Ne-am îNTÂlnit atunci…



Yüklə 78,58 Kb.
tarix17.01.2019
ölçüsü78,58 Kb.
#98221

NE-AM ÎNTÂLNIT ATUNCI…

CUPRINS:


  1. Deschidere 70 Vin’ la Isus azi, nu-ntârzia

  2. Rugă

  3. COR

  4. Nicodim – Te-am întâlnit târziu…

  5. Poezie – Cântec de aur

  6. COR

  7. Maria – Dacă nu Te-aş fi întâlnit…

  8. Poezie – Chipul lui Hristos

  9. COR

  10. Fariseul – Mai bine nu ne întâlneam…

  11. Poezie – Laodiceea

  12. COR

  13. Tâlharul – Mi-ai ieşit înainte şi te-am întâlnit

  14. Rugăciunea tâlharului

  15. Punct instrumental

  16. Iosif din Arimateea – Când Te-am văzut… am devenit bogat

  17. Poezie – Mărgăritarul

  18. COR

  19. Tânărul bogat – După ce ne-am întâlnit…

  20. Poezie – Stai lângă drum

  21. SOLO

  22. Petru – De când ne-am întâlnit… sunt răsplătit

  23. Poezie – Răsplata

  24. COR

  25. Închidere 292 Numai cu Isus voiesc a merge

  26. Rugă

  27. COR

  28. Postludiu – ieşire

Acest program trebuie făcut în forma unui concurs. Nu trebuie citite titlurile temelor, iar ascultătorii trebuie să-şi dea seama din prezentare despre ce personaj este vorba. Toate personajele s-au întâlnit cu Isus Hristos. Iar la urmă, se scrie pe bileţele şi se adună, sau direct, verbal, în sală, se „descoperă” personajele. Eventual, se poate oferi un premiu.

NICODIM
te-am întâlnit târziu…
Te-am întâlnit târziu. (Era chiar noapte), dar ce bine că n-a fost prea târziu.

Şi după părerea altora şi după părerea mea, eram un om destul de bun; ba aş putea spune prea bun, pe lângă alţii… Mergeam regulat la biserică, îmi ajutam semenii când treceau prin situaţii grele… Aveam de unde… Eram un om credincios şi deci, binecuvântat şi material. Eram respectat şi părerea mea avea greutate la sfat… Cu toate acestea – ceva îmi lipsea, iar eu care-i învăţam pe alţii, nu înţelegeam ce-mi lipseşte?! Auzisem de EL, dar, vedeţi… cum e lumea: unii vorbeau de bine… alţii de rău. În plus EL era mai tânăr şi fără pregătire şi de la ţară… Ce-ar fi putut să mă înveţe…? M-am dus totuşi…

Ne-am întâlnit atunci târziu… ce bine că n-a fost prea târziu…! De l-aş fi cunoscut mai de mult… viaţa mea ar fi fost mai repede şi mai pe deplin o viaţă nouă – o adevărată viaţă.

Acum târziu în viaţă vreau să-i dau tot. E adevărat… un trup obosit, câţiva ani rămaşi… şi… agoniseala vieţii mele. Dar mai presus…o inimă nouă.



CÂNTARE DE AUR

Ce mult visat-am să-Ţi închin cântare


Din harfa mea de cuget şi de sânge

Isuse nu-Ţi găsesc asemănare să ştiu cânta

Şi nici să ştiu a plânge

Că ai răbdat cu nesfârşită trudă

Sălbăticia mea de frate rău

Şi sufletu-mi murdar aproape Iudă

Tu L-ai iubit mai mult decât pe-al Tău.

Nechibzuit, ingrat şi demn de moarte

Că nu Te-am cunoscut când mă rugai

Tu m-ai chemat statornic mai departe

Şi-acuma ştiu… Ah… ştiu că Tu erai.

Să fie binecuvântată clipa când m-am născut a doua oară

Când m-ai oprit… de dragul cui? Risipa

Şi din butuc… m-ai prefăcut vioară.


Azi nu mai îndrăznesc să dau intrare


Neruşinatei arte de-a nu crede

Şi nu mai pot sufla cu nepăsare

Când inima-mi Te roagă şi Te vede.

Isus drag… Isuse fără seamăn

Cum de Te-ai coborât atât de jos

Cu ce minune pot să Te asemăn

Din veacul îngâmfat şi păcătos,

Cu drag semnez, sub semnătura Ta dumnezeiască

Aş vrea să scriu cu viaţa

Isuse, când va fi să-Ţi văd şi faţa

Cântarea mea să nu se mai sfârşească.

maria
dacă nu Te-aş fi întâlnit…
Aş prefera să nu vă vorbesc despre mine. Şi asta pentru că uni ştiţi cine am fost. Mă doare şi mi-e ruşine când mă gândesc la trecutul meu. Dacă nu L-aş fi întâlnit nici acum n-aş vorbi…
Eram mai tânără şi mai frumoasă… Deşi fusesem crescută într-o familie cu părinţi credincioşi, şi fraţi credincioşi… eu cea mai mică eram altfel. Poate că am fost prea iubită sau răsfăţată… Îmi plăcea luxul în care trăiau alte fete… îmi doream şi eu tot mai mult… şi mai scump… Şi-apoi credinţa mi se părea o chestie învechită iar dacă aceasta ar fi fost vreodată potrivită… în nici un caz nu era la vârsta mea. Apoi prietenii şi prietenele… anturajul… întâlniri, petreceri câteodată. Mai mult în joacă şi curiozitate la început… N-aş vrea să-mi mai aduc aminte… să vă spun. Am devenit apoi sclava acestui mod de viaţă stricat. Îmi doream să mă rup şi s-o termin câteodată… la lanţul era puternic.
Auzisem de EL, L-am şi văzut… era frumos… Dar altfel de frumos… nu L-am putut privi… era prea curat…
Până în ziua în care am ajuns chiar sub privirile Lui prea curate… dar dacă nu L-aş fi întâlnit; astăzi eram un morman de pietre. Dacă nu L-aş fi întâlnit… cu ochii Săi curaţi ce m-au curăţit şi pe mine.


CHIPUL LUI HRISTOS

Prea ieftine sunt vorbele de rouă

Şi prea sublim e chipul lui Hristos

Să-L pot cuprinde-ntre căutare nouă

Întregul cer în versu-mi zgomotos

Căci orice-aş spune despre Domnul meu

Abia atinge adevărul mare

Că El e necuprinsul Dumnezeu

Şi-al nemuririi al iubirii soare

Şi totuşi… El s-a coborât la mine

Să-mi schimbe cupa marelui necaz

Aproape L-am văzut printre suspine

Şi cred că M-a atins duios şi azi

Sleit de suferinţi dar plin de dor

Aşa este Isus Nazarineanul

Umblând neobosit printre popor

Şi împlinindu-şi cu credinţă planul

Aşa este Isus numai putere

Tot harul întrupat într-un Cuvânt

Chivot de carne, duh de înviere

Şi numele secret al Celui Sfânt

Fără-ndoială crucea Lui înaltă

Mi-a străjuit răscoala şi pustia

Şi sigur nu va trece niciodată

Cât se va-ntinde-n slavă veşnicia

Bogat în taină, radiind de pace

E marea cruce a iertării mele

Zadarnic încercatu-s-a desface

Pe Crist de crucea Sa prin fapte grele

M-am prins de incredibil

De lumina Golgotei lui Hristos ce-mi dă suflare

Mă prind mereu când mă apasă vina

Să cer căzut sub crucea Lui… iertare

Împart smerit cu El povara lumii

Prea grea-i planeta s-o pot duce singur

De aceea m-au legat cu şapte funii

De trupul biciuit şi frânt pe cruce

De aceea cred, şi stârni în credinţă

Că vei putea odată să-L descriu

Şi zugrăvesc pe viaţa mea fiinţa

Să vadă lumea pe Hristos, Cel viu.

FARISEUL

Mai bine nu ne întâlneam…

Niciodată nu mi-au plăcut extremiştii… totdeauna vor să pară mai sfinţi decât alţii. Parcă doar El ştie totul, înţelege totul… şi are aşa un aer de… martir. Când te gândeşti că e un biet fiu de tâmplar… şi-a venit să-mi dea lecţii… mie… cu ani de zile de credinţă.

Deşi uneori mi se pare că are atâta pace, şi nu-l frământă nimic din problemele astea social-economice. Ba, uneori, mi s-a părut că atunci când se uita la mine… mă iubea şi-mi citea sufletul.

Da, nu se poate! Cu ce sunt alţii mai buni decât mine? Nu fac nici un rău. Fac tot ce mi se cere. Merg la biserică, îmi plătesc zecimea, ba eu însumi am dat banii pentru poarta de la intrare, pe care toţi o admiră şi mă pomenesc. E adevărat că am şi eu viaţa mea personală cu micile ei plăceri. Că nu-mi petrec vremea cu rugăciunea… dar astăzi cine mai are timp! Iar Biblia o cunoscu de copil… îmi fac studiul biblic, şi mai citesc câteodată când trebuie să predic.

Mă uit la acest Isus şi la naivii ăia ce umblă după El… Ar putea face ceva mai productiv… că nici Dumnezeu nu-ţi dă dacă nu dai din mâini!… Deşi, mi-aduc aminte că un vecin de-al meu, a venit odată şi mi-a povestit, că ar fi dat pâine, la mii de oameni odată. Să fie El, Acela? Aşa mă tulbură…

Nici nu ştii ce să mai crezi.

Mai bine nu ne întâlneam…


LAODICEEA

De ce-a păstrat Isus în profeţie

Mustrarea cea mai aspră pentru noi?

De ce în loc de laudă, ne scrie

Că nu suntem de loc creştini de soi,

De ce-a văzut Isus că încropeala

Este mai rea decât răceala lumii

Şi toată munca, toată osteneala

Să fie doar o jertfă a minciunii

Tu eşti acela, cel ce crezi

Că altul este chemat de Martorul ceresc

Tu eşti… va răsuna curând înaltul

Înfiorat de glasuri ce şoptesc

Tu fariseul laodiceanul

Tu vameş, dar mereu nepocăit

Care pierzi ceasul zilele şi anul

Tu tânărul bogat… îmbătrânit

Tu eşti acela, nu privi la altul

Ci doar în jos, căci tu ai fost vizat

Oricine-aude aceste invitaţii

Să divorţeze astăzi de păcat

În ceasul înserării când Isus încă mai stă

La uşa ta creştine

Deschide-acum Cuvântul de sus,

Căci El nu vrea pe alţii…

Ci pe tine.



TÂLHARUL
mi-ai ieşit înainte… şi Te-am întâlnit
Ştiu că mă cunoaşteţi… Unii mă ocoleaţi (numai când mă vedeaţi)… alţii mă dispreţuiaţi… alţii mă compătimeaţi… iar uneori, un licăr de speranţă şi înţelegere ajungea până în întunecata-mi viaţă de la câte unul din voi. Vă era teamă de mine… Aveaţi dreptate…

Eu eram cel care în întunericul nopţii, ţineam calea unui călător singuratic… Îi ieşeam înainte… îl băteam, şi-apoi îl jefuiam. Cum a fost la început?… Părinţii mei au fost despărţiţi… Mama muncea din greu şi n-aveam niciodată de ajuns. Am crescut pe drum, cu băieţii… Mă ducea pe la biserică, dar… nu-mi plăcea… Rugăciuni lungi, plictiseală… predicile alea care nu se mai terminau… Cine-avea timp de un copil amărât?

Prima dată furam de prin grădini… apoi am furat nişte bani de la un vameş. Mai întâi aventura şi apoi nevoia, m-au împins tot mai departe, atât de departe.

Auzisem vorbindu-se de El. Mi-au zis că cine ştie ce şmecher mai descurcăreţ o fi şi Acesta. Avea şi El o bandă… câţiva pescari… Da… mi-aduc aminte… L-am văzut odată în capitală… la Templu… acolo se învârteau mulţi bani. Se făcuse agitaţie mare… M-am dus şi eu… Fugeam cu toţii… mai ales negustorii, fariseii… Era singur, învârtea un bici de funii… N-a lovit pe nimeni, dar parcă venise ziua judecăţii… Parcă nu era om… Nimeni nu i-a stat împotrivă… Apoi nu L-am mai văzut… până când… Până când mi-a ieşit El înainte…

M-a căutat în singurul loc în care aveam timp să-L ascult… acolo… mi-a ieşit înainte… Era bătut… sângera… din cap… de pe trup… Apoi îl batjocoreau tot timpul… Ce-aveau cu El? Nu le făcea nici un rău… Sau poate tocmai de aceea… De ce L-au adus aici?… Eu… da…, dar El? Sau poate El venise… venise să mă întâlnească pe mine… ultimul om.

Acum înţeleg… mi-ai ieşit înainte…

Adu-ţi aminte şi de mine… când vei reveni…

RUGĂCIUNEA TÂLHARULUI POCĂIT
Când vei veni cu miile de îngeri

Cu zeci de mii pe argintiul nor

Când vei seca şuvoaiele de plângeri

Şi orice chin şi orice fel de dor

Când serafimii îţi vor da mărire

Cu feţele de fulger şi de vis

Şi când a lumii noi nemărginire

Va licări în ochiul meu deschis

Când oamenii s-or vesteji de groază

Cu mintea rătăcită alergând

Să nu mai simtă candida amiază

A revenirii Tale pe pământ

Când idolii din inimi şi lume

Vor fi zvârliţi în al ruşinii val

Când Doamne numai singurul Tău nume

Va fi ‘nălţat pe buze triumfal

Când Te-oi vedea în alb ca de zăpadă

Cu slava câştigată jos la noi,

Când cei ce Te-au străpuns or să Te vadă

Ca Domn al veacurilor noi,

Când vor privi în palma Ta de carne

Rănită de păcatul meu amar

În ziua când nimic n-o să mai sfarme

Iubirea Ta pentru un biet tâlhar

Când vei veni atunci şi mulţi cu Tine

În jurul Tău vor căuta să stea

Adu-ţi aminte Doamne şi de mine

Când vei veni-n Împărăţia Ta.




IOSIF DIN ARIMATEEA

Când Te-am văzut… am devenit bogat

Dacă n-ai bani, nu eşti nimic… nu faci nimic. Dar, nu e cazul meu… Eu am! N-am nevoie de nimeni şi de nimic de la nimeni. Mă descurc foarte bine singur… Dumnezeu m-a binecuvântat pentru că sunt credincios, drept şi muncesc… Da… muncesc mult… foarte mult. Trimit marfă în toată ţara, iar uneori şi în alte ţări. Ce fel de marfă?… Sper că nu-ţi închipui că mă ocup cu… ţoale şi papuci… Nu, dragul meu… Aur… argint… pietre scumpe… perle… Ştii că aurul… vorbeşte, cântă…? Dacă stai şi-l asculţi… parcă-ţi ia mintea… şi sufletul…

Aşa gândeam până acum câţiva ani. În ultima vreme nu mai vedeam decât bani şi afaceri. Mă trezeam noaptea din somn şi nu mai puteam dormi gândind cum să fac mai mulţi bani… mai mulţi. Nu mai aveam timp pentru soţie şi copiii… nici pentru sănătate, nici pentru rude, nici prieteni… nici Dumnezeu.

Acum câţiva ani El a trecut prin oraşul meu. În calitatea mea de membrul al Sinedrului şi cu posibilităţile mele… eram dator să-I fiu gazdă.

Devenisem chiar curios să-L cunosc. Am stat atunci la masă… deşi era invitatul de onoare nu s-a aşezat în capul mesei, decât la insistenţele mele. Apoi, după ce toţi au plecat, am rămas doar noi doi. De mult nu mai petrecusem o seară liniştită. Atâta linişte a adus cu Sine. Am uitat de toate… Era ca pe vremuri, când singur cu Dumnezeu despovăram… Mi-a vorbit atunci… L-am ascultat. Înţelegeam din ce în ce mai mult că dincolo de mâinile mele pline de toate… sufletul meu era gol… ca un hău fără fund… Că bogăţia mea, mă sărăcise… Apoi a plecat… Am rămas prieteni. De-atunci a început să mi se-adune-n suflet iarăşi, strop cu strop… bogăţia.

Mulţi Îl urau… le-am stat de multe ori împotrivă. Dar tot n-am reuşit. În lipsa mea şi-a unui alt prieten, au hotărât să-L omoare.

Am aflat prea târziu… dar m-am dus totuşi la Pilat să-i cer trupul. Din toată bogăţia mea, nu-i mai puteam oferi… decât… mormântul meu.
MĂRGĂRITARUL

Hristos, neguţătorul cel divin

În târgul lumii mă găsi pe mine

Şi vânzătorul meu, un om hain

Pe preţ de sânge… n-a cedat, în fine

În loc de balsam de lut murdar

În loc de osândit şi stâlp de gherlă

M-a socotit un scump mărgăritar

Din fundul mării m-a adus ca perlă

Hristos m-a preţuit

A alergat la sursa veşniciei să m-apuce

El m-a ajuns şi-apoi m-a apucat

Când a strigat învingător pe cruce

Acolo la Golgota am văzut

Că El este de fapt mărgăritarul

Iar eu un negustor nepriceput

Care nu ştiu cât preţuieşte harul.

La ieslea şi la crucea Lui înaltă

În locul cel mai sfânt din Sanctuar

Vând astăzi tot pe darul fără plată

Pe preţiosul meu Mărgăritar.

Dau sărăcia mea de bogăţie

Dau numele şi sângele şi dreptul

Pentru ca toţi din jurul meu să ştie

Că fericit e numai înţeleptul

Căci toate pentru care mai oftăm

Şi-adesea ne dăm duhul sub povară

Sunt lanţul greu cu care ne legăm

Idolatria care ne omoară

Căci dacă-am cumpăra cu-aceşti treizeci

Chiar cerul tot cu tronul său măreţ

Nefericiţi am fi, săraci pe veci

Fără Hristos, Luceafărul de preţ.

TÂNĂRUL BOGAT
după ce ne-am întâlnit…
(Seara). E târziu… la fereastra unei case boiereşti, cândva frumoasă, mai arde lumina… Hei!… Ioan… adu-mi o cană de apă…! A plecat… (şi ultimul slujitor)… s-au dus cu toţii… Nu mai sunt tânăr să-mi ştie de frică. Banii nu le mai ajung… au început să-mi ia şi de prin casă. Iarăşi o noapte lungă… şi-s singur… De ce-s singur? Soţia… a murit acum câţiva ani. Băiatul… după ce mi-a vândut moşiile, îmi aşteaptă testamentul… Nu trece cu săptămânile pe la mine. I-am dat tot ce şi-a dorit… poate de aceea. Dacă n-am pe nimeni care să mă iubească…!!! E o poveste veche. Eram tânăr, educat în şcolile timpului meu, frumos… viaţa mi se deschidea înainte ca o mare fără hotare…

Atunci ne-am întâlnit… era într-o piaţă publică. Eram cam de aceeaşi vârstă. Dar El era mai modest; deşi de dincolo de haine izvora bunătate, vorbe bune şi mângâiere adunau către Sine copii şi bătrânii, intelectuali şi oameni simpli. Era aşa de natural. N-avea complexe, deşi nu era mândru. Era ferm, ca o stâncă, dar însorit ca o zi de primăvară, parcă nu era din lumea asta. Am studiat profeţiile, le-am comparat cu ceea ce aflasem despre viaţa Sa şi totul conducea la o singură concluzie: El era Mesia. Deşi era atât de simplu… iar mulţi cărturari şi oameni cu vază nici nu voiau să-L vadă. Privindu-L m-am convins – El trebuie să fie. Era gata să plece. Am alergat şi L-am ajuns.

L-am întrebat ce-mi mai lipseşte.

Mi-a spus să dau totul şi să-L urmez. Mi-a spus-o cu atâta drag şi parcă cu durere… M-a iubit!

Dar cum să dau…? Cu ce voi trăi? Cu ce mă voi îmbrăca? Ce vor zice părinţii? Dar prietenele şi prietenii? Să ajung ca unul dintre aceia care erau cu El? Nu pot… Poate mai târziu… altădată.

El a fost Singurul ce m-a iubit cu adevărat… dar am înţeles aceasta… mai târziu… prea târziu.


STAI LÂNGĂ DRUM…

Stai lângă drum cu fruntea udă

Din nou la capăt de ocol

Că după înc-un timp de trudă

Eşti tot sărac şi orb şi gol

Cine-i de vină? N-ai ce spune…

De fapt nici nu te-ai prea luptat

Ce viaţă ai de rugăciune…

Trei vorbe spuse lângă pat

Iar studiul biblic… nu ai vreme

Căci timpul este bani şi bani

Iar necredinţa se tot teme

Că va mânca peste cinci ani.

Atât de mult avertizare, atât de mari solii de har

Nu ţi-au străpuns urechea-ţi tare?

Nu te-au adus lângă altar…?

S-a pregătit cu mâini promise

Tot cerul ca să te ajute

Şi-n calea ta au fost trimise atâtea suflete pierdute

Dar cât-or orbi le-ai fost lumină

Pe câţi bolnavi ai vizitat

Câţi bani, cerneală sau benzină

S-au scurs pentru apostolat…

N-ai vreme… teme-te s-o spui

Ca nu cumva să ţi-o ia toată

La pofta ochiul poţi să-l pui

Să faci ce face lumea toată.

Nu te căiesc, e treaba ta

Cu ce sămânţă semeni clipa

Dar când speranţa va zbura

Uimit îi vei privi aripa

De-atâţia ani urmându-ţi planul

Te afli printre biruiţi

Nici prin minune ca la anul

Să seceri viaţa din arginţi

O de mai poţi să iei aminte

Primeşte-mi singura povaţă

Ia ţinta lui Hristos în minte

Căci timpul nu e bani

Ci viaţă!



PETRU

de când ne-am întâlnit… sunt răsplătit…

Hei… ai mai venit pe-acas’ bătrâne…? Te-ai săturat de mirosul de peşte… ai plecat la oraş… V-aţi făcut domni… s-au mai nou… tâmplarii prind peşte… Ce v-a dat mă, de-aţi plecat cu El? Ce-o să vă dea?…

Ce mi-a dat…? Ce-o să ne dea?… Aşa-i! Are dreptate. Ce-mi va da? Am lăsat nevasta, copilaşii mei, ce mi-e mai drag pe lume. Şi-apoi şi tata e bătrân, săracu! Da… barca şi peştele şi năvoadele… nu-s cine-ştie-ce, dar aveam cu ce trăi… şi-un acoperiş. El ce mi-a dat? Şi ce-o să-mi dea?

Lasă că am să-L întreb. Da…ştiu ce-mi va da. Mie… că-s bătrân, după ce l-or pune rege o să-mi dea… ce-o să-mi dea? Păi cred că voi răspunde de armată… să fie iarăşi ca pe vremea lui David şi Solomon… să curăţăm ţara de oameni şi de păgâni. Şi vom mânca pe săturate… bunătăţi. Şi n-oi mai purta hainele astea vechi… voi fi şi eu… un domn…

Da… pân-atunci… mai e…

RĂSPLATA

Eu… totul am lăsat şi Te-am urmat,

O Doamne ce răsplată îmi vei da…?

Lumin de jasp şi altele de-agat

Şi străzi de aur în cetatea Ta

Eu… totul am lăsat

Şi ce-am lăsat nu sper să le mai capăt înapoi

Pe cele vechi le ştiu

Dar ce drept am la lucrurile noi?

Isuse… de mi-ai face o-ntrebare?

Să cer coroane, tronuri sus în cer

Cum cer toţi egoiştii de sub soare

Să-ţi cer un loc la masa bucuriei

Ca tu să mă slujeşti încins ca rob

Să mă îmbraci cu mantia urgiei

Ca să-mi topesc duşmanii de pe glob…?

Dacă-am lăsat ce-i vrednic de lăsat

Să mai vorbesc acum şi de răsplată?

Tu pentru mine Te-ai lăsat scuipat…

Şi ţi-am plătit… cu ce?…

Nu, niciodat…

Nu-ţi cer de-acum încolo să-mi plăteşti

Ce-ai spus de doar făgăduieşti

O, Doamne… nu eşti Tu răsplata mea?!

Eu ce să-ţi mai pretind?

Că fericit eşti să mă iei la Tine



Şi singura răsplată ce-mi doresc

E să fii Doamne… răsplătit de mine…
Yüklə 78,58 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin