Animale mici de casă



Yüklə 100,24 Kb.
tarix18.01.2019
ölçüsü100,24 Kb.
#100253




ANIMALE MICI DE CASĂ



  1. Să ai specializarea „Mamifere”.



2. Îngrijeşte un mamifer mic de casă timp de cel puţin 6 luni (câinii şi pisicile nu sunt incluse în această categorie). Poţi să-l alegi din lista cu sugestii de la cerinţa 5.



  1. Alege una din următoarele variante:

    1. Dacă ai deja un animal mic de casă, ţine un jurnal care să reflecte modul în care îl îngrijeşti, timp de o lună. Notează în jurnalul tău când i-ai dat apă, când l-ai hrănit şi când i-ai curăţat cuşca.

    2. Dacă nu ai acum un animal mic de casă, dar ai avut unul timp de cel puţin 6 luni, supraveghează animalul altcuiva, cel puţin o săptămână. Ţine un jurnal în care să înregistrezi cerinţele menţionate la punctul a.



Hrănirea


Mamiferele mici de casă au gusturi diverse şi, chiar în cadrul aceleaşi specii, nu tuturor le place acelaşi fel de mâncare. Recomandarea este să cumperi din magazinele de specialitate hrană special destinată tipului de animal pe care îl ai. Pe lângă mâncarea de bază, care este formată din seminţe, animalele apreciază diferite fructe, legume sau iarba şi fânul.

Înainte de a-i introduce în dietă un nou fel de mâncare, interesează-te dacă nu este toxică pentru el. Nu tot ce mănânci tu este bun şi pentru animalul tău. De exemplu, fasolea uscată este otrăvitoare pentru porcuşorul de Guineea.

Numărul de mese variază în funcţie de tipul de animal. De aceea, cel mai bine ar fi să citeşti câte ceva despre animalul tău, pentru a-l hrăni potrivit nevoilor sale. Câteva indicaţii sunt date şi în cadrul cerinţei 5.
Apa

Apa proaspătă trebuie să fie disponibilă întotdeauna; este indicat ca schimbarea ei să se facă zilnic. Apa trebuie să fie aşezată într-un loc uşor accesibil. Datorită eficienţei sale ridicate, se recomandă un adăpător special, care se fixează pe unul din pereţii cuştii. Adăpătorul poate fi procurat din magazinele de specialitate. Cel mai bun adăpător este cel care are în vârf o bilă de metal şi nu de sticlă, care se poate sparge şi provoca accidente.


Curăţenia

Cuşca în care este ţinut animalul trebuie curăţată în fiecare săptămână, de 1-2 ori. Pentru aceasta, trebuie mai întâi să scoţi animalul din cuşcă şi să-l pui într-o cutie, în capacul cuştii sau să-i dai drumul pe jos, după ce i-ai amenajat un ţarc, pentru a nu-l pierde. Vechiul strat de talaş şi resturile de mâncare trebuie înlăturate. În cazul hamsterului, trebuie să nu uiţi că el stochează crudităţi în talaş, crudităţi care se alterează în numai câteva zile şi care îl pot îmbolnăvi. De aceea, nu neglija schimbarea talaşului. Cuşca trebuie curăţată, spălată, dezinfectată, iar aşternutul schimbat. Nu se va pune aşternutul nou până ce cuşca nu este perfect uscată.



Atenţie! Rumeguşul nu este un bun aşternut, deoarece animalele se îmbolnăvesc dacă inhalează praful din el. De asemenea, nu folosi talaş de pin; este riscant, având miros aromatic. În special porcuşorul de Guineea este foarte sensibil la mirosuri, aroma talaşului de pin verde (neuscat) fiind fatală pentru el. Nu folosi aşternuturile speciale pentru pisici (în afară de cazul nevăstuicii), deoarece animalele au obiceiul să „ronţăie” tot ce este în cuşcă.
Dacă vrei ca jurnalul pe care-l vei ţine să fie sub formă de tabel, poţi folosi indicaţiile de mai jos. Acest model de tabel este făcut pentru o săptămână. Pentru punctul „a” al cerinţei, multiplică tabelul de 4-5 ori.
JURNAL DE ÎNGRIJIRE ____________________
Luna ________ Anul _____


Data

Hrănire

Schimbare apă

Curăţare cuşcă


Observaţii












































































































4. Prezintă un raport oral (de cel puţin 3 minute) cu privire la ce ai observat la animalul tău. Indică hrana preferată, unele dintre obiceiurile lui, când este cel mai activ, întâmplări preferate etc.
În general, vorbeşte despre ceea ce-ţi place la animalul tău de casă. Este uşor să ai grijă de el? Ce-i place să mănânce? Are anumite obiceiuri? Când este cel mai activ: ziua sau noaptea, dimineaţa sau seara? Face lucruri amuzante?



  1. a. Explică cum poţi face distincţia între următoarele grupe de animale mici de casă:

  1. hamsteri;

  2. gherbili;

  3. şobolani;

  4. şoareci;

  5. porcuşori de Guineea;

  6. chinchila;

  7. iepuri;

  8. nevăstuici.


b. Descrie modul de îngrijire pentru două animale din lista de mai sus.
c. Care dintre animalele trecute în listă nu sunt rozătoare?

Hamsterii


Hamsterul este un mamifer mic ce atinge lungimea de 10-25 cm, are gâtul scurt, degetele şi unghiile rudimentare, iar coada groasă şi boantă. Blana are fire de păr moi şi lungi ce alternează cu fire ţepoase. Blana hamsterilor poate avea diferite colori. Ea poate fi gri cu alb, complet neagră, auriu roşcată sau chiar complet albă, cu abdomenul şi gâtul gri-închis sau gri-deschis.

Hamsterul este un animal nocturn, cu vedere slabă, dar cu miros şi auz excelente. Musculatura flexibilă a obrajilor îi permite să înmagazineze hrana, care, mai apoi, este consumată sau depozitată în vizuină. Poate trăi 3-4 ani.

Ca aşternut, foloseşte orice este netoxic, fără praf, bun absorbant, pufos şi care nu pătează. Ai grijă să rupi în bucăţi tot ce-i dai hamsterului tău, deoarece el poate deveni uneori foarte ambiţios şi depozitează cam mult în gură. Procedând astfel, poate avea probleme când va dori să scoată bucăţile afară. Nu uita că, aşa cum a mai fost menţionat deja, talaşul de pin este alergic şi pentru hamsteri. Cel mai bun talaş este cel de plop, hârtia reciclată (dar asigură-te că nu conţine cerneală), fânul sau cocenii de porumb tocaţi. Ca să nu miroase aşa tare, pune dedesubt un strat subţire de pământ calcaros.

Hamsterii mănâncă aproape orice (broccoli, macaroane cu brânză, iaurt…), însă, mâncarea favorită este cea care se găseşte în habitatul lor natural, cum ar fi seminţe/cereale (cu condiţia ca acestea să nu fie prăjite, sărate, îndulcite sau stropite cu chimicale). Ca varietate culinară, dar şi ca surplus de proteine, ei pot mânca şi unele insecte mici. Hamsterilor le plac vegetalele, dar nu-i hrăni cu prea multe. Poţi să le dai să ronţăie şi un biscuite pentru câini. Este sănătos pentru ei şi este minunat pentru dinţii lor. Ca dietă regulată, cumpără din magazinele de specialitate amestecuri speciale pentru rozătoare mici. Dar, nu uita de hrana proaspătă. Asigură-te că vegetalele, pâinea şi celelalte alimente perisabile nu sunt mucegăite sau putrezite.

Nu-i hrăni cu vegetale conservate sau îngheţate, cu ceea ce este otrăvitor pentru oameni, cu seminţe crude, cu mlădiţe şi flori de cartofi. Să hrăneşti hamsterii cu ciocolată nu este o idee bună, dar există un fel de ciocolată care se vinde în magazinele pentru animale şi care este sănătoasă pentru ei. De asemenea, hamsterii trebuie să aibă apă din belşug.

Hamsterilor nu trebuie să li se facă baie. Ei se pot îngriji şi spăla singuri, fără nici o dificultate. Dacă hamsterul tău nu-şi menţine un nivel înalt de igienă personală, este un semn că poate fi bolnav. Consultă un veterinar înainte de a lua o altă hotărâre. Hamsterilor nu le place apa (decât atunci când o beau). Ei pot răci repede sau se pot îneca. Dacă simţi că trebuie să-ţi speli hamsterul, presară-l cu puţină pudră (numai din cea folosită pentru chinchila) sau amidon de porumb. Masează-l puţin, apoi îndepărtează praful cu un prosop uscat. Aceasta îl va curăţa, dar nu-i va îndepărta şi puricii.

Temperatura camerei în care ţii hamsterul trebuie să fie de 20-230 C. De asemenea, asigură-te că hamsterul are şi o sursă de exerciţiu fizic, deoarece, fără exerciţiu, poate apărea paralizia.

La hamsteri, pubertatea este de 4-5 săptămâni, iar vârsta optimă de înmulţire este de 10-12 săptămâni la masculi şi 8-9 săptămâni la femele. Gestaţia durează 16-18 zile, după care se pot naşte între 6 şi 8 pui, care vor fi înţărcaţi după 3-4 săptămâni.


Gherbilii

Gherbilul face parte dintr-o familie numeroasă, cu peste 80 de specii. El îşi foloseşte lăbuţele din faţă pentru a mânca, aşa cum procedează şi veveriţele. Picioarele din faţă sunt mai lungi, ceea ce îi permite să stea într-o poziţie „pe vine”, menţinându-şi echilibrul cu ajutorul cozii. În comparaţie cu şobolanul, cu care seamănă destul de mult, coada gherbilului are păr pe ea. Ochii, relativ mari, sunt aşezaţi sus, pe un cap potrivit de lat, determinând un câmp de vedere deosebit de larg. Urechile sunt mici, rotunde, acoperite cu blăniţă moale. Capul, spatele, părţile laterale, coada şi labele sunt acoperite cu o blană de culoare maro-aurie, galbenă sau cenuşie, amestecată cu fire negre. Pe abdomen, blana are culoare albă.

Gherbilul poate atinge 20 cm lungime şi trăieşte aproximativ 4 ani.

Gherbilul poate fi ţinut în două tipuri de cuşti: într-una pentru hamsteri (care seamănă cu cele pentru păsări, dar are barele foarte apropiate) sau într-un acvariu. Nu încerca să-l ţii într-o colivie pentru păsări, deoarece poate scăpa printre bare. Dacă ai ales un acvariu, ai grijă ca acesta să fie destul de înalt, deoarece gherbilul poate sări.

Hrana nu trebuie să fie bogată în grăsimi. Amestecul pentru păsări poate fi foarte gustos pentru el, dar are prea multă grăsime. Hrăneşte-ţi gherbilul cu mâncare specială pentru şobolani, care este de forma unor bulgări cam de mărimea a două taste ale tastaturii computerului. Dacă vrei să-l răsfeţi, dă-i seminţe nesărate şi necoapte de floarea-soarelui şi alune.

Gherbilii pot fi foarte distractivi, iar exerciţiul fizic este esenţial pentru ei. Pune o roată metalică în cuşca lui, ca să poată alerga. Dacă roata este de plastic, o va ronţăi. Poţi să-ţi laşi gherbilul să alerge liber prin cameră. Trebuie doar să închizi uşa, apoi să-l supraveghezi ca să nu roadă cablurile electrice. Deoarece gherbilii se mişcă repede, poţi să te trezeşti cu el sub picioare fără să-ţi dai seama, aşa că trebuie să calci cu grijă atunci când el este liber prin cameră.

Este foarte important ca în cuşcă să fie mereu carton ca cel de la rolele de hârtie igienică, pentru a avea ce mesteca. Dinţii lui cresc continuu, iar dacă nu au ce ronţăi, vor creşte prea lungi şi nu va mai putea mânca cu ei.
Şobolanii

Şobolanul este o rozătoare de talie mijlocie (aproximativ 20 cm). El are o coadă fără păr ce măsoară până la 24 cm, aceasta ajutându-l la menţinerea echilibrului. Se pot întâlni treizeci şi două de culori diferite la şobolani. Aceste culori variază de la negru sau alb la ciocolatiu, dar pot fi şi albaştri sau argintii. Pot avea pete (ca dalmaţienii), sau dungi, sau pot avea spatele de o culoare şi abdomenul de altă culoare. Există şi şobolani fără păr. Şobolanii pot trăi peste trei ani în captivitate.

Cea mai bună hrană pe care i-o poţi da sunt batoanele pentru şobolani. Un asemenea baton asigură 21% din proteinele necesare. Multe dintre magazinele specializate în animale de companie asigură un sortiment larg de hrană pentru rozătoare. Cele mai multe sunt foarte bune pentru şobolanul tău. Fereşte-te însă de hrana cu multă grăsime. Multe plicuri cu hrană pentru rozătoare au peste 5% grăsime. Poţi să-i dai şobolanului tău multe legume şi fructe, care-i vor asigura vitaminele şi mineralele de care are nevoie. Poţi să-i dai legume şi fructe de trei ori pe săptămână, însă ele trebuie spălate bine şi curăţate, pentru a îndepărta pesticidele.

Dacă ţii şobolanul într-un acvariu, acesta trebuie să aibă o capacitate de cel puţin 40 de litri şi să fie prevăzut cu capac. Dacă vrei să ţii mai mulţi şobolani, acvariul trebuie să aibă o capacitate de 80-90 litri. Şobolanilor le place foarte mult să se caţere şi să se joace cu jucării. De aceea, trebuie să cumperi jucării care pot fi ronţăite de către şobolani (pot fi găsite în magazinele de specialitate).

Şobolanii au nevoie de un aşternut potrivit, pentru a se evita apariţia unor boli ale pielii. Foloseşte talaş de lemn, cu excepţia celui de pin.

Dacă blana devine deschisă la culoare, se poate ca şobolanul tău să fie răcit. Alte simptome: stă cu spatele arcuit, îi curge din nas un lichid de culoare rozalie (nu este sânge, ci mucus), are un inel roşu în jurul ochilor. Şobolanul poate strănuta şi respira greu. Dacă ai mai mulţi şobolani, izolează-l în altă cuşcă pe cel care prezintă asemenea simptome, şi ţine-l la cald.

La femelele de şobolan, gestaţia durează 21-23 de zile. Curăţă-i foarte bine cuşca înainte de a naşte. Femela trebuie să stea singură. Micuţii se vor naşte în timpul nopţii.

Vârsta minimă de la care poate începe înmulţirea este de 2-3 luni, dar vârsta recomandată este de 3-10 luni. Şobolanii nasc 3-7 pui pe an.


Şoarecii

Şoarecii sunt rozătoare mici, cu blană moale, care pot măsura până la 15 cm, fără a pune în calcul şi coada. Aceasta variază între 20-30 cm, deci este mai mare decât corpul, dar este lipsită de păr. Capul pare ascuţit din cauza nasului, care este mai lung decât la alte animale de casă mici. Pentru a ronţăi, se folosesc de dinţii ce seamănă cu nişte dălţi. Picioarele din spate sunt deosebit de puternice, ceea ce îi ajută să facă sărituri de peste 50 cm. Ochii sunt în general mari şi negri. Urechile, rotunjite, sunt mici la unele specii şi mai mari la altele. Culoarea variază de la specie la specie, şoarecii fiind în general cafenii, cenuşii sau castanii-roşcaţi, cu o nuanţă mai deschisă pe abdomen şi coadă, sau cu dungi ca de zebră. Şoarecii de culoare albă sunt cei mai îndrăgiţi de către copii. Pot trăi 2-4 ani.

Şoarecii nu au nevoie de mult spaţiu ca să supravieţuiască. De aceea, multe crescătorii şi laboratoare îi ţin câte doi sau trei în cuşti cu podeaua de 15/25 cm. Oricum, este uşor şi deloc costisitor să-i asiguri şoarecelui tău mai mult decât spaţiul minim în care să trăiască. Nu este îndeajuns ca animalul tău de casă să „supravieţuiască”. Indiferent ce cuşcă vei folosi, aceasta trebuie să fie destul de înaltă (aproximativ 20 cm) pentru a-i permite şoarecelui tău să stea ridicat pe picioarele din spate atunci când adulmecă aerul. O cuşcă lungă şi îngustă este mai bună decât una scurtă dar lată, pentru că şoarecele are mai mult spaţiu de alergat. Dacă vrei să creşti 2-8 şoareci, cuşca trebuie să aibă lungimea minimă de 60 cm.

Dacă este posibil, foloseşte aşternut special pentru rozătoare. Aceste tipuri de aşternut au două avantaje: nu numai că absorb o mare parte din miros, dar îţi menţin şi şoricelul sănătos. Talaşul de lemn moale s-a dovedit a cauza iritaţii ale sistemului respirator. În plus, acesta dăunează ficatului, atunci când şoricelul inhalează uleiurile volatile emanate de către lemn. Dintre toate tipurile de talaş, cel mai rău este cel de pin.

Amestecurile standard pentru rozătoare, ce conţin şi un sortiment de cereale, constituie hrana cea mai potrivită pentru şoarecii adulţi. Aceasta nu înseamnă că, din punct de vedere nutriţional, este cel mai bun lucru pe care un şoarece îl poate avea. Deoarece aceste amestecuri sunt create pentru mai multe tipuri de rozătoare, ele nu sunt făcute exact după necesităţile şoarecilor.

Oricum, şoarecilor le place să caute prin hrană. De aceea, ei vor mânca doar ce le place şi nu în cantităţi mari (nu se îndoapă singuri). Multe dintre aceste amestecuri sunt făcute pentru hamsteri. Este foarte bine dacă şoarecele tău rămâne zvelt, dar, adesea, cei cu apetit mare se îngraşă. O dietă formată doar din concentrate, chiar dacă sunt îmbogăţite cu vitamine, este plictisitoare pentru şoricel şi nu vei putea să-l convingi să mănânce dacă nu-i place. De aceea, dă-i din când în când mici bucăţi de fructe şi legume.



Porcuşorii de Guineea

Porcuşorul de Guineea nu este nici porc, nici nu provine din Guineea, dar poartă acest nume deoarece, după părerea unora, marinarii englezi vindeau aceste animale (ce scoteau nişte sunete asemănătoare cu cele ale unui porc speriat) la un preţ de o guinee.

Porcuşorii de Guineea au, de regulă, lungimea de 25-30 cm. La maturitate cântăresc între 1 kg şi 1,5 kg. Au picioare scurte, corpul îndesat şi nu au coadă. Capul este mare, iar urechile mici. Porcuşorii de Guineea au culori variate. Ei pot fi albi, cenuşii, maro, negri sau pot avea combinaţii a două sau trei dintre aceste culori (cei care trăiesc în sălbătăcie sunt coloraţi doar maro sau cenuşiu). Unii porcuşori au părul scurt şi lucios, în timp ce alţii au părul lung şi ciufulit. Ca lungime, părul poate ajunge la unele specii până la 45 cm. Pot trăi până la 8 ani.

Dieta de bază a porcuşorilor de Guineea este formată din fân, seminţe, iarbă şi vegetale proaspete. Numai în cazul în care nu ai posibilitatea să-i dai iarbă grasă poţi să o înlocuieşti cu lucernă, deoarece aceasta conţine mult calciu şi porcuşorul poate face pietre la rinichi. În schimb, tot timpul trebuie să aibă la dispoziţie fân (fânul poate fi de orice tip).

În magazinele de specialitate poţi găsi plicuri sau punguţe cu seminţe în amestec, speciale pentru porcuşorii de Guineea, care conţin şi anumite concentrate. Aceste amestecuri nu trebuie să aibă în componenţă nuci, alune sau fructe uscate, deoarece, fiind bogate în grăsimi, nu sunt bune pentru ei. Dacă observi că porcuşorul tău devine obez, micşorează-i raţia zilnică de seminţe. Nu uita, fasolea uscată este otrăvitoare pentru porcuşorii de Guineea.

În fiecare zi trebuie să-i dai vegetale proaspete, care să-i asigure cantitatea de vitamina C necesară pentru a rămâne sănătos. Porcuşorului de Guineea îi plac, printre altele, frunzele de spanac şi păpădie, merele şi morcovul. Acestea două din urmă trebuie tăiate felii, ca să le poată mânca mai uşor.

În privinţa cuştii, partea de jos a ei trebuie să fie făcută dintr-un material solid, nu din sârmă, pentru ca porcuşorul de Guineea să nu se rănească la picioare. Cea mai bună este cea a cărei jumătate superioară este din plastic transparent, deoarece porcuşorilor le place să alerge prin cuşcă, aruncând talaşul cu picioarele din spate. Dacă partea superioară a cuştii este din sârmă, talaşul va fi împrăştiat prin toată casa.

Cât despre mărimea cuştii, ea trebuie să fie de cel puţin 30/60 cm. Dacă nu îi dai voie porcuşorului tău să alerge liber prin casă o dată sau de două ori pe săptămână, cuşca trebuie să fie mai spaţioasă de atât, pentru că exerciţiul fizic joacă un rol important în menţinerea sănătăţii şi chiar a fericirii lui.

Aşternutul trebuie să fie gros de câţiva centimetri. Schimbarea lui se face atunci când se murdăreşte, de obicei o dată sau de două ori pe săptămână. Cuştile existente în comerţ (cele formate din două părţi de plastic) sunt mai uşor de mânuit când este vorba de curăţat. Nu folosi cuşti din lemn, deoarece lemnul absoarbe urina, care va fi astfel imposibil de îndepărtat. Este bine ca, înainte de a pune aşternutul, să căptuşeşti fundul cuştii cu hârtie.

Porcuşorului de Guineea i se poate face baie, de preferat o dată pe lună. Dacă are părul lung, se va murdări mai des, aşa că, între băi, poţi să-i speli doar „trena”. O altă variantă ar fi să-l tunzi puţin. Foarte important este şi tăiatul unghiilor, căci dacă acestea cresc prea mari, se întorc invers şi intră în carne, provocându-i răni. Atenţie însă, pentru că unghiile se taie până la partea rozalie, care este vascularizată. Dacă tai prea mult din unghie, îl va durea şi chiar va curge sânge, fiind şi un mijloc de infecţie. De aceea, este mai bine să-i tai unghiile mai des (1-2 ori pe lună), dar câte puţin.

Va trebui să cumperi un dispozitiv pentru apă (adăpător), deoarece porcuşorul nu poate bea apa din farfurie sau castron, cum beau câinii. Adăpătorul a fost prezentat şi în cadrul cerinţei 3. Pentru ca seminţele să nu se împrăştie în toată cuşca, trebuie să cumperi şi un hrănitor. Acesta este o cutiuţă specială, care se poate prinde de unul dintre pereţii cuştii. Dacă alegi să-i pui seminţele într-o altă cutie, care nu se prinde de cuşcă, trebuie să ştii că porcuşorul o poate răsturna, pentru că el obişnuieşte să se urce cu picioarele din faţă pe marginea cutiei atunci când se hrăneşte.

O femelă de porcuşor de Guineea nu trebuie să aibă pui înainte de a împlini 5 luni. De asemenea, dacă au trecut 9-12 luni şi ea nu a avut primul rând de pui, nu trebuie să mai fie împerecheată, deoarece creşte riscul morţii la naştere şi este necesară o cezariană. Gestaţia la porcuşorii de Guineea este de 60-70 de zile.


Chinchila

Chinchila (se întâlneşte şi sub denumirea de „chinchilla” sau „şinşila”- aşa cum se şi citeşte) este un mamifer mic, având talia între un iepure şi o veveriţă, şi cântărind între 500-600 g.

Culoarea blănii este gri-deschis, argintie, perlată sau albastră, iar firele sunt unice în ce priveşte structura, textura şi culoarea. Există şi exemplare complet negre sau albe. Blana este deasă, extrem de moale, fină şi strălucitoare. Coada stufoasă, groasă şi solidă are un rol important în menţinerea echilibrului când face mişcări bruşte şi sărituri. Ochii sunt mari, iar urechile medii, rotunde.

Chinchila poate trăi până la 20 sau chiar 25 de ani, deşi media de vârstă este de 10-12 ani.

Chinchila este un animal nocturn, petrecându-şi cea mai mare parte a zilei dormind. Va fi activă în timpul zilei doar dacă va avea ceva foarte interesant de făcut. Îi place să alerge în cerc, în special în timpul nopţii, aşa că gândeşte-te de două ori înainte de a-i pune cuşca în dormitor. Dacă nu îi acorzi suficientă atenţie, va scoate multe sunete.

Chinchilele sunt vegetariene şi mari mâncătoare de iarbă şi seminţe uscate. Le place lucerna şi fânul. Amestecurile de seminţe pentru porcuşori de Guineea sau iepuri sunt bune şi pentru chinchile. Dacă vrei să le răsfeţi, poţi să le dai puţine stafide, afine sau alte fructe proaspete. Fiecare chinchila are plăceri şi mofturi proprii, aşa că, dacă vrei să introduci un nou tip de hrană în alimentaţie, dă-i mai întâi câteva bucăţi mici, ca să vezi dacă îi place sau nu. Ai grijă, însă, pentru că sistemul lor digestiv este foarte sensibil şi pot face diaree de la prea multe „bunătăţi”. Când sunt mici şi le cresc dinţii, trebuie să aibă la îndemână mult „material” de ronţăit. Este bun pentru aceasta lemnul de măr sau pin, dar trebuie evitat cel de brad, molid sau prun.

Cuşca trebuie să fie făcută în întregime din metal. Dacă va fi din lemn, o va roade până va reuşi să scape. Chinchila are nevoie de spaţiu în care să alerge şi să se caţere. Astfel, o cuşcă pătrată cu latura de 1 m şi cu nişte „rafturi” pe o parte este ideală. Plasa de sârmă din care este făcută cuşca nu trebuie să aibă ochiurile mai mari de 2,5 x 5 cm dacă ţii pui în ea. Fundul cuştii trebuie să fie de fapt o tavă detaşabilă, ca să fie mai uşor la curăţat. Nu se foloseşte aşternut, ca în cazul hamsterilor sau a altor animale de casă mici.

Chinchila se bucură foarte mult dacă are în cuşcă şi o roată, dar cele din magazine sunt de multe ori prea mici pentru ea (cele mai multe roţi au diametrul de 30 cm). Încearcă să găseşti una cu diametrul de 40 cm. Ca să aibă unde să se ascundă, cumpără şi o căsuţă din lemn sau carton. Pune pe fundul cuştii foi de ziar, pe care să le îndepărtezi, o dată cu mizeria făcută, cel puţin o dată pe săptămână.

Chinchila nu se spală în apă. Pentru a se curăţa, are nevoie de o pudră specială pentru baie, în care se scaldă ca vrăbiile în praf. Îi place aşa de mult să facă baie în praf, încât ar face zilnic dacă ai lăsa-o. Ideal este ca ea să se scalde de 4-5 ori pe săptămână, câte 15-60 de minute de fiecare dată. Pune câteva măsuri de praf într-o farfurie plată destul de mare, ca chinchila să se rostogolească în ea. Nu lăsa baia de praf în cuşcă, pentru că animalul va începe să o folosească drept cutie-closet.

Chinchila ronţăie totul, aşa că ai grijă ca nimic din ceea ce ai pus în cuşcă să nu fie otrăvitor. Lemnul de prun este otrăvitor. Dacă vrei să-i faci o casă în care să se ascundă, aceasta trebuie să fie din lemn de pin.

Gestaţia durează 110-120 de zile. Poţi simţi puii în burta femelei din a 90-a zi. Pentru aceasta, trebuie să pui foarte uşor mâna pe burta ei, dar să nu masezi, căci le poţi face rău puilor. O femelă poate avea 2-4 pui la o naştere.

Când vrei să ridici o chinchila, ridic-o de coadă. Oasele ei sunt goale, aşa că se pot sparge dacă o prinzi de corp. Ţine-o de coadă şi aşaz-o uşor în palmă. Chinchila poate fi educată să-şi recunoască numele şi să vină atunci când este chemată.


Iepurii

Iepurele este un animal erbivor ce măsoară 15 – 70 cm, şi poate cântări între 2,5 şi 12 kg. La masculi, capul este mai masiv şi mai lipsit de fineţe decât la femele. Urechile iepurelui sunt lungi (pot ajunge până la 22 cm) şi de obicei drepte. Gâtul este scurt, cu musculatura bine dezvoltată. Membrele posterioare sunt puţin mai lungi şi mai bine dezvoltate decât cele anterioare. Coada este scurtă şi pufoasă, iar la unele specii se confundă cu restul corpului.

Firele de păr pot fi scurte sau lungi. Coloritul blănii variază de la o rasă la alta. Iepurele poate avea o singură culoare, poate prezenta câteva smocuri de păr sau pete de altă culoare, dar pot exista şi delimitări foarte clare între două sau trei culori. Principalele culori întâlnite sunt: alb, negru, albastru, ciocolatiu, castaniu-roşcat, cafeniu şi cenuşiu.

Dieta iepurelui este alcătuită în special din iarbă, lucernă, ovăz, fân, legume proaspete şi apă. Orice alt aliment care nu este în lista de mai sus dar pe care îl mănâncă, trebuie să i se dea doar în cantităţi limitate. Fânul trebuie să fie la dispoziţia lui 24 de ore din 24. Dintre legume, le preferă pe cele bogate în frunze şi rădăcinoasele. Nu-i da sub nici o formă fasole sau rubarbă (revent, rabarbură).

Dacă vrei să-i dai şi amestecuri speciale, de felul celor care se găsesc în magazinele de specialitate, ele trebuie să fie proaspete şi cu un conţinut mare de fibre (minim 18%). Nu cumpăra o cantitate mai mare decât cea care îi este necesară timp de 6 săptămâni, pentru că se poate strica. Însă nu este bine nici să îl hrăneşti doar cu aceste amestecuri, pentru că iepurele îmbătrâneşte repede.

Fânul este esenţial pentru sănătatea iepurelui, deoarece reduce pericolul blocajelor intestinale cu gheme de fire din blană. Crenguţele de măr au acelaşi efect.

Iepurii nu sunt făcuţi să trăiască pe podele din sârme, pentru că se rănesc la picioare. Lăbuţele lor nu au perniţe aşa cum au câinii sau pisicile. Dacă trebuie să foloseşti o cuşcă cu podea din sârmă, aşază pe jos o placă de lemn, pe care iepurele să se poată odihni. Poţi găsi în magazine cuşti cu podeaua din plastic, care sunt mult mai confortabile. Dacă iepurele tău are o cutiuţă plasată într-un colţ al cuştii, pe care să o folosească pe post de closet, îţi va fi mult mai uşor să cureţi mizeria.

Cuşca trebuie să fie de 4 ori mai lungă decât iepurele tău, iar dacă stă în ea cea mai mare parte a zilei, trebuie să fie şi mai mare de atât. Poţi să-i faci sau să-i cumperi iepurelui tău un „raft”, la care să ajungă urcându-se pe o rampă. Iepurilor le place enorm aceasta! Pentru iepure, cuşca este ca un „cuib”, un loc special în care se simte în siguranţă. Dacă faci din cuşcă un loc plăcut, el va fi mulţumit să stea în ea chiar dacă portiţa este deschisă.

Hidrocarburile aromate emanate de către talaş pot cauza iepurelui probleme respiratorii sau pot dăuna ficatului, aşa cum se poate întâmpla şi la alte animale de casă mici. Foloseşte resturi organice în cutia pentru gunoi, iar în tava cuştii aşază hârtie. Ca să fie ocupat, dă-i jucării ca cele pentru copii mici, un petic din blană de oaie sau leagă o bucată de lemn înăuntrul cuştii. Înainte de culcare, dă-i o bucăţică de fruct sau de legumă.

Jucăriile sunt foarte importante deoarece îl stimulează mintal. Fără activităţi care să-l provoace atunci când nu eşti acasă, iepurele tău se poate plictisi. Aceasta poate duce la depresie şi/sau îi poate provoca un comportament distructiv. Folosirea creativă a jucăriilor îl poate menţine interesat de ceea ce-l înconjoară, îi oferă libertatea de a intra în contact cu ceea ce este în jurul lui şi îl ajută să înveţe constant lucruri noi.

De asemenea, jucăriile îl ajută să facă exerciţiu fizic. Iepuraşul tău are nevoie de activităţi care să-i menţină corpul în formă, dar să nu-l pună în primejdie. El are nevoie să se caţere, să se târască, să sape, să sară pe sau în jurul unui obiect şi să ronţăie. Dacă nu are jucării şi nici nu-i dai drumul pe afară pentru a-i îndeplini aceste nevoi, iepurele tău se poate îngrăşa prea mult, poate deveni depresiv sau va începe să-ţi ronţăie şi să-ţi zgârie mobila.
Nevăstuicile

Nevăstuicile nu sunt rozătoare, ci carnivore. Ele fac parte din familia mustelide, ca şi dihorul, nurca, hermelina etc.

Nevăstuicile masculi cântăresc, în medie, între 1,2 şi 1,3 kg, deşi unii masculi pot depăşi 2,3 kg. Femelele sunt întotdeauna considerabil mai mici, media lor de greutate fiind 0,7 kg. Lungimea variază, dar puţine nevăstuici depăşesc 60 cm. Botul nevăstuicii este ascuţit, picioarele scurte şi corpul foarte lung.

Nevăstuicile domestice sunt întâlnite într-o gamă largă de culori, de la albul pur la cafeniul ciocolatiu, dar pot fi şi argintii sau roşcat-cenuşii. Unele nevăstuici au picioare albe, altele au corpul alb, iar capul şi picioarele de culoare mai închisă. Există şi nevăstuici care, la fel ca pisicile siameze, au picioarele şi coada de culoare închisă.

Gestaţia la nevăstuici durează 38-44 zile şi se pot naşte 2-17 pui. Nevăstuicile pot trăi 6-10 ani.

Răpciuga canină este 100% fatală pentru nevăstuici. De aceea, este necesar ca puii să fie vaccinaţi (se foloseşte acelaşi vaccin ca şi pentru câini). Vaccinul se poate repeta anual. Este foarte bine ca nevăstuicile să fie vaccinate anual şi împotriva turbării.

În general, nu trebuie să-i faci baie nevăstuicii tale mai mult de o dată pe lună, bineînţeles, dacă îi menţii aşternutul curat.

Nevăstuicile au un metabolism foarte accelerat. Aceasta înseamnă că grăsimile ard foarte repede. De aceea, ele trebuie să aibă tot timpul hrană la dispoziţie, deşi nu mănâncă peste măsură. Este foarte important pentru nevăstuici să aibă o dietă bogată în proteine animale şi grăsimi. Carnea (ficat sau muşchi de pui sau vită) trebuie să fie tăiată fâşii sau bucăţi mici. Nevăstuicile sunt carnivore şi nu digeră bine fibrele vegetale.

Nu au nevoie de lapte sau produse lactate, căci le provoacă diaree. Nu trebuie hrănite nici cu hrană pentru câini. Este bine dacă primesc hrană conservată doar ocazional, dar dieta de bază trebuie să fie formată din hrană crudă. Ca un „tratament” deosebit, poţi să-i dai nevăstuicii tale carne gătită sau bucăţi de ou. Nu-i da sub nici o formă oase. Poţi să-i oferi mici bucăţi de fructe şi vegetale ca: broccoli, castraveţi, ardei verzi, banane, boabe de strugure, pepene galben sau papaya. Nu hrăni nevăstuica nici cu alimente bogate în zahăr (bomboane, prăjituri, îngheţată etc). Nu-i da niciodată ciocolată! Ciocolata conţine teobromină şi este toxică pentru nevăstuici.

Apa proaspătă, curată, trebuie să fie întotdeauna disponibilă. Ea poate fi pusă în vase speciale pentru apă sau în castroane grele de ceramică. Nevăstuicilor le place să se joace în apă, aşa că o pot răsturna. Ţine minte aceasta când alegi vasul pentru apă.

Nevăstuicile sunt foarte curioase, mai curioase chiar decât pisicile, şi sunt capabile să intre în cele mai mici locuri. De aceea, dacă vrei să-i dai nevăstuicii tale drumul prin cameră, trebuie mai întâi să verifici dacă nu există locuri strâmte unde ea ar putea intra. Un alt lucru interesant pe care îl fac nevăstuicile este să ascundă obiecte pe care ele le consideră amuzante, în locuri doar de ele ştiute (sau în locul preferat).

Nevăstuicile pot fi ţinute în cuşcă. Dacă nu poţi evita producerea pagubelor în casa sau în camera ta, mai bine ţine-ţi nevăstuica în cuşcă în timpul nopţii sau atunci când pleci undeva. Nu ţine niciodată nevăstuica în cutii de plastic sau sticlă, pentru că acolo aerul nu se ventilează, iar ele au nevoie de aer proaspăt. Cuşca nevăstuicii tale nu trebuie să fie mai mică de 70 cm lungime, 70 cm lăţime şi 50 cm înălţime. O cuşcă cu mai multe nivele este chiar mai bună dacă nevăstuica trebuie să fie închisă în ea pentru mai mult timp.

Nevăstuicile sunt nişte minunate animale de casă pentru că sunt foarte jucăuşe. Pot fi dresate să folosească cutia-closet. Cutiile de tipul celor pentru pisici sunt foarte bune, ca şi nisipul special care se găseşte în magazinele cu articole pentru animale de casă. Nu folosi niciodată talaş, pentru că afectează sistemul respirator. Nevăstuicile preferă să găsească cutia aşezată într-un colţ al camerei. Chiar dacă se mai pot întâmpla accidente, nevăstuica este totuşi un animal foarte curat.

Nevăstuicile se înţeleg, de regulă, cu câinii şi cu pisicile, dar nu şi cu rozătoarele.


Care dintre animalele din listă nu sunt rozătoare?

Dintre toate grupele de animale mici de casă prezentate anterior, nevăstuicile şi iepurii nu sunt rozătoare. Nevăstuicile sunt carnivore, iar iepurii, lagomorfe.



6. Scrie un eseu de 200 de cuvinte despre istoria, valoarea unuia dintre animalele mici din lista de mai sus şi caracteristicile care fac din el un bun animal de companie.

7. Identifică cinci rase de hamsteri şi cinci rase de iepuri.

Hamsterii


Există mai multe rase de hamsteri. Dintre acestea, cele mai întâlnite sunt:

    • hamsterul sirian;

    • hamsterul românesc;

    • hamsterul rusesc pitic Campbells;

    • hamsterul pitic alb rusesc de iarnă;

    • hamsterul Roborovski;

    • hamsterul pitic chinezesc.


Hamsterul sirian (Mesocricetus auratus)

Hamsterul sirian este cunoscut şi ca „hamsterul auriu”, datorită coloritului exemplarelor care trăiesc în libertate (aurii pe spate şi albe pe abdomen şi gât), însă mutaţiile genetice au condus la apariţia unei bogate varietăţi de culori şi nuanţe. De asemenea, fiind specia cu cea mai largă răspândire, apare şi sub denumirea de „hamster comun”.

Dintre toate speciile de rozătoare, hamsterul sirian este cel mai popular, fiind preferat ca animal de companie. La maturitate, atinge lungimea de 15-20 cm. Are coada scurtă, iar picioarele nu sunt acoperite cu blană.

Hamsterul românesc (Mesocricetus newtonuii)


Hamsterul românesc este asemănător cu cel sirian, blana sa fiind de culoare maronie, cu o pată albă pe burtă şi obrajii negri. Faţa este mai ascuţită decât la celelalte specii de hamsteri.

În libertate, trăieşte în zone cu păşune, în stepe cultivate sau aride, precum şi în zone deluroase. Arealul său este România, Bulgaria şi nordul Rusiei.


Hamsterul rusesc pitic Campbells (Phodopus campbelli)

Este cel mai cunoscut dintre hamsterii pitici. Un exemplar adult măsoară 9-12 cm lungime. Masculii sunt mai mari decât femelele. Picioarele hamsterului pitic Campbells sunt acoperite de blană. Aceşti hamsteri au o mare varietate de culori. Astfel, pot fi întâlniţi hamsteri negri, bej-satinaţi, cu picăţele, cu pete, albinoşi şi de alte culori obţinute prin mutaţii. Dintre aceştia, la specia albinoasă, blana este perfect albă, iar ochii sunt roşii.

În sălbăticie, hamsterul rusesc pitic Campbells trăieşte în stepele şi zonele semi-deşertice ale Asiei Centrale şi în dunele de nisip din nord-estul Chinei.
Hamsterul pitic alb rusesc de iarnă (Phodopus sungorus)

Hamsterul pitic alb mai este cunoscut şi sub numele de „hamster siberian”. Este o rasă mai puţin cunoscută, iar uneori, datorită asemănărilor fizice, este confundat cu hamsterul pitic Campbells. Se deosebeşte însă de acesta prin ochii proeminenţi şi coloana vertebrală curbată. La maturitate, poate măsura 8-10 cm, femelele fiind şi în acest caz mai mici decât masculii.

Blana este gri-închis, cu o dungă albă care se întinde dintre urechi spre coadă. Numele sugerează tendinţa de a-şi schimba culoarea părului pe durata iernii. Astfel, blana poate căpăta o nuanţă mai deschisă, cu mici pete albe, sau poate deveni chiar complet albă.

Hamsterul pitic Roborovski (Phodopus roborovskii)


Este cea mai rară specie de hamsteri pitici. În acelaşi timp, hamsterul Roborovski este cel mai mic dintre toate speciile de hamsteri. Până în prezent, această specie este disponibilă doar într-o singură culoare: cafeniu-gălbui, cu abdomenul de un alb izbitor.

Hamsterul pitic chinezesc (Cricetus barbensis griseus)


La maturitate, hamsterul pitic chinezesc poate măsura 9-11 cm. Exemplarele tinere sunt gri, iar cele mature au blana maronie, moale şi deasă. Abdomenul este alb. Pe spate, prezintă o dungă negricioasă foarte vizibilă, care ajunge până spre coadă. Are o coadă scurtă care poate apuca slab, iar corpul şi maxilarele sunt înguste.

Acest hamster este originar din nordul Chinei şi Mongolia.


Iepurii


În prezent, în lume, sunt cunoscute peste 100 de rase de iepuri. Caracteristicile care disting din punct de vedere ştiinţific o rasă de alta sunt următoarele: forma şi mărimea corpului, forma capului, lungimea, lăţimea şi poziţionarea urechilor, culorile, textura şi lungimea blănii.

Dintre acestea, tipul blănii este criteriul principal în diferenţierea raselor. Astfel, la tipul obişnuit, puful este acoperit cu o blană de lungime moderată. Tipul Angora este caracterizat de o blană lungă. La tipul Rex, blana este mai scurtă şi puful mai lung. Ultimul tip se numeşte Satin, iar blana este moderată ca lungime, cu fire de culoare mai deschisă la vârf, care îi conferă o strălucire deosebită.

Nici unul dintre aceste tipuri nu este superior celorlalte, singurul criteriu în alegerea iepurelui fiind preferinţa fiecărei persoane.

Cele mai importante rase de iepuri sunt:



    • American;

    • Angora Englez;

    • Angora Francez;

    • Belgian;

    • Piticul Olandez.

Iepurele American


American este o rasă de mărime medie, obţinută în Statele Unite la începutul secolului XX. Culorile rasei sunt albastru şi alb, standardele de greutate fiind pentru masculi de 4-5 kg, iar pentru femele de 4,5-5,5 kg.
Iepurele Angora Englez

Aceşti iepuri sunt de mărime medie şi au un corp compact, îmbrăcat uniform de o blană lungă şi deasă, ce acoperă în întregime picioarele, lăbuţele şi coada.

Un mascul adult cântăreşte 2,5-3 kg, iar o femelă 2,5-3,5 kg. Culorile variază de la alb, albastru şi gri, până la roşcat şi roşu, cu multe nuanţe şi combinaţii.

Iepurele Angora Francez


Rasa Angora Francez nu este cu mult mai mare decât cea dinainte, având chiar aproximativ aceleaşi culori. Rasa sensibil mai grea este Angora Gigant, la care exemplarele ajung la peste 4 kg.

Iepurele Belgian


Cea mai cunoscută rasă, în lume şi în România, este rasa Belgian. Culoarea standard este castaniu roşcat, iepurii având între 2,5 şi 4,5 kg.

Este una dintre cele mai apreciate rase, datorită corpului bine proporţionat, acoperit cu o blană deasă şi uşor aspră. Picioarele sunt zvelte.

În cadrul rasei Marele Belgian, masculii pot depăşi 6 kg, iar femelele 6,5 kg, dar mărimea lor nu le împiedică să fie excelente animale de companie.

Piticul Olandez


Este cea mai mică rasă, ale cărei exemplare nu depăşesc 1,2 kg. Corpul este scurt şi compact, urechile mici, iar blana este deasă şi viu colorată. Din cauza mărimii lui, este foarte îndrăgit de copii.

8. De ce nu este bine să încerci să domesticeşti mamifere mici luate din sălbăticie?
Dacă iei mamiferele mici din sălbăticie, le reduci mult şansele de supravieţuire. De exemplu, iepurii tineri sunt dificil de readaptat unui nou mediu, adică în captivitate, şi de cele mai multe ori nu supravieţuiesc stresului provocat de faptul că se umblă cu ei (că sunt luaţi în mână). De altfel, orice mamifer mic luat din sălbăticie este sperios, fricos sau foarte agresiv atunci când vrei să îl atingi. El va încerca să se apere, iar tu poţi fi muşcat sau zgâriat.

Atunci când sunt închise, unele animale se vor zbate ca să iasă din cuşcă sau vor refuza mâncarea, iar dacă vor reuşi să scape prin casă, îţi pot distruge anumite lucruri.

Un alt motiv este acela că poţi contacta boli grave, uneori fatale. De asemenea, animalele sălbatice pot fi purtătoare de purici, păduchi, căpuşe şi alţi paraziţi.

9. Ce este turbarea? Cum se răspândeşte? Poţi să o iei de la mamiferele mici de casă? Este vindecabilă? Cum poţi evita molipsirea? Care dintre mamiferele mici de casă pot fi purtătoare?
Turbarea (rabia) este o boală infecto-contagioasă care se întâlneşte atât la oameni, cât şi la animale. Turbarea este provocată de virusul rabic cu afinitate pentru sistemul nervos. Cel mai frecvent se transmite prin saliva animalului, dar se poate transmite şi prin urină sau alte fluide din corp, prin răni deschise sau membrane mucoase. Au apărut însă cazuri de turbare şi fără existenţa unei „porţi” de intrare evidente.

Boala începe după o incubaţie ce variază între 10 zile şi un an. Este însoţită la început de nelinişte, dureri de cap, febră, dureri de gât, greaţă. După aceasta, urmează următoarea fază, cu accese nervoase violente, convulsii, crampe musculare puternice, salivaţie puternică. Se sfârşeşte prin paralizie şi moarte.

Turbarea nu poate fi vindecată. Foarte puţini oameni au supravieţuit turbării, dar au rămas cu leziuni ale creierului.

Poate fi luată atât de la animalele sălbatice sau fără stăpân, bolnave, cât şi de la cele de casă, dacă acestea din urmă au intrat în contact cu animale bolnave. Se întâlneşte în special la carnivorele domestice şi sălbatice, care o transmit altor animale sau omului prin muşcături sau zgârieturi.

Între anii 1881 şi 1889, Louis Pasteur a reuşit să prepare primul vaccin eficace contra turbării. Vaccinarea antirabică este obligatorie şi este cu atât mai sigură cu cât se face mai repede după muşcătura animalului turbat sau suspectat de turbare, iar pentru muşcăturile situate aproape de cap, vaccinarea trebuie începută imediat. Turbarea poate fi evitată şi prin vaccinarea preventivă a animalelor (carnivorelor).
Cum poţi să eviţi îmbolnăvirea de turbare?

În primul rând, evită expunerea, prin protejarea animalului tău de animalele fără stăpân sau sălbatice. Nu-l lăsa să alerge liber pe afară. Este foarte important să nu hrăneşti şi să nu iei în mână animale sălbatice, în special pe cele care par agresive sau bolnave. Niciodată nu trebuie să ţii ca animal de companie un animal sălbatic. Liliecii, dihorii sau vulpile care au muşcat o persoană sau un animal domestic trebuie duse la un laborator pentru examinare.

În al doilea rând, trebuie să înţelegi că nu oricine a fost muşcat de un animal turbat se va îmbolnăvi de turbare, dacă ştie ce trebuie să facă şi nu stă pe gânduri. Viruşii sunt ucişi de majoritatea săpunurilor. De aceea, dacă ai fost muşcat, spală-te, spală-te şi iar spală-te cu săpun şi apă. Foarte important este să te vaccinezi.
Care dintre mamiferele mici de casă pot fi purtătoare ale virusului turbării?

Toate animalele mici de casă pot fi purtătoare, dar, dintre ele, nevăstuicile sunt cele care pot contacta cel mai des microbul turbării. Acest virus produce o boală gravă nevăstuicilor, boală pentru care nu există tratament şi care, de regulă, se soldează cu moartea animalului în trei sau patru săptămâni de la infectare. Dar, prin vaccinare regulată, boala poate fi prevenită.

Toate nevăstuicile sunt susceptibile de turbare, cu toate că, în cazul celor de casă, turbarea este mai puţin întâlnită. De regulă, infectarea se produce la o nevăstuică ţinută afară, care s-a luptat cu un animal sălbatic precum o vulpe, o pisică sau un câine turbat.

În cazul nevăstuicilor, vaccinul antirabic poate fi administrat atunci când animalul are vârsta de trei luni sau mai mult, repetându-se apoi anual.



10. De ce nu ar trebui să iei în mână animalul tău atunci când eşti răcit?
Dacă ai răceală sau gripă, încearcă să nu intri în contact cu micul animal decât dacă este absolut necesar, ca să nu îi transmiţi boala, deoarece mamiferele mici se molipsesc foarte uşor de aceste boli umane. Cel mai bine este să rogi un alt membru al familiei sau un prieten să hrănească animalul, să schimbe el talaşul şi să cureţe cuşca în perioada când eşti bolnav. În special hamsterii sunt foarte sensibili, ei putând chiar să moară dacă se molipsesc de la tine.

Dacă observi că deja s-a îmbolnăvit, cel mai bine este să mergi imediat cu el la un cabinet veterinar. În general, animalele vor prezenta aceleaşi simptome ca şi oamenii. Le va curge nasul, ochii vor fi înlăcrimaţi, pot avea accese de strănut sau tuse şi le va scădea pofta de mâncare timp de câteva zile.

Dacă nu poţi să mergi la un cabinet veterinar, nu încerca să-i dai medicamente de care iei tu, ci ţine-l la cald, menţine-i culcuşul uscat şi dă-i suficientă apă. Nu-l lua în mână ca să te joci cu el, ci lasă-l să se odihnească 5-7 zile.

11. Găseşte trei referinţe biblice despre animalele pe care acum le consideri a fi mamifere mici de casă. În conformitate cu Biblia, sunt ele considerate carne curată sau necurată?
Levitic 11,5-6 – „Să nu mâncaţi iepurele de casă, care rumegă, dar nu are unghia despicată: să-l priviţi ca necurat. Să nu mâncaţi iepurele, care rumegă, dar nu are unghia despicată: să-l priviţi ca necurat.”

Levitic 11,29 – „Iată, din vietăţile care se târăsc pe pământ, cele pe care le veţi privi ca necurate: cârtiţa, şoarecele şi şopârla, după soiurile lor;”

Deuteronom 14,7 – „Dar să nu mâncaţi din cele ce rumegă numai, sau care au numai copita despicată şi unghia despărţită în două. Astfel, să nu mâncaţi cămila, iepurele şi iepurele de casă, care rumegă, dar nu au copita despicată: să le priviţi ca necurate.”

Psalmi 104,18 – „Munţii cei înalţi sunt pentru ţapii sălbatici, iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri.”

Proverbe 30,24-28 – „Patru vietăţi sunt mai mici pe pământ, şi totuşi din cele mai înţelepte: furnicile, care nu sunt un popor tare, dar îşi pregătesc hrana vara, şoarecii de munte, care nu sunt un popor puternic, dar îşi aşază locuinţa în stânci; lăcustele nu au împărat, şi totuşi pornesc toate în cete; păianjenul îl poţi prinde cu mâinile, şi se găseşte totuşi în casele împăraţilor.”

Isaia 66,17 – „Cei ce se sfinţesc şi se curăţesc în grădini, mergând unul câte unul, în mijlocul celor ce mănâncă şi carne de porc, şi şoareci şi alte lucruri urâcioase, toţi aceia vor pieri, zice Domnul.”


Conform Bibliei, iepurii, şoarecii şi toate rozătoarele sunt considerate carne necurată. Pentru ca un animal să poată fi considerat „curat”, acesta trebuie să aibă unghia despicată, copita despărţită şi să rumege (Levitic 11,3).





Yüklə 100,24 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin