Există o pondere majoritar feminină în asumarea acestei profesii – tendință care se observă atît în UE/SUA/România.
Cercetările făcute in acest domeniu arată faptul că femeile sunt în măsură să evidenţieze dimensiunea afectivă şi expresivă (Cosmovici, Iacob, 1999/2008).
a. competenţa profesională- îi permite profesorului să lucreze totdeauna cu un public (clasa de elevi) şi să coopereze cu alţi profesori. El este un bun organizator si această capacitate este completată de componenta etica.
a. competenţa profesională- îi permite profesorului să lucreze totdeauna cu un public (clasa de elevi) şi să coopereze cu alţi profesori. El este un bun organizator si această capacitate este completată de componenta etica.
b. capacitatea de a întreţine raporturi satisfăcătoare cu eşaloanele ierarhiei superioare: directori, inspectori. Profesorii sunt evaluaţi periodic, se află constant sub presiunea controlului şi pentru a avansa trebuie să dea o probă practică in faţa unor comisii.
c. competenţa de a dezvolta bune relaţii cu „beneficiarii”- elevi, parinţi, comunitate. Profesorul lucrează cu grupe de elevi si nu individual cu cîte un elev.Comunitatea si părinţii supraveghează la rândul lor elevii.
a) organizator al procesului de învăţămînt
a) organizator al procesului de învăţămînt
b) educator
c) partener al educaţiei
d) membru al corpului profesoral
a) Ca organizator al învăţării profesorul îmbină aspectele logice ale transmiterii cunoştiinţelor cu aspectele psihologice. El este deci preocupat atât de aplicarea principiilor didactice cât şi de implicaţiile psihologice ale actului transmiterii: psihologia învăţării. Profesorul nu este doar un transmiţător de informaţii, ci şi un antrenor care, prin întrebări analitice stimulează gîndirea elevilor.
a) Ca organizator al învăţării profesorul îmbină aspectele logice ale transmiterii cunoştiinţelor cu aspectele psihologice. El este deci preocupat atât de aplicarea principiilor didactice cât şi de implicaţiile psihologice ale actului transmiterii: psihologia învăţării. Profesorul nu este doar un transmiţător de informaţii, ci şi un antrenor care, prin întrebări analitice stimulează gîndirea elevilor.
b) Exercitarea funcţiei de educator se referă la felul in care profesorul îşi înţelege misiunea. Funcţia de educator al elevilor exclude autoritarismul si dirijismul. Profesorul nu trebuie să abuzeze de aşa numita „disciplinare”, fiindcă aceasta poate duce la formarea elevilor ca persoane dependente şi conformiste fixate pe anumite atitudini induse de profesor. El trebuie să fie un model, un partener, un sfătuitor pentru elev şi trebuie să creeze în clasă o atmosferă de siguranţă şi încredere încurajînd succesele fiecărui elev in parte. Înainte de a transmite valori cognitive, profesorul transmite elevilor valori morale. După Herbart, rolul profesorului este de a trezi „virtuţi” si de a crea caractere.
c) Conceptul de partener al educaţiei se referă la relaţiile profesorului cu alţi factori educativi, în special cu părinţii. Şcoala este al doilea loc de socializare al copiilor după familie, de aceea profesorul este un consultant al familiei şi împarte cu aceasta răspunderea formării copiilor.
c) Conceptul de partener al educaţiei se referă la relaţiile profesorului cu alţi factori educativi, în special cu părinţii. Şcoala este al doilea loc de socializare al copiilor după familie, de aceea profesorul este un consultant al familiei şi împarte cu aceasta răspunderea formării copiilor.
d) Ca membru al corpului profesoral, profesorul este într-o strînsă relaţie cu ceilalţi profesori, cu directorii,cu educatorii şi de aceea el nu poate să se izoleze de problemele celorlalţi sau ale şcolii ca organizaţie. Ideea de a lucra in echipă (team teaching) în vederea unei acţiuni care tinde spre acelaşi rezultat presupune discuţii între profesorii de specialitate.
„Cum îşi înţelege profesorul menirea sa? Acţionează el în numele statutului şi societăţii, al părinţilor sau în calitate de apărator al copilului? Se rezumă el la transmiterea cunoştiinţelor în domeniul disciplinei sale, sau le prezintă elevilor ca modele? Iată întrebări pe care şi le poate pune orice profesor la intrarea in meserie.”(Cosmovici Andrei, Iacob Luminița, 1999/2008 „Psihologie şcolară”, Editura Polirom, Iaşi, pg.260)
„Cum îşi înţelege profesorul menirea sa? Acţionează el în numele statutului şi societăţii, al părinţilor sau în calitate de apărator al copilului? Se rezumă el la transmiterea cunoştiinţelor în domeniul disciplinei sale, sau le prezintă elevilor ca modele? Iată întrebări pe care şi le poate pune orice profesor la intrarea in meserie.”(Cosmovici Andrei, Iacob Luminița, 1999/2008 „Psihologie şcolară”, Editura Polirom, Iaşi, pg.260)
1. Abordarea executivă propune un profesor prin excelenţă executor. El se preocupă în mod special de punerea în aplicare a obiectivelor didactice, slujindu-se de cele mai eficiente metode. În plus, el urmăreşte să evalueze efectele intervenţiilor sale şi le ia în seamă atunci când proiectează interacţiunile următoare cu elevii.
1. Abordarea executivă propune un profesor prin excelenţă executor. El se preocupă în mod special de punerea în aplicare a obiectivelor didactice, slujindu-se de cele mai eficiente metode. În plus, el urmăreşte să evalueze efectele intervenţiilor sale şi le ia în seamă atunci când proiectează interacţiunile următoare cu elevii.
2. Din perspectiva abordării terapeutice, profesorul este o persoană empatică, ce se îngrijeşte cu prioritate de problemele emoţionale şă motivaţionale ale elevilor. Stima de sine, sentimentul eficienţei personale, acceptarea de către grup, sunt socotite condiţii esenţiale ale participării eficiente în şcoală.
3. Abordarea elaboraţionistă îl concepe pe profesor ca un eliberator al minţii elevilor, ca un factor activ în dezvoltarea armonioasă, cognitivă şi morală a elevilor
Profesorul reprezintă autoritatea publică, transmiţător de cunoştiinţe, evaluator al elevilor, partenerul părinţilor în sarcina educativă, membru in colectivul şcolii. Astfel profesiunea de profesor este încărcată de tensiune. Există adesea stări conflictuale în care se găseşte profesorul, în special in relaţiile cu părinţi deoarece aceştia solicită o atenţie specială a copiilor lor iar astfel profesorul e obligat să-şi distribuie imparţial atenţia asupra elevilor.
Profesorul reprezintă autoritatea publică, transmiţător de cunoştiinţe, evaluator al elevilor, partenerul părinţilor în sarcina educativă, membru in colectivul şcolii. Astfel profesiunea de profesor este încărcată de tensiune. Există adesea stări conflictuale în care se găseşte profesorul, în special in relaţiile cu părinţi deoarece aceştia solicită o atenţie specială a copiilor lor iar astfel profesorul e obligat să-şi distribuie imparţial atenţia asupra elevilor.
Un alt conflict poate cel mai important este acela dintre transmiterea cunoştiinţelor de specialitate şi calitatea de educator al profesorului. După Geissler meseria de profesor presupune ca acesta să fie atât informator ce transmite informaţia, partener ce sfătuieşte si îndrumă, model ce oferă cerinţe morale, examinator ce se străduieşte să fie obiectiv şi imparţial, educator ce transmite valori-orientari de viaţă şi e preocupat de om şi de „educat” cât şi specialist axat pe predare şi instruire. El are deci mai multe roluri aflate într-o tensiune.
instrucţia în educaţie este necesară, dar în acelaşi timp instrucţia este motivată şi stimulată de educaţie.
Geissler sintetizează astfel contradicţiile îndeplinirii rolului de profesor:
Geissler sintetizează astfel contradicţiile îndeplinirii rolului de profesor:
Profesorul, ca expert al actului de predare-învăţare:
el poate lua decizii privitoare la tot ceeace se întâmplă în procesul de învăţământ.
Profesorul, ca agent motivator:
declanşează şi întreţine interesul elevilor, curiozitatea şidorinţa lor pentru activitatea de învăţare.
Profesorul, ca lider:
conduce un grup de elevi, exercitându-şi puterea asupra principalelor fenomene ce se produc aici. Este un prieten şi confident al elevilor, un substitut al părinţilor, obiectde afecţiune, sprijin în ameliorarea stărilor de anxietate etc.
Profesorul în ipostaza de consilier:
Este un observator sensibil al comportamentului elevilor,un îndrumător persuasiv şi un sfătuitor al acestora.
Profesorul, ca model:
prin întreaga sa personalitate, prin acţiunile şi comportamentul său esteun exemplu pozitiv pentru elevi.
Profesorul, ca profesionist reflexiv:
se străduieşte tot timpul să înţeleagă şi să reflectezeasupra întâmplărilor inedite din clasă, să studieze şi să analizeze fenomenele psihopedagogice cucare se confruntă.
Profesorul, ca manager:
supraveghează întreaga activitate din clasă, asigură consensul cuceilalţi profesori, cu părinţii şi cu ceilalţi factori. Profesorul are de-a face cu un tip special demanagement, şi anume „managementul clasei”. Acesta include toate deciziile şi acţiunile solicitate pentru menţinerea ordinii în clasă.
K. Lewin = stilurile de leadership
K. Lewin = stilurile de leadership
Grupurile de copii executau aceleaşi sarcini, în acelaşi cadru. Cele trei tipuri de conducere, a căror eficienţă s-a testat, au fost leadershipul:
Autoritar / cel democratic / şi cel laissez- faire.
Liderul autoritar se caracteriza prin aceea că el lua toate deciziile privind organizarea grupului şi activităţile desfăşurate în grup. El nu împărtăşea copiilor planul de ansamblu al activităţilor şi nici criteriile de evaluare a performanţelor individuale sau de grup. Evoluţia sa presupunea exercitarea unui control strict.
Nici adultul care juca rolul liderului democratic nu participa prea mult la activităţi. El însă evita să iasingur decizii, invitând grupul să participe la stabilirea manierei de organizare. Copiilor le era oferită posibilitatea de a alege de fiecare dată când solicitau un sfat cu privire la îndeplinireasarcinii: liderul sugera cel puţin două alternative, lăsându-i să hotărască ei înşişi. Mai mult, membrii erau liberi să se asocieze cu cine doreau în vederea realizării sarcinii. Ei aveau cunoştinţe despretoate etapele ce urmau a fi parcurse până la atingerea scopului comun.
În sfârşit, liderul laissez- faire traduce un rol pasiv al adultului. Acesta îşi limita participarea cât mai mult cu putinţă, lăsând în seama copiilor toate iniţiativele. El afişa o atitudine prietenoasă, dar prin tot ceea ce făcea, sugera indiferenţă şi neimplicare: ezita atunci când era pus în situaţia de a da sugestii şi evita în mod constant orice evaluare a ideilor ori conduitelor participanţilor.
Deşi, în majoritatea cazurilor, conducerea democratică este mai indicată, având ca rezultaterelaţiile amiabile dintre elevi, performanţele înalte şi acceptarea profesorului de către clasă, în unele condiţii stilul autoritar se dovedeşte şi el util (Detsch şi Hornstein, 1978).
Deşi, în majoritatea cazurilor, conducerea democratică este mai indicată, având ca rezultaterelaţiile amiabile dintre elevi, performanţele înalte şi acceptarea profesorului de către clasă, în unele condiţii stilul autoritar se dovedeşte şi el util (Detsch şi Hornstein, 1978).
Când sarcina este structurată, liderul se bucură de simpatia membrilor şi are puterea de a recompensa şi pedepsi, conducerea autoritară poate determina obţinerea unui randament excelent. De aceea, profesorii eficienţi sunt aceia ce ştiu să ţină o dreaptă cumpănă între controlul strâns şi exigent şi deplina libertate de decizie a clasei.
