Introducere în Internet

“Acest document a fost realizat cu asistenţa financiară a Comunităţii Europene. Părerile exprimate aici reprezintă opinia Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi în concluzie, nu pot fi considerate în nici un caz punctul de vedere oficial al Comunităţii Europene”.


MODULUL 3
INFORMARE ŞI COMUNICARE PE INTERNET
3. 1. Introducere în Internet
3. 1.1. Concepte de bază referitoare la Internet
Internetul este cea mai mare reţea de calculatoare care conectează între ele milioane de subreţele de pe întreaga suprafaţă a pământului. La această reţea sunt conectate toate tipurile de platforme hardware de la supercalculatoare, calculatoare mainframe, mini şi microcalculatoare de toate tipurile, alte tipuri de echipamente electronice de telecomunicaţii. Absolut toate calculatoarele conectate la Internet pot face schimb de date între ele prin intermediul pachetelor de informaţii. Fiecare pachet de informaţii este caracterizat de un expeditor şi de un destinatar. Teoretic această reţea de reţele nu este controlată de nici o organizaţie sau guvern şi nu există nici un administrator sau supervizor unic al super-reţelei, singurul control existent se manifestă la nivelul reţelelor locale conectate la Internet.

Realizarea legăturilor dintre calculatoare se poate face prin intermediul legăturilor private (sau linii dedicate) sau publice (linii închiriate şi linii în comutaţie). Fizic aceste legături sunt realizate din fire de cupru, cabluri subacvatice internaţionale, fibre optice, unde radio, microunde sau prin sateliţi artificiali.

Utilizatorul serviciilor Internet poate „călători imaginar”, adică naviga, în întreaga lume, având posibilitatea de a se conecta la calculatoare din diferite zone geografice ale cyberspace-ului. Cyberspace este acest spaţiu imaginar în care se poate naviga după dorinţă, navigare care presupune trecerea de la un calculator la altul şi care se mai numeşte surfing.

Pentru furnizarea principalelor funcţii ale Internet-ului, care sunt poşta electronică (e-mail) şi transferul de fişiere (în general prin protocolul TCP/IP), se foloseşte modelul aplicaţiilor client-server. Acest model are la bază comunicarea între calculatoare prin tuplul cerere-răspuns:

• 
  server computers (calculatoare server): reprezintă acele calculatoare care stochează informaţia pe care o poate distribui, server-ele furnizează servicii adică primesc solicitări (cereri), efectuează serviciul şi transmit rezultatele către calculatorul solicitant al serviciului; serverul are instalat software specializat care asigură tipul de serviciu în folosul reţelei Internet, putând exista mai multe servere care să ofere acelaşi tip de serviciu;
  
• 
  client computers (calculatoare client): sunt acele calculatoare din reţea care solicită servicii, adică solicită server-elor servicii şi aşteaptă răspuns, fiecare calculator client având instalat un software care să-i asigure accesul la un anumit tip de serviciu.
  

Din punct de vedere a permanenţei conectării calculatorului la reţeaua Internet există următoarele tipuri de calculatoare:

• 
  dedicate computers (calculatoare dedicate): conectate tot timpul la reţeaua Internet, este vorba de cele folosite de universităţi, organizaţii mari etc;
  
• 
  nondedicate computers (calculatoare nededicate): sunt calculatoarele care se conectează pe timp limitat, prin intermediul liniilor telefonice, la calculatoarele dedicate.
  

Pentru a putea avea acces la anumite servicii orice calculator trebuie mai întâi să se conecteze. Conectarea este asigurată se un software specializat şi constă în recunoaşterea reciprocă a celor două calculatoare aflate în dialog. Server-ul care asigură un anumit serviciu Internet se numeşte sit al acelui serviciu.

Sit-urile Cyberspace-ului asigură utilizatorului acces la următoarele servicii:

• 
  comunicare: între utilizatori prin participarea la dezbateri în grupuri de interes, gruparea se face pe afinităţi şi interese comune (grupuri de dialog);
  
• 
  informare: utilizatorul se poate informa prin intermediul ziarelor electronice, informaţii despre galerii de artă, muzee, teatre etc;
  
• 
  transfer de fişiere: utilizatorul poate copia (gratuit sau contra cost) pe propriul calculator fişiere text, cărţi electronice, programe software etc;
  
• 
  acces la distanţă: utilizatorul poate accesa calculatorul la distanţă ca pe propriul calculator, având acces la o parte din resursele de execuţie şi stocare ale acelui calculator;
  
• 
  comerţ electronic: utilizatorul poate accesa paginile Web ale diverselor magazine care practică comerţul electronic şi îşi poate efectua cumpărăturile, poate rezerva locuri la avion, la hotel sau poate cumpăra bilete în staţiunea de odihnă care-l interesează;
  
• 
  poştă electronică: utilizatorul poate folosi Internet-ul pentru a efectua propria corespondenţă.
  

Deoarece de cel mai mare interes se bucură programele, să spunem că există trei tipuri de programe ce pot fi copiate:

1. 
   programe freeware: sunt programele pe care autorii lor le pun la dispoziţia tuturor utilizatorilor în mod gratuit;
   
2. 
   programe shareware: sunt programele pe care utilizatorul le poate copia şi instala cu condiţia că, dacă după o perioadă de testare este mulţumit de produs să achite contravaloarea produsului (de obicei o sumă mică), proprietarul programului având obligaţia să-i trimită manualul de exploatare a produsului ţi toate punerile la zi;
   
3. 
   programe Beta: sunt programe puse la dispoziţia utilizatorilor pentru a fi testate, cu condiţia raportării anomaliilor (bugs) constatate in funcţionare, ele sunt difuzate înaintea lansării pe piaţă a unei noi versiuni.
   

1. 
   Comutarea de pachete
   

Toate serviciile oferite pe Internet se bazează pe conceptul de comutare de pachete. De fapt, toată activitatea din Internet se desfăşoară prin intermediul mesajelor organizate în pachete de informaţii şi transmise de la sursa S la destinaţia D. Operaţiunea de comunicare se desfăşoară similar activităţii poştale normale: un „obiect” (de exemplu fişier) caracterizat de mai multe informaţii este divizat în mai multe pachete de informaţii şi fiecărui pachet îi este ataşată adresa sursei S şi respectiv adresa destinaţiei D. Pachetul este deci format din informaţia propriu-zisă şi informaţia de control formată din adresa de identificare a lui S şi cea a lui D. Informaţia de control se află totdeauna în antetul (la începutul) pachetului. Rolul oficiilor poştale este jucat de aşa numitele calculatoare comutatoare de pachete (de obicei router). După ce toate pachetele sunt recepţionate, calculatorul reconstruieşte informaţiile prin punerea fiecărui pachet la locul său firesc, sistemul testând de fiecare dată dacă pachetele au fost corect recepţionate (prin testarea unor coduri de control).

Sintetizând, un pachet conţine:

• 
  adresa sursei;
  
• 
  adresa destinaţiei;
  
• 
  numărul pachetului în cadrul informaţiei;
  
• 
  un identificator pentru informaţia transmisă.
  

Datorită adresei destinaţiei pe care o conţin pachetele, acestea pot circula independent pe Internet şi ajung la destinaţie într-o ordine diferită la momente de timp absolut arbitrare.

Comutarea de pachete (packet switch) este tehnologia software cea mai larg utilizată în reţele în general. Există următoarele tipuri de calculatoare care participă la realizarea comutării de pachete:

• 
  calculatoare gazdă (Host): sunt conectate la reţea pentru a comunica cu un calculator care este la distanţă în scopul executării unei aplicaţii, motiv pentru care se mai numesc calculatoare cu funcţii de aplicaţii, ele au ţi rolul de a distribui pachetele pentru terminalele utilizator conectate la Internet;
  
• 
  rutere (Router): se mai numesc şi calculatoare cu funcţii de comunicaţie, ele fiind conectate pentru asigura comunicarea între două calculatoare gazdă aflate la distanţă, având rolul de a dirija pachetele de informaţii între sursă şi destinatar; în literatura de specialitate ruterele se mai numesc şi noduri pentru comutarea de pachete (PSN-Packet Switching Nodes);
  
• 
  calculatoare poartă (Gateway): sunt acele calculatoare care joacă rolul de poartă de conectare a calculatoarelor gazdă la reţea.
  

Ansamblul format din liniile de comunicaţie şi nodurile reţelei se numeşte subreţea de comunicaţie şi este utilizată pentru transferul de date între porturile a două calculatoare gazdă. Ordinea nodurilor pe care o parcurg pachetele de informaţii în drumul lor spre destinaţie se numeşte ruta pachetelor.

Din punct de vedere al macro-organizării, Internet-ul este compus din următoarele reţele:

1. 
   Sisteme terminale (End systems): sunt sistemele alcătuite în exclusivitate din calculatoare gazdă, fiecare calculator gazdă având câte o singură interfaţă cu subreţeaua la care este legată;
   
2. 
   Subreţele: sunt acele reţele la care sunt legate sistemele terminale;
   
3. 
   Sisteme intermediare (Intermediate systems): sunt echipamente de tip gateway sau router care au mai multe interfeţe de legare la subreţele (una pentru fiecare subreţea) şi care îndeplinesc rolul de a retransmite pachetele primite de la o reţea către reţeaua destinaţie, în conformitate cu ruta pachetelor către destinatar, iar calculatorul gazdă permite dirijarea pachetelor către calculatorul destinaţie
   

2. 
   Protocoale de comunicaţie prin Internet
   

Transmiterea informaţiei de la un calculator la altul nu poate fi realizată decât prin respectarea unui set de reguli numit protocol, care trebuie respectat atât de emiţător cât şi de receptor, pentru a „vorbi aceeaşi limbă”. În parte, fiecare reţea poate să-şi folosească propriul protocol de comunicaţie, dar între reţelele legate la Internet trebuie folosit un protocol unic numit protocolul IP (Internet Protocol) şi el se utilizează între două calculatoare gazdă. Pentru dirijarea pachetelor se utilizează 4 octeţi, necesari identificării destinatarului, conţinând cele două adrese: una pentru identificarea reţelei şi cea de-a doua pentru identificarea calculatorului gazdă în cadrul reţelei. Utilizarea adresei reţelei permite ruterelor să dirijeze pachetele către reţea, iar utilizarea adresei calculatorului gazdă permite dirijarea pachetelor către calculatorul destinaţie, după ce sa ajuns în reţeaua destinaţie.

Protocolul IP a fost completat cu protocolul TCP (Transmission Control Protocol). Protocolul TCP împarte mesajele în pachete pe care le şi numerotează iar recepţie reface mesajele din pachetele sosite la destinaţie. Din punct de vedere software, protocolul TCP consideră datele ca şiruri de octeţi pe care îi divizează în segmente, fiecare segment constituind pachete prin adăugarea antetului. Acest protocol are marele merit că verifică şi corectitudinea mesajului transmis, în sensul că să nu se piardă date, să nu fie duplicate date ţi să nu existe date eronate, toate aceste verificări făcându-se unor informaţii de control la fiecare pachet. În cazul existenţei unei erori se reia automat transferul pachetului eronat.

Fiecare din serviciile oferite de Internet îşi are propriul său protocol:

1. 
   protocolul FTP (File Transfer Protocol) este utilizat de serviciul de transfer de fişiere;
   
2. 
   protocolul SMTP (Simple Mail Transfer Protocol) este utilizat de serviciul de poştă electronică E-Mail;
   
3. 
   protocolul Telnet este utilizat de serviciul de acces la distanţă etc.
   

Pentru majoritatea calculatoarelor se foloseşte „super-protocolul” TCP/IP (Transmission Control Protocol/ Internet Protocol) care este un set de protocoale de interconectare a calculatoarelor, din care fac parte protocoalele: IP, TCP, FTP, Telnet, SMPT, ICMP, UDP etc.

3. 
   Tipuri de conectare la Internet
   

În practica obişnuită a reţelelor de calculatoare se întâlneşte şi conceptul de conexiune dial-up care reprezintă conectarea la un calculator, chemându-l prin telefon, concept care se referă la genul de conexiune care implică folosirea unui emulator de terminal şi a unui modem obişnuit. Întâlnim adesea şi conceptul de download care reprezintă transferul unui fişier de pe un calculator aflat la distanţă, pe calculatorul la care lucrează utilizatorul. Modem-ul este un echipament electronic care converteşte semnalele digitale primite de la calculator în semnale analogice, modulate de obicei în frecvenţă, necesare transmisiei prin liniile telefonice, şi în mod asemănător, converteşte semnalele analogice recepţionate din linia telefonică în semnale digitale oferite calculatorului. Modem-ul este o prescurtare de la modulator-demodulator.

Tipul de conectare la Internet este reprezentat de metoda prin care se asigură accesul la reţeaua de reţele Internet. Există patru tipuri distincte de conectare la Internet:

1. 
   conexiune dedicată (permanent connection) sau conexiune permanentă: calculatorul este conectat permanent la o reţea din Internet care foloseşte protocolul TCP/IP, conectarea făcându-se printr-o linie dedicată şi este specifică organizaţiilor sau universităţilor;
   
2. 
   conexiune directă prin modem (dial-in direct connection): calculatorul este conectat la o reţea din Internet care foloseşte protocolul TCP/IP, şi care devine un calculator gazdă, legătura realizându-se prin intermediul unui furnizor de servicii Internet folosind o linie telefonică închiriată; pentru stabilirea conexiunii, utilizatorul va trebui să formeze numărul de telefon al furnizorului de servicii, după care – prin intermediul calculatorului furnizorului de servicii – se stabileşte legătura la Internet, după care se pot deschide simultan mai multe sesiuni de lucru, este cel mai ieftin ţi mai bun tip de legătură; acest tip de legătură se mai numeşte legătură SLIP (Serial Line Internet Protocol) sau CSLIP (Compressed SLIP) sau PPP (Point-to-Point Protocol);
   
3. 
   conexiune directă prin modem şi terminal (dial-up terminal connection): legătura se stabileşte prin intermediul unui furnizor de servicii Internet, apelarea furnizorului făcându-se prin modem iar accesul la calculator se face printr-o emulare de terminal dintr-un program de comunicaţie, iar după conectare calculatorul utilizatorului va funcţiona ca un terminal al furnizorului de servicii Internet şi nu ca un calculator gazdă, calculatorul utilizatorului este utilizat doar pentru gestionarea operaţiilor de intrare-ieşire iar accesul la serviciile Internet se rulează pe calculatorul furnizorului; acest tip de conexiune foloseşte un program de comunicaţie ca de exemplu, aplicaţia Terminal din Windows;
   
4. 
   conexiune prin sistemul de poştă electronică (mail connection): este tipul de conexiune utilizat numai pentru serviciul de poştă electronică.
   

4. 
   Structura unei adrese de Internet
   

Pentru personalizarea şi identificarea calculatoarelor conectate la Internet, fiecărui calculator i se atribuie un număr unic numit adresă de Internet (sau adresă de IP –Internet Protocol). IP-ul calculatorului are o valoare cuprinsă între 0 şi 2³². Ar fi un adevărat chin, dacă nu chiar imposibil, ca utilizatorul să-şi reţină propriul IP, de aceea fiecărui calculator conectat la Internet i se mai atribuie un nume numit nume de domeniu, fiecare domeniu conţinând subdomenii şi o structură logică pe mai multe niveluri respectând sistemul numelor de domeniu (DNS-Domain Name System).

La modul cel mai general adresa de Internet are structura:

ncalc.grcalc.orgu.tiporg.tara

unde abrevierile folosite au următoarele semnificaţii:

• 
  ncalc: este numele calculatorului, de exemplu iulia;
  
• 
  grcalc: este grupul care gestionează calculatorul ţi reprezintă grupul de utilizatori sau un departament care foloseşte calculatorul, de exemplu lmm;
  
• 
  orgu: este organizaţia utilizatorului şi reprezintă organizaţia din care face parte grupul de utilizatori sau departamentul, sarcina atribuirii numelor departamentelor ţi calculatoarelor îi revine administratorului de reţea care trebuie să se îngrijească să fie date nume unice;
  
• 
  tiporg: este tipul organizaţiei şi se referă la organizaţiile care fac parte din acelaşi sistem folosindu-se convenţiile: edu pentru organizaţii academice, co sau com pentru organizaţii comerciale, int pentru organizaţii internaţionale, gov pentru organizaţii guvernamentale, mil pentru organizaţii militare, net pentru organizaţii implicate în organizarea reţelei şi org pentru alte organizaţii;
  
• 
  tara: este zona geografică sau ţara şi este identificată printr-un cod cu două litere: România are codul ro, Marea Britanie are codul uk, Canada are codul ca, Grecia are codul gr etc.
  

Utilizatorii operează cu nume de adrese iar calculatoarele cu numere de adrese, pentru translatarea numelor în numere se folosesc servere de nume, care sunt calculatoare care păstrează o tabelă de corespondenţă nume-număr dintr-un anumit domeniu, acest server de nume poate fi chiar serverul reţelei care furnizează serviciul Internet.

5. 
   Servicii de acces la distanţă
   

Un serviciu de acces la distanţă transformă calculatorul utilizatorului într-un terminal conectat la un sistem aflat la distanţă, permiţând conectarea calculatorului local la orice calculator de pe suprafaţa globului care este conectat la Internet. Atunci când utilizatorul doreşte să prelucreze un volum mare de date aflate la distanţă este mai avantajos să folosească acest serviciu, decât să transfere datele pe propriul calculator în vederea unei prelucrări ulterioare. În acest caz pe Internet se transmit doar comenzile de prelucrare ţi rezultatele prelucrării. Telnet este serviciul folosit pentru conectarea la un calculator la distanţă, iar acceptarea de către calculatorul aflat la distanţă se realizează dacă utilizatorul este unul autorizat, adică dacă are creat un cont în catalogul de conturi al respectivului calculator. Dacă este un utilizator autorizat, după conectare şi acceptare, poate da comenzi ca şi cum este pe un calculator local.

Serviciul Telnet este structurat ţi funcţionează pe baza modelului client-server: server-ele fiind calculatoarele aflate la distanţă care permit accesul autorizat la informaţiile care le deţin, iar clienţii sunt calculatoarele care concurează la obţinerea accesului la datele şi programele de pe server. Dacă un utilizator doreşte să se conecteze la un server Telnet, atunci server-ul cere utilizatorului să-i comunice login ID (identificatorul de începere a sesiunii de lucru) şi Password (parola). Marea majoritate a server-elor nu acceptă decât login ID corect introdus. Sunt însă unele servere care acceptă şi clienţi care nu au cont deschis, caz în care se va folosi newuser sau guest ori un identificator sugerat de server.

6. 
   Serviciul de transfer de fişiere
   

Pentru vizualizarea conţinutului unor directoare de pe calculatorul aflat la distanţă şi eventual copierea fişierelor pe calculatorul utilizatorului, trebuie folosit serviciul Internet de transfer de fişiere care se numeşte FTP, al cărui nume vine de la protocolul utilizat de acest serviciu (FTP – File Transport Protocol). Indiferent de zona geografică unde se află calculatorul la distanţă şi indiferent de sistemul de operare care este instalat pe fiecare calculator, se transferă o copie a fişierului sursă pe calculatorul destinaţie, singura condiţie care se impune este ca cele două calculatoare aflate în conexiune să recunoască protocolul FTP. Acest protocol divizează fişierul în pachete pe care apoi le transferă prin nodurile reţelei, dinspre sursă înspre destinaţie, iar apoi reface fişierul la destinaţie. Pentru ca transferul să fie mai rapid şi mai eficient, este bine să se transfere fişiere compactate. Operaţia de copiere pe calculatorul utilizatorului se numeşte downloading.

Serviciul FTP poate copia două tipuri de fişiere şi lucrează in două moduri:

• 
  mod ASCII: pentru copierea fişierelor text, caz în care fişierele sunt modificate pentru a asigura compatibilitatea dintre sursă şi destinaţie; este modul recomandat pentru fişiere cu programe sursă, fişiere document, fişiere text şi poştă electronică;
  
• 
  mod binar: pentru copierea fişierelor executabile de tip binar, fişiere de imagini codificate binar, baze de date sau fişiere compactate, caz în care fişierele nu vor fi modificate.
  

În Internet există servere speciale, publice sau private, destinate copierii de fişiere numite situri FTP. Cele publice sunt la dispoziţia oricărui utilizator fără a-i cere vreo parolă, ele sunt în general destinate copierii programelor gratuite free software din colecţii publice de programe. Aceste zone din Internet se numesc situri anonime ale sistemului FTP, pentru că utilizatorul conectat este un anonim, care pentru nume de utilizator va introduce anonymus iar în locul parolei va introduce adresa sa de poştă electronică (pentru orice eventualitate).

7. 
   Serviciul de poştă electronică
   

Serviciul electronic mail, e-mail sau poştă electronică permite utilizatorilor să transmită rapid, economic şi comod informaţii prin Internet. La înscrierea pentru acest serviciu utilizatorului i se atribuie o cutie poştală (mailbox) care este reprezentat de un fişier aflat pe discul calculatorului server (mail server) furnizor al acestui serviciu. În această cutie poştală sunt înregistrate toate mesajele pe care le primeşte şi vrea să le trimită utilizatorul.

Poşta electronică prezintă avantaje faţă de cea clasică sau faţă de serviciile telefonice: este mai ieftină, mai rapidă, textul poate fi corectat înainte de transmitere, economie de hârtie, este serviciu permanent, nu depinde de fusul orar şi acelaşi mesaj se poate transmite simultan la mai mulţi parteneri. Dezavantaj: nu se asigură inviolabilitatea corespondenţei.

Furnizorul de servicii acordă o adresă unică de mail pentru fiecare utilizator, care are următorul format:

numutiliz@numdom

unde: numutiliz este numele utilizatorului, @ separator obligatoriu iar numdom este numele domeniului. Exemplu de adresă de email: [e-mail].

8. 
   Serviciul de comunicare
   

Serviciul de comunicare permite utilizatorului să participe la discuţii, în patru moduri, prin : reţele de ştiri, poştă electronică, BBS sau discuţii directe prin Internet.

• 
  Discuţii prin reţele de ştiri
  

Există servere de ştiri (news servers) care conţin colecţii de articole organizate pe subiecte. Regăsirea informaţiilor dorite se face prin conţinut. Cea mai importantă sursă de ştiri este UseNet, care este una dintre cele mai vechi reţele (dinaintea Internet-ului) cu acces la Internet, cu un grop de administratori voluntari pentru gestiunea ştirilor. Articolul este un mesaj scris de un utilizator UseNet şi trimis în reţea, orice articol este public.

• 
  Discuţii prin poştă electronică
  

Dacă utilizatorii au resurse limitate şi nu au decât serviciul de poştă electronică, pot participa la discuţii prin intermediul acestui serviciu. Ei se pot abona gratuit la un astfel de discuţii despre un subiect care-i interesează, având loc o distribuţie selectivă a ştirilor doar pentru cei care s-au declarat interesaţi şi aparţin unei anumite liste. Înscrierea la o astfel de listă de discuţii se face prin trimiterea unui mesaj de opţiune către administratorul reţelei. Administrarea se poate face manual (de o anumită persoană) sau automat (cu un program special). Utilizatorul unui astfel de serviciu va primi scrisori de la membrii grupului, le va citi, le va putea arhiva şi îşi va putea exprima propriile opinii faţă de ceilalţi membri ai grupului. Cu cât numărul membrilor grupului este mai mare cu atât volumul mesajelor primite este mai mare, el putând să trimită un mesaj întregului grup sau numai unei anumite persoane din grup ţi poate ieşi din grup când nu mai este interesat.

Un grup de discuţii ale utilizatorilor poştei electronice se numeşte listă de corespondenţă (mailing lists). Majoritatea listelor de corespondenţă au un moderator care are sarcina de a verifica dacă mesajele se referă la subiectul de interes. Orice grup de discuţii are o adresă de poştă electronică şi când un membru al grupului trimite un mesaj el este transmis (câte o copie) tuturor membrilor grupului. Listele de corespondenţă gestionate automat prin program se numesc liste automate şi pentru gestiunea lor se cunosc câteva programe de gestiune ca de exemplu, listserv, listproc şi majordomo. Un sit listserv este un calculator care are instalat programul listserv şi care este capabil şă gestioneze mai multe liste listserv, el se mai numeşte calculator gazdă listserv.

• 
  Discuţii prin BBS
  

Un serviciu BBS (Bulletin Board System) asigură la rândul său mai multe servicii: serviciu d comunicare, serviciu de informare şi servicii comerciale. Cele mai cunoscute servicii BBS sunt: CompuServe, GEnie, America Online, Microsoft Network, Delphi şi Prodigy, şi accesul la ele se face contra unei taxe. Un serviciu BBS este de fapt o reţea de calculatoare (servere BBS) pe care este instalat un software specializat capabil să conecteze calculatoarele acestui serviciu prin intermediul liniilor telefonice ţi în care un utilizator poate citi mesajele lăsate de alţi utilizatori ai serviciului, poate trimite mesaje proprii, poate juca un joc cu un alt utilizator, poate copia sau expedia fişiere către serviciul BBS, poate discuta cu un alt utilizator, poate căuta şi accesa o bază de date sau poate vizualiza imagini păstrate pe calculatorul BBS.

Discuţiile în cadrul serviciului BBS se fac în forumuri, care reprezintă grupuri de utilizatori ai serviciului legaţi printr-un subiect comun de discuţii.

Există o asociaţie liberă a serviciilor BBS din întreaga lume si care se numeşte FidoNet, ea reprezentând o reţea de reţele BBS organizată pe criterii geografice (o regiune sau o zonă) şi care au definită o oră comună (ZMH – Yone Mail Hour) în care nu răspund la nici un apel al utilizatorilor ci fac schimb de mesaje poştale (NetMail) între ele.

• 
  Discuţii directe prin Internet
  

Există un sistem conversaţional în timp real IRC (Internet Realy Chat) care permite dialogul dintre utilizatori ca şi cum ar fi faţă în faţă. Fiecare grup de utilizatori creează un canal, pe care membrii grupului îl folosesc pentru a-ţi transmite mesaje. Serviciul are la bază conceptul client-server. Printr-o legătură anonimă FTP sau printr-unul din serverele care permit accesul public prin Internet se realizează legătura cu clienţii şi serverele IRC.

9. 
   Serviciul de informare
   

Localizarea şi citirea informaţiei în Internet se realizează cu ajutorul serviciului de informare. La ora actuală există mai multe servicii de informare: Gopher, Archie, WAIS (Wide Area Information Servers) şi WWW (World Wide Web sau W3), ultimul fiind cel mai utilizat.

Archie şi WAIS permit identificarea numelui unui fişier sau a conţinutului său prin utilizarea unui cuvânt cheie de căutare, Gopher prin intermediul unui sistem ierarhizat de meniuri, iar WWW printr-un sistem de link-uri.

World Wide Web este cea mai mare colecţie de documente care conţin informaţii memorate pe calculatoare aflate în întreg Internet-ul. Un document Web se numeşte pagină Web, care se identifică printr-o adresă unică. Paginile aparţinând aceleiaşi organizaţii sau persoane se formează o colecţie care se numeşte situl Web, care are o pagină de început sau pagină sursă (Home Page sau Start Page). Metoda cea mai folosită pentru realizarea şi organizarea unei pagini este hipertextul (hypertext), în care textele sau imaginile evidenţiate reprezintă trimiteri la alte pagini care conţin informaţii suplimentare, trimiteri numite hiperlegături (hyperlink) si care prin efectuarea unui dublu click pe ele, duc la încărcarea automată a paginii suplimentare care se pot afla pe acelaşi sit sau pe situri diferite. Mai nou există o extensie a hipertextului numită hipermedia (hypermedia), prin intermediul căreia se pot lega sunete şi imagini video.

Reţeaua Web funcţionează şi ea pe principiul client-server, în care pe calculatorul server Web este instalat un program care administrează paginile Web şi în care pe calculatorul client Web este instalat un program de explorare numit browser, care permite utilizatorului să cerceteze siturile Web. Spaţiul Web este zona din ciberspaţiu în care navighează utilizatorul, prin respectarea de către client şi server a protocolului HTTP (Hyper Text Transfer Protocol).

Adresa unui document Web are un format standard numit adresă pentru localizarea uniformă a resurselor URL (Uniform Resource Locator), iar un broswer Web permite administrarea mai multor resurse informaţionale ca: arhive ftp (ftp://), pagini de hipertext (http://), meniuri Gopher (gopher://) sau servere de ştiri UseNet (news://). Adresa URL este formată din trei părţi: numele protocolului, numele gazdei şi calea fişierului.

De exemplu: http://www.mcmcr.com.uk/ public/homepage.html

10. 
    Broswer
    

Broswer-ul este un program specializat care ajută utilizatorul să găsească şi să citească informaţia din documentele HTML ale reţelei Web.

Operaţiile care trebuie să le asigure un broswer sunt:

1. 
   deplasarea printre documentele Web şi vizualizarea acestora;
   
2. 
   folosirea „semnelor de carte” şi a istoricului pentru regăsirea rapidă a informaţiilor din documentele HTML;
   
3. 
   copierea informaţiilor în fişiere pe calculatorul utilizatorului;
   
4. 
   folosirea unui serviciu de căutare a informaţiilor de interes;
   
5. 
   accesul la celelalte servicii de informare;
   
6. 
   accesul la alte servicii Internet cum sunt: serviciul de transfer de fişiere ftp, serviciul de ştiri, serviciul de poştă electronică etc.
   

Cele mai cunoscute şi mai utilizate broswer-e sunt:

1. 
   Netscape Navigator creat de firma Netscape Communication Corporation şi este utilizat pe platformele Windows 9X;
   
2. 
   Internet Explorer creat de firma Microsoft şi inclus in sistemele de operare Windows 9X;
   
3. 
   Mosaic creat de NCSA-Centrul Naţional pentru Supercalculatoare cu variante pentru minicalculatoarele IBM-PC şi pentru Macintosh.
   

Criteriile de căutare a informaţiei sunt:

• 
  după adresa URL a paginii de Web;
  
• 
  după cuvinte-cheie care descriu subiectul de căutat (căutare prin conţinut);
  
• 
  după un sistem ierarhizat de meniuri, informaţia fiind împărţită în zone de subiecte structurate ierarhic, până la subiectul dorit;
  
• 
  după „semne de carte”.
  

Browser-ele folosesc următoarele concepte sofware:

• 
  directorul cache: este utilizat pentru păstrarea paginilor Web parcurse în sesiunea curentă (în vederea revenirii la acele pagini) şi este de fapt o memorie tampon;
  
• 
  „semnul de carte” sau „pagina favorită” (Favorite page în Internet Explorer sau Bookmark în Netscape Navigator): este adresa URL a unei pagini Web căruia utilizatorul ăi asociază un nume, pentru ca la viitoare căutări să se poată regăsi pagina folosind acest nume;
  
• 
  istoricul (history): este o listă conţinând numele paginilor Web care au fost deschise în sesiunea de lucru curentă, putându-se reveni la o pagină prin simpla preluare a numelui din listă, unele broswer-e permit păstrarea în această listă a numelor de pagină care au fost deschise în sesiuni anterioare;
  
• 
  imaginile in-line: sunt acele imagini incluse în paginile Web, ele nu pot fi modificate, deplasate sau redimensionate însă pot fi vizualizate sau imprimate;
  
• 
  reâmprospătarea: este operaţiunea de preluare din nou a unei pagini din reţea, deşi ea se află în directorul cache;
  
• 
  plug-in: este un program care se ataşează unui broswer pentru afişarea unor imagini 3D;
  
• 
  document de indexuri: este un document care permite căutarea într-o bază de date aflate pe un server de indecşi;
  
• 
  încărcarea (Download): copierea unui fişier din reţea pe calculatorul utilizatorului;
  
• 
  descărcarea (Upload): copierea unui fişier de pe calculatorul utilizatorului pe un calculator din reşea;
  
• 
  aplicaţie ajutătoare (Helper application): un program care permite broswer-ului să vizualizeze fişiere diverse (de exemplu sunete).
  

11. 
    Serviciul de căutare
    

Orice serviciu de căutare, numit şi motor de căutare, permite căutare şi regăsirea rapidă a informaţiilor în reţeaua Web. Un astfel de serviciu întreţine baze de date cu URL-urile reţelei Web. Utilizatorul poate face căutare prin conţinut, introducând unul sau mai multe cuvinte referitoare la subiectul care-l interesează, serviciul de căutare efectuând căutarea în reţeaua Web şi afişează rapid o listă cu legături către documentele Web care conţin informaţii despre subiectul de interes căutat. Cele mai cunoscute motoare de căutare sunt: yahoo.com, lycos.com, google.com, altavista.com, mamma.com, hotbot.com, ask.com, search.com, mpc.com.

12. 
    Codul de conduită pe Internet
    

Codul de conduită numit Netiquette este un cod neoficial pe care este bine să-l respectaţi la compunerea articolelor pentru grupul de ştiri sau poşta electronică. Acest cod poate fi rezumat prin „Nu fiţi nepoliticos şi nu irosiţi inutil resursele reţelei Internet”.

1. 
   Informaţia pe care o trimiteţi trebuie să fie concisă.
   
2. 
   Folosiţi intonaţia, codurile smiley.
   
3. 
   Nu scrieţi cu majuscule.
   
4. 
   Nu folosiţi grupurile de ştiri pentru a vă face publicitate.
   
5. 
   Evitaţi grupurile care vă enervează.
   
6. 
   Compuneţi cu grijă textele şi să-l recitiţi înainte de expediere.
   
7. 
   Nu declanşaţi un război al insultelor.
   

13. 
    Emoticon sau codul Smiley
    

În utilizarea poştei electronice şi a grupurilor de discuţii se utilizează în mod frecvent figurile smiley care sunt grupuri de caractere ASCII care au semnificaţia comunicării nonverbale. Este bine să folosiţi corect semnificaţia figurilor smiley deoarece, în caz contrar, se pot ajunge la situaţii conflictuale, jignitoare.

Semnificaţia figurilor smiley este următoarea:

Figura SMILEY	Semnificaţie
:-)	Zâmbesc în timp ce fac această glumă
:-D	Sunt teribil de amuzat de ceea ce am tastat acum
:-*	Te sărut
: O	Casc, e atât de plictisitor
;-)	Fac cu ochiul sau flirtez cu gluma asta
:-7	Spun asta cu ironie
:-(	Mă întristează ceea ce am spus
:-<	Sunt de-a dreptul trist, m-am posomorât
>:-(	Sunt supărat şi îngrijorat de acest lucru
:’-(	Plâng, este cu adevărat trist pentru mine
:-9	Mă ling pe buze
X-(	Am murit, asta m-a omorât