Definirea relației medic – pacient



Yüklə 465 b.
tarix20.12.2017
ölçüsü465 b.
#35420



Definirea relației medic – pacient

  • Definirea relației medic – pacient

  • Definirea cadrului psihosocial de constituire a relației medic – pacient

  • Definirea nivelurilor relației medic – pacient

  • Exemplificarea unor modele de relație medic – pacient

  • Conflicte de rol în relația medic – pacient



Relaţia medic-pacient reprezintă cadrul în care se desfăşoară actul medical.

  • Relaţia medic-pacient reprezintă cadrul în care se desfăşoară actul medical.

  • Poate fi considerată ca o relaţie:

    • Socială
    • Psihologică
    • Culturală
  • Relaţie de inegalitate



Statutul social:

  • Statutul social:

    • o colecţie de de drepturi şi obligaţii
    • ansamblul comportamentelor la care cineva se poate aştepta legitim din partea altora
  • Rolul social:

    • modalitate de punere în vigoare a drepturilor şi îndatoririlor conferite de statutul social al indivizilor
    • ansamblu de comportamente pe care alţii îl aşteaptă legitim de la o persoană, în virtutea unui anume statut social al persoanei respective


Rolul de medic este materializat prin:

  • Rolul de medic este materializat prin:

    • Respectarea drepturilor şi obligaţiilor pe care le implică statutul de medic
    • Disponibilităţile de comunicare cu bolnavul
      • Răbdare
      • Utilizarea unor termeni pe care bolnavul să-i poată înţelege
      • Interes pentru o anamneză bogată
      • Facilitarea adaptării atitudinale, în funcţie de personalitatea bolnavului: “tutore autoritar”, “mentor”, “savant detaşat”, “părinte protector”, “avocat al adevărului”, “oglindă terapeutică”
    • Prestigiul profesional şi social al medicului


Rezistenţa psihologică a unor pacienţi faţă de autoritatea medicului

  • Rezistenţa psihologică a unor pacienţi faţă de autoritatea medicului

    • Ambivalenţa afectivă a bolnavului
    • Refuzul sau incapacitatea de comunicare a unor bolnavi


Relaţia medic-pacient este o componentă critică a modelului biopsihosocial.

  • Relaţia medic-pacient este o componentă critică a modelului biopsihosocial.

  • Orice medic trebuie nu doar să aibă cunoştinţe practice despre starea medicală a pacientului, dar şi să fie familiarizat asupra psihologiei individuale a pacientului.





Modelul paternalist

  • Modelul paternalist

  • Moderul informativ

  • Modelul interpretativ

  • Modelul deliberativ



Medicul decide ce este în interesul bolnavului pe baza informaţiilor medicale pe care le deţine şi a raţionamentului medical.

  • Medicul decide ce este în interesul bolnavului pe baza informaţiilor medicale pe care le deţine şi a raţionamentului medical.

  • Neajunsul acestui model este reprezentat de faptul că medicul şi pacientul pot avea sisteme de valori diferite.

  • Rezervat medicinii de urgenţă



Medicul oferă pacientului toate informaţiile relevante privitoare la afecţiunea sa şi la opţiunile terapeutice, fără să ţină cont de istoricul, personalitatea sau sistemul de valori al pacientului

  • Medicul oferă pacientului toate informaţiile relevante privitoare la afecţiunea sa şi la opţiunile terapeutice, fără să ţină cont de istoricul, personalitatea sau sistemul de valori al pacientului

  • Poate produce anxietate, stres.

  • Lipsit de compasiune.

  • Presupune, în mod eronat, că pacientul este pe deplin autonom.

  • Potrivit situaţiilor în care pacientul este consultat pentru o afecţiune minoră, în ambulator



Medicul se erijează într-un “sfătuitor” al pacientului, ajutându-l în luarea unei decizii care să ţină cont atât de informaţiile şi raţionamentul medical, cât şi de sistemul personal de valori al acestuia.

  • Medicul se erijează într-un “sfătuitor” al pacientului, ajutându-l în luarea unei decizii care să ţină cont atât de informaţiile şi raţionamentul medical, cât şi de sistemul personal de valori al acestuia.

  • Presupune ca medicul să înţeleagă dorinţele şi nevoile pacientului, lucru nu întotdeauna posibil.

  • Potrivit situaţiilor în care pacientul este consultat pentru afecţiuni cu durată lungă de evoluţie



Medicul se comportă ca un profesor sau prieten al pacientului şi încearcă să îl convingă să aleagă calea “cea mai bună”, ţinând cont atât de informaţiile şi raţionamentul medical, cât şi de sistemul personal de valori al bolnavului.

  • Medicul se comportă ca un profesor sau prieten al pacientului şi încearcă să îl convingă să aleagă calea “cea mai bună”, ţinând cont atât de informaţiile şi raţionamentul medical, cât şi de sistemul personal de valori al bolnavului.

  • Utilizat în special în instituţiile cu profil de sănătate publică.



Anxioşii, fobicii: au nevoie de un personaj care să le inspire securitate, nevoile lor de dependenţă fiind satisfăcute printr-o atitudine directivă şi securizantă

  • Anxioşii, fobicii: au nevoie de un personaj care să le inspire securitate, nevoile lor de dependenţă fiind satisfăcute printr-o atitudine directivă şi securizantă

  • Obsesionalul cere explicaţii amănunţite din necesitatea sa intelectuală de a se asigura pe calea raţionamentului migălos

  • Paranoidul are nevoie de o relaţie de încredere şi onestitate

  • Depresivul resimte o alinare pasageră dacă este lăsat să-şi expună suferinţele sale, deoarece el prezintă un sentiment de culpabilitate în virtutea căruia el percepe orice intervenţie din partea celor din jur ca pe o pedeapsă.

  • Firea demonstrativă necesită de asemenea o libertate în expunerea sentimentelor, fără a i se permite însă excesele



Eşec în a întâmpina (saluta) în mod adecvat pacientul, în a se prezenta şi în a-şi explica acţiunile

  • Eşec în a întâmpina (saluta) în mod adecvat pacientul, în a se prezenta şi în a-şi explica acţiunile

  • Eşec în a obţine informaţii uşor accesibile, mai ales prin temeri şi aşteptări

  • Acceptarea unei informaţii imprecise şi eşec în căutarea de clarificări

  • Eşec în verificarea a ceea ce doctorul a înţeles din situaţie faţă de pacient

  • Eşec în încurajarea întrebărilor sau eşec în a răspunde adecvat la întrebări

  • Neglijarea indiciilor evidente sau nu furnizate verbal sau altfel de pacient

  • Evitarea informaţiilor despre situaţia personală familială şi socială a pacientului, inclusiv probleme din aceste domenii

  • Eşec în obţinerea de informaţii despre sentimentele pacientului şi perceperea bolii

  • Stil directiv cu întrebări închise, întreruperi frecvente şi eşec în a-l face pe pacient să vorbească spontan

  • Focusare prea rapidă fără testarea ipotezelor

  • Eşec în furnizarea de informaţii adecvate despre diagnostic, tratament, efecte secundare sau prognostic sau în verificarea înţelegerii acestora

  • Eşec în înţelegerea punctului de vedere al pacientului

  • Slabă liniştire (reconfortare)



Trăsături atitudinale nepotrivite ale medicului: grabă, nerăbdare, oboseală, plictiseală, răceală, ton ridicat

  • Trăsături atitudinale nepotrivite ale medicului: grabă, nerăbdare, oboseală, plictiseală, răceală, ton ridicat

  • Acceptarea unei comunicări deficitare cu pacientul

  • Exces sau lipsă de autoritate faţă de bolnav

  • Angrenarea în situaţii conflictuale

  • Subaprecierea bolnavilor dificili, cu un coeficient ridicat de psihogenie

  • Polipragmazia ca expresie a cedării medicului la insistenţele bolnavului





Rolul tămăduitorului apare de timpuriu în istorie, încă din acele vremuri când medicina se confunda cu divinaţia şi magia.

  • Rolul tămăduitorului apare de timpuriu în istorie, încă din acele vremuri când medicina se confunda cu divinaţia şi magia.

  • Astfel, medicul de astăzi a preluat o parte din funcţia jucată de şamani în comunitatea lor. Acest rol este potrivit cu concepţia despre boală potrivit căreia se consideră că orice îmbolnăvire survine ca o pedeapsă sau ca o ispăşire pentru un păcat. Medicul ar trebui, precum un şaman, să extirpe din bolnav elementul rău şi, în general, să aibă puterea de a lupta cu forţele răului printr-o acţiune vindecătoare binefăcătoare.

  • Unii pacienţi văd în doctorul lor un tămăduitor care a primit darul vindecării, oficiază acte şi comportamente, ritualuri, este îmbrăcat în veşminte caracteristice (de culoare albă), instrumentele şi limbajul pe care le foloseşte sunt în mare parte ermetice pentru cei din jur, în general profesia medicală rămânând o profesie închisă şi inaccesibilă pentru neiniţiaţi. Cu alte cuvinte, puterile pe care le deţine medicul sunt interpretate ca fiind generate de o instanţă supranaturală şi nu neapărat de achiziţiile ştiinţifice dobîndite pe tot parcursul anilor de formare şi de practică medicilă.



Este de datoria medicului să se facă perceput corect de către pacienţii săi pentru a fi cunoscute caracteristicile rolului şi statutului de practicare a medicinei în societatea contemporană.

  • Este de datoria medicului să se facă perceput corect de către pacienţii săi pentru a fi cunoscute caracteristicile rolului şi statutului de practicare a medicinei în societatea contemporană.

  • Delay şi Pichot enumeră caracteristicile rolului medicului în societatea actuală:

  • competenţă tehnică

  • atitudine universalistă (medicul trebuie să trateze orice persoană, indiferent de naţionalitate, religie)

  • specificitatea funcţională (privilegiile şi competenţele medicului sunt valabile doar în domeniul medicinei)

  • secretul profesional

  • neutralitatea afectivă

  • atitudinea altruistă şi dezinteresată

  • rolul social (confirmarea prin diagnostic a autenticităţii unei boli).



În cursul profesării medicinei medicul este animat în acţiunile sale atât de motivaţii conştiente cât şi de motivaţii inconştiente.

  • În cursul profesării medicinei medicul este animat în acţiunile sale atât de motivaţii conştiente cât şi de motivaţii inconştiente.

  • Dintre motivaţiile conştiente amintim pe cele care ţin de alegerea profesiei ca pe o vocaţie legată de personalitatea şi destinul propriu:

  • interesul umanitar: dorinţa de a îngriji, de a vindeca, de a se devota, dorinţa de comunicare interumană, dorinţa de a avea resposabilităţi faţă de umanitate

  • interes ştiinţific: pentru biologie, pentru ştiinţe experimentale, curiozitatea epistemică

  • statutul social şi personal: căutarea prestigiului, dorinţa de a avea un anumit statut economic, nevoia de securitate personală, activitate într-o profesiune liberală.

  • Motivaţiile inconştiente pot să fie limitate la dorinţa de a vedea, dorinţa de a repara, şi dorinţa de putere.



Pentru practicarea profesiunii medicale sunt necesare aptitudini deosebite, nu numai motivaţii şi orientări vocaţionale. Unele dintre ele au un caracter general sau comun oricărei activităţi intelectuale şi se bazează pe existenţa aptitudinii generale a inteligenţei superioare. Aptitudini particulare necesare profesiunii medicale sunt: spiritul de observaţie, abilitatea de a comunica, acordarea unei valori importante demnităţii condiţiei umane, răbdarea şi compasiunea, înţelegerea empatică.

  • Pentru practicarea profesiunii medicale sunt necesare aptitudini deosebite, nu numai motivaţii şi orientări vocaţionale. Unele dintre ele au un caracter general sau comun oricărei activităţi intelectuale şi se bazează pe existenţa aptitudinii generale a inteligenţei superioare. Aptitudini particulare necesare profesiunii medicale sunt: spiritul de observaţie, abilitatea de a comunica, acordarea unei valori importante demnităţii condiţiei umane, răbdarea şi compasiunea, înţelegerea empatică.

  • În concluzie, orice medic trebuie să ştie că bolnavii şi familiile acestora aşteaptă totul de la persoana medicului, căruia nu i se iartă nimic în caz de nereuşită.



- Internistul: Specialistul în medicină internă trebuie să posede o inteligenţă superioară, inteligenţă suplă, capabilă să lucreze cu informaţiile la cel mai înalt grad de procesare logică şi algoritmică. El trebuie să fie nu numai un om de ştiinţă şi de observaţie, dar trebuie să fie o persoană cu o cultură medicală vastă şi de asemenea cu o cultură generală amplă pentru a putea privi omul în contextul său, nu doar biologic ci şi social.

  • - Internistul: Specialistul în medicină internă trebuie să posede o inteligenţă superioară, inteligenţă suplă, capabilă să lucreze cu informaţiile la cel mai înalt grad de procesare logică şi algoritmică. El trebuie să fie nu numai un om de ştiinţă şi de observaţie, dar trebuie să fie o persoană cu o cultură medicală vastă şi de asemenea cu o cultură generală amplă pentru a putea privi omul în contextul său, nu doar biologic ci şi social.

  • - Chirurgul este persoana cu cea mai mare încărcătură de responsabilitate ataşată fiecărei etape a activităţii sale medicale. Tocmai de aceea, el trebuie să fie la zi cu toate informaţiile tehnice şi ştiinţifice pe care i le impune rezolvarea cazuisticii. Datorită specificului intervenţionist al specialităţii, chirurgul trebuie să facă faţă unor situaţii neprevăzute, de urgenţă, situaţii care îl obligă la luarea unor decizii rapide şi la acţiuni hotărâte. Pe de altă parte, chirurgului i se cere o aptitudine specială de manualitate, dar şi de răbdare, meticulozitate şi rezistenţă fizică.

  • - Ginecologul. Calităţile necesare profesării acestei specialităţi sunt în general apropiate de cele cerute chirurgului. În plus, ginecologul trebuie să fie un bun cunoscător al psihologiei femeii.



- Pediatrul este prin excelenţă un medic complex, dotat cu inteligenţă, sensibilitate şi caracter. Orice pediatru trebuie să aibă cunoştinţe aprofundate în domeniul psihologiei copilului. Dragostea şi devotamentul pentru copilul bolnav trebuie să fie completată de spiritul de observaţie, aptitudinea de comunicare cu copiii şi promptitudinea în intervenţia terapeutică.

  • - Pediatrul este prin excelenţă un medic complex, dotat cu inteligenţă, sensibilitate şi caracter. Orice pediatru trebuie să aibă cunoştinţe aprofundate în domeniul psihologiei copilului. Dragostea şi devotamentul pentru copilul bolnav trebuie să fie completată de spiritul de observaţie, aptitudinea de comunicare cu copiii şi promptitudinea în intervenţia terapeutică.

  • - Psihiatrul îmbină prin natura profesiei sale inteligenţa superioară cu conştiinţa responsabilităţii majore generată de activitatea în domeniul psihicului uman. Psihiatrul trebuie să fie un ascultător perfect, dotat cu un subtil simţ de observaţie şi cu o înţelegere empatică a tuturor stărilor sufleteşti normale sau patologice. Răbdarea şi toleranţa, înţelegerea umanului în toată diversitatea posibilă de manifestare completează trăsăturile de specialist cu cele ale unei personalităţi complexe şi viguroase.

  • - Femeia medic reuşeşte să se adapteze foarte bine multor specialităţi, reuşind să se impună prin caracteristicile feminităţii mai ales în domeniul pediatriei, bolilor interne, laboratorului clinic, stomatologie.



Kataloq: file -> Psihologie%20Medicala%20RO%202012-2013
file -> Azərbaycan Respublikası Kənd Təsərrüfatı Nazirliyi Azərbaycan Dövlət Aqrar Universiteti adau-nun 80 illik yubileyinə həsr edilir adau-nun elmi ƏSƏRLƏRİ g əNCƏ 2009, №3
file -> Ümumi məlumat Fənnin adı, kodu və kreditlərin sayı
file -> Mühazirəotağı/Cədvəl I gün 16: 40-18: 00 #506 V gün 15: 10-16: 30 #412 Konsultasiyavaxtı
file -> Mühazirə otağı/Cədvəl ivgün saat 13 40 15 00 otaq 410 Vgün saat 13 40 15 00
file -> TƏDRİs plani iXTİsas: 050407 menecment
file -> AZƏrbaycan respublikasi təHSİl naziRLİYİ XƏZƏr universiteti TƏHSİl faküLTƏSİ
file -> Mühazirə otağı/Cədvəl Məhsəti küç., 11 (Neftçilər kampusu), 301 n saylı otaq Mühazirə: Çərşənbə axşamı, saat 16. 40-18. 00
Psihologie%20Medicala%20RO%202012-2013 -> Psihoterapia – proces terapeutic activ ce utilizează în exclusivitate mijloace psihologice

Yüklə 465 b.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə