Jocul cu mărgele de sticlă



Yüklə 2,37 Mb.
səhifə13/37
tarix03.01.2019
ölçüsü2,37 Mb.
#88965
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   37

Luând o hotărâre bruscă, îl căută pe pater, îi povesti despre chemarea lui în concediu şi cât de surprins fusese el însuşi de a descoperi de pe acum, dincolo de bucuria reîntoarcerii acasă şi a revenirii cu ai lui, bucuria revenirii la mânăstire, iar pentru că această bucurie se datora în primul rând preacinstitului pater, şi-a luat inima în dinţi şi îndrăzneşte să-i facă o mare rugăminte, anume ca, îndată ce se va întoarce aici, să-l primească pe lângă dânsul ca discipol, acordându-i fie şi nu­mai o oră sau două pe săptămână.

Jakobus râse, dând înapoi, şi-şi formulă din nou preafrumoasele complimente ironice la adresa culturii castaliene, o cultură multilaterală de neîntre­cut, în faţa căreia el, ca simplu frate monah ce era, nu poate decât să caşte ochii mut de admiraţie şi să clatine capul de ui­mire; Josef îşi dădu seama numai decât că refuzul nu era se­rios, iar când îi întinse mâna de rămas bun, pater îi spuse prieteneşte că nu trebuie să-şi facă nici o grijă în privinţa rugăminţii lui, i-o va satisface pe cât îi va sta în putinţă; apoi se despărţiră în modul cel mai cordial.

Knecht plecă spre casă, în vacanţă, cu bucurie, sigur în inima lui că timpul petrecut la mânăstire nu fusese fără folos. La plecare se simţi de parcă ar fi fost un băiat, îşi dădu seama fireşte numaidecât că nu mai e băiat şi nici măcar un tânăr; înţelese asta după sentimentul de jenă şi de rezistenţă interi­oară care i se iscă în suflet îndată ce voia să răspundă cu un gest, un strigăt, o mică copilărie la bucuria şcolărească de a se vedea liber şi de a pleca în vacanţă. Nu, ceea ce odinioară fusese de la sine înţeles şi izbăvitor, un strigăt de triumf către păsările din copaci, un marş cântat cu voce tare, câteva mişcări plutitoare şi ritmice de dans ― toate acestea nu mai mergeau acum, ar fi fost ţepene şi artificiale, ar fi fost prosteşti şi puerile. Knecht simţea că e bărbat, un bărbat tânăr în simţiri şi în puteri, dar care nu mai putea să se lase în seama dispoziţiei sufleteşti de moment, care nu mai era li­ber, ci treaz, dependent şi obligat ― de cine? De funcţie? De sarcina de a-şi reprezenta ţara şi Ordinul printre călugări? Nu, era Ordinul însuşi, era ierarhia în care, cu prilejul aces­tei bruşte introspecţii, se văzu încadrat şi sudat într-un chip de neînţeles, era sentimentul de răspundere, sinteza de valori universale şi majore, datorită căreia unii tineri puteau să pară bătrâni şi unii bătrâni tineri, care pe unul îl înlănţuia, pe celălalt îl sprijinea şi în acelaşi timp îi răpea libertatea, întocmai ca tutorele de care e legat un copac tânăr, care unuia îi lua inocenţa, în timp ce de la celălalt solicita tocmai o puritate mereu candidă.

La Monteport îl salută pe fostul maestru al muzicii, care fusese el însuşi cândva, în anii săi tineri, oaspete al mânăstirii de la Mariafels, unde studiase muzica benedictină, şi care îl întrebă acum despre multe lucruri.

Îl găsi pe bătrânul domn, e adevărat, mai domol în mişcări şi mai încovoiat, dar cu o înfăţişare mai robustă şi mai senină decât ultima dată; obo­seala îi pierise de pe chip, iar după ce-şi părăsise funcţia de­venise, nu mai tânăr, ci mai arătos şi mai distins. Knecht fu surprins că-l întreabă despre orgă, despre dulapurile cu note şi despre muzica corală de la Mariafels; voia să ştie şi dacă mai există copacul din grădina crucii, dar nu părea deloc cu­rios să afle amănunte despre activitatea lui acolo, despre cursul dedicat jocului cu mărgele de sticlă, despre scopul concediului său. Totuşi, înainte ca Josef să-şi continue călătoria, bătrânul lăsă să-i scape o vorbă de mare preţ pen­tru el.

― Am aflat, spuse el pe un ton ca de glumă, că ai fi de­venit un fel de diplomat. Nu-i propriu-zis o meserie fru­moasă, dar se pare că lumea e mulţumită de tine. Gândeşte despre asta cum vrei! Dacă însă ambiţia ta nu e să rămâi pentru totdeauna în funcţia aceasta, atunci fii atent, Josef, cred că vor să te prindă în cursă. Fereşte-te, ai dreptul s-o faci. Nu, nu mă întreba, nu mai suflu o vorbă. Ai să vezi.

În ciuda acestui avertisment, pe care-l purta ca pe un ghimpe în inimă, sosind la Waldzell, bucuria reîntoarcerii în patrie şi a revederii îi umplu sufletul ca niciodată; i se părea nu numai că acest Waldzell e patria lui şi locul cel mai fru­mos de pe lume, ci că între timp devenise încă mai frumos şi mai interesant, sau el revenise aici cu alţi ochi şi cu altă ca­pacitate, superioară, de a vedea. Părerea aceasta îmbrăţişa nu numai porţile, turnurile, copacii şi râul, curţile şi sălile, persoanele şi chipurile cunoscute demult, în timpul conce­diului lui resimţi şi pentru spiritul Waldzellului, pentru Ordin şi pentru jocul cu mărgele de sticlă o simpatie sporită, înţelegerea mai adâncă şi plină de recunoştinţă a celui ce s-a întors acasă, care a fost plecat, care a devenit mai matur şi mai înţelept.

― Am impresia, îi spuse el prietenului său Tegularius, la sfârşitul unui însufleţit ditiramb în cinstea Waldzellului şi a Castaliei, am impresia că toţi anii mei de-aici i-am petrecut în somn, e adevărat, fiind fericit, dar nu conştient, iar acum parcă m-am trezit şi văd precis şi limpede realitatea. Cum au putut să-mi ascută astfel privirile doi ani de înstrăinare!

S-a bucurat de concediu ca de o sărbătoare, a gustat din plin mai ales jocurile şi discuţiile cu camarazii, în cercul eli­tei din Vicus Lusorum, s-a desfătat revăzându-şi prietenii şi redescoperind minunatul genius loci62 de la Waldzell. Desigur, acest viu sentiment de fericire şi bucurie a ajuns la înflorire abia după prima audienţă la maestrul jocului cu mărgele de sticlă; până atunci, în bucuria lui se amestecase şi o cantitate de teamă.

Magister ludi puse mai puţine întrebări decât se aşteptase Knecht; abia pomeni despre cursul de joc pentru începători şi despre studiul lui Josef în arhiva muzicală, numai despre pater Jakobus nu se mai sătura să audă, revenea mereu la el, nu i se păru deloc prea mult ceea ce îi povesti Josef despre acest bărbat. Că erau mulţumiţi de el şi de felul cum îşi înde­plinise misiunea la benedictini, chiar foarte mulţumiţi, Knecht putu să deducă nu numai din marea amabilitate a maestrului, ci aproape încă mai mult din conduita domnului Dubois, la care magistrul îl trimisese numaidecât.

― Ţi-ai îndeplinit excelent sarcina, spuse acesta şi adăugă cu un râs uşor: Instinctul meu a dat greş atunci când am cerut să nu fii trimis la mânăstire. Faptul că în afară de abate l-ai captivat şi pe marele pater Jakobus, determinându-l să devină favorabil faţă de Castalia, însemnează mult, mai mult decât a cutezat cineva să spere.

După două zile, maestrul jocului cu mărgele de sticlă îl invită la masă, împreună cu Dubois şi cu directorul de atunci al scolii de la Waldzell, succesorul lui Zbinden, iar la dis­cuţia de o oră de după masă mai fură de faţă, în chip ne­prevăzut, şi noul maestru al muzicii, ca şi arhivarul Ordinului, aşadar alţi doi membri ai autorităţii superioare, iar unul dintre ei îl conduse la sfârşit pe Knecht la casa de oaspeţi, unde statură îndelung de vorbă. Această invitaţie îl introduse pe Knecht, prima dată vizibil pentru toată lumea, în cercul cel mai restrâns al candidaţilor la posturile înalte şi ridică între el şi media jucătorilor de elită o barieră sensibilă imediat, de care îşi dădu şi el foarte bine seama, acum când înţelegerea lucrurilor i se ascuţise. încolo, i se dădu un concediu provizoriu de patru săptămâni şi i se înmânară dovezile necesare funcţionarilor pentru a obţine găzduire la ca­sele de oaspeţi din Provincie.

Deşi nu i se impuseseră nici un fel de însărcinări, nici măcar pe aceea de a se prezenta auto­rităţilor locale, a putut totuşi observa că e supravegheat de sus, căci atunci când făcu într-adevăr câteva vizite şi excursii, la Keuperheim, la Hirsland şi la aşezământul de studii est-asiatice, primi numaidecât invitaţii din partea funcţionarilor superiori de acolo; în aceste câteva săptămâni avu astfel pri­lejul să-i cunoască propriu-zis pe toţi componenţii auto­rităţii educative şi pe cei mai mulţi magiştri şi conducători de studii. Dacă n-ar fi fost aceste invitaţii şi luări de contact foarte oficiale, atunci excursiile sale ar fi însemnat pentru Knecht o reîntoarcere în lumea şi libertatea anilor săi de studii. S-a limitat doar la vizitele amintite, de hatârul lui Tegularius, care suporta greu orice întrerupere a reîntâlnirii lor, dar şi de dragul jocului cu mărgele de sticlă, deoarece ţi­nea foarte mult să ia parte şi să se verifice la cele mai noi exerciţii şi probleme, iar în această privinţă Tegularius i-a adus servicii de neînlocuit. Celălalt prieten apropiat, Ferromonte, făcea parte din statul-major al noului maestru al mu­zicii şi nu l-a putut vedea în timpul acesta decât de două ori; l-a găsit muncind de zor şi bucuros de muncă, începuse stu­diul unei mari teme de istorie a muzicii privind muzica greacă şi perpetuarea ei în dansurile şi cântecele populare din Balcani; dornic să vorbească despre preocupările lui, i-a povestit prietenului său despre cele dintâi lucrări şi descope­riri, care îmbrăţişau epoca decăderii treptate a muzicii baroce, începând cam de pe la finele secolului al optspre­zecelea, şi despre pătrunderea unei noi substanţe muzicale din direcţia muzicii populare slave.

Cea mai mare parte a vacanţei sale cu mireasmă de sărbătoare Knecht şi-a petrecut-o însă la Waldzell şi la jocul cu mărgele de sticlă, a repetat cu Fritz Tegularius notiţele luate de acesta la in privatissimum ţinut de magistru, în ulti­mele două semestre, pentru cei mai avansaţi şi s-a reîncadrat cu toate puterile, după doi ani de nedorită renunţare, în no­bila lume a jocului, al cărei farmec părea tot atât de ne­despărţit şi intim legat de viaţa lui, ca şi cel al muzicii.

Abia în ultimele zile ale concediului, magister ludi reluă vorba despre misiunea lui Josef la Mariafels, despre viitorul apropiat şi sarcinile ce-l aşteptau. Mai întâi pe un ton de tai­fas, apoi din ce în ce mai serios şi stăruitor îi povesti despre un plan al autorităţii, la care ţineau foarte mult majoritatea magistrilor, ca şi domnul Dubois, anume planul de a stator­nici în viitor o reprezentanţă permanentă a Castaliei pe lângă Sfântul Scaun de la Roma. Venise momentul istoric, continuă maestrul Thomas în felul său cuceritor şi într-o formă de exprimare desăvârşită, sau în orice caz acest moment era aproape, pentru a se arunca o punte peste vechiul abis dintre Roma şi Ordin; în eventuale primejdii viitoare, Roma şi Ordinul vor avea certamente inamici comuni, vor urma aceeaşi soartă, ca aliaţi fireşti, iar starea de până acum nu mai putea dura, fiind de-a dreptul nedemnă: cele două puteri din lume, a căror sarcină istorică stătea în conservarea şi cultivarea spiritului şi a păcii, nu mai puteau convieţui mai departe izolate şi aproape străine una de alta. în ciuda grelelor pierderi pe care le suferise, biserica romană rezistase zguduirilor şi crizelor din timpul ultimei epoci de mari războaie şi dăinuia reînnoită şi purificată în focul acelor încercări, în timp ce aşezămintele ştiinţifice şi şcolare laice se angajaseră în procesul de decadenţă a culturii; Ordinul şi gândirea castaliană se ridicaseră abia pe ruinele acestora din urmă. Tocmai de aceea, precum şi datorită vârstei sale vene­rabile, bisericii trebuia să i se dea un loc de frunte, ea era cea mai veche, cea mai nobilă, era puterea verificată în furtuni mai numeroase şi mai mari. Cel dintâi obiectiv care trebuia atins era trezirea şi cultivarea şi la Roma a conştiinţei înrudirii celor două puteri şi a poziţiei lor comune în toate crizele viitoare.

(Aici, Knecht gândi: „Oh, aşadar vor să mă trimită la Roma, şi te pomeneşti că pentru totdeauna!" şi, amintindu-şi aver­tismentul fostului maestru al muzicii, se pregăti numaidecât în sinea lui de apărare.)

Maestrul Thomas continuă: un mare pas în direcţia acestei evoluţii dorite de mult de partea castaliană fusese făcut prin misiunea lui Knecht la Mariafels. Această mi­siune, în sine numai o încercare, un gest de curtenie şi care nu obliga la nimic, fusese hotărâtă fără nici o altă intenţie la invitaţia venită de la partenerul de acolo, altminteri n-ar fi fost utilizat fireşte un jucător cu mărgele de sticlă fără nici o pregătire politică, ci de pildă vreun funcţionar tânăr din ser­viciul domnului Dubois.

Iată că această încercare, această mică misiune inocentă dăduse un rezultat surprinzător de bun; datorită ei un spirit conducător al catolicismului ac­tual, pater Jakobus, cunoscuse mai îndeaproape concepţia Castaliei şi-şi formase o idee mai favorabilă despre această concepţie pe care până acum o respinsese cu hotărâre. îi sunt recunoscători lui Knecht pentru rolul pe care-l jucase în această privinţă. Aici rezidau sensul şi succesul misiunii sale şi, pornind din acest punct, trebuiau luate în considerare şi continuate nu numai chestiunea generală a unei încercări de apropiere, ci, îndeosebi, şi sarcina şi munca lui Knecht. I se acordase un concediu care ar mai putea fi prelungit, dacă ar dori-o, s-a vorbit cu el în linii mari, i s-a dat prilejul să-i cunoască pe cei mai mulţi membri ai autorităţii supreme, superiorii şi-au exprimat încrederea în Knecht, şi -l însărcina­seră acum pe el, maestrul jocului cu mărgele de sticlă, să-l trimită pe Knecht, cu o misiune specială şi cu competenţe lărgite, înapoi la Mariafels, unde poate fi sigur, din fericire, că i se va face o primire prietenoasă.

Ajuns aici, maestrul făcu o pauză, ca pentru a-i da celui ce-l asculta răgaz să pună vreo întrebare, dar acesta, cu un gest politicos de supunere, îi dădu să înţeleagă că a fost atent la tot ce i se spusese şi că e gata să primească însărcinarea.

― Însărcinarea pe care ţi-o transmit, spuse acum magis­trul, este aşadar aceasta: noi plănuim, pentru un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, să stabilim o reprezentanţă per­manentă a Ordinului nostru la Vatican, pe cât posibil pe bază de reciprocitate. Ca mai tineri, suntem dispuşi să luăm faţă de Roma o atitudine, e adevărat, nu servilă, dar foarte respectuoasă, să acceptăm cu dragă inimă rangul al doilea şi să i-l lăsăm ei pe primul. Probabil că papa ar accepta propu­nerea noastră chiar astăzi, ştiu întrucâtva lucrul acesta, pre­cum îl ştie şi domnul Dubois; ceea ce însă trebuie să evităm neapărat este un răspuns negativ dat de acolo. Cunoaştem un singur om la care putem ajunge şi al cărui cuvânt are cea mai mare pondere la Roma, pe pater Jakobus.

Iar misiunea ta este să te întorci la mânăstirea benedictină, să trăieşti acolo ca şi până acum, să faci studii, să ţii un inofensiv curs despre jocul cu mărgele de sticlă şi să-ţi îndrepţi toată atenţia şi grija spre pater Jakobus, pentru a-l câştiga de partea noastră şi pentru a-l face să-şi dea consimţământul la proiectul nostru privitor la Roma. De data aceasta, ţinta finală a misiunii tale este aşadar precis delimitată. De cât timp vei avea nevoie ca s-o atingi, aceasta rămâne o chestiune secundară; ne gândim că va dura cel puţin încă un an, dar ar putea fi şi doi, şi mai mulţi Cunoşti ritmul benedictin şi te-ai deprins să i te adap­tezi, în nici un caz nu trebuie să dăm impresia că suntem nerăbdători şi avizi să ne atingem scopul; lucrurile trebuie să se coacă treptat, ca de la sine, până când să ajungem la o discuţie deschisă, nu-i aşa? Nădăjduiesc că eşti de acord cu misiunea ce ţi se încredinţează şi te rog să-ţi exprimi deschis orice obiecţie ai de făcut. Dacă vrei, ai la dispoziţie câteva zile, ca să reflectezi.

Knecht, pentru care misiunea ce i se încredinţase nu mai constituia o surpriză după alte câteva discuţii anterioare, de­clară că nu mai avea nevoie de timp ca să reflecteze, accepta cu supunere însărcinarea, dar adăugă:

― Ştiţi că misiunile de acest fel reuşesc cel mai bine dacă persoana căreia i s-au încredinţat mi are de luptat cu opoziţii şi reţineri interioare. Nu am nici o opoziţie fată de misiunea însă şi, îi înţeleg importanţa şi sper să fiu vrednic de ea. Mă încearcă însă o anume teamă şi apăsare sufletească în ceea ce priveşte viitorul meu; fiţi atât de bun, magister, şi ascultaţi-mi o rugăminte şi o mărturisire cu totul personale şi egoiste. Sunt, precum ştiţi, jucător cu mărgele de sticlă, ca b consecinţă a trimiterii mele printre cuvioşii patres mi-am întrerupt timp de doi ani întregi studiile, nu am făcut nici un progres şi mi-am neglijat arta, iar acum se va mai adăuga cel puţin încă un an, probabil mai mulţi. N-aş vrea ca în acest timp să dau şi mai mult înapoi. De aceea vă rog să-mi asiguraţi scurte concedii mai dese, în timpul cărora să vin la Waldzela, precum şi contactul permanent prin radio cu prelegerile şi exerciţiile speciale din cadrul seminarului dumneavoastră pentru avansaţi.

― Sunt de acord cu plăcere, strigă maestrul, rostind cu­vintele pe tonul celui gata să-şi concedieze interlocutorul; atunci însă Knecht ridică vocea şi-şi exprimă şi cealaltă te­mere, anume că, în cazul când acţiunea lui la Mariafels ar reuşi, să nu cumva să fie trimis la Roma ori să fie utilizat pentru alte servicii diplomatice.

― Şi această perspectivă, încheie el, m-ar apăsa su­fleteşte şi m-ar stânjeni în ostenelile mele la mânăstire. Căci mi-ar displăcea extrem să fiu abătut pe calea serviciul diplo­matic o vreme mai îndelungată.

Magistrul încruntă din sprâncene şi ridică un deget a do­jana:

Vorbeşti de o abatere, cuvântul e într-adevăr rău ales, nimeni nu s-a gândit aici la o abatere, mai curând la o dis­tincţie, la o promovare. Nu sunt autorizat să te informez asu­pra modului în care vei fi utilizat mai târziu sau să-ţi fac promisiuni. Totuşi îţi înţeleg reticenţele şi poate că îţi voi putea fi de ajutor, dacă temerile tale se vor arăta întemeiate. Şi acum ascultă: tu posezi o certă calitate de a te face agrea­bil şi îndrăgit, un răuvoitor aproape că te-ar putea numi un charmeur63: probabil că şi acest dar a determinat autoritatea să te trimită pentru a doua oară la mânăstire. Dar nu abuza prea mult de darul tău, Josef, şi nu căuta să ridici preţul rea­lizărilor tale. Dacă vei ajunge la un rezultat fericit în misiu­nea ta pe lângă pater Jakobus, atunci vei găsi momentul potrivit să adresezi autorităţii o rugăminte personală. Astăzi mi se pare prea devreme. Dă-mi de veste când eşti gata de plecare.

Josef ascultă aceste cuvinte în tăcere, mai sensibil la bunăvoinţa pe care o mascau decât la dojana, şi nu după multă vreme plecă înapoi la Mariafels.

Acolo, siguranţa pe care o dă misiunea precis trasată avu asupra lui un efect binefăcător, în afară de aceasta, însărci­narea era importantă şi de mare cinste, iar într-o privinţă coincidea cu o dorinţă personală a trimisului: aceea de a fi cât mai mult posibil în preajma lui pater Jakobus şi de a-i câştiga pe deplin prietenia. Că noua lui misiune era luată în serios şi aici, la mânăstire, şi că el era privit ca o persoană ridicat în rang a reieşit şi din atitudinea întrucâtva schimbată a personalului din conducerea aşezământului, în special a abatelui; această atitudine fu la fel de amicală, însă cu un spor sensibil de stimă. Josef nu mai apărea ca un oaspete tânăr fără nici un rang, primit cu amabilitate numai din pricina locului de unde venea şi din bunăvoinţă faţă de propria-i persoană, acum fu primit şi tratat mai curând ca un funcţionar superior din Castalia, cam ca un ambasador cu puteri depline.

Nemaifiind acum orb la asemenea lucruri, îşi trase din toate acestea concluziile sale.

La pater Jakobus n-a putut descoperi desigur nici o schimbare de atitudine: amiciţia şi bucuria cu care îl salută monahul, precum şi reamintirea înţelegerii de a lucra împreună, fără nici o rugăminte şi referire la ea din partea lui Knecht, îl mişcară profund pe acesta. Planul de muncă şi programul său zilnic căpătară acum o cu totul altă înfăţişare decât înainte de concediu, în acest plan de muncă şi în sfera îndatoririlor sale, cursul despre jocul cu mărgele de sticlă nu mai ocupa de astă dată nici pe departe locul întâi, iar despre studiile în arhiva muzicală, ca şi despre colaborarea colegială cu organistul nici nu mai era vorba. Mai presus de toate se aflau acum orele de studiu ca pater Jakobus, un studiu dedi­cat mai multor ramuri ale istoriei, căci savantul îl iniţia pe discipolul său preferat nu numai în preistorie şi în istoria timpurie a ordinului benedictin, ci şi în ştiinţa surselor pri­vind Evul Mediu timpuriu, iar în afară de aceasta, într-o oră specială, citi împreună cu el pe unul dintre vechii cronicari, după textul original. Lui pater Jakobus îi făcu plăcere faptul că Josef îl asalta cu rugămintea de a-i îngădui şi tânărului Anton să ia parte la ore, dar nu-i fu greu să-l convingă că un al treilea participant, oricât de bine intenţionat, ar stânjeni considerabil acest fel de studiu foarte particular, şi astfel Anton, care nu ştia nimic despre intervenţia lui Knecht, fu invitat numai când şi când la lecturile din cronicari, fapt care-l făcu foarte fericit. Fără îndoială că orele acestea au fost pentru tânărul frate, despre a cărui viaţă nu mai ştim nimic altceva, o evidenţiere, o plăcere şi un stimulent de cel mai mare preţ; i se îngăduia să ia parte niţel ca auditor şi tânăr recrut la activitatea şi schimbul de opinii a două dintre spiritele cele mai pure şi capetele cele mai originale din vremea sa. Partea de contribuţie a lui Knecht consta, după fiecare lecţie de epigrafie şi de ştiinţă a izvoarelor, în continuarea iniţierii lui pater Jakobus în istoria şi structura Castaliei şi în ideile călăuzitoare ale jocului cu mărgele de sticlă, împrejurare când elevul devenea profesor, stimatul profesor, auditor atent, greu de mulţumit când punea întrebări şi formula critici Suspiciunea bătrânului faţă de mentalitatea castaliană rămânea mereu trează; regretând lipsa unei atitudini reli­gioase propriu-zise, pater Jakobus se îndoia de eficienţa educativă a acestei mentalităţi în direcţia creării unui tip uman vrednic de luat în serios, deşi în persoana lui Knecht avea în faţă un rezultat atât de nobil al acestei educaţii.

Chiar şi după ce se săvârşise cu el, de mult şi pe cât era cu putinţă, un fel de convertire, datorită iniţierii şi exemplului lui Knecht, şi luase de mult hotărârea de a pleda pentru apropie­rea dintre Roma şi Castalia, neîncrederea lui pater Jakobus tot nu se stinsese cu totul; însemnările lui Knecht abundă în exemple categorice, notate de fiecare dată pe moment, din care extragem unul: Pater

― Sunteţi mari savanţi şi esteticieni, voi, castalienii, cântăriţi greutatea unei vocale într-o poezie antică şi-i puneţi formula în raport cu orbita unei planete. Lucrul acesta este încântător, dar nu-i decât un joc. Un joc este şi marele vostru mister şi simbol, jocul cu mărgele de sticlă. Recunosc şi că faceţi încercarea de a înălţa jocul acesta plăcut la nivelul unui fel de sacrament sau cel puţin la acela al unui mijloc de elevaţie spirituală. Dar din asemenea eforturi nu rezultă nici o sfântă taină, jocul rămâne joc.

Josef:

― Vă referiţi, pater, la faptul că ne lipseşte fundamentul teologiei?



Pater:

― Ah, despre teologie nu vom vorbi nimic acum, de aşa ceva sânteţi încă foarte departe. V-aţi putea sprijini cu folos pe alte fundamente, pe antropologie de exemplu, o teorie adevărată şi o ştiinţă adevărată despre om. Voi nu-l cunoaşteţi pe om, nu-i cunoaşteţi nici bestialitatea, nici chipul făurit după asemănarea lui Dumnezeu. Nu cunoaşteţi altceva decât pe castalian, o specialitate, o castă, o încercare aparte de educaţie.

Pentru Knecht era o împrejurare excepţional de fericită faptul că în aceste ore i se deschidea câmpul cel mai larg ima­ginabil şi cel mai favorabil pentru misiunea sa de a-l câştiga pe pater în favoarea Castaliei şi de a-l convinge de valoarea unei alianţe. I se oferea o situaţie care corespundea atât de desăvârşit dorinţei şi năzuinţelor sale, încât în curând începu să resimtă mustrări de conştiinţă, căci i se părea ruşinos şi nedemn să-l vadă pe stimatul bărbat stând plin de încredere şi devotament în faţa lui sau plimbându-se cu el încolo şi încoace prin gangul boltit al mânăstirii, în vreme ce nu era decât obiectul şi ţinta unor intenţii şi afaceri politice tăinuite.

Knecht n-ar fi putut suporta multă vreme această situaţie în tăcere şi nu se mai gândea decât la forma în care să se autodemaşte, când, spre surprinderea sa, bătrânul veni în întâmpinarea acestui gând.



Yüklə 2,37 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   37




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə