| 22. Ţăranul şi morarul
A iesit din iarnă ţăranul, a scăpat de cojoace. În crăng cănta pasărea, de înverzeau sălciile.
S-a uitat peste gard ţăranul şi 1-a zărit pe morar. Acela umbla necăjit, încât nu auzea şi nu vedea nimic. Cum să-1 bucure ţăranul?
- Bre omule! Aseară a venit un vânt şi ţi-a luat moara.
Din mohorât cum era, morarul s-a facut pământiu la faţă. Când a cătat în jur, i s-a descreţit fruntea. Moara lui stătea neclintită şi i se învârteau aripile.
Ca să nu-i rămână dator cu o păcăleală, morarul se gîndeşte şi-i zice ţăranului:
- Mata păndeşti gospodăria altuia, da singur nu ştii că lupul ţi-a mâncat
oile.
Înspăimântat, ţăranul fuga cu puşca pe toloacă. Ce i se arată înaintea ochilor? Bîrsanele lui păşteau iarbă. Mieii căutau cu botul ugerul mamei şi dădeau din codiţe.
Iar obiceiul de a speria de 1 aprilie omul cu o păcăleală, ca apoi acela să se bucure, că n-a păţit nimic, s-a împrăştiat şi prin alte sate.
(179 cuvinte) (dupa V. Prohin)
Dostları ilə paylaş: | 
