Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

Episodul 2 – ARTEMIOS

Am ajuns la episodul spiritual nr.2, al cărui erou este grecul ARTEMIOS DAVAKIS. El a trăit între anii 1800-1884. S-a născut în localitatea portuară Pireu. Părinţii lui, Iankos şi Markida, aveau trei copii. Băiatul, ARTEMIOS, era cu 4 ani mai mare decât sora lui Laurina. Fata cea mică, Teodora, avea cu 7 ani mai puţin decât Laurina. Familia trăia confortabil din veniturile de notar obţinute de Iankos. Markida, nevasta lui, fiică de preot ortodox, avea o credinţă fanatică în puterea Divinităţii Supreme. Şi-a dus copiii la biserică de cum i-a născut. S-a bucurat enorm când băiatul ei cel drag, ARTEMIOS, a dorit să plece la Atena pentru studii teologice.

Oraşul lor natal, Pireu, situat la 10 km distanţă de Atena, fusese distrus de mai multe ori în Antichitate, dar rămăsese un loc de escală importantă a traficului între Mediterana Occidentală, Istanbul şi Marea Neagră. În anul 1456, armatele turceşti au cucerit Atena, iar până în 1460 întreaga Grecie a căzut sub stăpânirea Imperiului Otoman. Atena, oraşul în care ARTEMIOS şi-a urmat studiile teologice, a lucrat ca preot şi a continuat să locuiască până la 70 de ani, a fost sediul unui ducat înainte de ocupaţia turcă. Rămas sub ocupaţie otomană până în secolul 19, oraşul a reprezentat unul dintre centrele mişcării de insurecţie naţională greacă. În septembrie 1834, Atena a fost proclamată capitala noului stat independent al Greciei.

În 1814, patrioţii greci se organizaseră în Eteria. Îndelungata rezistenţă antiotomană a poporului grec a culminat în anii 1821-1829 cu Războiul de eliberare naţională. Sub conducerea lui Alexandros Ipsilanti, conducătorul Eteriei, Grecia s-a revoltat împotriva stăpânirii otomane, fiind susţinută de voluntari din întreaga Europă. Prin Tratatul de la Adrianopol (1829), Imperiul Otoman a recunoscut independenţa Greciei. La 7 mai 1832, ţara a devenit un regat independent cu o monarhie ereditară. Primul monarh, aparţinând dinastiei de Bavaria, a fost regele Otto (Friederich Ludwig) I de Wittelsbach (1833-1862). Acesta a rămas străin de ţară şi a fost îndepărtat de militari. Între 1863 şi 1913 a domnit regele George (Georgios) I, din dinastia Glucksburg.

Angajat ca preot la 20 de ani, în 1820, la o biserică ortodoxă din Atena, ARTEMIOS Davakis era deja căsătorit cu draga lui Lerida, o fată pe care şi-o dorise foarte mult. Căsătorită la 17 ani, Lerida s-a chinuit cu pierderea unor sarcini până când ultima dintre ele i-a pus capăt vieţii. Avea doar 26 de ani când soţul ei i-a ţinut slujba de înmormântare. Distrus de durere după pierderea soţiei, ARTEMIOS a reuşit abia la 32 de ani (în 1832) să îşi refacă viaţa de familie.

Odată cu alungarea turcilor din ţară, scăpase şi el de nenumărate griji. Fusese puternic angrenat în activitatea organizaţiei patriotice Eteria. Bucurându-se de protecţia hainelor de preot şi de respectul autorităţilor turce, ARTEMIOS le-a acordat luptătorilor din Rezistenţa antiotomană ajutoare importante în bani, alimente şi haine. Mai mult chiar, având o casă la marginea oraşului, rămasă de la părinţii Leridei, o transformase în loc de întâlniri conspirative. Nelocuind acolo, se prefăcea că nu ştie ce se întâmplă pe vreme de noapte în acea clădire. Oricând putea fi găsit, noaptea, în casa parohială dacă militarii turci erau trimişi să îl verifice.

În anul restabilirii monarhiei, a decis să îşi reia viaţa de bărbat căsătorit. Pusese ochii pe Aurelia, fiica de 19 ani a unui judecător din Atena, credincioasă consecventă, prezentă săptămânal în biserica lui. Cu Aurelia a dus o viaţă liniştită şi plină de satisfacţii. Fata lor, Dikeria, născută de mama ei la 21 de ani, a crescut uimitor de frumos, devenind suplă, elegantă, distinsă la vorbă şi în gesturi. Au măritat-o la 18 ani cu un avocat vestit din Atena. Fiul lor, Nestor, născut când sora lui avea 6 ani, a învăţat mult până când a reuşit să practice meseria de medic.

Plin de mândrie pentru reuşitele copiilor săi, ARTEMIOS s-a retras la 70 de ani în vechea casă a părinţilor din Pireu. Casa renovată şi grădina îngrijită au reprezentat un colţ de rai pentru bătrânul preot. Şi-a petrecut ultimii ani din viaţă citind şi scriindu-şi amintirile în preţioasa lui bibliotecă. Obişnuia să îşi controleze zilnic curtea şi grădina, pentru ca plantele lui să crească sănătoase. Alături de casă avea un şopron amenajat ca atelier de pictură. Acolo stătea ziua ore întregi, redând pe cartoane şi pânze imaginile vapoarelor din port şi din largul mării. Nu avusese niciodată ocazia să călătorească pe mare. Deseori, copiii şi nepoţii soseau din Atena pentru a-l vedea.

Împlinise 84 de ani, când o viroză respiratorie adusă în oraş de marinari l-a lovit şi pe el. Nu ştia cine îl îmbolnăvise dintre prietenii şi rudele care îl vizitaseră zilnic. Plămânii lui, afectaţi de toxicitatea vopselelor folosite în pictură, nu reuşiseră să reziste asaltului periculoasei maladii. S-a stins noaptea, cu febră mare, ca un pui de găină pus la frigare.

Nina Petre
3 octombrie 2014