Vizita băTRÎnei doamne

cel român." ■■>■•■

» Odoacru este şi el în fond un înstrăinat de poporul său ca şi.Romulus. Produs al unei anumite etape istorice, el va ii înlocuit de un altul, chiar dacă Theodoric va fi ucis.

„ROMULUS: Poporul tău nu glndeşte ca tine, ci ca el. Riv-neşte o viaţă eroică... Eu am distrus Roma fiindcă m-a Inspâimintat trecutul ei, iar tu Germania fiindcă te-a în­grozit viitorul ei."

Supunerea lucidă în faţa destinului istoric apare aici ca rezultatul înţelegerii unui act de necesitate: „ODOACRU: Atunci, să ne vedem de îndeplinirea tristelor

noastre îndatoririi ROMULUS: Cit mai grabnic. Să mai jucăm — pentru ultima

oară — comedia. Să ne prefacem că socotelile noastre

ca lumea sint clare, că spiritul a ieşit biruitor asupra

materiei.",

Intenţiile scriitorului de parodiere a tragediei clasice sînt evidente.-Cu toate acestea, implicaţiile sumbre ale acestei opere antitragice nu scapă nimănui. Semnificaţia parabolei,

¹ ţesută Cu atita'fineţe, face ca aluziile la contemporaneitate să fie destul de transparente. Dacă în Căsătoria domnului Mississipi, Friedrieh Diirrenmatt vehiculează ideea că fiinţa •umană este neameliorabilă, aici lecţia pe care istoria o fur­nizează posterităţii, cu tendinţele ei generalizatoare mai largi,

j «ste şi mai sumbră.jLSuCcesiunea civilizaţiilor, înlocuirea ifneiorînduiri social? că alta-, nu constituie, după părerea

X

scriitorului, acte de progres, omenirea cu strălucirea ei efe­meră şi viciile sale adinei refăcînd aceleaşi traiectorii ale^_ existenţei, aceleaşi cicluri fatale, de la care nimeni nu se-poate abate. .-•-.,

Operă de idei, al cărei dramatism rezultă din. imaginile-sumbre-ale autorului asupra condiţiei umane, Romulus cel Mare este exprimarea unor convingeri contemporane nouă,, localizate în cadrul unei epoci istorice îndepărtate. Parabola ♦" are un caracter avertizator pentru însăşi lumea în care scrii­torul trăieşte şi ale cărei vicii le detectează cu atâta lucidi­tate. : .

Necrezînd în capacitatea literaturii de influenţare directă) a re.al'itătii, ci cel mult în forţa ei de a trezi nelinişti printre cititori, Eriedrich Diirrenmatt nu moralizează direct, mul- • ţurnindu-se doar să provoace semne de întrebare, să invite )a reflecţiune. Scriitorul elveţian este în primul rînd un criţio al civilizaţiei şi al culturii. Diferenţierea socială nu amplifică satira din teatrul lui Friedrieh Durrenmatt, pen­tru considerentul că el uniformizează fiinţele umane, supu-nîndu-le, ca şi în teatrul existenţialist, aceloraşi legi apăsă­toare ale existenţei.

Convins de eficienţa teatrului de idei, Friedrieh Durren-rnot't acordă o mare semnificaţie fabulaţiei ilustrative, problematicii apte să găsească o largă audienţă. Aşa cum măr­turisea la un moment dat, el se adresează acelora care adorm la. lectura operei lui Heidegger. . _: ,......

Parabola provocatoare, dublată de lecţia inerentă a mora­listului, este prezentă şi în Vizita bătrînei doamne (1956). Motivul întoarcerii, asociat cu acela al dreptăţii şi răzbu­nării, apare şi aici cu aceeaşi pregnanţă ca şi în teatrul cla­sic, în interviul publicat de Horst Bienek în 1962» acesta punea în lumină procesul de creaţie al operei cu etapele sale semnificative. Concepută în prima variantă ca q povestire cu titlul întuneric de lună, opera evolua într-un saţ da sa;-aeri din America, unde un călător plecat de multă vremV^e întoarce pentru a se răzbuna. într-o altă fază, în centrul

povestirii apare multiniuionura Claire Zachanasstan dina orăşelul de mineri Giillen. Transformarea povestirii in operă dramatică impunea modificări structurale. Existenţa&a nilor este polarizată în jurul gării, unde trenurile rapide nu mai opresc. Fiecare detaliu de viaţă sugerează sărăcia, decă­derea, în acest orăşel decrepit descinde Claire Zaehanassian,. ca o zeiţă a răzbunării, care cere dreptate. Convins că dialo­gul dramatic trebuie susţinut de o tensiune deosebită, scrii­torul arată gravitatea răsplăţii pe care o oferă CLaire Zacha-nassian pentru a scoate oraşul din mizeria în care ea însăşi j îl adusese. Moartea bătrînului 111, iubitul de altădată ce o abandonase într-o lume plină de prejudecăţi, este la înce­put respinsă cu o aparentă demnitate. Tentaţia miliardului oferit e însă mult prea mare. Visul opulenţei, al buneistări, dezumanizează. Rînd pe rînd, doctorul, poliţistul, preotul, primarul, profesorul, şi în urmă chiar familia lui 111 îşi pierd orice rămăşiţă de umanitate. Complicitatea criminală creşte asemenea rinoceritei din teatrul lui Eugen Ionescu.j Ucis, bătrînu! îii este transportat la Capri. în sicriul dinainte pregătit, în vreme ce lumaa*isfuijiă de iluzoria prosperitate, dansează demenţial. ,

Vizita bătrînei doamne are în mare măsură o structură

I asemănătoare cu aceea întîlnită în teatrul existenţialist de j situaţii. Definindu-şi esenţa umană prin opţiunea pentru ccimă, lumea din Gullen alege o cale eronată pentru a din impas. Dar Diirrenmatt nu-şi propune să demonsl această idee, aşa cum face Camus, de pildă, in Parabola, din care p^rr- f\jţ rrţr,1nzia c.A toţi

pot fi cumpăraţi, nu poat.n fi interpretată în această rr.» I

Precizindu-i

moralizator în interviul

în

■ sati-

amintit, scriitorul arată că din moment ce ne .

unei opere cu un evident caracter satiric, al i

finală despre toţi oamenii care se vmd are un •

ric, provocator. Ba trebuie tălmăcită de speot.i. . en-

sul ei moralizator: fiţi atenţi să nu deveniţi şi voi aşa cum

au ajuns cei de pe scenă!

XI

Vizita bătrînei doamne este primul succes mondial de mare răsunet al lui Friedrich Diirrenmatt. Esenlializarea realită­ţii se produce aici prin realizarea de arhetipuri umane care încorporează anumite dorinţe. Stilizarea este aici opusă celei din teatrul clasic francez al secolului al XVM->lea, vizind .îimroşarea liniilor piesei pînă la ancorarea în macabru şi

grotesc.

Comedie a unei „înalte conjuncturi", Vizitiii băttimi doam­ne este o satiră de moravuri de mare dwitale. Rc-alizînd un determinism de lapte forţat, absurd, scriitorul estompează astfel barierele dintre victime şi vinovaţi, culpabilitatea colectivă a acestei lumi meschine şi filistine iiind pusă pe primul plan.

„Teatrul acesta al imposibilului". cum este numit de unii '; critici contemporani, cu care opera hii Friedrich Diirrenmatt are vădite contingenţe, pare o parabolă abstractă. Construită din esenţe tari de înaltă concentrare,, această abstracţiune poate fi tradusă în viaţă. De aici rezultă caracterul ei aver-

tizator.

Maniera de reconstituire a unui univers de viaţă cu o sfe­ră aparent restrînsă este păstrată şi tn farsa tragică Frank ol V-Ua (1959). Ceea ce reprezintă orăşelul Giillen în Vizita bătnnei doamne va constitui, în această piesă, istoria unei bănci particulare de gangsteri, patronată de Frank al V'-lea. Reconstituit însă şi aici prin intermediul parabolei, inciden­tul, cazul particular, capătă valenţe generale. întrebat dacă a scris o simplă operă de amuzament, Friedrich Diirrcn-inatt precizează cu suficientă claritate finalitatea acestei larse tragice. Impulsul iniţial al realizării unei asemenea opere a fost creat în 1957 la Paris, unde scriitorul vizionase ■>"itus Andronicus de Shakespeare. Din teatrul elizabetan, •'«torul reţine unele conflicte de bază, furnizate de adversi­tatea dintre părinţi şi copii, de îndrăgostitul nevoit să-şi

lă amanta.

Modele desprinse din teatrul elizabetan îl determină pe Diirrenmatt să păstreze în opera sa structura exterioară a

XIII

conflictului generat de răsturnarea unui monarh. Dar aşa cuta autorul însuşi arată, societatea din Frank al V-lea este aceea a secolului nostru. La întrebarea dacă istoria bănciil de gangsteri.este doar pretextul unei critici ia adresa sociej taţii capitaliste, autorul adaugă că, deşi nimeni nu poate fi împiedicat să stabilească asemenea paralelisme, opera sa mi şi-a propus să reprezinte doar societatea capitalistă, ci orice orînduire bazată pe opresiune. Frank, arată scriitorul,' este un pretext, o născocire care permite abordarea proble-l mei libertăţii individuale într-o lume bazată pe legi tiranice. Parodia tragediei lui Shakespeare se vădeşte de la început, Songul iniţial „Ca eroii lui Shakespeare" are, ca şi la Brecbt, efecte, antiiluzioniste. într-o manieră provocatoare, el ex­plică intenţiile scriitorului;

„Democraţia gangsterilor" din banca lui Frank al V-lcd este corsetul de fier din care nimeni nu poate ieşi decît prii moarte.

Ridicată la rangul de simbol, parabola demonstrează inii posibilitatea iniţiativei şi libertăţii individuale într-o I bazată pe opresiune. Aglomerată, în mod deliberat, cu faple şi personaje foarte variate, a căror divergenţe de interese,, manifestate în momente de mare tensiune dramatică, sa unifică prin tirania celor mai tari, farsa tragică Frank a V-lea are o,structură epică. Marcate printr-o mare indepen­denţă a scenelor, tendinţele de epicizare sînt asociate cu son^j gurile, în cele mai multe cazuri acestea reprezentînd acte de explozie lirică în care personajele „mint cintind", se dista ţează de ele însele. ......

Pauli, lăcătuşul şi escrocul, virtual, afirmă răspicat:■

: ' ' „Crezul meu in piaţă este • Munca, cinstea." ^:

Heini, asociatul său de scurtă durată, profesează acel

ide}.: ., , . -...... , ,. ... , . ; ...'■.; ■ •, -

■ ';i -, ::.;-.;■ ^Devizar mm. de cind mă ştiur ' • . Prieten să fiu cu. cei cinstiţi."

XIV

. Intrarea lor în banca lui Frank ai V-lea este însă drumul • spre infern, de unde întoarcere nu, mai existăm Prevenitei¹, marele gangster, „omul bun şi fermecător", le spune: „Viaţa de afaceri vă transformă din derbedei in oameni, bursă- vă for­mează, capitalul o să vă educe". Acomodarea este grea din cauza tendinţelor divergente ale celor doi ne iniţiaţi, a hoţi­lor mici care vor să-şi croiască singuri propriul destin. Banca Frank al V-lea e doar în aparenţă o instituţie de onorabili­tate burgheză. încurcată în afacerile cele mai¹'tenebroase, nevoită să lichideze, pentru a înghiţi veniturile altora, „democraţia gangsterilor" nu poate tolera tendinţele centri, fuge. Simularea morţii lui Frank şi ceremonialul înmormân­tării impun existenţa unui cadavru. Heini, noul-venit, dtir-nic să, facă singur avere, este sacrificat, fără rezerve,' în piv­niţa băncii, unde erau duşi toţi nonconîormiştîL Aici îşi găseşte sfîrşitul şi Frieda Ftkrst, prostituata băncii,'menită să-i-atragă pe naivi, cînd iubirea pentru Egli, şeful ^;perso" naiului, o face să năzuiască spre întemeierea "uirti Cărain, spre creşterea propriilor copii. De la legile dure »le',lăemo-eraţiei de gangsteri" nu există abatere: Frieda este lichidată chiar de amantul ei. Actul uciderii acesteia este efotizât, transformat într-un adevărat ceremonial. Hoberlift, funcţio­naro! de la ghişeu, are aceeaşi soartă atunci cînd nostalgia eelulei din închisoarea în care stăttse odinioară' începe'să^Ll obsedeze. - ■ ■ ^; ' ■'■'.■

Apăsarea acestor legi tiranice nu iartă pe nimeni. Bolnav de cancer, Bockmann procuristul nu află adevărul 'decît foarte tîrziu: operaţia 'salvatoare nu poate avea loc de teama ^că, sub narcoză, pacientul ar putea divulga secrete compro­miţătoare. Şi Bockmann trăieşte tragedia opţiunii pentru o soluţie eronată, ca multe dintre personajele din aşa-zisa nttagedie o inteligenţei", cum o numeşte Jean Onirnus, în teatrul existenţialist. Muribundul îşi rememorează existenţa Şi constată eroarea. ,,^4?» fost buni, falsule preot, îi spune Bock->«ann lui Frank cel deghizat. Ne-vm născut buni şi puteam ^rwdne buni." Dar din aceeaşi teamă de divulgare, Btiek-

XV

mann nu mai are nici măcar consolarea unui „criminal are voie să se spovedească". în timp ce Frank al V-lea recită versuri, Otilia îi grăbeşte acestuia sfirşitul cu seringa cea-J aducătoare de moarte.

Şi aici, ca şi îa alte opere ale sale, Friedrich Durrenmatt introduce în fluxul previzibil al faptelor incidente noi, care. măresc tensiunea dramatică şi-i dau o turnură aparent no Sporul de evenimente atestă aceeaşi idee cardinală a op • inflexibilitatea legilor de la care nimeni nu se poate abate.' Şantajistul încă necunoscut ameninţă să divulge secretul morţii fictive a lui Frank dacă nu i se vor da 20 de milioanei de dolari. Capitalul băncii, din care fiecare, dispunînd de o cheie falsă, furase „cîte ceva", era însă cu mult mai mici Se impunea deci necesitatea vărsării tuturor econom în fondul băncii. Tendinţele de evaziune sînt sancţionai moartea. Suspectîndu-se reciproc, gangsterii îşi păzes pistoalele avutul comun, strîns prin atîtea crime.

Atunci îşi fac apariţia Herbert şi Franziska, cei doi copii ai lui Frank. Crescuţi departe de familie, cei doi sînt escroci mai evoluaţi, mai moderni decît gangsterii hlacis lui Frank al V-lea. La Oxford, Herbert învăţase că „idealuL e o stafie", iar în pensionul de domnişoare de la Montrcux Franziska devenise o erudită în arta amorului. Herbert mU gangsterul lumii noi, şantajistul necunoscut şi ingenios care­va lichida pe ucenicii tatălui său, ca şi pe Frank al V-lea a cărui moarle, atît de abil înscenată, trebuie să devină realitate. Prezenţa lui este superfluă.

Există în finalul piesei unele detalii de viaţă care atest finalitatea acestei satire groteşti, ce vizează un sistem cial bazat pe opresiune şi minciuni. Disperată, Otilia cere preşedintelui statului, a cărui amantă fusese în tinereţe, des-j chiderea unui proces împotriva băncii. Răspunsul &<:dstuj demnitar dintr-o lume cu instituţii aparent onorabile oata paralizant. Un proces este imposibil, ar însemna „să răstoarnă ordinea lumii".

XVI

Lecţia dură oferită de parabolă este şi aici provocatoare: ,,cinstea nu rentează", este falimentară.

Tributar lui Breeht în primul rînd prin tehnica de compo­ziţie a farsei tragice — similitudinile cu Opera de trei parale fiind evidente —, Diirrenmatt aduce şi în această piesă o notă originală incontestabilă. Şi dacă unele apropieri cu teatrul brechtian sînt mai frapante, ele nu trebuie, după părerea noastră, îa totdeauna explicate priotr-o filiaţie di­rectă, deoarece pentru ambii scriitori amintiţi influenţa teatrului elizabetan s-a dovedit a fi deosebit de fertilă.

O altă operă a scriitorului elveţian care pune probleme deosebit de acute pentru epoca noastră este comedia^.F'tsi-cienii. Friedrich Durrenmatt, criticul sever al diferitelor ci-cluri de civilizaţii care înrobesc fiinţa umană, va pune aici hl libertăţii în ^y-meni mult mai precişi, referindu-se l fţă d dul de utilizare

ia răspunderea morală a savanţilor faţă de modul de utilizare a propriilor descoperiri. Localizîndu-şi acţiunea operelor în epoci atît de diferite, Durrenmatt ancorează aici în ime­diata actualitate, pe care el însuşi a considerat-o de atîtea ori situată sub zodia bombei atomice, paradoxul existenţei ^omenirii fiind explicat de el tocmai prin teama de forţa des-tructivă a energiei atomice. "* ~ "~

Propunîndu-şi să respecte celebrei» unităţi clasice de loc, t'IULSLăESÎii¹ > P^e care le socoteşte un izvor de poezie, Frie--drich Durrenmatt realizează una dintre cele mai pasionante , -^ârabalealesale.vîn elegantul sanatoriu al cocoşatei domni­şoare Mathiide vor» Zahnd sînt internaţi trejji^ifiieni: Her-berţ_Greorg Beuuer, care se'credea Newton, Ernst Heinrich "Brnesti, care se credea Einstein, şi Johann Wilheim Mobius, singurul savant care nu se deghizează sub alt nume, el sim-boiizîndu-l de fapt pe învăţatul autentic.

„/..înlimnlător, sau poate nu chiar întîrnplător — ,ji£aair îează autorul — sînt toţi trei fizicienii, etici aici — adaugă el — se aplică Qrjnaipii umanitare: cei deoseamăsint tăiaţi împreună. Cei tr.ţisînt oameni solitari, retranşaţi în lumea, nă-scaiădin propria lor închipuire. Mas* o iau împreună, în

XVII

salon, după care discută o vreme despre ştiinţă, sau iac cu ochii aţintiţi in gol. Sint inofensivi, bieţi nebuni care-ţi inspiră milă, amabili, influenţabili, uşor de îngrijit şi nepre-tenţioşi".

Şi aici scriitorul creează situaţii decisive, un fel de mo­mente cheie, care'modifică traiectoria existenţei celor trei fizicieni, confruntîndu-i cu finalitatea lor atît de bine voa­lată. Cînd cortina se ridică, una dintre surorile care-i îngri­jeau pe fizicieni tocmai fusese strangulată de către Ernşt Jîe,inrich,Ernesţi. Cu trei luni înainte, o altă soră fusese,ucisă în acelaşi fel, de Herbert Georg Beutler. Prudenta doctoriţă Mathilde von Zahnd pune cele două „accidente" pe seama „modificării creierului In urma radioactivităţii". In realitate, cei trei fizicieni nebuni sînt nişte simulanţi abili, motivele intrării lor în ospiciu fiind foarte diferite. Cînd surorile ,care-i îngrijesc îşi dau seama de acest lucru, sînt ucise. Dialogul dintre Mobius, care joacă rolul nebunului furios 5n faţa familiei ce-î părăsise, şi sora Monica este elocvent:

„MOBIDS: Trebuia să le spun adevărul!

SORA MONICA: Bineînţeles!

MOBIUS: M-am enervat...

SORA MONICA: Te-ai prefăcut că te enervezi...

MOBIUS: De unde ştii? lini citeşti gindurile?

SORA MONICA: Te îngrijesc de doi ani.,.

(Mobius se plimbă de colo plnă colo, apoi se opreşte.) MOBIUS: Ei bine, recunosc că am făcut pe nebunul,:. SORA MONICA: De ce? MOBIUS: Ca să-mi pot lua adio de la soţie şi de la copii

pentru totdeauna!

SORA MONICA: în felul acesta oribil? MOBIUS: Era soluţia cea mai umană..."

Monica şi fizicianul Mobius refac inevitabil traiectoria celor două cupluri anterioare^ Prin iubire, Monica ajunge la adevăr. Din iubire şi responsabilitate faţă de ştiinţă, Mo­bius, cel claustrat voluntar în ospiciu, derutat fiind de efee-

xvm

tele nocive ale descoperirilor sale, ucide... Confruntată cu existenţa tragică, esenţa personajelor din Fizicienii se defi­neşte. Newton şi Einstein din sanatoriul domnişoarei doctor' von' Zahnd sînt în fond spioni care slujesc puteri diferite, puse în slujba unor principii aparent op'use.

'Disputat de cei doi fizicieni-spioni, în numele unor sco­puri diferite, Mobius ajunge la_ron^]u2iA-xă~ojiauă_2£ţiune pnnti'iij'rgHŞjoliiţiR rm-pstp posibilă. „Curios! spune Mobius. Fiecare preamăreşte o altă doctrină, dar realitatea pe care mi-o oferiţi e aceeaşi: captivitatea. Dacă-i aşa, prefer boAamucul,. Aici am, măcar siguranţa că nu voi deveni o unealta în mina

politicienilor."

O altă alternativă pentru Mobius deci nu există. Eroismul şi viclenia lui constau totodată în renunţare şi claustrarea .definitivă în ospiciu. Dacă morala lui G-aiileo Galilei, per­sonajul brechtlan, <5bnstă în viclenia de a transmite adevărul ştiinţific generaţiilor viitoare, penîru că ţjSrecfltcredea într-o etanouă, mai felicita, jjurrenma** "fo-nfivistul neîncrezător îa ameliorarea indivitlului şi a■——f— ,-retraggreaJn_^spj^iu^_auăg1xaiL.I^0C"unde omuî se simte lib.ee. „Ue-a făcut omenirea cu armele de care a dispus pină axum'~b Şlim prea bine; ce va face cu cele pe care i le pune la dispoziţie descoperirea mea, ne putem lesne ikchipui. Toate faptele mele le-am subordonat acestui raţionament.. " Dar iluzia libertăţii din ospiciu este şi ea repede anulată. Tainele celor trei.fizicieni sînt de multă vreme cunoscute. Ciudata doctoriţă von Zahnd, patroana ospiciului, intrase în posesia lor, şi fabricile sale transformau ideile lui Mobius îa crime împotriva umanităţii. Sacrificiul acestuia devine astfel inutil. Legile inflexibile alaunei lumi tiranice atieanti-zejfa& şi aici individul, redueîndu-i iniţiativa, libertatea/la o simplii tentativă absurdă, asemănătoare cu a miticului

^: in ultimele opere ale lui Dufrenmatt, implicaţiile pesi-Hilstegeneralizatoare sînt şi mai pronunţate. Aciii/.neă-Vega

■

■

n

XfK

este una dintre cele mai întunecate utopii literaro. Ea are imeîe asemănări cu utopiile în proză ale lui Fr. Werfel, ca de p na celor nenăscuţi, sau Frumoasa lume nouă a

lui A. îiuxîey.

Acţiu,:-.; Vega (de a ajunge cu -o navă cosmică în planeta Venus, în scopul realizării unui pact) are Joc 3a 300 de ani de la terminarea celui de-al doilea, război mondial. în cele trei secole de masive transformări, au rămas totuşi nişte constante la fel de grave. Diirrenmatt, filozoful sceptic al istoriei, proiectează asupra viitorului aceleaşi năzuinţe meschine de reîmpărţire a lumii, cunoscute şi în. vremea noastră. în nu­mele „Uniunii libere" (simbolul democraţiei occidentale este evident), Wood tratează cu cei de pe Venus, proscrişi poli­tici şi delicvenţi de drept comun, pentru a reveni pe pâmfnt. Dar, in pofida unor condiţii climaterice neprielnice, în pofida sărăciei, cei de pe Venus se simt total liberi şi nu acceptă să revină pe părnîntul ajuns un simbol al minciunii, al cabo­tinismului şi al totalei dezagregări morale. Nu-i sperie nici ameninţarea cu bomba atomică, nici moartea. Convorbirea dintre Wood — rjiinistr.il spaţiilor interplanetare — şi Bon-steltcn — reprezentări Iul celor de pe Venus, prieten şi coleg de şcoală al lui Wood — trădează două concepţii total dife­rite:

„WOOD: Rămîi cu bine...

BONSTETTEN: Poale vrei să spui tmori cu bina... Căci n-o

să putem feri vasul-spital de bombele tale. WOOD: Bonstetlen! Nu vom arunca nici un fel de bombf!

Povestea cu bombele n-a fost dccît o ameninţare, ftu vă

putem conslringe; actul ar fi inuman şi lipsit de raţiune.

îţi dau cuvînlul 'meu... EONSTETTEN: Degeaba.

.'D: Bonsletlen, nu sîat un ucigaş... BONSTETTEN: Nu eşti ucigaş, dar eşti pâmintean! N-ai

să renunţi tu alît de uşor la un lucru ia caic te gin,

de alila vreme.

XX

WOOD: îţi făgăduiesc că n-o să se iniimple nimic!

BONSTETTEN: Dcgeabst! N-ai să-ţi ţii făgăduiala! Misiu­nea cu care ai venit aici a dat greş. Acum., cit stai încă &e- vorbă cu mine, poale că într-adevăr ţi-e milă... Bar după ce te vei înapoia pe nava ta, locul milei ii va luat-

neîncrederea...

WOOD: îmi eşti prieten, Bonstelten! Nu pot ucide un prieten! BONSTETTEN: Cind nu vezi zvîrcolirile victimei, crima e cu

atll mai uşor de înfăptuit. Şi tu vei fi scutit de acest

spectacol!"

T&ama ilariantă că cei de pe Venus vor pactiza cu comu­niştii îl determină pe „amicalul şi milostivul" W^rood să-şi pună în aplicare planul criminal: „Aruncaţi bombele — po­runceşte el — şt aveţi grijă să le distribuiţi în mod egal pa întreaga planetă Venus!"

Utopia aceasta cu caracter parabolic este construită pe jcelaai laitmotiv: lîbartatea fiinţei umane şi capacitatea ei ie ameliorare. Proiectată în viitor, imaginea lumii rămîne Ia î&l de sumbră. Umorul negru al lui Swift pătrunde aici cu fineţe. Creat pe pămint, corsetul de fier care barează orice iibertate este extins şi pe alte planete. „Lumea liberă" a Occidentului este o cumplită minciună, ca şi „democraţia gangsterilor"; progresul uluitor al civilizaţiei nu ameliorează Tiiaţa umană. Iniţiativele neconformiste sint aneantizate de

moarte.

Daeă parabola despre neputinţa trăiniciei societăţii cu adevărat libere este proiectată în Acţiunea Vega în viitor, deaeroizarea unei lumi sclerozate şi incapabile de înfăptuirea unor mari năzuinţe este istoricizată în Hercules şi grajdurile lui Augia,s, fiind transpxisă într-un timp mitologic, fără con­tururi precise. în general însă, Friedrich Diirrenmatt, atunci cînd evită, formula clasică a operei de teatru, reduce conceptul de-timp la un simplu simbol. Hercules şi grajdurile lui Augias este un scenariu radiofonic, construit după criteriile teatrului epie. Polybios, secretarul lui Hercules, este povestitorul

i XXI

care anticipează. „După povestirea băirînului şi bunului Gus-tav Schwab, cea de-a cincea acţiune a lui- Hercules trebuie.eă fi fost pusă in slujba regelui Eurystheus, ea conslind in curăţirea grajdurilor lui Augias într-o singură zi. Desigur eă nu-mi va trece prin cap să povestesc ceva despre vreun poet german. Eu sînl grec, mă cheamă Polybios, ţi sînl originar din Sam'es-... Aşa că vă voi povesti despre poeţii neamului meu."

Interferenţa dintre alegorie şi parabolă se face şi aici vi­zibil simţită. Birocraţia democraţiei occidentale, incapabilă de înnoire, iese cu putere în lumină; Hercules, eroul naţional mult lăudat de poeţi, este sărac. Creditoxii îl urmăresc peste tot, iar elogiile unor literaţi ca Homer (rostit de el Komer) ise par prea scump plătite. Invitaţia lui Augias de a-i cu­răţa de gunoi ţara, deşi ruşinoasă, este acceptată, fiindcă e bine plătită. împiedicat însă de o sumedenie de comisii din acest „stat democratic" de a se apuca de treabă, eroul Eladei, încolţit de creditori, ajunge muritor de foame. Renunţând la acţiunile obşteşti care i-au adus glorie, Her­cules devine luptător de circ, dar şi aici eşuează, căci publi- • cui, saturat de faptele sale senzaţionale, se plictiseşte cum­plit; şi astfel, eroul grec ajunge să îndeplinească misiuni din ce îa ce moi degradante.

în vreme ce Brecht în Galileo Galilsi deplînge ţările care au nevoie de eroi, Friedrich DiirrenrnaU satirizează societa­tea în care eroismul este demonetizat, anulat prin naşterea unei lumi nereceptive la nou. în Hercules şi grajdurile Iui Augias mitologia constuue pentru scriitorul elveţian doar un pretext. Contemporaneitatea incapabilă de fapte mari şi generoase, care reduce dimensiunile eroului pînă la nean-tizarea totală, face destul de transparente aluziile la demo­craţia elveţiană, pe care scriitorul o supune unei severe ju­decăţi.

Itinerariul creaţiei dramatice a lui Diirrenmatt, de la Aţa e scris pînă la Fizicienii şi scenariile radiofonice cu bogate implicaţii satirice, pune în lumină capacitatea excepţională

^viitOare-

ROMUt, MUNTBANO

xxn

TABEL CRONOLOGIC

1921 în 5 ianuarie s-a născut Friedrich Durrenmat-t, la Konolfingen, în cantonul Berna, unde tatăl său era preot pTotestant.

1935 Familia s-a mutat la Berna, unde scriitorul şi-a făcut o parte din studii, la şcolile din lo­calitate.

1941 începe sa audieze cursuri de filozofie, litera­tură şi ştiinţele naturii la Berna şi Ziirich.

1946 Friedrich Durrenmatt se fixează la Nenenburg, începînd o viaţă de scriitor independesit ( trăieşte din veniturile aduse de publicarea operelor sale. în acest an îi apare drama Es steht geschrieben (Aşa e scris).

1947 Are loc, la Ziirich, premiera dramei Aşa escris.

1948 Are loc, la Basel, premiera dramei Der Blinda (Orbul).

1949 Este reprezentată comedia istorică Remulus der Grosse (Rorniilus cel Mare) intr-o pi iraă versiune. A doua versiune datează din 1G57.

XXV

1950 Apare Der Richter und sein Henker (Judecai torul şi călăul) — roman.

■1951■Apare Der Verdacht (Bănuiala).

1952 Are loc, la Miinchen, premiera operei Die Eke des Herrn Mississipi (Căsătoria domnului Mississipi).

1953 Are loc, la Miinchen, premiera comediei Eira Engel kornţnt nach Babylon (Un înger vine Im Babylon).

1954 Scriitorul realizează cele două scenarii radio­fonice deosebit de valoroase: Herkules undi der Stall des Augias (Hercules şi grajdul lim Augias) şi Das Unternehmen der Wega (Acţiu-.

'nea Ve.ga). în acelaşi an apare eseul Theaier-probleme (Probleme de teatru), în care scriito­rul îşi expune punctele de vedere despre arta dramatică.

1955 Apare Grieche suchl Griechin (Grec ca.ulâ gre-\ coaică), roman pe care autorul îl numeşte^ „comedie în proză".

1956 Are loc, la Ziirich, premiera comediei tragic Der Besuch der alten Dame (Vizita bătrînei doamne). în acelaşi an apare povestirea Die\ Panne (Pana de automobil).

1957 Autorul realizează scenariul radiofonic yiiul stunde im Spătherbst (Oră de seară în toamna] tlrzie).

1958 Apare romanul antipoliţist Das Versprechem

(Promisiunea).

1959 Are loc, la Ziirich, premiera farsei tragice Frank V (Frank al V-lea). în acelaşi an, scrii­torul ţine la Mannheim cunoscuta euvîntaie i despre Schiller. . ,

1961 Friedrich Diirrenmatt realizează scenariul de film Căsătoria domnului Mississipi. Se publică

. un volum- cu scenariile sale, radiofonice.

1962 Scrie scenariul radiofonic Die Panne (Pana de automobil), cu unele modificări faţă de

/■'■'^: nuvela cunoscută. ""'[•■' '

^v'; Are loc, la Zurich, premiera comediei Die

Physiker (Fizicienii). M63 Sorie comedia Hercules şi grajdul, lui Augias.

R. M.

XXVI