Pregătirea pentru şcoală



Yüklə 156,72 Kb.
tarix01.11.2017
ölçüsü156,72 Kb.

Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj



Pregătirea pentru şcoală



Pregătirea pentru şcoală





  1. Definirea conceptului de „Pregătire pentru şcoală”

  2. Aptitudinea de şcolaritate

  3. Maturitatea şcolară

  4. Evaluarea prerechizitelor şcolarităţii

  5. Cum pregătim copilul pentru prima zi de şcoală?

  6. Cum pregătim copilul pentru o nouă zi de şcoală?

  7. Cum îmbunătăţim aptitudinile copilului pentru şcoală?

  8. Cele mai frecvente probleme legate de şcoală

    • lipsa de motivaţie

    • neatenţia la ore

    • temele pentru acasă

    • chiulul

    • agresivitatea în şcoală

    • clasa/şcoala nepotrivită

    • dificultăţi de învăţare

    • televizorul şi calculatorul

  9. Clasa pregătitoare / clasa I

1. Pregătirea pentru şcoală

Conceptul de pregătire pentru şcoală se referă la nivelul de dezvoltare al unui copil (din punctul de vedere al competenţelor cognitive, socio-emoţionale, motrice, de autonomie) care ar trebui să-i asigure acestuia o adaptare optimă la mediul şcolar.

În psihologia dezvoltării au fost identificate următoarele competenţe fundamentale ce necesită a fi dezvoltate în pregătirea pentru şcoală a unui copil:


  • competenţe cognitive: atenţie, memorie, categorizare, limbaj, planificare şi rezolvare de probleme;

  • competenţe sociale: se referă la capacitatea copilului de a stabili relaţii sociale adecvate, de a respecta regulile sociale şi de a rezolva probleme ce pot apărea în relaţiile personale.

  • competenţe emoţionale: înţelegerea emoţiilor celorlalţi, exprimarea propriilor emoţii şi capacitatea de autoreglare emoţională

  • competenţe de autonomie personală: capacitatea copilului de a rezolva probleme cotidiene specifice grupului de vârstă din care face parte.

  • competenţe motrice: motricitate grosieră şi fină

  • prerechizite ale şcolarizării: prerechizitele scris-cititului, prerechizitele matematice, cunoştinţele despre funcţionarea cognitivă


2. Aptitudinea de şcolaritate

Grădiniţa este veriga iniţială a învăţământului preuniversitar, cu sarcini instructiv-educative pentru pregătirea preşcolarilor în vederea integrării şi adaptării optime în viaţa de şcolar. În grupa pregătitoare jocul se îmbină cu activităţi de învăţare,copilul fiind obligat să-şi însuşească literele şi numeraţia; şcoala – mai exact clasa I – fixând noţiunile câştigate la nivelul grupei pregătitoare.

Momentul intrării în şcoală presupune un anumit nivel de dezvoltare psiho-fizică. Aptitudinea pentru şcolaritate presupune dobândirea unor capacităţi, abilităţi şi deprinderi. Copilul are aptitudine pentru şcolaritate când dovedeşte că poate să facă faţă exigenţelor şcolare, evitându-se astfel eşecul şcolar.

Fenomenul integrării copilului în activitatea şcolară este un fenomen complex, în analiza căruia trebuie să se ţină cont de:

- vârsta cronologică

- maturitatea şcolară

- conţinutul instruirii în clasa I
3. Maturitatea şcolară. Adaptare şcolară

Maturitatea şcolară, expresia unei forme de dezvoltare a copilului, marcând acel nivel al dezvoltării la care activitatea de tip şcolar poate contribui din plin la dezvoltarea în continuare a personalităţii sale, se plasează de obicei între 5 şi 7 ani.

Maturizarea şcolară reprezintă trecerea de la copilăria preşcolară, dominată de structurile şi motivele activităţii ludice, la copilăria şcolară, dominată de structurile şi motivele activităţii de învăţare se face sub impactul maturizării unor premise psihice interne, cum are fi: dezvoltarea motivelor şi a intereselor de cunoaştere, capacitatea copilului de desfăşura acţiuni variate, nu numai în plan obiectual, dar şi în plan mental, creşterea ponderii momentelor verbale, în analiza reprezentărilor, sub impactul descrierilor şi povestirilor celor din jur – premisă a dezvoltării memoriei logice şi a gândirii abstracte, creşterea indicelui independenţei proceselor intelectuale, care iau forma unor acţiuni teoretice speciale (raţionamente), ce vor juca un rol deosebit în medierea demersurilor cognitive solicitate de învăţare.

Dintre laturile esenţiale ale maturităţii şcolare putem menţiona maturitatea intelectuală şi maturitatea socială a copiilor. Cea intelectuală se poate aprecia pe baza unor probe de inteligenţă verbală sau nonverbală, precum şi pe baza reuşitelor, nereuşitelor observate în activităţi grafomotorii, de joc etc. Datete referitoare la inteligenţă, obţinute cu ajutorul probelor psihologice au, de regulă, o valoare predictivă în sensul că permit anticiparea gradului de maturitate a copilului pentru formarea deprinderilor de citire şi de scriere. Dar pentru ca indicii obţinuţi prin aplicarea acestor probe de inteligenţă nu se referă şi la factorii nonintelectuali, care au cea mai mare pondere în adaptarea şcolară, formularea prognozei şcolare generale presupune şi cunoaşterea trăsăturilor nonintelectuale ale copilului.

Un element important al maturităţii şcolare este adaptarea şcolară, ca proces de echilibrare între asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, proces care îl solicită pe copil pe toate direcţiile sale de dezvoltare şi care vizează gradul de concordanţă între nivelul de dezvoltare a copilului şi viitoarele cerinţe şcolare: intelectuală, morală, estetică, fizică şi comportamentală. Ruperea echilibrului poate conduce la eşec; de aceea, stadiul nivelului de adaptare a copilului ne poate dezvălui evoluţia sa viitoare: succesul sau eşecul şcolar.

În sens larg, conţinutul conceptului de adaptare şcolară defineşte ansamblul acţiunilor proiectate de către cadrul didactic pentru realizarea corelaţiei optime între posibilităţile elevilor şi necesităţile mediului educativ/didactic. Această corelaţie priveşte activitatea didactică dar şi procesul de integrare psihosocială a elevului în diferite colective, grupe, microgrupe, conform finalităţilor asumate la nivel macro şi microstructural.



Criteriile de evaluare a adaptării şcolare vizează capacitatea viitorului elev de integrare în activitatea didactică şi în viaţa comunităţii. Această capacitate valorifică următoarele categorii de factori favorizanţi:

a) reuşita şcolară, care reprezintă un indicator cu o sferă mai largă decât adaptarea şcolară (adaptarea şcolară fiind premisa reuşitei şcolare);

b) acomodarea şcolară la cerinţele grupului şcolar (colectiv didactic, clasa de elevi, microgrupuri formate etc);

c) maturitatea şcolară, care presupune valorificarea deplină a nivelului de dezvoltare biologică, psihologică, socială şi culturală specific vârstei şi treptei de învăţământ respective;

d) orientarea şcolară adecvată resurselor interne (intelectuale-nonintelectuale) şi externe (cerinţele familiei şi ale mediului social) existente sau aflate într-o anumită linie de evoluţie;

e) (re)orientarea şcolară specială, determinată de imposibilitatea rezolvării pedagogice a unor cauze obiective: debilitate mintală, intelect de limită, tulburări instrumentale (dislexie, disgrafie, discalculie etc), instabilitate psihomotrică, tulburări comportamentale.



4. Evaluarea prerechizitelor şcolarităţii

Evaluarea psihologică are scopul de a determina măsura în care sunt dezvoltate abilităţile, competenţele copiilor. Ceea ce interesează în urma evaluării este care abilităţi nu sunt suficient dezvoltate, care abilităţi sunt bine dezvoltate, ce trebuie să facem pentru a dezvolta abilităţile insuficient dezvoltate, cu ce putem contribui noi ca adulţi pentru a facilita pregătirea pentru şcoală a copiilor.

        În calitate de părinte, dacă doriţi să aveţi o părere obiectivă despre nivelul de dezvoltare al copilului dumneavoastră, în vederea luării unei decizii corecte privind înscrierea sa la şcoală, puteţi apela la serviciile unui psiholog, care, în urma unei examinări complexe a copilului, va poate oferi o recomandare avizată .



5. Cum pregătim copilul pentru prima zi de şcoală?

Pregătirea pentru succesul şcolar a copilului se realizează pe parcursul celor 3-4 ani de grădiniţă, unde copilul învaţă să-şi coordoneze mişcările, să se exprime în propoziţii şi fraze, să povestească, să memoreze, să se joace, îşi dezvoltă vocabularul, pronunţia, spiritul de observaţie, abilităţile manuale, atenţia, logica, răbdarea, spiritul de observaţie, deprinde abilităţi sociale, învaţă şi se obişnuieşte cu un program ordonat.

Totuşi, ce pot face părinţii pentru a pregăti sub toate aspecte, copilul pentru prima zi de şcoală?

Să responsabilizeze copilul dându-i diferite sarcini pe măsura capacităţilor şi abilităţilor lui

- da-ţi copilului diferite sarcini (să ude florile, să strângă masa etc.), încurajaţi-l să se achite de ele şi ajutaţi-l cu instrucţiuni cât mai clare şi precise, iar la sfârşit apreciaţi pozitiv îndeplinirea lor.

- nu-l scutiţi mereu, spunând că este prea mic, nu poate, nu se pricepe. În timp va crede că nu e în stare de nimic.

- nu-i spuneţi că singura lui sarcină este să se joace. Copilul are nevoie să înveţe să se descurce singur;

- nu renunţaţi să-i mai adresaţi solicitări doar pentru că nu se achită de acestea în mod corespunzător sau pentru că le faceţi dvs. mai repede sau mai bine. Copilul are nevoie de exerciţiu ca să înveţe.



Să disciplineze copilul pentru a respecta mai uşor regulile şcolii, cerinţele profesorilor, pentru a fi mai cuminte în pauze, mai conştiincios.


- copilul trebuie să respecte solicitarea unui adult/persoană investită cu autoritate, fie de a se opri din ceea ce face, fie de a face ceva anume.

- copiii trebuie să îşi poată controla nerăbdarea şi emoţiile negative

- copilul trebuie să ştie că nu are voie să agreseze fizic sau verbal pe alţi copii, să îi ameninţe, să-i umilească, să se poarte urât, altfel va intra în conflict cu colegii sau cadrele didactice. Nu e suficient doar să-i explicăm, ci să transformăm această regulă într-o regulă de viaţă.


Să-l ajutăm să-şi dezvolte conştiinţa de sine, empatia, abilităţile sociale şi managementul emoţiilor

Să-l ajutăm să-şi dezvolte vorbirea şi vocabularul

- repetaţi din când în când ceea ce afirmă copilul, incitând la dezvoltarea conversaţiei

- citiţi-i copilului povestioare încă de la vârste fragede, chiar dacă vi se pare foarte mic.

- cereţi-i să vă spună şi el câte o poveste din cele pe care i le-aţi citit

- obişnuiţi-l să-şi însoţească mereu cererile cu te rog, să răspundă cu mulţumesc/nu, mulţumesc şi să salute.



Să-l ajutăm să citească

- ideea este nu de a-l învăţa să citească ci să-l obişnuim cu cărţile

- cumpăraţi-i cărţi şi ajutaţi-l să exploreze imaginile, să le explice, să identifice titlul poveştii, iar, la vârste mai mari, să identifice litere sau chiar să citească.

- obişnuiţi să citiţi în prezenţa copilului şi să discutaţi cu copilul ceea ce citiţi

- aveţi răbdare cu copilul – nu-l grăbiţi, nu-l repeziţi.



Să-l ajutăm să-şi dezvolte abilităţile manuale

- să coloreze în interiorul contururilor, apăsând uniform cu creionul pe hârtie

- să scrie bastonaşe, liniuţe, cârcei, acolade. Nu râdeţi şi nu-l certaţi dacă nu le realizează corect!



Să-l pregătim pentru matematică

- familiarizaţi copilul, în joacă, cu noţiuni de bază precum numere, forme geometrice (pătrat, cerc, triunghi etc.) cu ajutorul unor jocuri de construcţie îndrăgite de copii

- învăţaţi-l să numere cu ajutorul obiectelor şi cu ajutorul desenelor

- la piaţă, la bucătărie, în excursie, la zoo, copilul are nenumărate situaţii în care să înveţe să facă comparaţii cantitative (mai mult, mai puţin, la fel, tot, nimic, greu, mai greu, subţire, mai subţire etc.) şi să se obişnuiască cu cele mai uzuale unităţi de măsură (litru, kg, metru etc.) Ex. „te rog aşază câte două felii pentru mama, trei pentru tata şi una pentru tine.”


Clasa I este cea mai grea pentru că reprezintă începutul. Copilul învaţă să scrie, să citească şi să socotească, cele mai importante abilităţi pentru toţi anii de şcoală. Dacă acum rămâne în urmă va avea probleme din ce în ce mai mari şi va rămâne tot mai în urma celorlalţi elevi, pănă când va ajunge să nu mai poată recupera.

Clasa pregătitoare vine în sprijinul copilului pentru că implică o trecere mai ponderată spre învăţământul primar; deşi apar schimbări referitor la mediul fizic în care se desfăşoară activitatea, un cadru didactic nou, prezenţa elevilor mai mari sau, de multe ori, şi colegi noi, specificul activităţilor instructiv-educative ţine cont de specificul activităţilor din grădiniţă, fiind astfel preîntâmpinate problemele de adaptare.

Începerea şcolii este un moment încărcat de emoţie şi foarte importat şi pentru familie. „Copiii au şi ei curiozitatea lor, unii de-abia aşteaptă, alţii sunt speriaţi, alţii nemulţumiţi şi, uneori, nu pot exprima în cuvinte ceea ce simt sau ce ar vrea să ştie. Din această cauză, pot apărea diferite manifestări somatice (greaţă, durere de cap, de burtă) sau psihologice (dezinteres, enervare). În plus, unii copii au schimbări mari de comportament înainte de şcoală şi în primul semestru” (psih. Anca Munteanu). Astfel că părinţii trebuie să-şi pregătească copilul din punct de vedere psihologic, pentru această schimbare. Pentru că micuţul nu are nici o reprezentare despre cum va fi la şcoală, părinţii pot merge cu acesta să vadă şcoala, clasele, vor alege drumul spre şcoală, poate afla care este orarul, cât timp va sta la şcoală, va afla despre pauze, despre învăţătoare şi ceilalţi colegi şi, nu în ultimul rând, cum se desfăşoară o oră de curs. Aceste discuţii este indicat să înceapă cu aproximativ o lună înainte, dacă n-au fost începute deja. De asemenea, este bine ca părinţii să meargă împreună cu copilul să cumpere rechizitele necesare pentru şcoală, viitorul elev având timp astfel să poată pune întrebări şi să se pregătească.

De asemenea, pregătiţi-i:



  • uniformă nouă sau un set de hăinuţe noi. Dacă vă este greu, daţi-i măcar un lucruşor nou, un accesoriu nou. Bucuria primirii acestui lucru se transferă şi asupra începerii şcolii;

  • rechizitele necesare – puteţi să i le cumpăraţi din timp, câte ceva în fiecare lună;

  • colţul de studiu – câteva raftuleţe unde să îşi pună în ordine lucrurile, măsuţa şi scaunul de lucru, veioză adecvată întregesc acest colţişor evitând posibilitatea apariţiei incomode şi incorecte de lucru, care duce la probleme de sănătate;

  • fiţi alături de el, adresaţi-i cuvinte frumoase, laude, complimente şi entuziasm pentru a-l face să se simtă bine;

  • ajutaţi-l pe elev să înţeleagă că notele şi calificativele sunt mijloace de evaluare a cunoştinţelor şi nu scopul învăţării. Asta nu înseamnă că trebuie să ne mulţumim cu calificativul suficient.

  • Şcoala este „o maşină” la bordul căreia putem ajunge acolo unde ne dorim. Unii ne naştem într-o vila luxoasă, alţii într-o casă modestă. Nu reşim în viaţă invidiindu-i pe ceilalţi ci prin efort, răbdare, muncă asiduă. Să formăm copilul după aceste coordonate înseamnă a-l ajuta să răzbată mai uşor în viaţă.

6. Cum pregătim copilul pentru o nouă zi de şcoală?

Trimite-ţi copilul la şcoală zilnic şi la timp.

- nu găsiţi pretexte să-l scutiţi pee copil să meargă la şcoală doar pentru că nu are chef;

- nu minţiţi învăţătorul, nu motivaţi absenţele care nu sunt justificate;

- încercaţi să nu implicaţi copilul într-un eveniment familial mai mult de o zi, max două;

- asiguraţi-i copilului o alimentaţie sănătoasă, odihnă suficientă şi un tonus psihic bun;

- învaţaţi-l regulile de igienă corporală şi insistaţi să le respecte;

- duceţi-l periodic la consultaţii medicale şi stomatologice;

- obişnui-ţi copilul să practice activităţi sportive;

- petreceţi săptămânal un anumit timp cu copilul în aer liber.

- asiguraţi-vă că respectă ora de culcare şi că se odihneşte bine noaptea;

- învăţaţi-l să fie ordonat şi să-şi pregătească de cu seară hainele şi ghiozdanul;

- asiguraţi-vă că nu are tv sau calculator în cameră;

- stabiliţi o rutină clară şi strictă de dimineaţă: trezit, înviorare, spălat, îmbrăcat, mic dejun, plecare.

Trimite-ţi copilul bine hrănit la şcoală ca să se poată concentra şi să fie atent la ore.

- daţi-i copilului zilnic fructe, legume şi salate proaspete care să-i asigure necesarul de minerale şi vitamine;

- daţi-i cereale integrale;

- daţi-i să bea lapte zilnic (2 căni de lapte/zi până la 8 ani, după 8 ani 3 căni de lapte/zi);

- daţi-i copilului peşte, carne, şuncă slabă;

- adoptaţi în familie o alimentaţie corectă şi sănătoasă.



Trimiteţi copilul la şcoală bine odihnit.

- evitaţi să vă întindeţi noaptea până târziu în mod obişnuit;

- evitaţi să bântuiţi prin casă noaptea, făcând agitaţie;

- dacă are probleme cu somnul, consultaţi un medic sau un psiholog;

- fiţi stricţi cu ora de culcare de luni până vineri (dar puteţi fi mai flexibili în week-end şi în vacanţă);

- încercaţi să stabiliţi o rutină, care să includă baia, spălatul pe dinţi, mersul la toaletă, cititul, urarea de noapte bună;

- adoptaţi în familie un program cât mai ordonat.

Trimiteţi copilul la şcoală calm şi bine-dispus

- eliminaţi factorii de stres (consum de alcool în familie, violenţă domestică, certuri etc.);

- acordaţi copilului timp şi susţinere morală;

- fiţi o familie unită.



Trimiteţi copilul la şcoală motivat

- acordaţi copilului atenţie, fiin disponibil să răspundeţi la întrebările sale;

- manifestaţi entuziasm faţă de şcoală, să simtă că atât pentru dvs cât şi pentru el şcoala are maximă însemnătate;

- staţi de vorbă cu copilul după fiecare zi de şcoală, solicitaţi-i să vă povestească despre ce s-a întâmplat, despre colegi etc.

- fiţi la curent cu evenimentele din viaţa lui de şcolar;

- fixaţi aşteptări realiste de la copilul dvs, amintindu-i care sunt aşteptările pe care le aveţi referitor la el ca şcolar, într-o manieră pozitivă;

- apreciaţi-i reuşitele, încurajaţi-i eforturile;

- lăudaţi-i succesele în public, faţă de alte persoane înafara familiei;

- discutaţi cu el eşecurile şi semieşecurile pe care le are şi învăţaţi-l să nu facă o dramă din ele;

- fiţi pregătit să-l ajutaţi la teme, la lecţii. Ajutaţi-l dar nu vă transformaţi în AUTORUL temelor pe care le are de relizat;

- purtaţi discuţii serioase cu el şi oferiţi-i posibilitatea să vă arate ce ştie;

- faceţi-i o bibliotecă cu mari clasici ai literaturii române şi universale



Trimiteţi copilul la şcoală bine-crescut.

- învăţaţi-l respectul încă de mic;

- obişnuiţi-l să răspundă afirmativ la solicitări;

- stabiliţi limite şi reguli nu doar pentru copil ci pentru întreaga familie, care să nu fie în exces ci rezonabile;



Trimiteţi copilul la şcoală cu temele făcute şi lecţiile învăţate.

- stabiliţi împreună un program de studiu. Zilnic trebuie să aibă o perioadă alocată temelor şi învăţării lecţiilor, şi activităţi de recreere;

- ajutaţi-l să se organizeze cât mai bine. Nu aşteptaţi să ştie cum să facă singur acest lucru;

- explicaţi-i ceea ce nu înţelege la teme;

- verificaţi temele împreună cu el pentru a vă asigura că e totul realizat;

- verificaţi orarul pentru a doua zi înainte de a vă apuca de teme;

- fiţi pe fază când îşi face ghiozdanul pentru a vă asigura că nu uită ceva. Treptat lăsaţi-l pe ele să facă aceste lucruri singur.

7. Cum îmbunătăţim aptitudinile copilului pentru şcoală?


  • Începem de la o vârstă fragedă. Îi încurajăm curiozitatea nativă discutând cu copilul despre oameni, lucruri, mediul înconjurător, cumpărându-i cărţi, ducându-l în librării, muzee, grădine zoologice, botanice.

  • Ne implicăm în viaţa lui de (pre)şcolar. Dăm atenţie mersului la grădiniţă, activităţilor pe care le realizează, ne interesăm ce face, cum relaţionează, cum învaţă, cum se descurcă.

  • Îl ajutăm să înveţe cum să se organizeze prin fixarea unui program bine stabilit şi adaptat vârstei, nevoilor şi activităţilor pe care trebuie să le desfăţoare.

  • Îi amenajăm un loc special de studiu cu o masă bună de scris, scaun ergonomic, lumina care să-i vină din partea stângă şi toate ustensilele pregătite pentru studiu

  • Îi dăm o mână de ajutor la nevoie, fără a ne asuma răspunderea temelor lui.

  • Schimbăm împreună ceea ce nu merge în cazul în care programul stabilit nu este în concordanţă cu posibilităţile lui

  • Îl ajutăm să-şi dezvolte memoria, imaginaţia, creativitatea, gândirea şi limbajul prin intermediul unor activităţi şi jocuri ca scrabble, sudoku, teatru de păpuşi, confecţionarea de decoraţiuni etc.

Cele mai frecvente probleme legate de şcoală:

    • lipsa de motivaţie

    • neatenţia la ore

    • temele pentru acasă

    • chiulul

    • agresivitatea în şcoală

    • clasa/şcoala nepotrivită

    • dificultăţi de învăţare

    • televizorul şi calculatorul

1. Lipsa de motivaţie. Mulţi copii nu învaţă pentru că nu înţeleg importanţa acestei activităţi. Cauzele acestei lipse de motivaţie sunt dificil de stabilit şidiferă de la caz la caz.
Recomandări:

- Întrebaţi-l în primul rând pe copil de ce refuză să înveţe şi ce anume l-ar stimula. Unii simt nevoia unor recompense imediate, alţii se simt intimidaţi de competitori şi prefera să cedeze singuri.


- Stabiliţi de comun acord un sistem de gratificare, recompensaţi-l pentru fiecare iniţiativă proprie şi pentru fiecare succes înregistrat.

- Stimulaţi-i încrederea în sine

- Stimulaţi-i dorinţa de învăţare şi curiozitatea naturală

- Valorizaţi educaţia

- Păstraţi o atitudine favorabilă faţă de copil şi de şcoală

- Ajutaţi-l să-şi facă prieteni potriviţi



2. Neatenţia la ore.

Prima condiţie a desfăşurării unei lecţii, a unui proces de învăţare este atenţia, care presupune orientarea selectivă a activităţii psihice, asupra unui obiect, fenomen etc. paralel cu asigurarea unui tonus celebral optim. Sarcinile obişnuite ale elevului sunt:



    • participarea la ore;

    • efectuarea temelor;

    • studierea materiei.

Elevul este evaluat periodic şi primeşte feed-back, cel mai frecvent prin calificative sau note şi cei mai mulţi părinţi îşi doresc să vadă că performanţele şcolare ale copilului lor sunt bune şi foarte bune. Participarea activă a elevului la clasă este esenţială pentru înţelegerea materiilor de studiu, pregătirea temelor şi uşurarea studiului individual. Cadrele didactice consideră că „dacă elevul este atent la oră, lecţia este pe jumătate învăţată.”

Ce se poate face pentru a îmbunătăţi participarea copilului la activităţile din clasă?



    • asigurarea faptului că elevul merge la şcoală odihnit, hrănit şi motivat;

    • menţinerea unei legături permanente cu cadrele didactice;

    • informarea suportivă a elevului referitor la ce aşteptări aveţi de la el în legătură cu participarea la clasă şi ce înseamnă această participare;

    • monitorizaţi, în calitate de părinte, progresele pe care le are;

    • încurajaţi-l şi apreciaţi-i eforturile.

3. Temele pentru acasă

Rolul temelor pentru acasă este de a repeta şi consolida cunoştinţele acumulate de elevi la orele de curs, de a exersa şi dezvolta abilităţile de calcul matematic, de scriere, de analiză, de sinteză, de a-i ajuta să aplice în mod practic ceea ce au învăţat teoretic, de a fi disciplinaţi, de a-şi organiza timpul, de a-şi stabili priorităţile, de a-şi doza efortul, de a lucra independent, de a-şi asuma răspunderi, de a lua decizii şi a suporta consecinţele deciziilor. Unii specialişti precizează că este recomandabil ca temele pentru acasă să nu necesite mai mult de 20 minute la clasele I-IV, 40 de minute la V-VI, două ore la VII-VIII. Alţii prevăd câte 10 minute pe zi/nivel de an de studiu.

Când temele devin o problemă, generează o stare de conflict între părinţi şi copil şi au un impact negativ asupra întregii atmosfere de familie.

Ce e de făcut?



    • ajutaţi-l să se organizeze;

    • creaţi-i un spaţiu de studiu;

    • păstraţi o atmosferă propice studiului;

    • ajutaţi-l dacă nu se descurcă, dar nu faceţi dvs temele;

    • discutaţi zilnic despre teme;

    • verificaţi temele împreună;

    • ţineţi legătura cu cadrele didactice.

4. Chiulul

De ce chileşte copilul?



    • vrea să atragă atenţia asupra lui;

    • vrea să atragă atenţia prietenilor sau profesorilor (nu se simte valorizat, luat în seamă);

    • fuge de posibilele probleme de la şcoală sau de acasă pentru că nu ştie cum să le rezolve;

    • are probleme cu învăţatul şi îi este frică să nu ia note proaste;

    • crede că este mai „şmecher” decât ceilalţi colegi;

    • a fost provocat să chiulească;

    • s-a organizat un chiul în masă;

    • este furios pe părinţi şi se răzbună;

    • nu are motivaţia necesară pentru şcoală;

    • nu se responsabilizează referitor la sarcinile lui în calitate de elev;

    • ştie că poate face ce vrea, pentru că părinţii nu-l pun în situaţia de a suporta consecinţele;

Ce este de făcut?

    • discutaţi cu copilul imediat ce aţi aflat că a chiulit;

    • ascultaţi cu atenţie ce are de spus;

    • ne abţinem să facem „o criză de nervi”, discutăm calm, ferm, fără ameninţări, injurii şi şantaj emoţional dar exprimând clar verbal nemulţumirea şi supărarea faţă de comportamentul lui;

    • luăm imediat legătura cu şcoala;

    • nu-i motivăm chiulul, ci îl lăsăm să suporte consecinţele logice şi naturale;

    • identificăm cauza din pricina căreia chiuleşte şi ne străduim să găsim soluţia cea mai bună în colaborare cu consilierul şcolar şi cadrele didactice;

    • stabilim împreună cu el o strategie de motivare şi de a rezista tentaţiei de a chiuli;

5. Agresivitatea în şcoală.

Agresorii pot fi copii, de ambele sexe, dar şi adulţi. Au abilităţi sociale reduse, empatie scăzută, o slabă conştiinţă de sine, capacitate redusă de gestionare a emoţiilor complexe, sunt lipsiţi de competenţe, rol şi status, au o părere proastă despre ei. Se simt bine numai atunci când îşi exercită puterea de control asupra victimei.



Copilul meu e victimă...

Cum ştiu dacă copilul meu e victimă?

Ce trebuie să fac?

- este trist, apatic, tăcut, sau din contră, agresiv, iritat, ţâfnos, izbucneşte în plâns din orice;

- prezintă vânătăi, zgârieturi, umflături pe faţă sau pe corp şi, întrebat de unde le are, născoceşte tot felul de motive bizare;

- mănâncă puţin şi fără chef;

- e neliniştit şi îngrijorat când trebuie să meargă la şcoală;

- are coşmaruri, doarme puţin;

- are dureri de cap, de burtă, stări de rău când trebuie să meargă la şcoală;

- se concentrează greu, este neatent, are motivaţie scăzută pentru şcoală;

- chiuleşte , caută pretexte să nu meargă la şcoală;

- pierde în mod inexplicabil obiecte, cheltuieşte inexplicabil mai mulţi bani, are hainele descusute, rupte, murdare.


- discutaţi cu copilul – întrebaţi-l direct dacă cineva, copil sau adult, îi face probleme la şcoală, în drum spre şcoală sau spre casă, şi ajutaţi-l să vă povestească ce s-a întâmplat;

- păstraţi-vă emoţiile şi autocontrolul – nu vă enervaţi, nu-l certaţi, nu da-ţi vina pe el;

- îl conduceţi spre şcoală şi-l luaţi de la ore chiar de a doua zi, chiar din faţa clasei;

- îi aducem la cunoştinţă cadrului didactic cele întâmplate – discutaţi ce măsuri are de gând să ia şi cum înţelege să vă proteje copilul;

- NU vă faceţi singuri dreptate, NU îl agresaţi pe agresor, nici verbal, nici fizic, nu-l ameninţaţi, nu apelaţi la alte persoane ca să-l lovească;



- luaţi legătura cu alţi părinţi, discutăm cu direcţiunea şcolii;

- îl ajutaţi să se descarce „sufleteşte”, să îşi exprime verbal sentimentele;

- îl ajutaţi să-şi formeze propriul mecanism de apărare prin care să facă faţă agresiunii.

- îl duceţi la consiliere/terapie



- îl ajutaţi să socializeze mai mult, să îşi lărgească grupul de prieteni;

- ajutaţi-l să-şi corecteze anumite trăsături deranjante pentru colegi sau defecte;

- mutaţi-l din clasă sau din şcoală dacă nu există înţelegere şi sprijin din partea cadrelor didactice sau dacă cadrul didactic este agresorul.

Copilul meu este agresor...

De ce?

Ce fac?

- a fost supus, în mod repetat, agresiunii din partea părinţilor sau cei apropiaţi;

- are relaţii disfuncţionale cu părinţii;

- a fost victima unui abuz (sexual);

- provine dintr-o familie disfuncţională;

- are traume datorate unor evenimente petrecutr în familie şi nu se poate răzbuna pe cel pe care îl consideră vinovat;

- este nesupravegheat;

- este „oaia” neagră a familiei;

- are probleme de exprimare verbală şi autocontrol emoţional;

- i-a fost interzisă o anumită activitate, relaţie, obiect, şi nu ştie să facă faţă frustrării;

- este izolat la şcoală, nepopular;

- este frecvent umilit de către cadrele didactice din cauza unor dificultăţi de învăţare;

- are afecţiuni de natură psihică;

- este antrenat să fie violent;

- este neglijat, privat de afecţiune.



- discutaţi cu el. E foarte important să vedeţi ce simte, ce probleme are.

- discutaţi cu cadrele didactice.



- asiguraţi-i sprijin specializat – consiliere şi terapie;

- apelaţi la o persoană adultă sau frate mai mare în care copilul are încredere faţă de care copilul să îşi deschidă sufletul.

- AAA – Atenţie, Afecţiune, Apreciere



- nu-l pedepsiţi abuziv

Agresorul este cadrul didactic...

Un cadru didactic poate fi agresiv, fără să fi dat o palmă în viaţa lui unui elev. Insultele, terorizarea, umilirea, vânarea greşelilor etc. pot induce elevilor un sentiment de frustrare, de neputinţă, de spaimă. Există, din nefericire situaţii în care unele cadre didactice hărţuiesc, lovesc sau chiar abuzează copiii şi tinerii profitând de autoritatea pe care o au.

Ce se poate face?


    • evitaţi contactul copilului cu acel cadru didactic;

    • supuneţi copilul la un control medical (pentru cazurile de abuz sexual sau lovire);

    • anunţaţi imediat conducerea şcolii;

    • depuneţi urgent o reclamaţie împotriva acelui cadru didactic la Inspectoratul Şcolar;

    • dacă este cazul, angajaţi un reprezentant legal sau apelaţi la instituţii care să vă sprijine în demersurile legale şi de recuperare psihică a copilului (ONG-uri).

6. Clasa/şcoala nepotrivită

Alegerea şcolii implică cercetarea din timp a mai mult criterii:



    • performanţă;

    • disciplină;

    • securitate;

    • dotări;

    • personal didactic;

    • specializări diverse.

Cum îmi dau seama dacă şcoala pe care o urmează copilul meu este nepotrivită?

    • Cadrele didactice lipsesc frecvent de la clasă, fără motive oficial justificative;

    • elevii primesc adesea note din burtă ca să li se poată încheia media;

    • absenţele nu se trec în catalog;

    • elevilor li se dă frecvent drumul mai devreme de la şcoală;

    • nu toate disciplinele de studiu sunt predate;

    • abaterile şcolare ale elevilor nu sunt sancţionate în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

    • au acces persoane străine, fără legătură cu elevii, cadrele didactice sau procesul de învăţământ;

    • programa şcolară nu se parcurge, copilul avâng lacune informaţionale serioase;

    • copilul suferă din cauza umilinţei provocate de lipsa posibilităţilor materiale;

    • copilul este discriminat, pe diferite motive, fără a se lua măsuri;

    • copilului i se face atmosferă negativă, este considerat ţapul ispăşitor, fără a se lua măsuri din partea cadrelor didactice.

7. Dificultăţi de învăţare

Ce este o dificultate de învăţare?

Din perspectiva specialiştilor, au fost formulate mai multe definiţii ale dificultăţilor de învăţare. Iată câteva dintre ele:

- Prima definiţie este dată de S. KIRK în S.U.A. „O dificultate de învăţare se referă la o întârziere, o tulburare, o dezvoltare încetinită în plan emoţional sau comportamental. Ea nu este însă rezultatul întârzierii mentale, deficienţelor senzoriale sau factorilor culturali şi instrucţionali.”(S. KIRK 1962 p.262)

- Bateman (1965) arată că: „Copiii ce prezintă dificultăţi de învăţare sunt aceia care manifestă o discrepanţă educativă semnificativă între potenţialul lor intelectual estimat şi nivelul actual de performanţă, discrepanţa asociată cu tulburări bazice în procesele de învăţare care pot fi sau nu conectate cu disfuncţii demonstrabile ale sistemului nervos central, dar care nu sunt consecinţa întârzierii mintale generalizate, carenţelor culturale sau educative, tulburărilor emoţionale severe sau unor deficienţe senzoriale”(Bateman 1965, p.220).



Din perspectivă pragmatică (a intervenţiei educaţionale) se pun în evidenţă domeniile operaţionele ale dificultăţilor de învăţare., care sunt:

- domeniul limbajului rostit (vorbit) care se referă la:



  • dislalii (incapacităţi de pronunţare corectă a sunetelor, a grupurilor de sunete, cuvintelor sau propoziţiilor);

  • tulburări de ritm: logonevroze (bâlbâiala), tahilalie (ritm accelerat de vorbire), bradilalie (ritm încetinit de vorbire);

  • disfonii (tulburări de voce); - întârzieri în apariţia şi dezvoltarea vorbirii.

- domeniul limbajului scris-citit care cuprinde:

  • dislexiile (incapacităţi parţiale de însuşire a citirii);

  • disgrafiile (incapacităţi parţiale de însuşire a scrisului).

- domeniul limbajului nonverbal, care se referă la psihomotricitate şi expresie (dificultăţi în motricitatea grosieră şi fină, în coordonarea psihomotorie, în structurarea schemei corporale);

- domeniul atenţiei şi concentrării în activitate şi pe obiect;

- domeniul motivaţiei

- domeniul schemelor de percepţie şi orientare (dificultăţi sau incapacităţi de structurare a schemelor de bază perceptiv-motorii, orientare spaţială şi temporală);

- domeniul structurilor simbolice matematice (discalculiile ca incapacităţii de operare cu simbolurile matematice şi cu schemele de rezolvare);

- domeniul reacţiilor de răspuns şi al ritmului de rezolvare a problemelor (dificultăţi legate de ritm);

- domeniul relaţionării sociale şi al problemelor de comportament.

Ca părinţi, cum ne putem da seama dacă copilul nostru are sau nu o dificultate de învăţare?

Prezentăm în continuare câteva semne pe care le puteţi identifica în activităţile de zi cu zi ale copilului dumneavoastră însă nu sunt suficiente aceste observaţii. Pentru a fi siguri de un diagnostic este bine să vă consultaţi cu un specialist.



a) Caracteristicile generale ce pot indica o dificultate de învăţare:

  • hiperactivitate;

  • slabă capacitate de a fi atent;

  • orientare confuză în spaţiu şi timp;

  • incapacitate de a urmări indicaţiile orale;

  • inversează literele sau cuvintele;

  • face constant greşeli ortografice;

  • prinde greu o minge şi o loveşte greu cu piciorul; nu poate sări coarda;

  • dificultăţi la închiderea nasturilor; dificultăţi la legarea şireturilor;

  • mod defectuos de a ţine creionul în mână; caligrafie mediocră;

  • mers dificil; incapacitate de a sări; stângăcie; dificultăţi de a sta într-un picior;

  • dificultăţi în a merge cu bicicleta sau de-a lungul unei linii.

b) Caracteristici ce pot indica dificultăţi vizuale la elevi: capul foarte aplecat; simptome de tensiune vizuală, de exemplu: strabism, clipeşte des, îşi freacă des ochii, îi fug ochii, sare cuvinte sau rânduri când citeşte, îşi apropie foarte mult capul de pagină când scrie sau citeşte, etc.

c) Simptome ce indică tulburări afective sau de comportament:

  • imagine greşită despre sine;

  • accese colerice sau de ostilitate;

  • impulsivitate excesivă;

  • închidere în sine sau dezorientare.

d) Dificultăţi ce pot fi asociate cu unele de ordin social:

  • tendinţa de a se juca cu copii mult mai mici decât el;

  • dificultatea de a stabili raporturi cu colegii;

  • evitarea situaţiilor sociale noi.

Ce putem face pentru a-i ajuta?

Activităţi de stimulare a atenţiei:

- Exerciţii sub formă de joc de ascundere a unui obiect după ce a fost bine observat de copil şi apoi schimbarea unei caracteristici ale obiectului, copilul trebuind să spună ce s-a schimbat.

- Confecţionarea împreună cu copilul a unor cărţi de joc din coli de hârtie pe care au fost desenate fie o fundiţă, fie o minge. După ce cărţile au fost amestecate, copilului i se cere să spună cât mai repede ce carte vede, în timp ce acestea îi sunt arătate pe rând. Următoarea instrucţiune include schimbarea numelui cărţii pe care o vede şi anume: atunci când vede cartea cu fundiţa copilul va spune minge, iar când vede cartea cu mingea, va spune fundiţă.

- Exerciţii motrice de tipul instrucţiune opusă mişcării efectuate de părinte: la comanda dată copilului: „ridică mâinile în sus”, părintele lasă mâinile în jos, iar copilul trebuie să ridice mâinile sus.



Domeniul dezvoltării abilităţilor sociale şi de comunicare

1. Metode de prezentare şi de a face cunoştinţă;

2. Începerea unei conversaţii;

3. Ascultarea activă în timpul unei conversaţii;

4. Încheierea unei conversaţii;

5. Implicarea în activităţi de grup.



Paşi pentru achiziţia abilităţilor:

Ascultarea:

– atenţia îndreptată spre cel care vorbeşte şi comprehensiunea celor ce sunt spuse;

- întoarcerea cu faţa spre persoana care vorbeşte şi realizarea contactului vizual;

- inhibarea răspunsurilor la distractori;

- aşteptarea rândului de a vorbi.

Metode de prezentare şi de a face cunoştinţă:

- întoarcerea cu faţa spre persoana nouă şi conştientizarea prezenţei acesteia;

- luarea deciziei de a face sau nu cunoştinţă cu această persoană;

- alegerea timpului adecvat de a face cunoştinţă cu o altă persoană;

- îndreptarea spre persoana respectivă;

- prezentarea numelui;

- aşteptarea ca o persoană să-şi spună la rândul ei numele; adresarea întrebării politicoase „Cum te cheamă?” dacă persoana nu răspunde;

- adăugarea unor informaţii în plus despre propria persoană.



Prezentarea mai multor persoane:

- întoarcerea cu faţa „spre” şi conştientizarea prezenţei celorlalte persoane;

- prezentarea numelui primei persoane unei a doua persoane;

- prezentarea numelui celei de-a doua persoane primei persoane;

- afirmarea a ceva ce au în comun ambele persoane sau prezentarea a ceva de care amândouă ar putea fi interesate.

Conversaţia – a şti cum , când şi în ce condiţii să converseze cu alte persoane

- alegerea partenerului de discuţie;

- arătarea interesului pentru subiectul de conversaţie;

- alegerea momentului potrivit de a vorbi;

- abordarea unui ton prietenos;

- concentrarea pe un subiect de discuţie;

- ascultarea a ceea ce spune cealaltă persoană;

- formularea de întrebări.



Terminarea unei conversaţii

- deciderea de ce să termine o conversaţie;

- stabilirea timpului potrivit de a încheia o conversaţie;

- alegerea cuvintelor pe care le va spune;

- aşteptarea momentului când cealaltă persoană va termina de vorbit;

- afirmarea a ceea ce are de spus pentru a încheia conversaţia pe un ton prietenos

6. Formularea şi punerea întrebărilor; formularea cererilor de ajutor; cererea unui favor;

7. Urmarea instrucţiunilor.



Paşi pentru achiziţia abilităţilor:

Formularea şi punerea întrebărilor:

- deciderea a ceea ce trebuie să întrebe;

- deciderea pe cine să întrebe;

- planificarea modului în care să întrebe la momentul oportun;

- alegerea timpului potrivit pentru a pune o întrebare;

- atragerea atenţiei persoanei care trebuie întrebată, într-un mod adecvat;

- punerea întrebării într-un mod prietenos.

Cererea de ajutor pentru rezolvarea unei probleme:

- deciderea asupra naturii problemei şi asupra domeniului în care are nevoie de ajutor;

- decizia alegerii persoanei căreia îi va cere ajutorul;

- implementarea deciziei de alegere a persoanei;

- formularea problemei astfel încât persoana să înţeleagă despre ce este vorba şi formularea cererii de acordare a ajutorului.

Urmarea instrucţiunilor:

- ascultarea a ceea ce se spune;

- punerea de întrebări de clarificare pentru a şti ce este de făcut;

- autorepetiţia instrucţiunilor;

- rezolvarea sarcinii, prin parcurgerea pe paşi, în ordinea dată.

8. Televizorul şi calculatorul

Atât calculatorul, cât şi televizorul constituie pentru copii o modalitate modernă de a învăţa, de a afla informaţii noi şi interesante, de fi la curent cu noile descoperiri, dar şi de a se relaxa şi a se simţi bine. Cele două mijloace mass-media îmbină aspectul educativ cu cel distractiv, făcându-i pe copii să devină mari consumatori de televiziune şi să aloce mult din timpul lor liber calculatorului sau televizorului.

Televizorul şi calculatorul permit copilului să se iniţieze şi să se integreze în lumea care îl înconjoară. A le suprima înseamnă a priva copilul de o sursă de informaţii, dar a-l lăsa prea mult timp în faţa ecranului poate fi de asemenea nociv. Dintr-un copil activ şi dinamic, copilul poate deveni pasiv în faţa micului ecran, îşi va pierde obişnuinţa de a avea iniţiativă sau de a-şi pune imaginaţia în funcţiune. În cazul calculatorului, însă, copilul devine mai mult decât activ. Există argumente pro şi contra pentru folosirea acestora în educaţia copiilor, iar cel mai important este găsirea unei soluţii pentru utilizarea acestora, în funcţie de particularităţile copilului.

Televizorul în viaţa copilului

Un timp prelungit petrecut în faţa televizorului sau calculatorului are adesea efecte negative asupra copilului: copilul nu mai comunică la fel de mult, va avea probleme de concentrare, dificultăţi în a se autocontrola (impulsivitate), o atitudine indiferentă faţă de celelalte persoane, antisocială, va avea tulburări de somn şi alimentaţie, poate acuza dureri de ochi sau de spate, poate avea un comportament sedentar, o predispoziţie spre obezitate, comportamente agresive.

Momentul potrivit pentru a lăsa copilul singur în faţa televizorului începe de la 7-8 ani. Aceasta nu înseamnă că televizorul îi este lăsat în întregime la dispoziţie. Părintele şi copilul vor alege împreună emisiunile potrivite şi vor stabili limitele de timp în ceea ce priveşte vizionarea programelor (cel mult 2 ore), precum şi consecinţele nerespectării acestora. Este bine ca părintele să îi acorde progresiv încredere copilului, pentru că acest lucru îl va ajuta să respecte regulile stabilite.

Greşeli care trebuie evitate:



  • Nu deschideţi sistematic televizorul de cum aţi sosit acasă.

  • Nu înmulţiţi numărul televizoarelor din casă, copilul va putea crede că este un obiect absolut necesar în fiecare încăpere.

  • Nu lăsaţi copilul să se obişnuiască să schimbe mereu posturile în toate sensurile, pentru că devine mult mai agitat.

  • Încercaţi să nu lăsaţi singur copilul în faţa televizorului. Părintele poate explica imediat copilului diferite nepotrivite pentru vârsta şi gradul de înţelegere care apar şi care îl pot impresiona profund pe copil. Studiile arată că dacă părinţii vizionează alături de copil un program TV şi condamnă scenele agresive pe care acesta le conţine, se poate reduce frecvenţa de apariţie şi gradul imitării comportamentelor agresive.

Agresivitatea ocupă unul dintre primele locuri, ca pondere, pe canalele TV din întreaga lume. În ultimii ani se transmit tot mai multe programe cu un conţinut agresiv, iar telespectatorii tineri le caută cu mare interes (copiii sunt consideraţi a fi un grup vulnerabil în faţa agresivităţii televizate). Cercetătorii afirmă că mulţi copii au tendinţa de a copia modelele agresive prezentate la televizor, ceea ce arată influenţa nocivă a mass-mediei.

Copiii au dificultăţi în a realiza distincţia între imaginar şi real şi între agresivitatea prosocială (care urmăreşte apărarea unor valori promovate în societate) şi cea antisocială, fiind interesaţi mai mult de tehnicile agresiunii, pe care le pot învăţa pentru a le utiliza la rândul lor.

Concluzia este că se impune o selecţie din partea părinţilor privind programele pe care le urmăresc copiii lor şi care le sunt accesibile din punctul de vedere al înţelegerii copiilor.

Sfaturi privind utilizarea calculatorului

Activitatea de utilizare a calculatorului de către copil trebuie să fie opţională şi nu trebuie impusă de către părinţi. Când copilul manifestă un interes crescut legat de utilizarea calculatorului, i se poate permite accesul pentru acest gen de activitate. Copilul nu va înţelege de la început cum funcţionează acest aparat, rezumându-se la început la apăsarea aleatorie a tastaturii, plimbarea mouse-ului pe masă, atingerea monitorului cu degetele etc. Numai cu ajutorul necesar din partea adultului, copilul va reuşi să utilizeze calculatorul într-un scop educativ şi distractiv.

Este bine ca părinţii să aleagă programe pentru calculator special create pentru copii. Programele de calculator utilizate de către adulţi sunt adesea prea dificile şi rapide pentru cei mici. După ce copilul a învăţat să folosească mouse-ul şi tastatura, jocurile nu vor mai reprezenta o problemă pentru el. Pentru început, calculatorul ar trebui utilizat în scop educativ elementar (recunoaşterea culorilor, formelor, personajelor sau cifrelor). Urmărirea unui basm sau cântec dezvoltă abilităţile intelectuale ale copilului.

Cu toate acestea, timpul petrecut în faţa calculatorului trebuie limitat pentru a evita dependenţa de acest aparat. Copilul de 3-4 ani poate să petreacă cel mult o oră în faţa calculatorului, un interval mai lung îl va obosi vizual şi mental. Utilizarea calculatorului trebuie să fie o activitate secundară, nu principală, prioritate având îngrijirea corporală (alimentaţia, somnul, îmbăierea), jocurile, exersarea limbajului vorbit şi activităţile în aer liber.

Este posibil ca un copil să nu renunţe de bunăvoie la utilizarea calculatorului, de aceea, părinţii trebuie să fie atenţi la semnele nespecifice ale oboselii datorate utilizării calculatorului pentru un timp mai lung: somnolenţă, căscat, plâns.

Jocurile şi programele pe calculator pot stimula inteligenţa copilului dacă sunt alese corespunzător. Trebuie evitate jocurile cu un conţinut agresiv, pentru că acestea influenţează negativ personalitatea în formare a copilului şi pot determina apariţia unor comportamente agresive.

Este de asemenea necesară, supravegherea de către părinţi a activităţii copilului la calculator.

9. Clasa pregătitoare

Ce este clasa pregătitoare?

Clasa pregătitoare reprezintă etapa care face trecerea de la grădiniţă la şcoală. Prin această tranziţie au loc schimbări importante, unele care sunt caracteristice trecerii de la grădiniţă la şcoală în general (schimbări generale), iar altele care sunt proprii acestei etape (schimbări specifice).

Schimbările generale se referă la:


  • mediul fizic (locaţia, sala de clasă)

  • programul copilului – durata activităţilor, perioada de timp în care copilul este la şcoală

  • programa (în general asemănătoare cu programa utilizată anterior în grupele pregătitoare de la grădiniţe)

  • persoana responsabilă cu realizarea activităţilor din clasa pregătitoare (învăţătorul / învăţătoarea)

  • colegii copilului

  • reguli mai stricte

Schimbările specifice au în vedere:

  • activităţi care au ca rezultat dezvoltarea aptitudinilor şcolare (prerechizitele scris-cititului, coordonarea ochi-mână, comportament adecvat în situaţii cum ar fi activităţile în echipă, activităţile structurate impuse etc.)

  • posibilitatea de a identifica probleme de comportament sau dificultăţi de învăţare, fără ca acest lucru să afecteze negativ adaptarea copilului la şcoală. În cazul în care sunt idenficicate astfel de probleme, copilul poate fi îndrumat înspre asistenţa de specialitate.

De ce clasa pregătitoare?

Unii părinţi doresc să îşi înscrie copiii la şcoală mai devreme (la 6 ani), deoarece consideră că aceştia sunt pregătiţi pentru acest pas. Alteori însă, părinţii preferă să amâne acest moment din motive cum ar fi:



  • nevoia pentru maturizarea emoţională a copilului

  • probleme de comportament la grădiniţă

  • nefrecventarea grădiniţei

  • programul părintelui care nu permite adaptarea la programul de la şcoală al copilului etc.

Trecerea copilului la clasa pregătitoare prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje. Iată câteva dintre acestea:

Avantaje:

1. Activităţi desfăşurate în cadrul şcolii la o vârstă adecvată fără a primi calificative (6 ani este vârsta la care copiii pot fi pregătiţi deja pentru şcoală). Pentru copiii care nu sunt pregătiţi pentru şcoală (vezi punctul 4), anul acesta este unul de evaluare, pregătire, acţiuni pentru remediere, intervenţie etc.

2. Acomodarea cu mediul din şcoală şi cu persoanalul de la şcoală.

3. Asigurarea unei pregătiri adecvate pentru copiii care la grădiniţă nu ar fi făcut grupa pregătitoare sau care nu au frecventat grădiniţa.

4. Asigurarea unei pregătiri adecvate pentru şcoală.

Dezavantaje:

-schimbările legate de programul copilului (program mai scurt)

-schimbarea survine mai repede decât a fost planificată de către familie

-mediul şcolar poate fi nepregătit pentru a integra copiii în clasa pregătitoare

Probleme care pot apărea şi modalităţi în care pot fi soluţionate.


  1. Părintele nu doreşte / nu poate să facă această schimbare (de exemplu, nu îl poate lua pe copil mai devreme de la şcoală).

Aceeaşi problemă o va întâmpina şi peste un an. În acest caz însă, copilul va beneficia de suport pentru adaptarea la şcoală.

  1. Copilul nu este pregătit pentru şcoală.

Rolul primordial al clasei pregătitoare este cel de a asigura pregătirea pentru şcoală a copilului din cât mai multe puncte de vedere.

  1. Copilul are probleme comportamentale.

Maturizarea emoţională pe parcursului unui an va permite ameliorarea unor probleme comportamentale fără nici o intervenţie. Alteori însă, dacă problemele comportamentale persistă, copilul va trebui să fie ajutat să le depăşească. În acest sens este necesară intervenţie specialistului (psiholog, psihiatru). În această etapă a clasei pregătitoare încă vorbim despre acţiuni de prevenţie iar copilul este mai receptiv la schimbare. Aceste intrevenţii nu trebuie amânate, deoarece acest lucru ar putea interfera tot mai mult cu adaptarea şcolară.

  1. Copilul nu vrea să fie mutat de la grădiniţă.

Mediul de la grădiniţă poate fi deja foarte benefic pentru copil. Uneori adaptarea a durat mult iar acum copilul trebuie să se despartă acest mediu. Contrar aşteptărilor, acest lucru poate fi tot mai greu pe măsură ce trece timpul. În acelaşi timp, se poate miza pe faptul că pe parcursul unui an şcolar va avea suficient timp să se adapteze la noul mediu cu tot ceea ce presupune acesta (cerinţe, colectiv, program etc.)

  1. Şcoala nu este pregătită pentru a primi copiii în clasa pregătitoare.

Această situaţie este temporară. Treptat, mediul fizic şi educaţional din clasa pregătitoare va fi tot mai apropiat de cerinţele pentru această vârstă. De asemenea, din punct de vedere al abordării educaţionale, între clasa pregătitoare şi clasa I sunt multe asemănări, astfel încât nu este nevoie de mult timp până când această etapă va fi asimliată ca fiind una naturală.

Există poate şi alte preocupări legate de integrarea copilului în clasa pregătitoare. Dincolo de avantajele şi dezavantajele amintite, precum şi de problemele care se pot ivi în acest context, este important pentru copil să perceapă pozitiv experienţa trecerii de la etapa preşcolară la cea şcolară.



Clasa I – start pentru şcoală!

Clasa I marchează începutul şcolii, cu toate cerinţele care se impun:

-program structurat

-activităţi impuse

-învăţare directă (treptat scade proporţia învăţării prin joc)

-evaluare a cunoşinţlor şi aptitudinilor prin acordarea de calificative

-ritmul desfăşurării activităţilor

Clasa întâi impune din partea copilului cerinţe care necesită pregătire. Pregătirea pentru şcoală este un concept utilizat pentru a descrie capacitatea copilului de a face faţă la cerinţele de la şcoală.

UNICEF concepe pregătirea pentru şcoală ca modalitate de a acorda fiecărui copil şansele integrării educaţionale, pentru a se dezvolta conform potenţialului său.

În acest sens, pregătirea pentru şcoală este un concept care vizează:

a. pregătirea copilului

b. pregătirea şcolii pentru a primi copiii

c. pregătirea părinţilor în vederea începerii şcolii de către copil

Pregătirea copiilor pentru şcoală este importantă pentru a le facilita procesul de învăţare şi de dezvoltare. În acest sens, este necesară cunoaşterea copilului din perspectiva cerinţelor educaţionale conform vârstei sale.

Câteva repere urmărite în acest sens includ capacitatea copilului de

-a lucra independent

-a relaţiona cu copii de aceeaşi vârstă

-a învăţa să participe la activităţi structurate cum ar fi jocul şi citirea de poveşti

-a urmări cu atenţie indicaţiile persoanei care îl îndrumă (educator, învăţător)

-a învăţa prin cooperare cu învăţătorul /învăţătoarea şi cu alţi copii

-a se juca împreună cu alţi copii (să îşi aştepte rândul, să urmeze instrucţiuni, să respecte anumite reguli etc.)

-a fi capabil să realizeze sarcini de natură cognitivă în conformitate cu vârsta (de exemplu, clasificări, identificarea unor detalii dintr-o imagine dată, identificarea diferenţelor dintre litere, sunete etc.)

Pregătirea familiei pentru şcoală presupune:

-transmiterea unei atitudini pozitive faţă de şcoală astfel încât copilul să perceapă acest lucru într-un mod pozitiv;

-pregătirea rutinelor care se vor schimba prin trecerea de la programul de grădiniţă la cel de şcoală (somnul de după-amiază pe care îl va face acasă, preluarea copilului de la şcoală);

-cunoaşterea modalităţilor prin care părintele va colabora cu şcoala în diferite situaţii.



Pregătirea şcolii pentru a integra copiii la şcoală presupune:

-adaptarea mediului la cerinţele vârstei;

-pregătirea personalului didactic care va prelua elevii;

-comunicarea cu familia pentru a facilita procesul de adaptare a copilului şi a familiei la mediul şcolar.



Bibliografie

***Curriculum pentru învăţământul preşcolar. Prezentare şi explicitări. Bucureşti, 2009;

*** Şover Sânziana „Dificultăţi de învăţare” – material nepublicat

***Bolboacă Ioana „TV-ul şi calculatorul” – material nepublicat



Platforma PED a- Copyright COGNITROM 2009

http://www.copii.psiholog-bacau.net/evaluarea_aptitudinilor_scolare_psiholog.htm

http://www.see-educoop.net/education_in/pdf/education-5-7-years-old-mol-rmn-t06.pdf






Yüklə 156,72 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə