Şedinţa a început la ora 15,45



Yüklə 152,2 Kb.
tarix31.10.2017
ölçüsü152,2 Kb.
#23373

  • Declaraţii politice prezentate de senatori: Nicolae-Vlad Popa (independent) - Apel la un comportament şi limbaj civilizat.

Şedinţa a început la ora 15,45.

Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna senator Norica Nicolai - vicepreşedinte al Senatului, asistată de domnii senatori Mihai Ungheanu şi Gheorghe Constantin - secretari ai Senatului.

Doamna Norica Nicolai:

Stimaţi colegi,

Conform cutumei parlamentare, astăzi, 14 mai 2007, începem şedinţa Senatului cu declaraţii politice.

Înainte de a da cuvântul reprezentaţilor grupurilor parlamentare, doresc să vă informez că din totalul de 137 senatori, sunt absenţi 6 senatori, în calitate de membri ai Guvernului, 6 colegi ai noştri sunt în delegaţie,12 senatori sunt europarlamentari, 1 coleg este în concediu medical şi 1 coleg este învoit.

Neculai Apostol (independent) - Descentralizarea instituţională, un proces inevitabil;

Permiteţi-mi să dau cuvântul, din partea Grupului parlamentar al senatorilor independenţi, colegului nostru, domnului senator Neculai Apostol, pentru a susţine o declaraţie politică.

Vă rog, domnule senator.

Domnul Neculai Apostol:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la "Descentralizarea instituţională, un proces inevitabil".

O temă complexă, pe care o propun dezbaterii publice, o temă pe care am mai abordat-o în alte declaraţii politice este punerea în practică, efectiv, a descentralizării instituţionale, atât între autoritatea centrală cât şi cea judeţeană, cât şi între cea judeţeană şi administraţia fiecărei localităţi, pentru că realitatea fiecărei entităţi administrative este cel mai bine ştiută şi resimţită la nivel local, cu toate specificităţile aferente.

Dacă vom continua să tot aşteptăm indicaţii preţioase de la centru, de sus, de la Bucureşti sau de la judeţ, de unde realităţile se văd de prea multe ori distorsionate, şi nu responsabilizăm autorităţile judeţene şi locale pierdem timp, importante resurse şi oportunităţi.

Descentralizarea reală este o necesitate, fie şi pentru că doar astfel, administraţia, politicul, dar şi mass-media se apropie de cetăţean şi de problemele sale reale, vin în întâmpinarea acestuia, încercând să-i ofere soluţii şi răspunsuri la durerile şi nevoile sale concrete.

Or, acum, asistăm la un proces straniu şi periculos, prin care în locul aplicării unei descentralizări reale, măcar până la nivelul de regiuni de dezvoltare şi judeţe, parcurgem, din contră, o perioadă de supercentralizare, prin crearea la nivel de ministere a aşa numitor autorităţi de management pentru implementarea în teritoriu a politicilor guvernamentale, a pretinselor strategii, în realitate inexistente, şi a programelor, de prea multe ori, încropite la repezeală. Aceste autorităţi de management ar trebui, de fapt, să activeze în teritoriu, în ţară, măcar la nivelul regiunilor de dezvoltare.

De altfel, şi conceptul de "regiune de dezvoltare economică" trebuie regândit şi reformulat prin conturarea unor entităţi administrative mai mici decât în prezent, dar mai echilibrate şi mai flexibile, capabile, compatibile cu cele din spaţiul comunitar.

Tot ca efect al descentralizării, cel puţin o parte din instituţiile deconcentrate judeţene pot şi trebuie să devină regionale prin folosirea mult mai ergonomică a resurselor umane şi cu importante economii financiare. Aici, aş exemplifica faptul că, dacă regiunea de dezvoltare unde mă aflu eu, Regiunea Nord-Est ar fi împărţită în două judeţe, cel puţin 50-60% din funcţionarii publici ale celor două Agenţii de Plăţi din Agricultură vor trebui să meargă în anumite firme sau să se transforme în persoane autorizate, consultanţi sau la anumite firme de consultanţă.

Regiunile de dezvoltare nu au fost suficient decredibilizate ca structuri lucrative, nu au fost riguros delimitate competenţele în raport cu judeţele, fiind necesară o mai profundă articulare şi coerenţă între factorii de decizie, drept pentru care sunt percepute public a fi "forme fără fond".

Or, viabilitatea programului britanic "Leader" aplicat cu succes în Irlanda, unde a generat un veritabil boom economic, program aplicat şi în alte state ale Uniunii Europene, inclusiv în România, este o dovadă concretă a beneficiului indus de aplicarea efectivă a descentralizării decizionale.

Ministerele trebuie să înţeleagă şi să accepte că este necesar să renunţe la orgoliile centraliste, să priceapă că descentralizarea este, oarecum, un proces inevitabil, că în afara aplicării programului de guvernare general şi a strategiilor sectoriale, implementarea are loc în ţară, în teritoriu, de jos în sus şi nu invers, pentru a determina concret o creştere a nivelului de trai şi indirect a genera acumulare de capital politic şi credibilitate.

În tot acest proces de descentralizare, consider că un rol important poate să-l aibă şi mass-media în general şi mass-media publică în special: radioul naţional şi televiziunea naţională, prin mediatizarea temelor de dezbatere a modului de accesare a programelor şi a modalităţilor de punere în practică a proiectelor, pentru că am convingerea că şi presa este pe deplin interesată de programul comunităţilor cel puţin dacă ne gândim că într-o comunitate puternică media îşi poate dovedi forţa ca instituţie publică.

Ar trebui, poate, să abordăm mult mai atent importantul rol al mass-media publică regională ca efect al descentralizării, în susţinerea intereselor comunităţilor locale, în ansamblul lor, cu convingerea că implicarea responsabilă şi conştientă a jurnaliştilor şi formatorilor de opinie în rezolvarea problemelor concrete şi reale ale comunităţilor locale, ca un important vector al societăţii civile, în promovarea necesităţii descentralizării este necesară şi chiar imperativă.

Vă mulţumesc.

Doamna Norica Nicolai:

Şi eu vă mulţumesc, domnule senator.

Gheorghe Viorel Dumitrescu (PRM) - Campania susţinută de preşedintele suspendat al României;

Dau cuvântul domnului senator Viorel Dumitrescu din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, pentru a susţine o declaraţie politică.

Vă rog, domnule senator.

Domnul Gheorghe Viorel Dumitrescu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori,

Campania susţinută de Preşedintele suspendat al României pentru desfăşurarea referendumului din 19 mai 2007 a depăşit cu mult prea mult limitele unei conduite electorale rezonabile, morale şi legale.

Acţiunile preşedintelui suspendat de o largă majoritate a Parlamentului se înscriu, pe de o parte, pe o linie de sfidare a legislaţiei electorale, penale şi constituţionale, iar pe de altă parte, militează pentru destabilizarea celor mai importante instituţii ce reprezintă esenţa democraţiei: Parlamentul şi partidele politice. Că modul în care a înţeles domnul Traian Băsescu să-şi facă cunoscut punctul de vedere excede cadrul legal o dovedeşte şi hotărârea Biroului Electoral Central, care, asistând la adevărate tentative de disoluţie a autorităţii, a înţeles să pronunţe o hotărâre prin care să interzică cu desăvârşire atacurile acestuia la adresa Parlamentului.

Permiteţi-mi să reiau una din manifestările destabilizatoare ale Preşedintelui suspendat al României, făcută la Constanţa - citez - "Prin votul nostru din 2008, să-i aruncăm pe cei 322 peste balconul Parlamentului şi să-i trimitem acasă" a spus Traian Băsescu.

Componenta preponderentă a acestui mesaj se referă la instigarea populaţiei care, nu neapărat prin vot, să procedeze la disoluţia reprezentanţilor a aproximativ cinci milioane de cetăţeni ai României. Această afirmaţie devine cu atât mai gravă, cu cât este făcută de la înălţimea funcţiei unui şef de stat.

O asemenea comportare şi care a ieşit mai mult în evidenţă la mitingul de la Iaşi, din 13 mai 2007, nu este departe de a califica acţiunile întreprinse ca o propagandă în favoarea statului totalitar, ceea ce îndeosebi o demonstrează atacurile repetate la adresa celor care 322 de parlamentari, care au îndrăznit să-l suspende din funcţie pe preşedintele statului.

Atitudinile, manifestările preşedintelui suspendat nu sunt departe de conţinutul dispoziţiilor cuprinse şi în Codul penal, potrivit cărora propaganda în favoarea instaurării unui stat totalitar, ca şi iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea de acţiuni care pot pune în pericol ordinea constituţională, ca şi fapta de a îndemna publicul la săvârşirea unor asemenea fapte sunt supuse sancţiunilor Codului penal.

Că preşedintele a încălcat în mod repetat Constituţia României o arată şi alte susţineri, cu care cea de mai sus se coroborează, şi anume, "PSD, PC, UDMR, PNL au un singur crez: furtul. Aceştia sunt oligarhii".

Apreciem că mesaje prin care se încearcă demonizarea unor clase sociale şi învrăjbirea populaţiei a reprezentat apanajul celor mai negre perioade ale istoriei şi în nici un caz nu pot fi permise într-un stat democratic, membru al marii familii europene.

Apariţiile actualului Preşedinte suspendat al României se regăsesc în mai multe din discursurile acestuia, din care vă readuc în atenţie pe acela că "le voi arăta cine este stăpânul" şi în limba engleză "eu am întotdeauna dreptate".

A clama în anul 2007 şi a revendica titlul total dezonorant "de stăpân" înseamnă cea mai profundă dovadă de îndepărtare de la principiile constituţionale.

A relua în limba engleză, pentru presa internaţională, parafrazarea simbolului fascist "Mussolini sempre a ratione" reprezintă o gravă încălcare a Constituţiei şi trădează faptul că Traian Băsescu îşi foloseşte calitatea de preşedinte în scopuri care reprezintă adevărate tentative de disoluţie a actualei ordini constituţionale şi instaurarea unui regim, în care disputele politice se rezolvă prin mijloace dictatoriale, în care există stăpâni şi slugi, şi unde cu nesocotirea legilor, stăpânul are întotdeauna dreptate.

Care sunt acele texte din Constituţie care au fost încălcate de preşedintele suspendat Traian Băsescu?

Numai dacă mă refer la art. 86 din Constituţie - prin aceea că nu a consultat partidele, la art. 84 - prin aceea că a manifestat partizanat politic, la art. 87 - prin aceea că a participat neinvitat şi în afara cadrului legal la sesiunile Guvernului, a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat - prin aceea că a cerut Parchetului redeschiderea unor dosare, a refuzat, contrar Constituţiei, să numească ministrul de externe al României.

Pentru economia discursului am evidenţiat câteva dintre aceste articole încălcate, deoarece puţine sunt articolele pe care nu le-a încălcat.

Apelez la conştiinţa şi vigilenţa ce vă incumbă, atât prin prisma mandatelor pe care le-aţi dobândit, dar şi prin aceea de cetăţeni responsabili ai României, care trebuie să apărăm valorile ce caracterizează democraţia şi să dăm un avertisment clar că persoanele cu asemenea aspiraţii sunt indezirabile pentru ţara şi poporul român, şi trebuie să se constituie semnale de alarmă pentru a preîntâmpina un atentat la libertate, pluralismul politic şi democraţie, măcar pentru a nu întina memoria celor ce s-au sacrificat pentru aceste idealuri.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Doamna Norica Nicolai:

Şi eu vă mulţumesc, domnule senator.

Mario-Ovidiu Oprea (PNL) - Carol al II-lea, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Traian Băsescu;

Dau cuvântul, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnului senator Mario Ovidiu Oprea, pentru a-şi susţine declaraţia politică.

Vă rog, domnule senator.

Domnul Mario Ovidiu Oprea:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Voi avea o scurtă declaraţie politică la care vă rog, în zilele următoare, să cugetaţi, dacă se poate la ea.

Celebra frază a ecleziastului, "nu este nimic nou sub soare", ar trebui să fie sloganul de campanie, atât al fidelilor domnului Băsescu, cât şi a adversarilor săi politici.

De ce această frază? Foarte simplu! Pentru că acţiunile politice ale preşedintelui suspendat Traian Băsescu, începând cu decembrie 2004, seamănă foarte bine, dar într-o formă adaptată la contextul actual, cu cele ale altor doi lideri politici marcanţi ai istoriei României, Carol al II-lea şi Gheorghe Gheorghiu-Dej.

V-aţi putea întreba de unde această asemănare? Răspunsul este vizibil cu ochiul liber. Cine a studiat trecutul istoric privind pe cei doi şi monitorizează atitudinile politice ale preşedintelui actual, observă o reîncarnare a cultului personalităţii şi a luptei pentru dominarea puterii şi a clasei politice, aşa cum s-a întâmplat între 1930 - 1940 şi 1948 - 1964. Dorinţa de a coordona singur, de a nu împărţi decizia politică, de a nu avea partener, ci marionete guvernamentale este o caracteristică tipică pentru preşedintele Băsescu.

Ca o rememorare a istoriei, adversarii politici ai preşedintelui suspendat sunt cam aceeaşi pe care îi avea şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, precum şi Regele Carol al II-lea. Atunci aveam chiaburii, burghezo-moşierii, reacţionari comunişti, cu vederi democratice, cum a fost Pătrăşcanu pentru Dej sau afaceriştii de sorginte sino-masonică, bancherii liberali şi ovrei pentru Carol al II-lea. Acum avem pentru Băsescu, pe oligarhii liberali, termeni prin care este identificat Dinu Patriciu, iar persoane de genul Dorin Cocoş, Elena Udrea, Dorinel Umbrărescu sunt în accepţiunea prezidenţială, oameni de afaceri săraci şi cinstiţi.

Învăţând din trecut, preşedintele Băsescu şi-a însuşit modul de conducere şi de atragere a simpatiei maselor asemenea lui Carol al II-lea care a beneficiat de două ori de o mare popularitate: la revenirea ca rege, în 1930, la nivelul elitei, şi în 1938, la nivelul întregii populaţii electorale. Ne putem întreba şi de ce? La fel ca si acum, şi atunci, pentru o anumită prosperitate şi stabilitate în ţară a fost acreditat regele, nu sistemul politic, nici Guvernul, în timp ce tocmai acestea din urmă au fost considerate responsabile pentru lipsurile din ţară: inflaţie, şomaj, corupţie, afacerism, ineficienţă administrativă, instabilitate ministerială, crime legionare sau puciuri comuniste, în ciuda represiunii poliţieneşti, ameninţarea expansiunii sovietice, ori a Germaniei şi Ungariei.

Trecând peste aceste identificări similare, se poate observa modul de propagandă realizat şi prin intermediul mass-media, precum şi prin utilizarea repetată a frazei "eu şi poporul" de către preşedintele Băsescu, slogan care a fost patentat la mijlocul anilor 1930 de regele Carol al II-lea, rege care pregătea, la fel ca şi urmaşul său politic, peste 70 de ani mai târziu, un partid unic Frontul Renaşterii Naţionale, formaţiune care ar fi trebuit să reprezinte toate clasele sociale şi politice româneşti reunite sub un singur conducător, la fel ca şi prezidentul nostru care prin coagularea PD-ului, PLD-ului şi a altor formaţiuni politice: PNG, PNŢCD, Uniunea Populară Social Creştină, doreşte realizarea unui partid prezidenţiabil, populist şi, cică de doctrină creştin - democrată.

Rezultatul va fi că în câţiva ani, România riscă să aibă un singur partid, ca înainte de 1989 sau două partide, conduse, de fapt, de un singur actor politic, domnul Traian Băsescu.

Interesantă întoarcere în trecut, nu?!

Stimaţi colegi,

Am încercat să vă fac o scurtă comparaţie politică privind trei lideri marcanţi din trecutul şi prezentul societăţii româneşti care au influenţat destinele acestei ţări, ultimul dintre ei, contribuind în continuare, la perpetuarea unei stări de instabilitate politică şi socială pentru a-şi putea justifica în faţa electoratului, naiv şi uşor de manipulat, acţiunile pe care doreşte să le demareze după 19 mai 2007.

Viitorul îşi va spune ultimul cuvânt, dar sper să nu fie o întoarcere la trecut.

Vă mulţumesc.

Doamna Norica Nicolai:

Mulţumesc, domnule senator.

Şi noi sperăm.

Petre Daea (PSD) - Situaţia îngrijorătoare din agricultură din cauza secetei;

Dau cuvântul domnului senator Petre Daea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Vă rog, domnule senator, aveţi cuvântul.

Domnul Petre Daea:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Cu aproximativ două luni de zile în urmă, în aceeaşi sală, la acelaşi pupitru, folosind aceleaşi mijloace de multiplicare a vocii, am intervenit cu discernământ, folosind cuvintele unui om care îşi aşterne cu atenţie mintea, când nevoia o cere, solicitând Guvernului "să intervină pentru a preveni în parte situaţia deosebit de grea din agricultură.", spuneam atunci, folosindu-mă de informaţiile pe care lumea ştiinţei reuşeşte să le plaseze în universul realităţii, că anul 2007 va fi un an extraordinar de greu pentru agricultura ţării româneşti, evident, gândindu-mă concret la lipsa de apă în sol şi atmosferă.

Spuneam atunci, şi din nefericite, repet astăzi că România este încercată cum de-altfel mai avut din nefericire multe încercări, încercată de natură, dar şi de nepriceperea şi lipsa de acţiune a unora.

Ca soluţie, degajam din puţinele mele cunoştinţe despre agricultură în cei 33 de ani, că ar fi bine, la nivelul Guvernului, să se realizeze un colectiv care să gestioneze această stare de fapt. Am rugat şi am şi intervenit. Spre cinstea actualului ministru Traian Remeş şi spre fericirea mea, ca om care văd cu ochiul specialistului suferinţa plantei, în judeţele Dolj şi Olt şi în tot sudul ţării, începând de la Turnu - Severin până în Dobrogea, situaţia este îngrijorătoare. Este îngrijorătoare şi din nefericire, până la această dată nu văd acţiuni concrete care să atenueze starea de fapt şi să reducă efectele negative uşor de întrezărit, dar la această dată, greu de evaluat.

De aceea, astăzi am socotit necesar să intervin când vâltoarea politică şi tensiunea în domeniu creează tot felul de preocupări, care mai de care cu sorţi de izbândă, dar în acest domeniu preocuparea se lasă aşteptată.

Stimaţi colegi, am trecut în anul 2002 - 2003, prin momente extrem de grele datorită faptului că în iarnă îngheţul a calamitat total o jumătate de milion de hectare care au fost cultivate în România.

Seceta apoi şi-a luat parte de contribuţie, afectând peste un milion cinci sute de mii de hectare. Ne-am confruntat, din nefericire, cu asemenea stare de fapt, dar nu am rămas indiferenţi.

Se cunoaşte foarte bine faptul că atunci Guvernul Adrian Năstase, conştientizând starea de fapt, a pus în mişcare mecanismele economice şi administrative care au făcut posibilă pornirea sistemului de irigaţii pe aproape un milion cinci sute de hectare. Nu a fost un moft al cuiva, nu a fost o dorinţă a vreunei persoane sau a vreunui Guvern ca să-şi pună semnătura preocupării pe un sistem de irigaţii destul de criticat.

A fost nevoia de intervenţie şi dorinţa de rezolvare a problemei. Aşa s-a făcut că în plină criză de apă în sol şi atmosferă s-a reuşit, în anumite zone ale ţării, să smulgem din ghearele secetei culturi care erau sortite pieirii.

Aşa s-a făcut ca urmare a intervenţiei Guvernului, prin alocarea de sume în vederea stimulării producerii şi depozitării seminţei, să salvăm cultura pentru anul următor.

În perioadă de secetă, se ştie foarte bine, de nevoi, cei care te văd şi te ascultă cu interesul lor, şi nu al nostru, caută, de regulă, şi alte defecţiuni în sistem pe care să le speculeze şi să le folosească în favoarea lor. Pe-atunci am făcut cu greu faţă concurenţilor din Ucraina, care afectaţi fiind de secetă căutau, ca urmare a intereselor pe care o manifestau pentru agricultură şi pentru viitorul acesteia în ţara lor, şi bine făceau, căutau sămânţă în România.

Dacă atunci am putut face faţă unei asemenea conjuncturi în care seceta ne-a pus pe masa de lucru preocuparea tuturor şi acţiunea fiecăruia, făcând posibil salvarea seminţelor, pentru ca în 2004 să însămânţăm la timp şi în bune condiţiuni realizând cea mai mare producţie medie de grâu din istoria ţării şi peste 24 milioane de tone de cereale pentru 2004; dacă am putut atunci este întrebarea unui om care se străduieşte să gândească acolo unde este în stare să o facă şi care pune astăzi următoarea întrebare: suntem noi, astăzi, într-o situaţie dificilă şi suntem în stare să-i facem faţă?

Răspunsul categoric este: da!

Este o situaţie dificilă şi căreia trebuie să-i facem faţă.

De aceea, am intervenit în Senatul României pentru a relua intenţia, gândurile noastre, îndemnurile noastre justificate de îngrijorarea de care vorbeam, de acum două luni de zile, făcând un apel la primul-ministru al Guvernului, la ministrul agriculturii, la Guvern, în întregul lui, să intervină urgent, până nu este prea târziu.

Sigur, mulţi aşteaptă ploaia, aşteaptă şi legi şi - iată - colegii, unii mai inventivi, declanşarea acestui fenomen natural. Dar vă spune un copil de ţăran că aşteptaţi degeaba, iar strădania noastră trebuie să fie în muncă şi în acţiuni concrete, nu cum este acum, în nepăsare, din nefericire, şi în aşteptarea unui fenomen natural.

Stimaţi colegi, toţi, cei din sală, îşi doresc să fie mai bine, toţi, cei din sală, îşi doresc ca românii să aibă mâncare, dar toţi, din sală, trebuie să-i ceară Guvernului să-şi facă datoria în acest domeniu, pentru că are şi pârghiile, şi obligaţiile necesare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Corneliu Vadim Tudor (PRM) - Seceta, agricultura şi necesarul de hrană ale poporului român; Legea patrimoniului naţional;

Dau cuvântul domnului preşedinte Vadim Tudor, pentru a susţine o declaraţie politică.

Vă rog, domnule preşedinte.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Onoraţi colegi,

La început, n-am dorit să vorbesc pentru că venisem pregătit pentru susţinerea unui proiect legislativ, dar văzând cât de puţini oameni sunt în sală, văzând că, practic, nu avem cvorum de şedinţă, văzând că vorbim la pereţi, văzând ce drame se petrec la ora actuală în ţara noastră, m-am simţit dator să folosesc singura armă pe care o avem în dotare ca reprezentanţi ai poporului, şi anume microfonul, şi să trag un semnal de alarmă, astăzi, 14 mai 2007.

"Seceta a ucis orice boare de vânt,

Soarele s-a topit şi a curs pe pământ,

A rămas cerul fierbinte şi gol,

Ciuturile scot din fântână nămol".

Asta scria, la 18 ani, îngerul neprihănit care a fost Nicolae Labiş.

Şi ce tragedie a trăit acest tânăr de curaj! Cât de timpuriu a murit !

Am participat, împreună cu fratele nostru Ilie Ilaşcu, evadat din ceea ce Dostoievski numea "Amintiri din Casa morţilor", evadat de la Tiraspol, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am participat la înmormântarea mamei lui Nicolae Labiş în vara anului 2001. Mi-a telefonat, atunci, fiica ei mai mare, Margareta, mi-a spus că s-a prăpădit tanti Profira, cu care vorbeam des la telefon şi dacă doresc să particip. Şi l-am întrebat, atunci, pe Ilie Ilaşcu dacă el a văzut mormântul lui Mihai Eminescu. Nu-l văzuse. Şi zic: "Haide, acum, la mormântul lui Eminescu să punem o floare şi să o înmormântăm şi pe mama lui Nicolae Labiş."

Ce destin ciudat - copiii să moară înaintea mamelor. Era tot o vară, era tot o căldură caniculară şi iată cum se repetă ciclic istoria, la noi, românii, parcă ispăşim un blestem. E secetă şi acum, ca şi atunci, la momentul la care scria Labiş, în 1946, ca şi ulterior, ca şi în anii din urmă. Dacă nu plouă două săptămâni în România - e secetă. Dacă plouă două săptămâni - sunt inundaţii. Practic, nu mai avem parte decât de două anotimpuri: seceta şi inundaţiile. Au ajuns bătrânii vlădici ai poporului român, în frunte cu Preafericitul Patriarh, să iasă cu prapuri împărăteşti, să iasă pentru a invoca Divinitatea să plouă.

Dar am avut un sistem de irigaţii care valora enorm. Cine a ruinat acel sistem de irigaţii ? Cine a distrus sistemul imunitar al economiei româneşti ? Cine a luat de la gura românilor pâinea noastră cea de toate zilele, de care, în rugăciunea sa, vorbeşte Mântuitorul nostru Iisus Christos. Vedeţi bine, el nu zice "Tatăl meu", el zice "Tatăl nostru", el ne face părtaşi la faptul că este fiul lui Dumnezeu.

De 17 ani, suntem într-o permanentă campanie electorală, în loc să fim într-o permanentă campanie agricolă, care nu este numai toamna şi primăvara, trebuie pregătită în tot restul anului.

Specialiştii îmi spun că mai bine de 70% din necesarul de hrană al poporului român provine din import. Nu e normal ce se întâmplă. Ce microb al turbării a pătruns în societatea românească de nu mai facem ceea ce ştiam să facem noi, de am început să importăm sare comestibilă din Ungaria, de importăm usturoi din Turcia, de importăm tot felul de legume fără gust de unde a înţărcat mutu iapa. Şi noi nu mai facem nimic, stăm pe şanţ ca în Poiana lui Iocan din Moromeţii lui Marin Preda şi învârtim politichia ca purcica dovleacul. E bine ce se întâmplă ?

Eu, unul, refuz să fac o astfel de politică. Din păcate, isteria din ultimii doi ani i se datorează în totalitate lui Traian Băsescu. Îmi pare rău că o spun. A fost comparat aici, la microfon, cu un dictator. Hai să fim serioşi.

Sunt istorici de valoare - academicianul Răzvan Theodorescu, sunt alţii,cum este colegul Puiu Haşotti, profesori universitari. Eu sunt mai mărunt, sunt numai doctor în istorie, dar ştiu suficientă carte să ştiu că dictatorii aveau un ştaif al lor. S-a vorbit de Carol al II-lea. Întrebaţi-o pe doamna Mitzura Arghezi, când a cumpărat cu mare greutate domeniul lui de la Mărţişor, că n-avea unde să stea, Tudor Arghezi n-a mai avut bani şi dădea din colţ în colţ. Şi regele Carol al II-lea - să nu uităm, fiul marii regine Maria şi nepot, prin alianţă, printr-o descendenţă aproape directă din Carol I, dar şi din fiica lui Napoleon Bonaparte, fiica adoptivă, marea ducesă Ştefania de Baden - Carol a întrebat: "În definitiv, de câţi bani are nevoie Arghezi?" Nu ştiu cine, Nae Ionescu, altcineva i-a spus: "De 600 mii lei, sire.", la valoarea de atunci. A scos, din caseta personală, 600 mii lei şi i-a dat. Sub Carol s-au făcut fundaţiile regale, sub Carol s-a făcut Muzeul Satului de către Dimitrie Gusti, Victor Ioan Popa şi profesorii mei, pe care i-am apucat la facultate, Henri Stahl şi Miron Constantinescu. A făcut ceva, a fost numit un rege al culturii, cu toate păcatele lui. A-l compara pe Traian Băsescu cu Carol al II-lea, iertaţi-mă, mie mi se pare o ...

Domnul Puiu Haşotti (din sală):

Şi Băsescu îi dă lui Liiceanu...

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Mie mi se pare o impietate.

Colegul Puiu Haşotti vrea să ieşim din registrul serios şi mă provoacă la glumă. El zice că şi Băsescu îi dă lui Liiceanu. De fapt, i-au dat toţi lui Liiceanu, pentru că, în 1990, Liiceanu a furat, cu două degete delicate - să te ferească Dumnezeu de modul cum fură unii din Societatea Civilă - a furat Editura Politică. Dumneavoastră n-aţi lucrat în Casa Scânteii, cum am lucrat eu la România Liberă şi la Agerpres. Ştiţi ce bogăţii erau la Editura Politică ? Numai candelabre de cristal, numai marmură albă şi verde de Ruşchiţa, numai pluşuri şi catifele, peste 3 milioane valoare şi Andrei Pleşu i le-a făcut cadou lui Gabriel Liiceanu şi acum i se mai promit tot felul de ştergeri şi reeşalonări de datorii şi o funcţie de ambasador, de aceea lustruieşte clanţa la vila conspirativă a domnului Traian Băsescu. Dar, mă rog, nu vreau să fac nici un atac la persoană, dar am fost toată viaţa mea un om drept. Voltaire spunea că: "Prima datorie a omului este să fie drept".

Ce vă costă, doamnelor şi domnilor, să spuneţi adevărul ? De ce zăpăciţi de cap tânăra generaţie ? De ce faceţi acest efort de upside down, cu fundul în sus şi viceversa, că nu păcăliţi pe nimeni! Până la urmă, adevărul tot iese la iveală.

S-a vorbit de Nero, aici. Poate să semene cu Nero, care spunea: "Dacă poporul roman ar avea un singur gât, l-aş tăia dintr-o lovitură." Cam asta ar vrea să facă domnul Traian Băsescu. Vrea să comaseze, să adune toată puterea acestui stat în mâinile tremurânde ale domniei sale, că aţi văzut bine că se ţine de microfoane când vorbeşte - îi dorim sănătate - dar atunci să nu mai vorbim de democraţie, atunci să schimbăm şi Declaraţia universală a drepturilor omului, să proclamăm naşterea unui om providenţial care ţine loc şi de preşedinte, şi de Parlament, şi de Guvern, şi de servicii secrete, şi de Curte Supremă de Justiţie, şi de Curte de Conturi şi aşa mai departe.

Ce-or vorbi cei din Societatea civilă cu domnul Traian Băsescu ? Cumva despre Platon, despre Aristotel, despre Heideger, despre Mircea Eliade pe care el îl confundă cu fratele lui, Mircea Băsescu. Hai să fim serioşi! Sunt bani grei la mijloc. Este o şmecherie, aici, ce nu s-a pomenit.

O să mă apropii de sfârşit, stimată doamnă colegă Norica Nicolai, şi să vă spun care este regretul meu.

Astăzi, ar fi trebuit să se vorbească în Senat şi, eventual, să se voteze, după un vot covârşitor favorabil în comisiile reunite, Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi şi Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, acea Lege a protejării patrimoniului naţional, cu aplicare directă la patrimoniul evreiesc.

Au bătut la multe uşi evrei români din Israel, din Europa şi din America. Până la urmă, au ajuns la "antisemitul de serviciu" Vadim Tudor şi uite că numai eui-am ajutat, pentru că am fost impresionat de imaginile pe care mi le-au prezentat. În mai multe localităţi, în special din Transilvania, pasc caii, trec căruţele trase de boi, dintr-o piatră funerară a unui cimitir evreiesc vechi de mai bine de 200 de ani s-a făcut un closet în fundul curţii. Numai vorbesc de pietre tombale sparte, numai vorbesc de debandada care este acolo şi de fraudele, de afacerile care se fac.

Şi atunci am făcut acest proiect de lege, pentru că nu mi-ar plăcea şi n-aş dormi liniştit dacă aş ştii că părinţii mei pot fi îngropaţi acolo, că peste trupurile lor trec animalele şi pasc. Indiferent de religie, avem acelaşi Dumnezeu. Şi mă simt dator să-i apăr de evrei, despre care Liviu Rebreanu scria în jurnalul său: "Evreii sunt sarea pământului". Nu vreau, iarăşi, să fim arătaţi cu degetul, nu vreau, iarăşi, un bezmetic sau un provocator să deseneze o zvastică pe zidul unui templu coral sau a unei sinagoge şi să se spună: "Ia uite, românii sunt antisemiţi". Nu, doamnelor şi domnilor, românii nu pot să fie antisemiţi, chiar şi numai pentru faptul că Ştefan cel Mare a avut un medic evreu, chiar şi numai pentru faptul că, la 1877, au murit pentru independenţa României şi militari, şi ofiţeri evrei, chiar şi numai pentru faptul că, în ambele războaie mondiale din veacul XX au murit evrei.

Da, trebuie să-i protejăm şi am cerut să fie părtaşi în această operaţiune de protecţie şi de conservare şi evreii care dau banii, evreii din America, din Europa, din Israel. Cine ce are de ascuns ?

Din fericire, chiar şi colegii de la UDMR, Peter Eckstein Kovacs şi Gyorgy Frunda, au votat favorabil sau chiar m-au ajutat. Gyorgy Frunda a făcut un amendament mai mult decât salutar şi a fost adoptat acel proiect legislativ al meu, de către cele două comisii reunite, cu 13 voturi pentru, o abţinere şi un vot împotrivă. Acum, ar fi trebuit să fiu aici şi să argumentez această lege, şi să votăm, dar tare mă tem că nu avem cvorum şi trece şi sesiunea aceasta parlamentară şi iar vom fi arătaţi cu degetul, şi iar vor fi plângeri de peste ocean, şi pot să spun că evreimea mondială este cel mai delicat senzor. Se pot întâmpla multe cataclisme în lume - şi Răzvan ştie bine despre ce vorbesc - dar, dacă se întâmplă o disfuncţionalitate sau un necaz de genul acesta, el, poporul Bibliei, numit poporul ales, nu pentru că ar avea mai mult talent decât nemţii, francezii, italienii, spaniolii, englezii, românii, ci pentru că Dumnezeu l-a ales ca să propage cuvântul Bibliei, Cartea Sfântă. Cuvine-se a mulţumi acestui neam, care ne-a adus până aici, după mii de ani, această Constituţie a planetei, acest tratat de morală, tratat de estetică, tot ce vreţi găsiţi în Biblie. Acest popor are dreptul să protesteze şi sunt vinovaţi cei care nu pot să îi apere ultimele vestigii din locul unde a trăit în diaspora, pentru că acesta poate este cel mai plauzibil şi mai veridic semn al existenţei Lui Dumnezeu, faptul că, după 2000 de ani, după o diasporă, după o rătăcire prin lumea largă de două milenii, poporul Bibliei s-a întors acasă ... Israel, în Ierusalimul fondat drept capitala statului de către marele rege David.

Îmi pare rău, o să aprecieze distinsul prezidiu dacă avem cvorum, să supunem dezbaterii această lege, dacă riscăm. Mai bine să o amânăm pentru altă dată. Voi trage concluzia... după câteva dialoguri pe care le-am avut cu oameni din străinătate şi, iată, distinsul membru de onoare al Academiei Române, Eugen Mihăescu, senator PRM de Bucureşti, şi membru al Parlamentului European, s-a întors, Ilie Ilaşcu s-a întors şi el de pe drumurile europene, cum ar fi zis Aristide Buhoiu, îmi confirmă că străinătatea nu înţelege ce se întâmplă în România? De ce starea asta de spirit? De ce oameni, care, până acum, îşi dădeau mâinile şi conlucrau, încep să participe la mitinguri şi la demonstraţii de o violenţă ieşită din comun. Martor îmi este Bunul Dumnezeu că nu am fost, până acum, la nici un fel de miting şi la nici un fel de demonstraţie, iar aceasta se poate confirma. M-am tot rugat la Cel de Sus să le dea minte, măcar în al 11-lea ceas, cum zice Apostolul Pavel, dar ce aud că s-a întâmplat ieri la Iaşi, ce s-a întâmplat la Timişoara, s-au plâns nişte senatori liberali, aud că şi parlamentarii PD se plâng că nu li se permite accesul la nu ştiu ce conferinţe de presă. Tot ce se poate, dar de ce trebuie să ajungem la această scindare, la această falie naţională? Pentru că domnul Băsescu nu poate să lucreze şi să trăiască între oameni. I-am întins mâna de atâtea ori, nu cum a greşit colegul mai tânăr, Mircea Geoană, în direct, ieri, de la Iaşi, de a trebuit Biroul de presă să dea o precizare. Nu PRM l-a votat pe Traian Băsescu. Eu am spus, încă dintre cele două tururi de scrutin, că, în primul tur a fost o mare fraudă electorală şi că cer membrilor şi simpatizanţilor PRM să boicoteze al doilea tur, să nu se prezinte la vot, dar situaţia devenise atât de exasperantă că românii ar fi votat cu oricine, şi cu fratele lui Râmaru, numai să scape de o anumită camarilă lacomă. Au ei românii o slabă memorie a răului, dar nici chiar aşa, şi ştim bine cine a greşit în acea perioadă.

Bun. Vreau, în încheiere, să spun că, dacă nu ne pasă de noi, nu ne pasă de înaintaşi, măcar să ne pese de generaţiile care vin, măcar să ne pese de aceşti elevi şi studenţi, tineri, în general, care vor să înţeleagă pe viu ce înseamnă politica aşa-zis democratică, cine o face, de ce nu e pace în ţară, de ce e seceta asta devastatoare, de ce nu vom avea, în curând pâine, de ce, iarăşi, vom importa pâine şi alte alimente cu bani, pe care nu-i avem? Pentru că a depăşit datoria publică externă a României, 40 de miliarde euro. Cât vom mai merge în felul acesta? Voi încheia, spunând, repetând, un vers al lui Friedrich Schiller, chirurg militar, poet, dramaturg şi prieten al marelui Goethe, Schiller spunea: "Cu prostia, înşişi zeii se luptă în zadar". Avem de-a face, din păcate, cu dictatura prostiei. Înţeleg, oamenii providenţiali din istoria politicii româneşti mai scriau nişte cărţi, mai aveau contribuţii la civilizaţia naţională şi universală, dar, acum, vedem oameni care cad direct în cap la "Antena 1" şi se scoală şi sunt buimaci, nu ştiu încotro s-o ia şi ăştia conduc România. Să le fie ruşine! Şi uite aşa se face o dictatură, din păcate, dar nu din vina noastră. Vă mulţumim. (aplauze)

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulţumesc şi eu.

Constantin Gheorghe (PC) - Trăim vremuri tulburi;

Dau cuvântul domnului senator Constantin Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

Se pregăteşte domnul senator Adrian Păunescu, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Constantin Gheorghe:

Doamnă preşedinte de şedinţă, distinşi colegi.

Domnule vicepreşedinte al Senatului Vadim Tudor, este a doua oară când trebuie să recunosc că îmi vine extrem de greu să vin la cuvânt după Domnia Voastră, prima dată, intervenind pe moţiunea "Minciuna, adevărul Monicăi Macovei", iar acum cu o declaraţie politică scurtă, pe care încerc să o susţin şi eu, măcar la nivelul de 50% din cel în care a susţinut declaraţia politică maestrul Vadim Tudor.

Este vorba de o declaraţie politică pe care o putem intitula "Trăim vremuri tulburi". Eu sunt la primul mandat, ca senator, şi am impresia că sunt în prima legislatură, imediat după Revoluţia din '89. Sunt nişte vremuri extrem de tulburi, cu consecinţe încă neevaluabile. Avem, în diverse forme, reflectată Piaţa Universităţii la Craiova, la Iaşi, la Constanţa, în alte părţi.

Ar trebui, oare, stimate colege şi stimaţi colegi, să aşteptăm şi minerii? Îmi pun această întrebare pentru că democraţia, pe care am câştigat-o cu atâta sacrificiu şi de care aceşti tineri de la balcoane n-au cum să-şi amintească, pentru că erau nişte copii, poate fi distrusă cu multă uşurinţă, prin compromiterea simbolurilor celor mai de preţ ale democraţiei şi, în primul rând, Parlamentul României. Se pare că instituţia supremă a poporului român, Parlamentul, a devenit altceva decât o instituţie, a devenit un număr, 322, un număr încărcat de peiorativ.

Stimate colege şi stimaţi colegi, am ajuns în situaţia în care simt o oarecare reţinere în a declara că sunt parlamentar şi aceasta se întâmplă în acest context extrem de dur, în cadrul unor bătălii politice necontenite, aşa cum se spunea din '90 încoace, o campanie prelungită. Cu mare mâhnire, nu prea văd soluţii de ieşire din această criză. De altfel, eu sunt adeptul a nu căuta vinovaţii, a nu-i dovedi, a nu-i condamna, ci a găsi soluţii la ce se întâmplă, soluţii viabile, soluţii, aşa cum a spus maestrul Vadim Tudor, care să ne asigure viitorul, pentru că prezentul îl trăim şi îl demolăm, unii dintre noi de trăit îl trăim toţi.

Se induce, în mod intenţionat, ideea că Parlamentul este vinovat de absolut tot ce se întâmplă pe scena politică. Nu pot să subscriu la această idee, însă, zi de zi, citesc în presă, mă uit pe ecranele televizoarelor şi încerc să nu mă identific cu ce se spune acolo. Se induce ideea că politicul va influenţa grav economicul. Nu, stimate colege şi stimaţi colegi, economia îşi vede de treabă, mulţumită Lui Dumnezeu, singura componentă a noii democraţii este economia, privatizarea şi oamenii îşi văd de treabă. Se induse ideea că, în condiţiile Tratatului de la Maastricht, pot fi influenţe negative. Mă îndoiesc şi statisticile constată că economia nu este influenţată.

Se spune, de asemenea, de către anumiţi publicişti, care au anumite tendinţe, că Guvernul nu funcţionează, că administraţia nu are vigoare, că celelalte instituţii ale statului sunt lipsite de vlagă. Nu este aşa. Societatea română funcţionează, stimate colege şi stimaţi colegi. Sigur că cei care vor să recunoască, ne transmit aceste mesaje. Păcatul mare este că mesajele acestea pleacă prin diverse sisteme mass-media, de-a lungul şi de-a latul globului, iar România este privită, din ce în ce mai mult, cu circumspecţie.

Am fost, săptămâna trecută, într-o delegaţie parlamentară în Norvegia şi am surprins un dialog care nu m-a făcut deloc să fiu bucuros. Doi parlamentari europeni discutau jignitor despre România şi Bulgaria, neştiind că eu sunt unul din cei care au stat la acea conferinţă, eram îmbrăcat mult mai diferit decât Domniile Lor şi vorbeau deloc plăcut despre România şi Bulgaria. Cu alte cuvinte, nu prea acceptau faptul că facem parte din această familie europeană.

Pe de altă parte, se mai induce ideea, ca să revin la manipulările care domină presa românească, că integrarea noastră, venită după momentul aderării de la 1 ianuarie 2007, ar fi pusă în paranteze. Integrarea pusă în paranteze. Aici, pot să subscriu, într-o anumită proporţie. Da, aceste lupte politice, această campanie prelungită în care avem lideri care nu se simt bine decât în campanii, în războaie, în conflicte, în furtuni, este generată, după cum v-am spus, de ei, iar integrarea sigur că poate fi pusă între paranteze. Noi avem un rol foarte important şi întrebarea pusă de antevorbitorul meu, legată de cvorumul de şedinţă, prin care noi trebuie să trecem anumite legi importante care fac parte din integrare, pentru că aderarea s-a produs, dar integrarea necesită un proces îndelungat, este valabilă această întrebare şi ar trebui să ne mobilizăm ca noi, Senatul, să ne facem datoria, în aşa fel încât să nu ni se impute ceea ce se întâmplă în afara Parlamentului, în afara Senatului.

Observaţi că ţara este împărţită în două tabere, clasa politică e împărţită în două tabere, societatea civilă e împărţită în două tabere, ziarele sunt în două tabere, televiziunile sunt în două tabere, poporul este chiar în două tabere. Nu putem să acceptăm la infinit această stare de lucruri şi de aceea, repet, trebuie să găsim soluţii. Şi am mai spus-o în faţa Parlamentului: soluţiile sunt în Parlament. Cadrul legislativ trebuie creat de aşa natură încât asemenea evenimente pe scena politică să nu se mai întâmple la aceste dimensiuni. Acum 400 de ani, matematicianul francez Paul Descartes afirma că "Optimiştii văd lumină şi acolo unde nu e". Eu fac parte dintre aceia, dar pesimiştii aleargă neobosiţi să o stingă. Aceia sunt în afara Parlamentului. Vă mulţumesc. (aplauze)

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulţumesc şi eu.

Aţi depăşit într-o manieră pozitivă dificultatea de a lua cuvântul după domnul vicepreşedinte Corneliu Vadim Tudor.

Adrian Păunescu (PSD) - Pledoarie pentru valorile culturale;

Dau cuvântul domnului senator Adrian Păunescu, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, pentru a susţine declaraţia politică.

Domnul Adrian Păunescu:

Ceea ce aş vrea eu să spun, astăzi, este, într-un anumit fel, o parte din refrenul, pe care l-am tot intonat în faţa dumneavoastră, şi anume, pledoaria pentru valori. În martie, atrăgeam atenţia asupra felului criminal în care nişte ziare perverse, nişte ziare ticăloase, nişte ziare stipendiate partizan atacă pe marele om de cultură şi creator, care a fost Octavian Paler. Atunci el era în viaţă.

Pentru că Octavian Paler devenise un critic aspru al preşedintelui în curs, aşa cum fusese un critic acerb al preşedintelui Ion Iliescu şi al preşedintelui Emil Constantinescu - dar reacţiile faţă de acea atitudine a lui Octavian Paler erau pozitive - acum, Paler devenise "bătrânul activist comunist"./

Sigur că se poate spune orice despre oricine, dar există şi un anumit bun simţ care ar trebui să-i oprească pe nemernici să lovească într-un om pe care vârsta, în mod vădit, îl împingea spre sfârşit.

Am protestat, acum două luni şi ceva, împotriva acestui tratament la adresa lui Paler, cum am protestat şi împotriva faptului că un mare cântăreţ ca Dan Iordăchescu, o mare interpretă cum este Tatiana Stepa, un mare grup de intelectuali, care nu fac politică prezidenţială, se află în pericol, scriitorul George Bălăiţă fiind, el însuşi, ameninţat cu darea afară din casă, şi-mi amintesc şi protestul mai vechi al colegului senator Corneliu Vadim Tudor împotriva felului în care a fost tratat marele actor George Constantin, care a şi murit din aceasta. A murit, tot sub teroarea unei anumite intoxicări a opiniei publice, marele medic care a fost Dorin Hociotă, vinovat de a fi fost cel mai bun în meseria lui, pentru că, evident, preşedintele Ceauşescu nu-şi putea alege un medic după dosar, ci după fapte, şi Dorin Hociotă a fost terorizat şi şantajat, ca şi mulţi alţi intelectuali.

În ce mă priveşte, încă nu am murit şi nici nu cred că moartea mai e o soluţie în momentul acesta, deşi sunt ţinta, ca şi alţii din această sală, ca şi alţii din zona intelectuală, din zona publică, a unor campanii mizerabile. Acum, de curând, mi s-au scos nişte scrisori din 1982, către Nicolae Ceauşescu, în care-i spuneam că "l-am iubit, îl iubesc şi îl voi iubi şi nici nu am altă cale".

Eu, însă, în scrisoarea aceasta, nu voiam să-l cuceresc pe Nicolae Ceauşescu pentru a face nişte copii împreună cu el! Eu aveam de apărat nişte oameni, nişte idei şi încercam să-l conving că - o să vedeţi dacă o să se publice scrisoarea adevărată - "vigilenţii de ocazie îl intoxică şi-l depărtează de oameni..."

Aş ruga să fie puţină linişte, doamnă preşedinte!

Doamna Norica Nicolai:

Îi rog pe colegii mei să fie mai puţin veseli!

Domnul Adrian Păunescu:

Nu este prima oară când mi se întâmplă lucrul acesta, şi nici nu o să fiu un renegat pentru tot ceea ce am făcut, dar vreau să se judece tot ceea ce am făcut.

A-i spune cuiva, într-o scrisoare "Cu toată consideraţia!", nu înseamnă, totdeauna, chiar toată consideraţia. Înseamnă şi un mod de a comunica, mai ales când vrei să aperi cauze înalte. Nu poţi să-i spui celui cu care vorbeşti "Nenorocitule, nu-l ierta pe Marin Sorescu, în 1982, că a fost la meditaţia transcendentală, taie-i gâtul, scoate-l din cărţi!"

Pledoaria mea a fost inversă. Pledoaria mea a fost pentru valorile naţionale.

Dar, iată, mâine, se vor împlini 27 de ani de la moartea absurdă a lui Marin Preda. Avea numai 53 de ani şi ca în versul lui Blaga, genialul vers al lui Blaga, care nu are nicio metaforă, are doar o revelaţie divină, şi care spunea "Sunt mai bătrân decât tine, mamă!", şi noi suntem mai bătrâni decât Marin Preda.

Suntem mai bătrâni decât dumneata, Marin Preda, suntem mai bătrâni decât Eugen Barbu. Dacă vom scăpa teferi din canonada de jeg şi de otravă, vom putea fi mai bătrâni chiar decât propriul nostru vis.

Suntem mai bătrâni decât Nicolae Labiş, omul de geniu, citat foarte corect şi foarte la timp - aşa aş fi vrut şi eu să o fac - de către poetul Vadim Tudor.

Dar, ar trebui să revedem ce înseamnă dispariţia lui Marin Preda, faţă de năvala de lucruri absurde din viaţa contemporană atât pe plan interior, cât şi pe plan extern. Înseamnă că, de exemplu, vorbim despre secetă, despre irigaţii, vorbim despre toate cele care s-au distrus şi, fireşte, întrebăm cine este de vină?

Dar, mai mult decât atât, eu întreb, totuşi, cine a făcut irigaţiile? Nu cumva trebuie să scădem din negrul pe care-l adresăm unei personalităţi istorice, complexe, cum a fost Nicolae Ceauşescu, să scădem şi meritele, ca negrul să se potrivească numai acolo unde este cazul?

Nu cumva acele irigaţii au costat bani mulţi, ai ţării, distrugerea lor costând şi mai mult, iar refacerea lor, astăzi, fiind aproape imposibilă, pentru că nu mai avem suportul material necesar unei asemenea aventuri obligatorii pentru o ţară care se deşertifică?

Tot vinovat este Nicolae Ceauşescu şi pentru inundaţii? - de altfel, luate ca model din Anglia, Israel şi din ţările de tip competiţional ale lumii - tot vinovat?

Şi tot vinovaţi sunt aceia care au sprijinit acest mod de construcţie naţională şi nu au încurajat în niciun fel deconstrucţia, deşertificarea, nu numai a Câmpiei Dunării şi a României, în genere, ci şi deşertificarea conştiinţei naţionale?

Vedeţi, se întâmplă, lângă noi, lucruri care contravin unor declaraţii, chiar prezidenţiale. Avem exemplul Canalului Bîstroe. Nu a fost preşedintele la Kiev sau la marginea de azi a ţării, în Bucovina de Nord, de fapt, şi s-a întâlnit cu celălalt preşedinte de dincolo de graniţă şi s-au bucurat, şi-au făcut declaraţii frumoase?

Şi, ce s-a întâmplat cu pericolul pe care-l reprezintă Bîstroe, şi ce putem noi face?

Am cerut, la aprobarea prezenţei trupelor americane în România, în Parlament, să ridicăm puţin şi noi fruntea şi să avem pretenţii de la cei cu care suntem în relaţii corecte şi pe care-i considerăm prieteni.

Nu este normal ca abuzivii din politica internaţională să înceapă să se teamă şi să se gândească de mai multe ori, înainte de a lua o decizie atât de importantă care modifică întregul climat din zonă şi ameninţă Dunărea?

De ce am intrat noi în NATO? De ce suntem în Uniunea Europeană? Ca să scoatem carnetul şi să ne legitimăm la vamă, când nici acolo lucrurile încă nu sunt clare şi ne iau vameşii unguri mâncarea din portbagaje, zicând că nu este ştampilată european?

Nu este o nebunie?

Este un gest de extremism să apărăm, nu numai demnitatea naţională, ci şi pretenţia naţională, dacă toţi cei care ni se declară prieteni şi cărora le suntem prieteni, au pretenţii pe care noi le satisfacem, uneori, înainte ca ei să o ceară?

Aici este vremea şi aici este treaba negociatorilor, şi aici, problema noastră este cum alegem negociatorii. Negociatorii trebuie să ţină loc de luptători, dar trebuie să fie nişte luptători la nivelul ideii, la nivelul argumentelor. Este inadmisibil să fim trataţi în acest mod, să fim expediaţi la etcetera, să curgă "toate Bîstroele" peste noi, să facă domnii Frattini, Gontz şi, mai ales, Voronin, la Chişinău, un loc privilegiat pentru Ungaria, şi României să i se refuze dreptul de a fi în slujba fraţilor din Moldova.

Iarăşi, nu-i acuz pe aceia, atât cât îl acuz pe preşedintele acestei ţări, care ne-a iluzionat, ne-a păcălit. S-a dus pe acolo şi a făcut gesturi care au creat rumoare şi i-au creat o anumită popularitate "Uite ce curajos e!"

A zis frumos, de altfel, memorabil, delegatului Rusiei la Strasbourg, "Domnule, aţi stat atâta timp la noi şi noi nu v-am întrebat de ce staţi­?"

Numai că, nici nu este adevărat. Sunt oameni care au întrebat de ce stau. Tata, de exemplu, şi zeci, sute de mii de deţinuţi politici au întrebat ce caută ruşii aici.

Din păcate, ruşii nu au stat în România de capul lor, ci de capul tuturor aliaţilor. Şi de capul Statelor Unite, şi de capul Marii Britanii, şi de capul Franţei. Al Germaniei nu, pentru că erau şi în Germania cum erau şi la noi.

Dar, în fine, replica este memorabilă.

Ce se întâmplă, însă? Acum, degeaba suntem liberi faţă de Rusia, dacă nu suntem liberi, pe de-a întregul, faţă de prietenii noştri şi ei nu se simt datori să sară în ajutorul nostru.

Nouă ne trebuie mereu dovezi că suntem noi înşine!

Am fost copil de puşcăriaş şi nepot de puşcăriaş politic şi de la 13 ani tot mă justific, tot spun "Da, să ştiţi că eu nu sunt duşman, sunt un om ca toţi ceilalţi. Am dreptul să fiu pionier, am dreptul să fiu UTM-ist, am dreptul să fiu UTC-ist, am dreptul să fiu membru al partidului!", singurul partid care exista, atunci, în România.

Nu-mi luaţi aceste drepturi, nu sunt privilegii!

Pentru ca să treacă 1989 şi să mă justific pe cealaltă parte. Nu se poate la nesfârşit şi la nivel individual, şi la nivel naţional să creăm justificarea ca singurul mod de producţie!

Între timp, 60 de mii de copii români nu au părinţi, pentru că părinţii sunt plecaţi să câştige un ban. Trăiesc în seama vecinilor, a prietenilor, a asistenţilor maternali sau în centrele de plasament.

Între timp, toată demagogia noastră se risipeşte penibil. Nu avem, la marile uzine ale ţării, care dădeau stabilitate economică şi morală: "Rulmentul", "Tractorul", nu avem locuri de muncă.

Se vor vinde terenurile pentru ele însele, să se facă, probabil, centre comerciale sau cine ştie ce, în beneficiul altora.

Această ţară nu e condusă, din păcate! Această ţară este şantajată, terorizată şi lăsată de izbelişte.

Vreau să numesc dezechilibrul prin care trecem şi la nivel individual, şi la nivel obştesc, şi la nivel naţional, o criză aproape irezolvabilă!

Putem noi, ca social-democraţi, tampona absurda ridicare a preţurilor, scoaterea oamenilor din locuinţe, dezinteresul faţă de muncă? Le putem tampona cu diverse măsuri momentane şi locale, dar ne aflăm în interiorul unei mari crize.

Eu nu aş zice că doar Traian Băsescu este vinovat. Sunt şi mai vechi, şi mai noi vinovaţi. El este cel mai vinovat, dar, aşa cum am mai spus şi acum trei săptămâni, cred că e foarte important să ne asumăm propria noastră răspundere şi să facem ceea ce am făcut în ultimele săptămâni, şi anume, să devenim chiar un Parlament de care să asculte oamenii, de care să asculte instituţiile, un Parlament care să se implice nu în chestiuni minore, nu în chestiuni de detaliu, deşi nici ele nu sunt totdeauna lipsite de importanţă, nu în chestiuni trecătoare, ci în stabilirea unui curs mai rodnic al României. Fără îndoială, şi corupţia este gravă, dar ea nu este neapărat invenţia cuiva, ea este sistemică. Dacă în socialism blocajele de tip economic erau previzibile, şi unele se şi întâmplau,în capitalismul pe care îl trăim noi, s-au deblocat toate, inclusiv lipsa de ruşine şi de moralitate.

Doamna Norica Nicolai:

Domnule senator, cu toată consideraţia v-aş ruga să vă apropiaţi de finalul declaraţiei dumneavoastră.

Domnul Adrian Păunescu:

Doamnă preşedintă de şedinţă, mă apropii cu toată sfiala de finalul cuvântului meu.

Aş vrea să închei cu reamintirea faptului că printre noi au trăit oameni extraordinari, şi că au fost oameni extraordinari o dovedeşte împrejurarea de a ni-i aminti atunci când avem nevoie măcar de întrebări, dacă nu şi de soluţii.

Sigur, v-aş spune, am mai spus o dată, dar e extraordinară o replică pe care, într-o carte pe care a scris-o ca gazetar şi scriitor tânăr, în 1970, Marin Preda spunea că tatăl său avea o replică (a pus-o şi într-o carte de proză), acesta fiind ţăran român din Câmpia Dunării, care venea la Bucureşti, iarna, pentru că la Bucureşti iarna era mai cald, între timp s-a produs egalizarea satului cu oraşul, e la fel de frig peste tot. Tatăl lui Marin Preda se trezea dimineaţa la trei, cam când se culca Marin Preda, iar Marin Preada îi striga de acolo, din camera lui, măi, culcă-te, măi, că e devreme. Tatăl său nu vorbea cu el, vorbea cu istoria şi întreba atunci, întrebarea continuă să zguduie palatele, cum ai să guvernezi dumneata fără opoziţie? E o întrebare care trebuie pusă şi azi, într-un moment istoric în care s-au auzit cele mai cumplite atacuri la adresa opoziţiei, şi la adresa adversităţii politice.

Acele ameninţări nedrepte, acele ameninţări imprudente, acele ameninţări într-adevăr dictatoriale, pe care le-am rezumat într-o strofă pe care o spun acum în încheiere.

Observăm că nu-i aici bărbatul,

Care o să cadă, n-o să cadă,

Alergând de-a lungul şi de-a latul,

Ca viteazul clasic din baladă,

Provocând delir şi debandadă,

Atât a asmuţit electoratul

Să ne arunce peste balustradă.

El e omul trist, în trista lume,

Care-şi poartă chiar porecla în nume. (Aplauze din sală)

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulţumesc domnule senator.

Constantin Dumitru (PNL) - Greşelile preşedintelui suspendat Traian Băsescu;

Stimaţi colegi.

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal mai are 4 minute şi domnul Popa, ca senator independent, 2 minute.

Vă rog să-mi daţi voie să-i dau cuvântul domnului senator Constantin Dumitru pentru a susţine declaraţia politică, şi să fac apel la liderii grupurilor parlamentare, pentru mobilizarea colegilor noştri în sala de şedinţă.

Vă mulţumesc.

Aveţi cuvântul domnule senator.

Domnul Constantin Dumitru:

Mulţumesc doamna preşedintă de şedinţă.

Daţi-mi voie ca, înainte de a-mi susţine declaraţia politică, să protestez, de la acest microfon, împotriva celor care au avut o atitudine nedreaptă, incorectă faţă de colegul nostru, distinsul senator Păunescu, referitor la modalitatea de desfăşurare a şedinţei comisiei parlamentare privind monitorizarea timpilor de antenă. Pentru cei care au avut cuvinte răutăcioase şi nedrepte, susţin cu tărie aici că a fost o şedinţă supercorectă, în care domnul preşedinte ales de către noi, şi eu am făcut parte din această comisie, a avut puterea şi înţelepciunea s-o conducă extraordinar, chiar de multe ori uitând de propriul vot şi ţinând cont într-adevăr de voturile noastre, ale celorlalţi componenţi ai comisiei.

Mă simţeam dator să susţin acest protest, pentru că prea a fost zarva mare şi mi s-a părut total incorect.

Doamnelor şi domnilor senatori, acţiunile din ultima vreme, culminând cu mitingurile de la Constanţa, Piteşti, Cluj-Napoca, chiar şi Iaşi ieri, m-a făcut să rememorez anumite evenimente din trecutul apropiat. În primul rând, resping cu vehemenţă afirmaţia că ideologia PNL este hoţia.

PNL a făcut România mare, PNL a făcut istorie frumoasă. Traian Băsescu face parte din istoria urâtă. Ar fi ca o comparaţie dintre civilizaţie şi barbarii care distrugeau şi dădeau foc. Dacă ar fi fost să vorbim despre hoţie, mă pot întreba unde este flota, casa din Mihăileanu sau terenul de la Snagov. Discursul preşedintelui suspendat Traian Băsescu, în care se consideră justiţiarul României şi reformatorul instituţiilor româneşti, se termină cu o frază,pecât de demagogică, pe atât de hilară. "Am greşit, puteţi să-mi spuneţi de ce am fost suspendat de cei 322?"

Dacă Traian Băsescu nu-şi recunoaşte greşelile, eu voi enumera câteva episoade din care putem spune dacă am greşit sau nu.

Da. Am greşit. Am greşit când pe 28 septembrie 2003 am semnat Protocolul Alianţei Dreptate şi Adevăr, împreună cu PD-ul condus de Traian Băsescu, pentru a forma o alianţă de partide care să lupte împotriva corupţiei, vârfurilor de interese favorizate de PSD.

Da. Am greşit când ne-am gândit că domnul Băsescu are maturitatea politică necesară pentru a-şi lăsa orgoliile deoparte şi este pregătit pentru a face un parteneriat necesar unei stabilităţi politice, economice şi democratice, pentru o Românie sufocată şi sătulă de conflicte şi scandaluri politice.

Da. Am greşit fiindcă nu am ştiut cu cine avem de-a face, sprijinind tocmai pe cel care trăieşte din instabilitate politică, instabilitate pe care el o creează.

Da. Am greşit atunci când pentru victoria Alianţei Dreptate şi Adevăr, PNL- PD, în alegerile locale din 2004, am sprijinit pe domnul Băcescu pentru câştigarea celui de-al doilea mandat de primar general, cu toate criticile apărute din cauza scandalului Consiliului General al Capitalei, cu eutanasierea populistă şi numai la nivel declarativ al câinilor vagabonzi, cu asfaltarea arterelor principale din Bucureşti, care trebuiau refăcute din jumătate în jumătate de an, în scopul prosperităţii "Euroconstruct-ului" şi al "Golden Blitz-ului". Ne-am pus speranţa într-un primar gospodar al Bucureştiului şi este în continuare un şantier rutier, aglomerat şi enervant pentru majoritatea locuitorilor lui.

Da. Am greşit când în toamna anului 2004, în momentul de laşitate şi trădare, când Teodor Stolojan a renunţat la cursa prezidenţială, am sprijinit candidatura lui Băsescu la alegerile prezidenţiale.

Da. Am greşit când în plină criză a răpirii orchestrate a ziariştilor din Irak şi a calamităţilor naturale din primăvara lui 2005 l-am sprijinit pe preşedintele Băsescu, principalul artizan al negocierilor din Irak, asumându-ne greşelile Ministerului de Externe, precum şi gestionarea problemei celor afectaţi de inundaţii, lăsându-l pe preşedinte să ia laurii rezolvării acestor probleme.

Da. Am greşit când privind gestionarea gripei aviare, când am acceptat toate criticile domnului Băsescu şi l-am sprijinit pe ministrul agriculturii de atunci, Gheorghe Flutur, în rezolvarea acestei probleme, după ce preşedintele l-a considerat incapabil de a gestiona o criză şi dorea chiar demiterea acestuia, iar Traian Băsescu a luat din nou laurii rezolvării situaţiei în care a avut un rol nesemnificativ.

Da. Am greşit când vizitele din ţară, la Mărăcineni, în zonele afectate de inundaţii, în vizitarea spitalelor reconstruite nu am reacţionat la grosolăniile verbale adresate ziariştilor şi membrilor Guvernului.

Da. Am greşit atunci când preşedintele a forţat demiterea şefilor de la SRI, SIE şi SPP şi a procurorului general Ilie Botoş şi noi l-am tolerat în continuare şi am acceptat deciziile prezidenţiale.

Da. Am greşit când atunci pentru a-şi atinge interesele personale, am acceptat jocul de culise făcut cu PSD-ul pentru şefia SRI şi SIE.

Da. Am greşit când în vara lui 2006 nu am reacţionat dur la jocul duplicitar a preşedintelui şi când a tras sforile ca domnul Ticu Dumitrescu să nu ajungă şeful CNSAS, sperând în numirea unui reprezentant PD în fruntea acestei instituţii, pentru a-şi proteja apropiaţii care au colaborat cu securitatea.

Da. Am greşit când i-am permis să vină abuziv la şedinţele Guvernului, pentru a-şi impune punctul de vedere trecând peste organizarea administrativă a Executivului şi a priorităţilor politico-economice din acele şedinţe.

Nu. Nu am greşit când, pentru a oferi stabilitate politică şi pentru a respecta cerinţele europene pentru pregătirea aderării la Uniunea Europeană, am acceptat toate şicanele şi bădărăniile politice ale preşedintelui, concentrându-ne eforturile pentru aderare. Poate că am greşit când Traian Băsescu a tras sforile pentru suspendarea şi demiterea ministrului apărării Teodor Atanasiu şi pentru obţinerea acestui minister pentru PD, încălcând prevederile şi protocolul de colaborare al Alianţei "DA", am acceptat acest compromis pentru binele şi stabilitatea guvernării.

Nu! Nu am greşit pentru a nu i se oferi satisfacţie! Am acceptat pentru o anumită perioadă de timp să nu-l numească pe Adrian Cioroianu ca ministru al afacerilor externe şi, apoi, din nou, nu am greşit considerând neconstituţional acest gest şi depunând sesizare la Curtea Constituţională.

Nu, nu am greşit când am realizat al doilea Cabinet Tăriceanu, în scopul deblocării reformelor instituţionale şi a înlăturării clientelismului politic al asfalturilor, al transporturilor, mediului şi administraţiei gestionate de Băsescu.

Nu, nu am greşit când respectăm Programul de guvernare al Alianţei "PNL-PD" dorind să ne ţinem de cuvânt faţă de cei care ne-au votat.

Nu, nu greşim când susţinem suspendarea lui Train Băsescu spre binele României. Nu greşim pentru că în politică greşelile se repară şi nu se răzbună.

Vă mulţumesc! (Aplauze)

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Sigur, este foarte bine să recunoşti când greşeşti, important este să nu mai repeţi greşeala.

Nicolae-Vlad Popa (independent) - Apel la un comportament şi limbaj civilizat.

Domnul senator Nicolae-Vlad Popa, aveţi două minute.



Domnul Nicolae-Vlad Popa:

Da, nu este o regulă, nu toate greşelile se repară, există şi greşeli care nu se repară.

Am ascultat astăzi, în direct, un apel la un comportament şi un limbaj decent.

Domnul Geoană, îmi pare rău că nu este aici. De obicei, nu credeam că vine la şedinţa Senatului, a predat astăzi un curs, în faţa presei, de demagogie aplicată.

A spus că face apel la stoparea unui discurs violent de demonizare a adversarilor politici, dar Domnia Sa, şi îi aduc aminte, a început cu acel limbaj, folosind termenul de "deşeu toxic ce trebuie îngropat" sau "incinerat", erau două variante. Da, domnul Geoană l-a numit pe domnul preşedinte Băsescu "un deşeu toxic". Pot să spun că uneori "gura păcătosului", parţial, "adevăr grăieşte", sigur că nu poate fi vorba de un "deşeu", termen folosit pentru un preşedinte al ţării, care va conduce România până în 2014, dar domnul preşedinte Băsescu poate fi tare toxic pentru corupţia din România, cu multe exemple în partidele reprezentate în Parlament.

Domnul preşedinte Băsescu este periculos de toxic pentru "dinozaurii comunişti" din aceleaşi partide prezente în Parlament, condamnaţi în Raportul Tismăneanu!

Domnul preşedinte Băsescu poate fi extrem de toxic pentru oligarhii şi mogulii economico-politici din aceleaşi partide. Le numesc: P.N.L., P.S.D., P.C., U.D.M.R, P.R.M. (rumoare, discuţii)

Aceşti oligarhi şi moguli sunt cei care au clădit această alianţă transpartinică, antiprezidenţială.

Dar domnul preşedinte Băsescu nu este deloc toxic pentru o mare parte din poporul român! Dimpotrivă. Şi de aceea o mare majoritate îl susţine şi va vota nu, deci împotriva demiterii. (rumoare, discuţii)

Doamna Norica Nicolai:

Vă rog să vă apropiaţi de finalul declaraţiei, domnule senator.

Domnul Nicolae-Vlad Popa:

Am terminat. Atenţionez asupra mitingurilor organizate pentru acel "fascistoid" preşedinte de la Chişinău, la Montreal, de la New York la Hamburg, de la Roma la Madrid, inclusiv, cum spuneaţi dumneavoastră, la Chişinău.

E adevărat. Există o tabără - două tabere, dar o tabără mare - în care sunt aproape 80% din electoratul României şi o tabără mică a celor 322 de parlamentari. Vă mulţumesc. (rumoare, discuţii)

Doamna Norica Nicolai:



Vă mulţumesc, domnule senator. V-aş sugera să nu mai folosiţi tribuna Parlamentului pentru a-i ataca pe colegii prezenţi în această sală şi, mai ales, pe cei care nu sunt prezenţi. (rumoare, discuţii)

Yüklə 152,2 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə