Universitatea creştină „dimitrie cantemir” facultatea de management turistic

Turismul particular (privat) a luat proporţii o dată cu dezvoltarea circu­laţiei turistice, reprezentând, în zilele noastre, mai mult decât jumătatea întregului volum de activităţi turistice. El decurge din nevoia de odihnă, de vacanţă activă şi, în funcţie de predilecţia pentru folosirea timpului liber şi de scopul principal al deplasărilor, include o gamă variată de manifestări: destindere, agrement, îngrijirea sănătăţii, practicarea sporturilor etc. Turismul particular este, cu preponderenţă, turism pe cont propriu şi, ca atare, este rezervat unei clientele cu venituri relativ ridicate (medii şi peste medii), dacă se are în vedere şi faptul că turismul particular se identifică cu turismul de lux, tocmai datorită acestei particularităţi a cererii turistice, cerere pronunţat individualizată (până la servicii "personalizate") cu exigenţe şi preferinţe sporite faţă de nivelul calitativ şi diversitatea serviciilor.

Turismul social reprezintă o formă a turismului practicat de clasele sociale cu posibilităţi financiare relativ limitate (turismul familial, turism pentru toţi) şi poate fi definit ca ansamblul de activităţi vizând dezvoltarea turismului în cadrul categoriilor socioprofesionale cu venituri modeste.

Aceşti turişti solicită forme ieftine de cazare sau forme de cazare complementare (căsuţe, corturi, cazare la cetăţeni etc), precum şi forme de transport convenabile, corespunzătoare.

O definiţie a turismului social a fost dată şi de W. Hunziker: "acel turism care se caracterizează prin faptul că este practicat de cercuri cu putere de cumpărare mică şi că este facilitat prin prestaţii cu totul speciale, uşor de recunoscut ca atare".

După o altă precizare a profesorului dr. W. Hunziker, turismul social nu trebuie identificat cu turismul de masă, el constituie doar o parte integrantă a turismului de masă, deoarece turiştii sunt recrutaţi din categoriile de populaţie care dispun de venituri modeste, dar se diferenţiază de turismul de masă prin faptul că se adresează unor pături determinate de populaţie, ale căror călătorii în scopuri turistice (pentru odihnă, tratamente balneomedicale etc.) sunt finanţate, parţial sau uneori chiar integral, de sindicate, de casele de asigurări sociale etc, prin măsuri sociale.

Turismul de tineret constituie o formă particulară a turismului social, adresat tinerilor (elevi, studenţi), evidenţiat pentru grija care i se acordă, ţinând seama de scopurile sale instructiv-educative.

Turismul de afaceri şi congrese (reuniuni) reprezintă ansamblul acti­vităţilor de călătorii organizate de întreprinderile economice şi de administraţiile publice pentru personalul lor, cu ocazia deplasărilor în interes profesional, comercial, participărilor la diferite reuniuni, congrese, simpozioane, întruniri, seminarii naţionale sau internaţionale.

Această formă de turism necesită facilităţi adecvate specificului activi­tăţilor de acest gen (reuniuni, afaceri), combinate cu cerinţe pentru serviciile turistice.

Călătoriile de afaceri şi turismul de reuniuni sunt legate de activitatea turistică propriu-zisă prin faptul că participanţii şi persoanele care îl însoţesc, pe lângă scopurile deplasării, utilizează o gamă largă de servicii turistice, oferite de unităţile hoteliere şi de alimentaţie, folosesc mijloace de distracţie şi agrement (de exemplu, participarea la spectacole), de care profită direct şi indirect şi industria turistică, serviciile oferite neputând fi evidenţiate separat de cele prestate de această industrie. Mai trebuie precizat că, în mod obişnuit, participanţii la aceste manifestări petrec o parte din timpul lor de deplasare şi ca turişti propriu-zişi (perioadele pre şi postcongres sau de afaceri). Participanţii sunt interesaţi, în egală măsură, să cunoască cât mai multe despre ţara (zona) pe care o vizitează, de cele mai multe ori luând parte şi la excursiile, cu caracter documentar, oferite de organizatori (aşa numitul "program socio-apllcativ"). Pentru a reţine participanţii şi în perioada de week-end, când, de regulă, iau sfârşit reuniunile, unităţile de cazare, în general cele de confort superior (patru şi cinci stele) care adăpostesc aceste manifestări, practică tarife mai reduse.

Încasările medii pe zi/turist provenite de la participanţii la călătoriile de afaceri şi congrese sunt, de regulă, mai ridicate decât media încasărilor realizate din turismul de masă, o parte din cheltuieli fiind suportate de firmele, instituţiile, sponsorii etc. ai căror reprezentanţi participă la aceste acţiuni.

În acelaşi timp, călătoriile de afaceri şi turismul de congrese nu sunt legate de o anumită sezonalitate determinată, majoritatea acestor manifestări plasându-se în perioadele sezoniere nespecifice pentru turismul de masă, având astfel o contribuţie benefică la creşterea gradului de ocupare a bazei materiale.

Turismul de reuniuni, cunoscut şi sub denumirea de turismul de întruniri, s-a dezvoltat considerabil în ultimele decenii, specialiştii apreciind că numărul reuniunilor va continua să crească în ritmuri susţinute şi în perioadele viitoare. Ponderea cea mai mare în activităţile de reuniuni naţionale şi internaţionale revine continentului european, unde se desfăşoară peste 60% din evenimentele speciale din categoria congreselor şi reuniunilor.

În funcţie de categoria de vârstă şi de ocupaţia turiştilor, formele de turism pot fi grupate în: turism pentru tineret (aşa numiţii turişti "de prima vârstă" sau vârstă formativă), turism pentru populaţia activă (turişti "de a doua vârstă") şi turism pentru "vârsta a treia" (pensionari sau vârsta "retragerii" din activităţile profesionale).

Importanţa acestei grupări constă în faptul că vârsta, sexul, ocupaţia etc. sunt factori care generează diferite cerinţe specifice şi conturează atât gama serviciilor oferite, cât şi programarea calendaristică a acestor servicii în cursul anului, în concordanţă cu perioadele adecvate pentru efectuarea călătoriilor (perioadele vacanţelor şcolare, perioada concediilor plătite etc). în general, călătoriile cu persoanele vârstnice se desfăşoară în perioadele liniştite, în afara vârfurilor de sezon, nefiind legate de alte obligaţii profesionale.

Formele de turism prezentate în diferite clasificări mal pot fi grupate şi din punctul de vedere al momentului şi modului de angajare a prestaţiilor turistice. Sub acest aspect se disting turismul organizat, turismul pe cont propriu (neorganizat) şi turismul mixt sau semiorganizat.

Turismul organizat constituie acea formă de turism în care prestaţiile turistice, serviciile la care apelează turiştii, destinaţia călătoriei, precum şi perioada în care vor fi prestate aceste servicii sunt programate în prealabil pe bază de contracte sau alte angajamente comerciale specifice acestui domeniu de activitate, sub forma unui "pachet de servicii" de tipul "totul inclus", încheiate cu agenţiile de turism care asigură legătura organizată între solicitanţii de servicii şi prestatorii serviciilor asupra cărora s-a convenit.

Turismul pe cont propriu constituie acea formă de turism în care nu are loc o angajare prealabilă a serviciilor, respectiv a destinaţiei călătoriilor şi a perioadei de realizare a lor, cererile pentru serviciile turistice concretizându-se numai la locul de sejur, printr-un apel direct al turistului la unităţile prestatoare de servicii din zona (ţara) vizitată. Această formă de turism (ce constituie debutul activităţii turistice) s-a dezvoltat în urma preferinţelor multor turişti de a călători individual şi nu în grupuri, conjugată cu dorinţa de a călători cu mijloace proprii, tendinţe ce se vor dezvolta şi în viitor.

Evidenţierea în paralel a tendinţelor analizate generează ideea că, în viitor, nu va fi posibilă o delimitare strictă între aceste două categorii de turişti -organizaţi şi pe cont propriu - ofertele agenţiilor de turism căutând să îmbine tot mai mult atât interesele şi preferinţele turiştilor organizaţi, cât şi ale celor pe cont propriu, mai ales în condiţiile extinderii sistemului de rezervare, care permite şi turiştilor individuali să comande şi să beneficieze de serviciile dorite.

Turismul semiorganizat (mixt) îmbină, elemente ale celor două forme de turism prezentate mai sus. în acest caz, o parte din servicii sunt angajate în prealabil, iar altele în momentul efectuării călătoriei.

Delimitarea formelor de turism pe cele trei grupe amintite nu trebuie absolutizată, având un anumit caracter orientativ, vizând în esenţă trăsăturile caracteristice ale fiecăruia dintre ele.

Turismul organizat şi semiorganizat poate fi realizat atât pe grupe de turişti (colective mai mult sau mai puţin omogene, având trăsături comune în ceea ce priveşte scopul călătoriei, al itinerarului, acceptat în cadrul grupului, în funcţie de variantele de itinerarii oferite de organizatorii de voiaj, de durata deplasării şi de nivelul de cheltuieli acceptate pentru serviciile oferite), cât şi de persoane individuale, atunci când turiştii se adresează individual unor agenţii de turism să le organizeze călătoria (inclusiv procurarea biletelor de călătorie, a documentelor de călătorie internaţionale şi a vizelor necesare, rezervarea spaţiilor de cazare etc).

Creşterea considerabilă a circulaţiei turistice internaţionale în perioada postbelică a dus la concentrarea puternică a activităţii turistice organizate şi la crearea unor agenţii de voiaj cu mari posibilităţi financiare şi organizatorice, care au preluat grija organizării călătoriilor pentru un număr considerabil de turişti, asigurându-le o gamă diversificată de destinaţii şi servicii turistice adecvate, alături de avantajele economice pe care le asigură facilităţile de plată, de viză etc, acordate turiştilor ce călătoresc în grupuri organizate, prin intermediul agenţiilor de turism.

Agenţiile de turism depun eforturi considerabile pentru cuprinderea în acţiuni organizate şi semiorganizate a unor noi categorii de persoane, tinzând să lărgească gama itinerarelor şi să diversifice confortul şi serviciile turistice oferite.

O dată cu extinderea şi perfecţionarea mijloacelor de transport de folosinţă personală, ponderea turismului organizat în circulaţia turistică internă şi internaţională, în ţările dezvoltate economic, a scăzut considerabil. în schimb, a luat o amploare tot mai mare turismul pe cont propriu, care deţine, în prezent, o pondere de cea 70% din fluxul turistic al ţărilor vest-europene.

Din analiza evoluţiei turismului în ultimele decenii, cu toată insuficienţa datelor statistice detaliate, se pot desprinde două mari tendinţe caracteristice structurii turismului internaţional: pe de o parte preocupările şi eforturile organizatorilor de voiaj de a cuprinde un număr tot mai mare de călători în circuitele interne şi internaţionale prin formele de turism organizat, iar pe de altă parte tendinţa turiştilor de a călători independent în vacanţă, tendinţă care va evolua şi în continuare.

Interferenţa, mai accentuată, a turismului organizat cu cel pe cont propriu a dus la apariţia unor forme mixte de vacanţă şi la dezvoltarea, în consecinţă, a formelor de turism semiorganizat.

Analizând avantajele turismului organizat şi semiorganizat, se observă că ele se reflectă atât în favoarea turistului, cât şi a agenţiilor de turism.

Este evident că angajarea globală, anticipată, a serviciilor de transport, cazare, masă şi divertisment, presupune o comoditate pentru turişti şl, în acelaşi timp, îi scuteşte de grija (preocupările) în organizarea călătoriei lor. Aceştia au garantate serviciile, deoarece ele au fost dinainte comandate, la nivelul preferat de confort şi tarif. Pe de altă parte, acestora li se asigură obţinerea, cu precădere, a unor servicii speciale (de exemplu: tratamente balneomedicale), la tarife cunoscute anterior şi, în general, mai reduse decât cele oferite la cerere. în acest fel, se dă posibilitatea turiştilor de a-şi gospodări mai bine bugetele personale, dozându-şi preferinţele în limita acestora, de a-şi prevedea cu o mai mare certitudine cuantumul cheltuielilor necesare concediului, toate acestea reprezentând argumente esenţiale la alegerea unei zone, staţiuni etc. ca destinaţie pentru petrecerea vacanţelor.

Pentru agenţiile de turism, formele organizate şi semiorganizate de turism înseamnă asigurarea unei cifre de afaceri relativ certe, în care, cu un volum egal de muncă, se poate obţine o eficienţă sporită a activităţii desfăşurate.

Pentru prestatorii de servicii turistice, servirea turiştilor pe cont propriu se soldează cu încasări medii mai ridicate pe zi/turist şi, totodată, cu posibilitatea de a se capta curiozitatea acestora pentru mai multe servicii complementare, a căror oferire generează, de asemenea, încasări suplimentare. în principiu, se poate aprecia că turistul pe cont propriu este pregătit să facă faţă unor asemenea cheltuieli suplimentare, care sunt aducătoare de încasări sporite pentru prestatorii de servicii turistice, în comparaţie cu realizările din formele turismului organizat.

Manifestarea spontană a cererii turiştilor pe cont propriu se caracterizează printr-o elasticitate mare ca volum, durată, sezonalitate, complexitate, grad de confort etc, ceea ce nu concordă întotdeauna cu oferta turistică, caracterizată printr-o rigiditate accentuată, această ofertă potenţială fiind, deseori, chiar diminuată, datorită necesităţii de a satisface, cu prioritate, cererile turismului organizat sau semiorganizat, în cadrul obligaţiilor asumate anticipat prin contractele şi aranjamentele încheiate.

Toate acestea creează anumite inconveniente pentru turiştii pe cont propriu, ei fiind constrânşi, uneori, să accepte condiţiile oferite, fără suficiente posibilităţi de alegere, ceea ce se poate solda cu vădite manifestări de nemulţumire.

Din punctul de vedere al prestatorilor de servicii turistice, cererile individuale ale turiştilor duc la variaţii sezoniere maxime şi minime de exploatare a bazei materiale foarte pronunţate. în vârfurile de sezon, cu tot efortul depus, cererile nu pot fi satisfăcute întotdeauna integral, îndeosebi în ceea ce priveşte calitatea; în perioadele de extrasezon, în schimb, se înregistrează, de regulă, un grad scăzut de exploatare a obiectivelor turistice, din cauza volumului redus al cererilor. în plus, cererea turiştilor individuali poate deveni incertă în cazul apariţiei unor situaţii conjuncturale nefavorabile sau a unor oferte noi din partea concurenţei, considerate mai atractive, care pot modifica în ultimul moment intenţia turiştilor potenţiali de a vizita o anumită destinaţie.

Aceleaşi aspecte rămân valabile şi în ceea ce priveşte utilizarea mijloacelor de transport şi a celorlalte servicii turistice oferite.

Se poate aprecia însă că toate inconvenientele amintite nu sunt de natură să contracareze avantajele pe care le oferă formele de turism semiorganizat şi pe cont propriu, cu tendinţe permanente de dezvoltare.

2.2. Câmpurile de interferenţă între diferitele forme de turism

Formele de turism se regăsesc în diferite proporţii şi în ţara noastră, şi ele au fost clasificate în funcţie de criteriile ce caracterizează cererea turistică (aceasta putând fi localizată în funcţie de timp, spaţiu, solvabilitate etc). Desigur, aceste criterii de clasificare nu sunt exclusive, ci, din contră, congruente.

In această ordine de idei, pentru a se putea determina liniile direcţiona­le ale promovării cu precădere a diferitelor forme de turism, trebuie să se ţină seama şi de afinităţile (coincidenţele) între aceste forme de activitate turistică.

Câmpurile de interferenţă (de congruenţă) devin şi mai pregnante dacă se analizează diversele forme de turism în interdependenţa lor (de exemplu: turismul de circulaţie sau itinerant poate fi de agrement sau de circumstanţă; turismul sezonier poate fi de odihnă, de cură, de tratament sau turism sportiv; turismul de vară poate fi sezonier, de odihnă, de sfârşit de săptămână etc; turismul sportiv poate fi de vară sau de iarnă etc).

Studierea interferenţei diferitelor forme de turism şi a fluxurilor turistice a dat naştere unor discipline derivate. Astfel, a apărut, de exemplu, geografia recreerii (geografia turismului), ca o disciplină derivată a geografiei. Combinată cu alte ramuri ale geografiei, pe care se bazează de altfel (geografia fizică, economică etc), geografia turismului studiază raporturile dintre om şi mediu, căutând să desprindă interdependenţa esenţială între complexitatea factorilor naturali şi cei creaţi de mâna omului, care caracterizează patrimoniul turistic într-o etapă considerată şi care determină orientarea, volumul, intensitatea, durata etc. a fluxurilor turistice în contextul geografic al micro sau macrozonei turistice analizate. Concluziile desprinse pot servi la stabilirea liniilor directoare de dezvoltare a industriei turistice în perspectiva unor perioade viitoare.

Pentru exemplificare, în cele ce urmează, sunt prezentate unele interferenţe între diferitele forme de turism:

De sejur: de vară (pentru soare); de iarnă (pentru sporturi); de repaus (odihnă în diferite perioade dintr-un an).

Sezonier: de iarnă (pentru soare); de iarnă (pentru zăpadă) de vară; de repaus sportiv.

Itinerant: de agrement de circumstanţă.

Agrement: itinerant particular.

Circumstanţial: particular de agrement.

De iarnă: rezidenţial sezonier; de repaus (odihnă); sportiv.

Repaus: sezonier de iarnă (pentru odihnă); de vară.

Sportiv: de vară; de iarnă etc

În funcţie de aceste câmpuri de interferenţă se stabilesc - pentru fiecare formă de turism - produsele turistice şi serviciile adecvate, respectiv, măsurile de promovare. Mai concret, se selectează acele argumente promoţionale care se apreciază că vor stimula turiştii potenţiali în alegerea acelei formule de vacanţă în măsură să corespundă, cât mai mult, preocupărilor ior predirecţionate (hobby) pentru timpul liber.

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII TURISTICE
Atribut al managementului modern, organizarea este înţeleasă, la modul general, ca „un ansamblu de măsuri, forme, metode şi tehnici, având caracter social-economic şi tehnico-organizatoric destinate realizării unui scop bine definit"¹. Cel mai adesea, organizarea este privită ca o funcţie a conducerii ştiinţifice a întreprinderii şi, respectiv, a proceselor sale componente - de producţie, de muncă etc. Cu toate acestea, ea are şi o accepţiune largă cu referire la sfera macroeconomică, al cărei conţinut vizează crearea cadrului adecvat pentru desfăşurarea diferitelor activităţi. Organizarea presupune, în acest context, un proces de ordonare a componentelor unui domeniu de activitate, precum şi stabilirea unor relaţii între aceste componente, astfel încât să se asigure funcţionarea optimă a întregului.

Abordată la nivel macroeconomic şi particularizată la sfera turismului, organizarea activităţii urmăreşte, în primul rând, sincronizarea şi corelarea acestui domeniu cu celelalte ramuri ale economiei, integrarea turismului în sistemul funcţional unitar al economiei, în strategia generală a dezvoltării. Mai mult, în condiţiile globalizării vieţii economico-sociale, se poate vorbi chiar de o corelare cu evoluţiile turismului la scară mondială. In al doilea rând, organizarea este sinonimă cu un ansamblu de măsuri (legislative, organizatorice, administrative etc), capabil să construiască un cadru propice derulării călătoriilor. în sfârşit, structurile organizatorice, verigile sistemului, atribuţiile acestora, natura relaţiilor dintre ele -trebuie să oglindească specificitatea activităţii turistice, modalităţile concrete în care principiile şi criteriile generale ale managementului îşi găsesc reflectarea în acest sector.

3.1. Coordonate ale organizării turismului
Turismul, ca oricare alt domeniu de activitate, are nevoie - pentru a evolua unitar, coerent, fără convulsii, eficient - de un cadru instituţional corespunzător, un ansamblu de verigi cu atribuţii bine definite, un sistem de relaţii funcţionale între acestea, un sistem informaţional adecvat etc. Pe de altă parte, particularităţile sale, exprimate de sfera largă de cuprindere, conţinutul eterogen, dinamismul înalt, dependenţa de alte sectoare ale economiei, numărul mare de participanţi la realizarea şi comercializarea vacanţelor ş.a., imprimă trăsături specifice organizării turismului. Astfel, acest proces ar trebui să includă, în opinia a numeroşi specialişti, probleme referitoare la:

- structurile organizatorice,

- formele de integrare,

- rolul statului şi chiar

- lanţul de distribuţie a produselor turistice.

Diversitatea activităţilor componente ale industriei turismului se reflectă în varietatea celor implicaţi în organizarea şi derularea propriu-zisă a călătoriilor. Aceştia pot fi din sectorul public sau privat, societăţi comerciale sau asociaţii profesionale, organisme cu arie de activitate locală (regională), naţională sau internaţională etc. Ca urmare, în organizarea activităţii turistice pot fi identificate :

- organizaţii sectoriale - specializate pe verigi ale lanţului de distribuţie a produsului turistic, ca, de exemplu: întreprinderi hoteliere, de alimentaţie, de transport, agenţii de voiaj, touroperatori, dar şi centre de formare profesională, birouri de promovare ş.a.;

- organizaţii pe destinaţii, respectiv pe staţiuni turistice, pe zone geografice sau administrativ-teritoriale; ele au ca obiective încurajarea cooperării între diferitele societăţi de turism şi coordonarea activităţii într-un anumit spaţiu, precum şi acţiuni comune de promovare a turismului;

- organizaţii ale turismului privit ca un întreg, pe plan naţional sau la scară mondială, având atribuţii în studierea şi previzionarea fenomenului turistic, în elaborarea strategiilor şi politicilor în domeniu.

Între aceste organisme se desfăşoară relaţii de cooperare dar şi de subordonare; de asemenea, nu de puţine ori, aria lor de activitate se intersectează. Se poate vorbi, în aceste condiţii, de existenţa unui sistem de organizare a activităţii turistice, structurat pe trei trepte (vezi fig. 4.1.):

♦ organismul central, coordonator

♦ organismul local (regional)

♦ organizaţii sectoriale

Un astfel de model cunoaşte adaptări la condiţiile proprii fiecărei ţări; ele se referă la prezenţa unuia sau mai multor sisteme, la existenţa celor trei trepte sau a numai două, la atribuţiile fiecărei verigi, la relaţiile dintre ele. De asemenea, interesant de menţionat este şi faptul că, adesea, organizarea la nivel naţional este pusă în corespondenţă cu organismele internaţionale şi structura acestora. De exemplu, o companie aeriană naţională, care este o organizaţie sectorială, poate face parte dintr-o structură internaţională, cum este IATA, fiind dublu subordonată: organismului internaţional şi celui intern, de transport şi/sau turism.

Fig. 3.1. Schema generală de organizare a turismului
Pornind de la această schemă, în majoritatea ţărilor, activitatea turistică este coordonată pe plan naţional de un organism central, cu atribuţii mai largi sau mai restrânse, în funcţie de nivelul de dezvoltare a turismului şi importanţa acestuia în economie, de experienţa în domeniu, dar şi de modul de structurare a economiei (număr de ministere, sfera de cuprindere a acestora etc).

Aceste organisme centrale, administraţia naţională în opinia unor autori, îmbracă una din formele¹:

♦ minister de sine stătător sau departament public, direcţie sau directorat, secretariat în cadrul unor ministere cu structură mai complexă (al Industriei şi Comerţului, al Turismului şi Comerţului, al Afacerilor Economice, al Transporturilor şi Turismului etc); o astfel de situaţie se întâlneşte în cele mai multe ţări, între care Anglia, Portugalia, Spania, Franţa, Italia, Turcia, ţările est-europene;

♦ comisie sau comisariat în Belgia, Liban;

♦ oficiu guvernamental în Grecia, Maroc;

♦ organizaţie semiguvemamentală, cu atribuţii mai restrânse, în principal în statele federale dar şi în altele: Austria, Elveţia, Danemarca, Finlanda, Norvegia.

Indiferent de forma administrativă, aceste organisme reprezintă, într-o măsură mai mare sau mai mică, statul şi au rol de:

- coordonare a activităţii turistice în plan naţional,

- elaborare a strategiei de dezvoltare a turismului, - îndrumare şi control a agenţilor economici specializaţi,

- promovare a turismului pe plan intern şi internaţional,

- formare profesională,

- reprezentare în organismele internaţionale etc.