Am plecat spre padure intr-o dimineata rece, imbracati cum se cuvine pentru o asemenea incursiune

O experienta de neuitat...

Am plecat spre padure intr-o dimineata rece , imbracati cum se cuvine pentru o asemenea incursiune.

Invitatia venise de la tatal unei colege, dupa ce aceasta i-a povestit care erau proiectele noastre.

Eram inghesuiti in vreo trei masini dar nerabdarea de a ajunge depasea orice inconvenient.

Am ,,debarcat “ si ,,cameramanii’’ nostri au inceput sa faca poze de zor pentru ca ajunsesem intr- o zona nemaipomenita.

Domnii C. V. si C.P., cei doi intreprinzatori-colaboratori ne-au pus in tema cu ceea ce se intampla acolo. Stiam prea putine, ce-i drept, despre exploatarea lemnului dar si mai putine despre eforturile de a replanta padurea pentru generatiile urmatoare.

Stiam despre taierile abuzive si despre campania de stopare a lor, dar acum aveam prilejul sa vedem concret cum doi oameni adevarati, cu dragoste pentru averea noastra, a tuturor, chiar se implica, cu eforturi mari, in punerea ,,pe picioare” a urmatoarei generatii de arbori.
Am urcat la deal pe albia unui paraias care sapase urme adanci in coasta muntelui.

Cand panta a devenit lmai lina am inceput sa vedem puieti plantati de curand, ici si colo, aparent fara nici o regula.

Mai sus am intalnit muncitorii iar ghidul nostru, C. P. Ne-a explicat cum se face, de fapt, plantarea si ce munca a fost in zona deoarece a existat foarte multa dobaratura de vant. Am incercat si noi si am descoperit ca nu e chiar asa simplu.Daca puietul nu e plantat bine, se usuca si fiecare plantuta inseamna un viitor copac.

.

Ne-a impresionat pasiunea pe care i-o simteam in glas pentru ceea ce facea, pentru locul in care ne aflam, pentru dorinta de a promova , cu suficienta modestie insa, ceea ce se petrecea acolo, in varful muntelui.

Ni s-au pus si noua diverse intrebari iar cel mai ,,expert” dintre noi s-a dovedit a fi Mihai care avea cunostinte surprinzatoare pentru care am primit cu totii felicitari.

Ne-am uitat in jur... Se vedea doar unul dintre satele comunei noastre iar noi eram sus, deasupra tuturor, ascultand explicatiile. Ne uitam fascinati in jur si ne imaginam cum, peste 30 de ani, cand noi vom fi maturi, aici se va intinde o alta padure, de rasinoase, falnica si invingatoare.

Am coborat cu parere de rau la locul de popas, fiind testati, cu abilitate, de partenerul nostru, pentru a se convinge ca intalnirea a fost profitabila.

Cand am ajuns, ne astepta o alta surpriza :

,,stiti ce e ala un ghetar?”, am fost intrebati si ne-am uitat unii la altii.
Poate Laura stia, asa ca ne-am uitat spre ea, cea care ne facilitase intalnirea.

Dar ne-a lasat surpriza intreaga...

In pieptul dealului se inalta o ridicatura de pamant care parea sa fie un beci urias, inchis cu o usa din scanduri. Cand a fost deschisa ne-a intampinat un aer inghetat.

Pe jos, pe un pat de gheata si rumegus stateau frumos aliniati mii de puieti de un verde gingas, precum cel de primavara, asteptandu-si randul sa plece pe munte.

C. P. A ridicat cu grija o planta cazuta pe jos, apoi a asezat-o atent la locul ei si atunci am inteles de ce i se spune padurii ,,AURUL VERDE’’.

Pentru ca e mai pretioasa decat aurul...

Faceam popas in jurul focului, dupa o zi care ne-a marcat, iar cei doi colaboratori au inceput sa raspunda la intrebarile noastre.

,, Colaboram la plantatie, dar e dificil. Trebuie sa gasim oameni si, apoi, trebuie sa fie de partea ta si timpul.

Sa fie ploaie dupa ce plantezi, altfel se duce totul de rapa...

Si apoi, nu sunt oameni…’’.

Noi am intrebat daca nu posteaza pe internet anunturile pentru locurile de munca sezoniere si daca nu ar fi bine sa sa se infiinteze chiar un un site pe care sa fie postate din timp conditiile pe care trebuie sa le indeplinesti . Si acolo sa publice toti intreprinzatorii care lucreaza in domeniu.

Au fost incantati ca ne interesa cu adevarat ceea ce fac ei acolo si ,,premiile’’ au fost pe masura: o masa copioasa, cu chiote si rasete pe langa foc.

Am plecat cu regrete in suflet, dar am valorificat cu succes tot ceea ce am vazut acolo…

Dupa un timp, Laura a mai venit cu o surpriza: un Power Point superb cu padurea ce ii era atat de draga si…cateva poze in care tatal ei lucreaza pe calculator.

Am aflat ca, de fapt, discuta permanent cu alti colegi de ,,breasla” pentru a face schimb de bune practici si a promova mica afacere pe care o aveau.