Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

Episodul 1 – KRANA

Episodul spiritual nr.1 o are ca eroină pe KRANA ZAKILI. Ea s-a născut în orăşelul Kolka, situat în nordul Letoniei şi al Peninsulei Slitere. Această peninsulă se află între Marea Baltică şi Golful Riga. Viaţa KRANEI s-a desfăşurat între anii 1891-1936. Părinţii ei, Kidnir (tatăl) şi Ruanne (mama), aveau doi copii. KRANA era cu 5 ani mai tânără decât fratele ei, Arkad.

Soţii Zakili erau bijutieri. Kidnir se ocupa cu achiziţia şi vânzarea mărfii, iar Ruanne confecţiona bijuterii destinate femeilor, meserie învăţată de la tatăl ei. Câştigurile obţinute de Kidnir erau suficiente pentru că familia să trăiască în mod satisfăcător. Copiii au fost trimişi la şcoala generală în Kolka, urmând ca mai departe să înveţe în Riga. Dorinţa de a-şi vedea copiii cu meserii bune i-a stimulat pe soţii Zakili să se gândească în mod serios la mutarea în Riga. Acest lucru s-a întâmplat după ce fata lor a absolvit liceul în acest oraş. Băiatul îşi terminase studiile la o şcoală navală şi rămăsese în casa din Kolka. În 1910, două evenimente importante le-au adus multă bucurie: KRANA intrase la facultatea de Medicină, iar părinţii se mutaseră alături de ea.

Oraşul Riga, fost centru al Ordinului Teuton, aparţinuse Poloniei (din anul 1561), apoi Suediei (din 1621) şi Rusiei (din 1710). În 1919, Riga a devenit capitala Republicii Letonia. Independenţa de stat a Letoniei s-a proclamat la 18 noiembrie 1918. Până atunci, ţara fusese o provincie a Imperiului Rus.

Eroina noastră, KRANA, şi-a terminat studiile universitare pe vreme de război. În 1914 izbucnise Primul Război Mondial. În 1915, trupele germane ocupaseră partea vestică a ţării, inclusiv oraşul Riga. După proclamarea independenţei, în 1918, Armata Roşie a ocupat Letonia, proclamând puterea sovietică. A urmat un război civil, încheiat în 1920 cu victoria armatei letone şi recunoaşterea independenţei ţării de către puterea sovietică.

Absolventă a facultăţii de Medicină în anul 1916, KRANA şi-a găsit un post de medic internist la unul din spitalele marelui oraş. Anul 1918 i-a adus KRANEI două mari bucurii: preluarea oraşului de către trupele guvernamentale şi căsătoria ei cu cercetătorul în biochimie Igor Saliakin. Se cunoscuseră în urmă cu 2 ani, când KRANA, abia sosită în spital, asistase neputincioasă la decesul soţiei lui Igor, provocat de pierderea unei sarcini. După tristul eveniment, Igor se prezentase de câteva ori la spital, din cauza unor crize de inimă. Bărbatul era originar din localitatea Ostrov (situată în vestul Rusiei), unde îi rămăseseră părinţii şi o soră. După absolvirea facultăţii de Biochimie din Riga, se căsătorise cu o profesoară, luând decizia de a rămâne definitiv în acest oraş.

Căsătoria KRANEI cu Igor a durat 18 ani, până în anul 1936, când moartea subită a femeii i-a despărţit pe vecie. Igor era doar cu 3 ani mai în vârstă decât KRANA, dar părea mult mai bătrân. Părul îi încărunţise după moartea primei soţii, iar la 30 de ani arăta de 45. La îmbătrânirea lui prematură contribuiseră şi obligaţiile de serviciu în fabrica de armament din afara oraşului. Programul de lucru se prelungea adeseori şi noaptea. Pericolul exploziilor exista permanent.

Şi KRANA lucra noaptea, de 2-3 ori pe săptămână, gărzile fiind obligatorii în spital. Viaţa lor de familie a fost liniştită şi echilibrată, fiecare văzându-şi de treburile sale. Cei doi soţi se întâlneau deseori numai noaptea sau numai ziua.

La 29 de ani, KRANA l-a născut pe micuţul Girden, în emoţiile cumplite ale soţului, care se temea pentru viaţa ei. Din fericire, KRANA nu a murit la naştere, ca prima lui soţie. Curajoasa mămică a supravieţuit şi celei de-a doua naşteri, survenită la vârsta de 31 de ani. Cel de-al doilea copilaş a fost o fetiţă, pe care au numit-o Serenka.

Ambii copii erau minori când necruţătoarea moarte le-a răpit mama, la doar 45 de ani. Serenka, la 14 ani, şi Girden, la 16 ani, au condus-o pe draga lor KRANA pe ultimul drum. Alături de ei, neconsolatul Igor îşi lua rămas bun de la cea de-a doua soţie, considerându-se un om fără noroc. O iubise nespus pe KRANA pentru frumuseţea chipului, a sufletului şi hărnicia ei deosebită. De multe ori se întrebase de unde îşi primea atâta putere trupul firav al soţiei lui. KRANA era micuţă de statură, slăbuţă şi delicată în gesturi. Deşi arăta a femeie fără vlagă, muncea zi şi noapte, cât era necesar pentru ca totul să fie în ordine acasă, iar la spital să nu se plângă nimeni de ea.

Mama ei, Ruanne, îşi lăsase soţul să vândă bijuterii, ea stând toată ziua în casa KRANEI, pentru a se ocupa de nepoţi. De la Ruanne învăţase KRANA să se comporte ca o femeie ce ţintea perfecţiunea în tot ceea ce făcea. Îndoliata bunică şi-a crescut mai departe nepoţii, luându-i în casa ei după decesul neaşteptat al KRANEI. Casa rămasă pustie în lipsa stăpânei şi programul prea lung de muncă al lui Igor i-au determinat pe bunici să îşi ia nepoţii în casa lor.

KRANA suferise un infarct, căzând pe treptele spitalului într-o dimineaţă, când se grăbea să ajungă acasă. Inima îi dădea semnale de alertă de câţiva ani, dar ea nu o luase în serios. Cardiologul spitalului o avertizase de multe ori, rugând-o să muncească mai puţin acasă, dacă la spital nu era posibil acest lucru. Neascultătoarea doctoriţă se sacrifica în continuare, dorind să facă totul perfect.

În ultimul an de viaţă, relaţia intimă cu Igor devenise aproape iluzorie. Se întâlneau rar în dormitor. Fiecare punea accentul pe îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, nu pe intimitatea de acasă. Igor îşi ducea traiul zilnic între casă şi fabrică, aflându-se mereu la un pas de moarte sau de puşcărie. De câte ori exploda ceva în fabrică, unii mureau, iar alţii luau calea închisorii. KRANA îi dusese grija soţului zi de zi şi noapte de noapte. Obsesia morţii o chinuise timp de câteva luni înaintea obştescului sfârşit. Se temuse să nu-l piardă pe Igor în urma vreunui accident, dar de fapt l-a părăsit chiar ea, plecând în mormânt.

Nina Petre
5 septembrie 2014