Збірник диктантів для державної підсумкової атестації з молдовської мови для загальноосвітніх навчальних закладах з навчанням молдовською мовою
Yüklə 142,76 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Se stabileşte următorul volum pentru dictări
- Nota, puncte Numărul de greşeli
- 4. Acest livădar grijuliu
- 5. Instumentele muzicale populare moldoveneşti
- 7. Academia Kievo-Movileană
- 8 . Rana din suflet
- 9. Vremea marilor arşiţi...
- 19. Necunoscuta
- 20. Capul lui Moţoc vrem
- 23 . Casa părintească
- 25. Cele două cetăţi ale Moldovei
- 26. Fata moşneagului şi nucul din grădină
- 28. A ne cunoaşte istoria este o datorie
- 30. Gînduri de primăvară
|
Л. І. Фєтєску, В. В. Кьося Збірник диктантів для державної підсумкової атестації з молдовської мови для загальноосвітніх навчальних закладах з навчанням молдовською мовою 9 КЛАС 2014 Рекомендовано Міністерством освіти і науки України (наказ від(наказ від 27.12.2013 № 1844) Збірник диктантів для державної підсумкової атестації з молдовської мови для загальноосвітніх навчальних закладах з навчанням молдовською мовою. 9 клас / Укладачі: Фєтєску Л. І., Кьося В. В. PREFAŢĂ Culegerea conţine texte pentru realizarea dictărilor de control la limba moldovenească în timpul atestării finale de stat în clasa a 9-a în instituţiile de învăţămînt general din Ucraina cu limba de predare moldovenească. În culegere au fost selectate texte conform cerinţelor programei şcolare pentru şcolile de 11 ani. Textele propuse sînt fragmente din opere diverse ca stil: artistice, publicistice şi ştiinţifice. Corespund vîrstei elevilor. Materialul selectat poartă un caracter educativ şi corespunde necesităţilor liniei socioculturale a programei de limba moldovenească în clasa a 9-a în vigoare. Se stabileşte următorul volum pentru dictări
Dictărea de control se înfăptuieşte după metodica tradiţională. Cu ajutorul ei se controlează: la ortografie – însuşirea cuvintelor cu ortograme care pot fi controlate şi care nu pot fi controlate; capacitatea de a scrie corect cuvintele cu ortogramele studiate; la punctuaţie – capacitatea de a pune corect semnele de punctuaţie conform regulilor de punctuaţie învăţate. La verificarea dictărilor se iau în considerare următoarele criterii: – dacă au fost studiate ortogramele sau punctogramele propuse în dictare în momentul scrierii ei; – diferenţierea greşelilor în greşeli grave şi mai puţin grave; – greşeli care se repetă şi care nu se repetă, greşeli de acelaşi tip şi greşeli de tip diferit; – deosebirea greşelilor ortografice şi factice; – deosebirea greşelilor ortografice şi gramaticale. Greşeli ortografice grave se consideră: – scrierea incorectă a unei litere sau a unui grup de litere în cuvînt (radical, prefix, sufix); – scrierea incorectă a două cuvinte (împreună, separat, prin cratimă); – scrierea corectă a formei cuvîntului (desinenţele); –scrierea corectă cu litera majusculă sau minusculă a unor categorii de cuvinte; – scrierea abreviată incorectă a unor categorii de cuvinte. Greşeli de punctuaţie se consideră: – lipsa semnelor de punctuaţie necesare; – utilizarea semnelor de punctuaţie de prisos; – înlocuirea nejustificată a unor semne de punctuaţie prin altele. Greşeli mai puţin grave se consideră: – înlocuirea unei litere prin alta, fără ca aceasta să fie preconizată de o ortogramă sau alta; – omiterea unor semne de punctuaţie, care de regulă, se utilizează în cuplu (ghilimelele, virgulele etc.); – scrierea incorectă a cuvintelor ce fac excepţie de la regula generală; – greşelile atestate în diferite cuvinte, însă care se referă la una şi aceeaşi regulă ortografică, sînt considerate de acelaşi tip şi, deşi se corectează de fiecare dată, la evidenţă se ia în considerare drept una: ortografia pronumelor ce preced verbele de la perfectul compus, ortografia desinenţei imperfectului etc.; – două greşeli mai puţin grave echivalează cu una gravă; – dacă lucrarea conţine multiple rectificări, ceea ce dovedeşte nesiguranţa şcolarului privind scrierea ortogramei sau punctogramei concrete, nota va fi micşorată cu un punct; – cînd în locul unui semn este întrebuinţat altul; – scrierea împreună şi separat a prefixelor în adverbele formate din substantive cu prepoziţii; – scrierea cu majuculă în denumirea din cuvinte compuse; – omiterea unui semn de unire ori despărţire sau încălcarea succesivităţii şi consecvenţei acestora. La greşeli de acelaşi tip se atestă greşelile care se referă la aceeaşi regulă, în cuvinte diferite, se consideră greşeli aparte. Primele trei greşeli de acelaşi tip se socot ca o singură greşeală, fiecare următoare greşealăla evidenţă se ia în considerare ca una aparte. La greşelile care se repetă în unul şi acelaşi cuvînt din dictare de cîteva ori se consideră o singură greşeală. Se corectează, dar nu se iau în considerare: – greşelile la regulile, care n-au fost studiate în programa şcolară; – greşelile care în momentul scrierii dictării n-au fost studiate; – greşelile în cuvintele cu inscripţii care nu pot fi controlate, asupra cărora nu s-a lucrat; – greşelile care s-au constatat în transmiterea punctuaţiei de autor. Însă dacă în dictare au fost comise mai mult de cinci rectificări nota se micşorează cu un punct. Verificînd dictările de control profesorul se va conduce de următoarele criterii de apreciere a cunoştinţelor elevilor claselor a 9-a la ortografie şi punctuaţie:
Culegerea de dictări este menită verificării, evaluării competenţelor ortografice şi de punctuaţie ale elevilor şi poate fi folosită drept material didactic pentru petrecerea lucrărilor de control semestriale. În textele dictărilor de contol semestriale pot fi incluse numai ortogramele şi punctogramele studiate şi consolidate suficient pe parcursul temelor precedente. În cazul cînd dictarea de control semestrială este însoţită de o însărcinare suplimentară, volumul va fi micşorat respectiv cu 10-15 cuvinte. 1. Pacea Picasso, cînd a vrut să întruchipeze pacea, a întruchipat-o într-un hulub alb în plină acţiune nu ca pe o constatare, ci ca pe-o nemărginire în toate cele patru puncte cardinale ale pămîntului. Culoarea hulubului – albă. Simbol al curăţeniei sufleteşti, al liniştii omeneşti, al încrederii în lumină, în frumos. Hulubul lui Picasso e ca toţi hulubii. Pare că numai ce s-a aşezat pe pămînt. A coborît din zbor. Dar îl deosebeşte de ceilalţi ochiul de veghe. O linişte neliniştită. Dacă ai încerca să traduci în cuvinte privirea hulubului, ai constata cu uimire că preîntîmpină: „Oameni, fiţi vigilenţi!” Sau fiţi veghetori: e una şi aceeaşi. Şi miracolul hulubului alb e tot mai mare. Pacea are toate culorile posibile – de la verdele deschis al coltelui pornit spre a face rod pînă la albul imaculat al zăpezilor depuse peste tihna pămîntului. De aceea pacea ar trebui să fie scrisă totdeauna cu majusculă. (150 cuvinte) (După Victor Teleucă)
Asupra tututor acestora s-a atentat de multe ori, uneori chiar cu lovituri de moarte, dar ceea ce-i veşnic nu poţi nimici. A mai rămas. A rămas cea mai de preţ parte a sufletului care abia mai suflă- limba, a mai rămas din valul curat al melosului de suflet , din belşugul sufletului. Şi numai îngrijind toate acestea, valorificîndu-le zi de zi, an de an, veac de veac, acceptînd sufletul pămîntului, vom obţine un pic de vîrf ce ne prezintă, ce ne face să fim cunoscuţi şi recunoscuţi în lume, adică: teatrul nostru naţional, baletul nostru naţional şi celelalte valori spirituale înţelese, acceptate şi recunoscute de-o lume, dar create numai de sufletul nostru. (160 cuvinte) (S. Ghimpu)
Prelucrarea artistică a lemnului este larg răspîndită în decorul locuinţelor moldovenilor. În raioanele din centrul Moldovei, bogate în păduri, un loc important în înfrumuseţarea caselor îl ocupă crestăturile în lemn. Porţile întotdeauna au suscitat marea grijă a meşterilor decoratori. Poarta are un acoperiş în două ape încununat cu o creastă împodobită cu crestături în jur. Cîmpul părţii inferioare a porţii conţine ornamente aplicate de diferite genuri. În arhitectura din nordul şi centrul Moldovei se foloseşte pe larg elementul numit horboţică, în care predomină motivele geometrice. Motivele de bază în prelucrarea lemnului sînt vazoanele cu flori, semnele solare, figurile de cai, lei, păsări ş.a. O mai mare varietate a motivelor ornamentale se găseşte în zona de sud a Moldovei. Trăsătura distinctă în arta lemnului din aceste raioane este culoarea: pe fonul albastru se aplică componente tăiate separat şi colorate în diferite culori. Sînt originale mesele şi scaunele din secolele XVII-XIX. Pînă în prezent şi-au păstrat însemnătatea policioarele şi dulăpioarele pentru bucătărie. (170 cuvinte) (După „Literatura şi Arta”)
Şcoala devine a doua casă părintească pentru copil, iar învăţătorul e sfetnicul lui. Învăţătorul e ca un livădar iscusit, care, în afară de cunoştinţe, altoieşte în sufletul unui tînăr lăstarul dragostei de meleag natal. E greu a creşte un pom, a înălţa o clădire. E şi mai greu a creşte şi a educa un om adevărat. Iată de ce răspunderea învăţătorului în faţa societăţii e mare, iată de ce numele de învăţător se bucură de stima tuturor oamenilor. Fiecare dintre noi poartă prin ani calităţile sufleteşti ale învăţătorului său iubit şi le transmite ca pe o ştafetă urmaşilor săi. Învăţătorul e acea călăuză de credinţă, care pentru prima dată deschide cartea în faţa copilului, îl cheamă şi-l însoţeşte în lumea miraculoasă a cărţii. (152 cuvinte) (După Andrei Lupan) 5. Instumentele muzicale populare moldoveneşti Instumentele muzicale populare moldoveneşti sînt cofecţionate de meşteri sau interpreţi populari. Pe parcursul istoriei ele au circulat în practica muzicală a poporului moldovenesc, iar prin intermediul lor se transmite specificul muzicii populare. Datează din cele mai vechi timpuri şi au fost perfecţionate în decursul veacurilor. Ovidius scrie despre nai ale cărui tuburi erau unite cu răşină. În eposul moldovenesc (balada „Mioriţa”) se întîlnesc denumiri de instrumente muzicale, menţionîndu-se că ciobanul ascultă cîntarea fluierului şi după moarte. Cronicaii G. Ureche, M. Costin amintesc de unele instumente muzicale, ce au circulat în Moldova feudală. Clasicii literaturii moldoveneşti A. Hîjdău, C. Negruzzi, A. Russo, V. Alecsandri, A. Mateevici descriu în operele lor instumentele muzicale populare. Actualmente s-a realizat perfecţionarea multor instrumente. După sursa lor sonoră, instumentele muzicale populare moldoveneşti pot fi clasificate în trei grupe: instrumente de percuţie, de suflat şi cu coarde. Un grup aparte îl formează pseudoinstrumentele: frunza, solzul de peşte, zurgălăii. În practica muzicală contemporană, sînt considerate populare şi astfel de instrumente ca: acordeonul, clarinetul, trompeta, viola, contrabasul. (171cuvinte) (După „Vreau să ştiu”) 6. Patria Patria este lumina ce ne încîntă ochii, un cuvînt dulce, un zvon auzit oriunde ai fi. Ea e mama cu sufletul ei mare şi casa unde ai crescut, pămîntul unde ai călcat la bucurie şi tristeţe. Patria e blîndă şi bogată, dulce, luminoasă şi înfloritoare, precum un trandafir îmbobocit, e aducerea aminte de copilărie, locul unde am iubit şi am fost iubiţi, e aerul ce ne alintă la fiecare răsuflare. Patria e glorioasă, mîndră de copiii ei. Frumuseţea ochilor trebuie s-o priveşti, depărtarea drumului s-o simţi în adîncul inimii. Anume acea dragoste ce s-a născut din freamătul stejarilor şi a căpătat tăria lor, a devenit gingaşă ca murmurul izvorului şi duioasă asemei cîntecului păsărilor. Profundă ca taina codrilor, ea s-a plăsmuit din străvechi legende şi cîntece haiduceşti, din dorul de libertate şi din clocotul de mînie al răzbunătorilor poporului. Această dragoste e în stare să mişte munţi din loc, să unească mări cu-ale lor ape şi să aducă fericire oamenilor. (160cuvinte) (Georghe Meniuc)
Programul de studiu al Academiei Kievo-Movileană (limbile şi literaturile vechi şi noi, istoria, geografia, filozofia, teologia, matematica, fizica, astronomia, arhitectura, medicina ş.a.) era organizat după sistemul învăţămîntului din universităţile apusene. Mulţi absolvenţi ai Academiei Kievo-Movilene au devenit ilustre personalităţi de cultură, savanţi, militanţi pe tărîm obştesc. După modelul şi cu sprijinul Academiei Kievo-Movilene se înfiinţează la Iaşi Colegiul slavo-greco-latin (1640) cu sediul la biserica Trei Ierarhi. Academia Kievo-Movileană şi-a început activitatea în 1817. În locul ei a luat fiinţă Academia teologică, unde a învăţat şi poetul moldovan A. Mateevici. (160 cuvinte) (După „Literatura şi Arta Moldovei”)
Mîndria lui Ştefan cel Mare erau cetăţile ţării, pe care le întări sau ridică din nou. Ele se întindeau ca nişte ziduri de apărare de-a lungul hotarelor Moldovei. O preocupare a bătrînului voievod din ultimii ani de viaţă era ca tronul ţării să rămînă pe mîini sigure....
E amiază. Soarele încremenit pe cer frige şi arde. Aerul înfierbîntat pînă la 50 de grade e dens ca fumul. Valuri-valuri se scurg spre orizont. Nici un semn de viaţă. Nici o mişcare. Pînă şi păsările nu mai zboară. Stau ascunse la umbra arborilor, înfoindu-şi penele şi deschizînd larg ciocurile, dormitează pe leagănul crengilor. Moţăie în tihnă. Din cînd în cînd, pentru a demonstra că încă n-au murit, deschid ba un ochi, ba altul. Arşiţa e nemaipomenită. Pe aşa timp nu le mai arde de cîntec. Pe neaşteptate, însă, apare ba un fluture, ba un calul-popii. Zboară în cercuri- cercuri de parcă-s ameţiţi. Dar nici ei nu îndrăznesc să rămînă mult în cuptorul incandescent al aerului. După două-trei viraje chitesc o floare sau o frunză şi, făcîndu-şi vînt cu aripioarele obosite, ţuşti!.. sub o frunză sau sub petalele florii. O clipă nu-i mai vezi. Parcă i-a înghiţit verdele din jur. Dar asta numai pentru o clipă, pentru că, din cînd în cînd, căpuşoarele lor mai apar din ascunziş. Рrivesc-privesc şi apoi dispar din nou. Parcă s-ar juca cu cineva…
Acelaşi poem turc fatih-name descrie şi Cetatea Albă, fără să facă economie de comparaţii poetice: "Aceasta, prin aşezarea ei, prin înălţimea meterezelor sale şi prin tăria temeliilor, întrece asemuirea cu însăşi bolta Saturnului, ba chiar cu cele şapte ceruri. În străfundurile şanţurilor ei, oricît de adînc s-ar strădui să pogoare gîndul, nu ar da de fund". Cetatea Albă şi Chilia erau punctele comerciale, care legau Orientul de restul Europei…
Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Dar anume defectele ne fac viaţa interesantă şi ne „răsplătesc" atât de mult! Trebuie să acceptăm fiecare persoană aşa cum este şi să descoperim ce este bun în ea. Crăpătura vasului nu înseamnă neapărat un neajuns, ci o provocare de a găsi în fiecare dintre noi lucrurile care-1 pot pune în valoare!...
Filipaş zice: - Măi, da ce-ar fi să fac eu un hulub de hîrtie, să mă sui cu dînsul pe nucul cela din vîrful dealului şi să-i dau drumul. Băieţii zic: -Ar fi straşnic. Filipaş rîde de isprava pe care ar pune-o la cale şi zice: Măi, da ce-ar fi, dacă vîntul ar lua hulubul cela al meu pe dedesubt şi l-ar tot duce pînă hăt în mijlocul pădurii. Băieţii zic: -Ar fi grozav. Filipaş se mai bucură o dată, după care zice: -Apoi ce-ar fi, dacă ar nimeri hulubul cela al meu în cuibar la nişte hulubi săllbatici, iar hulubii ceia sălbatici, după ce 1-ar purta prin musafirie de la unul la altul, i-ar face şi lui acolo un cuibăraş. Băieţii zic: -Ar fi nemaipomenit. Filipaş îşi scarpină ceafa şi zice: -Măi, şi apoi ce-ar spune lumea, dacă hulubul cela al meu ar scoate pui, tot de hîrtie, şi ar veni într-o zi să zboare peste satul nostru — hulubul cu tot cu hulubaşi...
— Aşa ninsoare mai rar, ziceau bătrînii, aşa ninsoare îţi vine o dată în viaţă, atunci cînd îţi vine... (164 cuvinte) (Ion Druţă) 14. Nopţile de vară Vreo jumătate de vară au tot alergat nopţile calde şi senine după un băietan smoliţel, dar era hîtru ştrengarul şi nu se lăsa prins. Nu-1 ademenea deloc bezna senină în care nu poţi trage o brazdă, nu poţi ieşi la seceriş. Harnic şi strîngător, avea el de acum socotelile lui cu lumea, era gata în orice clipă să se încaiere pentru haturi, cu toate că nici pămîntul lui şi nici, fireşte, haturi încă nu avea. Era mîndru, era mintios, şi tocmai atunci cînd se simţea pe deplin izbăvit de vicleşugul nopţilor, atunci, cînd începuse a-i lua peste picior pe cei păţiţi, atunci a păţit-o şi el. Ce are a face cum a fost? Foarte simplu şi foarte complicat cum se întîmplă mai totdeauna. Nopţile senine şi calde de vară l-au încurcat într-o mie de nimicuri, i-au sucit şi răsucit minţile, tipărindu-i o palmă pe umăr atunci cînd era limpede că nu mai scapă… (159 cuvinte) (Ion Druţă) 15. Cel mai preţios dar Odată, foarte demult, împărăteasa Elena conducea un mic regat. Nu avea copii şi era ultima moştenitoare a tronului regal. Dorea să înfieze un copil. - Cred că Dumnezeu mă va ajuta să găsec un copil care ar conduce această împărăţie, se gîndi ea. Apoi dădu sfoară în ţară că e în căutarea unui copil care va fi conducătorul ţării şi că toţi copiii sînt chemaţi la palat, dar fiecare să aducă împărătesei cel mai preţios dar pe care îl are. În ziua hotărîtă, au sosit la castel sute de băieţi, fete. Împărătesei i s-au oferit flori rare, bijuterii, loturi de pămînt şi tot felul de lucruri. Se făcu tîrziu şi împărăteasa spuse: Acesta e ultimul copil pe care-l voi primi. În sala mare intră o fetiţă şi-i spuse: -Îţi pun la picioare o viaţă şi o inimă plină de dragoste. -Ridică-te, copila mea, îi vorbi împărăteasa. Viaţa şi inima plină de dragoste sînt necesare pentru a conduce a noastră ţară. Tu vei fi fiica mea şi moştenitoarea tronului regal…
Ştefan s-a uitat cu luare aminte la localitatea spre care-l ducea drumul. Din depărtare se vedeau bine casele de piatră galbenă. Femeile au avut grijă să dea cu boia albastră pervazurile ferestrelor, aşa cum era obiceiul prin partea locului. A doua zi era doar paştele. Privirea lui Ştefan a lunecat în ailta parte, s-a oprit pe crengile de lîngă moară. Iar sprîncenele i s-au încruntat. Ochii i-au scînteiat. Şi, dacă cineva i-ar fi putut citi în ochi gîndurile în clipa aceea, ar fi aflat, odată cu pricina încruntării, o bună bucată din viaţa lui Ştefan. Dezlipind ciubotele de lutul cleios, drumeţul a pornit cătinel mai departe. El nu se grăbea, cu toate că tîrguşorul înspre care-şi ţinea calea era locul lui de naştere, leagănul copilăriei sale. El nu se grăbea, fiindcă tîrguşorul acesta mai era şi locul suferinţelor lui...
S-au îmbrăţişat. S-au uitat cu luare aminte unul în faţa altuia. Cătăturile lor au vorbit mai mult decît ar putea spune o convorbire îndelungată. Aşa vorbesc întîlnindu-se privirile a doi oameni care se iubesc, aşa se pătrund şi se contopesc într-o clipă ochii a doi oameni ale căror gînduri şi dorinţe sînt la fel. S-au aşezat pe laiţa de lîngă fereastră. Tăceau. Apoi de odată:
care-şi ridica de după acoperişul morii crengile noduroase.
(161 cuvinte) (Emilian Bucov) 18. Sfîntul Nicolae În ziua Sfîntului Nicolae toţi copiii aşteaptă darurile pe care el le aduce pe căi nevăzute. Moş Nicolae este foarte bătrîn. El s-a născut cu multe sute de ani în urmă într-o familie de oameni credincioşi. Toată copilăria şi-a petrecut-o alături de părinţii lui, pe care nu i-a supărat niciodată. După moartea părinţilor, el, de-acum preot fiind, a împărţit toată averea săracilor şi nevoiaşilor. Se spune că, ştiind necazul unei familii nevoiaşe cu trei fete, într-o noapte, pe ascuns, Sfîntul Ierarh Nicolae a strecurat prin fereastra deschisă trei pungi cu galbeni. De atunci Sfîntul Nicolae a rămas şi este şi azi prietenul, ocrotitorul şi binefăcătorul copiilor. În fiecare an la 6 (19) decembrie copiii aşteaptă să găsească în ghetuţe daruri de la Moş Nicolae, care nu uită să mai pună în ghetuţe şi cîte o vărguţă de alun pentru cei nu prea ascultători şi-i aşteaptă pînă la anul următor să se facă silitori şi cuminţi. În această zi Nicuşorii şi Nicoletele îşi serbează ziua onomastică, adică, ziua numelui… (169 cuvinte) (Din presă) 19. Necunoscuta Cristina ieşi pe strada Karl Iohan, lîngă palatul regal. Amurgise şi ploaia se porni, răpăind tumultuoasă. Cristina, după ce se trezi în dreptul primului gang, nu mai ştia încotro să meargă mai departe. Se dezlănţuiră vuiete adînci, ploaia primăvăratică turna cu nemiluita. Cerul se întunecă, se posomorî în întregime, iar în aer se lăsă frigul. Brazii veşnic liniştiţi, molifţii înalţi tremurau în vîrfuri. Din largurile mării izbucnise un vînt puternic, însoţit în calea sa de-o larmă năvalnică şi profundă. Dar iată o cariolă se opri la colţ. „Am şi eu un pic de noroc, vrasăzică", se gîndi Cristina, înseninîndu-se dintr-o dată. Bătrînul birjar întoarse capul, auzind-o cum se apropie. Se vede, era o fire tăcută, iar Cristina, urcîndu-se în cariolă, nu spuse nici ea nimic, se adînci în gîndurile ei. Se simţea obosită şi slabă, rebegită de frig şi plină de zbucium.
Bătrînul se înturnă pe capră, lăsînd calul să meargă la pas... (169 cuvinte) (Georghe Meniuc) 20. Capul lui Moţoc vrem În adevăr, ostaşii nemaiîmpotrivindu-se, norodul începuse a se căţăra pe ziduri de unde striga în gura mare: „Să ne deie pre Moţoc! Capul lui Moţoc vrem!”
(172 cuvinte) (Constantin Negruzzi) 21. Destinul şi timpul Universul unui mare artist este întotdeauna dualist. Fiind un ales al destinului, el pluteşte în înălţimi celeste, aidoma geniului său, şi în acelaşi timp, în viaţa de toate zilele, este un om între oameni. Această inevitabilă dedublare este uneori chinuitoare. Cum de reuşeşte Maria Bieşu să rămînă în perfectă armonie cu ea însăşi, cu oamenii din jur? De la părinţi a moştenit dragostea de muncă, responsabilitatea pentru lucrul făcut, credinţa în idealurile creştine şi eterne de bine, dreptate, onestitate. Cîte fapte bune a făcut ea pentru semenii săi! Timp îndelungat primadona Maria Bieşu şi-a transferat salariul în Fondul Păcii. A prezentat concerte fără să pretindă vreo recompensă. Asemenea sacrificii le-a considerat fericirea întregii vieţi. Maria Bieşu este o personalitate eminentă a culturii naţionale din Republica Moldova. Dacă pentru întreaga lume Maria Bieşu este posesoarea uneia dintre cele mai strălucite voci din istoria artei vocale, pentru Moldova ea este şi întotdeauna va fi cea mai iubită fiică, pe care moldovenii o vor păstra cu sfinţenie în inimile şi sufletele lor.
A iesit din iarnă ţăranul, a scăpat de cojoace. În crăng cănta pasărea, de înverzeau sălciile. S-a uitat peste gard ţăranul şi 1-a zărit pe morar. Acela umbla necăjit, încât nu auzea şi nu vedea nimic. Cum să-1 bucure ţăranul? - Bre omule! Aseară a venit un vânt şi ţi-a luat moara. Din mohorât cum era, morarul s-a facut pământiu la faţă. Când a cătat în jur, i s-a descreţit fruntea. Moara lui stătea neclintită şi i se învârteau aripile. Ca să nu-i rămână dator cu o păcăleală, morarul se gîndeşte şi-i zice ţăranului: - Mata păndeşti gospodăria altuia, da singur nu ştii că lupul ţi-a mâncat
Înspăimântat, ţăranul fuga cu puşca pe toloacă. Ce i se arată înaintea ochilor? Bîrsanele lui păşteau iarbă. Mieii căutau cu botul ugerul mamei şi dădeau din codiţe. Iar obiceiul de a speria de 1 aprilie omul cu o păcăleală, ca apoi acela să se bucure, că n-a păţit nimic, s-a împrăştiat şi prin alte sate. (179 cuvinte) (dupa V. Prohin) 23. Casa părintească Ea, casa părintească, e pentru mine – ca şi pntru toţi ceilalţi – primul microunivers în care am descoperit noţiunile dintîi ale vieţii. A fost şi rămîne prima noastră şcoală, care se numeşte atît de simplu şi de cuprinzător „Cei şapte ani de acasă”. Ea rămîne spre a ne fi o universitate a copilăriei, a primilor paşi spre dramaticele trăiri de mai tîrziu... Şi mai este încă ceva, poate cel mai important. Casa părintească dă prima noţiune de patern, adică este un început de Patrie! Ea, casa părintească, străjuită întotdeauna – fie de un nuc la prag, fie de un salcîm la poartă, fie de un tei la fereastră, – dar veghează, are grijă întotdeauna atît de respiraţia fierbinte şi octotitoare a mamei, cît şi de grijile nesfîrşite ale tatei... Către acest univers patern, către acest început de Patrie paşii noştri au alergat întotdeauna mai nerăbdători pe drum, inima noastră a avut bătăile cele mai înfierbîntate de dor etern: „Ce faci, mamă, ce faci, tată, ce faci, casă-ndepărtată?” (160 cuvinte) (După A. Ciocanu.)
De aceea domnul Trandafir al nostru a rămas foarte mirat cînd, într-un rînd, în cei din urmă ani de dăscălie, a primit vizita unuia din cei de sus. Să vezi cum a fost. Їntr-o bună zi, iata că intră pe poarta ogrăzii doi străini. Băieţii în clasă erau cu monitorii. Domnu, în grădină, priveghea la descărcatul unui car de fîn. Era foarte gospodăros şi-i plăcea să se facă fiecare lucru cu rînduială. Străinii se apropie.
Domnu Trandafir se uită la străini, străinii se uită la domnu Trandafir.
(156 cuvinte) (Mihail Sadoveanu) 25. Cele două cetăţi ale Moldovei ”Cetatea Albă şi Chilia sînt însăşi Moldova, acest gînd al lui Ştefan cel Mare se strecoară în multe dintre scrisorile pe care el le expediază de zor către curţile din Europa. Dacă aceste cetăţi vor cădea în mîinile asiaţilor, aceştea vor şi deveni adevăraşi stăpîni în Moldova, vor ţine în mîini cheile de la porţile Dunării şi vor controla, prin cetatea de la gurile Nistrului, tot arealul de nord al Mării Negre”. Din cele mai vechi timpuri aceste oraşe au fost fala Moldovei. Ele au întreţinut legături cu cetăţi, tîrguri şi diverse seminţii. Iar Cetatea Albă a fost o vreme chiar una dintre capitalele Moldovei. Aşezată la scurgerea Nistrului în Marea Neagră, ea deţinea de secole monopolul comercial pe uscat şi pe mare. Era, alături de Caffa, cel mai de seamă port comercial în nordul Mării Negre. Vechiul drum neguţătoresc, care venea de la Marea Baltică şi cobora prin Liov, ducînd către Caffa, Adrianopol ori Istambul, trecea tot pe la Cetatea Albă.
(fragment) După ce s-a mîntuit hora, fata s-a dus drept la nuc, s-a dezbrăcat de hainele cele frumoase, s-a îmbrăcat în cele ponosite şi felegoase, pe care le avea, şi s-a apucat de treburi. Cînd a venit baba cu fata, masa era întinsă cu bucatele nici reci, nici fierbinţi, că ele s-au şi aşezat şi au prins a spune:
Vestea aceasta s-a dus puşcă în toate părţile, de-au aflat şi feciori de crai şi feciori de împăraţi că este pe cutare locuri o fată de nu-i ţine pereche de frumoasă nici soarele cînd răsare, nici vişinul în floare. În altă duminică s-a făcut iar horă în sat. Venise tineri din tuspatru părţi ale pămîntului, frumoşi, gătiţi să dea Domnul să fie toţi, cum erau aceia. (161 cuvinte) Poveste populară) 27. Esop La un tîrg de robi, filosoful Xantos îşi cumpărase un rob, pe nume Esop. I se păru nespus de ager la minte, deţi era urît de prăpădenie. Într-o zi, pe cînd avea oaspeţi la masă, voind să-i pună la încercare isteţimea, îl trimise la piaţă să cumpere lucrul cel mai dulce pe lume. Esop cumpără limbi. Apoi, ca să-şi mai distreze oaspeţii, îi zise lui Esop să se mai ducă o dată la piaţă şi să-i cumperte de astă dată ceea ce-i mai amar pe lume. Esop îi aduse tot limbi. La care Xantos foarte mîniat i-a zis:
(176 cuvinte) (Din mitologia greacă) 28. A ne cunoaşte istoria este o datorie Un om care cunoaşte istoria universului, istoria lumii, dar nu-şi cunoaşte istoria Patriei, nu cred că poate fi considerat un om cult. A cunoaşte istoria înseamnă a ne cunoaşte pe noi înşine... Pămîntul, cronicile vechi, trăitorii de pînă la noi au păstrat din generaţie în generaţie mărturii. Urme de cetăţi, valuri de pămînt, inscripţii diverse, dovezi scrise- toate aceatea studiate cu atenţie ne ajută să putem reconstitui acea porţiune din timpul de pînă la noi numită istorie. Mihail Kogâlniceanu menţiona: ”Istoria trebuie să fie şi a fost totdeauna carte de căpetenie a popoarelor”. Să punem la loc de cinste cartea de istorie a neamului nostru. Numai respectîndu-ne istoria, aceasta, la rîndu-i, ne va respecta. Nu vom putea înţelege niciodată suficient de bine prezentul, nu vom intui destul de bine cursele pe care ni le plasează viitorul, dacă nu vom cunoaşte energia începuturilor, care e ceva mai aproape de misterul creaţiei dintîi. (154 cuvinte) ( Nicolae Dabija) 29. La scăldat Într-o zi se grămădise, ca mai totdeauna, o mulţime de trebi pe capul mamei... Şi mă scoală mama atunci mai dimineaţă decît alte dăţi şi-mi zice cu toată inima: - Nică, dragul mamei, vezi că tată-tău e dus la coasă, căci se scutură ovăzul cela pe jos, şi eu asemenea nu-mi văd capul de trebi, tu mai lasă drumurile şi stai lîngă mămuca, de-i fă ţevi şi leagănă copilul...
Căci în ziua aceea, în care mă rugase ea, era un senin pe cer şi aşa de frumos şi de cald afară, că-ţi venea să te scalzi pe uscat ca găinile.Văzînd eu o vreme ca asta, am şparlit-o la baltă cu gînd rău asupra mamei, cît îmi era de mamă şi de necăjită. De la o vreme, mama, crezînd că-s prin livadă, undeva, iese afară şi începe a striga, de da duhul dintr-însa: ”Ioane! Ioane! Ioane!” şi Ion pace! (166 cuvinte) (După Ion Creangă) 30. Gînduri de primăvară Îi plăcea să se încălzească primăvara la soare. Soarele era o mană cerască, o minune binefăcătoare pentru trupul, pentru sufletul lui, şi în clipele celea de dulce trîndăveală el devenea mai isteţ, mai curajos, mai dezgheţat la minte. Cele mai înţelepte gînduri, cele mai îndrăzneţe fapte i-au încolţit în minte tocmai în pragul primăverilor cînd stătea la un dosiş şi se încălzea la soare. Cum a zis însă poetul, vreme trece, vreme vine, şi mai iată o primăvară în viaţa lui. Era caldă, era frumoasă, cu soare mult şi cer senin. Omul a tot stat pe laviţa ceea de piatră, dar nici tu pace pentru trup, nici tu linişte pentru suflet, pentru că, într-adevăr, de unde să se ia ele în mijlocul acestui oraş plin de maşini, plin de vuiet şi învălmăşeală? Dulcea moţăială a primăverii l-o fi căutînd, pe semne, prin Bucovina, l-o fi pîndind pe uliţele satului din nordul Moldovei, unde dăscălea copiii, pentru că mai era şi asta o problemă: cum se chema şi unde era ea, adevărata lui baştină? (174 cuvinte) (I. Druţă, fragment ”Clopotniţa”) C U P R I N S Prefaţă............................................................................................................2 1. Pacea………..............................................................................................5 2. Limba noastră............................................................................................5 3. Arta lemnului.............................................................................................5 4. Acest livădar grijuliu.................................................................................6 5. Instumentele muzicale populare moldoveneşti.........................................7 6. Patria.........................................................................................................7 7. Academia Kievo-Movileană.....................................................................8 8. Rana din suflet..........................................................................................8 9. Vremea marilor arşiţi................................................................................9 10. Cele două cetăţi……………………………………………………….9 11. Vasul spart…………………………………………………………….10 12. Hulubii………………………………………………………………...10 13. Ninsoarea……………………………………………………………...11 14. Nopţile de vară………………………………………………………..11
16. Revenire………………………………………………………………12 17. Grele amintiri…………………………………………………………12 18. Sfîntul Nicolae………………………………………………………..13 19. Necunoscuta…………………………………………………………13
21. Destinul şi timpul……………………………………………………..14 22. Ţăranul şi morarul ................................................................................15 23. Casa părintească..........................................................................................15 24. Amintiri..................................................................................................16 25. Cele două cetăţi ale Moldovei................................................................16 26. Fata moşneagului şi nucul din grădină...................................................17 27. Esop........................................................................................................17 28. A ne cunoaşte istoria este o datorie........................................................18 29. La scăldat................................................................................................18 30. Gînduri de primăvară..............................................................................18 Yüklə 142,76 Kb. Dostları ilə paylaş:
|