V. Alecsandri. Concepții estetice. „Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor

N. Dabija

N. Dabija. Crez artistic. „Sufletul meu e o carte pe care-o traduc în cuvinte.” N. Dabija	N. Dabija. Creația. „Așa cum un arbore are nevoie de sos pentru a se prinde cu rădăcinile în el, ca să nu-l ia vântul, un poet n-ar putea supraviețui fără aerul unei patrii concrete.”

B. Şt. Delavrancea

B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare” Delavrancea „ne-a dat un Ştefan şi o Oană scoase din mintea sa”. N. Iorga

B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare” „Apus de soare” trăieşte, mai ales, prin realitatea tipologică a eroului principal”. G. Călinescu

B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare” „Capodoperă a dramaturgiei poetice şi oratorice şi nu mai puţin o dramă de observaţie a tipicului” G. Călinescu.

B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare” Chipul lui Ştefan „Sunt 47 de ani… de când Moldova îmi ieşi înainte cu mitropolit, episcopi, egumeni, boieri, răzaşi şi ţărani în Câmpul de la Direptate. Şi cum vru Moldova aşa vrusei şi eu. Că vru ea un domn drept, şi n-am despuiat pe unii ca să îmbogăţesc pe alţii… că vru ea un domn treaz şi- am vegheat ca să-şi odihnească sufletul ei ostenit… că vru ea ca numele ei să-l ştie şi să-l cinstească cu toţii şi numele ei trecu graniţa, de la Calfa până la Roma”…

B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare” Chipul lui Ştefan „Se cutremură Moldova şi-o prăpastie se deschise… Şi cu acest sfânt oţel oprii cutremurul şi umplui prăpastia! S-a împlinit legea!”	B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare” Chipul lui Ştefan „Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan, care v-a fost baci până la adânci bătrâneţe… că Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri, ş-a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor.”
B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare”. „Veritabil poem al dragostei de patrie” Al. Săndulescu

St. A. Doinaș

St. A. Doinaș. ,, Mistrețul cu colții de argint”. „Fiecare om își are adevărul său pe care, ca și pe cuibul rândunicii, este păcat să-l distrugi.” Gr. Vieru

I. Druță

I. Druța. Creația literara. „Una dintr marile conștiințe ale vremii sale.” T. Codreanu	I. Druța. „Frunze de dor” Chipul lui Gheorghe „Și s-a învățat să-și facă jucării, mânca poamă numai cu pâine, ca să ție mai mult saț și niciodată nu dezgheța fereastra cu buzele, de frică să n-o strice, că n-avea tată care s-o puie la loc.”
I. Druță. „Frunze de dor” Chipul lui Gheorghe „Câmpul îi făgăduise scanduri pentru podele, parale pentru meșteri, vin pentru masă musafirilor și Gheorghe a devenit un rob al pamântului.”	I. Druță. „Frunze de dor” Chipul lui Gheorghe „Muncea cât trei -- muncea zi și noapte, muncea pe vreme bună și pe ploaie, muncea vara și iarna...”
I. Druță. „Frunze de dor” „La Druță -- frunzele unui dor nestăvilit de pace, de ocupațiile cotidiene, de cei în mijlocul cărora a crescut și a prins a înțelege ce-i bine si ce-i rău, ce-i frumos și ce-i urât...”. A. Hropotinschi.

M. Eminescu

M. Eminescu. „Să ne aducem pururi aminte de Mihail Eminescu, cel mai ales dintre scriitorii acestui neam, apărut pe neaşteptate în literatura lâncedă şi convenţională a epocii. În viaţa lui scurtă a dus arta poeziei la înălţimi neîntrecute până azi.” M. Sadoveanu	La Cernăuţi. Studiile. „Eminescu-copilul continuă să simtă dragostea pentru lumea spirituală a ţăranilor, în care până atunci copilărise. Citeşte şi va citi cu multă înflăcărare culegerile de poezii populare ale lui Vasile Alecsandri, Anastasie Marinescu şi altele…” Augustin Z. N. Pop
Portretul fizic al lui Eminescu. „Parcă-l văd şi astăzi, mic şi îndesat, cu părul pieptănat de la frunte spre ceafă, cu fruntea lată, faţă lunguiaţă, umerii obrajilor puţini ridicaţi, ochii nu mari, dar vii, colorful feţii întunecat prin care străbătea însă, rumeneala sănătoasă a obrajilor. Era totdeauna curat îmbrăcat. T. V. Ştefanelli	M. Eminescu. Repere biografice. „Eminescu dacă-i era cuiva prieten, ţinea la dânsul cu toată sinceritatea ce-l caracteriza şi care era una din cele mai frumoase virtuţi ale lui.” T. V. Ştefanelli

M. Eminescu. Debutul literar. „Înainte cu 20 de ani, într-o dimineaţă de februarie a anului 1866 redacţia noastră primi o epistolă din Bucovina. Epistola conţinea poezii, primele încercări ale unui tânăr, care se subsemna Mihail Eminovici. Comitiva poeziilor ne mai spunea, că autorul este numai de 16 ani.” I. Vulcan	M. Eminescu. Anii de pribegie. „Dacă la al 14-lea an şi până la al 20-lea mi-am câştigat pâinea singur, într-o viaţă aventurioasă şi plină de nemulţămiri, am făcut-o aceasta cu deplină conştiinţă a sacrificiului însă, nu din capriciu copilăresc, precum protestam foarte ades faţă cu cunoscuţii mei, căci voiam mai iute să trec de lucru rău, decât de fiul unui om sărac şi van.”
M. Eminescu. Anii de pribegie. „Sufletul său nu se putea adapta la calapodul formelor sociale. Eminescu s-a abătut totdeauna din drumul bătătorit de alţii, creându-şi un fel de viaţă a sa proprie… Dânsul avea ceva din temperamentul vagabond al lui Gorki şi din firea de boem a lui Paul Varlain. N. Zaharia	M. Eminescu. Anii de pribegie. La Blaj. „Eminescu era un tânăr sănătos ca piatra, nealegător în ale mâncării; mânca bine, dormea lung şi fără grije… Nu bea, nu fuma, nu juca cărţi, era ca o fată mare.” (Un contemporan)

M. Eminescu. Anii de pribegie. La Sibiu. „Un fior rece mă cuprinse, un fior pentru primul moment inexplicabil, când am văzut pe acest tânăr scriitor îmbrăcat într-un costum cu totul singular. O spun nu în dezonoarea acestui om, ci pentru cunoaşterea crudei sale sorţi, că în adevăratul înţeles al cuvântului curgea zdrenţele de pe el. Abia se mai vedea pe la gât un mic /continuare/	/continuare/ rest de cămaşă neagră, iar pieptul de sus până jos era gol şi cu mare necaz cerca bietul om să-şi acopere pielea cu o jachetă ruptă în toate părţile, zdrenţuită de la mâneci până la coate, cu nişte simpli pantaloni zdrenţuiţi din sus şi zdrenţuiţi din jos.” N. Densuşeanu
Creaţia anilor de pribegie. „Opera din întâia tinereţe a lui Eminescu e vrednică de poezia pe care o cunoaştem şi, cu anumite părţi, din care e şi contemporană. Ce limbă frumoasă, ce putere de icoane, ce avânt adesea!” N. Iorga	Veronica Micle. „Obrazul îi era rotund şi frumos, fruntea albă, netedă şi inteligentă, părul galben – idealul poetului – ochii de un albastru deschis, nasul delicat, gura mică, umedă şi senzuală.” N. Petraşcu

M. Eminescu. Situaţia materială. „Canalia liberală a nimicit ideile ce mi le făurisem despre viaţă! Rămas fără o poziţie materială asigurată şi purtând lovitura morală ca o rană ce nu se mai poate vindeca, voi fi nevoit să reiau toiagul pribegiei, neavând nici un ideal. Crede-mă… că de azi sunt om pierdut pentru societate.”	Situaţia materială. „Posteritatea nu vreau să afle că am suferit de foame din cauza fraţilor mei. Sunt prea mândru în sărăcia mea. I-am dispreţuit şi acest gest e prea mult pentru un suflet care nu s-a coborît în mocirla vremurilor de azi.” (Din corespondenţa cu V. Micle, 1876)
M. Eminescu. Concepţiile estetice. „Măsurariul civilizaţiunii unui popor în ziua de azi e: o limbă sonoră şi arta a exprima prin sunete noţiuni, prin şir şi accent etic – sentimente.”	M. Eminescu. Concepţiile estetice. „Limba, alegerea şi cursivitatea expresiunii în expunerea vorbită sau scrisă e un element al culturii…”

M. Eminescu. Concepţiile estetice. „…Autorul trebuie să scrie pentru publicul ce-l are, deşi nu zic.. ca el să coboare până la publicul lui…” („Teatrul naţional şi repertoriul lui”. „Familia”, 1870)	M. Eminescu. Concepţiile estetice. „… Voim ca piesele de nu vor avea valoare estetică mare, cea etică însă să fie absolută… să compunem un repertoriu naţional român care nu numai să placă, ci să şi folosească, ba înainte de toate să folosească.” („Tetrul naţional şi repertoriul lui”. „Familia”, 1870)
M. Eminescu. „Epigonii” „Nu merit laudele aduse pentru poezia „Epigonii”. E o concepţie pe care o făurisem încă la Viena, într-un elan de patriotism.” (1874)	M. Eminescu. „Epigonii” „Dacă în „Epigonii” veţi vedea laude pentru poeţi ca Boliac, Mureşanu şi Eliade, acelea nu sunt pentru meritul intern al lucrărilor lor, ci numai pentru că într-adevăr te mişcă acea năivitate sinceră, neconştiută cu care lucrau ei”.

M. Eminescu. „Epigonii” „Poate că “Epigonii” să fie rău scrisă. Ideea fundamentală e comparaţiunea dintre lucrarea încrezută şi naivă a predecesorilor noştri şi lucrarea noastră trezită, rece… Comparaţiunea din poezia mea cade în defavorul generaţiunii noi, şi cred cu drept.”	M. Eminescu. „Epigonii” „Predecesorii noştri credeau în ceea ce scriau, cum Shakespeare credea în fantasmele sale.”
M. Eminescu. „Epigonii” „Meritul poetic e incontestabil, chiar când nu ne-am uni cu totul în idei. Mulţămiri sincere.” I. Negruzzi	M. Eminescu. Poezia populară. „Farmecul poeziei populare îl găsesc în faptul că ea este expresia cea mai scurtă a simţământului şi gândirii.” (În articolul „Echilibrul” din „Familia”, 1870)

M. Eminescu. Creaţia populară. „Copilărind între răzeşii şi pălmaşii din Ipoteşti, Eminescu a fost câştigat de lirica şi de eposul popular, care i-au constituit primul univers de frumuseţi reale şi imaginative, fundal de cultură…” Augustin Z. N. Pop

M. Eminescu. Caracterul popular al creaţiei. „Legătura strânsă între sufletul poporului nostru şi natură, umorul şi fantezia caracteristice basmelor noastre populare sânt valori fixate într-o formă măiastră şi încântătoare la Eminescu. M. Sadoveanu

M. Eminescu. Creaţia literară. “Tu nu m-ai făcut fericit, şi poate că sunt nici capabil de-a fi, … dar ceea ce era mai adânc ascuns în sufletul meu, privirea ta le-a scos la lumina zilei. Văzându-te, am ştiut că tu eşti singura fiinţă în lume, care în mod fatal, fără să vrea ea, fără ca eu să voiesc, are să determineze întreaga mea viaţă”. (Scrisoare către Veronica Miclea)

M. Eminescu. „Luceafărul” „În descrierea unui voaiaj prin ţările române germanul Kunich povesteşte legenda luceafărului. Aceasta este povestea, iar înţelesul alegoric ce i-am dat-o, este că dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de noaptea uitării, pe de altă parte aici, pe pământ, nici e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de-a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc. Mi s-a părut că soarta luceafărului din poveste seamănă mult cu soarta ceniului de pe pământ şi-am dat acest înţeles alegoric.”

M. Eminescu. Creaţia literară. „Trecutul m-a fascinat totdeauna. Cronicile şi cântecele populare formează, în clipa de faţă, un material din care culeg fondul inspiraţiilor.” (1874)	M. Eminescu. „Scrisoarea III” „Vrei viitorul al cunoaşte, întoarce-te spre trecut.” M. Eminescu
M. Eminescu. Proza literară. „Îmi scrieţi că vă urmăreşte un roman. Şi pe mine mă urmăreşte unul şi sub influienţa acestei urmăriri am şi scris mai multe coale…” (Scrisoarea de la 6 februarie, 1871 către I. Negruzzi.)	M. Eminescu. „Geniu pustiu” „Romanul meu am început a-l scrie parte după impresiuni nemijlocite din 1868, pe când eram la Bucureşti, parte după un epizod ce mi l-a povestit un student din Transilvania.”

M. Eminescu. Însemnătatea creaţiei. „Eminescu va trăi, fiindcă a izbutit a găsi frumosul fără a imita pe nimeni.” B. P. Hasdeu