Activitatea 4: cum comunicăm eficient cu copiii materiale necesare



Yüklə 52,76 Kb.
tarix30.01.2018
ölçüsü52,76 Kb.

ACTIVITATEA 4: CUM COMUNICĂM EFICIENT CU COPIII

Materiale necesare

  • Ecusoane pentru participanţi;

  • Pixuri şi mape sau alte suporturi pentru ca participanţii să poată completa fişele de lucru;

  • Flipchart, markere;

Anexa 1: Tabelul de prezenţă;

Anexa 2: Chestionarele de evaluare a activităţii;

Anexa 3: Raportul de activitate.

Argument

Comunicarea şi interacţiunea deficitară între părinţi şi copii reprezintă factori familiali de risc, în timp ce comunicarea şi interacţiunea bună între părinţi şi copii, relaţiile apropiate, deschise şi afectuoase din familie sunt factorii familiali de protecţie.
Limbajul reprezintă un instrument important pentru dezvoltarea emoţională şi socială a copiilor. O dezvoltare adecvată asigură o comunicare verbală mai nuanţată şi creşte şansele de a avea interacţiuni sociale calitativ superioare. Conversaţiile la nivel de familie sau grădiniţă permit copiilor să solicite explicaţii şi lămuriri din partea adulţilor putând astfel să stabilească cu mai mare uşurinţă relaţia cauză-efect dintre evenimente-reacţii emoţionale-comportamente, interpretarea reacţiilor prin prisma emoţiilor invocate, etc. Pe de altă parte, copiii cu un nivel inadecvat de dezvoltare a limbajului pentru vârsta cronologică şi mai ales al limbajului despre emoţii, au şanse mult mai reduse de a interacţiona cu ceilalţi, izolându-se sau fiind izolat. Riscul de dezvoltare inadecvată este mult redus la copiii care beneficiază de un mediu care încurajează dezvoltarea comunicării şi a exprimării emoţiilor. Efectele legăturii dintre tulburările de limbaj şi competenţele sociale şi emoţionale sunt complexe şi se manifestă pe o multitudine de paliere.

Bun venit participanţilor
Salutăm participanţii pe măsură ce aceştia intră în sală, invitându-i să se aşeze. Le solicităm să îşi pună ecusoanele cu numele.

Le mulţumim pentru faptul că au ajuns la timp, amintindu-le că acesta este un beneficiu pentru întregul grup. În caz contrar, le amintim că una dintre regulile programului este să fie punctuali şi îi îndemnăm să respecte acest lucru.




Activitate de energizare
Solicităm părinţilor să se grupeze câte doi şi să discute timp de 3 minute, stând cu spatele unul la celălalt, despre calităţile copiilor lor. După expirarea timpului, le propunem să continue discuţia, stând faţă în faţă. După alte 3 minute, întrerupem exerciţiul.
Solicităm feedback individual şi apoi formulăm concluzii generale despre: cum s-au simţit părinţii vorbind cu spatele la partenerul de discuţie? Cât de ascultaţi s-au simţit? Cât de înţeleşi au crezut că sunt? Ce anume s-a schimbat în momentul în care au continuat discuţia faţă în faţă cu interlocutorul?
Recapitularea Activităţii 3
Data trecută am descoperit care sunt stilurile educative ale părinţilor; am înţeles rolul

părinţilor în educaţia copiilor; am identificat problemele de comportament ale copiilor; am

învăţat cum să redefinim şi cum să schimbăm comportamentul problematic al copilului.
Verificarea temei pentru acasă
Ca temă pentru acasă aţi avut să identificaţi încă 2-3 situaţii problematice şi să le redefiniţi

conform modelului învăţat data trecută. V-aţi descurcat? A fost greu? Vă rog acum pe fiecare să prezentaţi câte o situaţie problematică pe care aţi redefinit-o.
Obiectivele Activităţii 4

Pentru astăzi ne propunem:
Să descoperim temele de discuţie cu copiii şi dificultăţile întâlnite;

Să înţelegem care sunt modalităţile ineficiente de comunicare;

Să învăţăm care sunt căile eficiente de comunicare cu copilul.
Vorbim suficient cu copiii?
Discuţie dirijată

Despre ce vorbim? Ce dificultăţi întâmpinăm? Este foarte important să comunicăm deschis în familie (atât între parteneri, cât şi între părinţi şi copii). Atunci când familia este unită, există şi o bună relaţie între membri, iar comunicarea şi implicit educarea copiilor este mai eficientă.
Unele subiecte sunt mai incomode sau mai dificil de discutat cu copiii decât altele. În acelaşi timp,

despre aceste subiecte, adesea importante, contează mai mult să primim informaţii reale sau

semnificative de la copii: ce cred cu adevărat, ce simt, ce îi atrage, de ce le este teamă, ce

preocupări au etc. Astfel ne este mai uşor să îi orientăm în luarea deciziilor.

Formulăm grupului următoarele întrebări şi notăm răspunsurile pe flipchart:


Despre ce aţi vorbit ultima dată cu copiii?


Cât de des vorbiţi cu copiii?


Aproape în fiecare zi


O dată pe săptămână

O dată pe lună

Rareori














În ultimele trei luni, aţi vorbit vreodată cu copilul despre:

Prietenii

Activități desfășurate acasă

Muzică, filme de desene animate, computer (de ex.: un

tip de muzică sau o formaţie care îi place, filme sau jocuri /programe de calculator preferate)


Grădiniță (ce-i place sau

ce nu-i place la grădiniță)


Ce anume este important să vorbim cu copilul?

De ce este important să-i ascultăm CU ATENŢIE ?


Studiu de caz / joc de rol
Studiul de caz următor poate să fie discutat în echipa de educatori sau analizat împreună

cu părinţii.


Mioara, 3 ani şi jumătate, se află la cumpărături cu mama sa. Fetiţa pune în coş, alături

de mama sa, diverse produse alimentare. Ajunse în dreptul raionului de cosmetice,

Mioara ia un creion dermatograf şi îl bagă în buzunar. Mama o vede si o întreabă pe un

ton răstit: „Ce ai furat acolo?“ şi neaşteptând răspunsul fetei, bagă mâna în buzunarul

hainei acesteia şi, smucind-o, scoate creionul dermatograf. Mioara îi spune că nu ea a

pus creionul acolo, ci păpuşa. Mama, evident nervoasă, continuă să o certe cu ton ridicat.

Fetiţa începe să plângă şi continuă să spună că păpuşa „este rea“.

Analizaţi comportamentul mamei şi al Mioarei, urmărind următoarele repere:

De ce credeţi că Mioara a luat creionul?

Ce era recomandat să facă mama în această situaţie şi de ce anume?

Ce repercusiuni poate avea asupra fetei reacţia mamei?



Studiu de caz

Ce putem face în situaţii ca cea din studiul de caz?



Primul element important este acela de a-i da copilului ocazia să se explice. Acest lucru înseamnă să ne acordăm timpul să ne liniştim (Da! Privit de departe, micuţa noastră pare că a făcut un gest care este penalizat social: a furat). Apoi întrebăm copilul care a fost intenţia sa „Poţi să-mi spui despre ce vroiai să faci tu cu acel creion?“ După ce am pus această întrebare, cu un ton calm şi aşezaţi la nivelul copilului, privindu-l în ochi, trebuie să îi lasăm timpul necesar să înţeleagă întrebarea şi să îşi construiacă răspunsul!

Al doilea pas este acela de a ne asigura că am înţeles corect răspunsul copilului! Chiar dacă

exerciţiul prezentat anterior a venit ca o continuare a unui pasaj care ne vorbea despre tendinţa copilului de a se indentifica din punct de vedere sexual, s-ar putea ca reacţia micuţei să fie legată de... asemănarea creionului dermatograf cu un creion obişnuit! Să nu uităm că de la nivelul copiilor, lumea este cu totul alta decât cea de la nivelul nostru, al adulţilor! Înţelegerea corectă a mesajului copilului este esenţială, deoarece înseamnă alte minute bune, în care noi ne concentrăm la copil şi nu ne interesează zgomotul din magazin sau ce ar spune cei din jurul nostru.

Dacă răspunsul copilului confirmă că a fost un gest conştient, ca a luat un produs de pe raft cu

intenţia de a şi-l însuşi, trebuie să discutăm cu el. Când spunem a discuta, nu înseamă că noi îi reproşăm şi el va fi obligat să asculte, căci nu vom avea nici o şansă să înveţe ceva din această întâmplare (foarte obişnuită la această vârstă a copilului). Cu alte cuvinte, îi putem explica ce anume a greşit, de ce anume, care pot fi consecinţele. Este bine să ne asigurăm că înţelege tot ceea ce îi spunem: „tu, ce părere ai?“ şi îi dăm ocazia să explice şi cum vede el aceast eveniment. În termeni generali, este important să nu uităm că orice eveniment trebuie marcat pe loc, atunci când s-a produs, nu „ajungem acasă şi discutăm“. Nu trebuie să lăsăm timpul să treacă: copilul poate uita succesiunea evenimentelor şi nu ar mai putea argumenta sau, în cazul mai nefericit, copilul va sta tensionat până acasă, gândindu-se la ce anume i se va putea întâmpla.

În cazul repetării gestului, îi aducem aminte copilului că acest lucru s-a mai întâmplat odată, că am mai discutat pe marginea acestui subiect şi revenim asupra precizărilor făcute la acea dată. Copilul are nevoie de timp şi experienţe pentru a integra noţiuni: pentru el este greu să înţeleagă că a lua un creion dermatograf sau a lua un măr din magazin fără să plăteşti înseamnă „a fura“. Şi apoi, copilului îi trebuie timp să înţeleagă schimbul de obiecte, alimente, haine, jucării şi bani, precum şi valoarea acestora. Putem merge acasă şi ne putem juca „de-a magazinul“ cu el, putem să jucăm rolul copilului care „IA“ un obiect

de pe raft.



Este important ca de fiecare dată să identificăm nevoile copilului, să-l întrebăm dacă îşi doreşte ceva anume când mergem la magazin. Dacă dorinţele lui depăşesc posibilităţile sau intenţiile noastre, este ceva anume când mergem la magazin. Dacă dorinţele lui depăşesc posibilităţile sau intenţiile noastre, este bine să negociem şi să stabilim ce anume cumpărăm. Nu trebuie să ne abatem de la ce anume am stabilit ÎMPREUNĂ. Să nu uităm că un copil poate fi atras nu de obiect în sine, ci de ambalajul său, de natura sa .

Perioada de vârstă cuprinsă între 5 şi 6 / 7 ani este caracterizată printr-o stare de instabilitate

emoţională crescută. El depăşeste o perioadă „de trecere“, de la grupa mare la grupa „pregătitoare“, poate de la un grup de prieteni şi colegi la altul, de la un model social la altul (reguli noi, alt program, alte cerinţe). Nu trebuie să ne surprindă reacţiile sale şi nevoia permanentă de susţinere şi valorizare. Este important să aibă aceleaşi repere (program de zi cu zi, stil de petrecere a timpului liber, menţinerea activităţilor care îi fac plăcere).

Starea de instabilitate emoţională îi poate determina copilului comportamente care ne surprind: vulnerabilitate, oboseală sau, dimpotrivă, agitaţie, energie. Este important să ne menţinem constanţi în felul cum relaţionăm, însă este important ca aşteptările noastre să nu depăşească puterea de concentrare a copilului.

Cât timp copilul este la grădiniţă, participă la activităţi desfăşurate în interior sau exterior, activităţi individuale şi de grup, jocuri şi activităţi structurate de către educatori, activităţi care îi valorifică potenţialul în toate domeniile de dezvoltare. Aceste programe sunt gândite astfel încât corespundă capacităţii copilului de participare, de asimilare, de relaţionare, fiind alternate cu momente de odihnă, de alimentaţie şi igienă. Este important să reuşim să păstrăm acelaşi echilibru şi în timpul în care copilul este acasă.

Dacă nu înţelegem aspectele perioadei pe care copilul o traversează, riscul este acela de a

suprasolicita copilul şi de a-i provoca stări de disconfort (oboseală excesivă şi tulburări de somn, abandonul activităţilor pe care le agrea anterior, pofta crescută de mâncare sau lipsa poftei de mâncare, etc.) şi perturbări de relaţionare profunde (irascibilitate crescută, încălcarea permanentă a limitelor şi / sau poftei de mâncare, etc.) şi perturbări de relaţionare profunde (irascibilitate crescută, încălcarea permanentă a limitelor şi / sau eludarea autorităţii adultului, retragere în sine).
Cum să comunicăm mai eficient cu copiii?
Pasul 1: Impărțim sala in două: o parte corespunde obiceiurilor pozitive de

comunicare, iar cealaltă parte obiceiurilor negative de comunicare. Sugestie: pentru

a delimita „spațiul”, poate fi folosită o sfoară sau poate fi trasată o linie cu creta pe

podea;


Pasul 2: Fiecare părinte va extrage, pe rand, dintr-o cutie, cate un bilețel pe care

este descris cate un obicei de comunicare (fie pozitiv, fie negativ). Părintele citeste

conținutul bilețelului si decide ce tip de obicei este, plasandu-se de partea

corespunzătoare a liniei.



Pasul 3: Cu părinții situați de o parte si de alta a liniei, discutăm fiecare obicei de

comunicare in parte, analizand motivele incadrării acestuia intr-o anumită categorie si intervenim atunci cand este cazul.


OBICEIURI NEGATIVE DE COMUNICARE
ATUNCI CÂND ÎI VORBIM COPILULUI:
Generalizăm, îi reprosăm ce ne deranjează în general la comportamentul lui. Ex.:

tu întotdeauna”, „tu niciodată...”, „nici nu înveți, nici nu ajuți în casă, nu faci



nimic!”.

Criticăm copilul în loc să-i criticăm comportamentul. Ex.: „Esti un lenes!” în loc de

Nu ți-ai făcut treaba si nici măcar nu ți-ai făcut patul”.



Ne enervăm, ridicăm vocea, strigăm la copil pentru a ne face auziți.

Acuzăm, insultăm copilul, îl facem de rusine, îl amenințăm, îi reprosăm, îl umilim Ex.: „mă vei termina”, „prostii, nu stii ce vorbesti...”.
ATUNCI CÂND ASCULTĂM CE NE SPUNE COPILUL:
Ne gândim la altceva (ex. „ce să fac de mancare, ce trebuie să cumpăr, ce am făcut la serviciu” etc.).

Ne gândim la două lucruri în acelasi timp: la ceea ce imi spune copilul si la o altă

activitate care necesită atenția mea: gătim, citim ziarului, ne uităm la televizor etc.



Nu suntem atenți.

Nu avem răbdare să ascultăm până la capăt, il intrerupem, nu-l lăsăm să termine ce

are de spus.


OBICEIURI POZITIVE DE COMUNICARE
ATUNCI CÂND ÎI VORBIM COPILULUI:
Îi spunem clar motivul pentru care vrem să vorbim cu el, ce anume ne îngrijorează si ce vrem să facă în continuare. Ex.:” Vreau să înțelegi că nu sunt de acord să vi la gradiniță doar ca sa te joci ci si sa înveți.”

Vorbim despre o singură problemă de comportament. Nu amestecăm subiectele.

Vreau să discut cu tine despre faptul că ai început să bați copii.”



Ne centrăm pe situația prezentă. Vorbim despre comportamentul care ne

deranjează acum, în prezent. Nu ii reprosăm si alte comportamente, care ne-au deranjat in trecut. Evităm să cădem intr-o „avalansă” de invinuiri.

Spunem copilului cum ne face să ne simțim comportamentul lui. „Sunt foarte

îngrijorat(ă) de faptul că nu scri în caiet.” Îi explicăm cum ne simțim din cauza comportamentului său. „Sunt foarte preocupat de faptul că te-ai certat cu colegul tau”. „Mă îngrijorează foarte mult ca nu ești atent la lecție”

Vorbim despre o singură problemă de comportament. Nu amestecăm subiectele.

Vreau să discut cu tine despre faptul că ai început să te cerți cu colegii.”.


Ne centrăm pe situația prezentă. Vorbim despre comportamentul care ne

deranjează acum, în prezent. Nu ii reprosăm si alte comportamente, care ne-au

deranjat in trecut. Evităm să cădem intr-o „avalansă” de invinuiri.



Spunem copilului cum ne face să ne simțim comportamentul lui.

Verificăm dacă am fost înțelesi de copil. In cazul in care nu ne-a ințeles bine, vom

explica acelasi lucru, cu alte cuvinte.



Încurajăm copilul să-si exprime punctul de vedere sau opinia. Ii dăm posibilitatea

să vorbească! Facem pauze, ii lăsăm suficient timp să ințeleagă, să se gandească si apoi să ne răspundă.



Punem întrebări potrivite! Ne ajută să ințelegem mai bine ceea ce a vrut să ne spună.

Folosim propoziții deschise care invită la dialog („Pari supărat azi…” sau „Spune-mi ce se întâmplă…”, „Poți să-mi spui mai multe...”, „Înțeleg că...”).

Folosim un limbaj simplu si cald, evităm amenințările, jignirile, cuvintele dure. Nu ridicăm tonul!

Încercăm să-i vorbim despre experiențe personale, similare cu ale lui. Ii spunem ce am simțit, cum am iesit din acea situație si ce am invățat din experiența respectivă.
Creăm o atmosferă în care copilul să se simtă confortabil! Limbajul non-verbal este

usor de ințeles de copil, asa că e bine să fim atenți la tonul vocii, la privire si la expresia feței.



Ascultăm cu atenție! Incercăm să ne dăm seama ce il preocupă cu adevărat.
Suntem atenți. Ne uităm in ochii copilului, il aprobăm dând din cap etc.
Suntem înțelegători cu copilul atunci cand ne spune cum se simte.
Rezumăm din când în când mesajul copilului pentru a-i arăta că am ințeles si pentru

a verifica dacă am ințeles bine: „Dacă am înțeles bine, te preocupă reacția



prietenilor tăi atunci când le vei spune că trebuie să...”.
Avem răbdare si-l ascultăm până la capăt înainte de a-i răspunde.
Ne concentrăm pe conținut, nu pe formă. Incercăm să ignorăm greselile gramaticale

sau de comportament. Ceea ce vrea să ne spună e mai important!


Evaluarea activității
Rugăm toți participanții să ofere verbal un feed-back cu privire la cum s-au simțit in

cadrul acestei activități a proiectului „Eu si copilul meu la vârstă preșcolară”, ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut.

Participanții sunt rugați să completeze fisa de evaluare a Activității 4, conform celor trei categorii (ce a descoperit nou, ce a simțit, la ce ar renunța) (Anexa 7).
Tema pentru acasă
Completați tabelul de mai jos cu minimum 3 obiceiuri pozitive de comunicare si

minimum 3 obiceiuri negative de comunicare, intalnite in familia dvs.



Vă reamintim să reflectați asupra răspunsurilor notate de dvs. in tabelul de la exercițiul „Vorbim suficient cu copiii?”.








Yüklə 52,76 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə