N. Dabija. Crez artistic. „Sufletul meu e o carte pe care-o traduc în cuvinte.”
N. Dabija
N. Dabija. Creația. „Așa cum un arbore are nevoie de sos pentru a
se prinde cu rădăcinile în el, ca să nu-l ia vântul,
un poet n-ar putea supraviețui fără aerul unei
patrii concrete.”
B. Şt. Delavrancea
B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare” Delavrancea „ne-a dat un Ştefan şi o Oană
scoase din mintea sa”. N. Iorga
B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare” „Apus de soare” trăieşte, mai ales, prin
realitatea tipologică a eroului principal”. G. Călinescu
B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare” „Capodoperă a dramaturgiei poetice şi oratorice şi nu mai puţin o dramă de observaţie a tipicului” G. Călinescu.
B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare”
Chipul lui Ştefan
„Sunt 47 de ani… de când Moldova îmi ieşi înainte cu
mitropolit, episcopi, egumeni, boieri, răzaşi şi ţărani în
Câmpul de la Direptate. Şi cum vru Moldova aşa vrusei
şi eu. Că vru ea un domn drept, şi n-am despuiat pe unii
ca să îmbogăţesc pe alţii… că vru ea un domn treaz şi-
am vegheat ca să-şi odihnească sufletul ei ostenit… că
vru ea ca numele ei să-l ştie şi să-l cinstească cu toţii şi
numele ei trecu graniţa, de la Calfa până la Roma”…
B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare”
Chipul lui Ştefan „Se cutremură Moldova şi-o prăpastie se
deschise… Şi cu acest sfânt oţel oprii cutremurul
şi umplui prăpastia! S-a împlinit legea!”
B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare”
Chipul lui Ştefan „Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan, care v-a fost
baci până la adânci bătrâneţe… că Moldova n-a
fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a
voastră, ci a urmaşilor voştri, ş-a urmaşilor
urmaşilor voştri în veacul vecilor.”
B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare”.
„Veritabil poem al dragostei de patrie”
Al. Săndulescu
St. A. Doinaș
St. A. Doinaș. ,, Mistrețul cu colții de argint”. „Fiecare om își are adevărul său pe care, ca și pe cuibul rândunicii, este păcat să-l distrugi.”
Gr. Vieru
I. Druță
I. Druța. Creația literara. „Una dintr marile conștiințe ale vremii sale.”
T. Codreanu
I. Druța. „Frunze de dor”
Chipul lui Gheorghe
„Și s-a învățat să-și facă jucării, mânca poamă
numai cu pâine, ca să ție mai mult saț și
niciodată nu dezgheța fereastra cu buzele, de
frică să n-o strice, că n-avea tată care s-o puie
la loc.”
I. Druță. „Frunze de dor”
Chipul lui Gheorghe „Câmpul îi făgăduise scanduri pentru podele, parale pentru meșteri, vin pentru masă musafirilor și Gheorghe a devenit un rob al pamântului.”
I. Druță. „Frunze de dor”
Chipul lui Gheorghe „Muncea cât trei -- muncea zi și noapte,
muncea pe vreme bună și pe ploaie, muncea
vara și iarna...”
I. Druță. „Frunze de dor” „La Druță -- frunzele unui dor nestăvilit de
pace, de ocupațiile cotidiene, de cei în mijlocul
cărora a crescut și a prins a înțelege ce-i bine si
ce-i rău, ce-i frumos și ce-i urât...”.
A. Hropotinschi.
M. Eminescu
M. Eminescu. „Să ne aducem pururi aminte de Mihail
Eminescu, cel mai ales dintre scriitorii acestui
neam, apărut pe neaşteptate în literatura
lâncedă şi convenţională a epocii. În viaţa lui
scurtă a dus arta poeziei la înălţimi neîntrecute
până azi.”
M. Sadoveanu
La Cernăuţi. Studiile. „Eminescu-copilul continuă să simtă
dragostea pentru lumea spirituală a ţăranilor,
în care până atunci copilărise. Citeşte şi va citi
cu multă înflăcărare culegerile de poezii
populare ale lui Vasile Alecsandri, Anastasie
Marinescu şi altele…”
Augustin Z. N. Pop
Portretul fizic al lui Eminescu. „Parcă-l văd şi astăzi, mic şi îndesat, cu părul
pieptănat de la frunte spre ceafă, cu fruntea
lată, faţă lunguiaţă, umerii obrajilor puţini
ridicaţi, ochii nu mari, dar vii, colorful feţii
întunecat prin care străbătea însă, rumeneala
sănătoasă a obrajilor. Era totdeauna curat
îmbrăcat.
T. V. Ştefanelli
M. Eminescu. Repere biografice. „Eminescu dacă-i era cuiva prieten, ţinea la
dânsul cu toată sinceritatea ce-l caracteriza şi
care era una din cele mai frumoase virtuţi ale
lui.”
T. V. Ştefanelli
M. Eminescu. Debutul literar. „Înainte cu 20 de ani, într-o dimineaţă de
februarie a anului 1866 redacţia noastră primi o
epistolă din Bucovina. Epistola conţinea poezii,
primele încercări ale unui tânăr, care se
subsemna Mihail Eminovici. Comitiva poeziilor
ne mai spunea, că autorul este numai de 16 ani.”
I. Vulcan
M. Eminescu. Anii de pribegie. „Dacă la al 14-lea an şi până la al 20-lea mi-am
câştigat pâinea singur, într-o viaţă aventurioasă
şi plină de nemulţămiri, am făcut-o aceasta cu
deplină conştiinţă a sacrificiului însă, nu din
capriciu copilăresc, precum protestam foarte
ades faţă cu cunoscuţii mei, căci voiam mai iute
să trec de lucru rău, decât de fiul unui om sărac
şi van.”
M. Eminescu. Anii de pribegie. „Sufletul său nu se putea adapta la calapodul
formelor sociale. Eminescu s-a abătut totdeauna
din drumul bătătorit de alţii, creându-şi un fel
de viaţă a sa proprie… Dânsul avea ceva din
temperamentul vagabond al lui Gorki şi din
firea de boem a lui Paul Varlain.
N. Zaharia
M. Eminescu. Anii de pribegie. La Blaj. „Eminescu era un tânăr sănătos ca piatra,
nealegător în ale mâncării; mânca bine, dormea
lung şi fără grije… Nu bea, nu fuma, nu juca
cărţi, era ca o fată mare.” (Un contemporan)
M. Eminescu. Anii de pribegie. La Sibiu. „Un fior rece mă cuprinse, un fior pentru
primul moment inexplicabil, când am văzut pe
acest tânăr scriitor îmbrăcat într-un costum cu
totul singular. O spun nu în dezonoarea acestui
om, ci pentru cunoaşterea crudei sale sorţi, că în
adevăratul înţeles al cuvântului curgea zdrenţele
de pe el. Abia se mai vedea pe la gât un mic
/continuare/
/continuare/ rest de cămaşă neagră, iar pieptul de sus până
jos era gol şi cu mare necaz cerca bietul om să-şi
acopere pielea cu o jachetă ruptă în toate
părţile, zdrenţuită de la mâneci până la coate,
cu nişte simpli pantaloni zdrenţuiţi din sus şi zdrenţuiţi din jos.”
N. Densuşeanu
Creaţia anilor de pribegie. „Opera din întâia tinereţe a lui Eminescu e
vrednică de poezia pe care o cunoaştem şi, cu
anumite părţi, din care e şi contemporană. Ce
limbă frumoasă, ce putere de icoane, ce avânt
adesea!”
N. Iorga
Veronica Micle. „Obrazul îi era rotund şi frumos, fruntea albă, netedă şi inteligentă, părul galben – idealul poetului – ochii de un albastru deschis, nasul delicat, gura mică, umedă şi senzuală.” N. Petraşcu
M. Eminescu. Situaţia materială. „Canalia liberală a nimicit ideile ce mi le
făurisem despre viaţă! Rămas fără o poziţie
materială asigurată şi purtând lovitura morală ca
o rană ce nu se mai poate vindeca, voi fi nevoit să
reiau toiagul pribegiei, neavând nici un ideal.
Crede-mă… că de azi sunt om pierdut pentru
societate.”
Situaţia materială. „Posteritatea nu vreau să afle că am suferit de
foame din cauza fraţilor mei.
Sunt prea mândru în sărăcia mea. I-am dispreţuit
şi acest gest e prea mult pentru un suflet care nu s-a
coborît în mocirla vremurilor de azi.” (Din corespondenţa cu V. Micle, 1876)
M. Eminescu. Concepţiile estetice. „Măsurariul civilizaţiunii unui popor în ziua de
azi e: o limbă sonoră şi arta a exprima prin
sunete noţiuni, prin şir şi accent etic –
sentimente.”
M. Eminescu. Concepţiile estetice. „Limba, alegerea şi cursivitatea expresiunii în
expunerea vorbită sau scrisă e un element al
culturii…”
M. Eminescu. Concepţiile estetice. „…Autorul trebuie să scrie pentru publicul ce-l
are, deşi nu zic.. ca el să coboare până la publicul
lui…” („Teatrul naţional şi repertoriul lui”.
„Familia”, 1870)
M. Eminescu. Concepţiile estetice. „… Voim ca piesele de nu vor avea valoare
estetică mare, cea etică însă să fie absolută… să
compunem un repertoriu naţional român care nu
numai să placă, ci să şi folosească, ba înainte de
toate să folosească.” („Tetrul naţional şi repertoriul lui”.
„Familia”, 1870)
M. Eminescu. „Epigonii” „Nu merit laudele aduse pentru poezia
„Epigonii”. E o concepţie pe care o făurisem încă
la Viena, într-un elan de patriotism.”
(1874)
M. Eminescu. „Epigonii” „Dacă în „Epigonii” veţi vedea laude pentru
poeţi ca Boliac, Mureşanu şi Eliade, acelea nu
sunt pentru meritul intern al lucrărilor lor, ci
numai pentru că într-adevăr te mişcă acea
năivitate sinceră, neconştiută cu care lucrau ei”.
M. Eminescu. „Epigonii” „Poate că “Epigonii” să fie rău scrisă. Ideea
fundamentală e comparaţiunea dintre lucrarea
încrezută şi naivă a predecesorilor noştri şi
lucrarea noastră trezită, rece…
Comparaţiunea din poezia mea cade în defavorul
generaţiunii noi, şi cred cu drept.”
M. Eminescu. „Epigonii” „Predecesorii noştri credeau în ceea ce scriau,
cum Shakespeare credea în fantasmele sale.”
M. Eminescu. „Epigonii” „Meritul poetic e incontestabil, chiar când nu
ne-am uni cu totul în idei. Mulţămiri sincere.” I. Negruzzi
M. Eminescu. Poezia populară. „Farmecul poeziei populare îl găsesc în faptul
că ea este expresia cea mai scurtă a
simţământului şi gândirii.” (În articolul „Echilibrul” din
„Familia”, 1870)
M. Eminescu. Creaţia populară. „Copilărind între răzeşii şi pălmaşii din Ipoteşti, Eminescu a fost câştigat de lirica şi de eposul popular, care i-au constituit primul univers de frumuseţi reale şi imaginative, fundal de cultură…” Augustin Z. N. Pop
M. Eminescu. Caracterul popular al creaţiei. „Legătura strânsă între sufletul poporului
nostru şi natură, umorul şi fantezia
caracteristice basmelor noastre populare sânt
valori fixate într-o formă măiastră şi
încântătoare la Eminescu. M. Sadoveanu
M. Eminescu. Creaţia literară. “Tu nu m-ai făcut fericit, şi poate că sunt nici
capabil de-a fi, … dar ceea ce era mai adânc
ascuns în sufletul meu, privirea ta le-a scos la
lumina zilei. Văzându-te, am ştiut că tu eşti
singura fiinţă în lume, care în mod fatal, fără să
vrea ea, fără ca eu să voiesc, are să determineze
întreaga mea viaţă”.
(Scrisoare către Veronica Miclea)
M. Eminescu. „Luceafărul”
„În descrierea unui voaiaj prin ţările române
germanul Kunich povesteşte legenda luceafărului.
Aceasta este povestea, iar înţelesul alegoric ce i-am
dat-o, este că dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi
numele lui scapă de noaptea uitării, pe de altă parte
aici, pe pământ, nici e capabil a ferici pe cineva, nici
capabil de-a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici
noroc. Mi s-a părut că soarta luceafărului din
poveste seamănă mult cu soarta ceniului de pe
pământ şi-am dat acest înţeles alegoric.”
M. Eminescu. Creaţia literară. „Trecutul m-a fascinat totdeauna. Cronicile şi
cântecele populare formează, în clipa de faţă, un
material din care culeg fondul inspiraţiilor.” (1874)
M. Eminescu. „Scrisoarea III” „Vrei viitorul al cunoaşte, întoarce-te spre
trecut.”
M. Eminescu
M. Eminescu. Proza literară. „Îmi scrieţi că vă urmăreşte un roman. Şi pe
mine mă urmăreşte unul şi sub influienţa acestei urmăriri am şi scris mai multe coale…” (Scrisoarea de la 6 februarie, 1871 către
I. Negruzzi.)
M. Eminescu. „Geniu pustiu” „Romanul meu am început a-l scrie parte după
impresiuni nemijlocite din 1868, pe când eram la
Bucureşti, parte după un epizod ce mi l-a povestit
un student din Transilvania.”
M. Eminescu. Însemnătatea creaţiei. „Eminescu va trăi, fiindcă a izbutit a găsi
