Vadim Pirogan

,,Aşa le-am scris”

Andrei Ciurunga
RÎNDURI DE CUVINTE SÎNGERÎNDE

Cartea aceasta este despre un erou-martir – basarabeanul Valentin Şerban; ea descrie prin cîte poate să trăiască un om fără a-şi clinti, pentru nici un moment, verticalitatea cauzei naţionale.

Ce ştim despre acest om?

Trădat ruşilor sovietici de către doi colegi cu care activase în cadrul serviciilor patriotice secrete ale României în timpul celui de al doilea război mondial, basarabeanul Valentin Şerban e arestat de sovietici, mult după război, tocmai în 1948; şi nu pe teritoriu sovietic, nu în Basarabia română reocupată barbar de Uniunea Sovietică, ci la locul său de lucru civil, în Bucureşti, unde avea familie, soţie şi trei copii. Este ameninţat cu omorîrea prin împuşcare, este maltratat cu atîta bestialitate, încît ajunge a se gîndi ,,la moarte ca la o salvare”.

– Trageţi, călăilor! – le-a strigat Şerban schingiuitorilor cu armele îndreptate spre el.

Nu au tras într-însul, au tras pe de-asupra lui şi l-au condamnat la 25 de ani închisoare cu regim sever, ducîndu-l spre nordicul Norilsk al Siberiei, pe traseul: Bucureşti – Constanţa – Odesa – Moscova – Harkov – Kuibîşev – Ufa – Celeabinsl – Kurgan – Petropavlovsk – Omsk – Novosoborsk – Kemerovo – Krasnoiarsk – Dudinka şi, în sfîrşit, Norilskul, unde avea să robească ani în şir, ca deţinut politic, apoi, alţi ani – în închisorile din Kenghir (Kazahstan) şi Iavas (Mordovia).

Duşi în Siberia au fost şi părinţii lui, din Basarabia. Familia sa, la Bucureşti, deşi persecutată de comunişti, nu ştia nimic de dispariţia soţului şi tatălui (nu avea voie să ştie).

Un alt basarabean – Vadim Pirogan (şi acesta fost deţinut politic în închisorile siberiene din regiunea Irkutsk) află de istoria dramatică a conaţionalului său, aşterne această istorie pe hîrtie, spre neuitare, dar pentru că, meditează Domnia sa, ,,din păcate, mulţi, ca nişte berbeci ne ducem la urnele de votare şi ne dăm glasul pentru acei care ne-au împilat, exploatat şi decimat multe zeci de ani, şi nu vor să ridice măcar cîte o simplă cruce la gara din Chişinău şi în gările altor localităţi, de unde au fost mînaţi ca pe vite, la ocnă, mii de oameni nevinovaţi; şi doar pentru că gîndeau altfel, erau creştini şi buni români…”.

Aşa e… Poate că rîndurile de cuvinte sîngerînde ale acestei cărţi ne vor pune pe gînduri, poate că vor influenţa şi opţiunea ,,berbecilor”.

Victor CIRIMPEI

Doctor în ştiinţe, etnolog.
Prietenul nostru mai vârstnic – Valentin Şerbacov (Şerban)

L-am cunoscut pe vestitul sportiv român basarabean încă de prin anii 70 ai veacului trecut, pe când eu eram la început de carieră sportivă.

Îl ţin minte ca antrenor la Tiraspol, apoi ca şef al şcolii sportive din acest oraş nistrean, unde locuia în acele vremuri.

Bărbat nu prea înalt, cu corp sportiv, frumos. Era destul de sever cu elevii începători, cerându-le multe sforţări dar şi ajutându-i cu sfaturi folositoare. Nu ştia nimeni pe atunci despre tragedia lui, despre familia lui pierdută, în hăul războiului. Povestea că a venit de bună voie din România, acasă, în Basarabia, căci aici trăiau părinţii lui, rudele….

Nu-i plăcea să povestească despre cele întâmplate. A educat zeci de sportivi tineri, care au reuşit să aibă rezultate foarte bune, unii devenind campioni. În tinereţe luase parte la Olimpiada din Berlin, în 1936, unde, reuşind să învingă, a fost printre cei felicitaţi de însuşi conducătorul Germaniei din acea vreme, vestitul Adolf Hitler.

Valentin Şerbacov se bucura în lumea sportivă de respectul tuturor tinerilor sportivi şi a conducătorilor acestora. La prima vedere părea un om retras, tăcut, închis în sine, dar nu era aşa. Ajuns arbitru de talie republicană, apoi unională şi chiar internaţională, era considerat de toţi drept om cinstit şi drept. La judecarea competiţiilor avea o poziţie fermă, respecta adevărul şi nu recurgea diferite compromisuri. Cu timpul s-a mutat cu traiul în Hînceşti, unde a reuşit să organizeze tineretul de la sate, să le ridice la nivel înalt cultura sportivă, găsea mereu sportivi talentaţi. Datorită insistenţei sale s-a reuşit construirea la Hînceşti a unui stadion modern, unde aveau loc şi competiţii republicane. Lucra mult cu tinerii sportivi talentaţi, unii dintre aceştia ajungând campioni unionali (de exemplu Sîtnic Valentin).

Era recăsătorit la sovietici cu Valentina, o sportivă din Tiraspol. Venea la competiţiile sportive cu soţia şi fiica lor, Liliana, era un bun familist. Era bucuros de familie, de lucrul profesat şi de prietenii pe care îi avea. Fiind deja pensionar nu-şi uita prietenii şi colegii, venea deseori de la Hînceşti, vizitându-ne pe mine, pe Popovici Grigorie etc.

Era prietenul nostru mai vârstnic, întotdeauna ne dădea sfaturi bune din bogata-I experienţă din viaţă. El a reuşit să scape de iadul sovietic de acea mocirlă ideologică şi datorită caracterului său ferm a reuşit să se integreze în societate, cu tot ce avea mai bun din anii tinereţii cutezătoare, fără a fi bolnav de ură şi dispreţ faţă de oamenii care îi luaseră atâţia ani de viaţă, lipsindu-l de frumos şi omenesc.

Iubea mult poezia, proza. Deseori ne recitea din poeziile lui Coşbuc, Eminescu în pronunţare românească, frumoasă, curată. Ştia limbile franceză, germană, ucraineană, era un om de o cultură aleasă. Începând cu anul 1988, Valentin Şerbacov venea la Chişinău pentru a fi prezent la adunările mişcării de eliberare de sub cizma sovietică şi căpătare a independenţii pentru Moldova. La vârsta sa înaintată nu înceta să viziteze federaţia de atletism, să mai stea de vorbă cu noi, prietenii lui.

Îi plăcea mult să citească literatura rusă a scriitorilor mari: Lev Tolstoi, Fiodor Dostoevschi, Nicolai Gogol, Ivan Bunin etc.

La sărbătorirea zilelor aniversare de 70, 75 de ani, ne-a adunat pe toţi, bucurându-se de prezenţa noastră. Cu toate cele suferite în lagărele sovietice, nu ţinea, cum am zis, ură în suflet-toată politica lui era sportul atleţii pe care-I promova, căutând să-i ajute să obţină cît mai multe victorii în competiţii. Fiind deja grav bolnav, se străduia să ne vadă şi se bucura mult de aceste întâlniri. Ne duceam la el spital să-I luminăm ultimele clipe…

Azi Valentin Şerbacov (Şerban) nu mai este, dar amintirea lui a rămas şi va rămâne veşnic vie în sufletele noastre, a tuturor acelora care l-au cunoscut, care au trăit alături de el.

Anatol Popuşoi

Preşedinte al Departamentului tineret şi sport

Federaţia de atletism R. Moldova.

Cînd l-am întâlnit pe acest om român basarabean Valentin şi am auzit povestea lui, am plâns şi eu, plângea şi el. Numele lui trebuire să rămână pe coperta acestei cărţi, el are dreptul la istorie…..

Suferinţele morale sunt mai grele şi mai mari decît cele fizice…

Vadim Pirogan