Urmărirea penală

IX. ALTE MĂSURI PROCESUALE

1. 
   Măsurile de ocrotire
   

Cînd măsura reţinerii sau arestării preventive a fost luată faţă de un învinuit sau inculpat în a cărui ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicţie, o persoană căreia i s-a instituit curatela ori o persoană care, din cauza vîrstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor, organul judiciar care a luat măsura reţinerii, arestării preventive sau internării medicale trebuie să înştiinţeze autoritatea competentă în vederea luării măsurilor de ocrotire.

2. 
   Măsurile de siguranţă
   

Ori de cîte ori, în cursul procesului penal, instanţa de judecată constată că învinuitul sau inculpatul se află în vreuna din situaţiile arătate în art. 113 sau 114 C.pen., dispune luarea, în mod provizoriu, a măsurii de siguranţă corespunzătoare.

Astfel, obligarea la tratament medical şi la internarea medicală pot fi luate în mod provizoriu în cursul urmăririi penale, pe o durată ce nu poate depăşi 180 de zile, de instanţa de judecată ca urmare a sesizării procurorului numai dacă făptuitorul, din cauza unei boli sau a intoxicării cronice prin alcool sau alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate.

3. 
   Măsurile asigurătorii
   

Măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de către procuror şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea unuia din următoarele scopuri:

- confiscării speciale;

- reparării pagubei produse prin infracţiune;

- garantarea executării pedepsei amenzii.

Luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Bunurile asupra cărora se pot lua măsuri asigurătorii

Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, pînă la concurenţa valorii probabile a pagubei.

Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se iau numai asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului, deoarece răspunderea penală este personală şi, în vederea executării pedepsei mai sus amintite, nu pot fi indisponibilizate decît bunurile celui ce urmează să fie tras la răspundere penală.
Bunurile asupra cărora nu se pot lua măsuri asigurătorii

Nu pot fi sechestrate bunuri care aparţin unei unităţi din cele la care se referă art. 145 C.pen., precum şi cele exceptate de lege.

Celelalte categorii de bunuri care nu pot fi sechestrate sunt arătate în dispoziţiile art. 406 - 409 C.pr. civ., din această categorie făcînd parte, de exemplu, bunurile de uz personal sau casnic strict necesare debitorului şi familiei sale.
Organele care duc la îndeplinire măsurile asigurătorii

Actele procesuale prin care se dispune această măsură în cursul urmăririi penale este ordonanţa procurorului.

În cauzele penale în care urmărirea penală se efectuează de procuror, acesta poate dispune ca măsura asiguratorie să fie adusă le îndeplinire de către secretarul Parchetului.
Procedura de luare a măsurilor asiguratorii privite în special
În Codul de procedură penală sunt prevăzute norme distincte pentru sechestrul propriu-zis, poprire şi inscripţia ipotecară, cu precizarea că poprirea şi inscripţia ipotecară sunt considerate forme speciale ale sechestrului.

1. 
   Sechestrul penal propriu-zis
   

În mod obişnuit, bunurile sechestrate rămîn în posesia celui căruia îi aparţin, cu obligaţia ca acesta să nu le greveze sau înstrăineze. Codul de procedură penală stabileşte şi anumite categorii de bunuri (ex. bunurile perisabile, obiectele din metale sau pietre preţioase, obiectele de artă şi de muzeu) care se ridică în mod obligatoriu. În cazul în care există pericol de înstrăinare, bunurile mobile sechestrate vor fi puse sub sigiliu sau ridicate, putîndu-se numi un custode.

2. 
   Poprirea
   

Poprirea reprezintă o procedură larg folosită pentru urmărirea sumelor de bani.

Astfel, sumele de bani datorate cu orice titlu învinuitului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente de către o a treia persoană, ori de către cel păgubit, sunt poprite în mîinile acestora şi în limitele prevăzute de lege, de la data primirii actului prin care se înfiinţează sechestrul.
Inscripţia ipotecară
Inscripţia ipotecară constituie o formă specială a sechestrului aplicabilă în cazul bunurilor imobile.
4. Restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare
Aceste măsuri de reparaţie imediată sunt modalităţi de reparare în natură a prejudiciului material cauzat prin infracţiune.
Restituirea lucrurilor
Pentru a preîntîmpina înstrăinarea de către învinuit sau inculpat a lucrurilor sustrase de la persoana vătămată ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deţinerea sa, legea prevede posibilitatea restituirii lor acestora din urmă. Restituirea lucrurilor trebuie să nu stingherească aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
Restituirea lucrurilor se poate dispune de către procuror, în cursul urmăririi penale, printr-o rezoluţie, arătînd celui căruia i-au fost restituite că are obligaţia să le păstreze pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti pronunţate în cauza penală respectivă.
Restabilirea situaţiei anterioare
În vederea reparării vremelnice a prejudiciului cauzat persoanei vătămate, în faza de urmărire penală, procurorul poate lua măsuri de restabilire a situaţiei anterioare săvîrşirii infracţiunii, cînd schimbarea acelei situaţii a rezultat în mod vădit din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă.
Luarea acestei măsuri procesuale este posibilă numai în cazul anumitor infracţiuni, care prin natura urmărilor lor permit sau impun restabilirea situaţiei anterioare săvîrşirii lor. Astfel, poate fi vorba de restabilirea situaţiei anterioare în cazul restituirii unor sume de bani persoanelor vătămate prin săvârşirea unor infracţiuni.