Victoria D


Impasuri în calea iubirii



Yüklə 0,94 Mb.
səhifə4/10
tarix29.07.2018
ölçüsü0,94 Mb.
#62438
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10

Impasuri în calea iubirii

În decursul săptămânii ce a urmat după week-end-ul de la Gârla Mare, Cecilia şi Matei, au fost atât de aglomeraţi cu îndatoririle de serviciu încât nu s-au putut întâlni. Ea a avut multe procese de susţinut, el multe operaţii mai simple sau mai dificile. Îşi vorbeau doar la telefon, cel care o căuta des fiind, bineînţeles, Matei.

—Alo! fata din parc?

—Chiar ea este, băiatule din parc.

—Sărut mâna. Mi-e dor de tine, de aceea te-am sunat. Ce faci, draga mea?

—Cercetez documente, întocmesc dosare, tu?

—Ies dintr-o operaţie şi intru în alta. Ce facem în week-end-ul acesta?

—Ai mei de aici m-au considerat trădătoare că nu le-am spus de Gârla Mare.

—Aşa am păţit şi eu. M-au făcut neserios, că nu i-am anunţat că noi mergem la Gârla Mare. Ei au fost toţi la Cornul Cerbului.

—Într-un fel avem partea noastră de vină, Matei, fiindcă promisesem una şi am făcut alta.

—Recunosc, dar nu-mi pare rău. M-am simţit minunat, tu, nu?

—Auzi, Matei, am vrut să te întreb…….

—Nu schimba vorba, te rog. Răspunde-mi la întrebare: cum te-ai simţit la Gârla Mare?

—Minunat! Am avut momente deosebit de frumoase, ne-am cunoscut mai bine, aer, soare, apă…

Stai! Stai! Nu mă vrăji şi prin telefon, că sunt vrăjit de tine şi la propriu şi la figurat până peste urechi.

—Ce vrei să spui, dragul meu?

—Atât de mult îmi place când mi te adresezi aşa. Vreau să spun că de când te-am cunoscut, am simţit dulcea vrajă a iubirii care sporeşte cu fiecare întâlnire a noastră, cu fiecare gest al tău, cu fiecare vorbă a ta.

—Iar faci declaraţie de dragoste?

—Te deranjează?

—Nu, dar nu este momentul potrivit.

—Eu încă retrăiesc clipele de la Gârla Mare! Tu nu?

—Te-aş minţi dacă aş spune nu.

—Mă bucur, fata mea din parc. Abia aştept să ne întâlnim. Unde vrei să ne petrecem timpul, de data aceasta.

—Ar fi bine să luăm legătura şi cu ceilalţi, şi de comun acord să hotărâm, să nu mai creadă că ne ascundem de ei, că nu ne place anturajul lor. E bine aşa?

—Cum spui tu, scumpo.

—Stai de vorbă cu Gelu şi cu Leontina.

—Ei vor să meargă tot la Gârla Mare, că ce-i drept, acolo am avut mai multă intimitate.

—Vom vedea.

—Te las învăluindu-te-n iubire. Te sărut cu toată căldura fiinţei mele.

—Te sărut şi eu, băiatule din parc, incurabil romantic.

—Ciau.

—Ciau.


Părerile erau împărţite. Unii voiau să meargă la Cornu Cerbului, alţii la Gârla Mare, venind fiecare cu motivaţia lor. Amândouă locurile sunt frumoase, cu priveliştile pe ca ţi le pot oferi, căutau să se convingă unii pe alţii.

E mai bine să mergem la Gârla Mare că poţi înota, era de părere Gelu.

—La Cornul Cerbului este restaurant şi poţi servi masa fără să-ţi mai procuri tu merindele şi să le cari după tine, socoteau Sebastian, unul dintre colegii Ceciliei din baroul avocaţilor, şi Ilarie Popovici, profesor la liceul din oraş, prietenul lui.

—Vă faceţi voi griji, Ilarie? Adriana, nevastă-ta are această misiune, iar pentru tine, Sebastiane, se va îngriji Camelia, că doar sunteţi prieteni, caută să-i convingă Leontina.

—N-aţi văzut ce bunătăţi găsim la restaurant? Mâncăm pe cinste şi avem şi băuturi la dispoziţie, susţineau cei care erau pentru Cornul Cerbului.

—Poţi să-ţi iei în traistă ce-ţi place, mult mai bun decât găseşti la restaurant şi apoi dacă ieşim afară să simţim lucrul acesta, că restaurant avem şi-n oraş. Nu-i mai rustic şi în acelaşi timp şi mai plăcut să mănânci pe iarbă? Căuta fel şi fel de argumente Matei, care dorea intimitatea de la Gârla Mare, pentru a se apropia tot mai mult de Cecilia.

—La Cornul Cerbului aţi mai fost. Haideţi acum la Gârla Mare, îi îndemna Cecilia, spre marea bucurie a lui Matei, care se gândea că şi ei i-a plăcut ce au trăit la Gârla Mare.

—De ce nu veniţi voi la Cornul Cerbului, că la Gârla Mare aţi mai fost? Ce vă atrage la Gârla Mare?îi întrebă Sebastian.

—Râul, apa, răspund într-un glas logodnicii, care se zbenguiseră atât de mult în apă şi făcuseră atâtea nebunii.

—Să ştii că este minunat să petreci o zi acolo, adăugă Cecilia.

—Nu-ţi mai vine să pleci din acel loc, o susţinea Matei.

Fiind doar ei patru pentru Gârla Mare, rămâne valabilă hotărârea celor mulţi de a merge la Cornul Cerbului. S-au organizat care cu ce maşină să meargă şi cam pe la ce oră să se întâlnească toţi. Ajunşi acolo, cei care au fost primii au ales locul unde să stea şi pe măsură ce au ajuns şi ceilalţi s-au aşezat. Camelia Dinu, prietena lui Sebastian Avramescu, a şi scos sticla cu ceai servind un pahar şi oferindu-le şi celorlalţi.

—Tu te conformezi celor prescrise de a consuma zilnic doi litri de lichid.

—Cum poţi bea atât de mult?

—Nu te balonezi?, năvăliră întrebările.

—Mă simt foarte bine, organismul s-a învăţat şi mai ales vara, fiind cald, simt nevoia să consum lichid, de aceea port ceaiul cu mine.

—Este sănătos să hidratezi organismul, adăugă Matei.

—Este necesar când te deshidratezi, printr-o diaree de pildă, dar nu permanent.

-lichidul favorizează metabolismul, fiindcă toate procesele vitale se desfăşoară în mediul apos, că de aceea apa este denumită aurul alb.

—Eu nu sunt de acord cu voi medicii. Aţi văzut că dacă plouă prea mult se ajunge la inundaţii. La fel şi abundenţa de lichid în organism poate provoca tensiune mărită sau mai ştiu eu ce, explică Leontina. Mai susţin unii să nu mâncăm una, să nu mâncăm alta ţinând cont de grupa sanguină.

—Atunci nu mai trebuie să mănânci nimic pentru că grupele sanguine îţi interzic cam multe. Este o divergenţă între medicina alopată şi cea naturistă.

—Multe medicamente de sinteză sunt apă de ploaie. 70% dintre ele au efecte secundare şi numai 30% din efecte mai puţin secundare. Câştigă teren fitoterapia care nu mai este cea de acum o sută de ani. De la leacurile băbeşti, că aşa erau numite atunci remediile naturale, privim cu surpriză cotaţiile din ce în ce mai mari, spectaculoase ale plantelor medicinale.

—Nu negăm rolul medicinei alopate, dar trebuie să recunoaştem că fitoterapia ocupă ”cu viteză poziţia de membru ilustru în clubul select al medicinei moderne”.

—Trebuie să ştim ce mâncăm, intervine Georgeta, fiindcă aşa cum a spus Hipocrate, alimentul este medicament şi medicamentul este aliment.

—Tu, ca doctoriţă, ce ne indici să mâncăm, o întreabă Gelu.

—Ceapă, multă ceapă.

—Du-te, mă!

—Da, fiindcă ceapa conţine cea mai mare cantitate de calciu şi în acelaşi timp este un antibiotic.

—Numai ceapă?

—Nu, fiecare aliment are calităţile lui. De exemplu, conopida este un aliment anticancerigen; brocoli, roşiile, morcovii au atâtea vitamine, urzicile conţin fier, leurda este cel mai bun detoxifiant.

—Cum arată leurda?se întrebau toţi.

—Seamănă cu usturoiul. Are frunze tot aşa lungi şi gustul şi mirosul asemănător, le explică Georgeta. Am citit într-o revistă că în Roma antică se folosea leurda proaspătă, motiv pentru care, ulterior, preparatele proaspete cu leurdă au fost denumite salată romană.

—Are dreptate Georgeta că nu ştim să mâncăm, e de părere Camelia Dinu. De pildă, când am fost la mătuşa mea în Germania şi când mi-a dat la micul dejun cereale cu lapte, cu ceai, prima dată din politeţe am mâncat, dar a doua oară, văzând că se repetă, am râs. Mătuşa mea s-a uitat la mine mirată şi m-a întrebat.

—De ce râzi, Cami?

—Voi dimineaţa mâncaţi cereale cum, la noi, mănâncă boabe găinile.

A izbucnit într-un râs vesel, spunându-mi:

—Aţi rămas în urmă cu politica. Nu-ţi dai seama cât de sănătos este acest fel de a mânca.

—Fibrele vegetale ne feresc de multe boli cum ar fi accidentele cardiovasculare, diabetul, cancerul de colon, devenind aliatele noastre, ale chirurgilor. Toate alimentele care conţin făină integrală sau cereale sunt o sursă foarte bună de fibre vegetate, explică Matei.

—Cu atâtea teorii despre cum să mâncăm, deja m-a cuprins foamea, spune Cecilia.

—Ai dreptate, draga mea, ar trebui să mergem să mâncăm, îi îndemnă Matei.

Se ridică de pe pătură, o cuprinde pe Cecilia cu braţele săltând-o fără să-i spună, lipind-o de pieptul lui.

—Ah!m-ai speriat, m-ai ridicat prin surprindere.

—Acesta-i farmecul, ceea ce am şi vrut.

—Să nu mai procedezi aşa! Dacă făceam un şoc? îl întrebă Cecilia, cuprinsă de teamă şi de plăcere.

—Cât eşti cu chirurgul lângă tine nu ţi se poate întâmpla nimic.

—Vrei s-ajung pe masa ta de operaţie?

—Doamne fereşte! Nu asta. Vreau s-ajungi şi să rămâi în inima mea.

În timp ce ei discutau, luaţi de val, ceilalţi se îndreptaseră spre restaurant.

—Hai să mergem şi noi, îi spune Cecilia.

—Mergem!o ia de mână Matei.

I-o sărută ca ea să uite sperietura şi iar i-o sărută că-i făcea plăcere. Îi cuprinde apoi mijlocul, mergând lipiţi unul de altul, aşa cum le plăcea lor. Apropiindu-se de restaurant, Cecilia îl face atent:

—Să nu ne dăm în spectacol, că aici nu avem intimitatea de la Gârla Mare.

—A iubi este ruşine? o întrebă el, strângând-o şi mai tare.

—Nu! dar a trâmbiţa iubirea este ridicol.

—Te iubesc, fată din parc! Te iubesc Cecilia! strigă Matei în gura mare.

—Stt! Cecilia, îngrijorată, îi pune palma pe buze. De ce strigi?

—Ca să ştie toată lumea, tot pământul că te iubesc, îi sărută din nou mâna ce-i atinsese buzele, încercând s-ajungă la adevăratul sărut, dorit atât de mult, dar degetul Ceciliei ce se lipeşte de buzele lui ca un veto, ca şi palma ce-l mângâie pe obraz îl pun în imposibilitate. Spre mulţumirea Ceciliei nu au fost observate gesturile lor de tandreţe, fiindcă toţi intraseră în restaurant hămesiţi de foame.

Au intrat şi logodnicii le-au făcut semn că le-au rezervat locuri la masa lor.

—Venim imediat, să aruncăm însă o privire, să vedem ce comandăm.

Georgeta i-a invitat şi ea, sperând că va mai putea discuta cu Matei şi glumi cu el, cum făcea altădată, deşi realiza că toate manifestările ei puteau fi cenzurate de Cecilia. O invidia că se înţelegea bine cu Matei şi că se iubeau. Îşi dădea seama însă că nu Cecilia i-a despărţit, fiindcă relaţia cu Matei se răcise cu mult înainte de apariţia Ceciliei. Cu toate acestea, tot era invidioasă pe frumuseţea şi caracterul ei şi ca un fel de răzbunare nu pierdea ocazia s-o sâcâie.

—Hai, iubitule, vino lângă mine!îl invită Georgeta, numai pe el ca şi când Cecilia n-ar fi existat.

—Sunt cu Cecilia, nu vezi?

—Veniţi amândoi, că este loc.

—Avem loc lângă Leontina şi Gelu.

—Vino, numai puţin, că vreau să-ţi spun ceva!

—Du-te dacă te cheamă!îl îndemnă Cecilia.

—Te rog, vino! E foarte interesant să ştii.

—Nu fi nepoliticos chiar cu iubita ta, îl ironizează Cecilia.

—Dacă spui asta, nu mă duc.

—Du-te, că poate îţi spune ceva important! Du-te dacă îţi spun! Eu merg la masa logodnicilor şi te aştept acolo. Ce să comand pentru tine?

—Ce comandaţi pentru voi.

—Ce este atât de important?

Georgeta îl ia de mână, îl trage să se aşeze pe scaun lângă ea, se apropie cât mai mult de el uitându-se dacă Cecilia priveşte spre ei, ceea ce ar fi dorit foarte mult, să-i vadă apropiaţi.

—Hai, Georgeta, spune-mi odată, nu mă mai ţine în tensiune.

Îi vine în minte un gând diabolic ca să-l determine să stea mai mult cu ea.

—Îţi mai aminteşti când am făcut sex ultima dată?

—Nu mă lua cu din astea.

-insist să te gândeşti, iubitule!

—Acum vreo trei luni când ai insistat, deşi eu nu mai eram cu tine, îi răspunde Matei cuprins de un fior de teamă să nu-i spună ceea ce nu ar fi dorit.

—Ne-am simţit bine atunci. Îţi aduci aminte? Nu mai făcusem sex de multă vreme şi ai cedat.

—Din cauza ta. Tu m-ai tot bătut la cap.

—Dar ţi-a plăcut, fii sincer. Trebuie să-ţi placă şi ce vei auzi.

—Ce s-aud, se îngrijorează şi mai mult Matei.

—Sunt însărcinată cu copilul tău, radiază de satisfacţie Georgeta că l-a dat gata pe Matei şi în perspectivă pe Cecilia.

—Eşti nebună. Nu se poate, sare ca ars. Nu ştii că am făcut sex protejat, aşa cum obişnuiesc.

—Ba se poate, ai uitat tu,îi ia mâna Georgeta şi i-o pune pe pântecele ei ţinându-i-o acolo, nelăsându-l să şi-o retragă. Aşa, iubeşte-mă ca şi atunci când l-am conceput. Georgeta ar fi vrut ca în această poziţie să-i observe Cecilia, numai că spre nemulţumirea ei, nu s-a întâmplat. Matei arăta ca un om căruia cineva i-a dat cu parul în cap. Se tot întreba: Ce va face dacă este adevărat? Ce va spune Cecilia când va afla? Dacă rupe relaţia lor? El nu mai poate trăi fără ea. Dacă se va naşte copilul, îl va accepta? Trebuie.

Un alt gând îi strecura speranţa că a fost minţit.S-a ridicat ca beat şi cu toate că ar fi vrut să dispară definitiv, s-a îndreptat spre masa unde era aşteptat.

—Nu-mi spui nimic, iubitule?

—Eşti o nemernică, asta eşti.

—Nemernică, dar sunt mama copilului tău, radia de bucurie, că-i dăduse palma meritată pentru că o făcuse să sufere.

Când l-au văzut logodnici şi cu Cecilia schimbat,l-au întrebat:

—Ce-i cu tine? Ce-aţi discutat, de nu arăţi în apele tale?

—Mi-a spus despre nenorocirea unei cunoştinţe comune, s-a gândit Matei să mintă deocamdată.

—E chiar atât de grav?

—Foarte grav. Vă spun altădată.

—Poţi s-o ajuţi cu ceva?

—Trebuie s-o ajut.

—Georgeta nu arăta atât de pătrunsă de acest necaz cum arăţi tu.

—Dimpotrivă, era veselă când te-a chemat şi aţi discutat.

—Voi n-o cunoaşteţi pe Georgeta? Puţin îi pasă, a ripostat Matei gândindu-se că nici de el nu i-a păsat, dacă l-a pus într-o asemenea încurcătură. Acum chiar că o ura.

—Hai, băiatule din parc, mănâncă, l-a îndemnat Cecilia, că noi am servit deja grătarul. Urmează desertul.

—Blândeţea cuvintelor ei i-au alungat o parte a tristeţii, înlocuind-o cu iubirea pentru fata de lângă el.

—De ce eşti supărat? Nu-mi place să te văd aşa, îl mângâia pe mână Cecilia.

—Eşti atât de iubitoare, fată din parc!îi mângâia şi el obrazul.

Georgeta, care urmărea atentă toate mişcările lor, acum după ce aruncase bomba, crăpa de ciudă văzând că planurile ei de a-i despărţi se năruiau în faţa gesturilor atât de tandre ale amândurora.

—Nu mai fi supărat, Matei, că se rezolvă problema şi va fi bine, îl încurajau logodnicii.

După ce au servit masa, Cecilia, de data aceasta, voia să fie singură cu Matei ca să-l consoleze şi să afle ce nenorocire a altei persoane l-a întristat.

Au pornit-o pe cărăruia dintre stejăriş, în timp ce ceilalţi ajunseseră la locul de unde plecaseră.

—Matei, trebuie să fim sinceri unul cu celălalt. Spune-mi ce te întristează?

—?!


—Simt că s-a întâmplat ceva mai mult decât ne-ai spus tu. Numai despre persoana aceea care are probleme este vorba, sau mai este şi altceva?

—Dacă ar mai fi şi altceva?

—Spune-mi, te rog, adevărul!

—Chiar dacă doare?

—Cu atât mai mult. Înseamnă că sunt şi eu implicată, sau tu, ori Georgeta, fosta ta iubită?

—Să nu-mi mai aminteşti de ea, te rog mult.

—Ţi-a spus ceva care te-a afectat în halul acesta?

Ţinând-o de mâini şi privind-i fix în ochi, i-a spus:

—Pe tine nu te pot minţi. Nu mă lasă ochii tăi frumoşi, privirea-ţi caldă, dar nu-ţi pot spune tot adevărul. Nu este vorba de nenorocirea altcuiva, aşa cum am înscenat eu, ci de ceva care mă nelinişteşte pe mine.

—Mă faci mai curioasă.

—Îmi pare rău, dar mai mult nu-ţi pot spune deocamdată.

—De ce, Matei? Poate te ajut cu ceva.

—Nu mă poţi ajuta, draga mea.

—Chiar este atât de grav? Mă faci să sufăr şi eu.

Îmi pare rău. nu-ţi face probleme pentru mine, că atunci mă supăr şi mai tare.

—De ce suntem noi prieteni? Să nu fim uniţi la bine şi la rău?

Văzând-o atât de implicată pe Cecilia îi venea să-i spună tot adevărul, dar teama de a nu o pierde l-a oprit. Până când au plecat acasă, ei doi n-au mai fost în tonul veseliei celorlalţi. Aceeaşi îngrijorare se strecurase în inima lor.

Seara, au pornit spre casă, toţi patru cum veniseră.

—Te-ai întristat şi tu, Cecilia, au observat logodnicii. Ce naiba s-a întâmplat, Matei, ce i-ai făcut?

—Nu mi-a făcut nimic, l-a apărat Cecilia, dar nu mi-a spus purul adevăr.

—Asta am cam simţit şi noi.

—Aţi simţit voi pe naiba! M-a supărat şi Georgeta asta că tocmai acum s-a gândit să-mi spună, când mă simţeam cel mai fericit.

Deşi Matei ar fi voit să rămână cu Cecilia, logodnicii, care deveniseră curioşi, neştiind ce l-a supărat, au insistat s-o ducă întâi pe ea acasă.

La despărţire din nou l-a mângâiat pe Matei şi s-au sărutat pe obraz.

—Să nu mai fii trist, ştii că nu-mi place să te văd aşa.

—Ciau, a dat el din cap afirmativ.

—Ciau!

Rămaşi singuri, logodnicii au început cu întrebările:



—Acum poţi să ne spui adevărul. Ştiu că de Cecilia te-ai ferit.

—Nu ştiu dacă să vă spun sau nu, pentru că e un fapt grav care trebuie să rămână secret.

—Te îndoieşti de noi?

—Nu mă îndoiesc, dar cine ştie cum vă scapă odată şi spuneţi.

—N-ai încredere în noi?intervine şi Leontina.

—Nenorocita aia de Georgeta m-a chemat să-mi spună că a rămas gravidă cu mine.

—Ceee!

—Dar tu n-ai avut cu ea relaţii de genul acesta de mult timp.



—Să vă spun cum a fost. Fiind în perioada când nu mai ştiam nimic de Cecilia şi mă distanţasem de tot şi de toate, sigur că n-am mai făcut sex cu ea. Acum vreo trei- patru luni, eu eram la spital şi a venit să mă invite la ea, chipurile că-şi sărbătoreşte ziua de naştere. N-am vrut să mă duc însă atât m-a trombonit că suntem colegi, că ne-am iubit, că nu are mulţi invitaţi. M-am dus, cumpărându-i un buchet de flori şi la ea nu mai era nimeni, deşi masa era întinsă, pregătită pentru festivitate.

Am întrebat-o unde îi sunt invitaţii. Mi-a răspuns că n-au fost mulţi şi au plecat. De fapt, eu ajunsesem târziu, când se înserase. A început cu cuvinte de dragoste, cu pupături ca să-mi aducă aminte de timpul când ne iubeam, la care eu îi răspundeam sec, să nu ne mai gândim la toate acestea, că am venit doar s-o felicit. A continuat să mă întrebe despre Cecilia, ce am găsit la ea de o iubesc atâta, lucru ce mă deranja. Am bătut câteva pahare de vin pe care mi le-a servit foarte repede probabil ca să mă ameţesc ceea ce s-a şi întâmplat şi tot sărutându-mă a stârnit în mine dorinţa de a face sex, mai ales că fusesem în abstinenţă până atunci.

—Şi nu te-ai protejat?

—Asta i-am spus şi eu, că am făcut sex protejat, dar ea susţine că nu-i adevărat, că eu în starea în care am fost n-am cum să-mi amintesc.

—Fii liniştit! Să ştii că minte. Este invidioasă pe tine şi pe Cecilia că vă iubiţi, l-a încurajat Leontina.

—Dacă e gravidă nu a rămas cu tine, a rămas cu altcineva, este de părere Gelu.

—Nici pomeneală, Gelule, nu-i gravidă, ea doctoriţă nu ştie să se protejeze ca şi cele de la ţară? Minte, nu este gravidă, e răutăcioasă, întăreşte Leontina.

—Aşa că nu te mai frământa că nu are rost.

—Vă închipuiţi dacă ar afla Cecilia ce s-ar întâmpla?

—Nu trebuie să afle ca să se necăjească.

—Nici nu s-ar mai uita la mine.

—Nu-s de părerea voastră, a intervenit Leontina. Mai devreme sau mai târziu, trebuie să-i explici, Matei acest neadevăr, că ea este o fată înţelegătoare. Mai bine să afle de la tine decât din altă parte, în cine ştie ce variantă. Trebuie să-i spui.

—Ca să fiu sincer, am impresia că ea a înţeles în ce încurcătură am intrat.

—N-avea cum.

—Şi-a exprimat presimţirea că suntem implicaţi toţi trei în această enigmă.

—Doamne fereşte!se miră Leontina.

—Insistând să-i spun adevărul, i-am răspuns că acest adevăr doare.

—Ea şi-a dat seama imediat. Ţi-am spus că nu este fată proastă. E bine să afle de la tine totul decât din altă parte, îl sfătuia Leontina. Va înţelege şi nu se va supăra, ţi-o spun eu.

—Mi-a demonstrat că este înţelegătoare,că văzându-mă întristat, m-a mângâiat, m-a alintat dovedindu-şi firea iubitoare, încât parcă mi-a luat pentru un moment necazul cu mâna. Nu mă aşteptam să se implice atât de mult şi să mă trateze cu atâta blândeţe. Cum poţi să nu iubeşti o asemenea fată?

—Vezi? Tocmai pentru acest motiv spune-i adevărul.

—Nu pot atât de repede.

—Dar să nu laşi prea mult timp să treacă. Nu trebuie să ai rezerve, că de fapt este vorba despre minciuna Georgetei şi nicidecum despre un adevăr. Dacă nu s-a întâmplat ce a înscenat ea, n-ai de ce să-ţi faci probleme.

Trecuseră câteva săptămâni de când nu mai ieşiseră toţi împreună, că parcă fusese un făcut de se aglomeraseră toate problemele de serviciu. Nici nu mai aveau timp să se întâlnească unii cu alţii rezumându-se la convorbiri telefonice.

—Alo! Salut, Gelule! Ce facem sâmbătă?

—Nu ştiu, Matei, cred că stăm acasă că eu am atâta treabă la firmă, fiind încheiere de lună.

—Atunci şi Leontina este în aceeaşi situaţie.

—Da!nici ea nu poate.

—De fapt şi eu trebuie să întocmesc un material.

—Ce face, Cecilia?

—E frumoasă, iubitoare, ne întâlnim chiar pentru câteva minute, că nu pot să n-o văd în fiecare zi. Te salut!

—Ciau, îndrăgostitule!

De fapt, Cecilia şi Matei se întâlneau apropape zilnic, spre seară, după ce îşi punea la punct toate problemele în timpul zilei. Într-o seară, Matei a venit neanunţat s-o scoată în oraş. A claxonat şi l-a întâmpinat Elena.

—Bună, Leni, e acasă Cecilia?

—Este acasă.

—Cheam-o, te rog!

—Nu intri?

—Nu! Anunţ-o pe ea.

Când Elena i-a spus că o aşteaptă Matei afară, a ieşit în grabă cum s-a nimerit într-o rochiţă înflorată de casă, cu sandalele cu care fusese puţin mai înainte să cumpere pâine de la magazinul din colţ, cu părul dezordonat.

—Bună, Matei!

Îmbrăţişând-o a invitat-o să meargă cu el.

—Hai înăuntru să mă schimb.

—Nu vreau să te schimbi că eşti atât de frumoasă în rochia asta şi vreau să rămâi aşa.

De fapt, materialul înflorat al rochiei îi dădea o frumuseţe aparte, deosebită de cea protocolară, făcând-o mai naturală, mai atrăgătoare.

—Cum să merg aşa? Mi-e ruşine, Matei!

—Vino, o ia de mână şi o urcă mai mult forţat în maşină.

—Stai! Nu pot să merg aşa ciufulită ca mama pădurii.

—Am să te aranjez ca pe Zâna cea bună, îi pune în ordine şuviţele de păr.

—Te porţi ca un puşti. Ce avocată sunt eu să merg aşa cu tine, se uită în oglinda retrovizoare, Cecilia.

—Eşti cea mai frumoasă fată, ţi-o spune un chirurg cu experienţă.

—La bisturiu sau la femei?

—La toate, răspunde chirurgul pornind maşina ca nu cumva Cecilia să se răzgândească şi să coboare.

Ajungând lângă parcul în care obişnuiau să se plimbe, opreşte în parcare, o ajută să coboare şi intră amândoi în parc.

—De cine îţi este ruşine? De florile care te îmbie cu mireasma lor, de vrăbiile jucăuşe care merg să se culce, de…

—Ajunge! romanticule incurabil, îl opreşte ea punându-i acelaşi deget cu drept de veto pe buze. De clarul lunii mi-e ruşine. Mă prezint în faţa ei, eu fată în toată firea, în halul în care mă aflu, zăpăcită de un băiat romantic, dar aiurit ca toţi romanticii, care pretinde că mă iubeşte, dar nu ţine seama de părerile mele.

—Romanticul aiurit nu doar pretinde, ci te iubeşte cu adevărat, cu toată fiinţa lui, ca un nebun, îi ia degetul de pe buze sărutând-o îndelung pe obraz pentru a o convinge.

—Să ştii că nu pot sta mult.

—De ce? Ţi-e frig? Hai că te încălzesc eu, o îmbrăţişează Matei.

—Cum să-mi fie frig în asemenea seară caldă de vară? Am însă de pus la punct nişte dosare ale unor procese.

—Voi avocaţii trebuie să fiţi foarte documentaţi şi imparţiali, că se fac atâtea nedreptăţi.

—Bine spui, dar uneori nici legile, în felul cum sunt alcătuite, nu ne favorizează. Mi s-a întâmplat şi mie să lucrez la un caz şi chiar dacă mi-am dat seama că nu sunt întocmai pe drumul cel bun, a trebuit totuşi să mă încadrez cu stricteţe în prevederile articolului din lege.

—De aceea unii oameni sunt condamnaţi şi fac închisoare fiind nevinovaţi, din lipsă de probe.

—De acord. Montesquieu spunea că decât un nevinovat în închisoare mai bine un vinovat liber.

—E bine că te situezi pe linia adevărului chiar împotriva tagmei tale. Vezi, de asta-mi place de tine, avocăţico!

—Iar Bentham, jurist englez, spunea că singurul om care conducea condamnatul la moarte fiind călăul, acesta întreba asistenţa ce are de spus, cu alte cuvinte până şi călăul era înduioşat de o asemenea sentinţă. Hai să mergem, că te-am plictisit cu jurisprudenţa şi jurisdicţia mea.

—Deloc. Chiar îmi face plăcere să mă familiarizez cu fapte necunoscute mie.

S-au mai plimbat pe alei mai puţin frecventate, Cecilia temându-se să nu fie observată în ţinuta de casă în care se afla, Matei admirându-i a nu ştiu câta oară rochia în care era îmbrăcată.

—Matei, tu o faci ca să nu mă simt prost că am plecat aşa de acasă?

—Nici vorbă, îţi spun serios că îmi place foarte mult cum îţi stă.

—Mincinosule, doar n-o să cred că-mi stă mai bine în stamba asta decât în rochiile de stradă.

—Nu arăţi cu nimic mai prejos, fiindcă tu eşti frumoasă în toate!

—Mie, de pildă, îmi placi când eşti îmbrăcat în costumul tău crem de firmă cu care a-i fost în seara aceea la petrecere!

—Zău? N-am ştiut. Îl voi îmbrăca de câte ori mă voi întâlni cu tine.

—Să nu faci asta! Trebuie să-l păstrezi pentru anumite ocazii.

—Dar cum sunt acum nu-ţi plac?

—Nu, a zâmbit Cecilia, făcând un semn negativ cu capul ca să-l necăjească.

—De ce? De ce?repeta întrebarea Matei, ciupind-o de obraz, de nas, de mâini şi de alte părţi ale corpului.

—Staai! Matei! Mă gâdili, a zbughit-o la fugă.

Matei a prins-o şi alertată cum era, atât de fugă cât şi de gâdilituri, l-a provocat la sărutul mult aşteptat dar acelaşi deget cu drept de veto i-a făcut dorinţa imposibilă. Nu s-a supărat, răbdare încă mai avea să aştepte până va reuşi s-o cucerească deplin. Câştigase mult în această direcţie, ştia că va ajunge şi la deplina satisfacţie, deşi un gând îl frământa, ca nu cumva Cecilia să afle de înscenarea Georgetei de la altcineva. Ce să facă? I-ar fi spus acum, dar s-au simţit atât de bine amândoi că ar fi fost păcat să strice totul printr-o astfel de mărturisire. Bine că nu i-a spus că nici nu se aşteptau ca aceasta ar fi putut fi ultima lor seară petrecută împreună, la care se vor gândi mult timp amândoi cu umbră de regret.

La despărţire, a strâns-o atât de tare în braţe pe când ea îşi lăsa capul pe umărul lui şi au stat aşa mult sub clar de lună ascultând bătăile inimilor ca şi cum o presimţire i-ar fi pus în gardă că ceva neaşteptat se va întâmpla cum de fapt s-a şi întâmplat.

A doua zi, dimineaţa, Cecilia a primit înştiinţare de a se prezenta la Bucureşti, la Ministerul Educaţiei şi la Ministerul Justiţiei pentru ultimele formalităţi privind plecarea în Germania, fiindcă i se aprobase să-şi dea doctoratul în drept acolo.

Era în culmea fericirii. Seara şi-o petrecuse extraordinar de plăcut, acum primise vestea cea mare mult aşteptată. Lui Matei nu-i spusese nimic în legătură cu demersurile făcute şi cu intenţiile ce le avea privind doctoratul, fiindcă nu era sigură dacă i se va aproba sau nu. Trebuia să plece fără întârziere. Îşi împacheta lucrurile cântând, din când în când prostindu-se făcând pe soprana de operă, că răsuna toată casa.

—Uite la ea. Ce te mai frămânţi pentru Germania, că te poţi angaja la Opera din Bucureşti, o necăjea Elena.

—Crezi că n-aş reuşi? continua cu trilurile cele mai înalte.

—După câteva exerciţii de spart urechile pe aici, ai fi numai bună de dus acolo.

—Să ştii c-aş fi, dar mă duc în Germania.

—Ce păcat! Se pierde o soprană atât de bună, o ironiza Elena alergând prin casă urmărită de soră-sa care avea chef de joacă.

—Jucaţi-vă, jucaţi-vă, dragile mele, că de mâine încolo rămâne casa goală, îşi exprima regretul Silvia.

—Să nu cumva să plângi, mamă! Că nu plec pentru vecie şi Germania nu-i la capătul lumii.

—Nu! e la o aruncătură de băţ, glumea Silvia.

—Nu chiar aşa, dar cu avionul ajungi în două ore.

După ce şi-a cam aranjat tot ceea ce trebuia să ia cu ea, Cecilia şi-a făcut un duş, s-a îmbrăcat frumos,s-a aranjat tot oglindindu-se.

—Unde te duci de te faci frumoasă? a întrebat-o Leni.

—Să mă întâlnesc cu Matei ca să-mi iau rămas bun.

—El nu ştie că pleci?

—Nu are de unde să ştie că şi eu abia am aflat.

—Îmi pare rău că vă despărţiţi.

—Şi mie, dar asta e!

—Stai, dacă e aşa, să-i laşi cea mai frumoasă impresie, îi aranjă Elena părul, potrivindu-i bluziţa, costumaşul, obligând-o să-şi încalţe sandalele cu toc care-i plăceau ei şi geanta care li se asorta. Să-l dai gata ca să nu te uite.

—Ciau, bambino! Săru’ mâna, mamă! Am plecat.

—Pa! Pa!

În drum spre spital, Cecilia încerca trăiri diferite. Era bucuroasă şi încrezătoare că va reuşi în viaţă prin plecarea ei la studii. Avea un fel de îngrijorare că nu ştia cum va fi şi totodată părerea de rău că se va despărţi de chirurgul pe care îl iubea atât de mult. Totuşi domina veselia.

La spital, mergând pe coridorul care ducea la cabinetul lui Matei, se întâlneşte cu Georgeta, se salută şi aceasta, ca s-o necăjească, fără să fie întrebată îi spune surâzătoare că a trecut pe la Matei.

Cecilia neluând-o în seamă, a intrat la Matei care a rămas surprins de vizita ei, de buna dispoziţie ce i se citea pe chip, cât şi de eleganţa ţinutei.

—Bună, Matei, am văzuto pe Georgeta. Mi-a spus că a fost la tine, l-a salutat punându-şi geanta pe un scaun.

—Da, a fost. Şi ce-i cu asta? i-a răspuns el, gata de a replica la gândul că Cecilia l-ar lua la întrebări şi l-ar ironiza privind vechea legătură cu Georgeta.

—Matei, te-am întrebat eu ceva? a rămas surprinsă Cecilia.

—Ce vrei să ştii? Îţi spun eu ca să nu te mai roadă curiozitatea. Ne cunoaştem de mult timp, ne-am iubit, am făcut sex, ne-am sărutat, pe când tu niciodată n-ai dat ocazia a ne săruta cu adevărat.

—Aaa! Aşa deci? Ai uitat ce-am trăit împreună la Gârla Mare şi de-atunci încoace şi chiar seara trecută?

—Nu n-am uitat şi nu voi uita niciodată. Eşti singura fată pe care-am iubit-o cu adevărat şi-o voi iubi mereu, îi spunea el cu tonul tot mai revoltat, parcă obligând-o să-l înţeleagă.

—Taci, nu mai vorbi de iubire! Pentru tine iubirea-i un simplu sărut. Îmi pare rău! Venisem pentru altceva. Te las să-ţi împlineşti iubirea cu cine vrei şi cum vrei. Nu mai avem ce discuta.

Cecilia îşi ia repede poşeta de pe scaun şi pleacă înfuriată pe uşă, alergând pe coridor. Matei după ea îi strigă:

—Cecilia, stai nu pleca! Te rog, iartă-mă!

Coborând repede scările, furioasă cum era, îi trage şi Elenei o înjurătură că o determinase să încalţe sandalele cu tocul înalt ce o îngreunau acum la mers.

Bănuind că Matei o va urmări cu maşina, Cecilia ieşind pe poarta spitalului, apucă pe o cărare care ducea în parcul copiilor. Acolo, se-aşeză pe o bancă stingheră, într-un loc retras, copleşită de durere. Pe cât de bucuroasă fusese cu câteva momente mai înainte, pe atât de amărâtă era acum şi lacrimile suferinţei i se prelingeau pe obraji, parcă alintând-o. Se gândea. „Ce s-a întâmplat cu el? O fi fost bulversat de ce discutase cu Georgeta? Să-i vorbească pe tonul acela ridicat? Niciodată nu procedase aşa. Să n-o iubească? Nu se poate! Ce va urma?”. Această întrebare la care nu putea răspunde i-a rămas înfiptă în minte. A văzut printre crengile aplecate maşina lui Matei întorcându-se la spital după ce o căutase prin oraş. Momentul acesta l-a pândit ca să poată pleca acasă.

Nu şi-a putut ascunde tristeţea şi Elena care tocmai venise de la şcoală a observat.

—Cum a fost? aştepta răspunsul nerăbdătoare.

—Nicicum.

—Ce s-a întâmplat, Ceci? V-aţi certat? De ce?

—M-a jignit.

—Lua-l-ar naiba să-l ia. I-ai spus că pleci?

—N-am apucat că mi-a reproşat că vreau să-l sâcâi cu Georgeta, că tocmai mă întâlnisem cu ea pe coridor.

—Fusese la el?

—Ea mi-a spus lucrul acesta.

—Nu te mai necăji. Să rămână cu Georgeta. Găseşti tu băieţi pe cinste, nu ca el un chirurg amărât.

—Nu trebuie să-i minimalizăm meritele. Este cel mai bun chirurg. Toată lumea o ştie. Dar nu despre aceasta este vorba. Nu mă aşteptam să mă jignească. Şi-a cerut iertare, dar degeaba.

—Tu ai mai stat cu el la taclale?

—Nu, am fugit furioasă şi el după mine; a luat şi maşina să mă urmărească prin oraş, dar nu m-a găsit că m-am dus în parcul de copii.

—Nu mai fi supărată, o mângâia Elena.

—Îl iubesc foarte mult şi el îmi face asta. mă iubeşte şi el că mi-a şi spus lucrul acesta şi o simt şi eu că nutreşte sentimente deosebite faţă de mine, dar n-am să-l iert pentru ce mi-a făcut azi.

Lacrimile iar îi brăzdau obrajii în timp ce şi le ştergea cu batista şi ofta.

—Nu mai plânge, că te vede mama şi ştii că suferă pentru noi.

În acest timp, poate mai frământat decât Cecilia era Matei gândindu-se la toate cele întâmplate şi condamnându-se pentru atitudinea pe care o avusese faţă de Cecilia. Abia aştepta să iasă din tură, ca să plece să vadă cum poate s-o împace pe Cecilia.

—Domnule doctor, îl strigă asistenta pe când se pregătea de plecare, vă caută un domn.

—Spune-i să intre, caută să se stăpânească Matei, ca să nu se repeadă în oameni cum se repezise în Cecilia.

—Să trăiţi, domnule doctor!

—Salut!


—Am venit cu nevastă-mea care are un nodul la sânul drept ca să vedeţi dacă este cazul să se opereze.

—E aici nevasta dumitale?

—Da, aşteaptă afară.

—Magda, a sosit doctorul Panduru?

—Da! Este pe secţie.

—Spune-i că-l rog eu s-o vadă pe doamna, fiindcă mă grăbesc să plec.

—Domnule doctor, eu aş vrea ca dumneavoastră s-o vedeţi.

Cu toate că era un pachet de nervi, îşi impune să se stăpânească, o consultă pe femeie spunându-i ce are de făcut, grăbindu-se să plece ca să nu mai fie întâmpinat de alţi bolnavi.

Se urcă la volan şi îngândurat fiind, era gata, gata să lovească un bătrân care traversa strada neregulamentar. Scrâşneşte din dinţi ca să nu-l înjure în timp ce frânează brusc, dar răbdarea ajungându-i la limită îl întreabă:

—Ce faci taică? Ţi s-a urât cu viaţa?

Bătrânul speriat, se dă repede la o parte şi Matei îşi continuă drumul. Ajungând acasă, ai lui îl observă că nu este în toate apele.

—Ai avut mult de lucru azi, doctore?îl întreabă Virgil Zamfirescu, tatăl lui.

—Am avut o operaţie dificilă.

—Săracii oameni, e rău când ajung la cuţit, îi compătimeşte nevastă-sa Ştefania. De unde era bolnavul?

—Din satul Măgura.

—A mers bine operaţia?

—Da, însă a durat cam mult.

—Păi atunci de ce eşti îngândurat sau altceva te frământă? îl întrebă frate-său Tiberiu.

—Probleme şi iar probleme.

Când rămân numai ei doi, Tiberiu nu se lasă până nu află adevărul.

—Problemisime zici, Matei. Mie poţi să-mi spui. Nu cumva sunt în legătură cu iubita ta?

Matei tace.

—Asta era. Ce s-a întâmplat?

—S-a supărat pe mine.

—Pentru asta suferi tu? Lasă, că vă împăcaţi.

—Am jignit-o măi, am jignit-o, asta mă doare. Am procedat ca un idiot.

—Ce ţi-a venit că tu erai galant cu fetele şi mai ales cu cele pe care le iubeai.

—M-a prins într-un moment prost.

—Ce să-ţi fac frate-meu, dacă-ţi ieşi din pepeni când nu trebuie.

—O iubesc atât de mult şi-am jignit-o.

—Nu-ţi face probleme! ştii tu s-o împaci c-o floare, c-o vorbă dulce, o sărutare etc.

—E uşor de spus.

—Te ajut eu, Matei. Ai să-mi dai două sute de mii de lei?

—Ce-ţi trebuie?

—Ies în oraş cu Alexandra. Mai am eu ceva, dar nu-mi ajung.

—Caută în portmoneul meu, în buzunar la haină şi ia-ţi de acolo, şmechere.

—Merci!

După masă, Matei n-a putut rămâne în casă să se odihnească aşa cum obişnuia; s-a îmbrăcat şi a plecat fără ţintă.



I-a întâlnit pe logodnici care şi ei au observat că ceva îl apăsa.

—Nu arăţi bine, Matei, de ce?

—Am jignit-o pe Cecilia fără motiv şi ea, pe bună dreptate, s-a supărat.

—Cum aşa?

—Hai, să intrăm la cafe-bar să bem ceva şi vă povestesc.

Au intrat, s-au aşezat la masă, au făcut comanda.

—Spune-ne cum a fost, erau nerăbdători logodnicii.

—Ieşisem dintr-o operaţie care mi-a dat mult de lucru. Transpirat, epuizat, m-am dus în cabinet să mă relaxez puţin. Numai ce apare Georgeta să mă tocăne cu toate prostiile ei.

—Of!şi fata asta se ţine scai de tine, adaugă Leontina. Chiar că-i nesimţită, degeaba-i doctoriţă.

—Eu eram un pachet de nervi, după ce mi-a debitat toate prostiile şi am expediato. Imediat a intrat Cecilia surâzătoare, plăcută, elegantă cum o ştiţi. Era ca o rază de lumină liniştitoare menită să mă scoată din starea în care mă aflam. Naiba a pus-o să-mi spună că s-a întâlnit cu Georgeta pe coridor, care-i spusese că a fost la mine. Când am auzit iar de Georgeta, cum eram pachet de nervi, mi s-a urcat sângele la cap şi-am început să-i vorbesc pe un ton răstit ca un idiot bănuind că şi ea vrea să mă ironizeze cu întrebări despre Georgeta. I-am spus că m-am simţit bine cu Georgeta, că am făcut sex cu ea, că am sărutat-o când mi-a plăcut şi cum mi-a plăcut, nu ca ea care nu mi-a dat posibilitatea pentru un adevărat sărut.

—Ioi!ce-a zis?

—A rămas surprinsă. Albastrul ochilor i s-a întunecat, zâmbetul de pe buze i-a pierit. Mi-a spus că venise pentru altceva şi că regretă că iubirea pentru mine înseamnă un simplu sărut şi că am uitat momentele frumoase trăite împreună, dar dacă asta cred, mă lasă să-mi trăiesc iubirea cu cine-mi place şi cum îmi place. Şi-a luat geanta şi furioasă a plecat spunându-mi că nu mai avem ce discuta.

—Hai, Matei, cum ai putut să-i faci asta? l-a întrebat Leontina.

—Ai jignit-o, măi, a adăugat Gelu.

—Sunt un tâmpit. Nu m-am putut controla. Ce-o să creadă despre mine? Cu o seară înainte am luat-o de acasă aşa cum era şi ne-am plimbat prin parc.

—A mers în capot?

—Nu, avea o rochiţă de casă înflorată care o făcea frumoasă. În rochia aceea, cu părul ciufulit, am simţit-o atât de aproape când o strângeam în braţe.

—Eşti nebun de-a binelea s-o iei aşa în parc.

—Seara aceea minunată în care parcă ne-am contopit nu ne-a fost a bună.

—Aţi ajuns la sărutul adevărat?

—Nu, dar am fost înfioraţi deopotrivă de iubire. Şi-acum, ce să fac? Ce să fac? Trebuie s-o împac, dar cum? Mă duc să-i cer iertare.

—Nu! Lasă să se liniştească, fiindcă e decepţionată.

—Te duci mâine, poimâine, îl sfătuiau logodnicii. Acum cum este tensionată, s-ar supăra şi mai tare,te-ar repezi şi ai strica totul. Las-i să se liniştească.

—Atât de bine ne-am înţeles, atât de surâzătoare a venit nu ştiu ce să-mi spună şi eu, ca un idiot, am repezit-o, îşi dădea cu pumnii în cap Matei.

—Nu te mai necăji că se va rezolva.

A doua zi, s-a hotărât să meargă la Cecilia. A cumpărat un buchet de trandafiri albi, socotindu-i simbol al păcii şi a claxonat la poartă. A ieşit Elena.

—Ce faci Leni? Cheam-o, te rog, pe Cecilia.

—Nu-i acasă.

—Hai, măi Leni, nu mă minţi.

—Serios îţi spun. Dacă nu mă crezi, vino înăuntru să te convingi.

—Unde a plecat?

—În Germania.

—Ce spui?

—În Ger-ma-ni-a.

—Chiar că eşti neserioasă.

—Pe cuvântul meu. A fost chemată urgent la Bucureşti pentru formalităţi, de unde a luat avionul spre Germania, unde îşi va da doctoratul. Ai rămas cu gura căscată? se uită Elena la Matei, care încremenise surprins de o asemenea veste.

—Mie nu mi-a spus că pleacă.

—Nu era sigură că i se aprobă şi n-a vrut să facă vâlvă. Nici ea n-a ştiut până alaltăieri. S-a pregătit repede ca să poată ajunge la timp în Germania. În mintea lui Matei s-a derulat întregul film al întâmplărilor. Cum a primit vestea, a venit la el să-l anunţe. De aceea era atât de veselă şi surâzătoare. Venise pentru o ultimă întâlnire de rămas bun, dar a plecat dezamăgită de atitudinea lui. Copleşit de durere şi necaz s-a rezemat de poartă şi i-a întins buchetul de trandafiri Elenei.

—Ia-i, erau pentru ea.

—Cum să-i iau dacă erau pentru ea?

—Nu mă mai necăji şi tu, te rog!

—Să-ţi fie ruşine c-ai jignit-o. A plecat foarte tristă. Suntem îngrijoraţi din cauza ei. Venise să-şi ia rămas bun şi tu i-ai vorbit urât…

—Te rog, nu-mi mai spune nimic.

Văzându-l că stă aplecat pe poartă, Elena l-a întrebat;

—Ce faci? Nu pleci?

S-a urcat în maşină. Fără să-i adreseze vreun cuvânt Elenei, a pus capul pe volan fără să pornească maşina. Fata a intrat în casă şi îngrijorată, după un timp, a ieşit din nou să vadă ce face. Era tot în aceeaşi poziţie. Atunci l-a sunat pe Gelu spunându-i situaţia. Acesta a venit în câteva minute, s-a aşezat la volanul maşinii lui Matei, i-a rezervat locul din dreapta şi înainte de a pleca i-a spus Elenei.

—Las maşina mea aici. Mă întorc s-o iau după ce-l duc pe Matei acasă.

În timp ce l-a dus pe Matei nu a vorbit nimic pentru a nu-i răscoli suferinţa. Ajunşi acasă, i-a întâmpinat Tiberiu, pe care Gelu l-a sfătuit.

—Nu-l întreba nimic pe frate-tău că este foarte îndurerat. Lasă-l să se liniştească.

—Din cauza Ceciliei?

—Da, a făcut prostia că a jignit-o pe nedrept şi ea plecat dezamăgită în Germania.

Când Matei a coborât, îndreptându-se spre casă, Gelu i-a spus:

—Salut, Matei! Ai grijă de tine!

A mai stat apoi puţin de vorbă cu Tiberiu.

—De ce a plecat în Germania?s-a interesat Tiberiu.

—Vrea să-şi dea doctoratul acolo.

—Frate-meu ştia?

—Nu ştia, că Cecilia nu i-a spus nefiind sigură dacă i se aprobă sau nu.

—Şi el a greşit. Nu trebuia să-i vorbească urât.

—Acum ce să mai facă? Nu-l mai sâcâi nici tu. Cu timpul se rezolvă toate.

—Salut! Mă duc să-mi iau maşina că-i la poarta Ceciliei.

—Hai că te duc eu.

—Nu, merg pe jos că nu-i departe.

În casa Ceciliei, o dată cu frumoşii trandafiri intra marea iubire sub umbra tristeţii. Elena i-a aranjat în vază cu gândul la soră-sa. Avea grijă să le schimbe apa zilnic şi ei s-au păstrat frumoşi o vreme ca după aceea, spre părerea de rău a Elenei, să se ofilească şi să se vestejească.

—Leni, să arunci trandafirii aceia că s-au uscat, i-a spus Silvia.

—Îi ţin fără apă, aşa uscaţi.

—Îţi plac aşa?

—Sunt un fel de ornament.

De multe ori, când intra în cameră şi-i vedea, Elena cânta cântecul lor:

„Trandafirii tăi s-au ofilit în glastră

Vremea a trecut, tu m-ai uitat demult.”

Fredonând, se gândea la iubirea celor doi care se despărţiseră pe neaşteptate, atât de ciudat. Îi părea rău şi de Matei, chiar dacă la început îl urâse pentru atitudinea lui necugetată.




Yüklə 0,94 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin