Situaţia Politică a Femeilor Arabe după Revoluţii Studiu de caz: Egipt

Situaţia Politică a Femeilor Arabe după Revoluţii

Studiu de caz: Egipt

Situaţia Politică a Femeilor Arabe după Revoluţii

Studiu de caz: Egipt


Rezumat Teză Doctorat
Doctorant

Ahmad Lamis

Prof. Dr. Miroiu Mihaela


Situaţia Politică a Femeilor Arabe după Revoluţii

Studiu de caz: Egipt

Cercetarea de faţă vizează participarea politică şi reprezentarea politică a femeilor din Egipt. Alegerea acestei teme a fost motivată atât de propria mea identitate şi propriile mele experienţe ca femeie Arabă şi Palestiniană, cât şi de impactul revoluţiilor Arabe, în special al revoluţiilor din Egipt, asupra drepturilor şi emancipării femeilor.

Cercetarea mea îşi propune să investigheze dacă şi în ce măsură femeile Arabe au câştigat sau nu egalitatea politică pe care o merită şi pe care au cerut-o de la noile guvernări rezultate în urma revoluţiilor recente. Egiptul va constitui studiul de caz în cadrul cercetării mele, din moment ce Egipt este una din cele mai mari şi importante ţări din Orientul Mijlociu, a avut întotdeauna un rol politic major în regiune iar recentele schimbări din Egipt vor avea o influenţă importantă asupra celorlalte ţări din regiune. Această cercetare va detalia dezvoltarea rolurilor politice jucate de femei înainte şi după revoluţia din 25 ianuarie, va investiga măsurile şi planurile guvernelor recente pentru îmbunătăţirea participării politice a femeilor. În cadrul analizei mele folosesc teorii politice feministe, în particular teorii feministe liberale, drept cadru teoretic pentru înţelegerea situaţiei actuale a femeilor din Egipt, după revoluţii, şi de asemenea dezvolt o cercetare de teren cu participarea mai multor femei activiste sau femei aflate în poziţii de luare a deciziei din Egipt.

Teza de faţă este organizată în patru capitole distincte, o introducere şi o concluzie. Capitolele sunt organizate simetric, astfel încât primul şi ultimul capitol detaliază situaţia din Egipt. În cadrul primului capitol am detaliat mobilizarea şi organizarea femeilor din Egipt şi ţările arabe din perspectivă istorică iar în cadrul celui de-al patrulea capitol am analizat istoria Egipteană recentă, în special contextul ulterior revoluţiilor egiptene, aşa cum se prezintă ele prin vocile şi experienţele femeilor intervievate în cadrul cercetării de teren. Al doilea şi al treilea capitol cuprind cadrul teoretic şi metodologic al tezei, folosite pentru a cerceta variabilele relevante prin lentila unei abordări feminist-liberale.

Capitolul 1:

Acest capitol detaliază istoria mişcării feministe arabe, concentrându-se asupra mişcării feministe egiptene şi a mişcărilor femeilor în general. Mişcarea feministă din Egipt s-a născut în 1919, când mai multe femei din clasa intelectuala, în văl, au protestat împotriva ocupaţiei britanice din acea perioadă, feminismul fiind puternic legat de lupta împotriva colonialismului. În 1923 Uniunea Feministă Egipteană a fost fondată, fiind prima organizaţie feministă din Egipt şi membră a Alianţei Femeilor pentru Sufragiu.

În anii 1940 s-a coagulat o rezistenţă importantă a societăţilor arabe în faţa imperialismului iar în acest context foarte multe femei activiste din acel timp s-au aliniat unor idealuri de stânga, iar în 1942 a fost fondat Partidul Egiptean al Femeilor. În 1948 Doria Shafik a fondat asociaţia Fiicele Nilului, o organizaţie importantă în epocă prin care se lupta pentru access la servicii şi drepturi politice fundamentale pentru femei.

Până în anii 50 în Egipt deja se formase o diversitate foarte mare de mişcări şi grupuri ale femeilor, depinzând de poziţia socială şi ideologică asumată

“În această perioadă a anilor 1940 mişcarea femeilor a urmat mai multe direcţii: „doamnele de salon” aristocrate şi orientate spre caritate, afiliate prinţesei Chevikar; Doria Shafik şi organizaţie Bint El-Nil, un amestec între caritate, mobilizare feministă şi protest politic; Lagnat al-Shabaat (Comitetul Tinerelor Femei) fondat de Ceza Nabarawi şi Inji Aflatoun pentru a reînvigora Uniunea Feministă Egipteană, prin atragerea unor „femei pro-comuniste care fuseseră împiedicate de guvern să îşi stabilească o organizaţie proprie” (Nelson apud Al-Ali, 2002, p. 8). In 1956 femeile din Egipt au primit drepturi politice garantate de constituţie iar în timpul alegerilor din 1957 Rawya Atiya a fost aleasă prima femeie parlamentar din lumea arabă (Abu-Zayed, 1998).

Cu toate acestea o serie de factori sociali şi economici erau şi încă sunt un obstacol pentru majoritatea femeilor din ţările arabe care vor să candideze sau să aibă o participare politică semnificativă. Ceea ce a urmat a fost o perioadă de feminist de stat, iar până în anii 70 aceasta a fost caracterizată de o serie de reforme şi schimări, în special privind legislaţia muncii care a fost modificată pentru ca femeile să poată participa în număr mai mare şi condiţii mai bune pe piaţa muncii. Dreptul la vot a fost de asemenea câştigat. Astfel între 1956 şi 1979 s-a conturat o nouă etapă pentru femei: ele au început să participe în viaţa publică în noi moduri, fondând propriile afaceri, intrând în Parlament şi devenind în general mai vizibile. În anii 60 grupuri de femei erau implicate în activităţile singurei organizaţii politice legale a acelei perioade, Uniunea Arabă Socialistă (Sullivan, 1987).

Alte schimbări au avut loc atât în Egipt cât şi în alte state arabe în acea perioadă. Femeile fuseseră parte a luptei naţionale revoluţionare şi a luptei anti-coloniale. Această participare crease un context în care femeile erau active, se mobilizau şi se organizau într-o perioadă în care republica egipteană era construită iar contribuţia lor la luptele naţionale a fost recunoscută. Marvat Hatem numeşte această lungă perioadă care a durat două decenii începând cu debutul anilor 50 drept una marcată de feminism de stat. Ea subliniază importanţa înţelegerii feminismului de stat în analiza schimbărilor de atunci în statusul femeilor, feminismul de stat „ referindu-se la eforturi guvernamentale de a înlătura baza structurală a inegalităţii de gen prin transformarea reproducerii într-o problemă publică, nu una privată şi prin angajarea unui număr crescând de femei în sectorul public” (Hatem, 1993, p. 231). Regimul Nasser, cu al său feminism de stat, a produs rezultate amestecate. (Al-Ali, 2002, p. 8-10). În ceea ce priveşte organizarea şi mobilizarea femeilor, acestea au scăzut ca intensitate şi importanţă, din moment ce statul a devenit arena principală pentru emanciparea femeilor (Hatem, 1993, p. 233).

După o perioadă fără mobilizări de masă importante, care dura din anii 80, sfârşitul secolului 20 este caracterizat de ONG-izarea feminismului într-un context în care inegalitatea de gen afectează toate sferele societăţii. În timp ce organizaţiile caritabile ale femeilor de la începutul secolului 20 atraseseră un număr mare de femei şi erau organizate pentru participarea la emanciparea naţională, ONG-urile actuale reflectă abordări internaţionale contemporane, sunt caracterizate de profesionalizarea activistelor, agende dispersate şi mici grupuri ţintă. (Jad, 2004, pp. 34-38).

Femeile arabe se confruntă cu multe provocări, de la legi şi politici discriminatorii la obstacole sociale şi culturale care au stabilizat dominaţia masculină. Patriarhatul ca ideologie domină societatea şi instituţiile statului şi este reflectat atât în stereotipurile care vizează femeile în general, cât şi în accesul inegal la participare în toate domeniile comunităţii şi toate ariile vieţii,în discriminarea şi inegalităţile de putere existente, prejudecăţile împotriva femeilor care participă în sfera publică, în credinţele religioase, în fenomenul violenţei de gen şi în rolurile de gen consolidate. Alţi factori constituie de asemenea probleme importante: rata ridicată de analfabetism, accesul inegal la educaţie, încălcările drepturilor femeilor şi fetelor, acces inegal la sănătate şi servicii conexe. Mai mult, obstacolele economice sunt de asemenea importante, din moment ce femeile constituie segmentul social cel mai sărac din societăţile arabe, similar cu situaţia din foarte multe ţări din lume. Această situaţie este cauzată de mari rate de neocupare pe piaţa muncii în rândul femeilor, de munca deseori prost plătită, nesigură, part-time, deseori domestică sau necalificată pe care femeile o fac. Accesul scăzut la drepturi de proprietate şi pământ, la tehnologie şi la resurse, credite şi împrumuturi constituie de asemenea probleme importante. Femeile de asemenea au o participare limitată în activităţi antreărenoriale. Inegalitatea dintre femei şi bărbaţi cu privire la luarea deciziei şi accesul la putere politică, discriminarea femeilor care participă în sfera publică este reflectată în legi şi politici care deseori ignără dimensiunea de gen.

Capitolul 2:

În cadrul acestui capitol sunt prezentate principalele poziţii ideologice şi teoretice feministe şi este dezvoltată o prezentare a feminismului liberal. Feminismul este un concept larg care acoperă o mare varietate de teorii politice feministe care pot fi împărţite în funcţie de o multitudine de criterii (istorice, geografice şi ideologice)

Acest capitol este construit pentru a prezenta unele din principalele abordări ideologice feministe, cu accent pe feminismul liberal. Feminismul liberal este considerat cel mai răspândit tip de feminism şi are o tradiţie îndelungată. Este bazat pe ideea că toţi oamenii sunt egali şi ar trebui să aibă drepturi egale indiferent de gen, precum şi oportunităţi egale. Feminismul liberal foloseşte liberalismul drept cadrul de pornire pentru atingerea scopului său principal: egalitate pentru femei, bazându-se pe principii liberale fundamentale precum egalitatea şi raţionalitatea tuturor indivizilor, capabili să îşi formuleze propriile alegeri, într-un cadru al statului de drept şi oportunităţilor egale. (Arneil, 1999).

Feministele liberale consideră că principalul factor al inegalităţii de gen îl constituie dominaţia de către bărbaţi a instituţiilor politice. Aşadar feministele liberale acţionează pentru transformarea (Jaggar, 1983), iar capitolul este construit în special în jurul acestui aspect al feminismului liberal, constituit de concentrarea asupra accesului femeilor la instituţii de stat cu putere politică precum Parlamentul şi Guvernul.

În context internaţional feminismul liberal se concentrează asupra proceselor de democratizare şi relaţie dintre acestea şi egalitatea de gen, în special prin asigurarea respectării unor drepturi universale şi prin sublinierea importanţei reprezentării politice genizate. Poziţia feministă liberală afirmă că democratizarea liberală este legată de creşterea egalităţii de gen, prin schimbarea contextelor tradiţionale, religioase şi în general opresive din societate. O astfel de poziţie este reflectată de Pippa Norris şi Ronald Inglehart (2005) în studiul lor comparativ desfăşurat la nivel internaţional, care urmăreşte relaţia dintre democratizarea liberală şi creşterea egalităţii de gen. Cercetarea respectivă identifică politici care conduc către creşterea egalităţii de gen, afirmând „ Politicile pentru oportunităţi egale care reflectă credinţe liberale clasice comune se pot dovedi mai populare decât strategii menite să reflecte acţiuni afirmative, paritate de gen sau discriminarea pozitivă a femeilor.” (Inglehart and Norris, 2005, p. 31) Un factor im portant asupra căruia se concentrează Inglehart şi Norris focus este participarea politică a femeilor şi rolul femeilor ca lideri politici. Prezenţa femeilor în guvernare este importantă din mai multe motive, argumentul principal fiind următorul : „Este foarte posibil ca experienţa unei prezenţe crescute a femeilor implicate în viaţa politică să favorizeze o schimbare în politica publică către direcţii mai egalitare, contrazicând steretipuri tradiţionale care văd în bărbaţi lideri politici mai buni” (Inglehart and Norris, 2005, p. 139).

Din observaţiile mele pot afirma că, spre deosebire de istoria feminismelor vestice, care a fost analizată şi explorată în detaliu în ultimele decenii, istoriile şi analizele angajamentelor feministe ale femeilor din Orientul Mijlociu sunt rare. Deşi atunci când feminismul liberal s-a dezvoltat în Occident au existatdezvoltări corespondente în ţări din Orientul Mijlociu, în special în rândul femeilor de clasă de mijloc iar problemele şi inegalităţile cu care femeile se confruntă sunt simultan similare şi diferite

Femeile din ţările arabe se confruntă cu mai multe probleme în sfera publică rezultate din tradiţii sociale şi familiale, care suplinesc legi nedrepte sau realităţi specifice şi relaţii particulare cu lumea vestică. Unii din factorii principali care contribuie la subordonarea femeilor arabe sunt obiceiurile şi constrângerile legale, acestea constituind unul din motivele principale pentru care femeile arabe se confruntă încă cu discriminări semnificative în sfera publică şi un aspect fundamental care trebuie schimbat îl constituie realizarea oportunităţilor egale în sfera publică, care în acest moment lipsesc şi pot fi avute numai prin lupta împotriva discriminării de gen. Subordonarea femeilor arabe există în principal din cauza obiceiurilor şi tradiţiilor sociale, din cauza constrângerilor legale, din cauza percepţiei conform căreia locul unei femei este în casă şi a respingerii femeilor în poziţii de putere, din cauza unui întreg cadru care relegă femeile la statutul de cetăţeni de mâna a doua şi diminuează şansele femeilor de a atinge poziţii de decizie. Pentru a avea o situaţia corectă pentru femeile arabe cel mai bun început îl constituie schimbarea legilor şi combaterea stereotipurilor privind rolurile femeilor în societate şi creşterea participării femeilor la luarea deciziilor.

Feministele din ţările arabe au creat o mişcare diferită de abordările vestice liberale şi care funcţionează în context diferit. Cu toate acestea feminismul liberal a jucat un rol important şi încă îl joacă în multe comunităţi feministe din lumea arabă, în Egiptul contemporan observându-se prezenţa „unui feminism liberal care se bazează fundamental pe un discurs secular al drepturilor drept constituit prin constituţie şi simultan derivat din instrumentele principale ONU privind drepturile omului” (Abu-Odeh, 2004, pp. 153-154). În acelaşi timă “Când este abordată legislaţia familiei, de exemplu, şi nevoia de a fi schimbată, gândirea feministă liberală este foarte prezentă: feministele mainstream întotdeauna au avut o agendă tactică de advocacy susţinută de un discurs liberal feminist elaborat” (Abu-Odeh, 2004, p. 174). Aceasta este abordarea feministă liberală contemporană, una în cadrul căreia sfera publică este înţeleasă drept politică iar revendicările politice sunt formulate privitor la nevoia de schimbare în legislaţia egipteană a familiei şi în politicile statului egiptean privind familia.

Participarea politică a femeilor constituie un ţel feminist cu tradiţie. Femeile întotdeauna s-au confruntat cu dificultăţi în accesarea puterii politice şi a puterii de decize „Femeile care vor să intre în politică constată că mediul politic, public, cultural şi social este deseori neprietenos sau chiar ostil lor. Chiar şi o privire rapidă asupra actualei componenţe a puterii politice din orice regiune a lumii indică faptul că femeile încă se confruntă cu numeroase obstacole în articularea şi modelarea propriilor interese” (Shvedova, 2005, p.33). Deşi aceste obstacole sunt deseori specifice unui anumit loc şi timp, femeile din toată lumea se luptă cu circumstanţe dificile atunci când este vorba de participare politică, iar unii cercetători pledează pentru o abordare care să se concentreze asupra identificării şi combaterii principalelor probleme comune cu care femeile se confruntă atunci când doresc să intre în parlamente naţionale şi să depăşească dificultăţi în participarea politică. (Shvedova, 2005).

Este interesant faptul că reprezentarea şi participarea politică a femeilor sunt centrale pentru feministele liberale, dar cotele, prezente în sistemul electoral Egiptean şi un factor important în analiza mea, sunt bazate pe argumente din afara gândirii liberale clasice. În cadrul abordărilor clasice liberale schimbarea cadrului formal şi mai ales înlăturarea barierelor formale cu care femeile se confruntau în lupta pentru reprezentare erau considerate măsuri suficiente. De exemplu, acordarea dreptului de vor sau de a candida femeilor constituie într-un cadru liberal clasic condiţii suficiente pentru atingerea egalităţii, femeile urmând în aceste condiţii să intre în competiţia electorală şi să îşi demonstreze competenţele. Aceastî „egalitate competitivă” a fost între timp contestată şi argumente feministe puternice însoţite de o mobilizare importantă au făcut presiuni în favoarea unei perspective centrate asupra egalităţii „rezultatului”. Principalul argument feminist l-a constituit ideea că înlăturarea barierelor formale nu conduce la reprezentare politică crescută, din moment ce femeile încă se confruntă cu discriminări directe şi bariere sociale. Astfel cotele sau alte măsuri compensatorii similare sunt adoptate pentru asigura o adevărată egalitate (Dahlerup, 2005, p. 145 ).

Feminismul arab liberal este important în analiza situaţiei politice a femeilor arabe după revoluţiile recente, prin locul central pe care îl acordă poziţiilor de luare a deciziilor. Această preocupare este una dificilă în condiţiile în care în majoritatea ţărilor partidele islamiste au repurtat victorii electorale. Feministele arabe însă îşi continuă lupta pentru drepturi egale, în ciuda dezamăgirilor produse de noile guvernări care le-au ignorat luptele şi sacrificiile din timpul revoluţiilor, răspunzându-le cu neglijenţă sau chiar cu eliminarea unor drepturi existente.
Capitolul 3:

În cadrul acestui capitol sunt prezentate principalele principii metodologice şi metode folosite în cadrul cercetării mele. Am întrebuinţat diferite tipuri de resurse în cadrul demersului meu. În primul rând am folosit cadre teoretice feministe pentru a construi pilonul teoretic principal al lucrării. În al doilea rând, am utilizat şi analizat literatura academică şi resursele activiste existente cu privire la situaţia şi istoria specifică a mişcărilor feministe şi mobilizării femeilor egiptene de-a lungul istoriei. În al treilea rând, am folosit diferite tipuri de documente, pe lângă sursele academice existente: documente ale organizaţiilor de femei din Egipt, documente privind politici publice, rapoarte şi propuneri ale instituţiilor inernaţionale relevante. În al patrulea rând, cercetarea de teren dezvoltată utilizează metode calitative de investigare a realităţii sociale: interviuri structurate vizând două grupuri principale de femei (femei în poziţii de decizie şi femei activiste)

În general metodologia feministă urmăreşte să dezvolte principii şi metode menite să sublinieze vocile şi experienţele femeilor. Scopul său este astfel să identifice princi pii, metode sau cadre teoretice care să se opună inegalităţii de gen iar cercetătoarele feministe refuză utilizarea metodelor şi poziţiilor ştiinţifice care maschează sau menţin această inegalitate. Astfel ele au trebuit să îşi dezvolte propriile perspective metodologice, care să fie aliniate scopurilor şi luptei feministe ăentru egalitate şi să contribuie cu cercetări care să contribuie la emanciparea femeilor. (Cancian, 1993, p. 640 ).

Cercetarea mea contribuie la şi susţine emanciparea femeilor din Egipt. Vocile lor sunt în centrul analizei mele. De asemenea am acordat multă atenţie specificităţilor şi contextului cercetării mele de teren: femeile intervievate trăiesc într-o conjunctură politică în care consideraţiile privind siguranţa lor au jucat un rol important. Cercetarea mea de teren este analitică şi calitativă, principalul scop fiind identificarea experienţelor specifice şi grupurilor de femei relevante şi obţinerea cât mai multor informaţii în profunzime din partea femeilor cu care am discutat. Acestea au fost împărţite în două grupuri de interes pentru cercetarea mea: primul grup este alcătuit din femei care ocupă sau au ocupat poziţii cu putere de decizie politică. Pentru a examina şi analiza mai bine schimbările care s-au petrecut după revoluţie, un al doilea grup de femei vizat a fost alcătuit din activiste, femei care sunt active în sfera academică sau experţi de gen care lucrează în organizaţii naţionale sau internaţionale din Egipt.

Scopul cercetării mele a fost aşadat studierea schimbărilor produse cu privire la participarea femeilor în ţările arabe unde au avut loc revoluţii recente, în contextul luptei femeilor pentru drepturi şi emancipare. Întrebările mele de cercetare au fost formulate având la bază cadrul teoretic al tezei mele. În particular m-am axat asupra participării şi reprezentării politice a femeilor în guvernările care au urmat revoluţiilor din Egipt şi am centrat analiza asupra evaluărilor situaţiei exprimate de femeile intervievate, analiză vizând reprezentarea femeilor în general şi modul în care este perceput progresul privind drepturi politice şi civile pentru femei. Urmărind aceste variabile principale în cercetarea mea, interviurile din teren au urmărit obţinerea de răspunsuri la următoarele întrebări:

1. 
   Cum a fost participarea politică a femeilor din guvernare afectată de revoluţii?
   
2. 
   Care sunt cele mai importante decizii pe care noile guvernări le-au luat cu privire la egalitatea de gen şi participarea femeilor în poziţii de luare a deciziilor şi în ce măsură se încurajează prezenţa femeilor în poziţii de decizie?
   
3. 
   În ce măsură încurajează noile legislaţii egalitatea de gen şi participarea politică a femeilor?
   
4. 
   În ce măsură constituţiile care au fost propuse după revoluţie asigură egalitatea de gen şi respectarea drepturilor femeilor şi dacă există diferenţe între ceea ce prevede un articol constituţional şi practica în viaţa politică?
   
5. 
   Care sunt principalele obstacole politice, economice, sociale şi culturale în calea îmbunătăţirii statusului femeilor active în poziţii de decizie? Care sunt mecanismele prin care pot fi depăşite aceste obstacole?
   
6. 
   Ce rol joacă partidele în încurajarea participării femeilor în poziţii de decizie?
   

Cercetarea de faţă, ca orice altă cercetare, a presupus confruntarea cu mai multe obstacole. Primul obstacol important este legat de climatul social şi politic, din moment ce schimbări foarte rapide au avut loc în lumea arabă şi în Egipt în mod special după revoluţii, conducând la definirea şi re-definirea repetată a principalelor variabile de cercetare, idei şi concepte centrale. Atunci când am început iniţial cercetarea în 2012 Egipt deja trăise o revoluţie iar scopul meu era să cercetez impactul acesteia asupra femeilor.

Între timp o a doua revoluţie a avut loc iar pentru a menţine relevanţa cercetării noi factori şi schimbări a trebuit să fie incluse în analiza mea. În total trei etape principale s-au conturat: perioada dinainte de prima revoluţie (regimul lui Mubarak), perioada de după revoluţie (regimul Frăţiei Musulmane) şi perioada ulterioară celei de-a doua revoluţii (regimul lui Al- Sisi).

Un alt obstacol întâmpinat a constat în dificultatea de a contacta şi comunica cu femeile care au participat în cercetarea mea de teren. Acest obstacol a fost determinat de doi factori principal. Primul factor constă în posibilitatea de a identifica şi contacta şi menţine legătura cu potenţiale respondente din cauza situaţiei dificile actuale din Egipt. A doua dificultate este legată de condiţiile generale în care s-a desfăşurat cercetarea mea, în condiţiile în care deplasarea în Egipt nu era una posibilă financiar sau procedural, din moment ce cheltuielile, birocraţia din jurul acordării vizelor şi condiţiile în continuă schimbare din teren au îngreunat menţinerea de contacte.

Al treilea obstacol întâmpinat este mai degrabă legat de climatul de cercetare din contextul academic, deseori trebuind să negociez între două tipuri foarte diferite de resurse: pe de o parte cercetări vestice în engleză cu privire la „primăvara arabă” şi pe de altă parte cercetări şi publicaţii în limba arabă. În acest context o importantă muncă am desfăşurat-o traducând sursele şi informaţiile din arabă, pentru a vizibiliza cât mai mult vocile arabe.

Mai mult decât atât, este important să precizez limitele cercetării mele. În primul rând există variaţii foarte mari între cele 22 de state arabe şi nu toate statele au trecut prin revoluţii recente, având în comun în acelaşi timp acelaşi tip de mentalitate patriarhală şi stereotipuri culturale. În acelaşi timp analiza mea, deşi cuprinde unele prezentări ale situaţiilor generale din mai multe state arabe, nu constituie o analiză în profunzime a situaţiei din toate ţările arabe şi se concentrează în jurul studiului de caz egiptean, ca parte specifică a lumii arabe. A doua limită a lucrării este determinată de cadrul teoretic principal ales şi de tema principală vizând participarea şi reprezentarea politică a femeilor, care la rândul său a determinat constituirea unui anumit tip de grup ţintă al femeilor activiste sau femeilor din poziţii de decizie. Este importantă precizarea că analiza mea se concentrează în mod special asupra acestor variabile şi acestor femei, fără a fi formulată o concluzie generală sau prezentare exhaustivă a tuturor problemelor şi vocilor femeilor din Egipt.
Capitolul 4:
Acest ultim capitol al tezei mele este constituit din două părţi principale: prezentarea recentelor revoluţii din Egipt şi a situaţiei politice generale şi prezentarea experienţelor, revendicărilor şi aşteptărilor femeilor intervievate. Prima secţiune detaliză locul ocupat de Egipt în contextul revoluţiilor arabe, principalele evenimente şi ptincipalii actori. Acestea sunt re-interpretate şi prezentate prin intermediul femeilor intervievate, ale căror voci sunt prezentate în cadrul celei de-a doua secţiuni. Principala întrebare a cercetării mele este dacă revoluţiile Arabe au condus la acordarea de mai multe drepturi politice femeilor din poziţii cu putere de decizie. Cercetarea se centrează asupra femeilor care au avut experienţă în cadrul instituţiilor politice, prin 14 interviuri cu femei fie situate în poziţii relevante (membre ale parlamentului sau femei care ocupă poziţii importante în ministere) fie activiste în diferite cadre (feministe care lucrează în cadrul unor organizaţii internaţionale , ONG-uri sau membre de partid)

Prezenţa şi participarea femeilor în cadrul Primăverii Arabe şi a primei revoluţii egiptene au fost pe larg prezentate şi cercetate. Femeile au participat în număr foarte mare la proteste şi au confruntat violenţa patriarhală de stat sau socială, articulând propriile revendicări şi drepturi egale pentru toată lumea.

În timpul revoluţiei din 25 ianuarie şi în perioada imediat următoare femeile au fost prezente alături de bărbaţi, implicate în mobilizare şi organizare. După revoluţia din 2011 atitudinea generală s-a schimbat iar femeile s-au confruntat cu ostilitate crescândă şi violenţă sexuală, răspunzând prin scandarea „demnitatea şi libertatea noastră nu ar trebui atinse” (Morsy, 2014, pp. 211-212). Femeile au fost ţinte ale violenţei de gen exercitată de poliţia de stat de la începutul primei revoluţii şi au continuat să se confrunte cu hărţuire şi atacuri din partea instituţiilor de stat sau a altor grupuri pe toată durata protestelor. (Hafez, 2014, p. 173). Deşi iniţial fuseseră binevenite în cadrul protestelor, sfera publică a devenit un spaţiu unde femeile s-au confruntat cu ostilitate crescândă din toate părţile, o profesoară din Tahrir purtând o pancartă pe care era desenată o ţintă. Corpurile femeilor şi prezenţa lor în piaţa publică, precum şi politicile care le ţinteau veneau din toate părţile: liberale, islamiste şi pro-guvern. (Hafez, 2014)

În timpul guvernării militare interimare şi în timpul preşedenţiei lui Morsi şi a guvernului dominat de Frăţia Musulmană, femeile s-au confruntat cu numeroase violenţe atunci când participau la proteste. Anul ulterior revoluţiei a fost determinant pentru direcţia pe care urma să o ia situaţia respectării drepturilor femeilor egiptene, pentru multe acesta constituind un an al mobilizării necesare. Femeile se organizau într-o multitudine de feluri şi strategii. Femeile s-au organizat prin intermediul mişcării muncitoreşti sau a activismului islamist sau prin campanii conduse de ONG-uri pentru drepturile omului şi împotriva discriminării. Acestea diferite modalităţi de participare în sfera publică şi diferite modalităţi de mobilizare era necesar să devină stabile şi continue pentru ca mai multă recunoaştere să le fie acordată. (Hafez, 2012).

Participarea femeilor în timpul revoluţiilor este strâns legată de revendicările femeilor la acces la poziţii politice şi poziţii cu putere de decizie, în sensul în care prin ocuparea spaţiului public femeile şi-au făcut cunoscute cerinţele şi revendicările de pe o poziţie publică din care le puteau susţine. Mai mulţi cercetători au observat vizibilitatea importantă şi impresionantă a femeilor din Piaţa Tahir, precum şi modul în care protestul a acordat femeilor posibilitate de a-şi face vocile auzite şi problemele cunoscute. Femei şi bărbaţi mărşăluind împreună şi pentru un timp depăşind ordinea şi ierarhia patriarhală în spaţiul public a fost unul din cele mai importante aspecte al protestelor. Iar în iunie 2013 acest lucru a devenit şi mai evident sub noul slogan „Vocea femeilor din Egipt este revoluţia”. Odată ce protestele se încheie este necesar ca femeile din Egipt să nu cedeze acest nou ocupat spaţiu public şi să preseze pentru recunoaşterea prezenţei în viaţa politică şi să ceară reprezentare corectă şi egală.

Pentru mult timp ţările Arabe au fost cunoscute pentru ratele scăzute de participare a femeior în parlament. În acelaşi timp statele Arabe au propriile specificităţi „Spre deosebire de majoritatea regiunilor lumii, în ţările arabe femeile au fost de obicei mai bine reprezentate în camerele superioare ale parlamentelor naţionale. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că majoritatea camerelor superioare din regiunile arabe sunt numite, nu alese” (Shvedova, 2005, p.57-58 )

Deşi sprijinul popular este foarte important şi semnificativ în timpul revoluţiei, s-a dovedit a fi instabil. Femeile şi revendicările lor au pierdut acest sprijin şi nu au putut mobiliza foarte mult sprijin pentru propriile cauze. Această schimbare a sprijinului popular de la entuziasm şi acceptate în timpul revoluţiei la respingere şi ridiculizare ulterior indică o contrareacţie aproape imediată, menită să sprijine ordinea de gen tradiţională. Sprijinul popular nu numai că s-a dovedit instabil, practic a dispărut destul de repede.

Pe 8 martie 2011 o demonstraţie a femeilor pentru femei a fost organizată pentru a celebra Ziua Internaţională a Femeilor. În Piaţa Tahrir numai câteva sute de oameni au venit pentru a-şi arăta sprijinul, în timp ce grupuri întregi de protestatare au fost ţinta ostilităţii şi hărţuirii din partea celor din jur, de la trecători la poliţie. “Nici un alt grup de demonstranţi dn piaţă nu a fost hărţuit, nu a auzit că propriile revendicări erau nejustificate, nenecesare şi o ameninţare la adresa câştigurilor obţinute în urma revoluţiei, venite la timpul şi locul nepotrivit sau produsul unei „agende străine”. Nici unui alt grup de demonstranţi nu i s-a mai spus să „meargă înapoi acasă în bucătărie”. Nimeni altcineva nu a fost hărţuit pentru cum arată sau ce purta. La unison hărţuitorii strigau “batil” (nelegitim) despre cererile privind egalitatea de gen, fiind incluse slogane precum “înapoi la bucătărie” şi “afară din piaţă” (Sholkamy, p. 168).

Toate acestea indică o situaţie mai degrapa sumbră în perioada imediat următoare revoluţiei, cu privire la organizarea şi revendicările femeilor şi a modului în care acestea erau percepute. Această perioadă poate fi caracterizată drept vizibilizâbd „paradoxul oamenilor care sprijină femei ca revoluţionare dar nu ca activiste care revendică drepturi pentru femei” (Sholkamy, p. 169)

Accesul femeilor la poziţii cu putere de decizie este explicit legat de mai mulţi cercetători de procesul de democratizare a Egiptului şi de legitimare a noilor regimuri democratice. Datorită acesui lucru, Morsy precizează: “Până în prezent, rezultatului procesului de tranziţie din ianuarie 2011 a fost marginalizarea femeilor.” (Morsy, 2014, p. 213). Numai odată cu noul regim al-Sisi situaţia femeilor a re-devenit centrală iar prezenţa lor în politica formală a crescut.

După câştigarea unei vizibilităţi crescute în ultimii ani prin participarea la protestele şi revoluţiile din Egipt, accesul femeilor la puterea politică rămânea nesigur şi presărat de obstacole numeroase. Chiar dacă au fost foarte prezente în timpul alegerilor ca votante, candidate sau suţinători, participarea generală şi accesul instituţional al femeilor rămâneau limitate. Din moment ce alegerile parlamentare aveau un sistem de vot după liste de partid, femeile depindeau de partidele politice şi voinţa lor politică, rezultatul fiind faptul că femeile se aflau rareori în fruntea listelor electorale şi aveau şanse reduse de câştig. De asemenea femeile aveau resurse şi reţele sociale mai reduse decât candidaţii bărbaţi şi se confruntau cu ostilitate din mai multe părţi. Această situaţie poate fi înţeleasă prin multiple concepte şi cadre teoretice, putând fi interpretată drept o formă de violenţă electorală sau drept defect structural al procesului electoral (Morsy, 2014, p. 212 ).

Toate acestea pot fi înţelese şi drept un paradox: în perioada ulterioară revoluţiei mai multe propuneri legislative sau legi au fost ţinta cererilor de schimbare pentru consolidarea inegalităţii de gen şi erau dăunătoare femeilor în general (o astfel de propunere a fost înaintată pentru a susţine reguli patriarhale precum supunerea de către soţie, o propunere motivată de un discurs de protejare a căsătoriei). De asemenea participarea politică a femeilor a devenit un subiect central inaintea alegerilor parlamentare iar prezenţa lor în guvernare a constituit un subiect important. Această situaţie este ilustrativă pentru ceea ce Sholkamy numeşte “un discurs post-revoluţionar confuz referitor la gen” (Sholkamy, p. 170).

Deşi partidele politice trebuiau să urmeze noile reguli au încercat să se conformeze cât mai puţin posibile şi să minimizeze orice posibile efecte. De exemplu chipurile femeilor erau absente din posterele de partid sau ascunse sau prezentate sub văl. Majoritatea partidelor au plasat femeilor în jumătatea de jos a listelor sau la finalul acestora. Singurul partid care chiar a avut o prezenţă mai substanţială a femeilor pe propriile liste a fost cel susţinut de Frăţia Musulmană. În acelaşi timp acest partid preconizase o victorie proprie semnificativă, astfel încât femeile aveau mai multe şanse de câştig chiar şi atunci când se aflau pe poziţii inferioare în listă. Singurul partid cu o listă în capul căreia era o femeie era partidul Egiptean Social-Democrat. (Sholkamy, p. 171). Egipt are de asemenea prevederi istorice privind cotele pentru femei şi minorităţi în Parlament, acoperind aproximativ 14% din locurile din parlament. Numărul total al femeilor din Parlament după numirile făcute de al-Sisi pentru 14 poziţii suplimentare pentru femei, a ajuns la 87, din care 28 independente şi 45 alese prin sistemul de cote (Arab Media Network, Dec 2015). Preşedintele are dreptul să numească 28 de membri ai parlamentului după alegeri şi a numit 50% femei şi 50% bărbaţi.

Toate respondentele provin din medii sociale şi politice diverse. Din punct de vedere geografic o parte din respondente sunt născute sau trăiesc în Cairo, în timp ce altele provin din medii rurale sau oraşe mai mici. Astfel unele femei au discutat despre propriile familii drept fiin tradiţionale sau conservatoare, în timp ce alte femei şi-au prezentat familia în termeni de clasă socială, precizând de exemplu că provin din familii de clasă de mijloc. Este important de subliniat faptul că toate femeile participante au acces la educaţie superioară şi au cel puţin un titlu educaţional superior (licenţă, master sau doctorat). Toate femeile respondente au o profesie proprie (definită aici drept o slujbă necesitând pregătire superioară şi înţeleasă drept o posibilă „carieră”) sau sunt implicate în cercetare academică. Vârstele femeilor intervievate se situează între 26 şi 65 de ani, un aspect foarte important pentru că am dorit să cercetez situaţia ambelor generaţii, generaţia care are o lungă experienţă cu partidele politice şi poate formula comparaţii între regimuri diferite şi generaţia tânără care a participat la revoluţie cerând schimbare.

Grupul social şi politic divers şi diferenţele de vâtstă au adus complexitatea în cadrul cercetării mele de teren şi mi-au permis să explorez mai multe aspecte ale experienţelor trăite în contextul socio-politic egiptean actual. Două limite importante ale cercetării mele sunt legate de eșantionul folosit. În primul rând, nu am putut contacta și obține acordul pentru interviu cu o femeie membră a unui partid islamist.Am încercat să identificăm o listă de potențiale femei conservatoare pentru inteviuri dar în ciuda încercărilor de contactare nu am obținut acordul pentru un interviu. Deși în timpul guvernărilor conduse de partide islamiste în Egipt au existat multe femei implicate și vizibile în sfera publică, după actualul declin al acestor partde a părut să existe o diminuare substanțială a participării și implicării femeilor în cadrul partidelor respective. În al doilea rând, vocile femeilor vizibilizate în cadrul ceretării mele aparțin unor femei cu educație superioară, unor femei care au avut access la profesii sau la spații academice. Acest aspect este important de subliniat, din moment ce grupul social determină particularitatea grupului de femei intervievat, iar cercetarea mea nu este menită să fie înțeleasă drept prezentând poziții generale ale femeilor egiptee sau activistelor egiptene ca si categorii omogenizate.

Întrebările formulate în cadrul interviurilor au fost construite într-un mod care să permită femeilor să răspundă detaliind propriile experiențe. Au fost create două seturi de întrebări pentru femeile activiste și pentru femeile aflate în poziții de decizie, fiecare grup având mai multe subseturi de întrebări referitoare la discriminarea de gen, realitatea trăită înainte și după revoluție, participarea politică a femeilor de după revoluție și gradul în care așteptările lor s-au îndeplinit.

Toate femeile respondente au subliniat societatea patriarhală și stereotipurile cu care se confrunta femeile ca fiind problemele principale întâmpinate, menţionând faptul că în continuare nu există un grad crescut de acceptare al femeilor aflate în poziţii înalte sau active în sfera politică. Acest acord general cu privire la aceste aspecte a fost exprimat de pe pozitii diferite şi din interpretările propriilor experienţe în familie, societate, partid politic şi câmpul muncii, experienţe care le-au făcut să evalueze modul în care cultura şi organizarea socială înconjurătoare sunt sexiste şi devalorizează experienţele femeilor, vocile şi munca lor. Majoritatea respondentelor au insistat asupra faptului că organizarea socială generală este obstacolul principal în calea oricărei femei care ţinteşte sau ocupă o poziţie importantă. În acelaşi timp femeile intervievate au discutat despre discriminarea şi obstacolele întâmpinate în general la locul de muncă.

Toate participantele din cadrul cercetării mele au trecut prin mai multe schimbări în cadrul vieţiilor profesionale. În acelaşi timp, cu privire la propriile drepturi individuale, unele dintre ele au precizat că există o schimbare după revoluţie, acum având posibiliatea de a călători, de a lucra, de a ieşi în spaţiul public până la ore târzii şi că ştiu că au aceste drepturi şi şi le pot revendica. Toate femeile au exprimat o nouă posibilitate de a revendica şi trăi libertăţi personale ca tinere femei care au participat activ şi au avut propria miză în cadrul revoluţiei. Deşi au apreciat urmările revoluţiei drept pozitive sau cel puţin neutre, a existat o evaluare generală a revoluţiei drept benefică pentru societate în general. Tinerele femei care au participat activ în revoluţie au fost mai vocale în exprimarea schimbărilor pozitive din viaţa lor şi a unei perspective mai pozitive asupra viitoarului.

Cercetarea mea vizează principalele schimbări apărute la nivel politic după revoluţie şi ce efecte au existat pentru participarea politică a femeilor. Pentru a obţine răspunsuri cât mai relevante grupul meu ţintă este format din femei care ocupă poziţii de luare a deciziei, sunt membre active în partide politice sau în organizaţii pentru femei. Astfel femeile intervievate au evut o experienţă directă cu implicarea femeilor în procesul de democratizare şi creşterea participării într-un cadru mai democratic după revoluţie. Ceea ce cercetarea mea subliniază este modul în care implicarea şi participarea femeilor s-au dezvoltat după revoluţie. Nu există o creştere automat presupusă în participarea politică a femeilor, mai degrabă aceasta a fost o ipoteză testată în faţa experienţelor şi percepţiilor exprimate.

Unele femei intervievate au considerat că nu există o schimbare tangibilă în reprezentarea politică a femeilor, deşi numărul acestăra a crescut în Parlament, privind această schimbare ca pe una strict numerică, în timp ce aşteptările lor vizau creşterea recunoaşterii drepturilor femeilor. Aceste răspunsuri indică faptul că o prezenţă crescută a femeilor în Parlament, în sine, nu conduce automat la o creştere a reprezentării intereselor femeilor şi de asemenea indică faptul că femeile intervievate erau interesate mai degrabă de schimbări tangibile în sensul drepturilor femeilor sau şansele acestora la participare politică substanţială.

Unele responsdente au apreciat schimbările recente drept pozitive, chiar dacă este vorba de aspecte numerice sau dacă unele femei sunt membre ale Parlamentului mai degrabă ca decoraţiuni, după cum au precizat, în continuare apreciind că este vorba de o schimbare pozitivă şi un pas înainte, sperând în continuare ca o femeie să fie prim-ministru sau să existe în general mai multe femei ministre. Este important de menţionat că unele dintre femeile care exprimau asemenea poziţii erau fie membre în parlament fie se situau deja în poziţii politice importante.

În acelaşi timp un subiect important în discuţie l-a constituit sistemul de cote şi modul în care acesta funcţionează sau nu în avantajul femeilor. În acest moment alegerile parlamentare se bazează pe liste de partid iar fiecare partid pentru a putea participa la alegeri trebuie să aibă un anume număr de femei pe liste, 15% din toţi candidaţii propuşi trebuind să fie femei. Raportat la numărul total al femeilor din Parlamentul Egiptului din acest moment, 64% dintre femei au fost alese prin sistemul de cote, 19, 5% sunt independente iar 16% au fost numite de presentinte. Femeile intervievate s-au raportat în moduri diferite la această situaţie, unele subliniiind diferenţa dintre femeile alese prin cote şi cele care au candidat independent, altele referindu-se la femeile din parlament în general, fără a sublinia un grup sau altul.

Deşi unele respondente au considerat că participarea femeilor este instrumentalizată într-un joc al numerelor, altele se raportau mai optimist la situaţie şi exercitau presiune pentru mai multe femei în poziţii de putere mai importante, în timp ce un alt grup considera că este prea devreme pentru a putea forma o evaluare a situaţiei existente.

În ciuda relativei îmbunătăţiri care s-a produs în situaţia politică a femeilor după revoluţia din 30 iunie, femeile se confruntă în continuare cu marginalizări şi excluziune, de exemplu în continuare nu există nici o femeie preşedinte de provincie sau district. (ADEW, 2014,14). Pe scurt, putem conclude că majoritatea respondentelor au apreciat că există o schimbare, unele dintre ele considerând însă că schimbările produse sunt insuficiente şi că femeile în poziţii de decizie ar trebui să aibă o situaţie mai favorabilă şi să nu fie accentuată doar reprezentarea formală, în timp ce alte femei au apreciat că schimbarea existentă, deşi nu se ridica la înălţimea aşteptărilor lor, constituia în continuare un pas în direcţia bună.

Multe dintre respondente au menţionat faptul că cea mai importantă schimbare rezultată după revoluţii este faptul că oamenii acum îşi cunosc mai bine drepturile, ştiu că au dreptul să se exprime şi să îşi facă opiniile cunoscute. De asemenea au fost de acord că conştiinţa politică a femeilor a crescut în mod semnificativ iar multe tinere femei demonstrează un interes important cu privire la sfera politică.

Deşi nu toate respondentele erau entuziaste cu privire la guvernarea curentă, au exprimat sentimente de speranţă şi aşteptarea unor progrese viitoare, cel puţin prin comparaţie cu regimul Mubarak. Toate femeile intervievate au fost de acord că Frăţia Musulmană a constituit cea mai rea opţiune pentru toată lumea şi în special pentru femei şi au discutat despre cum Frăţia Musulmană a instrumentalizat femeile pentru voturi iar apoi odată câştigate alegerile au ignorat drepturile femeilor sau le-au atacat în mod făţiş, de exemplu prin eliminarea cotelor pentru femei.

Toate femeile intervievate au fost de acord că este necesară o conştientizare crescută a drepturilor femeilor dacă se urmăreşte o participare politică crescută, au sugerat activităţi de creştere a capacităţilor femeilor, cursuri de pregătire privind legislaţia precum şi campanii populare de conştientizare pentru a schimba stereotipurile de gen, în media, în şcoală etc.

Tema principală de cercetare a constituit-o evaluarea comparativă a celor trei etape ale istoriei egiptene recente şi efectele schimbărilor asupra participării politice a femeilor. Majoritatea femeilor respondente au fos de acord că participarea politică a femeilor din guvernarea corente nu este similară cu situaţia imediat ulterioară revoluţiei, numărul femeilor prezente în sfera publică fiind mai mare acum. Unele femei au apreciat acest aspect drept pozitiv, indiferent de cine ocupă anumite poziţii, altele au considerat că acest număr crescut al femeilor în parlament sau în poziţii de putere reflectă doar existenţa unui număr important de femei folosite ca decoraţiune de către noua guvernare. Nicio femeie însă nu a considerat situaţia actuală drept una negativă, inclusiv femeile care s-au raportat critic faţă de politicile noii guvernări sau care apreciaseră că noua guvernare nu este atentă la diferenţele de gen.

Concluzie

Principalele concluzii ale tezei mele se centrează asupra femeilor respondente şi a poziţiilor acestora. Prin poziţiile lor înţeleg atât contextul social dificil în care acestea trăiesc cât şi propriile lor interpretări, credinţe şi revendicări. Nu a fost uşoară includerea în cercetare a femeilor din poziţii cu putere de deciziilor şi a unui grup de femei cu poziţii ideologice şi experienţe şi interpretări diferite a situaţiei din Egipt.

În general câteva concluzii principale se conturează în urma cercetării mele. În primul rând există în general o cerere importantă pentru reprezentarea crescândă a nevoilor genizate şi revendicări pentru femei. Prezenţa femeilor în poziţii cu putere de decizie era percepută drept pozitivă sau cel puţin neutră (drept neavând un efect semnificativ asupra situaţiei generale a femeilor), critici fiind formulate mai degrabă cu privire la pregătirea femeilor din parlament sau la abilitatea acestora de a influenţa situaţia drepturilor femeilor din Egipt.

Legislaţia familiei ar trebui să fie o prioritate. Lipsa de schimbare existentă este deseori motivată religios, chiar şi regimul secular ne-acordând femeilor drepturi importante. Mai multe schimbări formale sunt cerute: introducerea divorţului la cererea femeilor, schimbări în regimul de călătorie al femeilor, schimbări ale modului în care sunt luate deciziile privind căsătoria (în prezent taţii semnează pentru femeile implicate) iar controlul banilor şi resurselor este în continuare deţinut de bărbaţi. În general ceea ce se cere este reprezentare substanţială a nevoilor şi dorinţelor femeilor.

Discursul public al multor politicieni bărbaţi este însoţit de menţinerea unei situaţii familiale proprii patriarhale. Aşa cum mai multe femei respondente au subliniat toate acestea înseamnă că pentru a avea succes sau cel puţin pentru a putea lucra şi fi prezentă în sfera publică femeile trebuie deseori să se comporte precum bărbaţii, să se îmbrace precum bărbaţii şi să vorbească precum bărbaţii. Autoritatea şi politica rămân strâns legate de masculinitate, în forma sa tradiţională şi patriarhală. În patriarhat nu există nici o strategie câştigătoare pentru femei, fie adoptă moduri masculine de gândire şi comportament, fie sunt excluse din spaţiile bărbaţilor.

Femeile cu care am discutat erau aproape toate ostile Frăţiei Musulmane şi fuseseră foarte îngrijorate şi furioase în timpul regimului controlat de aceştia. Deseori prezentul regim a fost prezentat în termeni neutri sau pozitivi cu privire la situaţia drepturilor femeilor, prin contrast cu fosta guvernare a Frăţiei Musulmane, însă majoritatea activistelor intervievate şi-au exprimat dezaprobarea faţă de alte tipuri de politici ale noului regim, precum cele economice.

Mai mult decât atât, actuala atenţie acordată situţiei femeilor din Parlament trebuie extinsă, fiind necesare mai multe discuţii privind femei ministre, primare sau femei din administraţia locală şi aparatul de guvernare.

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

Bucureşti, 2017