphipoda, Syncarida, Copepoda) care
conțin numeroase fosile vii. Moluștele acvatice aparținand
familiei Hydrobiidae pot fi de asemenea întâlnite. În ceea ce
privește vertebratele, peșterile constituie situri de hibernare pentru
numeroase specii europeene de lilieci, dintre care multe sunt
amenințate (a se vedea Anexa II – Directiva Habitate). Numeroase
specii pot trăi împreună în aceeași peșteră. Peșterile pot
reprezenta, de asemenea, un adăpost pentru specii rare de
amfibieni, ca de exemplu Proteus anguinus și numeroase specii
ale genului Speleomantes (a se vedea Anexa II din Directiva
Habitate).
9. Descrierea generală a
tipului de habitat
Habitatul 8310 - Peșteri închise publicului, cuprinde toate
cavitățile naturale săpate în diferite tipuri de roci care prin
transpunerea în plan vertical a întregii rețele de goluri subterane
inclusiv cursurile de apă subterane, și care adăpostesc specii
specializate sau specii endemice stricte, sau care au o mare
importanță pentru conservarea speciilor cuprinse în Anexa II din
Directiva Habitate (ex. lilieci, amfibieni, etc.).
10. Specii caracteristice Floră: datorită absenței luminii flora prezentă în peșteri este foarte
puțin diversificată comparativ cu fauna cavernicolă. Totuși au fost
identificate diferite alge (Geitleria calcarea Friedmann,
Fam.Cyanophyceae – singura algă troglobiontă de la noi din țară),
licheni și mușchi.
Faună: Acest tip de habitat este caracterizat de prezența unor
specii de nevertebrate înalt specializate și cu un grad mare de
endemicitate (uneori fiind prezente numai într-o singură peșteră),
care trăiesc exclusiv în mediul subteran, acvatic sau terestru,
anoftalme sau microftalme, depigmentate, cu un grad mic de
reproductivitate, cu un metabolism încetinit și fără a prezenta
ritmului nictemeral (ritm zinoapte). Aceste specii
(troglobionte/stigobionte) sunt de multe ori rare, foarte vulnerabile
influențelor exterioare fiind de cele mai multe ori fosile vii.
Existența fosilelor vii în interiorul peșterilor este explicată de
menținerea condițiilor microclimatice dominante pentru o
perioadă foarte mare de timp în interiorul rețelei carstice, fără a
putea fi influențate de factorii climatici în continuă schimbare de
la exterior. Astfel acest tip de habitat a servit drept refugiu pentru
speciile dispărute la exterior atunci când condițiile climatice
externe au avut un rol esențial în competiția interspecifică. Aceste
fosile vii au evoluat foarte puțin față de momentul apariției lor și
totodată independent față de rudele lor de la exterior. Pe lângă
fosilele vii, se pot întâlni și specii nou intrate în mediul subteran
(neotroglobionte/neostigobionte) și care au evoluat din specii
existente și în prezent la exterior, adaptandu-se condițiilor de viață
din mediul subteran. Neotroglobiontele/neostigobiontele,
comparativ cu speciile înrudite de la exterior, păstrează o mare
parte din caracterele părinților comuni de la suprafață, dar și o
serie de caracteristici specifice troglobiontelor/stigobiontelor.
Pe lângă această categorie de nevertebrate, se pot intalni și diferite
alte nevertebrate (Lepidoptera, Thrichoptera, Diptera, etc.) sau 54
vertebrate (Chiroptera) care depind de prezența peșterilor pentru
desfășurarea unei parți a cilului lor vital (toglofile/stigofile). Ele
caută condițiile climatice din mediul subteran pentru perioada de
repaus estival (repaus pe timpul verii) sau hibernal (repaus pe
timpul iernii), pentru aclupare sau maternitate. Fauna subterană
troglobiontă este caracterizată în România de prezența a peste 250
de taxoni, cu un grad foarte mare de endemicitate (aprox. 84%
dintre speciile troglobionte populează 1 sau 3 peșteri, foarte rar
aceeași specie poate fi întâlnită în mai multe peșteri; dintre acestea
57% sunt cunoscute numai dintr-o singură peșteră). Datorită
condițiilor climatice, în Carpați Meridionali și în Munții Banatului
speciile troglobionte sunt mai frecvente decât în Munții Apuseni.
Peșterile în care se întâlnesc cel mai frecvent specii troglobionte
sunt situate între 300 – 750 m în Carpații Meridionali și Munții
Banatului și între 300 – 1300 m în Munții Apuseni.
Nevertebratele terestre sunt dominate de specii de Coleoptera
(gândaci) cu 149 specii troglobionte și neotroglobionte (un total
de 60% din taxonii troglobionți) aparținând în special familiilor
Bathysciinae (86 taxoni) și Trechinae (59). Alți taxoni
troglobionți aparțin Ord. Araneae (păianjeni) cu 29 specii, Clasei
Diplopoda (Diplopoda) cu 23 de specii, Ord. Collembola
(colembole) cu 11 specii, Ord. Isopoda (izopode) cu 10 specii,
Ord. Pseudoscorpines (pseudoscorpioni) cu 8 specii, Ord.
Gastropoda (melci) cu 6 specii, Clas. Chilopoda (chilopode) cu 8
specii, Ord. Palpigrada, Ord. Acarina și Ord. Diplura (fiecare cu
cate 3 specii).
Fauna acvatică stigobiontă este caracterizată în țara noastră de
prezența a 193 de taxoni (cu un grad mai mic de endemicitate
(60%) față de cel al faunei terestre (90%)). Cel mai numeros grup
acvatic reprezentat în peșteri este cel al acarienilor acvatici
(Hydracarina) cu aprox. 64 specii troglobionte (dintre care 17 sunt
endemice). Acest grup este urmat de Ord. Amphipoda (amfipode)
cu 37 specii (26 endemice), Ord. Copepoda cu 35 de specii (19
sunt endemice), și Ord. Tricladida cu 20 specii (cu 19 specii
endemice), Ord. Ostracoda și Ord. Isopoda cu câte 9 specii fiecare
(toate speciile sunt endemice).
Liliecii (Ord. Chiroptera) reprezintă singurele vertebrate ai căror
reprezentanți care populează
peșterile fie în permanență, fie numai în anumite perioade (pentru
maternitate și hibernare), însă nici o specie nu este troglobiontă.
Șapte specii de lilieci sunt cele mai frecvente în zonele carstice
din Romania:
‐ Rhinolophus ferrumequinum (Schreber) care formează în
toată țara colonii de maternitate și hibernare, și chiar
colonii permanente.
‐ Rhinolophus hipposideros (Bechstein) întalnit în general
în toate zonele carstice din România fără a forma colonii.
‐ Rhinolophus mehelyi (Matschie) răspandit numai în
Dobrogea.
‐ Rhinolophus euryale (Blasius), care formează în timpul 55
verii colonii (remarcandu-se cea din Peștera lui Adam de
la Băile Herculane).
‐ Myotis myotis (Borkhausen) este prezent în toate zonele
țării, formând colonii de maternitate și de hibernare foarte
numeroase.
‐ Myotis schreibersi (Kuhl), prezent în toată țara și formează
colonii de maternitate, hibernare și
‐ chiar colonii permanente.
‐ Pipistrellus pipistrellus (Schreber) este răspandit numai în
cateva peșteri din Munții Apuseni și în Carpații
Meridionali (în Peștera Șura Mare din Hunedoara
formează o imensă colonie).
11. Arealul tipului de
habitat
Condițiile staționale: Habitatul 8310 este caracterizat de o rețea
simplă sau complexă, accesibilă omului (reprezentaă de peșteri și
avene) și o rețea de fisuri inaccesibile omului de la nivelul rocii
mame. Acest ansamblu reprezintă mediul de viață pentru
animalele cavernicole strict specializate.
Condiții climatice specifice: habitatul 8310 este caracterizat de
obscuritate totală, umiditate
relativă ridicată în aer (85-100%), temperatură aproape constantă
în rețeaua de fisuri a rocilor
sau în profunzimea peșterii, sau foarte puțin variabilă în galeriile
ventilate. Temperatura medie anuală este, în general, egală cu
media anuală caracteristică pentru zona în care este săpată peștera.
Resurse alimentare scăzute, compuse din materie organică
provenită din resturi vegetale și animale provenite de la nivelul
covorului vegetal și al păturii de sol de la exterior și aduse în
peșteră prin apa de percolație sau cursurile subterane de apă.
Uneori poate exista un supliment local de hrană reprezentat de
depozitele de guano în peșterile unde există colonii de lilieci sau
de nevertebrate care migrează sezonier spre și dinspre suprafață și
care la randul lor pot constitui sursă de hrană pentru
nevertebratele carnivore. Habitatul este prezent în toate etajele de
vegetație și la toate altitudinile.
Variabilitate: Considerat în ansamblu, teritoriul țării noastre este
caracterizat de un climat temperat continental, cuprins între
izotermele de 11ºC la sud și cea de 8ºC la nord și prezintă o medie
a precipitațiilor de 640 mm/am. Nuanțele sud-mediteraneene
întâlnite în Banat și cele
litorale din Dobrogea, ca urmare a apropierii spre SV de Marea
Adriatică și vecinătatea spre SE a Mării Neagră, a dus la creșterea
temperaturilor medii anuale și la scăderea precipitațiilor din aceste
două zone. Influențele mediteraneene se resimt pană la nivelul
culoarelor Timiș și a Crișului Alb, la nord de acestea resimțindu-
se efectele maselor de aer atlantic care devin dominante.
Temperatura înregistrată în peșteri poate astfel să varieze, însă se
remarcă ca o regulă generală că ea este egală cu media anulă
termică externă corespunzătoare punctului geografic unde se află
o anumită peșteră, cu o abatere de 1-2ºC (față de această 56
temperatură
regională) și făcând abstracție de peșterile cu ventilație
bidirecțională unde este impus un regim termic particular. În
Romania valoarea termică medie anuală în peșteri este de 8ºC, cu
un interval de variație de 7-8ºC. Spre exmplu: în Peștera Ghețarul
de la Scărișoara (Munții Bihorului) temperatura înregistrată este
de 4,5-6,5ºC, în Peștera de la Limanu (Dobrogea) de 13,5ºC,
Peștera lui Adam de la Băile Herculane de până la 37-40ºC.
12. Distribuţia în
Romania
În prezent în România au fost descoperite peste 12.000 de peșteri
de pe teritoriul Munților Carpați Orientali, Meridionali (și Munții
Banatului) și Occidentali și în Dobrogea. Din totalul peșterilor
descoperite până în prezent 75% sunt cavități inactive hidrologic
(fără curs subteran de apă) și 25% sunt active (prezintă în interior
un curs subteran de apă care poate străbate sau nu peștera pe toată
lungimea ei). Din totalul de 12.000 de peșteri descoperite,
aproximativ 1% sunt peșteri amenajate total sau parțial în scop
turistic (Peștera Meziad, Peștera Urșilor de la Chișcău, Peștera
Dambovicioara, Peștera Comarnic, Peștera Muierii de la Baia de
Fier, Peștera Polovragi, Peștera Valea Cetății, Peștera cu Cristale
de la Mina Farcu etc). Peșterile sunt săpate pe teritoriul Romaniei
în diferite tipuri de roci: calcare (majoritatea peșterilor), sare
(Peștera 6S de la Manzălești-Meledic), loess.
La nivelul întregii țări se remarcă o densitate de aproximativ 1,52
peșteri/km2
. Aproximativ jumătate din peșterile descoperite sunt
localizate în Carpatii Meridionali, acest fapt fiind datorat densități
mari de forme endocarstice (1,92 peșteri/km2
). În Munții Apuseni
se remarcă o densitate de aprox. 2,32 peșteri/km2
, între care se
detașează Munții Bihorului cu o densitate a formelor endocarstice
de aprox. 4,85 peșteri/km2
. Această densitate coboară până la 1,22
peșteri/km2
în Carpații Orientali și la 0,09 peșteri/km2
în
Dobrogea. Dacă ne referim la densitatea rețelei subterane, ierarhia
marilor regiuni carstice ale României este următoarea: Munții
Apuseni – 260,6 m/km2
, Carpații Meridionali și Munții Banatului
– 155,8 m/km2
, Carpații Orientali – 76,1 m/km2
și Dobrogea – 5,9
m/km2
. Pe de altă parte peșterile sunt distribuite în România la
toate nivelele altitudinale: de la deschideri aflate la 25 m deasupra
nivelului mării în Dobrogea (Peștera Limanu) și până la 2424 m în
Munții Făgărașului (Peștera Mare din Ciortea). Statistic s-a
observat că există trei nivele altitudinale importante unde se
remarcă creșterea densității cavităților naturale fosile: între 300 și
800 m (cel mai important nivel), între 900 – 1100 m și între 1250
– 1500 m, cu remarca faptului că în Munții Apuseni (și în special
în Munții Bihor) peșterile se deschid la un nivel altitudinal mai
ridicat față de cel din Carpații Meridionali și Munții Banatului.
13. Suprafaţa tipului de
habitat la nivel
naţional (ha)
Cca. 51912 ha
14. Calitatea datelor
privind suprafaţa
insuficientă – date insuficiente sau nesigure.
57
15. Fotografii Anexa 8.3 Foto a.7
2.3.11 Date specifice ale tipului de habitat la nivelul ariei naturale protejate: date care
sunt caracteristice ale tipului de habitat în cadrul ariei naturale protejate – 8310
Nr Informaţie/Atribut Descriere
51. Clasificarea tipului
de habitat
EC
52. Codul unic al
tipului de habitat
8310
53. Distribuţia tipului
de habitat [hartă]
Anexa 8.2. Harta 25
54. Distribuţia tipului
de habitat
[descriere]
Peştera Ponor - reprezintă cel mai dezvoltat fenomen carstic
din Platoul Vaşcău. Este localizată în partea de vest a
platoului, în cadrul bazinului hidrografic al Văii Ponoare.
Peştera se găseşte la o distanţa de circa 3.5 km de satul Izbuc.
Avenul Iliei - este localizat pe versantul stâng al Văii
Ponoare, perpendicular deasupra peşterii Ponor, la o
altitudine relativă de circa 90 de metri faţă de aceasta şi o
distanţă reală în teren de circa 400 de metri.
Avenul din Varful Pîrlitu - se află situat în extremitatea
vestică a Platoului Vaşcău, pe versantul sud-estic al Dealului
Pîrlitu (757 m). Din punct de vedere hidrologic versantul pe
care se află localizat avenul se include zonei endoreice
reprezentată de uvala Ponorosu.
Avenul Dîmbul Boianului - se găseşte pe versantul sud-
vestic al dealului cu acelaşi nume, deal care închide spre N şi
NE uvala Ponorosu.
Avenul Coşul Dracului - se găseşte pe versantul sud-vestic
al Dealului Păltineasa, în apropiere de extremitatea sud-estică
a uvalei Ponorosu.
Avenul Hîrtopul lui Topor - se găseşte pe versantul sudic al
dealului Vârfu Iezerului (871 m) situat în partea vestică a
Platoului Vaşcău.
Peştera Hîrtopul de sub Piatră - este localizată în
extremitatea nord-estică a arealului în studiu din Platoul
Vaşcău, la o distanţă aproximativă de 550 metri faţă de satul
Câmp, în partea de sud-vest a acestuia
Peştera Topliţa - este localizată în partea de sud-vest a 58
Platoului Vaşcău, în partea superioară a bazinului hidrografic
al văii Căsoaia, afluent de stânga al Pârâului Criştiorel.
55. Statutul de prezenţă
[spaţial]
izolat
56. Statutul de prezenţă
[management]
naturală
57. Suprafaţa tipului de
habitat
192.076 ha
58. Suprafaţa din arie
pentru tipul de
habitat (raportată la
suprafaţa naţională)
Suprafața habitatului 8310 din aria naturală reprezintă 3,85 %
din sit ceea ce reprezintă 0,37 % din totalul național de acest
tip de habitat.
59. Perioada de
colectare a datelor
din teren
10/2012, 11/2012, 12/2012
60. Alte informaţii
privind sursele de
informaţii
-Studii teren 2012
2.3.2.2. Habitate dupa clasificarea naţionala
În cadrul sitului Platoul Vaşcău, sunt prezente următoarele habitate după clasificarea
naţională, deşi corespondenţa dintre acestea şi cele Natura 2000 nu este mereu satisfăcătoare.
Prin urmare, recomandăm utilizarea în scopuri de management doar a celor Natura 2000.
Habitatele de interes comunitar Natura 2000 din
România
Sistemul românesc de clasificare al
habitatelor
Cod Prioritar Denumire Cod Denumire
91V0 Păduri dacice de fag
(Symphyto-Fagion)
R4109 Pãduri sud-est carpatice de fag
(Fagus sylvatica) cu Symphytum
cordatum
R4116 Pãduri sud-est carpatice de fag
(Fagus sylvatica) cu Phyllitis
scolopendrium
9150 Păduri medio-europene de
fag din Cephalanthero-
Fagion
R4111 Păduri sud-est carpatice de fag
(Fagus sylvatica) şi brad (Abies
alba) cu Cephalanthera
damassonium
91Y0 Păduri dacice de stejar şi
carpen
R4128 Păduri getice – dacice de gorun
(Quercus petraea) cu Dentaria
bulbifera
9130 Păduri de fag de tip
Asperulo-Fagetum
R4118 Păduri dacice de fag (Fagus
sylvatica) şi carpen (Carpinus
betulus) cu Dentaria bulbifera 59
R4119 Păduri dacice de fag (Fagus
sylvatica) şi carpen (Carpinus
betulus) cu Carex pilosa
9110 Păduri de fag de tip
Dostları ilə paylaş: |