Universitatea creştină „dimitrie cantemir” facultatea de management turistic
Yüklə 0,57 Mb.
|
Tabelul nr.6.1. Structura consumului turistic pe principalele grupe de servicii - în procente -
Sursa: prelucrare după R. Lanquar, op. cit., p. 33 şi statistici ale Băncii Mondiale, 2001. Delimitarea între cele două grupe nu este riguroasă, unul şi acelaşi serviciu putând fi prezent în ambele situaţii (exemplul consacrat în acest sens îl constituie activităţile cultural-artistice, sportive, recreativ-distractive, având rolul motivaţiei de bază a călătoriei sau statutul unei prestaţii auxiliare). De asemenea, ponderile fiecărei categorii diferă semnificativ în funcţie de forma de turism practicată. Astfel, serviciile de transport pot ajunge sau chiar depăşi 30% (unii autori vorbesc de 50%) din costul total al vacanţei, în cazul călătoriei cu avionul (first class, VIP) pe distanţe lungi sau foarte lungi şi în turismul de raliuri. La fel, agrementul poate deţine ponderi mult mai mari în turismul de schi sau de vânătoare. în aceeaşi situaţie se află tratamentul, în cazul turismului balneo-medical ş.a.m.d. În ordinea derulării lor, serviciile de bază încep cu organizarea şi realizarea transporturilor. Acestea cuprind serviciul de transport propriu-zis, prestaţiile oferite pe timpul călătoriei (transferuri, transportul bagajelor, servirea mesei, rezervări), iar în cazul deplasării cu mijloace proprii - servicii de întreţinerea şi repararea acestora, precum şi o serie de facilităţi menite să stimuleze fie călătoria, în general, fie folosirea unui anumit tip de mijloc de transport. Serviciile de transport se diferenţiază în raport cu mijloacele utilizate (tren, avion, vapor, autocar, autoturism), în practica turistică existând o mare varietate de aranjamente, rezultate din exploatarea unui singur mijloc de transport sau combinarea mai multora, din apelarea la cursele obişnuite (de linie) sau la cele speciale, realizate de agenţiile de voiaj sau companiile de transport, la tarife normale sau beneficiind de reduceri etc. Odată cu intensificarea cererii turistice s-au înregistrat, pe de o parte, îmbunătăţiri în domeniul transporturilor (creşterea vitezei de deplasare, deschiderea de noi rute de călătorie, dezvoltarea reţelei de drumuri concomitent cu sporirea gradului de echipare tehnică şi marcare a acestora, modernizarea mijloacelor de transport) iar, pe de altă parte, lărgirea gamei serviciilor oferite pe timpul deplasării şi în legătură cu aceasta.
Perfecţionarea şi diversificarea serviciilor de cazare reprezintă preocupări permanente ale prestatorilor şi au ca obiectiv adaptarea activităţii la cerinţele tot mai variate ca preţ, grad de confort, modalităţi de găzduire - rezultat al creşterii circulaţiei turistice, al eterogenităţii consumatorilor şi sporirii exigenţelor acestora. Serviciile de alimentaţie (de restauraţie) se înscriu, de asemenea, în categoria prestaţiilor de bază şi au ca destinaţie satisfacerea trebuinţelor de hrană ale turiştilor, dar şi a unor nevoi de recreere şi distracţie. Ele se dezvoltă în relaţie cu serviciile (respectiv capacităţile) de cazare sau independent de acestea. În realizarea efectivă a serviciilor de alimentaţie trebuie avută în vedere adaptarea lor fiecărui moment al călătoriei (transport, reşedinţă temporară, zonă de agrement), specificului formelor de turism şi particularităţilor segmentelor de turişti. Şi în cazul acestor servicii se urmăreşte ridicarea nivelului calităţii şi lărgirea gamei de prestaţii suplimentare. Serviciile de agrement - acceptate ca prestaţii de bază numai de către o parte a specialiştilor - sunt concepute să asigure petrecerea plăcută, agreabilă a timpului de vacanţă. Ele sunt alcătuite dintr-o paletă largă de activităţi, având caracter distractiv-recreativ, în concordanţă cu specificul fiecărei forme de turism sau zonă de sejur. Serviciile de agrement reprezintă elementul fundamental în satisfacerea nevoilor turiştilor, modalitatea de concretizare a motivaţiei deplasării şi capătă un rol tot mai important în structura consumurilor turistice1. Alături de serviciile de bază, o contribuţie în creştere la succesul acţiunilor turistice revine serviciilor suplimentare. Acestea sunt chemate să sporească confortul vacanţei, să stimuleze odihna activă, recreerea, distracţia, fără a se substitui serviciilor de agrement. în general, ele au o pondere modestă în structura consumului turistic şi un rol auxiliar. Cu toate acestea, serviciile suplimentare reprezintă o sursă deloc de neglijat de creştere a încasărilor. Serviciile suplimentare se caracterizează prin varietate, ele asociindu-se unor servicii de bază sau având o existenţă independentă. Pentru aceste considerente, delimitarea între prestaţia propriu-zisă şi facilităţile suplimentare este greu de realizat Astfel, aşa cum s-a arătat în paragrafele anterioare, unităţile de cazare oferă servicii de întreţinere şi curăţire a obiectelor de uz personal, de închiriere a unor materiale sportive sau de agrement, de informare şi intermediere, financiare. De asemenea, Unităţile de alimentaţie pot asigura, la cererea expresă a turiştilor, mese festive, seri distractive, concursuri etc. Unele dintre serviciile suplimentate sunt cunoscute cu anticipaţie de către turist, intrând în conţinutul şi costul iniţial al prestaţiei; cu cele mai multe însă turistul ia contact numai la destinaţie, consumul rămânând la latitudinea lui, iar plata efectuându-se separat, pe măsura solicitării lor. Indiferent de forma de prezentare, cele mai importante grupe de servicii suplimentare sunt:
Serviciile de informare intervin în perioada de pregătire şi angajare a prestaţiei turistice, având un rol important în formarea şi concretizarea deciziei de cumpărare, dar se manifestă şi pe parcursul desfăşurării voiajului. Prin conţinutul lor, trebuie să permită cunoaşterea rapidă, complexă şi de calitate a celor mai diverse aspecte legate de deplasare şi sejur (derularea programului pe zile, orariile mijloacelor de transport, facilităţi de preţ, condiţii obligatorii de călătorie, ofertă de prestaţii suplimentare etc). Mai mult, aceste servicii trebuie să îndeplinească şi funcţia de sfetnic al turistului, în opţiunea pentru programele de divertisment sau alte activităţi. Serviciile de informare intră în atribuţiile tuturor organizatorilor de turism, dar cu precădere în cele ale agenţiilor de voiaj şi touroperatorilor. Ele se realizează prin mijloacele clasice ale publicităţii scrise (afişe, pliante, broşuri, cataloage) sau orale (anunţuri, consilierea turiştilor). Serviciile de intermediere sunt constituite, în principal, din cele de rezervare de locuri (în unităţi hoteliere, mijloace de transport, la diverse manifestări cultural-artistice, sportive) şi cele de închiriere a unor obiecte de inventar pentru creşterea confortului călătoriei sau pentru distracţie (aparatură de gimnastică, echipament şi material sportiv, jocuri etc); tot în această grupă, unii autori includ şi reparaţiile, serviciile de comision şi altele. Din categoria serviciilor de intermediere, un rol şi o dinamică deosebită au cunoscut în ultima vreme cele de rezervare, prin introducerea şi promovarea pe scară largă a sistemelor de rezervare computerizată (CRS - computer rezervation systems) şi, mai recent, a GDS (global distribution systems), care permit informarea, rezervarea şi achiziţionarea rapidă a locului (în mijlocul de transport şi unităţile de cazare) şi, eventual, a unui pachet minim de alte servicii. De asemenea, de mare interes se bucură, în rândul turiştilor, serviciile de închiriere a automobilelor (rent a car), mai ales în condiţiile dezvoltării unor reţele internaţionale de centre de închiriere şi conectării la CRS. Serviciile cultural-artistice sunt gândite din perspectiva rolului recreativ-distractiv şi educativ al turismului. Aşadar, ele au menirea de a asigura ocuparea plăcută, agreabilă a timpului de vacanţă, de a contribui la îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe al turistului, de a stimula/încuraja iniţiativa, îndemânarea, talentul acestuia. Având în vedere eterogenitatea turiştilor, pe de o parte, şi varietatea ofertei cultural-artistice la nivelul unei zone sau ţări, pe de alta, serviciile cultural-artistice înglobate în conţinutul vacanţelor se prezintă într-o gamă largă. Dintre acestea pot fi evidenţiate ca fiind mai importante: ■ participarea la diverse spectacole (teatru, film, operă, concerte) sau evenimente (festivaluri, serbări populare); ■ vizite la case memoriale, muzee, galerii de artă, expoziţii; ■ vizitarea unor obiective istorice, culturale, ştiinţifice (cetăţi, palate, edificii religioase, grădini botanice şi zoologice); ■ întâlniri cu personalităţi din domeniul culturii, artei, ştiinţei;
Acestora mai pot fi adăugate programele unităţilor de alimentaţie publică, ale cluburilor, bibliotecilor ş.a.m.d. O menţiune distinctă se impune în legătură cu organizarea programelor (excursiilor) tematice, care au căpătat o frecvenţă tot mai mare şi o diversificare a subiectelor abordate. Acestea au un rol formativ-educativ deosebit, mai ales când se adresează elevilor şi studenţilor, completând în mod fericit cunoştinţele teoretice. Serviciile cultural-artistice sunt organizate de instituţiile specializate independent sau în corelaţie cu cele turistice ori numai de către acestea din urmă. întrucât aceste activităţi au statutul unor prestaţii suplimentare, organizarea lor trebuie făcută cu grijă, astfel încât să nu fie afectată motivaţia principală a vacanţei (tratament balnear, cură helio-marină, schi etc.).
Organizarea acestor activităţi presupune existenţa unui personal cu pregătire de specialitate (profesori, instructori), a unor dotări adecvate (săli şi terenuri de sport, piscine şi bazine de înot, pârtii de schi, bob, săniuţe, centre de echitaţie, porturi deagrement, alte obiective cu destinaţie sportivă) şi a unor puncte de închiriere a materialelor sportive. Serviciile având caracter special sunt, în majoritatea lor, determinate de natura particulară a turismului şi/sau se asociază unor forme mai deosebite de manifestare a acestuia. Ca urmare, ele se prezintă într-o structură diversă, printre cele mai importante numărându-se:
formei respective de turism. De exemplu, serviciile de îngrijire a copiilor sunt reprezentate de grădiniţe şi creşe, unităţi specializate de alimentaţie, personal cu pregătire adecvată, asistenţă medicală, programe distractiv-recreative. În categoria serviciilor având caracter special, cel de ghid are o semnificaţie aparte. Cu o tipologie diversă - însoţitor, dispecer, interpret - ghidul trebuie să îndeplinească simultan rolul de conducător al grupului şi de prezentator al obiectivelor sau zonelor vizitate, uneori chiar şi de animator. Considerat frecvent elementul de legătură între prestatorii de servicii şi turist, ghidul trebuie să fie un bun profesionist, un om de cultură, o gazdă amabilă şi un excelent organizator. Serviciile de cură sau tratament balneo-medical pot fi considerate, în opinia unor autori, prestaţii suplimentare în situaţiile în care turistul îşi completează sejurul într-o staţiune (motivat de odihnă, cură helio-marină, schi) cu efectuarea unor tratamente simple (gimnastică, kinetoterapie, aerosoli, cure de ape minerale), având caracter preventiv. De asemenea, serviciile de asistenţă medicală, prilejuite de astfel de situaţii, fac parte din această categorie. Serviciile financiare se referă, în principal, la cele de asigurare a turistului, acoperind o gamă largă de situaţii, de la starea de sănătate la pierderea banilor sau bagajelor, precum şi la diverse tranzacţii (sisteme de plată, operaţiuni bancare, schimb valutar) şi facilităţi (reduceri de tarife, servicii pe bază de abonament, credite ş.a.). În categoria foarte cuprinzătoare a serviciilor suplimentare mai pot fi incluse şi alte prestaţii, precum: comercializarea produselor în sistem „duty free”, păstrarea obiectelor de valoare, efectuarea diverselor comisioane etc. Lărgirea gamei serviciilor, de bază şi suplimentare, oferite turiştilor şi creşterea calităţii lor se reflectă pozitiv asupra circulaţiei turistice, conducând la mai buna folosire a bazei materiale şi forţei de muncă, la sporirea eficienţei întregii activităţi. Totodată, se impune sublinierea că serviciile suplimentare au o contribuţie deosebită în acest sens, prin prelungirea sejurului şi a sezonului turistic, prin creşterea încasărilor medii pe zi-turist.
Aspectele calitative, precum profilul socio-profesional si personal al turistului, motivaţiile sale, modul de luare a deciziei de călătorie, structura cheltuielilor turistice, nivelul de satisfacţie, comportamentul anterior si ulterior, bugetul turistului etc. trebuie să facă obiectul unor anchete particulare”3. Schematic, principalele metode de înregistrare a numărului turistilor sunt:
Persoanele care solicită cazare într-una dintre unităţile turistice sunt înregistrate, datele conţinând: numele si prenumele, anul nasterii, cetăţenia, domiciliul stabil, actul de identitate si ziua sosirii. Metoda permite evaluarea numărului de înnoptări, adică a numărului de nopţi petrecute în cadrul unităţii de cazare. Dezavantajele metodei privesc în primul rând faptul că turistii în circuit sunt înregistraţi de fiecare dată când îsi schimbă hotelul, ceea ce conduce la înregistrări multiple; în al doilea rând, în anumite unităţi mai mici sau de importanţă mai redusă, cum ar fi sate de vacanţă, campinguri, popasuri turistice, înregistrările pot lipsi; în al treilea rând, persoanele care sunt cazate la rude sau prieteni, deci nu într-un spaţiu de cazare omologat, scapă înregistrării.
Aceasta presupune înregistrarea tuturor persoanelor care trec frontiera, indiferent de mijlocul de transport folosit. Metoda este potrivită numai pentru evaluarea turistilor străini. Ca dezavantaje putem menţiona că sunt înregistrate si persoanele care practică micul trafic de frontieră si care în realitate sunt vizitatori de mai puţin de o zi. În ţările în care circulaţia persoanelor este liberă, cum e spaţiul Uniunii Europene, nu mai există formalităţi vamale, deci nu se mai fac nici un fel de înregistrări. c) metoda anchetelor si sondajelor în rândul turistilor Este folosită pentru cercetarea pe baza unor esantioane a aspectelor legate de preferinţele turistilor, calitatea serviciilor, cuprinzând date de identificare a turistilor. d) metoda bugetelor de familie Este o metodă care oferă informaţii cu privire la cheltuielile pentru turism, ponderea acestora în consumul si veniturile totale, periodicitatea călătoriilor, frecvenţa lor, destinaţiile etc. În România, Institutul Naţional de Statistică si Studii Economice împreună cu Ministerul Turismului au elaborat Metodologia de urmărire statistică a activităţii de turism. Potrivit acestei metodologii, circulaţia turistică se cuantifică prin punctele de frontieră, prin unităţile de cazare, prin agenţiile de turism, si prin metoda bugetelor de familie. Se culeg informaţii cu privire la: - traficul de turisti si excursionisti interni si internaţionali, pe ţări de provenienţă/destinaţie, în funcţie de scopul călătoriei si în funcţie de mijlocul de transport folosit; - numărul persoanelor cazate; -numărul înnoptărilor, pe ţări de provenienţă etc. Raportările agenţiilor de turism cuprind informaţii cu privire la numărul turistilor circulaţia turistică, consumul turistic, zonele de destinaţie pentru turismul intern si internaţional organizat si date privind veniturile încasate. Prin bugetele de familie se obţin date legate de modul de participare a populaţiei la turismul individual sau organizat. Documentele pe baza cărora se realizează observaţiile statistice sunt: - declaraţia călătorului la punctul de frontieră sau documentele vamale legate de trecerea frontierei; - registrul de evidenţă a persoanelor cazate; - biletul de odihnă si tratament; - borderoul de înscriere la excursii; - chestionarele completate de familiile participante la anchetele cu privire la acţiuni turistice. 7.2. Indicatorii circulaţiei turistice Măsurarea fenomenului turistic si surprinderea diferitelor sale particularităţi si tendinţe necesită utilizarea unui sistem complex de indicatori, care cuprinde: - indicatorii cererii turistice globale, externe, interne; - indicatorii ofertei turistice: hoteluri, alte unităţi de cazare, agenţii de voiaj si alte întreprinderi din sectorul turistic; - indicatorii relaţiei cerere-ofertă; - indicatorii efectelor economice; - indicatorii densităţii turistice: la nivelul teritoriului si populaţiei; - indicatorii potenţialului turistic al pieţelor; - indicatorii ocupării forţei de muncă4.
a) Numărul turistilor (Nt) – este un indicator cantitativ de cuantificare a persoanelor care realizează activităţi turistice. b) Numărul mediu zilnic al turistilor Nt – se calculează ca raport între numărul de turisti într-o perioadă dată si numărul de zile. Acest indicator exprimă intensitatea circulaţiei turistice în anumite perioade. c) Durata medie a sejurului Dt – este un raport între numărul turistilor si numărul populaţiei rezidente sau între numărul de zile-turist si numărul populaţiei rezidente. Acest indicator exprimă legătura dintre fluxul turiştilor şi populaţia rezidentă a unei zone sau ţări. e) Preferinţa relativă a turistilor, calculată astfel: 
Sau
Acest indicator furnizează informaţii cu privire la orientarea geografică a fluxurilor turistice, permite delimitarea fluxurilor turistice si orientarea politicii de dezvoltare a activităţii turistice în conformitate cu cererea turistică. b) Turismul intern a) numărul de turisti la odihnă si tratament si participanţi la circuitele itinerante interne; b) numărul de turisti în staţiunile balneo-climaterice; c) numărul de zile-turist; d) încasări din turismul intern, pe acţiuni (odihnă-tratament si excursii interne); e) numărul persoanelor cazate si al înnoptărilor, pe forme de cazare5. CAPITOLUL VIII FORME DE TRANSPORT UTILIZATE ÎN TURISM 8.1. Transporturile rutiere Transporturile rutiere se realizează cu autocare, microbuze si autoturisme, primele două fiind specifice turismului organizat. Apariţia automobilului a precipitat decăderea faimei trenului ca mijloc de transport în majoritatea ţărilor dezvoltate. Cum s-a menţionat si anterior, automobilul si-a consolidat imaginea ca mijloc de transport de pasageri încă în anii 1920. Lundgren denumeste perioada următoare acestor ani ca fiind "era difuzării individuale a călătoriilor"6. El explică această afirmaţie astfel: masina privată a atras o mare parte a turistilor de pe piaţă, de pe rutele si mecanismele stabilite spre un nou concept, al destinaţiilor la mari distanţe. Apariţia automobilului a răspândit beneficiile turismului atrăgând din ce în ce mai mulţi oameni, fie călători individuali, fie grupuri mici. Tipul de călătorie non-privată era caracteristic trenului si vaporului cu aburi si precedea era automobilului. Datorită naturii infrastructurii limitate a căilor ferate si a posibilităţilor reduse de navigaţie pe apă, modurile în care erau organizate călătoriile erau usor de prezis. Turistii puteau să ajungă doar la acele destinaţii spre care existau trenuri sau vase. Multe staţiuni si hoteluri au înflorit datorită tipului de transport cu trenul si cu vase cu aburi, dar odată cu apariţia automobilului a început să decadă atracţia acestora. Automobilul a permis apariţia călătoriilor "la întâmplare", a deschis drumul spre noi destinaţii, a urgentat dezvoltarea facilităţilor orientate spre automobilisti de-a lungul drumurilor si autostrăzilor. Motelul a fost una dintre noile facilităţi dezvoltate în SUA si Canada după cel de-al doilea război mondial. Astăzi, călătoria cu automobilul constituie modalitatea predominantă de deplasare. Principala ţintă a societăţilor cu profil turistic a constituit-o familia care utilizează automobilul în scop turistic. Principalele argumente în favoarea automobilului sunt:
Două aspecte particulare în legătură cu călătoria cu automobilul sunt vehiculele recreaţionale si sectorul închirierile de masini. Aceste două sectoare s-au dezvoltat în asa măsură încât se constituie în elemente importante ale industriei turistice. Vehiculele recreaţionale sunt o prelungire a dragostei pentru masini. Încă de la începutul celui de-al doilea război mondial a crescut popularitatea campingului. SUA deţineau mai mult de 14.000 de parcuri publice/private si locuri de campare comerciale cu cca. 1.000.000.de locuri. În Canada erau 250.000 de locuri de campare, iar în Mexic cca. 100.0007. Popularitatea crescândă a vehiculelor recreaţionale a dus la apariţia unui nou mod de campare în anii '70, incluzând fransiza, condominium-ul si sistemul de time-sharing. Închirierea autoturismelor este de asemenea un sector unde s-a putut remarca o crestere semnificativă în anii '60-'70. Veniturile firmelor de tip rent-a-car din SUA au crescut de 10 ori în perioada 1960-1978. Cea mai mare utilizare a autoturismelor închiriate s-a desfăsurat în zilele lucrătoare ale săptămânii (de luni până vineri) si au fost efectuate de călătorii de afaceri (75% din totalul călătoriilor cu scop de afaceri)8. Cererea pentru închirierea de autoturisme pentru perioada de week-end venea în special din partea turistilor care efectuau călătoria în scop personal sau de plăcere. O mare parte a închirierilor au loc la aeroport. După unele estimări 9, 7% din turistii francezi, 13% dintre turistii olandezi, 14% din cei germani, 16% din danezi, 20% din spanioli, 20% din portughezi închiriază masini în timpul sejururilor estivale în străinătate. Tendinţele recente în închirierile de masini au pus accentul, în special, pe modernizarea ofertei de masini, cu aplecare spre autoturisme mai mici si cu consum mai redus. Transporturile rutiere ocupă primul loc în formele de transport utilizate: de exemplu, în Europa, 70% din circulaţia turistică internaţională se realizează cu mijloace rutiere, cu variaţii de la o ţară la alta, în funcţie de particularităţile geografice si nivelul de dezvoltare a reţelei si mijloacelor de transport, astfel: în Anglia 15%, Germania 42%, Spania 60%, Italia 78%10, Franţa 75%11. În România, transporturile rutiere ocupă 70% din totalul formelor de transport utilizate pentru circulaţia turistică naţională si 50% pentru circulaţia turistică internaţională12. Autoturismul devine tot mai prezent si în formele de transport combinate, în aranjamentele de tipul „fly and drive” (avion si masină), „rail and drive” (tren si masină), „package tour” (aranjament semiorganizat de transport rutier si croazieră maritimă, cu nave la bordul cărora se asigură serviciile de cazare si masă)13. Mijloacele de transport rutier colectiv, respectiv microbuzele si autocarele, la rândul lor, sunt foarte convenabile pentru parcurgerea distanţelor mai lungi, atât datorită preţului mai redus cât si siguranţei si confortului. Companiile de autocare au introdus în ultimii ani o serie de îmbunătăţiri tehnologice si de confort, cum ar fi: protecţie fonică, aer condiţionat, toaletă, servicii de ghizi, servicii de alimentaţie etc. În SUA, se estimează că 90% dintre pasagerii autocarelor călătoresc în scopuri personale sau de plăcere, pentru Canada procentajul fiind de 85%. Pe de altă parte însă, călătorii de afaceri ocupă numai 10-15% din piaţă. Studiile au arătat că pasagerii de pe autocare din America de Nord sunt fie tineri, fie bătrâni. De asemenea, autocarele atrag o parte importantă a categoriei de populaţie cu venituri mici. Un alt lucru interesant este că numărul femeilor care călătoresc cu autocarul este semnificativ mai mare decât cel al bărbaţilor. Ultimele acţiuni publicitare indică faptul că piaţa ţintă spre care se îndreaptă programele companiilor de autocare este cea a vacanţei de vară a familiei, de regulă a cuplurilor tinere, precum si persoanele în vârstă pentru vacanţele de vară sau toamnă14.
Transporturile cu trenul au apărut pe continentul nord american15, de la Coasta Atlanticului la Coasta Pacificului si au fost principalul stimulent al vacanţelor în secolul al XIX-lea si la începutul secolului al XX-lea, în SUA, Canada si Europa. Prima rută transcontinentală a fost deschisă în 1869 în SUA. În 1841, în Anglia s-a organizat primul tur cu trenul, atunci când Thomas Cook a organizat o excursie de la Leicester la Loughborough. În 1851, 3 milioane de englezi au călătorit la Marea Expoziţie de la Londra. Trenul a urgentat, de asemenea, si dezvoltarea multor staţiuni de litoral. Perioada în care trenul a fost principalul mijloc de transport în ţările dezvoltate a durat 100 de ani, de la 1830 la 1930. Această perioadă corespunde sistemului social de transport de început, sistemului căilor ferate dezvoltate si erei călătoriilor expres. În anii '20 si '30, automobilul începe să câstige din ce în ce mai multă popularitate ca mijloc de transport, atrăgând mulţi pasageri. Principalele motive care îi determină pe oameni să utilizeze trenul ca mijloc de transport sunt: § siguranţa § posibilitatea de a vedea lucruri interesante pe parcurs § posibilitatea de a te putea plimba în timpul călătoriei § sosirea la destinaţie odihnit si relaxat § confortul personal. Dezavantajele sunt asociate duratei mari de timp în care se ajunge la destinaţie, orarului inflexibil si slabei calităţi a serviciilor de masă. Trenurile sunt considerate ca fiind mijloace de transport sigure si de aceea atrag o parte semnificativă a celor cu frică de zbor. Pe de altă parte, în ţări precum Germania, Franţa si Japonia operează trenuri super-rapide. Acestea merg mai repede decât masinile, scăzând durata călătoriei. De exemplu, TGV-ul din Franţa merge cu peste 200 km/h între Paris si Lyon, călătoria durând aproximativ 2 ore (comparativ, cu masina ar dura 5 ore). Cu titlu de exemplu, putem menţiona că distanţa Paris-Lyon se parcurgea cu trenul la 1867 în 9 ore, în 1914 în 7 ore, în 1938 în 5 ore, în 1950 în 4 ore, iar după 1983 în 2 ore16. TGV Eurostar parcurge distanţa Paris – Londra în 3 ore, iar Thalys leagă Parisul de Bruxelles, călătoria durând mai puţin de o oră si jumătate, parcurge distanţa Paris-Amsterdam în 3 ore si un sfert si Paris-Koln în 4 ore si un sfert. La începutul anilor '80 creste numărul pasagerilor de intercity, ca si numărul călătorilor de afaceri care au folosit serviciile clasei I. Principalul motiv al acestor cresteri a fost scumpirea biletelor de avion, datorită cresterii costurilor energetice, precum si îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite de trenuri. Transportul feroviar reprezintă unul dintre cele mai vechi mijloace de transport utilizate în turism, având însă în prezent o pondere mică pe plan mondial, si anume cca. 4- 5% în circulaţia turistică internaţională, iar în unele ţări până la 15-20% (Italia, Bulgaria etc.)17. În România, transportul feroviar deţine 25% din traficul internaţional si 30% din traficul intern18, favorizat fiind de distanţele relativ prea scurte pentru a motiva transporturile aeriene, gradul mic de motorizare a populaţiei etc. Transporturile feroviare sunt prezente si într-o serie de aranjamente129, dintre care cel mai important este Rail Inclusive Tour, si include transport cu trenul, cazare si alte servicii, destinat călătorilor individuali si în grup. RIT are următoarele variante: - RIT-I, oferit turistilor individuali si constând în reducerea tarifului cu 20%; - RIT-I G, oferit turistilor individuali si în grupuri mici, constând în reducerea tarifului cu 40%, dar impunerea unui minim de trafic; - RIT-G P, oferit grupurilor de turisti, cu reduceri de 45% si un minim de trafic; - RIT-Y si RIT-YP, destinat tinerilor sub 26 ani, cu reduceri de până la 50%; - RIT-G, oferit în anumite conjuncturi, cu reduceri substanţiale de tarife.
În România, ponderea acestei forme de transport este de cca. 5-6% în traficul turistic internaţional si sub 1% în traficul turistic intern20. Practic, aproximativ 500.000 de români călătoresc anual cu avionul; 50% din acestia zboară în Europa, iar 40% au ca destinaţie SUA si Canada21. Istoria transportului aerian poate fi împărţită în mai multe perioade. Prima perioadă, 1918-1938, a fost perioada de început a zborurilor regulate, în timp ce era modernă poate fi denumită era transportului aerian de masă. Perioada actuală este marcată de îmbunătăţiri ale tehnologiilor aviatice, de apariţia charterelor (pachete de servicii sau vacanţe "inclusive" sau "all inclusive"). Câteva date din istorie ne permit să aruncăm o privire asupra faptelor: § în SUA are loc în 1918 primul zbor regulat intern pe ruta New York-Philadelphia- Washington; § în 1939 are loc primul zbor transatlantic de pasageri operat de Pan American, cu un hidroplan; § BOAC (azi, British Airways) oferă primul zbor transatlantic de pasageri, în 1946; § BEA (azi, parte a British Airways) operează primul zbor de pasageri cu destinaţia Europa (1946); § în 1970 se introduc primele avioane cu reacţie mari22. Cum s-a mai spus, era modernă a transportului aerian începe, cu adevărat, după cel de-al doilea război mondial. În perioada 1945-1960, s-a observat cresterea numărului pasagerilor care au trecut de la utilizarea trenurilor si a vapoarelor la călătoria cu masina si avionul. În anii '60, această tendinţă a continuat, reducerea tarifelor de călătorie stimulând si mai mult transportul aerian. Până în anii '80, avionul a fost principalul mijloc de transport utilizat de pasageri în SUA si Canada, dar si în zborurile internaţionale spre/dinspre continent. Sectorul transportului aerian s-a dezvoltat rapid la nivel internaţional, mai ales în anii '60-'70. Ruta transatlantică este foarte semnificativă în ceea ce priveste dezvoltarea acestuia. În 1948, numai 183000 de cetăţeni americani au zburat pe avioane transatlantice cu destinaţia Europa. Această cifră a crescut până la 3,8 milioane în 1973. Numărul total al pasagerilor pe sectorul nord-atlantic a ajuns până la cifra de 19 milioane în 1981, cu 90,6% pasageri pe curse regulate, iar restul de 9,4% sau 1,79 milioane pe chartere. În Canada, Canadian Airlines a numărat 44,9 miliarde de pasageri în 1979, cca. 77% pe curse regulate, restul pe chartere. Media anuală de crestere, în pasageri-kilometri, pe cursele regulate a fost 10,9%, în perioada '66 - '79, iar pentru traficul de charter a fost chiar mai mare - 24,3%23. În prezent, transporturile aeriene mondiale sunt în continuă crestere, ajungând – potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Aviaţiei Civile – la 1,35 miliarde persoane transportate. Transporturile aeriene rămân însă foarte sensibile la marile crize economice, politice, formidabila lor expansiune fiind întreruptă de socurile petroliere, războiul dinGolf, recesiunea economică mondială din 1993 si atentatele de la 11 septembrie 2001. Transportatorii aerieni sunt de două tipuri: • Companii regulate, între care se disting marile companii internaţionale din SUA (Delta Airlines, United Airlines, American Airlines, Northwest Airlines, US Airways), iar din Europa – Air France, British Airways; • Companii neregulate sau charter, care operează curse la cerere, dezvoltate în special după anii '70; importanţa crescândă acordată pieţei charterelor de către companiile aeriene comerciale este confirmată de următoarele aspecte: - pentru transportatorii aerieni (mai puţin SUA), serviciile charter reprezentau 13,2% din totalul veniturilor; - în Europa, 40% din pasageri au revenit charterelor24 Principalele rute mondiale de charter includ traversarea Atlanticului si alte coridoare aeriene dintre Marea Britanie si restul Europei spre Spania, precum si spre alte ţări mediteraneene. Charterele pot fi: - chartere de grup, cu sau fără afinitate; - chartere IT, care includ si cazare, transport la sol etc.; - chartere pentru uz propriu, avionul fiind închiriat de o singură persoană; - chartere specializate, pentru studenţi sau pentru evenimente speciale25. Asociaţia Transportatorilor Aerieni Americani (ATA) a condus un studiu pe durata a mai mulţi ani cu privire la frecvenţa zborurilor din SUA. Peste două treimi din pasagerii americani au zburat pe o rută comercială. Grupurile cu cea mai mare înclinaţie spre zbor sunt cele profesionale, de afaceri, cei aflându-se în grupa vârstei de la 25 la 49 ani, rezidenţii din partea de vest a SUA, precum si cei cu venituri familiale mai mari de 40.000 $ anual. Călătorii frecvenţi pe calea aerului reprezintă 36%, iar călătorii "moderaţi" (2 până la 12 zboruri pe an) reprezintă 48% din totalul călătorilor, generând 50% din totalul călătoriilor. Studiul ATA relevă faptul că 55% dintre călătoriile cu avionul s-au efectuat în scopuri de afaceri, iar restul în scopuri personale sau de plăcere26. Pe scurt, avionul s-a constituit în principalul mijloc de transport internaţional si intercontinental după cel de-al doilea război mondial, având un rol important în viziunea călătorilor de afaceri, pentru care factorul timp este un punct major. Zborurile charter au devenit moduri de transport în special pentru vacanţe, fiind populare în Europa.
Transportul pe apă reprezintă una din formele de deplasare puţin solicitate, datorită condiţiilor mai speciale de realizare, vitezei pe care o realizează navele şi necesităţile continuării călătoriei, de cele mai multe ori, cu alte tipuri de mijloace. Drept urmare, transportul naval contează doar cu 2-3% din traficul turistic internaţional şi 1-2% din circulaţia turistică a ţării noastre, ponderea sa menţinându-se relativ constantă. Transporturile navale se realizează în prezent mai mult sub forma croazierelor, transformându-se de fapt dintr-o modalitate de deplasare într-una de agrement. Produse turistice oferite de companiile maritime:
Croazierele Croaziera reprezintă, de fapt, un produs turistic (pachet de vacanţă) constând în petrecerea sejurului la bordul unei nave special amenajate, oferindu-se călătorilor nu numai un voiaj maritim obişnuit, ci şi unele tratamente şi condiţii de agrement deosebite, precum şi vizitarea unor porturi şi localităţi în afara graniţelor ţării, în conformitate cu itinerarul stabilit în prealabil. Croaziera se poate constitui atât într-un produs turistic distinct, cât şi într-un element component al acestuia, sub forma unui circuit complet sau ca deplasare pe un parcurs iniţial. În combinaţie cu transportul turistic aerian, rezultă un aranjament turistic denumit „fly-cruise” ce permite pasagerilor să atingă puncte de îmbarcare în vase rapide şi să revină, la domiciliu, tot rapid la sfârşitul croazierei, prin continuarea drumului pe calea aerului. Piaţa turismului de croazieră şi-a modificat imaginea în ultimii ani, de la o piaţă de lux la o piaţă şi o ofertă de masă, destinată unui public mai larg şi mai tânăr. Tendinţele recente sunt de scurtare a duratei croazierelor, de combinare a aranjamentelor aer – mare o dată cu liberalizarea transporturilor aeriene şi o diversificare a activităţilor ce se desfăşoară la bordul navelor. Preţurile actuale pentru croaziere oscilează în jurul unei medii de circa 200$/pers./zi, interpretat ca fiind un preţ relativ scăzut, în comparaţie cu costul serviciilor turistice ce ar trebui achitate zilnic de un client, într-un alt mod de organizare a deplasării, pentru transport, rezervări la hotel, servirea meselor şi agrement.
Cu cât această perioadă este mai mare, cu atât navlul este mai mic, putându-se deci stabili tarife de vânzare pe sezoane şi extrasezoane turistice. Contractele de închiriere pot fi de mai multe tipuri: Trip – călătoria se efectuează spre un anumit port de destinaţie şi retur; Round Trip Charter – călătoria se efectuază în mai multe porturi, nava revenind în portul iniţial de plecare; Time Charter – nava este pusă la dispoziţia celui care o închiriază o perioadă de timp determinată. Serviciile oferite clientelei în domeniul transporturilor navale pot fi subdivizate în: curse de linie; linii de croazieră; deplasări scurte sau minicroaziere; călătorii în interior pe râuri, lacuri, canale; călătorii individuale cu vase de agrement, proprietate privată sau închiriate. În funcţie de numărul pasagerilor, mărimea şi confortul navelor, calitatea serviciilor, durata călătoriei, tipologia agrementului, se disting:
Ca principale destinaţii sau orientări majore ale liniilor de croazieră se evidenţiază: - Marea Caraibelor, cu insulele Bermude, Bahamas şi coastele de est ale Americii Centrale şi de Sud; este apreciată drept cea mai importantă destinaţie, concentrând jumătate din numărul călătoriilor; - Coasta de Vest a Americii de Nord, cu trasee pe lângă Mexic, SUA, Canada, destinaţia situată pe locul doi în topul preferinţelor turiştilor; - Marea Mediterană, cu trasee ce leagă ţările din vestul şi estul bazinului; - Orientul Îndepărtat – linii între insulele din zonele Pacificului; - Marea Baltică şi legăturile între capitalele ţărilor nordice; - Africa de vest cu insulele Canare şi Madeira; - Circuite în jurul lumii. De asemenea, un loc distinct în structura croazierelor îl ocupă călătoriile pe râurile interioare, între cele mai cunoscute şi frecvente trasee numărându-se cele pe Nil, Dunăre, Rin, Mississippi, Yangzi, Li, Amazon. În România, croaziere pe distanţe scurte derulează firmele turistice „Prestige” pe sectorul românesc al Dunării şi „Atbad” în Delta Dunării. Comercializarea produselor turistice maritime
Cele mai multe companii au agentii distribuitoare care centralizeaza rezervarile, iar acestea sunt incredintate unei agentii generale (General Sales Agent) care elibereaza titlurile de transport, contra unui comision. CAPITOLUL IX Yüklə 0,57 Mb. Dostları ilə paylaş:
|
